Categorie: Studiu Majori

 

 

La Sinai, când Și-a făcut cunoscută legea, Dumnezeu a demarat procesul de a-Și învăța poporul cum, prin relația cu El, putea trăi o viață sfântă. Dar principiile legii trebuiau să fie aplicate în viața de zi cu zi, așa că Dumnezeu le-a dat israeliților legi suplimentare, așa-numitul „cod al legământului”. Era responsabilitatea judecătorilor să vegheze la aplicarea acestor legi în mod corect.

 

„Mintea poporului, orbită și înjosită de sclavie și de păgânism, nu era pregătită să prețuiască pe deplin principiile larg cuprinzătoare ale Celor  Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Pentru ca obligațiile Decalogului să poată fi înțelese și aplicate în mod deplin, au fost date și alte norme, care ilustrau și aplicau principiile Celor Zece Porunci. Legile acestea au fost numite «hotărâri», atât pentru că erau ancorate în înțelepciunea și dreptatea infinită, precum și pentru ca aceia care aplicau legea să hotărască în raport cu ele. Spre deosebire de Cele Zece Porunci, ele i-au fost date lui Moise în mod personal și el trebuia să le facă cunoscute poporului” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 310).

 

1. Studiază Exodul 21:1-32. Ce reguli clare au fost date cu privire la sclavii evrei, omucidere și vătămări corporale?

 

Exodul 21:1-32

„Iată legile pe care le vei pune înaintea lor. 2 Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob, dar în al şaptelea, să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire. 3 Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevastă-sa împreună cu el. 4 Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur. 5 Dacă robul va zice: ‘Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevastă-mea şi copiii mei şi nu vreau să ies slobod’, 6 atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui. 7 Dacă un om îşi va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii. 8 Dacă nu va plăcea stăpânului ei, care o luase de nevastă, el să-i înlesnească răscumpărarea, dar nu va avea dreptul s-o vândă unor străini, dacă nu-şi va ţine cuvântul. 9 Dacă o dă de nevastă fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fiicelor. 10 Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintâi din hrană, din îmbrăcăminte şi din dreptul ei de soţie. 11 Dacă nu-i face aceste trei lucruri, ea va putea ieşi fără nicio despăgubire, fără să dea bani. 12 Cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea. 13 Dacă nu i-a întins laţuri şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână, îţi voi hotărî un loc unde va putea să fugă. 14 Dar, dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât. 15 Cine va lovi pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea. 16 Cine va fura un om şi-l va vinde sau îl va ţine în mâinile lui să fie pedepsit cu moartea. 17 Cine va blestema pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea. 18 Dacă se vor certa doi oameni, şi unul din ei va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, fără să-i pricinuiască moartea, dar silindu-l să stea în pat, 19 cel ce l-a lovit să nu fie pedepsit dacă celălalt se va scula şi se va plimba afară, sprijinit pe un toiag. Numai să-l despăgubească pentru încetarea lucrului lui şi să-l îngrijească până la vindecare. 20 Dacă un om va lovi cu băţul pe robul său, fie bărbat fie femeie, şi robul moare sub mâna lui, stăpânul să fie pedepsit. 21 Dar, dacă mai trăieşte o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit; căci este argintul lui. 22 Dacă se ceartă doi oameni şi lovesc pe o femeie însărcinată şi o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsiţi cu o gloabă pusă de bărbatul femeii şi pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor. 23 Dar, dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă, 24 ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, 25 arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie. 26 Dacă un om loveşte ochiul robului său, fie bărbat, fie femeie, şi-l face să-şi piardă ochiul, să-i dea drumul ca despăgubire pentru ochiul lui. 27 Şi dacă face să cadă un dinte robului său, fie bărbat, fie femeie, ca despăgubire pentru dintele lui, să-i dea drumul. 28 Dacă un bou va împunge şi va omorî pe un bărbat sau pe o femeie, boul să fie ucis cu pietre, carnea să nu i se mănânce, iar stăpânul boului să nu fie pedepsit. 29 Dar, dacă boul avea obicei mai înainte să împungă şi stăpânul fusese înştiinţat de lucrul acesta, şi nu l-a închis, boul să fie ucis cu pietre, dacă va ucide un bărbat sau o femeie, şi stăpânul lui să fie pedepsit cu moartea. 30 Dacă i se pune stăpânului un preţ pentru răscumpărarea vieţii lui, va plăti tot ce i se va cere. 31 Când boul va împunge pe un băiat sau pe o fată, i se va face după legea aceasta, 32 dar, dacă boul împunge pe un rob, fie bărbat, fie femeie, să se dea trei sicli de argint stăpânului robului, şi boul să fie ucis cu pietre.

