Categorie: Studiu Majori

 

 

Text  de memorat:

 

Exodul 34:6,7

 

Cu toții avem nevoie să progresăm în relația cu Dumnezeu. Fără creștere, suntem morți: „Ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum și în ziua veșniciei” (2 Petru 3:18). Trebuie să fim dispuși să ne dezvoltăm. Suntem zilnic în universitatea lui Dumnezeu, unde nu există absolvire, ci un proces constant de învățare. În fiecare etapă a dezvoltării putem fi desăvârșiți, dacă Îi permitem lui Dumnezeu să ne modeleze în persoana care ne cheamă, prin Hristos, să fim. Este ca la școală: elevii de clasa I primesc notă de trecere dacă știu să numere până la 100, deoarece cunoștințele lor sunt perfecte în această etapă. Dar, dacă același nivel de cunoștințe ar fi observat la un elev de liceu, ar indica un eșec colosal.

 

La fel este și cu creșterea noastră în harul și cunoașterea lui Dumnezeu. În fiecare etapă a dezvoltării noastre, putem fi perfecți în sfera noastră, cum a fost Hristos în a Sa. Săptămâna aceasta studiem modul în care Moise, prin cunoașterea și urmarea instrucțiunilor lui Dumnezeu, creștea în umblarea sa cu Domnul.

 

 

Studiu zilnic

 

 

Biblia: Numeri 27 – 33
1. Cine a zis: „Fetele lui Țelofhad au dreptate”?
2. La ce sărbătoare se cerea smerirea sufletelor?
3. Ce dar au adus Domnului căpeteniile oștirii pentru ispășirea sufletelor?
4. Pe cine a făcut Dumnezeu să simtă puterea Lui?

 

Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 38
5. Ce tribunal iudaic avea să îl judece pe Pavel?

 

 

 

 

6. Cât de departe a mers Moise în rugăciunea sa de mijlocire pentru păcătoși, din Exodul 32:30-32?

 

 

Din cauza revoltei, în tabăra israelită s-au întâmplat lucruri îngrozitoare, inclusiv moartea multor oameni (Exodul 32:28). A doua zi, Moise le-a spus: „Ați făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru” (Exodul 32:30). „Moise s-a întors la Domnul şi a zis: «Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum păcatul!  Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!” (Exodul 32:31,32).

 

Nu este de mirare că Moise este considerat un simbol al lui Hristos! Datorită rugăciunii sale de mijlocire pentru păcătoși și a dorinței lui de a-și da propria viață pentru ei, el a reflectat cu siguranță ceea ce Hristos avea să facă pentru noi toți. Ce compasiune exemplară pentru păcătoși! El și-a demonstrat devotamentul total față de Domnul și dragostea Sa jertfitoare pentru oameni. Cartea Exodul nu precizează cât timp a stat Moise cu Domnul pe munte de data aceasta, dar cartea Deuteronomul dezvăluie că a stat pe Sinai 40 de zile (vezi Deuteronomul 9:18).

 

În Exodul 32:32, cuvântul tradus prin „a ierta” provine dintr-un verb al cărui sens de bază este „a duce” sau „a purta”, la fel ca în Isaia 53:4, care spune (despre Isus): „Totuși El suferințele noastre le-a purtat.” Este același verb tradus prin „iartă”, în Exodul 32:32, și „a purtat”, în Isaia 53:4. Ce imagine puternică a procesului de mântuire și de iertare și a prețului plătit de Dumnezeu să ne salveze! Într-adevăr, Moise Îi cerea Domnului să „poarte” păcatul poporului, ceea ce, bineînțeles, El a făcut la Golgota mii de ani mai târziu. Exodul 32:32 arată nu numai ideea de ispășire substitutivă, ci și cine este înlocuitorul: Dumnezeu Însuși.

 

Acest text arată cum se obține iertarea. Dumnezeu, prin Hristos, ne-a purtat păcatele, singura cale prin care ne puteau fi iertate. Ce expresie
sugestivă a planului de mântuire și ce demonstrație pentru noi și pentru univers a prețului pe care Dumnezeu l-a plătit pentru a ne salva!

 

Moise Îi cere lui Dumnezeu Însuși să poarte păcatele poporului, iar în cele din urmă, prin Domnul Isus, El face întocmai  acest lucru. Cum putem concepe cu mintea acest adevăr uimitor?

