Categorie: Studiu Majori

 

 

2. Conform Iosua 3:6-17, ce ne spune trecerea miraculoasă a Iordanului despre natura Dumnezeului căruia Îi slujim?

 

Iosua 3:6-17

„6 Şi Iosua a zis preoţilor: „Luaţi chivotul legământului şi treceţi înaintea poporului.” Ei au luat chivotul legământului şi au pornit înaintea poporului. 7 Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, voi începe să te înalţ înaintea întregului Israel, ca să ştie că voi fi cu tine cum am fost cu Moise. 8 Să dai următoarea poruncă preoţilor care duc chivotul legământului: ‘Când veţi ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriţi în Iordan’.” 9 Iosua a zis copiilor lui Israel: „Apropiaţi-vă şi ascultaţi cuvintele Domnului, Dumnezeului vostru.” 10 Iosua a zis: „Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru şi că va izgoni dinaintea voastră pe canaaniţi, pe hetiţi, pe heviţi, pe fereziţi, pe ghirgasiţi, pe amoriţi şi pe iebusiţi: 11 Iată, chivotul legământului Domnului întregului pământ va trece înaintea voastră în Iordan. 12 Acum, luaţi doisprezece bărbaţi din seminţiile lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminţie. 13 Şi de îndată ce preoţii care duc chivotul Domnului, Dumnezeului întregului pământ, vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două, şi anume apele care se pogoară din sus se vor opri grămadă.” 14 Poporul a ieşit din corturi ca să treacă Iordanul şi preoţii care duceau chivotul legământului au pornit înaintea poporului. 15 Când preoţii care duceau chivotul, au ajuns la Iordan şi când li s-au muiat picioarele în marginea apei – căci Iordanul se varsă peste toate malurile lui în tot timpul secerişului –, 16 apele care se pogoară din sus s-au oprit şi s-au înălţat grămadă, la o foarte mare depărtare de lângă cetatea Adam, care este lângă Ţartan, iar cele ce se pogorau spre marea câmpiei, care este Marea Sărată, s-au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului. 17 Preoţii care duceau chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, în timp ce tot Israelul trecea pe uscat, până a isprăvit tot poporul de trecut Iordanul”.

 

Trecerea râului Iordan este exprimată în Iosua 3:5 prin cuvântul ebraic nifla’ot, „miracole, minuni”, care se referă de obicei la acțiunile puternice, supranaturale ale lui Dumnezeu și care demonstrează unicitatea Acestuia (Psalmii 72:18; 86:10). Mai târziu, israeliții au meditat la  aceste acțiuni și, ca urmare, L-au lăudat pe Domnul (Psalmii 9:1) și L-au proclamat printre popoare (Psalmii 96:3). Urgiile din Egipt (Exodul 3:20; Mica 7:15), trecerea Mării Roșii, precum și călăuzirea lui Dumnezeu prin pustiu (Psalmii 78:12-16) erau relatate ca astfel de minuni.

 

Autorii Bibliei știau și dădeau mărturie că Dumnezeul care a creat lumea nu a fost niciodată limitat sau constrâns de creația Sa. Nimic nu este imposibil (ebr. „prea minunat”, rom. „de mirat”) din partea Lui (Ieremia 32:17). Numele Său și natura Sa sunt minunate (Judecătorii 13:18) și  El este mai presus de înțelegerea noastră.

 

Spre deosebire de dumnezeii celorlalte națiuni, care nu pot mântui (Psalmii 96:5; Isaia 44:8), Dumnezeul Bibliei este un „Dumnezeu viu”, activ și plin de viață, ai cărui urmași pot avea încredere în El, în așteptarea intervențiilor Sale în favoarea lor.

 

Profetul Zaharia a folosit același termen (din aceeași rădăcină ca nifla’ot) atunci când a profetizat un viitor pentru poporul Israel după exilul babilonian. El a văzut că Ierusalimul avea să fie complet reconstruit, cu bătrâni stând pe străzile cetății și cu băieți și fete jucându-se acolo. În fața locuitorilor aparent neîncrezători ai capitalei, care încă prezenta semnele distrugerii, Zaharia a declarat: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămăşiţei poporului acestuia, în zilele acelea va fi de mirat oare şi în ochii Mei?», zice Domnul oştirilor. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Iată, Eu izbăvesc pe poporul Meu din ţara de la răsărit şi din ţara de la asfinţitul soarelui. Îi voi aduce înapoi şi vor locui în mijlocul Ierusalimului»” (Zaharia 8:6-8).