 

Codul legământului cuprinde mai multe capitole (Exodul 21:1 – 23:19). Toate aceste reglementări și legi au fost emise pentru a opri avalanșa de rău și pentru a construi o societate organizată.

 

Legile privind sclavia erau speciale și nu ar trebui confundate cu practica incorectă și rea a sclaviei moderne sau medievale. Sclavii evrei erau, de fapt, protejați și apreciați. În societățile moderne și medievale, servitorii și sclavii erau proprietatea stăpânului lor, care putea face ce dorea cu ei. În schimb, legile biblice reglementau altfel lucrurile. Servitutea era limitată la șase ani (Exodul 21:1,2; Ieremia 34:8-22), iar în al șaptelea an  toți sclavii trebuiau eliberați, cu excepția cazului în care doreau să rămână cu stăpânul lor. De asemenea, stăpânii trebuiau să le acorde Sabatul liber (Exodul 20:9,10) și să le împlinească nevoile de bază.

 

Deși în cea mai mare parte a lumii practica malefică a sclaviei instituționalizate a fost în mare parte abolită, care sunt modalitățile prin care unele dintre principiile acesteia încă există și ce putem face noi, în sfera noastră limitată, pentru a lupta împotriva acestor principii?

 

 

 

 

Text de memorat:

 

Exodul 20:22,23

„22 Domnul a zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ‘Aţi văzut că v-am vorbit din ceruri. 23 Să nu faceţi dumnezei de argint şi dumnezei de aur ca să-i puneţi alături de Mine; să nu vă faceţi alţi dumnezei”.

 

Dumnezeu dorea ca poporul Său să fie diferit de națiunile din jur. El dorea ca israeliții să fie o comunitate devotată de credincioși care să trăiască sub conducerea și autoritatea Lui. Toți urmau să fie supuși legii Sale. Trebuiau să fie numiți judecători ca administratori ai legii, iar preoții trebuiau să îi învețe pe oameni legea. Părinții jucau și ei un rol important.

 

În orice cultură, legile dezvăluie idealurile, scopurile, intenția și caracterul legiuitorului. De exemplu, atunci când faraonul a poruncit uciderea fiecărui copil evreu de sex masculin, această lege a dezvăluit cum era el: rău. În schimb, dacă un rege ar face o lege prin care fiecare tânăr de 18 ani din regatul lui să primească educație superioară gratuită, mulți ar considera acest lucru o dovadă a generozității regelui și a dorinței ca țara lui să prospere.

 

Legea lui Dumnezeu Îl dezvăluie pe El, adică bunătatea, iubirea, valorile, dreptatea și restricțiile Sale privind răul. După cum legea este sfântă și dreaptă, la fel este și Dumnezeu. În timp ce creează spațiu pentru o viață la superlativ, legea ne și ferește de pericole și calamități. Respectul față de Dumnezeu, față de ceilalți și față de valorile vieții stă la baza sistemului legislativ divin.

 

 

Studiu zilnic

 

Biblia: Numeri 6 – 12
1. Câte referiri se fac în Numeri 6 la plăcintele fără aluat?
2. Al cui este orice întâi născut?
3. Ce acoperea cortul în timpul zilei?
4. Cum au conservat evreii carnea de prepeliță?

 

Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 35
5. Ce așteaptă Dumnezeu cu ocazia ultimei vestiri a Evangheliei?

