Categorie: Studiu Majori

Bietul Moise! Mai întâi este luat la rost de faraon, iar acum propriul popor îl blestemă. Așa că Moise I se plânge lui Dumnezeu. În amărăciunea și dezamăgirea lui față de înrăutățirea situației lui Israel, el întreabă: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face și mai rău poporului acestuia, și n-ai izbăvit pe poporul Tău” (Exodul 5:22,23). Nemulțumirea lui Moise în legătură cu Domnul este evidentă și, ținând cont de situație, de înțeles. Reacția lui Dumnezeu însă este una remarcabilă. El va acționa, și încă foarte categoric. „Vei vedea acum ce voi face lui Faraon” (Exodul 6:1).

4. Care este răspunsul pe care i-l dă Dumnezeu lui Moise, în Exodul 5:22 – 6:8, și ce adevăruri teologice importante reies de aici?

Exodul 5:22 – 6:8

„22 Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? 23 De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia, şi n-ai izbăvit pe poporul Tău.”

Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui.” 2 Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: „Eu sunt Domnul. 3 Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Dumnezeul Cel Atotputernic, dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca ‘Domnul.’ 4 De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini. 5 Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu. 6 De aceea, spune copiilor lui Israel: ‘Eu sunt Domnul. Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi. 7 Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii. 8 Eu vă voi duce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul’.”

Dumnezeu nu Se va mai limita doar la vorbit. Va interveni acum în forță în favoarea poporului Său. El îi reamintește lui Moise câteva adevăruri pertinente: (1) Eu sunt Domnul; (2) M-am arătat patriarhilor; (3) am făcut legământ cu ei; (4) am promis să le dau țara Canaan; (5)  am auzit gemetele copiilor lui Israel; (6) Mi-am adus aminte de legământul Meu de a vă da Țara Promisă. A se observa repetarea subînțeleasă a divinului „Eu”! Eu, Domnul Dumnezeul vostru, Eu am făcut așa și așa, deci puteți avea încredere că Eu voi face pentru voi ceea ce am promis.

Domnul proclamă acum în mod solemn că va face patru lucruri mărețe pentru israeliți, pentru că El este Domnul lor viu: (1) „Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii”; (2) „vă voi izbăvi din robia lor”; (3) „vă voi scăpa cu braț întins și cu mari judecăți” și (4) „vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru” (Exodul 6:6,7).

Aceste patru acțiuni divine asigură și restabilesc relația lui Dumnezeu cu poporul Său. Dumnezeu este subiectul tuturor acestor verbe de acțiune, iar israeliții sunt beneficiarii tuturor acestor binecuvântări și haruri. Dumnezeu oferă aceste daruri gratuit, din iubire. El le-a oferit atunci lor și ni le oferă din nou și nouă.

Ce alte personaje din Biblie s-au plâns lui Dumnezeu, având nemulțumiri? De ce este bine, uneori, să-ți verși sufletul în fața lui Dumnezeu? De ce trebuie totuși să dai întotdeauna dovadă și de credință și încredere?

Deși Moise trebuie să fi știut de la început că misiunea încredințată de Domnul nu avea să fie ușoară (de aici și încercările lui de a scăpa de ea), probabil că nu avea nicio idee despre ce avea să urmeze.

