Categorie: Studiu Majori

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 48

 

„Deși, pe de o parte, este foarte important să se evite tratarea cu lejeritate a păcatului, la fel de important este, pe de altă parte, să se evite judecățile pripite și bănuielile neîntemeiate. […]

 

Înțelepciunea de care au dat dovadă rubeniții și cei ce erau cu ei este demnă de urmat. În timp ce căutau să susțină cu sinceritate cauza adevăratei religii, ei au fost acuzați pe nedrept și mustrați cu asprime; cu toate acestea, nu au manifestat resentimente. Cu amabilitate și răbdare au ascultat învinuirile fraților lor, înainte de a căuta să se apere, iar după aceea și-au explicat motivele și și-au arătat nevinovăția. În felul acesta, a fost înlăturată amical dificultatea care ar fi putut să atragă după sine probleme extrem de grave.

 

Cei care au dreptate pot rămâne liniștiți și cumpăniți chiar și atunci când sunt acuzați pe nedrept. Dumnezeu cunoaște tot ce este greșit  înțeles de oameni și prezentat distorsionat și, cu liniște deplină, putem încredința cazul nostru mâinii Sale. Cauza acelora care se încred în El va fi la fel de cert apărată cum a fost descoperită vinovăția lui Acan. Aceia care sunt mânați de Duhul lui Hristos vor avea acea iubire prietenească și îndelung răbdătoare” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 519-520).

 

 

 

 

5. Ce lecții ne oferă Iosua 22:30-34 cu privire la rezolvarea conflictelor și unitatea bisericii? (Vezi Psalmul 133; Ioan 17:20-23; 1 Petru 3:8,9.)

 

Iosua 22 conține principii aplicabile în familie, biserică și comunitate.

 

1. Atunci când lucrurile merg prost sau par să meargă prost, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să comunicăm, în loc să ne reprimăm
gândurile până când explodează. Este bine ca poporul lui Dumnezeu să nu rămână indiferent atunci când par să apară probleme. Desigur, dacă semințiile din Transiordania și-ar fi comunicat intenția de a construi un altar, întreaga problemă ar fi putut fi evitată.

 

2. Chiar dacă ești sigur de părerea ta, nu te grăbi să tragi concluzii! Semințiile din partea de vest a Iordanului s-au grăbit să creadă zvonurile ajunse la urechile lor și să tragă concluzia falsă că semințiile din partea de est apostaziaseră deja.

 

3. Discută despre problemele reale sau aparente înainte de a acționa pe baza concluziilor tale!

 

4. Fii dispus să faci un sacrificiu pentru a ajunge la unitate! Semințiile din vestul Iordanului au fost dispuse să renunțe la o parte din teritoriul lor pentru a găzdui celelalte seminții, dacă faptul că se aflau de cealaltă parte a Iordanului era cauza presupusei lor apostazii (Iosua 22:19).

 

5. Când ești acuzat, fie pe bună dreptate, fie pe nedrept, oferă un răspuns blând, care abate mânia! Dacă răspunzi unei acuzații cu o altă acuzație nu vei ajunge niciodată la pace. Încearcă să înțelegi înainte de a căuta să fii înțeles!

 

6. Bucură-te și binecuvântează-L pe Dumnezeu atunci când pacea este restabilită! Este minunat să vedem că adunarea israelită majoritară a manifestat o bucurie autentică atunci când a aflat despre adevărata motivație a celor două seminții și jumătate. Acești israeliți nu au fost atât de mândri încât să nu poată recunoaște că s-au înșelat în judecata lor.

 

Dacă semințiile din estul Iordanului ar fi apostaziat, poporul Israel ar fi aplicat cerințele legământului. Unitatea nu poate fi niciodată un argument pentru a dilua adevărul sau a renunța la principiile biblice. Cu toate acestea, disciplina bisericească ar trebui să fie întotdeauna ultima (nu prima) soluție, după ce încercările de împăcare și asistența pastorală bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu nu au avut succes. Cât de diferite ar fi bisericile noastre, dacă aceste principii simple ar fi aplicate consecvent!