 

 

 

 

5. Aprofundează Exodul 32:9-29. Care a fost reacția lui Moise la amenințarea lui Dumnezeu că distruge poporul Israel?

 

 

În timp ce Moise se afla încă pe muntele Sinai, Dumnezeu a spus că avea să-i distrugă pe răzvrătiți și să facă din urmașii lui Moise o națiune mare. Dar Moise nu voia așa ceva. În schimb, L-a implorat pe Domnul, arătând că israeliții nu erau poporul lui Moise – erau poporul lui Dumnezeu. Nu el, Moise, îi scosese din Egipt, ci Dumnezeu, prin acțiunile Sale mărețe. Astfel Moise L-a implorat pe Dumnezeu, evidențiind promisiunile făcute de El strămoșilor. Moise acționa cu adevărat ca un mijlocitor între Dumnezeu și omenire.

 

După ce „Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său” (Exodul 32:14), Moise s-a întors la israeliți. Nu există nicio  consemnare – spre deosebire de Exodul 34:29,30 – că fața lui ar fi strălucit de prezența Domnului. Probabil că pe față i se citea mânia.

 

„Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui” (Exodul 32:19). Spargerea tablelor care conțineau Decalogul era un semn exterior al încălcării conținutului acestora. Dumnezeu l-a mustrat pe Moise pentru acest lucru, dar mai târziu i-a poruncit să cioplească două table pentru a înlocui „tablele dintâi, pe care le-ai sfărâmat” (Deuteronomul 10:2). Dumnezeu Însuși avea să rescrie poruncile.

 

Moise l-a mustrat aspru pe Aaron pentru că a cedat la cererile poporului. „Ce ți-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?” (Exodul 32:21). Aaron a încercat să-și scuze fărădelegea: (1) dând vina pe alții și (2) prin vrăjitorie: „L-am aruncat [aurul] în foc și din el a ieșit vițelul acesta” (Exodul 32:24). Ceea ce înrăutățea lucrurile era faptul că Aaron însuși fusese foarte onorat de Dumnezeu, primind multe privilegii, printre care și faptul că a urcat pe munte cu Moise, Nadab și Abihu și cei 70 de bătrâni (Exodul 24:1).

 

Ce ironie sumbră! Pretinzând că a avut loc o minune, Aaron a vrut să-și păcălească fratele (de remarcat cum un păcat duce la altul; în acest caz, idolatria la minciună). Moise însă nu s-a lăsat păcălit, deoarece a văzut cât de sălbatic se comportase poporul. Consecințele negative erau evidente, iar Moise a trebuit să oprească imediat rebeliunea.

 

Ce ar trebui să ne învețe această istorisire despre puterea rugăciunii de mijlocire? Pentru cine ar trebui să te rogi chiar acum?

 

 

 

 

4. Potrivit Exodul 32:7,8, de ce l-a trimis Dumnezeu pe Moise înapoi în tabăra poporului Israel?

 

Exodul 32:7,8

„7 Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi pogoară-te, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. 8 Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: ‘Israele, iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!’”

 

Prin faptul că au apelat la un idol, israeliții erau pe cale să se despartă de adevăratul Dumnezeu, de Acela care îi eliberase din Egipt. Domnul le-a atribuit vina direct lor, spunând că s-au „stricat” (Exodul 32:7) – până într-acolo încât au atribuit acestei statui meritul de a-i fi eliberat din Egipt. Ce contradicție directă cu ceea ce le spusese Dumnezeu (Exodul 20:2)! Această negare a prezenței și a faptelor mărețe ale lui Dumnezeu era o chestiune gravă. Gândirea și sentimentele lor erau distorsionate și complet corupte.

 

În viziunea profetului Ezechiel, idolatria era în centrul tuturor necazurilor poporului lui Dumnezeu, de la ea pornind toate celelalte păcate (vezi, de exemplu, Ezechiel 8:1-18; 20:1-44; 22:1-12). Ne întrebăm adesea de ce credincioșii antici erau atât de naivi și incorigibili atunci când se angajau în închinarea la diferiți idoli creați de oameni. Suntem foarte siguri că noi nu am face niciodată așa ceva. Dar suntem cu adevărat feriți de idoli? Idolii de astăzi pot avea forme diferite, însă sunt la fel de atrăgători. Un idol este ceva ce Îl înlocuiește pe Dumnezeu și, chiar dacă știm că nu este bine, tot ne închinăm la el, adesea în mod repetat. Acesta ne acaparează imaginația, sentimentele, timpul și mintea mai mult decât Dumnezeu. Poate chiar să ne înrobească gândirea. De fapt, devenim ceea ce privim și nu ne vom ridica mai sus decât acel „dumnezeu” căruia îi slujim.

