Categorie: Studiu Majori

 

 

Timpul promis al răscumpărării, al eliberării, era pe cale să sosească. Oamenii trebuiau pregătiți. Nu trebuiau doar să creadă, ci și să acționeze pe baza convingerilor. Dumnezeu le spusese ce trebuie să facă; acum, prin credință, trebuiau să facă. Deși într-un context total diferit de cel despre care scria Iacov, principiul se potrivește foarte bine: „Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică?” (vezi Iacov 2:17-20).

 

2. Studiază Exodul 13:1-16. Întâii născuți ai israeliților au fost cruțați prin harul lui Dumnezeu în timpul ultimei plăgi. De ce a fost dată această poruncă veșnică și ce ar trebui să însemne ea pentru noi astăzi?

 

Exodul 13:1-16

„Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 2 „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre dobitoace: este al Meu.” 3 Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei, căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncaţi pâine dospită. 4 Astăzi ieşiţi, în luna spicelor. 5 Când te va duce Domnul în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, heviţilor şi iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta. 6 Timp de şapte zile, să mănânci azimi, şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7 În timpul celor şapte zile, să mâncaţi azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale. 8 Să spui atunci fiului tău: ‘Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieşit din Egipt.’ 9 Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere-aminte pe frunte, între ochii tăi, pentru ca Legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. 10 Să ţii porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an. 11 Când te va aduce Domnul în ţara canaaniţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi când ţi-o va da, 12 să închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului. 13 Să răscumperi cu un miel pe orice întâi născut al măgăriţei, iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi, de asemenea, pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. 14 Şi când te va întreba fiul tău într-o zi: ‘Ce înseamnă lucrul acesta?’ să-i răspunzi: ‘Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; 15 şi, fiindcă Faraon se încăpăţâna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorât pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâii născuţi ai oamenilor până la întâii născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească, şi răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei. 16 Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere-aminte pe frunte, între ochi, căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt’.”

 

Dumnezeu a păzit, în mila Lui, familiile israelite care se aflau sub sânge, pentru că, prin credință, acestea își însemnaseră tocul ușii. Dar noi indicații au venit de la Domnul prin Moise: „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut” (Exodul 13:2). Această lege era valabilă atât pentru oameni, cât și pentru animale.

 

Un principiu care stă la baza acestei porunci este că totul Îi aparține lui Dumnezeu, deoarece El este Creatorul nostru și Stăpânul tuturor lucrurilor: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el” (Psalmii 24:1). „«Al Meu este argintul și al Meu este aurul», zice Domnul oștirilor” (Hagai 2:8). Primii născuți băieți ai israeliților erau primele roade ale binecuvântărilor lui Dumnezeu pe care El le revărsase asupra lor; ei erau în același timp un semn al consacrării lor totale față de El și al înțelegerii lor că tot ceea ce aveau venea numai de la El.

 

De asemenea, vedem aici ideea de răscumpărare, de mântuire. Băieții întâi născuți au fost cruțați de la moarte pentru că au fost acoperiți de sânge. Ei au fost răscumpărați de la moarte, așa cum sunt toți cei care sunt sub sângele Domnului Isus. Pavel scrie despre Isus că în El „avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Coloseni 1:14).

 

În plus, au fost date reguli cu privire la modul în care trebuia să se realizeze această consacrare, o sărbătoare a izbăvirii lor din sclavia egipteană. Trebuiau să fie sacrificate animale, dar fiii aveau să fie răscumpărați (Exodul 13:12,13,15).

 

 

 

 

În noaptea Paștelui, judecata divină a căzut asupra celor care nu erau acoperiți de sânge (Exodul 12:1-12). Nimeni nu a scăpat datorită poziției, educației sau statutului social. Pedeapsa a lovit toate familiile, de la faraon la sclavi și până la întâii născuți ai animalelor. Mândria Egiptului era în praf.