 

 

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 27 și 29

 

Principiul respectului sfânt este valabil și astăzi. Izvorăște din înțelegerea măreției, transcendenței și maiestății lui Dumnezeu. Vederea slavei lui Dumnezeu naște recunoștință în inima noastră și ne diminuează mândria. Cu cât vedem mai îndeaproape sfințenia lui Dumnezeu, cu atât vom discerne mai multe imperfecțiuni în viața noastră, ceea ce ne va face să fim și mai însetați de prezența Sa transformatoare și de dorința de a fi mai asemănători cu El. În plus, faptul că știm că suntem comparați cu El și cu legea Sa sfântă ne face total dependenți de moartea înlocuitoare a lui Hristos pentru noi.

 

Dacă Îl acceptăm cu umilință pe Dumnezeu ca Domn și Împărat al nostru, poruncile Sale nu sunt greu de respectat, iar legea divină este valabilă pentru totdeauna (Matei 11:28-30; 5:17-20). Când respectăm legile lui Dumnezeu din dragoste și recunoștință față de El, datorită mântuirii pe care ne-a acordat-o fără plată, ne putem bucura de plinătatea unei relații mântuitoare cu El. În timp ce ne bucurăm de marile avantaje ale respectării legii (la urma urmei, uită-te la durerea și greutățile pe care le aduce călcarea ei), ne putem bucura și de siguranța de a ști că mântuirea noastră se găsește în Domnul Isus, nu în respectarea legii.

 

 

 

 

5. Deși Pavel este foarte clar în Romani 3:20-24 că nu putem fi salvați prin păzirea Celor Zece Porunci, care ar trebui să fie rolul acestor porunci în viața noastră?

 

Romani 3:20-24

„20 Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. 21 Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – 22 şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. 23 Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. 24 Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus”.

 

Sensul ebraic al termenului dabarim, folosit în scrierile lui Moise pentru a descrie Cele Zece Porunci (Exodul 34:28; Deuteronomul 4:13; 10:4), nu înseamnă literal „porunci”, ci „cuvinte”. Acest „cuvânt”, dabar (singular), poate avea sensul de „promisiune”. Acesta este motivul pentru care, în numeroase locuri (1 Împărați 8:56; 2 Cronici 1:9; Neemia 5:12,13; Deuteronomul 1:11; 6:3; 9:28; Iosua 9:21; 22:4; 23:5), dabar este tradus printr-o formă fie substantivală, fie verbală care exprimă ideea de promisiune/făgăduință.

 

Ellen G. White ne oferă o înțelegere mai clară a funcției Decalogului: „Cele Zece Porunci […] sunt zece promisiuni” (Ellen G. White, Comentariul biblic adventist, vol. 1, p. 1105). Decalogul ar trebui înțeles ca un ansamblu de promisiuni făcute de Dumnezeu, care ne vor ghida  pe calea cea bună, astfel încât El să poată face lucruri minunate pentru noi. Dar trebuie să le respectăm.

 

6. Cum ar trebui să înțelegem declarația lui Pavel din Romani 10:4, potrivit căreia Hristos este „sfârșitul” legii?

 

Romani 10:4

„Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea”.

 

Pavel afirmă că Isus Hristos este telos-ul legii, dar nu în sensul că Hristos abrogă legea sau o elimină. Acest lucru înseamnă că Hristos este scopul și intenția legii; nu înseamnă că jertfa Sa ispășitoare pune capăt valabilității și caracterului ei veșnic. Dimpotrivă, Pavel vorbește despre importanța legii, despre legitimitatea ei și despre autoritatea ei durabilă (Romani 3:31; 1 Corinteni 7:19; Galateni 5:6). Sensul cuvântului telos se referă în primul rând la scop și la țintă, nu la timp. Hristos este cheia de deblocare a adevăratului sens și scop al legii lui Dumnezeu. Prin urmare, ar fi incorect să afirmăm că Hristos a invalidat, a înlocuit sau a abrogat legea. Hristos este scopul legii, Cel către care aceasta arată.

 

Cum ne conduce legea la Isus? Cu alte cuvinte, ce lucruri ne dezvăluie legea despre noi înșine, care ne-ar îndrepta într-adevăr spre Isus?