 

 

 

 

4. Citește Iosua 22:21-29 în lumina textului din Proverbele 15:1. Ce putem învăța din răspunsul dat de semințiile din est?

 

Iosua 22:21-29

„21 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au răspuns astfel căpeteniilor peste miile lui Israel: 22 „Domnul Dumnezeu, Cel atotputernic, Domnul Dumnezeu, Cel atotputernic, ştie şi Israel însuşi să ştie lucrul acesta! Dacă din răzvrătire şi păcătuire împotriva Domnului am făcut lucrul acesta, să nu ne vină în ajutor Domnul în ziua aceasta! 23 Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi-de-tot şi daruri de mâncare şi ca să aducem pe el jertfe de mulţumiri, Domnul să ne ceară socoteală de aceasta! 24 Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voştri să zică fiilor noştri: ‘Ce legătură este între voi şi Domnul, Dumnezeul lui Israel? 25 Domnul a pus Iordanul hotar între noi şi voi, fii ai lui Ruben şi fii ai lui Gad: voi n-aveţi parte de Domnul!’ Şi fiii voştri ar face astfel ca fiii noştri să nu se mai teamă de Domnul. 26 De aceea am zis: Să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi-de-tot şi pentru jertfe, 27 ci ca o mărturie între noi şi voi, între urmaşii noştri şi ai voştri, că voim să slujim Domnului, înaintea Feţei Lui, prin arderile-de-tot şi prin jertfele noastre de ispăşire şi de mulţumiri, ca să nu zică fiii voştri într-o zi fiilor noştri: ‘Voi n-aveţi parte de Domnul!’ 28 Noi am zis: ‘Dacă mai târziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmaşilor noştri, vom răspunde: «Priviţi chipul altarului Domnului pe care l-au făcut părinţii noştri nu pentru arderi-de-tot şi pentru jertfe, ci ca mărturie între noi şi voi». 29 Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind un altar pentru arderi-de-tot, pentru daruri de mâncare şi pentru jertfe, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru, care este înaintea locaşului Lui!’ ”

 

Proverbele 15:1

„Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia”.

 

Răspunsul celor acuzați, la fel de direct și de ferm ca acuzația, constituie atât tematic, cât și structural, miezul capitolului. Până în acest punct,  semințiile vizate nu au răspuns la acuzații, ci au ascultat în liniște ce anume li se impută. Având în vedere gravitatea acuzațiilor, răbdarea lor este exemplară, deoarece demonstrează adevăratul sens al proverbului: „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia” (Proverbele 15:1).

 

Propoziția de deschidere a apărării conține o serie de nume divine atribuite Dumnezeului lui Israel: El, Elohim, Iahve (Iosua 22:22). Aceasta este repetată apoi, cu mai multă forță, devenind un jurământ solemn pentru a risipi îndoielile și acuzațiile false care aproape că au dus la un război civil în Israel. Cei din semințiile vestice sunt ferm convinși că Dumnezeu cunoaște și înțelege pe deplin situația și speră ca delegația prezentă să ajungă la aceeași concluzie. Cele două seminții și jumătate recunosc și că sunt răspunzătoare în fața Domnului, cerându-I să Se răzbune (compară cu Deuteronomul 18:19; 1 Samuel 20:16), dacă sunt într-adevăr vinovate.

 

Urmează o revelație surprinzătoare, care, pe de o parte, dovedește că baza acuzației este falsă (un altar nu poate servi doar ca loc de jertfă) și, pe de altă parte, dezvăluie adevărata motivație. Teama de separarea de Israel, nu apostazia era adevăratul motiv al acțiunii lor. Astfel, construirea altarului nu este o dovadă a apostaziei, așa cum se presupunea. De fapt, adevărul este tocmai opusul: ei acționaseră din teamă de Domnul, la fel cum făcuseră și semințiile din partea de vest a Iordanului. Adevărata bază a unității lui Israel nu este geografia sau dimensiunea fizică a moștenirii, ci loialitatea spirituală față de cerințele Domnului.

