Categorie: Devoțional

Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Fața Mea!” Și Fața Ta, Doamne, o caut!
Psalmul 27:8

Ascultă ediția audio aici.

În limbaj poetic, inima este sediul afectului, al pasiunilor și al trăirilor emoționale. La acest înțeles comun și oarecum profan, în simbolistica biblică a inimii găsim sensuri noi ce țin de conștiință, înțelegere morală, voință și închinare. Găsim în Cuvântul lui Dumnezeu oameni cu conștiința (inima) curată și oameni cu conștiința tulburată. Oameni cu o inimă (voință) tare și oameni slabi de inimă. Oameni care au o inimă pricepută (care Îl cunosc pe Dumnezeu) și oameni lipsiți de pricepere. Oameni cu o inimă bună și oameni cu o inimă rea.

Astăzi aproape toată lumea înțelege că atât procesele gândirii, cât și trăirile emoționale se produc mai degrabă în creierul uman. Faptul simplu însă este că harul poeziei i-a fost dat omului cu mult înainte ca el să fi studiat funcțiile creierului. Și un alt fapt simplu este că inima răspunde în modul cel mai dramatic la emoții. Ilustrațiile simple dezvăluie uneori adevăruri profunde. Inima este pompa vieții. Rolul ei este de a pompa sângele (viața) în tot corpul. În sens spiritual, inima omului este cea care dirijează toate deciziile și acțiunile sale. Chiar și judecata omului este influențată de dorințele sale. Aceste fapte simple ne ajută să înțelegem de ce Dumnezeu dorește să Îi predăm inima noastră. Tot ce are valoare pentru noi, tot ce ne este scump, tot ce ne este drag se află (simbolic vorbind) în inima noastră. Când I-am predat-o Lui pe deplin, atunci I-am dat totul.

Domnul Hristos, vorbindu-i lui Nicodim despre taina mântuirii, folosește ilustrația nașterii din nou. În această ilustrație nou-testamentară se află ideea de completitudine, de proces restaurator care cuprinde tot ce se află în ființa noastră. Vechiul Testament rezolvă aceeași problemă printr-o ilustrație care în parafrază medicală s-ar putea numi transplant de inimă: „Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele” (Ezechiel 36:26-27).

Provocare: Propune-ți azi să memorezi primele trei fericiri din Biblie! Le găsești în Matei 5:3-5.

  * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Domnul este aproape de cei cu inima frântă și-i mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.
Psalmul 34:18

Ascultă ediția audio aici.

Există suferințe care se observă cu ușurință – o lacrimă, un oftat, un chip abătut. Dar există și dureri tăcute, invizibile, care se adâncesc în suflet și apasă în tăcere. Uneori, tocmai acestea sunt cele mai grele. Medicina modernă vorbește despre „boala inimii frânte”, o afecțiune în care, după un șoc emoțional, inima cedează.

Dar Biblia ne arată că inima omului poate ceda nu doar din durere, ci și din mândrie și respingere a binelui. Nabal este un exemplu grăitor. Când a aflat că viața lui fusese aproape să fie curmată din cauza refuzului și a disprețului său față de David, inima i „s-a făcut ca o piatră” și, după zece zile, a murit (1 Samuel 25:37-38). Nabal a avut timp să se pocăiască. Zece zile. Dar n-a făcut-o. O inimă împietrită refuză vindecarea.

David a avut și el probleme cu inima. L-a atras în păcat. Și, cum orice păcat are consecințe deloc plăcute, David a făcut mari eforturi să-și acopere greșeala. A recurs la strategii care spera să funcționeze. În loc să obțină rezultatul scontat, situația s-a înrăutățit. Mai târziu, David mărturisea: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate […]; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii” (Psalmul 32:3-4).

Spre deosebire de Nabal, David s-a pocăit. Mai întâi a solicitat un „consult”: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima!” (Psalmul 139:23). Apoi și-a exprimat consimțământul pentru soluția radicală: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule…” (Psalmul 51:10).