 

Dacă Dumnezeu nu este în centrul vieții tale, atunci alți dumnezei Îi vor lua locul. Dacă nu ne bucurăm de Domnul și nu cultivăm prezența Lui vie, ne vom bucura de altceva sau de altcineva și ne vom dedica viața acelei ființe sau acelui lucru. Ceea ce Îl înlocuiește pe Domnul Hristos poate avea diferite înfățișări: mândrie, egocentrism, bani, putere, sex, mâncare, TV, droguri, alcool, gânduri necurate, pornografie, plăceri, muncă, sport, familie, jocuri video, filme, cumpărături, idei, politică, muzică, poziție socială, titluri, note și așa mai departe. Lista e nesfârșită. Suntem foarte creativi și inventivi în această privință. Putem transforma într-un idol orice este bun, frumos și plin de sens. Idolatria este extrem de periculoasă deoarece ne transformă personalitatea, modul de gândire, sentimentele și viața socială. Ne schimbă identitatea și înlocuiește relațiile personale autentice cu interacțiuni goale și în cele din urmă lipsite de sens, care, în final, nu ne pot salva.

 

 

 

 

2. Citește Exodul 32:6. Unde a dus rapid idolatria? Vezi și Psalmii 115:4–8; 135:15-18; Isaia 44:9,10.

 

Exodul 32:6

„A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace”.

 

Vițelul de aur semăna cu zeul-taur egiptean Apis sau cu zeița-vacă Hathor. Era o călcare flagrantă a primei și a celei de-a doua porunci (Exodul 20:3-6). Situația nu putea rămâne nepedepsită, deoarece rupea în mod vădit relația cu Domnul cel viu. În loc să se închine Creatorului lor, israeliții se închinau propriei lor creații, care nu putea vedea, auzi, mirosi, vorbi, purta de grijă, iubi sau conduce.

 

Ordinea creației era inversată: în loc să înțeleagă că ei fuseseră creați, chiar după chipul lui Dumnezeu, acum ei au fost cei care și-au făcut un dumnezeu, dar nici măcar după chipul lor – ceea ce ar fi fost deja cât se poate de rău –, ci după chipul unui animal. Acesta era dumnezeul căruia doreau să îi slujească? În felul acesta păcătuiseră mult împotriva Domnului (Isaia 31:7; 42:17).

 

3. Cum reflectă apostazia cu vițelul de aur ceea ce este scris în Romani 1:22-27?

 

Romani 1:22-27

„22 S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit 23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. 24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, aşa că îşi necinstesc singuri trupurile, 25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. 26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27 tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor”.

 

Idolatria neagă conceptul teologic că Dumnezeu este Dumnezeu și omul este om. Idolatria Îl înjosește pe Dumnezeu (Eclesiastul 5:2) și distruge legătura cu El. Fie că este flagrantă, pe față, fie că este ceva ascuns, în inimă, idolatria distruge rapid relația noastră cu Domnul și duce la o cădere morală. Nu este de mirare că textul vorbește despre ceea ce au făcut a doua zi: după ce au adus jertfe idolului, au început apoi  să petreacă – ceea ce Ellen G. White a descris ca „o imitare a sărbătorilor idolatre” (Patriarhi și profeți, p. 320).

 

Oamenii sunt genii când vine vorba de a-și crea propriii idoli. Își creează propriii dumnezei, ceea ce este deja destul de rău, dar apoi merg și le și slujesc. Creatorul este înlocuit cu lucruri care, mai devreme sau mai târziu, duc la degenerare morală.

 

Cum se închină oamenii de astăzi creației în locul Creatorului?

 

 

 

 

Dumnezeu l-a chemat pe Moise să petreacă timp cu El. Poate că pentru Moise 40 de zile și 40 de nopți a fost o perioadă scurtă, dar pentru israeliți a părut lungă, prea lungă. Liderul lor vizibil era absent. Au ajuns dezorientați, nerăbdători, temători și nesiguri. Doreau să aibă un zeu vizibil care să îi conducă, să aibă „zeii” pe care îi văzuseră toată viața lor în Egiptul idolatru.

 

1. Studiază Exodul 32:1-6. Cum a fost posibil ca Aaron să greșească atât de tare în conducerea sa?

 

Exodul 32:1-6

„Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut!” 2 Aaron le-a răspuns: „Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre şi aduceţi-i la mine.” 3 Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron. 4 El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: „Israele, iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!” 5 Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!” 6 A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace”.

