Categorie: Devoțional

Dumnezeu S-a uitat spre pământ și iată că pământul era stricat, căci orice făptură își stricase calea pe pământ.
Geneza 6:12

Ascultă ediția audio aici.

Îmi amintesc perfect camera aceea sterilă și tăcerea care a urmat după ce medicul a rostit diagnosticul: cancer. În acel moment, universul meu s-a contractat la dimensiunea unui singur cuvânt, unul care emana trădare. Propriul meu trup, pe care îl considerasem un aliat, mă trădase. Celulele mele, menite să lucreze în armonie pentru viață, își „stricaseră calea”, pornind pe un drum haotic și distructiv. Această corupție internă, invizibilă la exterior, îmi amenința însăși existența. M-am simțit ca un pământ în care, sub o aparentă normalitate, se ascundea o stricăciune ce se întindea necontrolat.

Cuvintele din Geneza 6:12 au căpătat pentru mine o rezonanță viscerală. Citesc despre o lume întreagă care, în ochii Creatorului ei, era fundamental „stricată”. Nu era vorba despre câteva greșeli izolate, ci despre o deviere la nivel de esență. „Orice făptură își stricase calea” – o imagine a unei corupții sistemice, o maladie spirituală care infectase întreaga creație. Așa cum celulele mele maligne uitaseră de planul original al corpului, omenirea deviase complet de la proiectul plin de iubire al lui Dumnezeu. Pot înțelege acum, la un nivel mult mai profund, durerea lui Dumnezeu în fața creației Sale, pe care o declarase „foarte bună”, dar care ajunsese într-o stare de ruină autoprovocată.

Și totuși, chiar în epicentrul acestei realități devastatoare, atât în povestea mea, cât și în cea a lumii antice, Dumnezeu nu răspunde cu abandon. În mijlocul corupției generale, El a găsit un om, pe Noe, care a ales o altă cale – a comuniunii cu El (Geneza 6:9). „Noe a stat ca o stâncă în mijlocul furtunii. Înconjurat de batjocura și râsul poporului, el s-a distins prin integritatea lui sfântă și prin credincioșia lui nezdruncinată” (PP, p. 87).

În cazul meu, în mijlocul fricii și al tratamentului istovitor, am descoperit că Dumnezeu era prezent nu ca un observator distant, ci ca un Medic suprem, gata să lupte alături de mine.

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține.
Psalmul 39:5

Ascultă ediția audio aici.

Dimineață devreme, am plecat să preluăm un copilaș nou-născut și să-l transportăm de urgență într-un centru mare, unde putea primi îngrijirile necesare.

Ne aștepta o echipă medicală cu copilașul într-un incubator. L-am preluat, l-am mutat în elicopter, am pus toată aparatura pe care am avut-o la dispoziție și am pregătit copilașul pentru transport. Copilașul se născuse cu malformații. Era nevoie să ajungă urgent la Târgu Mureș, unde o altă echipă ne aștepta.

Totul s-a derulat foarte rapid. În câteva minute eram gata de zbor. Dar am observat pe monitor că starea copilului se degrada. În câteva minute, era în stop cardio-respirator și ne luptam pentru viața lui. Medicamente, masaj, compresii toracice, tot ce trebuia făcut pentru copil.

Ambulanța, văzând că nu plecăm, s-a întors. Au deschis ușa elicopterului și, așa, printre gesturile noastre, am întrebat:

— E singurul copil?

— E a șaptea naștere, mi-a zis asistenta.

M-am gândit: E bine, mai are acasă șase copii. Nu va fi mama așa de disperată. Dar ea a continuat:

 — Dar e singurul care s-a născut viu.

Emoțiile ne-au cuprins în acel moment – pe mine, pe medic, pe piloți… Am luptat pentru viața acelui copil, să-l salvăm.