Dumnezeu este aproape de cei cu inima zdrobită. Nu respinge niciodată cererea celui care vrea schimbarea inimii sale. Ellen White scria: „Isus este izvorul harului, sursa fiecărei făgăduințe, esența fiecărei legi, viața fiecărei binecuvântări. Isus este substanța, slava și strălucirea, viața însăși” (MCP, p. 517).

Poate și tu porți astăzi o povară care nu se vede. Poate simți cum ți se taie răsuflarea din cauza grijilor, a unei dureri tăcute sau a unei poveri de vinovăție. Nu o ascunde! Spune-I lui Dumnezeu! O inimă adusă înaintea Lui va fi întărită.

Provocare: Ia o pauză! Respiră adânc! Spune în gând: „Doamne, îndură-Te de inima mea! Cerceteaz-o! Zidește în mine o inimă curată!”

  * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi!
1 Tesaloniceni 5:18

Ascultă ediția audio aici.

Eram la momentele de seară cu copilașii noștri. O discuție între doi dintre frați m-a pus pe gânduri.

— Astăzi am avut cea mai urâtă zi! exclamă supărat unul din ei.

— Iar eu am avut o zi minunată! spuse celălalt fericit.

Ambii frați și-au petrecut ziua în același mediu și în aceeași atmosferă plăcută, cu musafiri, joacă și copii. Atitudinea diferită pe care fiecare a avut-o a adus diferența dintre o inimă veselă și un duh mâhnit.

Recunoștința practicată devine o atitudine profundă a inimii. Este o alegere conștientă de a vedea binele în fiecare zi, chiar și în mijlocul provocărilor.

Isus a vindecat zece leproși. Unul singur s-a întors să-I mulțumească. Doar el a primit, pe lângă vindecare trupească, și confirmarea mântuirii: „Credința ta te-a mântuit” (Luca 17:19). Mulțumirea a fost dovada unei inimi transformate. Pentru că „nimic nu exercită o influență mai mare pentru favorizarea sănătății sufletului și trupului ca spiritul de recunoștință și laudă” (DV, p. 213).

Recunoștința practicată în fiecare zi este vindecătoare, întăritoare și transformatoare. Este ușor să fim recunoscători când totul merge bine. Dar adevărata maturitate spirituală se vede atunci când găsim motive de mulțumire și în necazuri.

Un studiu de la Universitatea din Pennsylvania a arătat că persoanele care au scris scrisori de mulțumire timp de o lună au simțit o creștere semnificativă a fericirii. Alte cercetări arată că simplul exercițiu de a nota trei lucruri bune zilnic, timp de o săptămână, aduce beneficii emoționale vizibile.

Să cultivăm o inimă mulțumitoare. Să practicăm recunoștința. Să o arătăm prin cuvinte, fapte, rugăciuni. Să fim acela care se întoarce să mulțumească. Să fim acela care la sfârșitul zilei își numără binecuvântările și bucuriile.

Provocare: Deschide-ți agenda chiar acum și notează în dreptul fiecărei zile un motiv de mulțumire și recunoștință! Viața ta se va schimba.

  * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic, căci ce-mi iese din gură, aceea și gândesc.
Psalmul 17:3

Ascultă ediția audio aici.

Grație medicamentelor, astăzi speranța de viață a pacienților cu HIV/SIDA este apropiată de cea a populației generale. Puțini știu însă că fiecare medicament nou este rezultatul multor ore de cercetare și testare și că pentru fiecare medicament de succes între 5 000 și 10 000 de substanțe eșuează în diverse teste sau încercări. Unul singur este câștigător, și chiar și acela este imperfect.