 

Cum te încurajează răspunsul dat de Isus ucenicilor, în Luca 18:18-27, să te încrezi în Dumnezeu în legătură cu lucrurile aparent imposibile?

 

 

 

 

1. Analizează Iosua 3:1-5 și Numeri 14:41-44 și află de ce le-a cerut Dumnezeu israeliților să se pregătească în mod special pentru ceea ce urma să se întâmple.

 

Iosua 3:1-5

„Iosua, sculându-se dis-de-dimineaţă, a pornit din Sitim cu toţi copiii lui Israel. Au ajuns la Iordan şi au rămas acolo peste noapte, înainte de a trece. 2 După trei zile, căpeteniile oastei au trecut prin tabără 3 şi au dat poporului următoarea poruncă: „Când veţi vedea chivotul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, dus de preoţi, care sunt din neamul leviţilor, să plecaţi din locul în care sunteţi şi să porniţi după el. 4 Dar între voi şi el să fie o depărtare de aproape două mii de coţi; să nu vă apropiaţi de el. El vă va arăta drumul pe care trebuie să-l urmaţi, căci n-aţi mai trecut pe drumul acesta.” 5 Iosua a zis poporului: „Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.””

 

Numeri 14:41-44

„41 Moise a zis: „Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti. 42 Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri. 43 Căci amaleciţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.” 44 Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui, dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei”.

 

Aceasta este prima dată când chivotul legământului este menționat în cartea Iosua. Până în acest moment al narațiunii din Vechiul Testament, chivotul a apărut în contextul sanctuarului (Exodul 40:21), în călătoria poporului Israel de la Sinai (Numeri 10:33-36) și în încercarea nereușită de a începe cucerirea Canaanului (Numeri 14:44). Era cel mai sacru obiect din sanctuarul israelit și conținea trei obiecte,  fiecare exprimând relația specială a poporului Israel cu Dumnezeu: (1) tablele cu Cele Zece Porunci; (2) toiagul lui Aaron, marele-preot, și (3) un vas cu mană (Exodul 16:33; Evrei 9:4).

 

Chivotul și pregătirile pentru a trece Iordanul le reaminteau israeliților că nu aveau să intre în Canaan în felul și la timpul hotărât de ei. Cucerirea avea să reușească numai dacă urmau calea și timpul stabilit de Dumnezeu. Dumnezeu – care este înfățișat șezând pe tron deasupra heruvimilor care acopereau chivotul legământului (Exodul 25:22; Numeri 7:89) și ale cărui mișcări sunt identificate cu mișcările chivotului – intră în Canaan în fața israeliților ca Acela care conduce cucerirea.

 

Termenul tradus prin „a sfinți” (Iosua 3:5) se referă la un proces de purificare similar cu cel urmat de preoți înainte de a-și începe slujirea în sanctuar (Exodul 28:41; 29:1) și cu cel urmat de poporul Israel înainte de revelația lui Dumnezeu de la Sinai (Exodul 19:10,14). Această consacrare implica renunțarea la păcat și îndepărtarea tuturor impurităților rituale. Aceeași poruncă apare în Numeri 11:18 în legătură cu o minune iminentă a lui Dumnezeu. O astfel de pregătire era necesară și înaintea unor bătălii într-un război (Deuteronomul 23:14). Înainte ca Dumnezeu să poată lupta pentru el în bătălie, poporul Israel trebuia să-și arate loialitatea față de El și să aibă încredere în El în calitate de Comandant.

 

Minunea trecerii Iordanului urma să le dovedească israeliților că promisiunea Domnului de a-i alunga pe acei oameni din țară era demnă de încredere. Cel care putea asigura o trecere pe uscat prin Iordan le putea da și țara în dar.

 

Dumnezeu nu desparte întotdeauna Iordanul. Intervențiile Sale nu sunt întotdeauna atât de evidente. Cum crezi că ne putem pregăti spiritual să observăm intervențiile lui Dumnezeu în favoarea noastră și să avem parte de ele?

 

 

 

 

Text de memorat:

 

Iosua 4:23,24

23 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului până ce aţi trecut, după cum făcuse Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, pe care a secat-o înaintea noastră până am trecut, 24 pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică şi să vă temeţi totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru.”