Ambulanța a plecat, dar a revenit. S-a întors cu mama, care a coborât din ambulanță și a venit spre elicopter greu, după o noapte de travaliu. A deschis ușa elicopterului, unde noi resuscitam și plângeam. Și, când ne-a văzut cum luptam pentru copil, a pus o mână pe umărul meu și mi-a zis:

— Nu plângeți, doamnă, nu plângeți! Acele cinci minute cât l-am ținut în brațe viu au fost suficiente să-mi dau seama ce înseamnă să ai un copil, să-l iubești, să-l poți strânge în brațe și să-i spui pe nume. Dacă Dumnezeu atât a îngăduit, eu Îi mulțumesc. E primul meu copil pe care l-am ținut în brațe. Pentru mine acele cinci minute au fost cât o viață întreagă.

Provocare: Dragi părinți, îmbrățișați-vă copiii, rugați-vă pentru ei, bucurați-vă de această zi! Viața este atât de scurtă și de imprevizibilă, încât fiecare moment trebuie să fie marcat de dragoste, bucurie și recunoștință.

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.
Filipeni 2:13

Ascultă ediția audio aici.

Cum evit zahărul? Simplu. Nu-l cumpăr. Nici sub formă de ciocolată, nici ascuns în biscuiți, nici camuflat în pâine. Fac asta de ani de zile. Totuși, când m-am înscris la Maratonul Sănătății – 42 de zile fără zahăr –, nu credeam că o să pornesc într-un fel de vânătoare a zahărului ascuns. Am decis în familie să fim mai atenți la etichete. De fapt, cel mai atent și mai perseverent cititor de etichete din familia Porumb s-a dovedit a fi mezinul. La 10 ani, Sasha declarase război zahărului ascuns.

Nu-i scăpa nicio etichetă, iar valorile nutriționale deveniseră lectură obligatorie. A scos și mierea și îndulcitorii de pe listă. „Ai pus cumva stevia în tartă? Înghețata asta conține miere?” Mă verifica la fiecare desert pe care îl puneam pe masă. Mai ceva ca Protecția Consumatorilor. M-am bucurat și pentru că a înțeles că zahărul ne e dușman, dar și pentru că și-a antrenat voința.

Dar Sasha nu a fost singurul câștigător. Elevii mei de la Școala Elias, din Podiș, au avut și ei luptele lor. „Am un borcan început de Nutella!” „Cum voi rezista să nu mănânc înghețată?” „Dacă mama face tiramisù, ce mă fac?” Bineînțeles, au fost zile fără zahăr, cu multă perseverență și luptă cu poftele. Dar au fost și zile în care au cedat doar ca să o ia a doua zi de la capăt. Și ce bucurie a fost pe ei atunci când au fost la o aniversare și au mâncat fructe și fistic, chiar dacă masa era plină de ispite cremoase și însiropate! O astfel de reușită e mai valoroasă decât notele de la școală! Un adolescent care își învinge apetitul e de pus în ramă. Părinții mi-au spus că au privit decizia copiilor de a parcurge maratonul fără zahăr cu scepticism. S-au gândit că nu vor rezista. Dar copiii sunt plini de surprize și, când acestea le formează o gândire sănătoasă și un corp sănătos, nu pot decât să ne bucure.

Nu știu câți părinți își încurajează copiii să renunțe la zahăr, să citească etichetele sau cel puțin să reducă consumul de zahăr. Nu știu câți părinți sunt modele pentru copiii lor în această privință. Dar vă invit să vă gândiți la lecția pe care ne-au oferit-o copiii participanți la maratonul fără zahăr. Nu le subestimați voința! Dacă este pusă la lucru, Dumnezeu binecuvântează. Și să nu uit: ne-am rugat în fiecare dimineață să ducem provocarea până la capăt. Voință + Dumnezeu = biruință!

Provocare: Propune-ți ca măcar o săptămână să renunți la toate alimentele care conțin zahăr! Poate părea greu la început, dar beneficiile te vor convinge că a meritat.

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înțelepți; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor și le-ai dat apă să-și potolească setea.
Neemia 9:20

Ascultă ediția audio aici.

Îmi amintesc și acum ce spunea fetița mea cea mică într-o tabără de Licurici care s-a desfășurat în localitatea Moieciu de Sus, la Centrul de Tineret Respiro. În curte era un robinet cu apă bună de băut, iar ea era atât de încântată de apa aceea, încât mi-a spus:

— Mami, apa aceasta e așa de bună, încât nici mâncare nu îmi mai trebuie!