 

 

 

 

Legea lui Dumnezeu dezvăluie caracterul Său, cine este El. Așa cum Dumnezeu este sfânt, drept și bun, la fel este și legea Lui. Pavel confirmă: „Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7:12). În Biblie, legea lui Dumnezeu este văzută într-o lumină eminamente pozitivă (Matei 5:17,18; Ioan 14:15; 1 Corinteni 7:19). Se pot scrie poezii despre lege (precum Psalmul 119), se poate cânta  despre lege (Psalmul 19) și se poate medita asupra ei zi și noapte (Psalmii 1:2; Iosua 1:8). Legea ne ajută să ne ferim de rău și ne dă înțelepciune, înțelegere, sănătate, prosperitate și pace (Deuteronomul 4:1-6; Proverbele 2; 3).

 

1. Legea lui Dumnezeu este ca un gard care creează un spațiu larg pentru viață și avertizează că, dincolo de un anumit punct, există pericol, probleme, complicații și chiar moarte (Geneza 2:16,17; Iacov 2:12).

 

2. Legea este și un indicator spre Domnul Isus, Cel care ne iartă păcatele și ne schimbă viața (2 Corinteni 5:17; 1 Ioan 1:7-9). În acest fel, ea ne  conduce ca un paidagogos, un păzitor/apărător, la Hristos (Galateni 3:24).

 

4. Ce spune Iacov, în Iacov 1:23-25, și cum ne ajută aceste cuvinte să ne dăm seama care este funcția și importanța legii, chiar dacă ea nu ne poate salva?

 

Iacov 1:23-25

 

 

O oglindă ne poate dezvălui defectele, într-adevăr. Dar nu există nimic în oglindă care să le poată vindeca. Oglinda arată problemele, dar nu oferă nicio soluție la probleme. La fel se întâmplă și cu legea lui Dumnezeu. A încerca să ne îndreptățim înaintea lui Dumnezeu prin respectarea legii ar fi ca și cum ne-am holba la oglindă în speranța că, mai devreme sau mai târziu, oglinda ne va face defectele să dispară.

 

Deoarece mântuirea este prin credință, nu prin fapte – nici măcar prin faptele legii –, unii creștini susțin că legea a fost desființată și că nu mai trebuie să o respectăm. Desigur, având în vedere că legea în sine este cea care definește păcatul – „Păcatul nu l-am cunoscut decât prin  Lege” (Romani 7:7) –, această afirmație este o interpretare complet greșită a relației dintre lege și Evanghelie. Existența legii este tocmai motivul pentru care avem nevoie de Evanghelie.

 

Cât de reușite au fost încercările tale de a asculta de legea lui Dumnezeu? Suficient de bune încât să îți bazezi mântuirea pe ele? Dacă nu, de ce ai nevoie de Evanghelie?

 

 

 

 

3. Studiază Exodul 20:1-17. Care sunt principiile Decalogului și cum este acesta organizat?

 

Exodul 20:1-17

„Atunci, Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: 2 „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. 3 Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. 4 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. 5 Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, 6 şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. 7 Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui. 8 Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 9 Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. 10 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. 11 Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o. 12 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 13 Să nu ucizi. 14 Să nu preacurveşti. 15 Să nu furi. 16 Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. 17 Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”

 

 

De remarcat că Decalogul nu începe cu poruncile, ci cu acțiunea plină de har a lui Dumnezeu în favoarea poporului Său: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei” (Exodul 20:2). Domnul Își arată mai întâi harul, prin gestul de a oferi libertate și salvare poporului Israel, și abia apoi Își dezvăluie voia. Aceste porunci urmau să fie respectate din dragoste și recunoștință pentru ceea ce făcuse Dumnezeu. Cuvântul-cheie prin care Dumnezeu rezumă Decalogul este „dragoste” (Romani 13:10). Cea mai mare poruncă este porunca de a iubi, care se exprimă în două moduri: iubirea față de Dumnezeu (Deuteronomul 6:5) și iubirea față de aproapele (Leviticul 19:18).