 

Îngrijorarea sinceră din partea semințiilor vestice reiese și din bucuria lor autentică atunci când se confirmă nevinovăția semințiilor estice. În  loc să se simtă învinși de argumentele fraților lor, israeliții din vest manifestă o bucurie autentică pentru că suspiciunile lor s-au dovedit greșite. Războiul civil din Israel a fost evitat, iar națiunea a rămas unită.

 

Cum reacționezi la acuzațiile false? Împărtășește câteva dintre principiile care îți ghidează atitudinea. Pentru inspirație, vezi Psalmii 37:3-6,34,37.

 

 

 

 

3. Citește din nou Iosua 22:13-15, dar de data aceasta în lumina capitolului 25 din Numeri. De ce îl aleg israeliții pe Fineas ca lider al delegației trimise la cele două seminții și jumătate?

 

Înainte de a lua de bune zvonurile despre ceea ce ar putea fi perceput ca o declarație de independență, cele nouă seminții și jumătate – numite de două ori „copiii lui Israel” – trimit o delegație pentru a clarifica menirea și semnificația altarului. Din delegație făcea parte Fineas, fiul marelui-preot Eleazar, care avea să fie succesorul lui Eleazar după moartea acestuia (Iosua 24:33). Fineas era deja cunoscut ca preotul care pusese capăt desfrânării lui Israel la Baal-Peor (Numeri 25). „La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării şi a luat o suliţă în mână. S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel, cât şi pe femeia aceea. Şi a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel” (Numeri 25:7,8).

 

Fineas avea cu siguranță o anumită influență. Ceilalți emisari erau reprezentanți ai celor nouă seminții și jumătate de la vest de Iordan, fiecare fiind capul unei familii (lit. „capul casei tatălui său”), în cadrul clanurilor lui Israel.

 

Delegația își începe acuzația de sacrilegiu și răzvrătire cu formula profetică oficială: „așa vorbește”. Deosebirea aici este că nu Domnul vorbește, ci „toată adunarea Domnului” (Iosua 22:16). Ei lansează acuzația că poporul Israel a comis păcat, trădare și răzvrătire. Termenul „păcat” este același cuvânt ebraic folosit pentru păcatul lui Acan (Iosua 7:1) și apare de mai multe ori în primele cinci cărți ale lui Moise (de exemplu, Leviticul 5:15; 6:2; Numeri 5:6,12). Exemplul lui Acan și cel de la Baal-Peor servesc drept precedente: unul pentru trădare și celălalt pentru răzvrătire. Cele două situații exprimă și teama celor nouă seminții și jumătate că actul construirii unui altar neautorizat va duce la apostazie, idolatrie și imoralitate, ceea ce va atrage mânia Domnului asupra întregii națiuni a lui Israel.

 

Cu toții avem experiențe negative din trecut care influențează modul în care vom gestiona situații asemănătoare în viitor. Cum ne ajută harul lui Dumnezeu să ne asigurăm că tragediile din trecut nu determină modul în care ne tratăm aproapele în prezent?

 

 

 

 

2. Citește în Iosua 22:9-20 relatarea despre întoarcerea semințiilor. Ce acuzații aduc semințiile vestice la adresa semințiilor estice? În ce măsură erau întemeiate aceste acuzații?

 

Iosua 22:9-20

„9 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase s-au întors acasă, lăsând pe copiii lui Israel la Silo, în ţara Canaanului, ca să se ducă în ţara Galaadului, care era moşia lor şi unde se aşezaseră, cum poruncise lui Moise Domnul. 10 Când au ajuns pe malurile Iordanului, care fac parte din ţara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile. 11 Copiii lui Israel au auzit zicându-se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit un altar în faţa ţării Canaanului, pe malurile Iordanului, în părţile copiilor lui Israel.” 12 Când au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo, ca să se suie împotriva lor şi să se bată cu ei. 13 Copiii lui Israel au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, pe Fineas, fiul preotului Eleazar, 14 şi zece căpetenii cu el, câte o căpetenie de fiecare casă părintească pentru fiecare din seminţiile lui Israel; toţi erau căpetenii de casă părintească între miile lui Israel. 15 Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, şi le-au vorbit astfel: 16 „Aşa vorbeşte toată adunarea Domnului: ‘Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-aţi săvârşit faţă de Dumnezeul lui Israel şi pentru ce vă abateţi acum de la Domnul, zidindu-vă un altar, ca să vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului? 17 Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor, a cărui pată n-am ridicat-o până acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului? 18 Şi voi vă abateţi astăzi de la Domnul! Dacă vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia împotriva întregii adunări a lui Israel. 19 Dacă priviţi ca necurată ţara care este moşia voastră, treceţi în ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa Domnului, şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru, dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă despărţiţi de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru! 20 Acan, fiul lui Zerah, n-a săvârşit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire şi nu S-a aprins de mânie Domnul împotriva întregii adunări a lui Israel? Şi el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui.’ ”