2. Care au fost rezultatele imediate ale primei întâlniri a lui Moise și Aaron cu faraonul, consemnate în Exodul 5:3-23?

Exodul 5:3-23

„3 Ei au zis: „Ni S-a arătat Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.” 4 Şi împăratul Egiptului le-a zis: „Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi la lucrările voastre.” 5 Faraon a zis: „Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?” 6 Şi chiar în ziua aceea, Faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului şi logofeţilor: 7 „Să nu mai daţi poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor, ci să se ducă singuri să strângă paie. 8 Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din ele, căci sunt nişte leneşi, de aceea strigă mereu: ‘Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru!’ 9 Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci.” 10 Isprăvniceii poporului şi logofeţii au venit şi au spus poporului: „Aşa vorbeşte Faraon: ‘Nu vă mai dau paie; 11 duceţi-vă singuri de vă luaţi paie de unde veţi găsi, dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru’.” 12 Poporul s-a răspândit în toată ţara Egiptului, ca să strângă mirişte în loc de paie. 13 Isprăvniceii îi sileau zicând: „Isprăviţi-vă lucrul zi de zi, ca atunci când erau paie!” 14 Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui Faraon. „Pentru ce”, li se zicea, „n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât?” 15 Logofeţii copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la Faraon şi i-au zis: „Pentru ce te porţi aşa cu robii tăi? 16 Robilor tăi nu li se mai dau paie ca mai înainte, şi totuşi ni se spune: ‘Faceţi cărămizi!’ Ba încă, robii tăi sunt şi bătuţi, ca şi când poporul tău ar fi vinovat.” 17 Faraon a răspuns: „Sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori! De aceea ziceţi: ‘Haidem să aducem jertfe Domnului!’ 18 Acum, duceţi-vă îndată de lucraţi; nu vi se vor da paie şi veţi face acelaşi număr de cărămizi.” 19 Logofeţii copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau când li se zicea: „Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi, ci în fiecare zi să faceţi lucrul cuvenit unei zile.” 20 Când au ieşit de la Faraon, au întâlnit pe Moise şi pe Aaron, care îi aşteptau. 21 Şi le-au zis: „Să vă vadă Domnul şi să judece! Voi ne-aţi făcut urâţi lui Faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare.” 22 Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? 23 De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia, şi n-ai izbăvit pe poporul Tău.””

Chiar înainte de a merge la faraon, Moise și Aaron au adunat bătrânii și poporul lui Israel, le-au spus cuvintele din partea lui Dumnezeu și le-au arătat semnele Sale, ceea ce i-a făcut să creadă că Domnul avea să-i elibereze din sclavie. Astfel, ei s-au închinat Domnului (Exodul 4:29-31). Așteptările erau cu siguranță mari: Domnul avea să elibereze poporul evreu din robie – în sfârșit!

Moise s-a dus apoi să îi prezinte faraonului cerințele din partea lui Dumnezeu, iar lucrurile s-au înrăutățit și mai mult pentru israeliți. Suferința lor a crescut, iar munca lor zilnică a devenit mai împovărătoare și mai solicitantă. Au fost acuzați că sunt leneși, au fost tratați mai aspru, iar slujirea lor a devenit mai dificilă decât fusese deja. Conducătorii lor nu au fost mulțumiți, iar confruntarea dintre ei și Moise și Aaron a fost foarte neplăcută și (după cum vom vedea mai târziu) a prevestit genul de conflicte pe care Moise urma să le aibă cu propriul popor în anii următori.

3. Pune-te în locul oamenilor din Exodul 5:21, care i-au înfruntat pe Moise și pe Aaron. De ce ar spune cineva lucrurile pe care le-au spus ei?

Nu este greu de înțeles motivul supărării lor pe Moise („Să vă vadă Domnul și să judece!” au spus ei). Crezuseră că Moise venise să îi elibereze de egipteni, nu să le facă viața și mai grea sub stăpânirea egiptenilor. Prin urmare, pe lângă faptul că se confruntau cu egiptenii, Moise și Aaron trebuiau să țină piept și propriului popor.

Prin ce modalități mai bune tu și alții ați putea trata cu liderii bisericii locale atunci când apar neînțelegeri, așa cum inevitabil se întâmplă?

Urmând poruncile lui Dumnezeu, Moise merge la faraon pentru a începe procesul prin care el, Moise, avea să scoată „din Egipt pe poporul [Domnului], pe copiii lui Israel” (Exodul 3:10).

1. Care a fost răspunsul faraonului la porunca lui Dumnezeu: „Lasă pe poporul Meu să plece” (Exodul 5:1,2) și ce înseamnă el?

Exodul 5:1,2

„Moise şi Aaron s-au dus apoi la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Lasă pe poporul Meu să plece, ca să prăznuiască în pustie un praznic în cinstea Mea’.” 2 Faraon a răspuns: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.”

