Categorie: Studiu Majori

Dumnezeu Își învăța poporul prin diferite mijloace, iar unul dintre acestea era sanctuarul. Toate slujbele din cadrul acestuia Îl indicau pe Domnul Isus; erau lecții practice despre planul de mântuire, care avea să fie realizat prin Isus multe secole mai târziu.

4. Ce adevăruri cruciale, practice și teologice găsim în Exodul 25:1-9?

Exodul 25:1-9

„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Vorbeşte copiilor lui Israel: ‘Să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă. 3 Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint şi aramă; 4 materii vopsite în albastru, purpuriu, cărămiziu, pânză de in subţire şi păr de capră; 5 piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm; 6 untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare; 7 pietre de onix şi alte pietre pentru efod (umărar) şi pieptar. 8 Să-Mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor. 9 Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta’”.

Chiar dacă îi conducea pe israeliți și era deja aproape de ei, Dumnezeu l-a instruit pe Moise să construiască un sanctuar: „Să-Mi facă un locaș sfânt, și eu voi locui în mijlocul lor” (Exodul 25:8). Dumnezeu voia să le arate în mod tangibil că El era într-adevăr cu ei.

Biblia ne asigură că Dumnezeu nu locuiește în temple și clădiri făcute de oameni (Faptele apostolilor 7:47-50), deoarece El este mai mare decât cerurile cerurilor, iar cerurile nu-L pot cuprinde. Pavel, la Areopagul din Atena, afirmă: „Dumnezeu care a făcut lumea şi tot ce este în ea este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini” (Faptele apostolilor 17:24). De asemenea, regele Solomon afirmă: „Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă, cu cât mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu” (1 Împărați 8:27). Sanctuarul urma să fie locul în care Dumnezeu avea să Își manifeste prezența în fața lor.

Israeliții trebuiau să aducă o jertfă de bunăvoie pentru construirea sanctuarului. Trebuiau să aducă daruri prețioase, inclusiv aur, argint, bronz, lemn de salcâm, diferite tipuri de țesături fine, ulei de măsline și mirodenii. În Exodul 25:10 – 27:21 ni se dau multe detalii cu privire la cort și serviciile sale. Dumnezeu i-a oferit lui Moise un plan care conținea instrucțiuni precise cu privire la modul de construire și amenajare a cortului, inclusiv cu privire la chivotul legământului, masa cu pâinile pentru punerea înainte, sfeșnic, altare, perdele, culori și dimensiuni.

Moise trebuia să ridice cortul după modelul pe care i l-a arătat Dumnezeu (Exodul 25:9,40; 26:30), care era o imagine a sanctuarului ceresc (Evrei 8:1,2; 9:11). Sanctuarul pământesc a îndeplinit o funcție capitală până la moartea Domnului Isus și până la slujirea Sa în sanctuarul ceresc, care a făcut ca sanctuarul pământesc să devină inutil – un adevăr simbolizat de ruperea perdelei din fața Locului Preasfânt la moartea lui Hristos (Matei 27:51; Marcu 15:38).

3. Analizează Ezechiel 36:26-28. Cum ajungem să dăm dovadă de ascultare?

Ezechiel 36:26-28

„26 Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne. 27 Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele. 28 Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru”.

În trei ocazii au declarat israeliții cu fervoare că aveau să asculte de Dumnezeu (Exodul 19:8; 24:3,7). Ascultarea este importantă, chiar dacă Biblia ne învață că noi, oamenii, suntem slabi, defecți, fragili și păcătoși. Acest adevăr trist s-a văzut nu doar în istoria Israelului antic, ci și în istoria întregului popor al lui Dumnezeu. Cum ajungem atunci în stare să Îl urmăm pe Dumnezeu cu credincioșie?