 

În contrast cu versetul 1, unde semințiile de pe partea estică a Iordanului sunt menționate cu numele lor obișnuit (rubeniți, gadiți etc.), aici este folosită o expresie diferită: „fiii lui Ruben”, „fiii lui Gad” și „jumătate din seminția lui Manase,” în opoziție cu „fiii lui Israel” (Iosua 22:11, NTR), reprezentând astfel o entitate diferită.

 

În narațiune, expresiile „toată adunarea Domnului” și „copiii lui Israel” se referă doar la cele nouă seminții și jumătate de pe partea vestică a Iordanului, subliniind ruptura care a apărut între cele două grupuri. Într-adevăr, întrebarea din substratul relatării care urmează este dacă semințiile de pe partea de est a râului pot fi considerate israelite.

 

Ne-am aștepta la o încheiere liniștită a situației. Cu toate acestea, apare o tensiune, deoarece se spune că semințiile din est au ridicat un altar lângă Iordan. Textul nu oferă aici niciun motiv pentru acest act și nici nu descrie funcția altarului sau vreo activitate specifică legată de acesta. Ambiguitatea cu privire la semnificația acestui altar crește și mai mult când observăm trimiterile la prima trecere a Iordanului, din capitolele 3 și 4, unde tot poporul Israel a ajuns pe malul Iordanului pentru a trece în teritoriul principal al Canaanului. În cazul de față, doar o parte din Israel ajunge în regiunea Iordanului, dar de data aceasta pentru a traversa râul în direcția opusă.

 

În ambele cazuri se ridică o structură din pietre. Prima a servit drept memorial, în timp ce a doua este percepută ca un altar impresionant. Întrebarea care se naște inevitabil în minte este: „Ce înseamnă pietrele acestea?” (compară cu Iosua 4:6,22). Este acest altar construit pentru jertfe sau este doar un memorial? Încep deja aceste seminții să cadă în apostazie?

 

Lipsa consultării cu Iosua, cu Eleazar sau cu liderii semințiilor lasă loc pentru o neînțelegere ce poate duce la un conflict teribil.

 

La ce fac referire Isus și Pavel în Luca 6:37; Ioan 7:24; 1 Corinteni 4:5, când ne sfătuiesc să evităm să-i judecăm pe alții? De ce este atât de ușor să tragem concluzii greșite cu privire la motivele altora?

 

 

 

 

1. Ce ne spune Iosua 22:1-8 despre devotamentul rubeniților, gadiților și al jumătății din seminția lui Manase?

 

