Categorie: Studiu Majori

5. Ce motiv oferă Pavel, în 1 Corinteni 10:11, pentru consemnarea acestor evenimente?

1 Corinteni 10:11

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor”.

Pavel explică faptul că toate lucrurile care li s-au întâmplat israeliților sunt exemple și avertizări pentru urmașii lui Hristos și îi vor ajuta să evite aceleași necazuri; cu alte cuvinte, vor învăța din aceste exemple. Iată o învățătură adecvată pentru noi, cei care trăim la „sfârșiturile veacurilor”! Dumnezeu le dă oamenilor Săi Duhul Sfânt pentru a-i întări pe credincioși cu „putere, […] dragoste și […] chibzuință” (2 Timotei 1:6,7), astfel încât să poată lua decizii corecte și să urmeze învățătura Sa. Isus Hristos este Sursa vieții noi (Ioan 14:6) și numai El ne poate transforma într-o „jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu […]. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:1,2).

Mai târziu, Domnul Isus a preluat în lucrarea Sa lecții din aceste relatări veterotestamentare, în special din cele legate de mană și de apă, folosind aceste imagini pentru a transmite adevăruri despre El Însuși, Acela care îi condusese pe israeliți prin pustiu.

6. Ce adevăruri sunt exprimate în Ioan 4:7-15 și 6:31-51 pentru noi, creștinii?

Ioan 4:7-15

„7 A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. 8 Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. 9 Femeia samariteancă I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?” Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. 10 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: ‘Dă-Mi să beau!’ tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” 11 „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă, de unde ai putea să ai dar această apă vie? 12 Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?” 13 Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. 14 Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” 15 „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot”.

 

Ioan 6:31-51

„31 Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: ‘Le-a dat să mănânce pâine din cer’.” 32 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, 33 căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă lumii viaţa”. 34 „Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine”. 35 Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată. 36 Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi. 37 Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, 38 căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. 39 Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. 40 Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” 41 Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care s-a pogorât din cer”. 42 Şi ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum dar zice El: ‘Eu M-am pogorât din cer’?” 43 Isus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi. 44 Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. 45 În proroci este scris: ‘Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu’. Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine. 46 Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu, da, Acela a văzut pe Tatăl. 47 Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică. 48 Eu sunt Pâinea vieţii. 49 Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. 50 Pâinea care se pogoară din cer este de aşa fel ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. 51 Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac, şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.””

Femeia samariteană a descoperit că Hristos îi oferă ceva ce ea nu ar putea obține din altă parte. Setea interioară de pace, bucurie și fericire vine de la Dumnezeu și, prin urmare, numai Dumnezeu o poate potoli (Psalmii 42:1,2).

Mai târziu, în contextul manei, Isus a explicat că Dumnezeu, nu Moise, a fost cel care a oferit-o poporului. Apoi a declarat: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi” (Ioan 6:35). Isus a repetat de două ori că El este Pâinea vieții (Ioan 6:35,48). La fel cum mana din pustiu era „pâine din cer” (Ioan 6:31,32), așa și apa din stâncă era darul lui Hristos de a le potoli setea. Pe lângă aceste aspecte fizice, pâinea și apa aveau și o semnificație spirituală, deoarece Isus Hristos este „Pâinea vieții” (Ioan 6:35,48) și „apa vie” (Ioan 4:10,11,14; 7:37,38). Numai prin El, așadar, setea și foamea noastră spirituală pot fi cu adevărat potolite.

Moise a fost vizitat de Ietro, socrul lui, care mai este numit și Reuel (Exodul 2:18). Ietro a adus-o cu el pe soția lui Moise, Sefora, și pe cei doi ăieți ai lor, Gherșom și Eliezer. Când a auzit că vin, Moise a ieșit să îi întâmpine.