 

În primele patru porunci, Decalogul interpretează ce înseamnă să Îl iubim pe Dumnezeu; în următoarele șase porunci, legea interpretează ce înseamnă să ne iubim aproapele. Decalogul începe cu onorarea lui Dumnezeu mai presus de toate (iubire pe verticală) și continuă cu respectarea celorlalți (iubire pe orizontală):

 

1. Să Îl onorăm și să Îl venerăm pe Dumnezeu acordându-I primul și cel mai înalt loc în fiecare situație din viața noastră (prima poruncă);

 

2. Să onorăm și să menținem locul unic ocupat de Dumnezeu și să nu Îl înlocuim cu nicio formă de idol, fie el fizic, simbolic sau spiritual. Sentimentele noastre cele mai pure aparțin Domnului (a doua poruncă);

 

3. Să respectăm numele lui Dumnezeu – reputația și caracterul Său (a treia poruncă);

 

4. Să respectăm ziua Sa de odihnă și de închinare – Sabatul (a patra poruncă);

 

5. Să ne respectăm părinții (a cincea poruncă);

 

6. Să respectăm viața (a șasea poruncă);

 

7. Să respectăm căsătoria (a șaptea poruncă);

 

8. Să respectăm proprietatea oamenilor (a opta poruncă);

 

9. Să respectăm reputația altora (a noua poruncă);

 

10. Să ne respectăm pe noi înșine, astfel încât nicio dorință egoistă să nu ne păteze caracterul (a zecea poruncă).

 

Isus Însuși a spus: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15; vezi și 1 Ioan 4:20,21). Astfel, adevărata ascultare este pur și simplu o expresie a iubirii și recunoștinței față de Isus, o iubire exprimată cel mai elocvent prin modul în care ne tratăm aproapele.

 

 

 

 

2. Cum a pregătit Dumnezeu poporul Israel să primească Cele Zece Porunci, conform cu Exodul 19:9-25?

 

Exodul 19:9-25

„9 Şi Domnul a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă totdeauna încredere în tine.” Moise a spus Domnului cuvintele poporului. 10 Şi Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfinţeşte-i azi şi mâine şi pune-i să-şi spele hainele. 11 Să fie gata pentru a treia zi, căci a treia zi Domnul Se va pogorî în faţa întregului popor, pe Muntele Sinai. 12 Să hotărăşti poporului anumite margini de jur împrejur şi să spui: ‘Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui.’ Oricine se va atinge de munte va fi pedepsit cu moartea. 13 Nicio mână să nu se atingă de el, ci pe oricine se va atinge, să-l omoare cu pietre sau să-l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om nu va trăi. Când va suna trâmbiţa, ei vor înainta spre munte.” 14 Moise s-a pogorât de pe munte la popor, a sfinţit poporul şi ei şi-au spălat hainele. 15 Şi a zis poporului: „Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo femeie.” 16 A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. 17 Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, şi s-au aşezat la poalele muntelui. 18 Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. 19 Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. 20 Domnul S-a pogorât pe Muntele Sinai, şi anume pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Şi Moise s-a suit sus. 21 Domnul a zis lui Moise: „Pogoară-te şi porunceşte poporului cu tot dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei. 22 Preoţii care se apropie de Domnul să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea.” 23 Moise a zis Domnului: „Poporul nu va putea să se suie pe Muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicând: ‘Hotărăşte anumite margini în jurul muntelui şi sfinţeşte-l’.” 24 Domnul i-a zis: „Du-te, pogoară-te şi suie-te apoi iarăşi cu Aaron, dar preoţii şi poporul să nu dea buzna să se suie la Domnul, ca nu cumva să-i lovească cu moartea.” 25 Moise s-a pogorât la popor şi i-a spus aceste lucruri”.

 

Dumnezeu le-a dat israeliților instrucțiuni clare cu privire la ce trebuiau să facă pentru a se pregăti pentru darea legii la Sinai. Curățenia lor exterioară trebuia să le reflecte consacrarea totală față de Dumnezeu. Trebuiau să fie pregătiți pentru manifestarea splendidă a gloriei Domnului care urma să vină. Și, când a venit, a fost însoțită de „tunete, fulgere și un nor gros pe munte; trâmbița răsuna cu putere și tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă” (Exodul 19:16).

 

Decalogul (Cele Zece Porunci) este esența revelației lui Dumnezeu și a eticii biblice. Acesta constituie fondul și fundamentul standardelor divine pentru întreaga omenire; principiile lui sunt eterne și universale. Conform relatării biblice, Decalogul a fost proclamat de Dumnezeu (Exodul 19:19; 20:1; Deuteronomul 5:4,5,24) și a fost scris de El (Exodul 24:12; 31:18; Deuteronomul 5:22). Acesta i-a fost dat de două ori lui Moise ca dar special (Exodul 32:19; 34:1; Deuteronomul 10:1,2).