 

Agentul de poliție i-a făcut semn. Ion a trebuit să tragă pe dreapta. Agentul i-a cerut permisul de conducere și, în acel moment, Ion și-a dat seama că își lăsase portofelul, cu tot cu permis, la birou. I-a explicat ce s-a întâmplat, iar agentul l-a întrebat ce profesie are. Ion a răspuns că este profesor. În timp ce îi scria amenda, agentul i-a spus să nu se gândească la ea ca la o sancțiune. „Este o taxă de școlarizare”, i-a spus el. „Când oamenii vor să învețe ceva, plătesc o taxă de școlarizare. Aceasta este taxa dumneavoastră ca să învățați să nu vă uitați permisul când sunteți la volan. Să aveți o zi frumoasă, domnule profesor!”

 

Ca oameni, suntem predispuși să uităm lucrurile pe care nu le avem în permanență în fața ochilor. Uităm să îi sunăm înapoi pe cei care ne sună, să răspundem la e-mailuri, să udăm florile, să transmitem urări cu ocazia zilei de naștere și așa mai departe. Dacă uităm însă de nevoile noastre spirituale, consecințele ar putea fi mai grave decât simpla primire a unei amenzi, mai ales pentru că este vorba, literalmente, de soarta noastră veșnică. Hai să studiem trecerea Iordanului de către evrei și să vedem ce putem învăța din experiențele lor!

 

 

Studiu zilnic

 

Biblia: Deuteronomul 19 – 25
1. Unde se înfățișau martorul mincinos și persoana acuzată de el?
2. Ce pedeapsă se dădea pentru beție, în combinație cu alte păcate?
3. Cine și de ce nu aveau voie să intre pe vecie în adunarea Domnului?
4. Ce fel de greutate era interzisă?

 

Ellen G. White, „Faptele apostolilor”, cap. 43
5. De ce nu a răsturnat apostolul Pavel instituția sclaviei?

 

 

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 44

 

Vechiul Testament nu o mai menționează pe Rahav după întâmplarea cu iscoadele. Ea apare din nou în genealogia Domnului Isus. Se afirmă că ea a devenit soția lui Salmon, din seminția lui Iuda – „Salmon a născut pe Boaz, din Rahav; Boaz a născut pe Obed, din Rut” (Matei 1:5) –, deci Rahav a fost soacra lui Rut, o altă femeie remarcabilă menționată în aceeași genealogie (compară cu Rut 4:13,21). Prin credința ei în Dumnezeu, prostituata din Ierihon, condamnată la nimicire totală, devine o verigă importantă în genealogia regală a lui David și un progenitor al lui Mesia. Iată ce poate să facă Dumnezeu prin credință, chiar dacă aceasta este doar cât un bob de muștar (Matei 17:20; Luca 17:6)!

 

„Iar convertirea ei [a lui Rahav] n-a fost un caz izolat al milei lui Dumnezeu faţă de închinătorii la idoli care au recunoscut autoritatea Sa divină. În mijlocul ţării, un popor numeros – gabaoniţii – a renunţat la păgânism și s-a unit cu Israel, bucurându-se de aceleași binecuvântări ale legământului. Dumnezeu nu recunoaște nicio deosebire în funcție de naţionalitate, de rasă sau de clasă socială ori castă. El este Creatorul tuturor oamenilor. Toţi oamenii sunt o singură familie prin creaţie și toţi sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărţire, să deschidă accesul în toate părțile curţilor templului, pentru ca orice suflet să aibă intrare liberă la Dumnezeu” (Ellen G. White,  „Profeți și regi”, p. 369, 370).

 

 

 

 

6. Studiază Iosua 9:21-27. Cum îmbina soluția lui Iosua dreptatea cu harul?

 

Iosua 9:21-27

21 „Să trăiască”, le-au zis căpeteniile. Dar au fost întrebuinţaţi la tăiat lemne şi la scos apă pentru toată adunarea, cum le spuseseră căpeteniile. 22 Iosua i-a chemat şi le-a vorbit astfel: „Pentru ce ne-aţi înşelat zicând: ‘Suntem foarte departe de voi’, când voi locuiţi în mijlocul nostru? 23 Acum sunteţi blestemaţi şi nu veţi înceta să fiţi în robie, să tăiaţi lemne şi să scoateţi apă pentru Casa Dumnezeului meu”. 24 Ei au răspuns lui Iosua şi au zis: „Robii tăi au auzit de poruncile date de Domnul, Dumnezeul tău, robului Său Moise, ca să vă dea în mână toată ţara şi să nimicească dinaintea voastră pe toţi locuitorii ei, şi venirea voastră a băgat mare frică în noi cu privire la viaţa noastră: iată de ce am lucrat aşa. 25 Şi acum, iată-ne în mâinile tale; fă cu noi ce vei crede că este bine şi drept să faci”. 26 Iosua le-a făcut aşa cum hotărâse; i-a izbăvit din mâna copiilor lui Israel, care nu i-au omorât, 27 dar din ziua aceea i-a pus să taie lemne şi să scoată apă pentru adunare şi pentru altarul Domnului în locul pe care l-ar alege Domnul: ceea ce fac până în ziua de azi.