Iosua 22:1-8

„Atunci, Iosua a chemat pe rubeniţi, pe gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase 2 şi le-a zis: „Voi aţi păzit tot ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, şi aţi ascultat de glasul meu în tot ce v-am poruncit. 3 N-aţi părăsit pe fraţii voştri de o bună bucată de vreme până în ziua de azi şi aţi păzit rânduielile şi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru. 4 Acum, când Domnul, Dumnezeul vostru, a dat odihnă fraţilor voştri, cum le spusese, întoarceţi-vă şi duceţi-vă la corturile voastre, în ţara dată în stăpânirea voastră, pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan. 5 Aveţi grijă numai să păziţi şi să împliniţi poruncile şi legile pe care vi le-a dat Moise, robul Domnului: să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile Lui, să ţineţi poruncile Lui, să vă alipiţi de El şi să-I slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.” 6 Şi Iosua i-a binecuvântat şi le-a dat drumul, şi ei au plecat la corturile lor. 7 Moise dăduse unei jumătăţi din seminţia lui Manase o moştenire în Basan, şi Iosua a dat celeilalte jumătăţi o moştenire lângă fraţii lor, dincoace de Iordan, la apus. 8 Când i-a trimis Iosua la corturile lor, i-a binecuvântat şi le-a zis: „Voi vă întoarceţi la corturile voastre cu mari bogăţii, cu foarte multe turme şi cu o mare mulţime de argint, de aur, de aramă, de fier şi de îmbrăcăminte. Împărţiţi cu fraţii voştri prada luată de la vrăjmaşii voştri.”

 

Iosua afirmă că semințiile de dincolo de Iordan și-au îndeplinit în totalitate obligațiile stabilite de Moise și de el însuși, ceea ce a însemnat o dedicare și un sacrificiu important în numele cauzei comune a poporului Israel. Israeliții din aceste triburi au luptat alături de frații lor „o bună bucată de vreme”, ceea ce în realitate a însemnat aproximativ 6-7 ani (compară cu Iosua 11:18; 14:10; Deuteronomul 2:14). Soțiile și copiii lor fuseseră lăsați acasă, pe partea de est a Iordanului, iar ei au decis să lupte cu loialitate alături de frații lor, înfruntând amenințarea
rănilor și a morții în război.

 

Aceste versete transmit indirect importanța unității națiunii și a țării. De asemenea, creează contextul pentru relatarea care urmează, care este în esență despre unitate. Vor rămâne semințiile israelite unite, în ciuda graniței naturale puternice pe care Iordanul o formează între ele?  Vor lăsa geografia să își pună amprenta asupra identității lor naționale? Sau vor face în așa fel încât închinarea lor comună la singurul Dumnezeu să îi păstreze ca națiune aleasă de El, unită și puternică sub îndrumarea Sa teocratică?

 

Iosua explică singurul mod în care o astfel de fidelitate a fost posibilă: ei nu au slujit fraților lor israeliți, ci lui Iahve Însuși, care le-a încredințat această misiune. Găsim același principiu în Noul Testament. Apostolul Pavel i-a îndemnat pe creștini să se implice în lucrare ca și cum ar lucra pentru Dumnezeu, nu doar pentru oameni (vezi Efeseni 6:7; Coloseni 3:23; 1 Tesaloniceni 2:4). Ce chemare mai înaltă există decât aceea de a lucra, în definitiv, pentru Creatorul cosmosului?

 

În viața de zi cu zi ne confruntăm adesea cu situații și dificultăți care ne pot descuraja cu ușurință și ne pot face să vrem să renunțăm la luptă. Uneori este ușor să renunțăm. Cu toate acestea, putem face apel la puterea Domnului, care promite să fie cu noi și ne dă forța să facem ceea ce ne cere. Dacă avem permanent în vedere înalta noastră chemare, putem fi motivați să mergem înainte, în ciuda provocărilor și descurajărilor inevitabile, care fac parte din existența noastră căzută de aici.

 

Iosua 22:5,6 relatează că Iosua le-a cerut semințiilor care plecau să rămână fidele Domnului, iar apoi le-a binecuvântat. Cum ar fi transformate relațiile dintre membrii bisericii dacă ne-am ruga unii pentru alții mai mult?

 

 

 

 

Text de memorat:

 

Proverbele 15:1

„Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia”.

 

Traiul într-o comunitate poate duce uneori la dispute și tensiuni. Acest lucru este valabil mai ales într-o comunitate precum biserica, în care oameni din medii și din clase sociale diferite – și uneori crescuți în culturi complet diferite – trăiesc și lucrează împreună pentru un scop comun.