 

În cartea Exodul, Decalogul este numit „mărturia” (ebr.‘edut; Exodul 31:18) sau „cuvintele legământului” (ebr. dibre habberit; Exodul 34:28). În cartea Deuteronomul, ele sunt scrise pe „tablele legământului” (Deuteronomul 9:9,11,15). Nicio carte în limba ebraică nu folosește termenul „Cele Zece Porunci” (ebr. mițwot, „porunci”). În schimb, de trei ori sunt numite „Cele Zece Cuvinte” – ebr. ‘aseret haddebarim, de la  dabar, care înseamnă „cuvânt, propoziție, chestiune, lucru, discurs, relatare, promisiune, rostire”. (Vezi, în limba română, Exodul 34:28 [„Cele Zece Porunci”]; Deuteronomul 4:13 [„Cele Zece Porunci”]; 10:4, VBRC [„cele zece cuvinte”].)

 

Există două versiuni ale Decalogului, cu diferențe foarte mici; prima este consemnată în Exodul 20:1-17, iar a doua, în Deuteronomul 5:6-21. A doua versiune a fost prezentată oral de Moise la aproape 40 de ani după Sinai, chiar înainte de intrarea în Țara Promisă (Deuteronomul 1:3,4; 4:44-47). Aceste circumstanțe explică ușoarele diferențe dintre cele două. Când a rezumat legea ca fiind iubire, Pavel a citat din Decalog  (Romani 13:8-10). Iubirea este, într-adevăr, esența legii lui Dumnezeu, deoarece El este un Dumnezeu al iubirii (1 Ioan 4:16).

 

Cum înțelegi Cele Zece Porunci ca expresie a iubirii lui Dumnezeu? Ce înseamnă lucrul acesta? Cum se exprimă dragostea lui Dumnezeu în ele?

 

 

 

 

1. Ce a promis Dumnezeu, în Exodul 19:1-8, la poalele muntelui Sinai?

 

Exodul 19:1-8

„În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai. 2 După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustia Sinai şi au tăbărât în pustie. Israel a tăbărât acolo, în faţa muntelui. 3 Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel: 4 ‘Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. 5 Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; 6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel’.” 7 Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. 8 Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului”.

 

Dumnezeu i-a condus pe israeliți la muntele Sinai, unde avea să le dea curând Cele Zece Porunci (Decalogul). Jebel Musa (altitudine 2.285 metri), din peninsula Sinai, este probabil locul unde Moise s-a întâlnit cu Dumnezeu de mai multe ori (Exodul 3:1; 19:2; 24:18) și, ani mai  târziu, Ilie L-a întâlnit pe Dumnezeu (1 Împărați 19:8). Este același munte unde Dumnezeu l-a chemat pe Moise să scoată poporul Israel din Egipt (Exodul 3:1,10). Cu acea ocazie, Dumnezeu îl informase pe Moise că, în același loc, avea să se închine lui Dumnezeu împreună cu poporul Israel eliberat – ceea ce urma să fie un semn pentru Moise că Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov îi conducea (Exodul 3:12).

 

După două luni de mers, israeliții au ajuns la Sinai (Exodul 19:1), unde aveau să rămână aproximativ un an (compară Exodul 19:1 cu Numeri 10:11,12). În cursul acestui an au fost date multe legi, descrise în Exodul 19 – 40; Leviticul 1 – 27 și Numeri 1:1 – 10:10. Perioada de ședere a lui Israel la muntele Sinai este fragmentul central al narațiunii din primele cinci cărți ale lui Moise. Aici se află temelia transformării israeliților în popor ales al lui Dumnezeu, singura națiune care nu era adâncită în păgânism și idolatrie.