 

Chiar dacă ar fi vrut să-i atace pe gabaoniți, israeliților nu li s-ar fi permis, din cauza jurământului depus de conducătorii lor. Aceștia acționau după principiul că, atâta timp cât nu implică fărădelegi sau intenții criminale (Jud. 11:29-40), jurământul este obligatoriu, chiar dacă duce la un prejudiciu personal. În Vechiul Testament, prudența înainte de a face un jurământ și respectarea lui sunt văzute ca virtuți ale celor credincioși (Ps. 15:4; 24:4; Ecl. 5:2,6). Deoarece jurământul fusese făcut în numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, conducătorii nu aveau voie să-l încalce.

 

Odată cu jurământul solemn făcut de conducătorii poporului Israel, destinul israeliților a fost indisolubil legat de cel al gabaoniților. De fapt, prin faptul că au fost desemnați să taie lemne și să transporte apă pentru casa lui Dumnezeu (Ios. 9:23), gabaoniții au devenit parte din comunitatea de credincioși a lui Israel. Răspunsul lui Iosua, spre deosebire de verdictul conducătorilor lui Israel, prin care li se decretase să slujească „pentru toată adunarea” (Ios. 9:21), a transformat blestemul într-o potențială binecuvântare pentru gabaoniți (compară cu 2 Sam. 6:11).

 

Istoria ulterioară a Gabaonului atestă privilegiile religioase înalte de care s-a bucurat cetatea, precum și loialitatea gabaoniților față de poporul lui Dumnezeu. Jurământul făcut de Israel a rămas în vigoare de-a lungul generațiilor, astfel încât, atunci când israeliții s-au întors din captivitatea babiloniană, gabaoniții au fost printre cei care au ajutat la reconstruirea Ierusalimului (Neemia 7:25). Acțiunile lor vor avea consecințe pozitive veșnice, dar numai datorită harului lui Dumnezeu.

 

Ce s-ar fi întâmplat dacă gabaoniții și-ar fi dezvăluit identitatea și ar fi cerut îndurare, așa cum a făcut Rahav? Nu știm, dar nu putem exclude posibilitatea de a fi cruțați. Scopul suprem al lui Dumnezeu nu este de a-i pedepsi pe păcătoși, ci de a-i vedea că se pocăiesc și de a le acorda mila Sa (vezi Ez. 18:23 și 33:11). Viclenia gabaoniților trebuie percepută ca un apel la mila lui Dumnezeu, la caracterul Său bun și drept. Refuzul canaaniților de a se pocăi și sfidarea de către ei a scopurilor lui Dumnezeu au fost cele care au dus la decizia nimicirii lor (Gen. 15:16).  Dumnezeu a onorat recunoașterea supremației Sale de către gabaoniți, precum și dorința lor de pace și nu de răzvrătire, precum și dorința lor de a renunța la idolatrie și a se închina singurului Dumnezeu adevărat.

 

 

 

 

5. Studiază Iosua 9:1-20 și găsește asemănările și deosebirile dintre episodul cu Rahav și cel cu gabaoniții. Ce concluzii ai?

 