Un mare adevăr rostit de un copil care nu știa nimic despre funcționarea corpului, dar pur și simplu așa simțea.

De multe ori corpul nostru are nevoie de apă, iar noi îi dăm mâncare, contribuind astfel la creșterea greutății corporale. Centrii foamei și ai setei sunt localizați în hipotalamus, acesta fiind o regiune din creier care reglează atât senzația de foame, cât și pe cea de sete. Atunci când organismul este ușor deshidratat, hipotalamusul poate interpreta greșit semnalul de sete ca fiind foame, ceea ce explică de ce uneori mâncăm când, de fapt, ne este sete.

Corpul uman este alcătuit din aproximativ 100 de trilioane de celule, iar principalul mediu lichid al celulei este, în proporție de 70-85%, apa. Pentru ca aceste celule să-și îndeplinească funcțiile în mod corespunzător, trebuie ca noi să asigurăm necesarul de apă.

O statistică pe care am făcut-o pe o perioadă de 5 ani în spitalul în care lucrez evidențiază faptul că cele mai frecvente infecții bacteriene ale pacienților sunt infecțiile urinare. Pentru a le preveni se recomandă creșterea aportului de apă.

Creatorul, care cunoaște cel mai bine funcționarea corpului omenesc, ne promite atât înțelepciune pentru a lua decizii corecte, cât și apă de băut pentru satis­facerea nevoilor fizice.

Cele mai importante elemente pentru sănătate sunt la îndemâna noastră. Nu trebuie să fim bogați ca să beneficiem de aer, de apă, de soare, de mișcare și de comuniunea cu Creatorul.

Provocare: Să medităm astăzi la binecuvântările oferite de Dumnezeul nostru și să Îl rugăm să ne ajute să luăm decizii înțelepte pentru sănătatea noastră.

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.
Romani 8:18

Ascultă ediția audio aici.

Am avut printre cei apropiați din familie câteva cazuri de neoplasm (cancer). Unul a fost cel al bunicului meu din partea tatălui. Eram copilă pe atunci. Nu trecea o vacanță de vară să nu ne vizităm bunicii și să nu rămânem cu bucurie împreună cu alți verișori acolo la casa lor din Sibiu. Bunica ne aștepta întotdeauna cu surprize delicioase.

În primăvara anului 1977, bunicul știa că nu mai durează mult alergarea lui pe acest pământ din cauza unui cancer pancreatic descoperit recent. Totuși încă s-a simțit în stare să ne facă o bucurie printr-o excursie deosebită. În timp ce bunica era plecată vreo două zile la mătușa mea, bunicul ne-a luat pe toți nepoții și ne-a dus cu autobuzul la Bâlea Cascadă. De acolo am urcat împreună pe jos până la Bâlea Lac, oprindu-ne din când în când să savurăm delicioșii pepeni din piață.

Nu știam atunci că aceasta avea să fie ultima surpriză deosebită din partea lui. Bunica a fost uimită când s-a întors și i-am povestit ce frumos a fost. După aproximativ două luni, bunicul era chiar pe punctul de a ne spune „la revedere” până la revenirea Domnului Isus. Și-a adunat încă o dată ultimele puteri și a cântat pe marginea patului cântarea „Mai sus de cerul înstelat”. Apoi, în dimineața următoare, a adormit în Domnul.

De ce îngăduie Dumnezeu ca această maladie necruțătoare să se atingă de oamenii credincioși care au trăit sănătos? Bunicul a lucrat cu toată inima pentru Dumnezeu din tinerețe ca lucrător biblic, colportor și apoi pastor.

Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, știe când să cheme pe cineva la odihnă și, dacă am cunoaște viitorul de la început, ne spune Dumnezeu prin Ellen White, am alege același drum pe care ne-a condus El. Deci avem datoria să ne păstrăm sănătatea, mai ales când cunoaștem ce ne spune Dumnezeu în această privință. Iar dacă El îngăduie ca unii dintre noi să treacă prin astfel de boli, să avem încredere deplină în El pentru că urmează curând să ne fie descoperită „slava viitoare”.