 

1. Ce cerință ciudată formulează faraonul în Exodul 12:31-36 și de ce, chiar în timp ce le dă permisiunea să plece?

 

Exodul 12:31-36

„31 În aceeaşi noapte, Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi Domnului, cum aţi zis. 32 Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă.” 33 Egiptenii zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi vom pieri.” 34 Poporul şi-a luat plămădeala (coca) înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri. 35 Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut egiptenilor vase de argint, vase de aur şi haine. 36 Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au jefuit pe egipteni”.

 

Cât de interesant este că faraonul, în timp ce le spune evreilor să meargă și să se închine, adaugă această cerere: „Și binecuvântați-mă”!

 

Și binecuvântați-mă?

 

De ce ar cere lucrul acesta el, faraonul Egiptului, un „zeu” pe pământ în mijlocul poporului său? Se pare că în sfârșit înțelege puterea Dumnezeului evreilor și ar dori să beneficieze de ea. Însă cum îl poate binecuvânta Dumnezeu în timp ce el este cufundat în răzvrătire, încăpățânare, păcat și mândrie? Într-adevăr, în cele din urmă și-a dat consimțământul, dar nu din supunere față de voința lui Iehova, ci din cauză că a fost înfrânt. Nu era pocăit – așa cum vor arăta acțiunile sale ulterioare. Voia doar să oprească devastarea care îi distrugea regatul.

 

Faraonul era umilit. Și, având în vedere circumstanțele tragice ale celei mai grave plăgi, îi permite poporului Israel să părăsească Egiptul. Ceea ce refuzase să acorde în toate ocaziile anterioare, indiferent de suferința cauzată de acțiunile lui națiunii egiptene, permite acum.

 

Și poporul egiptean, pe bună dreptate, este nerăbdător să-i vadă pe evrei plecați: „Vă rugăm să vă duceți, altfel toți vom pieri!” Între timp, Dumnezeu a făcut în așa fel încât israeliții să nu plece din Egipt cu mâna goală, ci cu lucrurile de care aveau nevoie pentru ceea ce, în cele din urmă, s-a dovedit o ședere mult mai lungă decât se anticipase. Egiptenii le-au dat evreilor aceste articole prețioase doar pentru a-i scoate mai repede din țară, dar acele obiecte erau salarii îndelung refuzate israeliților pentru secole de muncă în sclavie. Cu siguranță, pentru egipteni, prețul scoaterii evreilor din țara lor a fost destul de mic.

 

De câte ori ne-am „pocăit” de acțiuni doar din cauza consecințelor, și nu pentru că acele acțiuni erau în sine greșite? De ce nu este aceasta adevărata pocăință? Cum putem învăța să ne pară rău pentru păcatele care, într-un fel, „scapă” neobservate, cel puțin pe termen scurt?

 

 

 

 

De memorat:

 

Exodul 14:13,14

„13 Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, căci pe egiptenii aceştia pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. 14 Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.”

 

Exodul este cea mai dramatică și glorioasă experiență a poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Acest eveniment este exemplificarea modului în care Dumnezeu i-a învins pe dușmanii evreilor și i-a condus pe israeliți biruitori în Țara Promisă. Este de asemenea un simbol al salvării și răscumpărării prin Domnul Hristos.

 

Din punct de vedere uman, copiii lui Israel se aflau într-o situație disperată, chiar imposibilă – o situație din care singuri nu se puteau salva. Dacă ar fi fost să fie eliberați, ar fi trebuit să fie printr-un act divin. La fel este și cu noi și cu păcatul: singuri, suntem într-o situație fără speranță. Avem nevoie de ceva și mai dramatic decât exodul. Și avem acest ceva: jertfa pe cruce a Domnului Hristos și ceea ce a făcut El acolo pentru noi toți. Sunt extraordinare și incredibile evenimentele de la plecarea lui Israel din ținutul Gosen, menționate în Exodul 12, până la cântarea exuberantă a lui Moise, din Exodul 15. Semnele, minunile și acțiunile miraculoase ale lui Dumnezeu de răscumpărare sunt la cote maxime. Dar nici măcar acestea nu sunt comparabile cu ceea ce Hristos a făcut pentru noi pe cruce – fapt prefigurat de drama exodului.