Iosua 9:1-20

„La auzul acestor lucruri, toţi împăraţii care erau dincoace de Iordan, în munte şi în vale şi pe toată coasta Mării celei Mari, până lângă Liban, hetiţii, amoriţii, canaaniţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii 2 s-au unit împreună într-o înţelegere ca să lupte împotriva lui Iosua şi împotriva lui Israel. 3 Locuitorii din Gabaon, de partea lor, când au auzit ce făcuse Iosua Ierihonului şi cetăţii Ai, 4 au întrebuinţat un vicleşug şi au pornit la drum cu merinde pentru călătorie. Au luat nişte saci vechi pe măgarii lor şi nişte burdufuri vechi pentru vin, rupte şi cârpite, 5 iar în picioare purtau încălţăminte veche şi cârpită şi erau îmbrăcaţi cu nişte haine vechi pe ei, iar toată pâinea pe care o aveau pentru hrană era uscată şi mucegăită. 6 S-au dus la Iosua, în tabără la Ghilgal, şi i-au zis lui şi tuturor celor din Israel: „Noi venim dintr-o ţară depărtată, acum deci faceţi legământ cu noi”. 7 Bărbaţii lui Israel au răspuns heviţilor acestora: „Poate că voi locuiţi în mijlocul nostru, cum să facem noi legământ cu voi?” 8 Ei au zis lui Iosua: „Noi suntem robii tăi.” Şi Iosua le-a zis: „Cine sunteţi voi şi de unde veniţi?” 9 Ei i-au răspuns: „Robii tăi vin dintr-o ţară foarte depărtată, pentru faima Domnului, Dumnezeului tău, căci am auzit vorbindu-se de El, de tot ce a făcut în Egipt 10 şi de ce a făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon, împăratul Hesbonului, şi lui Og, împăratul Basanului, care era la Aştarot. 11 Şi bătrânii noştri şi toţi locuitorii din ţara noastră ne-au zis: ‘Luaţi cu voi merinde pentru călătorie, duceţi-vă înaintea lor şi spuneţi-le: «Noi suntem robii voştri; acum deci faceţi legământ cu noi». 12 Iată pâinea noastră: era caldă când am luat-o ca merinde de acasă, în ziua când am plecat să venim la voi, şi acum s-a uscat şi s-a mucegăit. 13 Burdufurile acestea de vin, când le-am umplut, erau noi de tot şi iată-le s-au rupt; hainele şi încălţămintea noastră s-au învechit de lungimea prea mare a drumului’. 14 Bărbaţii lui Israel au luat din merindele lor şi n-au întrebat pe Domnul. 15 Iosua a făcut pace cu ei şi a încheiat un legământ prin care trebuia să-i lase cu viaţă, şi căpeteniile adunării le-au jurat lucrul acesta. 16 La trei zile după încheierea acestui legământ, copiii lui Israel au aflat că erau vecini cu ei şi că locuiau în mijlocul lor. 17 Căci copiii lui Israel au plecat şi a treia zi au ajuns la cetăţile lor; cetăţile lor erau Gabaon, Chefira, Beerot şi Chiriat-Iearim. 18 Dar nu i-au bătut, pentru că fruntaşii adunării le juraseră pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, că-i vor lăsa cu viaţă. Şi toată adunarea a cârtit împotriva căpeteniilor. 19 Toate căpeteniile au zis întregii adunări: „Le-am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, şi acum nu putem să ne atingem de ei. 20 Iată ce le vom face: îi vom lăsa cu viaţă, ca să n-aducem peste noi mânia Domnului din pricina jurământului pe care li l-am făcut””.

 

Acest capitol din Iosua începe prin a ne informa că cinci împărați canaaniți, care de obicei conduceau mici orașe-stat, au decis să creeze o coaliție împotriva israeliților. În schimb, locuitorii din Gabaon au decis să încheie un legământ cu poporul Israel.

 

Pentru a-i păcăli pe israeliți să facă un contract cu ei, gabaoniții au recurs la strategia de a se preface că sunt ambasadori dintr-o țară străină. Conform Deuteronomul 20:10-18, Dumnezeu făcea distincție între canaaniți și locuitorii din afara țării promise.

 

Cuvântul tradus cu „vicleșug” poate fi folosit în sens pozitiv, denotând prudență și înțelepciune (Proverbele 1:4; 8:5,12), sau în sens negativ, implicând intenția de a călca legea (Exodul 21:14; 1 Samuel 23:22; Psalmii 83:3). În cazul gabaoniților, în spatele acțiunii lor viclene se ascunde o intenție de autoconservare, care este mai puțin distructivă.

 

Discursul gabaoniților este izbitor de asemănător cu cel al lui Rahav. Și ea, și ei recunosc puterea Dumnezeului poporului Israel și că succesul lui Israel nu este doar o realizare umană. Spre deosebire de alți canaaniți, ei nu se revoltă față de planul lui Iahve de a le acorda israeliților țara și recunosc că Domnul Însuși alungă aceste națiuni dinaintea lui Israel. Vestea eliberării din Egipt și victoriile asupra lui Sihon și Og îi determină pe Rahav și pe gabaoniți să caute o alianță cu israeliții. Totuși, în loc să își recunoască pe deplin dorința de a se preda Dumnezeului lui Israel, așa cum face Rahav, gabaoniții recurg la un subterfugiu.

 

Legea lui Moise prevedea dispoziții pentru aflarea voii lui Dumnezeu în astfel de cazuri (Numeri 27:16-21). Iosua ar fi trebuit să se intereseze de voia Domnului și să evite înșelăciunea gabaoniților.