Doamne, ajută-mă să trăiesc sănătos, de dragul Tău și pentru a fi o binecuvântare pentru familia mea și pentru cei din jurul meu! Ajută-mă să trăiesc fiecare zi ca o sărbătoare a bucuriei și a recunoștinței!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului, și îți vor izbuti planurile!
Proverbele 16:3

Ascultă ediția audio aici.

Alegerile zilnice – ora de somn, timpul petrecut în aer liber, ce punem în farfurie sau cum ne începem dimineața– au un impact asupra sănătății întregului organism. Chiar și cele mai mici obiceiuri pot influența ritmul inimii, echilibrul hormonal și imunitatea. Somnul insuficient ne poate afecta memoria și concentrarea. Mesele dezechilibrate pot afecta metabolismul, cu efecte negative pe termen scurt și lung asupra sănătății noastre fizice și mintale. De asemenea, lipsa activității fizice reduce capacitatea de adaptare a corpului la stres și scade rezistența musculară.

Deși avem toate aceste informații la îndemână, de cele mai multe ori nu reușim să punem în practică aceste cunoștințe. Suntem bine intenționați și începem cu entuziasm, dar ne lipsește consecvența. Prinși în agitația zilei, renunțăm, iar dorințele rămân nerealizate.

Mai presus de voință, informație și organizare, avem nevoie de o sursă mai profundă de echilibru – Dumnezeu. Versetul nu ne îndeamnă să fim mai organizați, ci să predăm tot procesul în mâna Lui. Nu este vorba doar de a-I cere binecuvântare peste ceea ce am decis deja, ci de a aduce înaintea Lui chiar și cele mai mărunte alegeri. În această apropiere de Dumnezeu se naște o motivație care nu se bazează doar pe voință sau pe reguli, ci pe dorința sinceră de a-L onora în tot ce facem.

„În fiecare dimineață, consacră-te lui Dumnezeu pentru ziua aceea! Pune toate planurile tale la dispoziția Lui, pentru a fi aduse la îndeplinire sau abandonate după cum va hotărî El în providența Sa! În acest fel, zi de zi, ai posibilitatea de a-ți încredința viața în mâinile lui Dumnezeu și astfel viața ta va fi modelată, devenind tot mai asemănătoare vieții Domnului Hristos” (CH, pp. 52–53).

Provocare: Astăzi, nu începe ziua în grabă! Adu înaintea lui Dumnezeu o alegere concretă pe care știi că ai amânat-o sau neglijat-o! Roagă-L să-ți întărească voința și să transforme intenția într-un pas real! Sub ocrotirea Lui, chiar și cele mai simple decizii devin parte dintr-un plan mai mare.

* Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod, căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.
Ioan 15:5

Ascultă ediția audio aici.

Într-o dimineață de duminică, eram împreună cu câteva surori în cadrul grupei de rugăciune, comunicând idei din materialul studiat. Discuția pe baza textului era despre estetica cu caracter spiritual: haine, culori, nuanțe pentru femei creștine. În acel moment, am exclamat:

— Mi-ar fi plăcut să știu să pictez!

În aceeași zi, când am preluat tura de noapte, colega mea care tocmai își termina programul a adăugat:

— Vezi că ai un pacient care este pictor!

Am avut bucuria să cunosc pe salon un om minunat, o viață împletită cu multă suferință, un artist ce a interiorizat valori și a exprimat emoții. Am comunicat câteva gânduri cu acel pacient, am fost îmbogățită cu idei pe care Dumnezeu mi le-a transmis prin el și deodată în viața mea s-a deschis un nou orizont. Ulterior am început să pictez, cu timiditate, dar și cu pasiune…

Primul tablou pictat, dar și următoarele sunt inspirate din texte biblice și în final sunt dăruite persoanelor care au nevoie de atingerea iubirii infinite și de puțină culoare în momentele de sublimă bucurie sau în clipele întunecate ale vieții. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această experiență unică – amestecul culorilor, nuanțele și, de asemenea, procesul învățării, când privesc cu multă atenție la lucrarea Marelui Artist și cu pași mici pătrund în acest univers fascinant, vast, plin de culoare.