 

 

Studiu zilnic

 

Biblia: Leviticul 12 – 18
1. Cum era declarat omul căruia i-a căzut părul de pe cap?
2. Ce înseamnă „log”?
3. Ce trebuia să ducă Aaron dincolo de perdeaua dinăuntru și de ce?
4. Unde scrie în Leviticul 18 despre homosexualitate și care era pedeapsa anunțată de Domnul?

 

Ellen G. White, „Faptele apostolilor”, cap. 32
5. Cum cheltuiesc banii din plin mulți membri ai bisericii?

 

 

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 24

 

„Paștele trebuia să fie atât un act comemorativ, cât și un act simbolic privind viitorul, care să indice nu doar un act din trecut, eliberarea din Egipt, ci și unul din viitor, marea eliberare pe care Isus Hristos avea s-o aducă la îndeplinire prin eliberarea poporului Său din sclavia păcatului. Mielul de jertfă Îl reprezintă pe «Mielul lui Dumnezeu», în care constă unica noastră speranță la mântuire. Apostolul spune: «Căci Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit» (1 Corinteni 5:7). Nu era de ajuns ca mielul pascal să fie junghiat, ci sângele lui trebuia să fie stropit pe stâlpii ușii; prin urmare este nevoie ca meritele sângelui lui Hristos să fie aplicate sufletului. Noi trebuie să credem nu numai că El a murit pentru lume, ci că a murit pentru fiecare dintre noi, în mod individual. Noi trebuie să ne însușim meritele jertfei ispășitoare” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 277).

 

Până în ziua de astăzi, familiile de evrei practicante din întreaga lume sărbătoresc Paștele, Pesach-ul. Ele organizează ceea ce numesc „Sederul pascal” („Seder” înseamnă „ceremonie/rânduială”), în timpul căruia povestesc exodul și apoi se bucură de o masă specială în familie. Este uimitor faptul că acest lucru a fost păstrat, literalmente, din timpul exodului! Doar Sabatul celebrat în ziua a șaptea, pe care evreii practicanți îl respectă, datează de mai de mult timp.

 

 

 

 

6. Citește în Exodul 12:29,30 cum i-a lovit Dumnezeu pe primii născuți din Egipt. De ce S-a concentrat Dumnezeu asupra acestora? Vezi și Evrei 11:28.

 

Exodul 12:29,30

„29 La miezul nopţii, Domnul a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă şi până la toţi întâii-născuţi ai dobitoacelor. 30 Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui, şi toţi egiptenii, şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort”.

 

Evrei 11:28

„Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei”.

 

Ultima plagă egipteană a căzut asupra primilor născuți. A fost o judecată divină asupra tuturor zeilor Egiptului și asupra tuturor familiilor care se închinau acestor dumnezei falși, care erau idoli fără valoare ce reflectau pasiunile, dorințele și temerile oamenilor. După cum arătaseră urgiile anterioare, acești idoli erau incapabili să salveze poporul. Neputința lor era și mai evidentă acum, în timpul celei de-a zecea plăgi, care a abătut, de departe, cele mai aspre consecințe asupra egiptenilor.

 

„Pe tot întinsul vastului imperiu egiptean, mândria fiecărei case fusese doborâtă. Strigătele și vaietele celor ce jeleau umpleau văzduhul. Împăratul și curtenii, cu fețele palide și cu mâinile și picioarele tremurând, stăteau îngroziți în fața acestei orori copleșitoare” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 280). Faraonul reprezenta puterea supremă și zeitatea supremă a Egiptului, iar primul său născut de  sex masculin era considerat fiu de zeu. Isis era o zeiță care proteja copiii; Heket era o zeiță care ajuta femeile la naștere; iar Min era un zeu al reproducerii. Pe lângă aceștia, existau mai mulți zei egipteni ai fertilității. Toți acești zei erau neputincioși în comparație cu Domnul cel viu. Moise spune: „Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? / Cine este ca Tine minunat în sfințenie, / Bogat în fapte de laudă / Și făcător de minuni?” (Exodul 15:11). Ietro a mărturisit mai târziu: „Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii, căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei” (Exodul 18:11).