„Cine este Domnul?” întreabă faraonul, nu din vreo dorință de a-L cunoaște, ci într-un act de sfidare sau chiar negare a acestui Dumnezeu, pe  care recunoaște că nu Îl știe. „Eu nu cunosc pe Domnul”, spune el, aproape ca o laudă. Câți oameni au rostit același lucru de-a lungul istoriei? Cât de tragic, pentru că, așa cum a spus Isus Însuși, „viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Egiptul și faraonul erau simbolul unei puteri care neagă prezența și autoritatea lui Dumnezeu. Reprezentau o entitate care se poziționează împotriva lui Dumnezeu, a Cuvântului Său și a poporului Său.

Următoarea declarație a faraonului: „Nu voi lăsa pe Israel să plece”, evidențiază și mai mult această răzvrătire împotriva Dumnezeului celui viu, făcând din Egipt un simbol nu numai al negării lui Dumnezeu, ci și al unui sistem care luptă împotriva Lui. Nu e de mirare că mulți au văzut aceeași atitudine, milenii mai târziu, în Revoluția Franceză (vezi și Isaia 30:1-3 și Apocalipsa 11:8). Faraonul se credea zeu sau fiul unui zeu – o aluzie generală la credința în propria putere, forță și inteligență supremă.

„Dintre toate popoarele prezentate in istoria biblică, Egiptul a negat cu cea mai mare îndrăzneală existența viului Dumnezeu și s-a împotrivit poruncilor Lui. Niciun monarh nu s-a aventurat într-o revoltă mai deschisă și mai arogantă împotriva autorității Cerului decât conducătorul Egiptului. Când i-a fost adus mesajul de către Moise, în numele Domnului, faraonul a răspuns cu mândrie: «Cine este Domnul, ca să ascult glasul Lui și să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul și nu voi lăsa pe Israel să plece» (Exodul 5:2). Aceasta însemna ateism, iar poporul reprezentat prin Egipt urma să dea glas unei respingeri asemănătoare a prerogativelor viului Dumnezeu și urma să manifeste o atitudine asemănătoare de necredință și sfidare” (Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, p. 269).

Dacă cineva te-ar întreba: „Îl cunoști pe Domnul?”, cum ai răspunde? Dacă răspunsul ar fi afirmativ, cum L-ai descrie și de ce?

Text de memorat:

Exodul 5:1,2

„Moise şi Aaron s-au dus apoi la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Lasă pe poporul Meu să plece, ca să prăznuiască în pustie un praznic în cinstea Mea’.” 2 Faraon a răspuns: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.””

Mulți credincioși cred că, atunci când cineva decide să Îl urmeze pe Dumnezeu, respectiva persoană va avea parte doar de fericire, prosperitate și succes. Dar nu este neapărat așa, după cum ne arată adesea chiar Biblia. Uneori apar multe obstacole, dar și noi dificultăți. Acest lucru poate fi foarte frustrant și generează întrebări grele, cu răspunsuri dificile sau chiar fără răspuns. Cu toate acestea, când avem răbdare, Dumnezeu aduce soluții la timpul și în termenii hotărâți de El. Căile Lui pot intra în conflict cu așteptările noastre de a găsi soluții rapide și instantanee, dar trebuie să învățăm să ne încredem în El, indiferent de situație.

Iată subiectul acestei săptămâni: Moise și porunca de a scoate poporul lui Dumnezeu din Egipt – o chemare divină cât se poate de clară, incluzând minuni și faptul că Dumnezeu Însuși i-a vorbit direct lui Moise și i-a spus exact ce dorea ca el să facă. Ar fi trebuit să-i fie ușor lui Moise, știind că a fost chemat de Dumnezeu și că i s-a dat o sarcină precisă? Ar fi trebuit să fie simplu, nu? Citește și o să vezi cum a fost!

Studiul zilnic

Biblia: Exodul 31 – 37
1. Care era semnul veșnic dintre Domnul și copiii lui Israel și de ce?
2. Cine i-a spus lui Moise: „În tabără este un strigăt de război”?
3. Cine și prin ce metodă avea să-i izgonească pe canaaniți, amoriți, hetiți etc.?
4. Ce avea coarne și cunună de jur împrejur?

Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 29
5. Când vom fi ispitiți să socotim că drepturile noastre au fost încălcate?

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 22

Chemarea dramatică din rugul aprins a fost probabil cea mai transformatoare experiență din viața lui Moise. Toate celelalte momente importante din viața lui au depins de răspunsul său pozitiv și de asumarea însărcinării pe care Dumnezeu i-a încredințat-o de a-i conduce pe evrei afară din Egipt și în Țara Promisă.

Sigur, acum știm cum a decurs totul. Dar pune-te în locul lui Moise la momentul în care rugul ardea! Fugise din Egipt pentru a-și salva viața. O nouă generație de evrei apăruse în cei 40 de ani, iar mulți dintre ei probabil nu știau prea multe despre el sau poate cele auzite erau greșite, influențate de relatări care se distorsionează în timp. Totuși acum era chemat de Dumnezeu să conducă același popor departe de o națiune puternică? Nu e de mirare că a fost reticent la început.

Da, era o sarcină extrem de solicitantă, dar imaginează-ți ce ar fi pierdut dacă L-ar fi refuzat într-un final pe Dumnezeu! Poate că s-ar fi pierdut pur și simplu în istorie, în loc ca – prin puterea lui Dumnezeu care a lucrat în el – să facă efectiv istorie și să devină unul dintre cei mai mari și mai influenți oameni, nu doar din Biblie, ci din întreaga lume.

6. Cum înțelegem relatarea ciudată din Exodul 4:18-31 și ce învățăm?

Exodul 4:18-31

^„18 Moise a plecat şi, când s-a întors la socrul său Ietro, i-a zis: „Lasă-mă, te rog, să plec şi să mă întorc la fraţii mei, care sunt în Egipt, ca să văd dacă mai trăiesc.” Ietro a zis lui Moise: „Du-te în pace!” ¹⁹ Domnul a zis lui Moise în Madian: „Du-te, întoarce-te în Egipt, căci toţi cei ce umblau să-ţi ia viaţa au murit.” ²⁰ Moise şi-a luat nevasta şi copiii, i-a pus călări pe măgari şi s-a întors în ţara Egiptului. Şi-a luat în mână toiagul lui Dumnezeu. ²¹ Domnul a zis lui Moise: „Plecând ca să te întorci în Egipt, vezi, toate minunile pe care ţi le pun în mână să le faci înaintea lui Faraon. Eu îi voi împietri inima, şi nu va lăsa pe popor să plece. ²² Tu vei zice lui Faraon: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. ²³ Îţi spun: Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut»’.” ²⁴ În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul şi a vrut să-l omoare. ²⁵ Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.” ²⁶ Şi Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: „Soţ de sânge!” din pricina tăierii împrejur. ²⁷ Domnul a zis lui Aaron: „Du-te înaintea lui Moise în pustie.” Aaron a plecat. A întâlnit pe Moise la muntele lui Dumnezeu şi l-a sărutat. ²⁸ Moise a făcut cunoscut lui Aaron toate cuvintele Domnului, care-l trimisese, şi toate semnele pe care-i poruncise să le facă. ²⁹ Moise şi Aaron şi-au văzut de drum şi au adunat pe toţi bătrânii copiilor lui Israel. ³⁰ Aaron a istorisit toate cuvintele pe care le spusese Domnul lui Moise şi Moise a făcut semnele înaintea poporului. ³¹ Poporul a crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel, că le văzuse suferinţa şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ”.

Cei care studiază Biblia sunt șocați când citesc că, după ce Moise a ascultat de Domnul și a pornit la drum înapoi spre Egipt, Domnul „a vrut să-l omoare” (Exodul 4:24). Din context se înțelege că problema era circumcizia. Fiul lui cel mai mic nu fusese circumcis, așa cum cerea legământul avraamic (Geneza 17:10,11). În calitate de conducător al poporului lui Dumnezeu, Moise trebuia să-și arate supunerea și ascultarea desăvârșită față de Dumnezeu, pentru a fi calificat să conducă alți oameni la ascultare. El trebuia să fie un model al acelei supuneri totale față de Dumnezeu. Soția sa, Sefora, era o femeie cu inițiativă și și-a circumcis fiul pentru a salva viața soțului ei. L-a atins pe Moise cu „prepuțul” însângerat, iar acest sânge reprezintă ispășirea, viața și pecetluirea legământului. Faptul că totul s-a întâmplat atât de repede a adăugat dramatism situației.