4. Ce pași importanți în istoria națiunii au avut loc în Exodul 18:1-27?

Exodul 18:1-27

„Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi poporul Său Israel; a aflat că Domnul scosese pe Israel din Egipt. 2 Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimisă acasă. 3 A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; unul se numea Gherşom (Străin), căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într-o ţară străină”, 4 iar celălalt se numea Eliezer (Ajutorul lui Dumnezeu), căci zisese: „Dumnezeul tatălui meu mi-a ajutat şi m-a scăpat de sabia lui Faraon.” 5 Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustie, unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu. 6 A trimis vorbă lui Moise să-i spună: „Eu, socrul tău Ietro, vin la tine cu nevastă-ta şi cu cei doi fii ai tăi.” 7 Moise a ieşit înaintea socrului său, s-a aruncat cu faţa la pământ şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cortul lui Moise. 8 Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraon şi împotriva Egiptului din pricina lui Israel, toate suferinţele care veniseră peste ei pe drum şi cum îi izbăvise Domnul din ele. 9 Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel şi pentru că-l izbăvise din mâna egiptenilor. 10 Şi Ietro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna lui Faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor! 11 Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii, căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.” 12 Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere-de-tot şi o jertfă de mâncare. Aaron şi toţi bătrânii lui Israel au venit şi au luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu. 13 A doua zi, Moise s-a aşezat să judece poporul, şi poporul a stat înaintea lui, de dimineaţa până seara. 14 Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor şi a zis: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, şi tot poporul stă înaintea ta de dimineaţa până seara?” 15 Moise a răspuns socrului său: „Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu. 16 Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui.” 17 Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine. 18 Te istoveşti singur şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine, căci lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur. 19 Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeu va fi cu tine! Fii tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu şi du pricinile înaintea lui Dumnezeu. 20 Învaţă-i poruncile şi legile şi arată-le calea pe care trebuie s-o urmeze şi ce trebuie să facă.” 21 Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. 22 Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici, să le judece ei înşişi. În felul acesta, îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine. 23 Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui. 24 Moise a ascultat sfatul socrului său şi a făcut tot ce spusese el. 25 Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul şi i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. 26 Ei judecau poporul tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi. 27 Apoi Moise a trimis pe socrul său în ţara lui”.

Ietro venise pentru că auzise de eliberarea uimitoare a poporului Israel realizată de Dumnezeu. Moise i-a povestit lui Ietro în detaliu „tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraon și împotriva Egiptului din pricina lui Israel, toate suferințele care veniseră peste ei pe drum și cum îi izbăvise Domnul din ele” (Exodul 18:8).

Ietro a lăudat bunătatea lui Dumnezeu și intervențiile extraordinare în favoarea poporului Său, declarând: „Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna lui Faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor! Cunosc acum că Domnul este mai  mare decât toţi dumnezeii, căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei” (Exodul 18:10,11). Ceea ce vedem aici este un exemplu al modului în care acțiunile lui Dumnezeu în interesul poporului Său trebuiau să fie o mărturie pentru lume despre cine este adevăratul Dumnezeu și ce poate face El pentru poporul Său.

În timp ce afla cine este adevăratul Dumnezeu, Ietro avea el însuși ceva de oferit poporului lui Dumnezeu: un sfat înțelept și benefic. Moise avea nevoie să organizeze sistemul juridic după principii drepte, echitabile. De asemenea, avea nevoie de judecători dedicați și credincioși, oameni integri. Ietro a enumerat cu înțelepciune următoarele calificări: (1) bărbați care se tem de Dumnezeu; (2) care sunt demni de încredere și (3) care urăsc câștigul necinstit. Bărbați capabili și de caracter trebuiau să fie desemnați peste diferite unități formate din 1.000, 100, 50 și 10 oameni. În acest fel, sarcina administrativă a lui Moise avea să fie redusă, iar el se putea concentra asupra problemelor importante. Astfel, poporul avea să fie bine slujit.

Moise a acceptat sfatul înțelept al lui Ietro (Exodul 18:24) și a numit lideri cu diferite roluri administrative (vezi și Deuteronomul 1:9-18).