 

Conform capitolului 1 din Exodul, egiptenii uciseseră nou-născuții de sex masculin din poporul Israel, la porunca faraonului, pentru a reduce puterea israeliților, a-i supune și a-i umili. Acum, pedeapsa lui Dumnezeu îi lovește pe întâii născuți de sex masculin ai Egiptului. Ce seamănă  oamenii, aceea culeg. Deciziile noastre și comportamentul nostru efectiv au consecințe. Iar adevărul dureros, de care am avut parte cu toții, este că nu doar noi suferim de pe urma consecințelor acțiunilor noastre greșite. Și alții, uneori mulți alții, chiar și nevinovați, suferă, de asemenea. Aceasta este natura păcatului.

 

Cum ai avut tu de suferit din cauza păcatelor altora? Sau în ce fel au suferit alții din cauza păcatelor tale? Care este singura noastră speranță?

 

 

 

 

„Fiecare generație va lăuda lucrările Tale și va vesti faptele Tale mărețe” (Psalmii 145:4, NTR). Psalmistul afirmă aici că și copiii Îl pot cunoaște pe Dumnezeu și grija Lui iubitoare. Familiile ar trebui să vorbească despre Dumnezeu, despre faptele Sale minunate și despre învățăturile Sale, cu scopul de a transmite cunoștințele biblice unei alte generații.

 

5. Ce observație importantă găsim în Exodul 12:24-28?

 

Exodul 12:24-28

„24 Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. 25 Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. 26 Şi când vă vor întreba copiii voştri: ‘Ce înseamnă obiceiul acesta?’ 27 să răspundeţi: ‘Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre’.” Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ. 28 Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut”.

 

Părinții erau primii învățători din Israel și trebuiau să le povestească copiilor lor istoria exodului. Aceasta nu trebuia să fie povestită doar ca un eveniment istoric trecut, ci să fie prezentată ca propria lor experiență, chiar dacă se întâmplase cu mult timp în urmă. Prin această sărbătoare, israeliții trebuiau să se identifice cu strămoșii lor, iar istoria urma să fie retrăită și actualizată. În cartea Exodul se subliniază de două ori modul în care părinții trebuie să răspundă la întrebările copiilor lor cu privire la Paște (vezi Deuteronomul 6:6-8 și Exodul 13:14-16).

 

Merită observat că israeliții se aflau încă în Egipt când li s-a spus să sărbătorească eliberarea lor din Egipt. Întreaga sărbătoare era, așadar, un  act de credință. După ce a primit indicațiile, „poporul s-a plecat și s-a închinat” (Exodul 12:27) Răscumpărătorului său, după care au urmat instrucțiunile pentru Paște.

 

În cartea Deuteronomul, israeliților li se reamintește să își redea istoria în așa fel încât să o poată interioriza, ca și când ar fi propria lor experiență. A se observa tonul colectiv al acestei relatări, precum și accentul pus pe experiența prezentă: „Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a coborât în Egipt cu puţini inşi şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr. Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit şi ne-au supus la grea robie. Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre. Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni. El ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere” (Deuteronomul 26:5-9).

 

De asemenea, faptul că le povesteau copiilor lor în mod repetat istoria Paștelui (sau orice eveniment din istoria sacră) avea să îi ajute foarte mult pe părinți să-și amintească ce a făcut Dumnezeu pentru ei și pentru popor. Povestirea era la fel de benefică pentru vorbitor ca și pentru ascultători.

 

 

 

 

4. Potrivit celor exprimate în Exodul 12:17-23, ce rol joacă sângele în celebrarea acestei noi sărbători?

 

Exodul 12:17-23

„17 Să ţineţi Sărbătoarea Azimilor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. 18 În luna întâi, din a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azimi, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii. 19 Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. 20 Să nu mâncaţi pâine dospită, ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azimi’.” 21 Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre şi înjunghiaţi Paştele. 22 Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sângele din strachină şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. 23 Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească”.