Inima noastră, gândurile, comportamentele și emoțiile ar putea fi supuse unor teste riguroase de către Cel care cercetează „inima și rărunchii”. Ceea ce găsesc fascinant în acest verset este că inima noastră ar putea fi testată noaptea; ca și cum noaptea ar fi mai vulnerabilă în fața cercetării. De ce oare „dacă o vei cerceta noaptea”?

Suntem obișnuiți să ne gândim la noi ca la niște persoane. În fiecare limbă, fiecare cuvânt are o istorie. „Persoană” provine din latinescul persona, care desemna masca purtată de actori în teatrul antic, împrumutat de latini de la greci. Faptul că ne etichetăm astăzi ca „persoane” indică o realitate nu foarte măgulitoare: întotdeauna în public purtăm o mască, și aceasta ascunde o parte din cine suntem. În public vrem să arătăm mai frumoși decât suntem și petrecem timp în fața oglinzii și la raioanele de haine ca să obținem asta. În public vrem să părem mai buni și uneori facem milostenii ca să fim văzuți de alții (Matei 6:2). Vorbele par că ne sunt date pentru a ne ascunde gândurile. Încercăm să părem altcineva decât suntem. Fiecare este o persoană. Un impostor într-o mulțime de impostori. Dar noaptea…

Noaptea, masca actorului este lăsată la o parte. În așteptarea somnului, suntem goi de fardurile virtuții sau de praful sclipitor al inteligenței noastre. Noaptea suntem doar noi înșine, sinele autentic. Dacă atunci am fi testați, ne-am rușina de rezultatele testului? „Ce altceva este a te rușina mai mult de alții decât de tine însuți decât a te rușina de cum pari, în loc să te rușinezi de cum ești?” (Søren Kierkegaard).

Ar fi minunat să poți spune: „Sunt ceea ce par și par ceea ce sunt”!

Provocare: Există în viața ta amintiri care îți întunecă pacea și încrederea în promisiunea veșniciei? Roagă-te și fă ce îți spune Dumnezeu ca să ai pace și să fii fericit(ă)!

 
 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos!
1 Corinteni 11:1

Ascultă ediția audio aici.

Sistemul locomotor este baza mișcării noastre – o armonie între oase, mușchi și articulații care ne permite să mergem, să alergăm și să ne împlinim rolul în viață. Însă, pentru ca trupul să fie sănătos și funcțional, este nevoie de mișcare activă, exercițiu și disciplină.

Pavel ne cheamă la o „mișcare” spirituală asemănătoare: să urmăm exemplul lui Hristos, călcând pe urmele Lui. La fel cum sistemul locomotor trebuie menținut prin activitate și echilibru, viața noastră spirituală se păstrează vie printr-o urmărire conștientă, prin imitarea modelelor sănătoase.

„Mișcarea este o lege a ființei noastre. Fiecare organ al trupului are lucrarea sa prestabilită, de împlinirea căreia depind dezvoltarea și tăria sa. Acțiunea normală a tuturor organelor dă tărie și vigoare, în timp ce tendința spre sedentarism poate duce spre degradare și moarte” (DV, pp. 199–200).

Când alegem să călcăm „pe urmele lui Hristos”, ne antrenăm zilnic inima, mintea și trupul să lucreze împreună, să meargă înainte în credință și în fapte bune. Mișcarea fizică întărește corpul; mișcarea spirituală întărește caracterul.

„Mișcarea în aer liber va fi binefăcătoare pentru sănătatea celor a căror ocupație a fost în interior și sedentară. Toți cei care pot trebuie să simtă acest lucru ca o obligație. Nu se va pierde nimic, ci se va câștiga mult. Ei se pot întoarce la ocupațiile lor însuflețiți de o viață nouă și cu un nou curaj, se vor angaja în lucrul lor cu zel și, în acest fel, ei sunt mai bine pregătiți pentru a rezista în fața bolii” (SS, p. 181).

Astfel, corpul și sufletul se susțin reciproc: mișcarea fizică ne păstrează sănătatea locomotoare, iar urmarea lui Hristos ne dă puterea de a merge înainte, chiar și când drumul este greu.