Vestea bună este că Dumnezeu ne dă putere să facem ceea ce ne poruncește. Ajutorul nostru vine din afară, permițându-ne să facem ceea ce Dumnezeu cere. Aceasta este lucrarea Sa. În centrul rezumatului său teologic din Ezechiel 36:26,27, profetul Ezechiel spune foarte clar acest lucru. Numai Dumnezeu poate realiza un transplant de inimă, iar El face acest lucru prin îndepărtarea inimii noastre de piatră și înlocuirea ei  cu o inimă sensibilă de carne. Ceva similar le-a reamintit Iosua ascultătorilor săi: „Voi nu veți putea să slujiți Domnului” (Iosua 24:19). Noi  putem decide să-L urmăm pe Dumnezeu; acesta este rolul nostru. Trebuie să alegem, să alegem clipă de clipă să ne predăm Lui. Și aceasta pentru că nu avem puterea de a duce la îndeplinire nici măcar alegerea noastră conștientă de a-L sluji. Dar, atunci când Îi predăm lui Dumnezeu slăbiciunea noastră, El ne va face puternici. Pavel spune: „Când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:10).

De remarcat abundența de verbe la persoana I singular din Ezechiel 36:24-30 – Dumnezeu spune: „vă voi strânge”, „vă voi stropi”, „vă voi curăți”, „vă voi da”, „voi pune”, „vă voi face […] să împliniți legile Mele”. Ceea ce face El, aceea vei face și tu. El Se identifică cu tine, iar dacă te  apropii de El, ceea ce face El, aceea vei face și tu. Unitatea dintre Dumnezeu și tine va fi dinamică, puternică și vie. Din nou, accentul în acest pasaj este pus pe acțiunea lui Dumnezeu. „Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele” (Ezechiel 36:27). Dumnezeu le poruncește oamenilor să se supună și apoi le dă puterea de a se supune. Dumnezeu Își ajută întotdeauna poporul să facă ceea ce îi cere. Ascultarea este darul lui Dumnezeu (nu doar ceea ce realizăm noi), la fel cum îndreptățirea și mântuirea sunt, de asemenea, darurile Lui (Filipeni 2:13).

Dacă ni s-a promis puterea de a asculta, de ce ne este atât de ușor să cădem oricum în păcat?

2. Ce experiență uimitoare le-a fost dată copiilor lui Israel în Exodul 24:9-18?

Exodul 24:9-18

„9 Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel. 10 Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui. 11 El nu Şi-a întins mâna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuşi au mâncat şi au băut. 12 Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor.” 13 Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea, şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu. 14 El a zis bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.” 15 Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele. 16 Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. 17 Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. 18 Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi”.

După restabilirea fermă a legământului cu Dumnezeu, Moise a urcat din nou pe Sinai. La începutul acestei ascensiuni, Moise nu era singur. El a avut compania excelentă a 73 de conducători israeliți. Pentru aceștia a fost experiența culminantă: L-au văzut pe Dumnezeu (teofanie), iar textul subliniază de două ori această realitate uimitoare. A fost și un moment în care liderii, prin faptul că au mâncat împreună, au  pecetluit legământul cu Dumnezeu. A fost o masă festivă, iar Dumnezeul lui Israel a fost gazda lor. Acești conducători erau profund onorați de Dumnezeu.

În Orientul Mijlociu, în perioada biblică (și într-o anumită măsură și astăzi), luarea mesei împreună era o experiență deosebită, o mare onoare și un privilegiu. Favoriza iertarea și legarea unei prietenii. Implica ideea de a fi alături unii de alții și de a rămâne împreună în momente de criză și probleme. Cei care mâncau împreună își promiteau unii altora fără cuvinte că, dacă uneia dintre părți i se întâmplă ceva, cealaltă va fi obligată să îi vină în ajutor. Invitația la masă era un gest special care nu era adresat oricui.

În același timp, refuzarea unei invitații era una dintre cele mai grave insulte. Această perspectivă ne ajută să înțelegem relatările din Noul Testament în care Isus Hristos a fost aspru criticat pentru că mânca cu păcătoșii (Luca 5:30). Atunci când serbează Cina Domnului, credincioșii creează în același timp această legătură strânsă cu alți credincioși care sunt păcătoși ca și ei. În timpul acestei mese, sărbătorim iertarea și salvarea pe care le avem prin Isus (vezi Matei 26:26-30; Marcu 14:22-25; 1 Corinteni 11:23-29).