 

Sângele animalului sacrificat este un element-cheie la această sărbătoare. Cei care luau parte la ea puseseră sângele mielului sacrificat pe tocul ușii casei lor. În acest fel își demonstrau credința în Dumnezeu, având convingerea că El avea să îi scape de ceea ce aveau să înfrunte aceia neacoperiți de sânge. Ce expresie elocventă a Evangheliei!

 

Mielul de Paște trebuia să fie fără cusur, deoarece făcea trimitere la Isus Hristos, „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Sângele animalului juca un rol crucial: simboliza protecția și era semnul vieții într-o perioadă a morții. „Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exodul 12:13).

 

Întreaga Evanghelie era asociată cu sărbătorirea Paștelui, pentru că făcea trimitere nu doar la eliberarea din sclavie și intrarea în Țara Promisă, ci și la jertfa lui Isus Hristos pentru păcatele noastre și la meritele Sale aplicate tuturor celor care sunt acoperiți de sângele Său.

 

Secole mai târziu, privind retrospectiv la această sărbătoare, Pavel a scris: „Îndepărtați drojdia cea veche, ca să fiți un aluat nou, cum și sunteți, fără drojdie, căci mielul nostru de Paște a fost jertfit, și anume Hristos” (1 Corinteni 5:7, EDCR).

 

Drojdia sau plămădeala (cantitate mică de aluat dospit) era folosită la prepararea diferitelor tipuri de aluat. Este menționată pentru prima dată în Biblie în legătură cu prepararea azimelor, în ajunul plecării israeliților din Egipt. Drojdia/plămădeala trebuia eliminată cu totul din casele lor (Exodul 12:8,15-20; 13:3-7). În acest context deosebit, drojdia/ plămădeala era un simbol al păcatului (1 Corinteni 5:6-8); prin urmare, nu trebuia folosită în timpul Paștelui timp de o săptămână.

 

Azimele/pâinea nedospită constituie un simbol al lui Mesia, Cel fără păcat, care a învins toate ispitele și Și-a dat viața pentru noi (Ioan 1:29; 1 Corinteni 5:7; Evrei 4:15). Un „mănunchi de isop”, care era înmuiat în sânge, simboliza harul curățitor al lui Dumnezeu (Psalmii 51:7). Pe scurt, pe toată durata Pesach-ului, se revelează lucrarea de răscumpărare realizată de Domnul Isus.

 

Ce îți spune despre gravitatea păcatului faptul că a fost nevoie de sângele lui Isus, Dumnezeu Însuși, pentru a face ispășire pentru păcat?

 

 

 

 

Profetul Amos declară că „Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi, prorocii” (Amos 3:7) și, prin prorocul Moise, i-a descoperit faraonului ce avea să urmeze. Acestuia din urmă i-a fost dat cel mai solemn avertisment. Va exista o judecată dreaptă asupra mândriei, exploatării, violenței și idolatriei, toate declanșând aceste calamități asupra Egiptului.

 

1. Ce avertisment a transmis Dumnezeu, în Exodul 11:1-10, înainte de a executa judecata asupra Egiptului?

 

Exodul 11:1-10

„Domnul a zis lui Moise: „Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon şi asupra Egiptului. După aceea, vă va lăsa să plecaţi de aici. Când vă va lăsa să plecaţi de tot, chiar vă va izgoni de aici. 2 Vorbeşte cu poporul ca atunci fiecare să ceară de la vecinul său şi fiecare de la vecina ei vase de argint şi vase de aur.” 3 Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor. Chiar Moise era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea slujitorilor lui Faraon şi înaintea poporului. 4 Moise a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt 5 şi toţi întâiinăscuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al roabei care stă la râşniţă şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor. 6 În toată ţara Egiptului vor fi ţipete mari, aşa cum n-au fost şi nu vor mai fi. 7 Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între egipteni şi Israel. 8 Atunci, toţi aceşti slujitori ai tăi se vor pogorî la mine şi se vor închina până la pământ înaintea mea, zicând: «Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!» După aceea, voi ieşi’.” Moise a ieşit de la Faraon aprins de mânie. 9 Domnul a zis lui Moise: „Faraon n-are s-asculte de voi, pentru ca să se înmulţească minunile Mele în ţara Egiptului.” 10 Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon. Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui”.