Doamne, ajută-mă să-mi mișc trupul și inima în direcția Ta! Învață-mă să „calc pe urmele Tale” în fiecare zi, să imit exemplul Tău și să-mi păstrez corpul sănătos prin mișcare, iar sufletul viu prin credință! Fii tăria și călăuza mea! Amin!

Soarele apune: B 16:48, CT 16:39, IS 16:32, MS 16:46, SM 16:48, DJ 16:58, AR 16:58

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Învață-mă să fac voia Ta, căci Tu ești Dumnezeul meu! Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!
Psalmul 143:10

Ascultă ediția audio aici.

„Lăsați-L pe Dumnezeu să facă planuri pentru voi! Asemenea unui copilaș, aveți încredere în călăuzirea Lui, care «va păzi pașii preaiubiților Lui» (1 Samuel 2:9). Dumnezeu nu-Și conduce niciodată copiii altfel decât ar alege ei înșiși să fie conduși dacă ar putea vedea sfârșitul de la început și dacă ar zări slava scopului pe care îl împlinesc ca împreună-lucrători cu El” (DV, pp. 419–420).

Trăim într-o societate în care suntem încurajați să ne croim propriul drum în viață, să ne bazăm pe forțele noastre și pe înțelepciunea proprie. Totuși, Scriptura ne oferă alt model: să ne lăsăm învățați de Dumnezeu și să ne încredem în voia Lui.

Imaginează-ți un copil care învață să cânte la pian! Nu este suficient să privească. El ascultă, exersează, pune întrebări, greșește, dar învață. La început nu înțelege de ce trebuie să repete mereu aceleași exerciții simple. Dar profesorul știe. El vede imaginea completă. El știe cum fiecare notă repetată, fiecare pas mic contribuie la formarea unui interpret desăvârșit. La fel este și Dumnezeu cu noi. El vede ceea ce noi nu putem vedea, ne cunoaște pe deplin și Își dorește tot ce e mai bun pentru noi.

A ne lăsa învățați de El înseamnă a renunța la ideea că știm ce este mai bine pentru noi. Mai presus de toate, înseamnă a crede că voia Lui este întotdeauna bună și desăvârșită, indiferent cât de greu de înțeles ar fi uneori.

Isus caută încă oameni care îndrăznesc să se încreadă fără rezerve în El.

Provocare: Consacră-I-te azi lui Dumnezeu rugându-te astfel: „O, Doamne, primește-mă să fiu cu totul al Tău! Așez toate planurile mele la picioarele Tale. Folosește-mă astăzi în serviciul Tău! Rămâi cu mine, și tot ce fac eu să fie făcut prin puterea Ta!” (CH, p. 52).
 

Soarele apune: B 16:47, CT 16:38, IS 16:31, MS 16:45, SM 16:47, DJ 16:57, AR 16:57

* Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă și le-a dat daruri oamenilor.”
Efeseni 4:8

Ascultă ediția audio aici.

Într-o prezentare plină de har, apostolul Pavel le vorbește efesenilor despre un lucru extraordinar care însoțește învierea și înălțarea la cer a Domnului Hristos: „S-a suit sus, a luat robia roabă și le-a dat daruri oamenilor.” Prezența Domnului Hristos la tronul lui Dumnezeu este însoțită de nenumărate binecuvântări revărsate asupra omenirii, iar noi primim darurile oferite prin jertfa Sa mântuitoare. Se conturează astfel imaginea unui Împărat ceresc care, după ce a biruit puterile întunericului, se întoarce în slavă și, asemenea regilor din vechime la întoarcerea din luptă, îi oferă poporului roadele victoriei: daruri, responsabilități sfinte.

Hristos, prin înălțarea Sa, a inaugurat o nouă etapă a planului de mântuire, trimițând Duhul Sfânt și înzestrând Biserica cu tot ce este necesar pentru slujire, unitate și creștere spirituală. Victoria Lui este temelia lucrării noastre.