 

Aaron nu s-a ridicat la înălțimea ocaziei. El nu a reușit să profite de moment și să facă ceea ce era corect. În loc să se încreadă în Domnul, el a cedat în fața majorității. Poporul a cerut inimaginabilul: „Haide, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră” (Exodul 32:1), iar el a fost de acord.

 

Oamenii au dat de bunăvoie aur pentru a face idolul, iar Aaron nu numai că nu i-a oprit, ba chiar i-a invitat să doneze. Apoi a luat parte la modelarea acestui dumnezeu fals. După aceea, poporul a declarat: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului” (Exodul 32:4). Ce păcătoși, răi și mărginiți au fost! Tocmai făcuseră acest idol și apoi au declarat că el, idolul, îi eliberase. Nu este uimitor cum dorințele păcătoase ne pot perverti gândirea și acțiunile? Oamenii își celebrează propriile creații, iar umanitatea și moralitatea lor se degradează pe parcurs.

 

„O criză de felul acesta cerea un bărbat ferm, hotărât și cu un curaj neclintit; un bărbat care să țină la onoarea lui Dumnezeu mai mult decât la simpatia din partea poporului, la siguranța personală și chiar la viață în sine. Dar actualul conducător al lui Israel nu era de felul acesta. Aaron s-a împotrivit foarte puțin poporului, iar timiditatea și șovăiala lui în momentul critic nu au făcut decât să-i îndârjească și mai mult pe israeliți în hotărârea lor. Tumultul creștea. O nebunie oarbă, irațională, părea că pune stăpânire pe mulțime. Au fost unii care au rămas credincioși legământului lor cu Dumnezeu, dar cea mai mare parte a poporului s-a unit în apostazie. […] Aaron se temea pentru propria siguranță. În loc să ia în mod nobil atitudine în apărarea onoarei lui Dumnezeu, el a cedat cerințelor mulțimii” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 316, 317).

 

Cum a fost posibil ca Aaron, un lider, să fie atât de slab? Cum ar fi putut Aaron să-și justifice în inimă faptele sale teribile?

 

 

 

 

Text de memorat:

 

Exodul 32:31,32

„31 Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur. 32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!””

 

Moise lipsise din tabăra lui Israel doar 40 de zile și ce s-a întâmplat? Poporul lui Dumnezeu se îndepărtase de El și se închinase unui idol făcut de mâini omenești – vițelul de aur. După atâtea semne, experiențe și mari minuni, cum au putut israeliții să facă așa ceva?

 

Ar putea exista multe răspunsuri și probabil fiecare dintre ele conține un pic de adevăr. Oare poporul nu a înțeles cine era Dumnezeu cu adevărat? Sau experiențele extraordinare cu El au fost umbrite de dorințe carnale și păcătoase? Nu apreciau ei ceea ce Dumnezeu făcuse pentru ei, ci considerau că toate li se cuveneau? A fost înțelegerea lor întunecată de preocupările cotidiene și de vechea lor gândire păcătoasă?  Erau pur și simplu nerecunoscători pentru faptele de îndurare ale lui Dumnezeu în favoarea lor? Sau le uitaseră (Psalmii 106:13,21-23)? Sau ar putea fi totul pus pe seama conducerii deficitare a lui Aaron? „Domnul, de asemenea, era foarte mâniat și pe Aaron, așa încât voia să-l piardă” (Deuteronomul 9:20).

 

Indiferent de motivele acestei teribile apostazii, ce lecții putem extrage din ea, nu numai despre păcătoșenia umană, ci și despre iubirea plină de har a lui Dumnezeu pentru oameni, în ciuda păcătoșeniei lor?

 

 

Studiu zilnic

 

Biblia: Numeri 20 – 26
1. Cine, cu ce ocazie și cu ce preț a zis: „Ascultați, răzvrătiților!”?
2. Câte întrebări i-a pus măgărița lui Balaam?
3. Despre cine a spus Balaam că este cel dintâi dintre neamuri?
4. Cine au fost cei care au slujit poporului ca pildă?

 

Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 37
5. Ce nu îl putea face pe Pavel să își rețină cuvintele pe care  Dumnezeu i le dăduse?

 

 

 

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 30

 

Cortul era un loc special unde se făcea ispășirea pentru păcatele mărturisite ale poporului lui Dumnezeu. Era locul în care, într-adevăr, întregul plan de mântuire fusese revelat, și încă în detaliu, copiilor lui Israel în timp ce se aflau în pustiu. Îndreptățirea, sfințirea și judecata erau toate învățate acolo. Fiecare jertfă animală arăta spre moartea Domnului Isus, spre iertarea păcatelor și, în cele din urmă, spre ștergerea acestora. Și, de asemenea, alături de jertfe era prezentă legea lui Dumnezeu, standardul de neprihănire.