Moise ar fi putut pur și simplu să îl ignore pe bătrânul Ietro și să îi spună să își vadă de treaba lui. Dar n-a procedat așa. Ce lecții importante putem învăța din dorința lui de a asculta sfatul acestui om care nici măcar nu era evreu?

În pustiu ai nevoie de multă apă. Dumnezeu a rezolvat această problemă, chiar dacă poporul era cârcotaș, n-avea încredere în El și chiar Îi testa capacitatea și dorința de a-i da apă. În necredința lor, israeliții au privit înapoi spre Egipt.

3. Ce lecție ar fi trebuit să învețe poporul din incidentul relatat în Exodul 17:1-17?

Exodul 17:1-17

„Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice pe care poruncise Domnul să le facă, şi au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut. 2 Atunci, poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Dă-ne apă să bem!” Moise le-a răspuns: „Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?” 3 Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici, cu copiii şi turmele noastre?” 4 Moise a strigat către Domnul şi a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.” 5 Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul şi porneşte! 6 Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa în faţa bătrânilor lui Israel. 7 El a numit locul acela Masa şi Meriba (Ispită şi ceartă), căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu este?” 8 Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. 9 Atunci, Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” 10 Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului. 11 Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. 12 Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte, iar altul de alta, şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui. 13 Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui cu tăişul sabiei. 14 Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea-aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.” 15 Moise a zidit un altar şi i-a pus numele „Domnul, steagul meu”. 16 El a zis: „Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!”

Moise a numit locul acela Masa, care înseamnă „ispită”/„încercare”, și Meriba, care înseamnă „ceartă”. Domnul le-a dat apă israeliților în ciuda necredinței lor. Aceste două nume ar fi trebuit să le reamintească israeliților să nu-L pună la încercare pe Dumnezeu și să nu se certe cu  El (Evrei 3:7,8,15). Ei au pus serios la îndoială prezența lui Dumnezeu printre ei, deși văzuseră deja multe dovezi tangibile nu numai ale prezenței Sale, ci și ale puterii și autorității Sale.

„Moise a lovit stânca, dar Fiul lui Dumnezeu a fost Acela care, ascuns privirii lor în stâlpul de nor, a stat alături de Moise și a făcut să curgă apa dătătoare de viață. Nu numai Moise și bătrânii, ci întreaga adunare a poporului Israel, care stătea la distanță, au văzut slava Domnului; dacă norul ar fi fost îndepărtat, ei ar fi fost nimiciți de strălucirea Sa prezentă acolo” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 298).

Apa este un simbol al vieții, deoarece, fără apă, nu există viață. Fiecare celulă din corpul nostru are nevoie de apă. Noi înșine suntem 60 la sută apă. Chiar și oasele noastre sunt compuse parțial din apă. Astfel, faptul că le-a furnizat apă în deșert a fost un semn pentru israeliți că Dumnezeu Se îngrijea de nevoile lor și că puteau avea încredere în El. Dar, din nou, ei trebuiau să fie ascultători.

Multe secole mai târziu, Pavel, în 1 Corinteni 10:4, le reamintește credincioșilor că experiența israeliților în pustiu a fost unică. Hristos Însuși nu numai că i-a călăuzit, dar le-a furnizat apă (Psalmii 78:15,16) și le-a satisfăcut alte nevoi spirituale și fizice. Pavel a proclamat: „Stânca era Hristos.” Pentru ei, Domnul Hristos era Sursa de viață și Dătătorul vieții veșnice. Așa cum o stâncă este solidă, tot așa Dumnezeu Și-a condus cu fermitate poporul. Oricine poate conta pe El, pentru că El nu dă greș în respectarea promisiunilor făcute.

Care sunt lucrurile cu privire la care, chiar acum, trebuie să ai încredere în Dumnezeu? Cum poți învăța să te supui voinței Sale și să aștepți ca El să acționeze la timpul Său?