 

Datoria fundamentală a unui lider teocratic și a oricărui conducător creștin este să caute voia lui Dumnezeu (1 Cronici 28:9; 2 Cronici 15:2; 18:4; 20:4). Prin faptul că au neglijat-o, israeliții au fost obligați fie să încalce condițiile fundamentale de cucerire a țării, fie să încalce un legământ făcut în numele Domnului, care era la fel de obligatoriu.

 

Cât de des te-ai confruntat cu aparenta contradicție dintre două valori biblice?

 

 

 

 

4. Cum ne ajută Iosua 2:12-21 și Exodul 12:13,22,23 să înțelegem învoiala dintre iscoade și Rahav?

 

Iosua 2:12-21

„12 Şi acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că veţi avea faţă de casa tatălui meu aceeaşi bunăvoinţă pe care am avut-o eu faţă de voi. Daţi-mi un semn de încredinţare 13 că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele şi pe toţi ai lor şi că ne veţi scăpa de la moarte.” 14 Bărbaţii aceia i-au răspuns: „Suntem gata să murim pentru voi, dacă nu ne daţi pe faţă, şi când Domnul ne va da ţara aceasta, ne vom purta cu tine cu bunăvoinţă şi credincioşie.” 15 Ea i-a pogorât cu o funie pe fereastră, căci casa în care locuia era lângă zidul cetăţii. 16 Şi le-a zis: „Duceţi-vă spre munte, ca să nu vă întâlnească cei ce vă urmăresc, ascundeţi-vă acolo trei zile, până se vor întoarce, după aceea să vă vedeţi de drum.” 17 Bărbaţii aceia i-au zis: „Iată cum vom fi dezlegaţi de jurământul pe care ne-ai pus să-l facem. 18 La intrarea noastră în ţară, leagă funia aceasta de fir cărămiziu la fereastra prin care ne-ai pogorât şi strânge la tine în casă pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi şi pe toată familia tatălui tău. 19 Dacă vreunul din ei va ieşi pe poarta casei tale, ca să meargă afară pe uliţă, sângele lui va cădea asupra capului lui şi noi vom fi nevinovaţi, dar, dacă va pune cineva mâna pe vreunul din cei ce vor fi cu tine în casă, sângele lui va cădea asupra capului nostru. 20 Şi, dacă ne vei da pe faţă, vom fi dezlegaţi de jurământul pe care ne-ai pus să-l facem.” 21 Ea a răspuns: „Fie după cuvintele voastre.” Şi-a luat rămas-bun de la ei şi ei au plecat. Ea a legat funia cărămizie la fereastră”.

 

Exodul 12:13,22,23

„13 Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului.

 

„22 Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sângele din strachină şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. 23 Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească”.

 

Învoiala cu Rahav este foarte clară: viață pentru viață și bunătate pentru bunătate. Cuvântul hesed (Iosua 2:12), „bunătate iubitoare”, are o varietate de sensuri, greu de exprimat într-un singur cuvânt în alte limbi. Se referă în primul rând la loialitatea din cadrul unui legământ, dar are și nuanța de credincioșie, milă, bunăvoință și bunătate.

 

Cuvintele lui Rahav fac trimitere și la Deuteronomul 7:12, unde Yahve Însuși a jurat să Își mențină hesed-ul față de Israel. „Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul Dumnezeul tău va ţine faţă de tine legământul şi îndurarea [hesed] cu care S-a jurat părinţilor tăi” (Deuteronomul 7:12).

 

Este interesant că același capitol (Deuteronomul 7) prevede condamnarea (herem) canaaniților. Iat-o pe Rahav, o canaanită sub blestem, care  pretinde totuși, prin credința ei incipientă, promisiunile făcute israeliților! Drept urmare, ea este salvată.

 

În conversația dintre iscoade și Rahav, prima imagine care apare inevitabil în minte este Paștele de la exod. Atunci, ca să fie protejați, israeliții trebuiau să rămână în casă și să marcheze stâlpii ușii și pragul cu sângele mielului de jertfă. „Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exodul 12:13; vezi și 12:22,23).

 

„Prin ascultare, poporul trebuia să dea dovadă de credință. Tot astfel, toți aceia care speră să fie salvați prin meritele sângelui lui Hristos trebuie să conștientizeze că și ei au ceva de făcut pentru a-și asigura mântuirea. Deși doar Hristos, El singur, ne poate răscumpăra de sub pedeapsa neascultării, noi trebuie să ne întoarcem de la păcat la ascultare. Omul trebuie să fie mântuit prin credință, nu prin fapte; cu toate acestea, credința sa trebuie dovedită prin fapte” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 279).