 

Dumnezeu i-a dat Egiptului timp – trei zile de întuneric (Exodul 10:22,23) – să se gândească la evenimentele recente și la semnificația lor. De  asemenea, El a transmis ultima avertizare explicită, ultima șansă a oamenilor de a face ce trebuie. Dar Exodul 11:8 spune că Moise „a ieșit  de la Faraon aprins de mânie”. De ce ar ieși Moise aprins de mânie? Cel mai probabil pentru că știe că tragedia, cea de-a zecea plagă, va lovi o mulțime de oameni nevinovați – totul din cauza împietririi inimii faraonului.

 

De asemenea, numărul 10 este important în simbolismul biblic. Zece reprezintă plenitudinea sau desăvârșirea. (Gândește-te la Cele Zece Porunci ca la o revelație completă a legii morale divine.) Cele zece plăgi egiptene indică expresia deplină a dreptății și pedepsei lui Dumnezeu.

 

Dumnezeu este Judecătorul și El este împotriva mândriei, nedreptății, discriminării, aroganței, exploatării, cruzimii și egoismului. Este de partea celor suferinzi, a celor abuzați, a celor maltratați și a celor persecutați. Dumnezeu va face dreptate, care este, de fapt, o altă expresie a iubirii Sale. (Vezi Psalmii 2:12; 33:5; 85:11; 89:14; 101:1; Isaia 16:5; Ieremia 9:24.)

 

Și noi ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a fi iubitori și corecți. Cu toate acestea, putem cădea cu ușurință într-o extremă sau în alta. Din „dragoste” închidem ochii la nedreptăți, la lucruri care trebuie corectate. Sau putem să aplicăm cu răceală dreptatea, ca și cum ar fi ceva făcut din oțel. Niciuna dintre cele două extreme nu este corectă. Idealul este, în schimb, acesta: „Și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8).

 

Dacă nu putem obține echilibrul perfect (și chiar nu putem), de ce este mai bine să greșim dând dovadă de mai multă milă decât de dreptate? Sau nu este mai bine?

 

 

 

 

2. Ce instrucțiuni specifice le dă Dumnezeu lui Moise și lui Aaron în Exodul 12:1-20, înainte ca poporul Israel să părăsească Egiptul?

 

Exodul 12:1-20

„Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: 2 „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. 3 Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: ‘În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. 4 Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. 5 Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. 6 Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia, şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara[a]. 7 Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. 8 Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc, şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare. 9 Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă, ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. 10 Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa, şi dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. 11 Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână şi să-l mâncaţi în grabă, căci sunt Paştele Domnului. 12 În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace, şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. 13 Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului. 14 Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. 15 Timp de şapte zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi, veţi scoate aluatul din casele voastre, căci oricine va mânca pâine dospită din ziua întâi până în ziua a şaptea va fi nimicit din Israel. 16 În ziua dintâi, veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă, şi în ziua a şaptea, veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nicio muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins. 17 Să ţineţi Sărbătoarea Azimilor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. 18 În luna întâi, din a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azimi, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii. 19 Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. 20 Să nu mâncaţi pâine dospită, ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azimi’.”

 

Ne-am aștepta ca Dumnezeu să-i învețe pe Moise și pe Aaron cum să organizeze plecarea din Egipt: cum să pregătească ieșirea, în special pentru bătrâni, mame cu copii mici, animale și așa mai departe. În schimb, instrucțiunile date de Dumnezeu sunt surprinzătoare: le spune cum să sărbătorească Paștele. Cu alte cuvinte, accentul este pus pe închinarea la Domnul, care urma să îi răscumpere. Celelalte lucruri aveau să urmeze la momentul potrivit.