Din păcate, există un tipar de răzvrătire în aceste relatări ale călătoriei prin deșert. Israeliții uitau în mod constant că mâna puternică a lui Dumnezeu îi ajutase în trecut și că El le oferise soluții la probleme. Lăsau ca problemele prezente să îi facă orbi față de scopul lor final și viitorul minunat promis. Este o problemă des întâlnită chiar și în rândul poporului lui Dumnezeu din zilele noastre.

2. Studiază Exodul 16:1-36 și descoperă cauza protestelor poporului Israel și ce a urmat!

Exodul 16:1-36

„Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustia Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua, după ieşirea lor din ţara Egiptului. 2 Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron. 3 Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.” 4 Domnul a zis lui Moise: „Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară, şi va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare, şi să văd dacă va umbla sau nu după Legea Mea. 5 În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.” 6 Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: „Astă-seară, veţi înţelege că Domnul este Acela, care v-a scos din ţara Egiptului. 7 Şi mâine dimineaţă, veţi vedea slava Domnului, pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiţi împotriva noastră?” 8 Moise a zis: „Domnul vă va da astă-seară carne de mâncat, şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că a auzit Domnul cârtirile, pe care le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce suntem noi? Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.” 9 Moise a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: ‘Apropiaţi-vă înaintea Domnului, căci v-a auzit cârtirile’.” 10 Şi, pe când vorbea Aaron întregii adunări a lui Israel, s-au uitat înspre pustie, şi iată că slava Domnului s-a arătat în nor. 11 Domnul, vorbind lui Moise, a zis: 12 „Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: ‘Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne şi dimineaţa vă veţi sătura de pâine, şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru’.” 13 Seara au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra, şi dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. 14 Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ. 15 Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.” 16 Iată ce a poruncit Domnul: „Fiecare dintre voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.” 17 Israeliţii au făcut aşa şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin. 18 În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai mult n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană. 19 Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţa.” 20 N-au ascultat de Moise şi s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa, dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia. 21 Astfel, în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană şi, când venea căldura soarelui, se topea. 22 În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta. 23 Şi Moise le-a zis: „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!” 24 Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise, şi nu s-a împuţit şi n-a făcut viermi. 25 Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp. 26 Veţi strânge timp de şase zile, dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.” 27 În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strângă mană, şi n-au găsit. 28 Atunci, Domnul a zis lui Moise: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele? 29 Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.” 30 Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea. 31 Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă şi avea un gust de turtă cu miere. 32 Moise a zis: „Iată ce a poruncit Domnul: ‘Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustie, după ce v-am scos din ţara Egiptului’.” 33 Şi Moise a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană[a] şi aşază-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.” 34 După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat. 35 Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului. 36 Omerul este a zecea parte dintr-o efă”

Este important să observăm că ispitele din Biblie sunt adesea legate de mâncare. În Eden, căderea a fost legată de mâncatul din pomul interzis al cunoașterii binelui și răului (Geneza 2:16,17; 3:1-6). În ispitele din pustiu prin care a trecut Domnul Isus, prima tentativă a lui Satana de a-L ispiti a fost prin mâncare (Matei 4:3). Esau și-a pierdut drepturile de întâi născut din cauza apetitului său necontrolat (Geneza 25:29-34). Cât de frecvent a fost neascultarea poporului Israel legată de mâncare și băutură! Nu e de mirare că Moise le-a reamintit generațiilor ulterioare: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului” (Deuteronomul 8:3).

Mana, desigur, a fost o pâine cerească pe care Dumnezeu le-a furnizat-o israeliților în timpul celor 40 de ani de pustiu. Prin acest dar, El i-a învățat că El este Creatorul și Cel care le oferă totul. În același timp, prin intermediul manei oferite în mod supranatural, Dumnezeu le-a arătat cum să țină Sabatul în ziua a șaptea.