 

În acel caz, sângele a fost un semn care i-a salvat de îngerul nimicitor al lui Dumnezeu. Așa cum Dumnezeu a cruțat viața israeliților în timpul ultimei plăgi din Egipt, israeliții urmau să o salveze pe Rahav și familia ei atunci când distrugerea avea să ajungă la Ierihon.

 

Ce mesaj puternic evanghelic găsim în aceste două relatări?

 

 

 

 

3. Ce aflăm despre Rahav din Iosua 2:2-11; Evrei 11:31 și Iacov 2:25?

 

Iosua 2:2-11

„2 S-a dat de ştire împăratului din Ierihon şi i-au spus: „Iată că nişte oameni dintre copiii lui Israel au venit aici astă noapte ca să iscodească ţara.” 3 Împăratul Ierihonului a trimis la Rahav să-i spună: „Scoate afară pe bărbaţii care au venit la tine şi care au intrat în casa ta, căci au venit să iscodească ţara.” 4 Femeia a luat pe cei doi bărbaţi şi i-a ascuns, şi a zis: „Este adevărat că bărbaţii aceştia au venit la mine, dar nu ştiam de unde sunt, 5 şi, fiindcă poarta a trebuit să se închidă noaptea, bărbaţii aceştia au ieşit afară; nu ştiu unde s-au dus: grăbiţi-vă de-i urmăriţi, şi-i veţi ajunge.” 6 Ea îi suise pe acoperiş şi-i ascunsese sub nişte mănunchiuri de in pe care-l întinsese pe acoperiş. 7 Oamenii aceia i-au urmărit pe drumul care duce la vadul Iordanului şi, după ce au ieşit ei, s-a închis poarta. 8 Înainte de a se culca iscoadele, Rahav s-a suit la ei pe acoperiş 9 şi le-a zis: „Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră. 10 Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roşii şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe care i-aţi nimicit cu desăvârşire. 11 De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră, căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ”.

 

Evrei 11:31

„Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă”.

 

Iacov 2:25

^„ Tot aşa, curva Rahav n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?”

 

Elementul central al acestei narațiuni este minciuna în beneficiul spionilor evrei. În acest context trebuie să ținem cont că Rahav făcea parte dintr-o societate extrem de păcătoasă, fapt care a și atras judecata divină (Geneza 15:16; Deuteronomul 9:5; Leviticul 18:25-28). Deși este adevărat că Noul Testament laudă credința lui Rahav, o analiză atentă a referirilor din Noul Testament la fapta ei arată că niciuna nu aprobă tot ce a făcut ea și niciuna nu îi validează minciuna.

 

Evrei 11:31 confirmă că a avut credință atunci când și-a asumat aceeași soartă cu iscoadele, în loc să se agațe de o cultură coruptă. Iacov 2:25 o laudă pentru că le-a oferit găzduire celor doi israeliți și le-a dat indicații despre o rută sigură de întoarcere. În ciuda culturii corupte și a stilului de viață păcătos, Dumnezeu, în harul Său, a văzut o scânteie de credință prin care a putut să o salveze pe Rahav. S-a folosit de ceea ce era bun la ea – credința dovedită în El și alegerea ei de a face parte din poporul Său –, dar nu a aprobat niciodată tot ce a făcut ea. Dumnezeu a apreciat-o pentru curajul ei excepțional, pentru credința ei neînfricată, pentru că a fost un mijloc de salvare și pentru că L-a ales pe Dumnezeul lui Israel.

 

După ce a văzut ce se întâmplă, ea a declarat: „Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ” (Iosua 2:11). Este remarcabil să auzi o femeie canaanită recunoscând că Iahve este singurul Dumnezeu, mai ales pe un acoperiș unde, în religia ei păgână, rugăciunile erau de obicei înălțate către presupusele zeități cerești.

 

Expresia folosită de Rahav este întâlnită anterior doar în contextul dreptului exclusiv al lui Dumnezeu de a primi închinare (Exodul 20:4; Deuteronomul 4:39; 5:8). Cuvintele ei exprimă o alegere premeditată, conștientă, de a recunoaște că Dumnezeul israeliților este singura divinitate adevărată. Mărturisirea ei demonstrează înțelegerea relației strânse dintre suveranitatea lui Dumnezeu și judecata care condamnă Ierihonul.