În mod tragic, unii dintre bărbații care au urcat cu Moise au căzut mai târziu în păcat și și-au pierdut viața (vezi Leviticul 10:1,2,9). Chiar dacă au avut o experiență atât de profundă cu Dumnezeu acolo, ei nu au fost schimbați sau convertiți de acea experiență. Ce lecție puternică despre cum cunoașterea adevărului și însușirea privilegiilor sacre nu înseamnă automat că ești convertit! După ce au trăit ceea ce trăiseră, acești bărbați ar fi trebuit să fie ultimii care să facă ceea ce au făcut în mod tragic mai târziu.

Meditează mai mult la istoria acestor oameni foarte privilegiați, chiar fii ai lui Aaron. Ce avertisment ne transmite nouă, ca adventiști, care, cu lumina care ne-a fost încredințată, suntem într-adevăr privilegiați?

1. Studiază Exodul 24:1-8. Ce rol joacă citirea Cuvântului lui Dumnezeu și stropirea cu sânge în ratificarea legământului dintre Dumnezeu și poporul Său?

Exodul 24:1-8

„Dumnezeu a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu şi şaptezeci de bătrâni ai lui Israel şi să vă închinaţi de departe, aruncându-vă cu faţa la pământ. 2 Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.” 3 Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.” 4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. 5 A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, şi să junghie tauri ca jertfe de mulţumire. 6 Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. 7 A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.” 8 Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.””

Dumnezeul viu al Bibliei este Dumnezeul relațiilor. Pentru Domnul nostru, important nu este cine știe ce lucru sau plan, ci persoana. Astfel, Dumnezeu le acordă o atenție deosebită oamenilor, iar scopul principal al activităților Sale este acela de a construi o relație personală cu oamenii. Până la urmă, un Dumnezeu care „este dragoste” ar trebui să fie un Dumnezeu căruia îi pasă de relații, căci cum poate exista dragoste fără relații?

Isus Hristos a spus: „Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii” (Ioan 12:32). Dumnezeu este interesat nu doar de comportamentul nostru etic, de doctrina corectă sau de un set de acțiuni corespunzătoare, ci, mai presus de toate, de o relație personală, strânsă cu noi. Ambele instituții ale creației (Geneza 1 – 2) vizează relația: prima – relația pe verticală, cu Dumnezeu (Sabatul); a doua – relația pe orizontală, dintre oameni (căsătoria).

Ratificarea legământului de la Sinai trebuia să consolideze relația specială pe care Dumnezeu dorea să o aibă cu poporul Său. În cadrul ceremoniei, poporul a strigat de două ori că se va supune lui Dumnezeu în tot ceea ce a cerut El. „Vom face tot ce a zis Domnul”, au proclamat israeliții. Și vorbeau serios, dar nu își cunoșteau fragilitatea, slăbiciunea, lipsa de putere. Poporul a fost stropit cu sângele legământului, indicând faptul că doar prin meritele lui Hristos poporul Israel era capabil să urmeze instrucțiunile lui Dumnezeu.

Nu vrem să acceptăm că natura noastră umană este fragilă, slabă și întru totul păcătoasă. Avem o tendință inerentă spre rău. Pentru a fi capabili să facem binele, trebuie să avem ajutor din afara noastră. Acest ajutor vine doar de sus, din puterea harului lui Dumnezeu, din Cuvântul Său și din Duhul Sfânt. Și chiar și având toate acestea la dispoziție, răul tot ne ajunge ușor din urmă, nu-i așa?

De aceea, o relație personală strânsă cu Dumnezeu era esențială pentru oamenii de atunci, de la Sinai, precum și pentru noi, cei de astăzi.

„Vom face tot ce a zis Domnul” (Exodul 24:3). De câte ori nu ai spus același lucru, dar apoi nu te-ai ținut de cuvânt? Care este singura soluție?

Text de memorat:

Exodul 24:3

„Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.””

Ca Dumnezeu, Creator și Răscumpărător al lor, Domnul a dorit să fie cu israeliții și să locuiască în mijlocul lor. El ne-a creat pentru a fi în strânsă părtășie cu El. Dar, dacă relațiile profunde cu alți oameni pot fi construite doar cu timp și cu efort, același lucru este valabil și în cazul relației noastre, pe verticală, cu Dumnezeu. Ea poate fi o experiență înălțătoare și aducătoare de dezvoltare, dar numai dacă petrecem timp cu  El. În termeni practici, aceasta înseamnă studierea Cuvântului Său (Dumnezeu ne vorbește), rugăciune (ne deschidem inima în fața lui Dumnezeu) și mărturisirea în fața altora despre moartea, învierea și revenirea lui Hristos (ne implicăm în misiunea lui Dumnezeu). Pe măsură ce Dumnezeu ne binecuvântează, noi vom fi un canal de binecuvântare pentru alții.