Această bucurie a darurilor din ceruri nu poate fi umbrită de nicio experiență, oricât de lungă sau de dureroasă ar fi. Să ne amintim că această epistolă către efeseni este scrisă de cel care se prezintă ca întemnițat pentru Domnul.

Gândindu-se la fericirea sau, am putea spune, la darul pentru cei ce se tem de Domnul și umblă în căile Lui, psalmistul le concretizează în declarația-făgăduință: „Atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, ești fericit și-ți merge bine” (Psalmul 128:2).

Din buchetul de daruri pe care umanitatea le-a primit din mâna plină de dragoste a Tatălui ceresc, pentru acest an suntem provocați să gândim și să trăim în valorile pe care sănătatea le poate aduce experienței noastre creștine, în toată plinătatea exprimării ei: „Și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos!” (1 Tesaloniceni 5:23). Și, mai mult decât această dorință apostolică, avem și asigurarea prezenței divine alături de noi: „Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta” (1 Tesaloniceni 5:24). Iar profetul Ieremia, în cunoscutele sale „Plângeri”, nu uită, în mijlocul suferinței sale și a poporului, să constate: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23).

Vă propunem ca, în fiecare dimineață, să căutați printre binecuvântările pregătite de Mântuitorul acele daruri care dau sens vieții noastre și întăresc inimile slăbănogite și genunchii care se clatină (Isaia 35:3).

* Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în Minutul de suflet.

Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.
Apocalipsa 11:15

Ascultă ediția audio aici.

Guvernarea Împărăției lui Hristos este altfel decât guvernarea pământeană. Este o reprezentare a caracterului celor care compun Împărăția. (…) În palatul Său domnește iubirea sfântă, iar birourile și întrunirile sunt înfrumusețate de manifestarea binefacerii. El le cere supușilor Săi să dea dovadă de milă și bunătate plină de dragoste – adică atributele Sale – în toate activitățile lor oficiale. (…) Numai puterea lui Hristos poate realiza transformarea din inimă și din minte de care trebuie să aibă parte toți aceia care vor beneficia împreună cu El de noua viață în Împărăția lui Dumnezeu. (…) Pentru a-L putea sluji corespunzător, noi trebuie să ne naștem prin Duhul divin. Acest lucru ne va curăța inima, ne va înnoi mintea și ne va da o nouă capacitate de a-L cunoaște și a-L iubi pe Dumnezeu. El ne va da voința de a asculta de toate cerințele Sale. Aceasta este adevărata închinare.

„Privește Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul ca locuință liniștită, ca un cort care nu va mai fi mutat, ai cărui țăruși nu vor mai fi scoși niciodată și ale cărui funii nu vor mai fi dezlegate. Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ține loc de râuri, de pâraie late. (…) Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuiește! (…) Niciun locuitor nu zice: «Sunt bolnav!» Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui” (Isaia 33:20-24).

Domnul zice: „«Vă veți bucura și vă veți veseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie și pe poporul lui în bucurie. Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului și Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul țipetelor. (…) Vor zidi case și le vor locui; vor sădi vii și le vor mânca rodul. Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să ne mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, și aleșii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor. (…) Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt», zice Domnul” (Isaia 65:18-25).

După aceea m-am uitat și iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini.
Apocalipsa 7:9

Ascultă ediția audio aici.

Toate categoriile sociale, toate popoarele, toate națiunile și limbile vor sta înaintea tronului lui Dumnezeu și al Mielului, în hainele lor fără pată și cu coroanele cu nestemate. Îngerul a spus: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit” (Apocalipsa 7:14), în timp ce iubitorii de plăceri mai mult decât de Dumnezeu, delăsătorii și neascultătorii au pierdut amândouă lumile. Ei nu au nici lucrurile acestei vieți, nici lucrurile vieții nemuritoare.