 

Alegerea ei morală transmite conștientizarea că, în lumina judecății lui Iahve, existau doar două posibilități: să continue în răzvrătire față de El și să fie nimicită sau să aleagă să se predea prin credință. Alegându-L pe Dumnezeul israeliților, Rahav a exemplificat posibila soartă a celor din Ierihon dacă s-ar fi întors la Dumnezeul lui Israel și ar fi cerut îndurare.

 

Ce învățăm azi despre loialitatea noastră supremă față de Dumnezeu?

 

 

 

 

1. Analizează Iosua 2:1, împreună cu Numeri 13:1,2,25-28,33 și 14:1-12. De ce ar începe Iosua misiunea de cucerire a țării promise prin trimiterea de iscoade?

 

Numele locului din care sunt trimise cele două iscoade, Sitim, poate fi tradus drept „Crângul de salcâmi” (engl. NKJV) și ne amintește de două episoade negative din istoria poporului Israel.

 

Primul este tot cu spioni (vezi Numeri 13) și are aceleași elemente esențiale: trimiterea spionilor, incursiunea lor secretă pe teritoriul inamic, întoarcerea lor; raportul privind descoperirile făcute și decizia de a acționa pe baza raportului.

 

Cealaltă situație de la Sitim constituie una dintre cele mai sfidătoare și idolatre încălcări ale legământului de către israeliți: la instigarea lui Balaam, s-au dedat la desfrâu cu femei moabite și s-au închinat zeilor lor (Numeri 25:1-3; 31:16). În acest context, numele Sitim creează o tensiune extraordinară cu privire la deznodământul acestui episod. Va fi un nou eșec la granița cu țara promisă? Sau va duce la împlinirea mult așteptată a promisiunii străvechi?

 

2. Ce paralele descoperi între a doua șansă oferită lui Israel ca națiune și a doua șansă oferită lui Petru ca persoană, în Ioan 18:16-18,25-27 și 21:15-19?

 

Dumnezeu este un Dumnezeu al celei de-a doua șanse (și al mai multor șanse). Biblia numește a doua șansă (și șansele repetate) „har”. Harul este pur și simplu primirea a ceea ce nu merităm. Învățătura Bibliei este încărcată de conceptul de har (compară cu Romani 5:2; Efeseni 2:8; Romani 11:6). Dumnezeu oferă tuturor, prin har, posibilitatea unui nou început (Tit 2:11-14). Petru însuși a avut parte de acest har și a îndemnat biserica să crească în har (2 Petru 3:18). Și vestea devine și mai bună: primim mult mai multe șanse, nu-i așa? (Unde am fi, dacă nu le-am primi?)

 

Cum ar trebui să manifestăm har față de cei care au nevoie de el?

 

 

 

 

Text de memorat:

 

Evrei 11:31

 ^„Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă”.

 

„De ce am făcut din nou așa ceva?” Poate că fiecare dintre noi a rostit aceste cuvinte. La urma urmei, nu doar istoria se repetă, ci și oamenii în general, și noi înșine în special. Cât de des repetăm aceleași greșeli! Poporul Israel are a doua șansă de a intra în țara făgăduită, iar Iosua ia această misiune în serios. Primul pas este să înțeleagă bine ce îi așteaptă. El trimite doi spioni să îi aducă informații valoroase despre țară: sistemul de apărare, pregătirea militară, rezervele de apă și atitudinea populației în fața unei forțe invadatoare.

 

S-ar putea crede că promisiunea lui Dumnezeu de a le da țara israeliților nu necesita niciun efort din partea lor. Dar garanția sprijinului divin nu anulează responsabilitatea umană. Poporul Israel se află pentru a doua oară la granița Canaanului. Așteptările sunt mari, dar data anterioară când poporul Israel a fost la graniță și a avut aceeași sarcină, rezultatul a fost un eșec abisal.

 

Săptămâna aceasta vom explora două dintre cele mai fascinante istorisiri din cartea Iosua și vom descoperi relevanța lor pentru credința noastră prezentă. Harul lui Dumnezeu are posibilități infinite de a ne surprinde.

 

 

Studiu zilnic

 

Biblia: Deuteronomul 12 – 18
1. Ce este viața (sufletul)?
2. Cum învăța cineva să se teamă totdeauna de Domnul?
3. Care sunt lucrurile care orbesc ochii înțelepților?
4. Cine trebuia să nu aibă moștenire în mijlocul fraților lor?

 

Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 42
5. Cum era activ Pavel ca să îi ajute pe ceilalți să se simtă bine?