Din acest episod putem învăța o lecție importantă: să nu ezităm niciodată să facem ceea ce știm că este corect. „Pe când se afla pe drum, din Madian spre Egipt, Moise a primit o surprinzătoare și teribilă avertizare cu privire la o situație neplăcută Domnului. Un înger i s-a înfățișat în mod amenințător, ca și când ar fi vrut să-l distrugă pe loc. Nu i s-a dat nicio lămurire, dar Moise și-a adus aminte că ignorase una dintre poruncile Domnului. […] El neglijase să-l supună ceremonialului circumciziei pe fiul lor mai mic. El nu îndeplinise condiția pe temeiul căreia copilul său putea fi îndreptățit să aibă parte de binecuvântările legământului lui Dumnezeu cu Israel, iar o astfel de neglijență din partea unui  conducător ales n-ar fi făcut altceva decât să slăbească puterea preceptelor divine asupra poporului. Sefora, temându-se ca soțul ei să nu fie omorât, a îndeplinit ea însăși acest ceremonial, după care îngerul i-a permis lui Moise să-și continue călătoria. În misiunea lui pe lângă faraon, Moise avea să se afle într-o situație foarte periculoasă. Viața îi putea fi cruțată numai datorită protecției îngerilor sfinți. Dar, atâta vreme cât trăia într-o vădită neglijare a unei datorii cunoscute, el nu avea să fie în siguranță, căci nu putea fi ocrotit de îngerii lui Dumnezeu” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 255, 256).

Ce ar trebui să-ți transmită această istorisire, dacă ești într-adevăr vinovat de neglijarea unui lucru pe care știi că ar trebui să-l faci? Ce schimbări trebuie să faci, chiar acum?

4. Care sunt semnele din Exodul 4:1-17 pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise să le facă pentru a-și confirma statutul de mesager al lui Dumnezeu?

Exodul 4:1-17

„Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: ‘Nu ţi S-a arătat Domnul!’ ” 2 Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” 3 Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el. 4 Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat, şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui. 5 „Iată”, a zis Domnul, „ce vei face ca să creadă că ţi S-a arătat Domnul, Dumnezeul părinţilor lor: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” 6 Domnul i-a mai zis: „Bagă-ţi mâna în sân.” El şi-a băgat mâna în sân; apoi a scos-o şi iată că mâna i se acoperise de lepră şi se făcuse albă ca zăpada. 7 Domnul a zis: „Bagă-ţi din nou mâna în sân.” El şi-a băgat din nou mâna în sân, apoi a scos-o din sân şi iată că mâna se făcuse iarăşi cum era carnea lui. 8 „Dacă nu te vor crede”, a zis Domnul, „şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn. 9 Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ, şi apa pe care o vei lua din râu se va preface în sânge pe pământ.” 10 Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău, căci vorba şi limba îmi sunt încurcate.” 11 Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? 12 Du-te dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.” 13 Moise a zis: „Ah, Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi!” 14 Atunci, Domnul S-a mâniat pe Moise şi a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău Aaron, Levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta şi, când te va vedea, se va bucura în inima lui. 15 Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui, şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut. 16 El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu. 17 Ia în mână toiagul acesta cu care vei face semnele.”

Moise a încercat din nou să renunțe la sarcina pe care Dumnezeu îi cerea să o îndeplinească (vezi Exodul 3:11). Nu voia să meargă în Egipt și să-l înfrunte pe faraon. La urma urmei, dăduse deja greș când încercase anterior, pe cont propriu, să îi ajute pe evrei. De asemenea, propriul lui popor nu credea în el și nu îl accepta ca lider. De aceea, a formulat o a treia obiecție: „Dar dacă n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu […]?” (Exodul 4:1, EDCR). Aceasta nu era o întrebare pentru a afla ceva nou, ci era o încercare de a refuza responsabilitatea pe care Dumnezeu îi cerea să și-o asume.