Accentul trebuie să fie pus pe Dumnezeu, nu pe noi înșine (Evrei 12:1,2). Fiindcă avem o legătură strânsă cu El, Dumnezeu ne poate face în stare să urmăm învățăturile Sale, ceea ce înseamnă ascultare de Cuvântul Său. Nu este de mirare că generația de urmași ai lui Hristos din vremea sfârșitului este descrisă ca oameni „care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” (Apocalipsa 14:12). Este chiar simplu: Îl iubim pe Dumnezeu și, din această iubire, ne supunem Lui.

Studiu zilnic

Biblia: Numeri 13 – 19
1. Ce fructe au adus iscoadele din țara Canaanului?
2. Cum Se arăta Domnul în chip văzut în mijlocul poporului?
3. Cine a zis: „Nu lucrez din capul meu”?
4. Cine trebuia să primească partea cea mai bună din daruri și zeciuială?

Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 36
5. Cum i-a amăgit arhivrăjmașul pe iudei în vremurile apostolice și cum îi îndeamnă azi pe mulți pretinși creștini?

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 27

Deoarece trăim în teritoriul inamicului nostru, nu este de mirare că putem avea de suferit în viața reală din cauza uneltirilor lui abile și înșelătoare. Care dintre noi nu a cunoscut durerea și suferința, toate provocate de păcat și de lumea decăzută păcătoasă în care trăim? Din păcate, toate acestea fac parte din viață acum. Totuși Dumnezeu ne dă puterea de a le face față.

„Scumpul nostru Mântuitor ne va trimite ajutorul chiar atunci când avem nevoie de el. Calea spre ceruri este sfințită de urmele Sale. Orice spin care ne rănește picioarele le-a rănit mai întâi pe ale Lui. Orice cruce pe care suntem chemați să o purtăm El a purtat-o înaintea noastră. Domnul îngăduie lupta pentru a pregăti sufletul pentru pace. Timpul strâmtorării este o grea încercare și de temut pentru poporul lui Dumnezeu, dar este un răstimp ca fiecare credincios adevărat să privească în sus și, prin credință, să poată vedea curcubeul făgăduinței care îl înconjoară”(Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, p. 633).

6. „Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: «Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul” (Romani 12:19; vezi și Deuteronomul 32:35). Ce făgăduință și poruncă găsim în aceste versete și care este legătura dintre ele?

Până când Domnul va aduce dreptatea de care ducem atâta lipsă acum, era datoria judecătorilor din vechiul Israel să pună în aplicare legea și  să stabilească o pedeapsă dreaptă atunci când se producea o daună sau o vătămare. Dar aveau nevoie mai întâi de fapte. Problema era că învățătorii legii din vremea lui Hristos aplicau această lege într-un mod care crea condiții pentru răzbunare personală. În felul acesta, principiul era scos din context, iar scopul inițial era pierdut din vedere. În consecință, ei apărau ceea ce legea interzicea de fapt.

7. Studiază Matei 6:4,6; 16:27; Luca 6:23 și 2 Timotei 4:8. Cum înțelegea Domnul Isus principiul recompensă-pedeapsă?

Isus nu era împotriva principiului recompensă-pedeapsă. Dreptatea este o chestiune de principiu; este o parte esențială a vieții. Cu toate acestea, nimeni nu trebuie să își asume rolul de judecător, juriu și „călău”. Cât de ușor ne-ar veni să pervertim dreptatea! Nu depinde de noi să reparăm răul. Dacă un rău trebuie reparat, acest lucru trebuie realizat de o instanță obiectivă; este misiunea judecătorilor.