Această întâlnire providențială cu pacientul îmi duce gândul la o altă întrevedere personală, atunci când Fiul Omului a întâlnit noaptea un om a cărui viață nu a mai fost apoi niciodată la fel. „Adevărurile spuse atunci au și astăzi aceeași valoare ca în noaptea aceea solemnă pe dealul umbrit, când unul dintre mai-marii iudeilor a venit să învețe calea vieții de la Învățătorul umil din Galileea” (VI, p. 142).

Ființa umană, acest veritabil microcosmos, ne oferă posibilitatea de a privi ca într-un tablou urmele providenței divine în căutarea și modelarea omului. Parcă auzim cuvintele mereu și mereu: „Trebuie să vă nașteți din nou…”

Provocare: Fă alegeri înțelepte azi, ca viața ta să se apropie de imaginea originală, pentru a primi semnătura Artistului: reflectarea chipului Său!

* Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu Cuvântul Lui.
Psalmul 56:10

Ascultă ediția audio aici.

Cu ce se laudă omul? Ce ar striga plin de bucurie chiar și într-un spațiu aglomerat? Am răspunde în unanimitate că ar fi vorba despre una dintre cele mai bune vești ale sale: o realizare academică sau financiară, un răspuns la o frământare ce a perturbat mult timp liniștea sufletului, un membru nou al familiei sau o performanță a unei persoane dragi – fiecare dintre ele poate da naștere unei bucurii nestăvilite, ce se cere a fi împărtășită.

Atât păstorul care își găsește oaia pierdută, cât și femeia care, după ce mătură cu atenție casa, zărește moneda de care avea atât de mare nevoie își cheamă vecinii și prietenii pentru a se bucura împreună de regăsirea a ceea ce era de mare preț pentru ei.

În Marcu 1 ni se relatează primele călătorii ale lui Isus cu ucenicii. Vindeca bolnavii, îi învăța pe toți cei doritori să asculte, iar mulțimile se strângeau să primească alinare și încurajare. Se remarcă însă un om lepros, izolat de cei dragi și disprețuit de toți. În disperarea lui, Îi cere cu înverșunare noului Învățător să îl scape de această povară grea. Isus îi oferă eliberarea și curățirea. În ciuda atenționării să păstreze această minune secretă, el începe să le spună tuturor – o asemenea bucurie nu putea fi păstrată doar pentru el.

În Psalmul 56, David împletește suferința asupririi de către vrăjmași cu singura certitudine din viața sa – Dumnezeul lui nu avea să îl părăsească. El îl protejase, îl mustrase și îl iertase de nenumărate ori, în ciuda nestatorniciei lui. David se lăuda nu cu puterea, cu bogăția sau cu faima lui, ci cu Domnul, care-i era aproape, îl susținea și-l ocrotea, care îi înțelegea și cele mai adânci temeri, cu Cuvântul Său, care-l îndruma în siguranță și pace.

Cu ce să ne lăudăm? Cu binecuvântările primite? Cu cine am devenit? Cu ce deținem? Sau poate mai degrabă cu Cel care ne oferă tot ce avem, cu Cel care se dedică cizelării caracterului nostru, cu Dumnezeul care ne vorbește, ne ghidează și ne prețuiește? Astfel, bucuria și pacea ne vor inunda sufletul, dând putere minții și corpului nostru să mai cucerească încă o zi.

Provocare: Alege astăzi să te lauzi cu ce ai cel mai de preț, cu Răscumpărăto­rul tău!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi și de aceea suntem plini de bucurie.
Psalmul 126:3

Ascultă ediția audio aici.

Sunt atâtea motive pentru nefericire: oameni, atitudini, situații contondente a căror menire parcă e să-ți șteargă bruma de bucurie de pe față. Oamenii pot fi aceiași sau alții, din proximitate sau întâmplători.

Nu stă în puterea noastră nici să schimbăm situațiile și atitudinile, nici să le controlăm, dar reacția inimii noastre la ele o putem schimba sau controla. Putem alege să fim răpuși sau mai puternici cu fiecare lovitură încasată.