 

În această săptămână vom studia capitolul 22 din cartea Iosua și o situație tensionată care a pornit de la o mare neînțelegere în rândul poporului. La începutul cărții, Iosua le-a poruncit unor seminții să treacă Iordanul și să participe la cucerire alături de semințiile de pe partea de vest a Iordanului (Iosua 1:12-18). Acum, că misiunea fusese îndeplinită, acele seminții erau libere să se întoarcă. Doar că, pe partea estică a Iordanului, ele construiesc un altar care stârnește îngrijorare în rândul semințiilor de pe partea de vest a Iordanului.

 

De ce este periculos să tragem concluzii pripite despre comportamentul altora? Cum putem cultiva unitatea în biserică? De ce este important să avem în vedere aria mai largă a chemării noastre și să nu ne lăsăm distrași? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care vom răspunde săptămâna aceasta.

 

 

Zilnic:

 

Biblia: Judecătorii 17 – Rut 2
1. Cine erau cei interesați de noroc în călătorie?
2. Pentru cine au fost preoți strănepoții lui Moise?
3. Ce blestem despre căsătorie au jurat copiii lui Israel?
4. Cine a spus: „Sunt mult mai amărâtă decât voi”?

 

Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 55, 56
5. Cine l-a judecat pe Ioan la Roma?

 

 

 

„Lucrarea Domnului Hristos nu era înțeleasă de oamenii din timpul Său. […] Tradiția, preceptele și poruncile omenești au făcut să fie ascunse de ei învățăturile pe care Dumnezeu intenționa să le fie transmise prin ele. Aceste precepte și tradiții au ajuns pentru ei un obstacol în calea înțelegerii și practicării adevăratei religii. Și, atunci când a venit Realitatea, în persoana Domnului Hristos, ei n-au recunoscut în El împlinirea tuturor tipurilor, esența tuturor umbrelor. Ei au respins antitipul și s-au prins cu toate puterile de tipurile și de ceremoniile lor, rămase fără valoare. Fiul lui Dumnezeu venise, dar ei au continuat să ceară un semn” (Ellen G. White, „Parabolele Domnului Hristos”, p. 34, 35).

 

„Biserica are nevoie de oameni credincioși, de mulți Iosua și Calebi moderni, care să fie gata să primească viața veșnică satisfăcând condiția simplă pusă de Dumnezeu – aceea a ascultării. Bisericile noastre suferă din lipsă de lucrători. Câmpul nostru de lucru este lumea. Este nevoie de misionari în orașe și în sate care sunt mult mai puternic înrobite de idolatrie decât sunt păgânii din Orient, care nu au văzut niciodată lumina adevărului. Adevăratul spirit misionar a părăsit bisericile, care fac mărturisiri de credință atât de elevate; inima membrilor lor nu mai arde de dragoste pentru suflete și de dorința de a le conduce în staulul lui Hristos. Avem nevoie de lucrători serioși. Nu este nimeni care să răspundă strigătului care se aude din toate părțile: «Treci […] și ajută-ne!»?” (Ellen G. White, „Mărturii pentru biserică”, vol. 4, p. 156).

 

 

 

 

7. Iosua, ca tip, arată dincolo de lucrarea lui Isus Hristos, spre o împlinire în viața bisericii, trupul lui Hristos. În ce sens războaiele purtate de Israel sub conducerea lui Iosua prefigurează luptele spirituale ale bisericii? Care sunt deosebirile dintre ele? Vezi 1 Timotei 1:18; 2 Timotei 4:7; Efeseni 6:10-12; 2 Corinteni 10:3-5 și Faptele apostolilor 20:32.

 

Scriitorii Noului Testament recunosc împlinirea ecleziologică (în biserică) a tipologiei lui Iosua. Membrii trupului lui Hristos, biserica, sunt implicați într-o luptă spirituală împotriva forțelor răului; cu toate acestea, ei se bucură de odihna harului lui Dumnezeu (Evrei 4:9-11) și de binecuvântările moștenirii lor spirituale.

 

8. Ce ne spun următoarele texte: 1 Petru 1:4; Coloseni 3:24; Apocalipsa 20:9; 21:3 despre împlinirea finală a tipologiei lui Iosua?

 

Tipologia lui Iosua își va găsi împlinirea finală și completă la a doua venire a lui Isus Hristos (faza apocaliptică/escatologică).