În acest context, Domnul ne spune să fim desăvârșiți așa cum „Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit”. Cum putem fi la fel de desăvârșiți ca Dumnezeu Însuși? Iubirea neegoistă este caracteristica generală a lui Dumnezeu. El îi învață pe urmașii Săi cum să își iubească dușmanii și să se roage pentru cei care îi persecută. Adevărata desăvârșire este să iubești, să ierți și să fii milostiv (Luca 6:36), chiar și față de cei care nu merită. Acest principiu și acțiunile la care duce reprezintă ceea ce înseamnă reflectarea caracterului lui Dumnezeu.

Care sunt modalitățile prin care, zi de zi, putem învăța să iubim în felul în care ni s-a poruncit? De ce implică aceasta întotdeauna o moarte față de sine?

5. Cum interpretează Domnul Isus, în Matei 5:38-48, semnificația legii talionului? Cum ar trebui să o aplicăm astăzi?

Matei 5:38-48

„38 Aţi auzit că s-a zis: ‘Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte’. 39 Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. 40 Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. 41 Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. 42 Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. 43 Aţi auzit că s-a zis: ‘Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău’. 44 Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, 45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. 46 Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? 47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? 48 Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”.

În Predica de pe Munte, Isus Hristos a citat texte din Vechiul Testament, texte cu care oamenii erau cu siguranță familiarizați. Cu toate acestea, El Se exprima contra interpretărilor rabinice de atunci, care de-a lungul secolelor se îndepărtaseră de scopul inițial al acestor legi. Cu alte cuvinte, tradiția umană nu numai că umbrise scopul Cuvântului lui Dumnezeu, dar, în unele cazuri (gândește-te la regulile privind  Sabatul și la ceea ce făcuseră din porunca Sabatului), pervertise intenția și înțelesul acestuia. Prin ceea ce a spus, Isus a restabilit semnificațiile originale ale acestor legi. Pe Muntele Fericirilor, Domnul a încercat să corecteze unele dintre aceste interpretări false, arătându-le ascultătorilor Săi rostul și sensul original al textelor.

Textul din Exodul 21:24, care vorbește despre „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, a fost citat în Matei 5:38 („Ați auzit că s-a zis […]. Dar Eu vă spun”) și făcea referire la lex talionis, așa-numita „lege a răzbunării” sau „lege a talionului”. Acest verset este utilizat și în alte locuri din Biblie (Leviticul 24:20; Deuteronomul 19:21).

Scopul inițial al acestei legi era de a împiedica orice răzbunare personală. Era menită să pună capăt vendetelor sau răzbunărilor în lipsa unei investigații prealabile. Prejudiciile trebuiau evaluate de judecători, iar apoi se stabilea și se plătea o compensație monetară adecvată. Această practică a fost instituită pentru a-i opri pe oameni să „ia legea în propriile mâini”. Trebuia să se facă dreptate, dar aceasta trebuia făcută în conformitate cu legea lui Dumnezeu.

Isus Hristos, care i-a dat lui Moise aceste legi sociale, cunoștea scopul acestei legi; prin urmare, El putea să o aplice obiectiv, potrivit intenției ei inițiale. Motivul din spatele ei era acela de a aduce dreptate și împăcare și de a restabili pacea. S-ar putea spune că, într-un anumit sens, dreptatea implică totuși un fel de răzbunare. Aplicarea corectă a acestor legi era, se pare, o încercare de a găsi echilibrul între ideea de dreptate și cea de răzbunare.

Într-o zi se va face dreptate. Cum te ajută aceasta să faci față tuturor nedreptăților pe care le vedem acum?

4. Potrivit cu Exodul 23:20-33, ce metode dorea Dumnezeu să folosească pentru cucerirea Țării Promise?

Exodul 23:20-33

„20 Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. 21 Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. 22 Dar, dacă vei asculta glasul Lui şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi. 23 Îngerul Meu va merge înaintea ta şi te va duce la amoriţi, hetiţi, fereziţi, canaaniţi, heviţi şi iebusiţi şi-i voi nimici. 24 Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor şi să nu le slujeşti; să nu te iei după popoarele acestea în purtarea lor, ci să le nimiceşti cu desăvârşire şi să le dărâmi capiştele. 25 Voi să slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele şi va depărta boala din mijlocul tău. 26 Nu va fi în ţara ta nici femeie care să-şi lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin. 27 Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge şi voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul înaintea ta. 28 Voi trimite viespile bondăreşti înaintea ta şi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, canaaniţi şi hetiţi. 29 Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca ţara să n-ajungă o pustie şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de pe câmp. 30 Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpânirea ţării. 31 Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie până la marea filistenilor şi de la pustie până la râu (Eufrat). Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii ţării şi-i vei izgoni dinaintea ta. 32 Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. 33 Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea, căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o cursă pentru tine.”