În fiecare săptămână se întâmplau patru minuni: (1) timp de cinci zile, Dumnezeu le dădea o porție zilnică de mană; (2) vinerea, le dădea o porție dublă de mană; (3) mana nu se strica de vineri până sâmbăta și (4) sâmbăta, în Sabat, nu cădea mană. Dumnezeu făcea constant aceste minuni pentru ca poporul să-și amintească de ziua de Sabat și să sărbătorească bunătatea lui Dumnezeu în acea zi. El a precizat: „Vedeți că Domnul v-a dat Sabatul” (Exodul 16:29).

Oamenilor le place să mănânce. Am fost creați să ne placă să mâncăm. Abundența de alimente care cresc din pământ (alimentația noastră inițială) arată nu numai că Dumnezeu dorește ca noi să mâncăm, ci și să ne placă ceea ce mâncăm. Totuși, cum putem face abuz de acest dar minunat, cel al mâncării (și de plăcerea noastră de a o consuma)?

În narațiunile biblice, personajele – bune sau rele – joacă diverse roluri și trebuie să fim foarte atenți la firul epic, la locuri, la timp și la personajele negative. Cu toate acestea, cel mai important aspect al unei narațiuni îl reprezintă de obicei deznodământul și lecțiile învățate. La fel stau lucrurile și cu aceste relatări.

După cum o arată situațiile, Dumnezeu este Cel care rezolvă problemele și Cel care aduce pacea; doar că misiunea Sa este îngreunată de necredința oamenilor. Din cauza nemulțumirilor și a neascultării lor constante, evreii au trecut prin dificultăți enorme, chiar tragedii. Au atras asupra lor multe greutăți din cauza lipsei lor de credință și de pocăință.

1. Potrivit celor relatate în Exodul 15:22-27, care a fost contextul primei minuni făcute după traversarea Mării Roșii?

Exodul 15:22-27

„22 Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur şi, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. 23 Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea, locul acela a fost numit Mara (Amărăciune). 24 Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?” 25 Moise a strigat către Domnul, şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci şi acolo l-a pus la încercare. 26 El a zis: „Dacă vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.” 27 Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă”.

Primul test asupra credinței poporului Israel este asociat cu nevoia de apă, lucru deloc surprinzător, având în vedere mediul aspru, cald și uscat al deșertului. După trei zile de călătorie, poporul a găsit în sfârșit apă, dar aceasta era nepotabilă. Mara înseamnă „amar” și, pentru că apa era amară, credința poporului Israel în Domnul care îi purta de grijă a scăzut cu rapiditate. Dar Dumnezeu a reacționat cu compasiune, iar prima minune a fost realizată cu o bucată de lemn. Desigur, nu lemnul, ci Domnul a făcut apa dulce și potabilă. Poporul a trebuit să învețe lecții importante: (1) răbdare în așteptarea timpului hotărât de Domnul și (2) Dumnezeu face lucrurile în cooperare cu oamenii.

Cu toate acestea, copiii lui Israel au considerat că foarte multe lucruri li se cuvin automat, că sunt de la sine înțelese, și au uitat repede marile minuni pe care Dumnezeu le făcuse pentru ei – minuni pentru care ei tocmai Îi cântaseră laude cu atâta ardoare, declarând: „Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? / Cine este ca Tine minunat în sfințenie, / Bogat în fapte de laudă / Și făcător de minuni?” (Exodul 15:11).

Totuși, chiar și după nemulțumirile lor, Dumnezeu a promis că nu va aduce asupra israeliților „niciuna din bolile” (Exodul 15:26) cu care îi lovise pe egipteni. El avea să îi protejeze, iar ei puteau beneficia de această promisiune doar cu condiția să Îi rămână credincioși.

Ce încercări și greutăți ai adus singur asupra propriei persoane? Ce alinare poți găsi în faptul că Dumnezeu va acționa în continuare în favoarea ta, dacă vei coopera cu El?

Text de memorat:

Exodul 16:28-30

„28 Atunci, Domnul a zis lui Moise: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele? 29 Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.” 30 Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea”.