 

Dumnezeu ia inițiativa și instituie legământul între El și poporul Israel. Cu condiția ca poporul să asculte și să mențină o relație cu El, Dumnezeu promite să facă din popor o comoară specială, o împărăție de preoți, un popor sfânt. A fi un popor sfânt însemna a fi dedicat lui Dumnezeu și a manifesta caracterul Său în fața altora, în special a națiunilor din jur. De asemenea, israeliții erau chemați să acționeze ca o împărăție de preoți, care să-i pună pe alți oameni în legătură cu Dumnezeu, conducându-i la El și învățându-i căile și legile Sale. Ei trebuiau să fie comoara deosebită a lui Dumnezeu, deoarece El dorea ca Israel să fie mijlocul Său de iluminare a lumii cu cunoașterea Sa și a caracterului Său.

 

Acest legământ reprezenta stabilirea legală a unei relații între Dumnezeu și poporul Său. Formula generală a legământului, care variază ușor în diferite texte, este: „Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu” (vezi Exodul 6:7; Leviticul 26:12; Ieremia 24:7; 31:33; Evrei 8:10; Apocalipsa 21:3).

 

Imaginează-ți că ești „comoara specială” a lui Dumnezeu! Ce privilegii speciale ar cuprinde asta? Ce responsabilități speciale ai avea?

 

 

 

 

Text de memorat:

 

Exodul 19:4-6

4 ‘Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. 5 Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; 6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel’.”

 

Unde a condus Dumnezeu poporul Israel după ce l-a eliberat din Egipt? În Țara Promisă – unde altundeva? Oricât de corect ar părea, acest răspuns este greșit din punct de vedere teologic. Dumnezeu Însuși răspunde: „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine” (Exodul 19:4, subl.ad.). Astfel, răspunsul biblico-teologic la întrebarea de mai sus dezvăluie prioritatea și scopul divin: Domnul i-a adus pe israeliți la Sine.

 

Atunci când oamenii se îndepărtează de El, Dumnezeu îi caută și îi cheamă înapoi la El. Cel mai bun exemplu al acestui adevăr profund se găsește în grădina Eden, când Adam și Eva au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, nu au ascultat de porunca Lui și s-au ascuns de El. El a luat inițiativa și i-a chemat: „Unde ești?” (Geneza 3:9). El face întotdeauna primul pas. Domnul Isus afirmă acest lucru într-un mod elocvent: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28,29).

 

Dumnezeu ne cheamă pe toți; soarta noastră veșnică depinde de răspunsul nostru.

 

 

Studiu zilnic

 

Biblia: Leviticul 26 – Numeri 5
1. Care era blestemul legat de foșnetul unei frunze suflate de vânt?
2. Unde trebuiau să tabere copiii lui Israel și leviții?
3. Cu ce era acoperit chivotul când se transporta?
4. Ce despăgubire trebuia să dea hoțul care câștiga lucruri prin mijloace necinstite?

 

Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 34
5. Ce îi va da slujitorului Evangheliei o putere mai mare decât influența predicii?

 

 

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 26

 

Nu la mult timp după incidentul cu apa, națiunea s-a confruntat cu un nou pericol (vezi Exodul 17:8-16) – un trib aprig și războinic, amaleciții, o atacase. „Amaleciții nu erau neștiutori în ceea ce privește caracterul lui Dumnezeu sau suveranitatea Lui, dar, în loc să stea cu temere înaintea Sa, ei s-au apucat să-I sfideze puterea. Minunile făcute de Moise înaintea egiptenilor erau subiect de batjocură pentru poporul lui Amalec, iar teama națiunilor înconjurătoare era pricină de râs. Ei au jurat pe zeii lor că îi vor nimici pe evrei, astfel încât niciunul să nu scape, și se mândreau că Dumnezeul lui Israel este prea neputincios ca să le reziste. Ei nu fuseseră păgubiți sau amenințați în vreun fel de israeliți. Atacul lor a fost cu totul neprovocat. Faptul că încercau să anihileze  poporul lui Dumnezeu demonstra atitudinea lor de ură și sfidare față de Dumnezeu. Amaleciții erau de mult niște păcătoși trufași, iar crimele lor strigau la Dumnezeu pentru răzbunare. Totuși, în mila Sa, Dumnezeu îi chema încă la pocăință; dar, când i-au atacat pe cei sleiți de puteri și fără apărare din rândurile lui Israel, oamenii lui Amalec au pecetluit soarta națiunii lor” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 300).