Dumnezeu nu a intenționat ca israeliții să lupte pentru noul lor teritoriu; acesta trebuia să le fie dat. Le fusese promis lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov și ar fi trebuit să fie primit ca dar special de la Dumnezeu pentru poporul Israel. La trecerea Mării Roșii a fost exemplificat modul de cucerire a Țării Promise. Dumnezeu a luptat pentru poporul Său și i-a dat biruință deplină asupra celor care plănuiau să îl ucidă (Exodul 14:13,14). Egiptenii au fost înfrânți pentru că Domnul a intervenit în mod miraculos. În mod similar, în timpul împăratului asirian Sanherib, Dumnezeu a învins și numeroasa armată asiriană, puternic echipată și bine antrenată, dar fără ca israeliții să fie nevoiți să lupte. Dumnezeu le-a oferit victoria pentru că regele Ezechia a crezut cuvântul lui Dumnezeu dat prin profetul Isaia (2 Împărați 19:35; Isaia 37:36).

Dumnezeu l-a informat pe Avraam că Țara Promisă nu va fi dată imediat urmașilor săi, ci numai după 400 de ani (Geneza 15:13-16). De ce? Motivul era legat de răutatea locuitorilor din Canaan. Dumnezeu era îndurător cu acei oameni și le dădea o altă perioadă de grație pentru a se pocăi. Cu toate acestea, ei au continuat să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și a valorilor Sale, așa că, atunci când nelegiuirea lor a atins apogeul, Dumnezeu a fost gata să le dea evreilor teritoriul lor.

În plus, Dumnezeu a promis că o să alunge națiunile de dinaintea lui Israel prin două metode neobișnuite, dar foarte eficiente: (1) prin teroare și frică și (2) cu viespi care aveau să îi alunge pe oameni. Înainte ca israeliții să ajungă în noul teritoriu, dușmanii lor aveau să îl elibereze și „să dea dosul” (Exodul 23:27,28).

Rolul principal în cucerirea Țării Promise este jucat de Îngerul Domnului. Acest mesager era Domnul Hristos, care a îndrumat poporul Israel,  a cucerit teritorii și a protejat oamenii. El era stâlpul de nor care îi ghida în timpul zilei și stâlpul de foc din timpul nopții. Poporul Israel trebuia să fie foarte atent și să-L asculte, deoarece El avea autoritate divină (Exodul 23:21). Sfidarea voinței lui Dumnezeu și necredința în conducerea Sa aveau să le complice israeliților înaintarea.

Dumnezeu le-a acordat păgânilor mulți ani pentru a-și schimba obiceiurile. Ce ne spune acest lucru despre harul lui Dumnezeu, dar și despre limitele acestui har pentru cei care refuză să îl accepte?

În mila Lui, Dumnezeu i-a învățat pe judecători cum să procedeze cu oamenii în diferite situații legate de drepturile de proprietate. Sunt enumerate mai multe studii de caz, indicând ce trebuia făcut dacă un taur ataca taurul unui vecin, dacă oamenii furau un animal domestic și îl vindeau, dacă animalele pășteau pe câmpul sau în via altui proprietar, dacă un obiect împrumutat de o persoană era furat de la aceasta sau dacă un animal închiriat era rănit sau murea (Exodul 21:33 – 22:15).