După ce a plecat din Egipt, poporul Israel a pornit într-o călătorie necunoscută către Țara Promisă. Poporul avea în față un drum solicitant și lung și trebuia să învețe o mulțime de lecții. Domnul avea să-i conducă și să aibă grijă de israeliți și, da, El dorea să-i ajute să se dezvolte, dar ei trebuiau să învețe disciplina, autocontrolul, sacrificiul, altruismul, încrederea în Domnul și, mai ales, ascultarea.

Moise era conducătorul vizibil și, pentru a reuși, poporul trebuia să îl urmeze pe el și conducerea sa. Era esențial ca israeliții să rămână împreună, să coopereze ca o comunitate și să se ajute unii pe alții. Aveau în față multe obstacole și solicitări. Mare parte din creșterea lor spirituală avea să depindă de modul în care făceau față acestor dificultăți și de modul în care reacționau față de Moise, mai ales atunci când provocările deveneau majore. Categoric, trebuiau să se încreadă în indicațiile Domnului la fiecare pas. În mod tragic, după cum vom vedea, nu au învățat aceste lecții cu ușurință. La urma urmei, le învață cineva cu ușurință?

Studiu zilnic:

Biblia: Leviticul 19 – 25
1. Unde nu avem voie să ne ducem și pe cine să nu întrebăm?
2. Ce fel de om nu avea voie să se apropie să aducă mâncarea Dumnezeului lui?
3. Cum trebuiau să fie puse pâinile pe masa de aur curat?
4. Care erau regulile pentru fratele care se vindea pe sine din cauza sărăciei?

Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 33
5. Pentru ce și-a cheltuit Pavel toate mijloacele de întreținere?

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 25

Dumnezeu a fost de partea israeliților, în ciuda slabei lor credințe. El a dorit să îi învețe cum să gândească și să se comporte ca poporul Său ales. Dumnezeu i-a condus cu răbdare și i-a îndrumat către un loc în care ar fi întâmpinat mai puține provocări. Ellen G. White explică: „Israeliții […] Îl cunoșteau prea puțin pe Dumnezeu și aveau puțină credință în El și s-ar fi speriat și descurajat. Erau neînarmați și nedeprinși cu lupta, iar starea lor de spirit era deprimată din cauza îndelungatei lor robii; ar fi fost stânjeniți de femei și copii, de turme și cirezi. Conducându-i pe drumul spre Marea Roșie, Domnul S-a descoperit ca un Dumnezeu al milei și al înțelepciunii” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 282).

Vorbind despre Cântarea lui Moise, Comentariul biblic Andrews spune: „Certitudinea acestui act istoric divin de răscumpărare ne asigură că nu avem de ce să ne temem de viitor. Ultima strofă se concentrează asupra viitorilor dușmani cu care aveau să se confrunte la cucerirea Canaanului. Datorită «brațului» puternic al lui Dumnezeu aveau să fie «muți ca o piatră» (v. 16). Când ne confruntăm cu anumite imposibilități, când ne simțim încolțiți și nu știm încotro s-o apucăm, putem găsi siguranță în Cântarea lui Moise, pentru că ea celebrează un mare eveniment din istoria poporului lui Dumnezeu” („Exodus”, Andrews University Press, 2020, p. 214).

Întreaga armată egipteană a fost doborâtă; nimeni nu a supraviețuit, nici măcar faraonul (vezi Psalmii 136:15). A fost o înfrângere uimitoare pentru egipteni și o victorie deplină pentru poporul lui Dumnezeu. Nu este de mirare că de-a lungul istoriei, chiar și astăzi, evreii au povestit și povestesc această întâmplare.

