Categorie: Devoțional

 În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat În picioare şi a strigat: „Dacă Însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede În Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

(Ioan 7:37,38)

Viaţa creştină este o viaţă deplină, abundentă, pentru că Îl are ca sursă pe Însuşi Dumnezeu. Ea este ca un râu ale cărui ape se revarsă nestăvilite peste maluri. Creştinul este caracterizat de o vitalitate debordantă. El le împărtă­şeşte celor din jur viaţa şi dragostea cu care Dumnezeu i-a umplut sufletul.

Noi nu primim viaţă de la Hristos ca s-o păstrăm pentru noi înşine. Noi nu mai trăim pentru noi înşine. Şi nu putem să trăim fără să dăm mărturie. Noi sun­tem ambasadorii lui Hristos.

Mai putem pretinde că suntem creştini dacă nu avem viaţă de oferit spre binecuvântarea şi mântuirea altora? Simplul fapt că purtăm numele de creştini nu ne face în mod automat nişte martori activi pentru Hristos. Dacă ne autoimpu­ nem să dăm mărturie, ne simţim de obicei straniu. Cei care ne ascultă se îndepăr­ tează sau se simt iritaţi. Atunci ce e de făcut? Să revenim la textul de astăzi,în care Hristos ne promite că, dacă vom crede în El„,din inima [noastră] vor curge râuri de apă vie’:Efectul despre care vorbeşte El aici este unul spontan, şi nu unul forţat.

„Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în El” (Ioan 7:39).„Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor” (Zaharia 4:6). Domnul Hristos Şi-a început lucrarea abia după ce a fost botezat cu Duhul Sfânt. Iar Scriptura spune că Lui, Dumnezeu nu l-a dat Duhul „cu măsură” (Ioan 3:34). La botez, Duhul Sfânt a coborât peste El sub forma unui porumbel şi a locuit în El de atunci încolo. La fel s-a întâmplat cu apostolii şi cu ucenicii la Cincizecime. Ei au putut începe lucrarea pentru alţii abia după ce au primit Duhul Sfânt. Atunci, într-o singură zi s-au con­ vertit la creştinism trei mii de oameni. Câştigarea de suflete este lucrarea Spiritului Sfânt. Este o experienţă foarte impresionantă, care aduce multă satisfacţie.

Fiecare dintre noi se luptă într-o măsură mai mică sau mai mare cu timidi­ tatea, cu diferite temeri sau inhibiţii. Duhul Sfânt ne dă puterea de a da mărturie şi de a sluji cu curaj.

 Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.

(1 Corinteni 2:14,15)

Măsura în care apreciem un lucru depinde de capacitatea noastră de a primi şi de a ne bucura de lucrul respectiv. Acest lucru este adevărat în orice domeniu, fie că este vorba de muzică, de artă, de literatură, de religie sau de Isus Hristos. Inima şi mintea noastră trebuie să aibă o anumită capacitate de absorbţie a binecuvântărilor sau ideilor oferite de aceste domenii. Aprecierea lor depinde de starea minţii noastre.

Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea. Avem noi o minte duhovnicească pentru a le primi? Omul capabil de cele mai înalte emoţii poate percepe frumuseţea lumii create de Dumnezeu. Cel care devine fiu al lui Dumnezeu şi îşi formează o minte spirituală poate înţelege cu uşurinţă tot ceea ce este spiritual. El îşi însuşeşte bogăţiile Împărăţiei Sale numai în măsura în care mintea lui este pregătită să le primească. Dumnezeu ne va oferi noul pământ numai dacă ne-am format gustul şi dorinţa după el. Pentru cel firesc, raiul este exact contrariul dorinţelor şi aşteptărilor lui. Poate cineva să fie frumos dacă nu apreciază frumosul? Poate cineva să iubească dacă este stăpânit de ură? Poate un bărbat să iubească o femeie bună dacă nu este el însuşi un om bun? „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8).

Numai cei cu inima curată pot suporta să-L vadă pe Dumnezeu. Numai cei care îşi formează o minte spirituală se pot bucura de El. Dacă Dumnezeu este dragoste, cum ar putea El să locuiască în inima unui om incapabil să primească această dragoste? Cum ar putea cineva să se bucure de armonia cerului, dacă nu este în ton cu Împăratul cerului?

Religia poate deveni o simplă făţuială, o poleială în spatele căreia să ne ascundem când venim la biserică. Ne mulţumim să reţinem câteva adevăruri şi câteva texte, ca să nu fim nişte ignoranţi în ale religiei. Însă pentru părtăşia cu Dumnezeu şi cu fraţii de credinţă, avem nevoie de o capacitate nouă de a-L primi pe Dumnezeu şi adevărul Său.

Poate că vorbim despre religie, studiem doctrinele, mergem la biserică şi ascultăm predici despre credinţă. Dar avem noi capacitatea de a-L primi pe Hristos în mintea şi în viaţa noastră? Ritualurile nu au valoare. Hristos înseamnă foarte puţin pentru acela care nu are nimic sau prea puţin în comun cu El.