2. Ce chestiuni abordau legile din Exodul 22:16 – 23:9 și cum erau rezolvate?

Exodul 22:16 – 23:9

„16 Dacă un om înşală pe o fată nelogodită şi se culcă cu ea, îi va plăti zestrea şi o va lua de nevastă. 17 Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint preţul zestrei cuvenite fetelor. 18 Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască. 19 Oricine se culcă cu un dobitoc să fie pedepsit cu moartea. 20 Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârşire. 21 Să nu chinuieşti pe străin şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 22 Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan. 23 Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor – Eu le voi auzi strigătele; 24 mânia Mea se va aprinde şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve şi copiii voştri vor rămâne orfani. 25 Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar şi să nu ceri camătă de la el. 26 Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui, 27 căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul – cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv. 28 Să nu huleşti pe Dumnezeu şi să nu blestemi pe mai-marele poporului tău. 29 Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întâiul născut din fiii tăi. 30 Să-Mi dai şi întâiul născut al vacii tale şi al oii tale; să rămână şapte zile cu mamă-sa, iar în ziua a opta să Mi-l aduci. 31 Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi. Să nu mâncaţi carne sfâşiată de fiare pe câmp, ci s-o aruncaţi la câini. Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el. 2 Să nu te iei după mulţime ca să faci rău şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea. 3 Să nu părtineşti pe sărac la judecată. 4 Dacă întâlneşti boul vrăjmaşului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă. 5 Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-i ajuţi să ia povara de pe măgar. 6 La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. 7 Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept, căci nu voi ierta pe cel vinovat. 8 Să nu primeşti daruri, căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi. 9 Să nu asupreşti pe străin; ştiţi ce simte străinul, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului”.

Legile lui Dumnezeu vizau diferite probleme. Existau reglementări specifice împotriva înjosirii sau umilirii oamenilor. Domnul nu dorea niciun fel de exploatare. În mila Lui, Dumnezeu corectează tendințele păcătoase ale inimii omului și înfrânează înclinațiile naturale ale oamenilor. Societatea trebuia menținută în siguranță, răul trebuia eliminat, iar relațiile interpersonale pozitive trebuiau cultivate. Dreptatea și iubirea trebuie să guverneze toate interacțiunile umane.

3. Ce probleme importante sunt avute în vedere în Exodul 23:10-19?

Exodul 23:10-19

„10 Timp de şase ani, să semeni pământul şi să-i strângi rodul. 11 Dar în al şaptelea, să-i dai răgaz şi să-l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce fiarele de pe câmp.

Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi. 12 Timp de şase zile să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle. 13 Să păziţi tot ce v-am spus şi să nu rostiţi numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieşind din gura voastră.

Păzirea sărbătorilor
14 De trei ori pe an să prăznuieşti sărbători în cinstea Mea. 15 Să ţii Sărbătoarea Azimilor; timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azimi, cum ţi-am poruncit – căci în luna aceasta ai ieşit din Egipt – şi să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea. 16 Să ţii Sărbătoarea Secerişului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp; şi să ţii Sărbătoarea Strângerii Roadelor, la sfârşitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale. 17 De trei ori pe an, toată partea bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeu. 18 Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele, şi grăsimea praznicului Meu să nu rămână toată noaptea până dimineaţa. 19 Să aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, pârga celor dintâi roade ale pământului”.

Sabatul și sărbătorile însemnau închinare și aminteau de evenimente marcante din istoria mântuirii. Închinarea era atent reglementată, deoarece aceasta era baza teologică pentru toate celelalte activități. Sabatul a fost instaurat la creație (Geneza 2:2,3; Exodul 20:8-11), a fost legat de eliberarea și răscumpărarea poporului Israel (Deuteronomul 5:12-15) și face trimitere, într-un mod pregnant, la închinarea la Dumnezeu în calitate de Creator, Răscumpărător și Domn al nostru (Marcu 2:27,28).

Existau trei sărbători majore pe care poporul Israel trebuia să le țină în fiecare an: (1) Paștele, sau Sărbătoarea Azimelor, primăvara (de obicei între jumătatea lunii martie și jumătatea lunii aprilie); (2) Rusaliile, sau Sărbătoarea Secerișului (sau Sărbătoarea Săptămânilor), la șapte săptămâni după sărbătoarea precedentă, începând astfel după o perioadă de 50 de zile, și (3) Sărbătoarea Corturilor, sau Sărbătoarea Strângerii Roadelor, toamna (de obicei între jumătatea lunii septembrie și jumătatea lunii octombrie; vezi și Exodul 34:18-26; Leviticul 23:4-44; Numeri 28:16 – 29:40; Deuteronomul 16:1-16).