5. Care este conținutul cântării lui Moise din Exodul 15:1-21?

Exodul 15:1-21

„Atunci, Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis:

„Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava:
A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.
2 Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă:
El m-a scăpat.
El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda.
El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.
3 Domnul este un războinic viteaz:
Numele Lui este Domnul.
4 El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oastea lui;
Luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în Marea Roşie.
5 I-au acoperit valurile
Şi s-au pogorât în fundul apelor, ca o piatră.
6 Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria;
Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.
7 Prin mărimea măreţiei Tale,
Tu trânteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi;
Îţi dezlănţui mânia
Şi ea-i mistuie ca pe o trestie.
8 La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele,
S-au ridicat talazurile ca un zid
Şi s-au închegat valurile în mijlocul mării.
9 Vrăjmaşul zicea: ‘Îi voi urmări, îi voi ajunge,
Voi împărţi prada de război;
Îmi voi răzbuna pe ei,
Voi scoate sabia şi-i voi nimici cu mâna mea!’
10 Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta
Şi marea i-a acoperit;
Ca plumbul s-au afundat
În adâncimea apelor.
11 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne?
Cine este ca Tine minunat în sfinţenie,
Bogat în fapte de laudă
Şi făcător de minuni?
12 Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă,
Şi i-a înghiţit pământul.
13 Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit
Şi ai izbăvit pe poporul acesta,
Iar prin puterea Ta îl îndrepţi
Spre locaşul sfinţeniei Tale.
14 Popoarele vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura:
Apucă groaza pe filisteni,
15 Se înspăimântă căpeteniile Edomului
Şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab.
Toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă.
16 Îi va apuca teama şi spaima;
Iar văzând măreţia braţului Tău,
Vor sta muţi ca o piatră,
Până va trece poporul Tău, Doamne!
Până va trece
Poporul, pe care Ţi l-ai răscumpărat.
17 Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale,
În locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne,
La Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
18 Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.
19 Căci caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare,
Şi Domnul a adus peste ei apele mării;
Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”

20 Maria, prorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână o timpană şi toate femeile au venit după ea cu timpane şi jucând.

21 Maria răspundea copiilor lui Israel: „Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava:

A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.”

Acest imn Îl laudă pe Domnul pentru că este un războinic puternic, care i-a învins pe cei care s-au împotrivit poporului Său. Moise dezvoltă personal această temă, subliniind că Domnul Dumnezeul său este, în același timp, tăria, cântecul și salvarea sa. Nimeni nu este ca El, „minunat în sfințenie, / Bogat în fapte de laudă / Și făcător de minuni” (Exodul 15:11).

Cântarea lui Moise este despre Dumnezeu, despre cine este și ce face El. Domnul este lăudat și admirat pentru lucrarea Sa extraordinară pentru poporul Său. Recunoștința și închinarea sunt rezultate naturale ale bunătății lui Dumnezeu față de noi. Aprecierea pentru dragostea Sa este condiția prealabilă pentru o viață spirituală bogată. Dragostea statornică a lui Dumnezeu este evidențiată și lăudată în mod special pentru că El va conduce poporul pe care l-a răscumpărat spre locul sfânt de ședere. Moise prezice că Dumnezeu va așeza sanctuarul pe muntele moștenirii Sale (Exodul 15:17), făcând aluzie la Sion și la templul din Ierusalim.

În Apocalipsa 15:2-4, cei răscumpărați cântă cântarea lui Moise și cântarea Mielului. Îți poți imagina cum vor suna în cer laudele aduse lui Dumnezeu pentru faptele Sale mari și minunate, pentru judecățile Sale drepte și adevărate și pentru faptele Sale drepte și sfințenia Sa?

De remarcat ultimul vers al cântării: „Toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, pentru că judecățile Tale au fost arătate” (Apocalipsa 15:4). Adică, atunci când se vor manifesta toate judecățile lui Dumnezeu – în special judecățile Sale asupra răului și asupririi, care, timp de milenii, au rămas nepedepsite –, cei răscumpărați dintre neamuri Îl vor lăuda pentru acele judecăți.

Immanuel Kant a spus că, dacă Dumnezeu este drept, atunci trebuie să existe un fel de viață după moarte. De ce este  această afirmație atât de adevărată și cum putem învăța să avem încredere că într-o zi dreptatea, care lipsește atât de mult aici, va veni? Cum poți găsi alinare în această speranță?