 

Fiecare familie trebuia să pregătească un miel, fără să risipească nimic. Fiecare trebuia să își mănânce porția, iar dacă familia nu putea consuma întregul miel, trebuia să îl împartă cu o altă familie.

 

3. Potrivit celor afirmate în Exodul 12:13,14, ce avea să facă Domnul pentru ei atunci când avea să vină ultima nenorocire? Ce simbolizează toate acestea?

 

Exodul urma să fie sărbătorit în mod regulat în fiecare an, nu doar ca o celebrare a unei intervenții trecute a lui Dumnezeu pentru strămoși, ci  și ca o actualizare a intervenției divine de eliberare pentru fiecare generație prezentă. Aceasta trebuia să fie o experiență nouă pentru fiecare generație.

 

Versetele 12 și 13 explică semnificația Paștelui: judecata divină a distrugerii va „trece peste” israeliți, astfel ei trebuiau să comemoreze Paștele. În limba engleză, acest cuvânt, Passover/Paște, este o combinație de cuvinte: „a trece” (pass) și „peste” (over), deoarece distrugerea „a trecut peste” casele israelite ai căror stâlpi de ușă fuseseră marcați cu sângele mielului, semnul vieții și al salvării. În ebraică, termenul pentru Paște este Pesach, de la un verb care înseamnă „a trece peste”.

 

Sărbătoarea Paștelui trebuia să-i reamintească fiecărui israelit de faptele mărețe și pline de har ale lui Dumnezeu în favoarea poporului Său. Această sărbătoare a contribuit la consolidarea identității naționale evreiești și la întărirea convingerilor religioase.

 

De ce este atât de important să îți amintești întotdeauna binele pe care Dumnezeu ți l-a făcut în trecut și să ai încredere că El îți va face bine și în viitor?

 

 

 

 

Text de memorat:

 

Exodul 12:26,27

„26 Şi când vă vor întreba copiii voştri: ‘Ce înseamnă obiceiul acesta?’ 27 să răspundeţi: ‘Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre’.” Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ”.

 

A zecea și ultima plagă este pe cale să cadă. Se dă ultimul avertisment; decizia finală trebuie luată. Este cu adevărat o chestiune de viață și de moarte. Nu este în joc doar viața unui individ, ci prosperitatea familiilor și a întregii națiuni. Faraonul și oamenii lui vor fi responsabili pentru soarta multora, fie pentru viață, fie pentru moarte. Atitudinea faraonului față de viul Dumnezeu al lui Israel va determina nu doar viitorul său, ci și pe cel al națiunii sale.

 

Cum ne simțim și ce facem atunci când gravitatea împrejurărilor ne apasă și trebuie să alegem pasul și direcția următoare, să facem o alegere cu impact major asupra vieții multora, nu doar a noastre? Dumnezeu este doritor să ne dea înțelepciune, înțelegere și putere să facem ce este bine (1 Corinteni 1:30; Filipeni 2:13).

 

Problema este că, în încăpățânarea noastră, nu vrem întotdeauna să facem binele. Îl știm, dar refuzăm să îl facem. În cartea Exodul, refuzul unui singur om de a se supune lui Dumnezeu, chiar și în fața unor dovezi copleșitoare, a adus tragedie asupra multora și asupra lui însuși, lucru care se întâmplă adesea.

 

 

Studiu zilnic

 

Biblia: Leviticul 5 – 11
1. Ce trebuia să facă cel ce a înșelat Sfântul Locaș?
2. A cui trebuia să fie pielea animalelor pentru vină și carnea coaptă, de pe grătar sau în tigaie?
3. Cine purta cununa împărătească sfântă?
4. Unde scrie că melcul este necurat?

 

Ellen G. White, „Faptele apostolilor”, cap. 31
5. Care este cea mai mare cinste pe care o poate avea un om?