 

„Legea lui Dumnezeu, cuprinsă în chivot, era marea regulă a neprihănirii și a judecății. Legea îl condamna la moarte pe cel ce o călca, dar deasupra legii era tronul milei, pe care se manifesta prezența lui Dumnezeu și de unde, în virtutea ispășirii, păcătosului care se pocăia îi era acordată iertarea. Astfel, în lucrarea Domnului Hristos pentru mântuirea noastră, simbolizată prin serviciul de la sanctuar, «bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută» (Psalmii 85:10)” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 349).

 

 

 

 

Dumnezeu l-a instruit pe Moise cu privire la fiecare detaliu în vederea pregătirii pentru slujbele cortului. Preoții trebuiau să aibă veșminte preoțești, dar marele-preot purta un efod special, care conținea numele fiilor lui Israel. De asemenea, purta un pieptar, pe care se aflau Urim și Tumim și care trebuia să fie pus în dreptul inimii (Exodul 28). Toți preoții trebuiau să fie consacrați (Exodul 29). Alte elemente care trebuiau pregătite cu grijă erau altarul tămâierii, ligheanul pentru spălare, uleiul pentru ungere și tămâia (Exodul 30).

 

5. Citește Exodul 31:1-18. Ce ajutor special le-a oferit Dumnezeu pentru ca toate detaliile cortului și toate serviciile legate de acesta să fie pregătite și construite într-un mod frumos și adecvat?

 

Exodul 31:1-18

„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. 3 L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, 4 i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, 5 să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări. 6 Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit: 7 cortul întâlnirii, chivotul mărturiei, capacul ispăşirii care va fi deasupra lui şi toate uneltele cortului; 8 masa cu uneltele ei, sfeşnicul de aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămâierii; 9 altarul arderilor-de-tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui; 10 veşmintele pentru slujbă, veşmintele sfinte ale preotului Aaron, veşmintele fiilor lui pentru slujbele preoţeşti; 11 untdelemnul pentru ungere şi tămâia mirositoare pentru Sfântul Locaş. Le vor face după toate poruncile, pe care ţi le-am dat.” 12 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 13 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Să nu care cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. 14 Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta va fi nimicit din mijlocul poporului său. 15 Să lucrezi şase zile, dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea. 16 Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. 17 Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic, căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat’.” 18 Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu”.

 

Pentru prima dată în Scripturi citim că Dumnezeu va umple o persoană cu Duhul lui Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta? Bețaleel a fost dotat să se ocupe de partea estetică a cortului. El a fost umplut, adică echipat cu noi abilități, înțelegere și cunoștințe referitoare la lucrările necesare. În plus, Dumnezeu le-a dat lui Oholiab și multor altor meșteri același Duh pentru a ajuta la această lucrare.

 

În mijlocul acestei creativități, Sabatul lui Dumnezeu este prezentat ca un semn între Dumnezeu și poporul Său, că Domnul îl sfințește. Aceasta înseamnă că respectarea poruncii a patra este asociată cu sfințirea. Ezechiel remarcă mai târziu: „Le-am dat și Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul, care-i sfințesc” (Ezechiel 20:12). Sabatul ne reamintește că Domnul nu este doar Creatorul (Geneza 2:2,3), Răscumpărătorul și Dumnezeul nostru (Deuteronomul 5:15; Marcu 2:27,28), ci și Sfântul nostru. El transformă oamenii prin prezența Sa; prin Duhul și Cuvântul Său, ei cresc pentru a reflecta un caracter iubitor, bun, altruist și iertător. Cel mai important cadou pe care Dumnezeu i l-a dat lui Moise a fost Decalogul (Exodul 31:18). Dumnezeu Însuși a scris și a dat cele două table de  piatră cu cele zece precepte (Exodul 31:18; Deuteronomul 9:9-11). Aceste table urmau să fie așezate în Locul Preasfânt și în interiorul chivotului legământului, care era sub capacul ispășirii/tronul milei (Exodul 25:21).

 

Sintagma „capacul ispășirii/tronul milei” vine dintr-un cuvânt ebraic al cărui sens de bază este „a ispăși”. De ce ar fi așezat acest „tron al milei” chiar deasupra legii lui Dumnezeu? Ce speranță ar trebui să găsim în acest fapt?