4. Ce a făcut Dumnezeu pentru copiii lui Israel în ciuda lipsei lor de credință, conform cu Exodul 14:13-31?

Exodul 14:13-31

„13 Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, căci pe egiptenii aceştia pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. 14 Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.” 15 Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. 16 Tu ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despic-o, şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. 17 Eu voi împietri inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea. 18 Şi vor şti egiptenii că Eu sunt Domnul când Faraon, carele şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea.” 19 Îngerul lui Dumnezeu care mergea înaintea taberei lui Israel Şi-a schimbat locul şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor. 20 El s-a aşezat între tabăra egiptenilor şi tabăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta. 21 Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două. 22 Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. 23 Egiptenii i-au urmărit, şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării. 24 În straja dimineţii, Domnul, din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor şi a aruncat învălmăşeală în tabăra egiptenilor. 25 A scos roţile carelor şi le-a îngreunat mersul. Egiptenii au zis atunci: „Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva egiptenilor.” 26 Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare, şi apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.” 27 Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi, înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului şi, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă, dar Domnul a năpustit pe egipteni în mijlocul mării. 28 Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui Faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n-a scăpat. 29 Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. 30 În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor, şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării. 31 Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise”.

Iată patru idei esențiale, exprimate de Moise, despre cum să acționăm în situații dificile:

1. „Nu vă temeți” (Exodul 14:13)! Deci încredere în Domnul, pentru că numai așa frica poate fi depășită! Isaia reia acest adevăr și afirmă că întotdeauna credincioșii sunt în mâna lui Dumnezeu, iar El va acționa în beneficiul lor, atunci când Îl acceptă ca Domn al lor: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; […] Căci eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă și-ți zic: «Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor!»” (Isaia 41:10-13).

2. „Stați pe loc [liniștiți]” (Exodul 14:13 [BTF])! A sta liniștit nu înseamnă doar a nu mai fi nemulțumit și a aștepta lucruri mărețe, ci a te încrede în Domnul și a aștepta cu răbdare intervenția Lui măreață.

3. „Veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta” (Exodul 14:13). Ca să ne crească credința, este important să recunoaștem conducerea și ajutorul lui Dumnezeu și să fim recunoscători pentru ajutorul promis. A „vedea” înseamnă a deschide ochii (deoarece necredința este oarbă). Numai Dumnezeu poate oferi biruință, siguranță și mântuire. Dumnezeu este întotdeauna de partea noastră, ne poartă de grijă și ne oferă ceea ce avem nevoie la momentul potrivit.

4. „Domnul Se va lupta pentru voi” (Exodul 14:14). Calvarul este dovada supremă a acestei realități, deoarece pe cruce Hristos l-a învins pe Satana ca să ne dea viața veșnică (Ioan 5:24; Evrei 2:14; Apocalipsa 12:10,11). Mai târziu, chiar și egiptenii au recunoscut că Domnul lupta
pentru israeliți (Exodul 14:25).

Porunca dată de Dumnezeu lui Moise a fost clară: „să pornească înainte” (Exodul 14:15). Dumnezeu Și-a dezvăluit planul de acțiune pas cu pas: (1) Îngerul lui Dumnezeu și stâlpul de nor s-au mutat din fața taberei israeliților în spate, protejându-i de armata egipteană; (2) prin credință, Moise a trebuit să întindă mâna peste mare; (3) Domnul a despărțit apa în două și a uscat pământul cu un vânt puternic; (4) israeliții au trecut cu bine prin mare, pe uscat, pe cealaltă parte. Egiptenii i-au urmărit orbește, pentru că nu au văzut că Dumnezeu făcea lucruri extraordinare pentru poporul Său; adică nu au văzut până când nu a fost prea târziu, așa cum reiese din mărturisirea lor din Exodul 14:25.