Cei care alcătuiesc această mulțime triumfătoare, cu cântece de biruință, cu coroane și harpe, au trecut prin cuptorul aprins al suferințelor pământești, când acesta era încins la maximum. Ei vin din izolare, din foamete și tortură, din adâncă renunțare la sine și din descurajări amare. Priviți-i acum ca biruitori, nu mai sunt săraci, nu mai sunt în durere, în suferință și nu mai este mânia tuturor oamenilor împotriva lor din cauza lui Hristos! Uitați-vă la hainele lor cerești albe și strălucitoare, mai bogate decât oricare robă regească! Priviți prin credință la coroanele lor încărcate de pietre prețioase; niciodată o asemenea diademă nu a fost așezată pe fruntea unui monarh pământesc!

Ascultați-le vocile în timp ce cântă cu putere osanale și flutură ramurile de palmier ale victoriei! Muzică bogată umple cerul în timp ce vocile lor cântă aceste cuvinte: „Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat” (Apocalipsa 5:12) și a înviat pentru veșnicie! „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului” (7:10). Oștile îngerești, îngeri și arhangheli, heruvimi ocrotitori și serafimi glorioși, ca un ecou răspund cu un refren la acest imn triumfal plin de bucurie, spunând: „Amin. Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea și tăria în vecii vecilor! Amin” (7:12). Oh, în ziua aceea va ieși la iveală că cei neprihăniți au fost cei înțelepți, în timp ce păcătoșii și neascultătorii au fost fără minte. (…) Rușinea și disprețul veșnic sunt partea lor. Cei care au fost colaboratori cu Hristos vor sta atunci în imediata apropiere a tronului lui Dumnezeu, împodobiți cu puritate și cu hainele neprihănirii veșnice.

Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.
Apocalipsa 7:14

Ascultă ediția audio aici.

În timp ce se afla în viziune, Ioan a observat o mulțime îmbrăcată în haine albe. (…) Acești oameni se aflau în templul lui Dumnezeu. Iată rezultatul pentru toți cei care se bazează pe meritele lui Hristos și își spală hainele în sângele Său! S-au luat toate măsurile să putem sta cu Hristos pe tronul Său, condiția este însă să fim în armonie cu Legea lui Dumnezeu. (…) Nu ne putem permite să pierdem cerul. Trebuie să vorbim despre lucrurile cerești. Acolo nu mai este moarte, nici durere. De ce suntem atât de reținuți să vorbim despre aceste lucruri? De ce suntem atât de mult preocupați de lucrurile pământești? Apostolul ne încurajează să vorbim despre lucrurile de sus. „Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (Filipeni 3:20). (…) Hristos va veni curând să-i adune pe cei care sunt pregătiți și să îi ducă în acest loc glorios. „Tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă” (Evrei 9:28).

Ne place să ne gândim la acest eveniment? Sau îl dăm deoparte? (…) Cu cât vorbim mai mult despre Isus, cu atât vom reflecta mai mult chipul Său divin. Privind, suntem schimbați. Avem nevoie să Îl aducem pe Hristos în experiența noastră religioasă. Când vă adunați, discuțiile voastre să fie despre Hristos și mântuirea oferită de El! (…) Cu cât vorbim mai mult despre Isus, cu atât farmecul Său inegalabil ne va atrage privirea.

Cei care nu au nicio plăcere să se gândească și să vorbească despre Dumnezeu în această viață nu se vor bucura de viața viitoare, unde Dumnezeu este prezent permanent și locuiește în mijlocul poporului Său. Dar cei cărora le place să se gândească la Dumnezeu vor fi în elementul lor când vor respira aerul cerului. Cei cărora aici, pe pământ, le place să se gândească la cer se vor delecta cu prieteniile sfinte și plăcerile sfinte de acolo. (…) „Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului va fi acolo. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui și Numele Lui va fi pe frunțile lor” (Apocalipsa 22:3,4).