Lui Moise i-au fost date două semne miraculoase pe care să le facă în fața bătrânilor lui Israel și, mai târziu, în fața faraonului: (1) toiagul să i se transforme în șarpe și apoi din nou în toiag și (2) mâna să i se umple de lepră, dar apoi să se vindece instantaneu. Ambele minuni ar fi trebuit să-i convingă pe bătrâni că Dumnezeu lucrează pentru ei. Dar, dacă nu aveau să fie convinși, a fost adăugată a treia minune, aceea a transformării apei în sânge (Exodul 4:8,9). Dar, deși Dumnezeu i-a dat aceste minuni uimitoare, Moise a continuat să exprime o altă scuză, a patra: nu era un bun orator.

5. Cum îi răspunde Domnul lui Moise, în Exodul 4:10-18, și ce lecții extragem de aici, indiferent de chemarea pe care Dumnezeu ne-o face?

Exodul 4:10-18

„10 Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău, căci vorba şi limba îmi sunt încurcate.” 11 Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? 12 Du-te dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.” 13 Moise a zis: „Ah, Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi!” 14 Atunci, Domnul S-a mâniat pe Moise şi a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău Aaron, Levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta şi, când te va vedea, se va bucura în inima lui. 15 Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui, şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut. 16 El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu. 17 Ia în mână toiagul acesta cu care vei face semnele.””

Aceste patru scuze arată reticența lui Moise de a urma chemarea lui Dumnezeu. În spatele unor obiecții „raționale”, acesta își ascunde refuzul de a merge. Primele trei scuze sunt sub formă de întrebări: (1) Cine sunt eu? (2) Cine ești Tu? și (3) Dacă nu mă vor crede? Iar (4) a patra obiecție este declarația: „Nu sunt un om cu vorbirea ușoară.” Dumnezeu a reacționat la toate acestea și a venit cu o soluție impresionantă. La aceste scuze, Dumnezeu prezintă multe promisiuni înălțătoare. Apoi Moise rostește a cincea și ultima sa rugăminte și cere direct: „Stăpâne, Te rog, trimite pe altcineva” (Exodul 4:13, NTR). Drept răspuns, Dumnezeu îi spune că l-a trimis deja pe fratele său Aaron să-i vină în întâmpinare pentru a-l sprijini. În cele din urmă, Moise cedează, nu mai spune nimic și îi cere binecuvântarea lui Ietro înainte de a pleca spre Egipt.

„Îngerul Domnului” i S-a arătat lui Moise în flăcări „din mijlocul unui rug” (Exodul 3:2). Domnul Isus Însuși îi vorbea lui Moise „din mijlocul rugului” (Exodul 3:4). Nu te lăsa dus în eroare de apelativul „îngerul Domnului” pentru Isus Hristos! Termenul „înger” în sine înseamnă pur și simplu „mesager/sol” (ebr. mal’akh) și depinde întotdeauna de context dacă acest înger trebuie interpretat ca agent uman sau divin (vezi Maleahi 3:1). Există multe cazuri în Biblie în care „îngerul Domnului” face referire la persoana divină (ex.: Geneza 22:11,15-18; 31:3,11,13; Judecătorii 2:1,2; 6:11-22; Zaharia 3:1,2). Acest înger al Domnului nu vorbește doar în numele Domnului, ci este Însuși Domnul. Domnul Isus este mesagerul lui Dumnezeu care ne comunică ce spune Tatăl.

2. Cum i-a explicat Dumnezeu lui Moise, în Exodul 3:7-12, de ce dorea ca el să intervină în favoarea israeliților sclavi în Egipt?