 

Viața lui Iosua a reflectat atât de mult caracterul lui Dumnezeu încât anumite aspecte ale vieții lui au căpătat un caracter profetic, prefigurând activitatea și persoana lui Mesia.

 

Pentru noi, astăzi, Mesia a venit deja. Misiunea Sa nu mai are nevoie să fie prefigurată, dar noi avem în continuare privilegiul de a reflecta caracterul Său – slava pe care Hristos dorea să o împărtășească cu ucenicii Săi (Ioan 17:22) și care poate ajunge și a noastră prin contemplarea caracterului lui Hristos (2 Corinteni 3:18). Cu cât Îl contemplăm mai mult pe Domnul Isus, cu atât mai mult reflectăm frumusețea caracterului Său. Acest lucru este fundamental pentru ceea ce ar trebui să însemne umblarea noastră zilnică cu Hristos. De aceea timpul dedicat zilnic Cuvântului este extrem de important. Tot din acest motiv ar trebui să medităm asupra vieții, caracterului și învățăturilor  Domnului Isus. Privind, suntem într-adevăr schimbați, transformați.

 

Iosua, tipul, i-a întrebat pe israeliți: „Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul părinţilor voştri?” (Iosua 18:3). Cum ar formula Domnul Isus, antitipul lui Iosua, această întrebare astăzi?

 

 

 

 

Istoria lui Iosua trebuie privită prin prisma tipologiei. Războaiele conduse de Iosua sunt evenimente istorice și constituie o parte esențială a istoriei lui Israel. Scopul acestor războaie este ca israeliții să se stabilească în țara promisă, unde să se poată bucura în pace de moștenirea care le-a fost acordată și să instaureze o nouă societate bazată pe principiile legii lui Dumnezeu.

 

Mai târziu, autori ai Vechiului Testament, precum Isaia, includ în lucrarea lui Mesia și împărțirea „moștenirilor pustiite poporului Său” (Isaia 49:8), folosind aceeași terminologie des întâlnită în cartea Iosua. Așa cum sarcina lui Iosua fusese să le împartă israeliților țara, tot așa Mesia, prezentat ca noul Iosua, îi atribuie moștenirea spirituală unui nou Israel.

 

6. Cum confirmă Noul Testament, în Evrei 3:7 – 4:11, că Iosua, noul Moise din Vechiul Testament, a fost el însuși un tip al lui Isus Hristos?

 

Autorii Noului Testament au prezentat multe aspecte ale lucrării lui Isus Hristos în termenii lucrării lui Iosua. La fel cum Iosua a intrat în Canaan după 40 de ani petrecuți în pustiu, și „antitipul lui Iosua”, adică Domnul Isus, Și-a început slujirea pământească după 40 de zile petrecute în pustiu (Matei 4:1-11; Luca 4:1-13) și slujirea cerească după 40 de zile în pustiul acestui pământ după înviere, înainte de înălțare (Faptele apostolilor 1:3,9-11; Evrei 1:2).

 

După botezul Domnului Isus în râul Iordan (propria Sa „trecere a Iordanului” [Matei 3:13-17; Marcu 1:9-11]), autorii evangheliilor citează din  Psalmii 2:7 și din Isaia 42:1 – adică dintr-un psalm mesianic și dintr-o cântare despre Robul suferind al lui Iahve (Matei 3:17; Marcu 1:11; Luca 3:22). Drept urmare, prin botezul Său, Isus este prezentat ca Războinicul divin care – printr-o viață de ascultare credincioasă, chiar până la moarte – va purta războaiele lui Iahve împotriva forțelor răului. Viața și moartea Sa pe cruce au dus la izgonirea lui Satana, au dus la biruirea dușmanilor noștri spirituali, au oferit odihnă spirituală poporului Său și au acordat o moștenire celor răscumpărați (Efeseni 4:8;
Evrei 1:4; 9:15).

 

Ce înseamnă să ne putem „odihni” în ceea ce Hristos a făcut pentru noi? Cum avem siguranța că Domnul Isus l-a învins pe Satana pentru noi?