Cântărețul plăcut al lui Israel scria cândva: „Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul” (Psalmul 94:19). E ca atunci când mama suflă în rana copilului ei, după ce acesta tocmai s-a ridicat de unde căzuse. Gesturi mici, de curtoazie, cu un impact atât de mare!

Dar Domnul a făcut pentru noi „lucruri mari” (Psalmul 71:19), cât veșnicia, cât dragostea Sa. Le vedem peste tot, sunt mari deoarece El e nemărginit, sunt mari pentru că poartă semnătura Celui Atotputernic. Doamne, limpezește-ne ochii pentru a vedea lucrările Tale!

Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale pentru mine! Cum Îi voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine? Tu ești pricina laudelor mele. Laud Numele Tău pentru bunătatea și credincioșia Ta. Tu ești bucuria celor ce iubesc Numele Tău. Inima noastră își găsește bucuria în Tine. Cât de adânci sunt gândurile Tale! Tu ai săvârșit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine? Fă-mă să mă veselesc și să mă bucur de îndurarea Ta! Te voi înălța, Dumnezeule, Împăratul meu, și voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci. Să se bucure și să se veselească în Tine toți cei ce Te caută! Căci bucuria vindecă. (Psalmii 40:5; 116:12; 118:14; 138:2; 5:11; 33:21; 92:5; 71:19; 31:7; 145:1; 40:16).

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Când a văzut-o Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, și turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fântânii și a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.
Geneza 29:10

Ascultă ediția audio aici.

După o lungă călătorie, Iacov ajunge în Padan-Aram, unde vede trei turme de oi care așteaptă să fie adăpate. Deși străin, el le recomandă păstorilor să-și adape turmele și să le ducă din nou la pășune pentru că „soarele este încă sus și-i prea devreme ca să strângeți vitele” (Geneza 29:7). Chiar dacă păstorii susțin că trebuie să aștepte să se adune turmele, în clipa în care o vede pe Rahela, Iacov îi vine în ajutor.

Sunt câteva nevoi de bază pe care le are femeia pentru a dezvolta o stare bună de sănătate emoțională și pe care le regăsim în povestirea de față.

Femeia are nevoie să-l admire pe bărbatul de lângă ea. Iacov trece peste tradiții, legi nescrise sau obiceiuri și ridică piatra de pe gura fântânii pentru a adăpa turma. El are curajul să fie diferit, să facă lucrurile altfel. Atitudinea lui Iacov ar fi atras admirația oricărei fete, după cum și Rahela îl privește cu admirație. El demolează vechile obiceiuri: poate nu i se par tocmai bune sau poate de dragul ei. Femeia are nevoie ca bărbatul să fie în stare să răstoarne lumea de dragul ei.

În al doilea rând, Iacov a dovedit că este un tânăr harnic, cu o strategie de lucru bună, eficientă, care gândește și acționează spre bine. Iacov ridică singur piatra, apoi adapă turma, sub privirile păstorilor și ale frumoasei fete. Femeia are nevoie să știe că bărbatul îi poate oferi siguranță financiară, că își poate așeza binele ei și al copiilor ei în mâna unui bărbat harnic, responsabil.

În al treilea rând, Rahela se simte protejată: cineva s-a așezat între ea și ceilalți păstori. De data aceasta este cineva care o ajută. Femeia are nevoie să știe că bărbatul de lângă ea îi poate oferi protecție, ajutor, susținere în ceea ce dorește să facă.

Familia a fost creată de Dumnezeu tocmai pentru că acolo este locul în care noi ne împlinim nevoile unul altuia. Caută să împlinești azi nevoile partenerei sau ale partenerului tău de viață – aceasta este o responsabilitate, nu o alegere!

Provocare: Alege astăzi să-i faci o surpriză plăcută soției sau soțului tău! Iar dacă nu ești căsătorit(ă), ce-ar fi să le faci azi o bucurie părinților tăi sau unor prieteni apropiați? Dragostea autentică se dezvoltă doar când este cultivată și îngrijită.

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.