Exodul 3:7-12

„7 Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. 8 M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii. 9 Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc egiptenii. 10 Acum vino. Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” 11 Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” 12 Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreşit cu tine, şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”

Suferința poporului lui Dumnezeu în Egipt este redată plastic drept un geamăt și un strigăt fierbinte după ajutor. Dumnezeu a auzit țipătul israeliților și S-a îngrijorat (Exodul 2:23-25). El i-a numit „poporul […] Meu” (Exodul 3:7). Adică de dinainte de Sinai și de ratificarea legământului, ei erau poporul Lui și El avea să îi facă să locuiască și să prospere (dacă ascultau) în țara Canaan, așa cum le promisese părinților lor. Dumnezeu i-a spus lui Moise că îl trimite la faraon cu un scop anume: „Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon și vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel” (Exodul 3:10). Din nou, Dumnezeu îi numește „poporul meu”. Ce misiune i-a încredințat Dumnezeu slujitorului Său! Moise a reacționat cu o întrebare: „Cine sunt eu […]?” Cu alte cuvinte, înțelegând semnificația a ceea ce avea să se  întâmple și a rolului său în toate acestea, Moise se întreabă de ce ar fi fost ales cineva ca el. Aici, încă de la început, avem un indiciu privind caracterul lui, umilința sa și sentimentul că nu este demn de ceea ce este chemat să facă. De ce sunt atât de importante umilința și sentimentul propriei „nevrednicii” pentru oricine caută să-L urmeze pe Domnul și să facă ceva pentru El?

După ce a fugit în Madian, Moise a avut o viață relativ ușoară. S-a căsătorit, a avut doi băieți, pe Gherșom și Eliezer (Exodul 18:3,4), și a făcut parte din familia extinsă a lui Ietro, socrul său și preotul din Madian. A petrecut 40 de ani liniștiți ca cioban, la fel ca David (2 Samuel 7:8), bucurându- se de prezența lui Dumnezeu, în special de cea manifestată în natură.

Doar că în această perioadă Moise a mai avut și altceva de făcut pe lângă mirositul florilor (ori poate, în cazul lui, a cactușilor din deșert). Acești ani de umblare cu Domnul l-au schimbat și l-au pregătit pentru rolul de lider. De asemenea, Dumnezeu l-a folosit pe Moise în acest pustiu liniștit pentru a scrie, sub inspirație divină, două dintre cele mai vechi cărți biblice: Iov și Geneza (a se vedea Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 251; Francis D. Nichol, et al. (ed.), The SDA Bible Commentary, vol. 3, p. 1140). Moise a primit așadar de la Dumnezeu cunoștințe esențiale despre marea luptă, despre creație, cădere, potop, patriarhi și, cel mai important, despre planul de mântuire. Deci Moise a avut un rol esențial în procesul de transmitere a adevăratei cunoașteri despre viul Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul nostru, precum și despre acțiunile lui Dumnezeu în contextul păcatului, care a făcut ravagii pe această planetă. Istoria biblică și istoria mântuirii nu prea au sens în absența temeliei cruciale pe care ne-a furnizat-o Moise, sub inspirație, în special în cartea Geneza.

1. Ce semnificație putem găsi în faptul că, în Exodul 3:1-6, Domnul S-a prezentat lui Moise drept „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”?

Exodul 3:1-6

„Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată, a mânat turma până dincolo de pustie şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. 2 Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc. 3 Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.” 4 Domnul a văzut că el se întoarce să vadă şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” 5 Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” 6 Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu”.

Moise a văzut că rugul în flăcări nu se mistuia și astfel a știut că vede o minune și că ceva dramatic și important se întâmpla chiar în fața lui. Când Moise s-a apropiat, Domnul i-a spus să se descalțe în semn de profund respect, deoarece prezența lui Dumnezeu sfințea locul.

Domnul i S-a prezentat lui Moise ca „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov” (Exodul 3:6). Domnul le promisese acestor patriarhi că urmașii lor aveau să moștenească Canaanul, promisiune despre care Moise știa cu siguranță. Astfel, chiar dinainte de a Se exprima clar, Dumnezeu îi oferea lui Moise șansa să-și dea seama ce avea să se întâmple și ce rol esențial urma să joace.

Moise a avut nevoie de 80 de ani înainte ca Dumnezeu să îl considere pregătit pentru îndatorirea sa. Ce ne poate învăța acest adevăr despre răbdare?