Categorie: Devoțional

  • Pâinea noastră zilnică

     Eu sunt Pâinea vieţii,

    (Ioan 6:35)

    Din punct de vedere fizic, ne hrănim cu pâine. Din punct de vedere spiritual, ne hrănim cu Isus Hristos şi cu Cuvântul lui Dumnezeu.
    Multe lucruri care în urmă cu câţiva ani erau socotite un lux sunt acum o necesitate. Astăzi socotim că nu putem trăi fără maşină, fără aparate de uz casnic, fără diferite servicii guvernamentale şi fără multe alte lucruri. Cu toate acestea, dacă am rămâne într-o bună zi fără ele, am reuşi să supravieţuim. În domeniul spiritual însă lucrurile stau altfel. Nu putem spune niciodată că ne putem lipsi de Pâinea care coboară din cer.

    Pâinea este un aliment de bază. Sute de milioane de locuitori ai Pământului sunt ameninţaţi de pericolul morţii prin inaniţie. Totuşi de foame spirituală suferă cu mult mai mulţi! Cel mai mare pericol pentru viaţa spirituală este consumul redus de pâine spirituală, în ciuda faptului că ea se află la îndemâna noastră din belşug.
    Într-un anumit sens, hrănirea spirituală depinde de apetitul spiritual. A trăi prin Isus înseamnă a depinde de El, a ne preda Lui în fiecare zi. înseamnă a tânji după El aşa cum trupul tânjeşte după mâncare. Când flămânzim şi însetăm după neprihănire, viaţa noastră spirituală nu este niciodată săracă. Hristos este esenţial pentru existenţa noastră zilnică. El ne împlineşte nevoile în mod real.

    Hristos a venit în lumea noastră nu doar pentru a ne oferi informaţii, nu doar pentru a crea o mişcare intelectuală, nu doar pentru a pune bazele unui sistem nou de gândire. El a venit să ne ofere o viaţă nouă, o putere nouă cerească. El nu a venit doar pentru a ne corecta concepţiile, ci pentru a ne dărui viaţă divină. Noi trăim prin El. Noi nu reducem realitatea divină la un crez, ci în spatele tuturor adevărurilor din Cuvântul lui Dumnezeu îl vedem pe Isus Hristos, prin Duhul Sfânt.

    Existenţa noastră este legată de toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii. În Biblie, Dumnezeu nu ne oferă o serie de prezentări religioase, ci ni Se oferă pe Sine. Iar descoperirea aceasta ne transformă.

    „Picurâ-ne, Doamne, cu pace-nrouratâ,
    Până ne vei stinge tulburarea toată
    Şi ia-ne de pe suflet povară şi pelin
    Să-Ţi fie viaţa noastră Osana şi Amin,
    Înmiresmată pace roată, roată.”

  • „Nu vă îngrijorați!”

     Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vâ veţi îmbrăca.

    (Matei 6:25)

    Poetul american John Greenleaf Whittier a compus textul unui imn în care aminteşte despre presiunea şi tensiunea în care trăim cei mai mulţi dintre noi, dar şi despre dorul nostru după găsirea păcii sufleteşti:

    „Picurâ-ne, Doamne, cu pace-nrourată,
    Până ne vei stinge tulburarea toată
    Şi ia-ne de pe suflet povară şi pelin
    Să-Ţi fie viaţa noastră Osana şi Amin,
    Înmiresmată pace roată, roată.”

    Când Hristos a venit pe pământ, evreii se aşteptau să fie eliberaţi din robia romană. Când a hrănitîn mod miraculos cinci mii de oameni cu doar cinci pâini şi doi peşti, ei au sperat că nu vor mai flămânzi niciodată. El le-a oferit Pâinea vieţii, iar ei s-au simţit înşelaţi. Le-a oferit pacea interioară când patria lor era sfâşiată de conflicte, şi s-au simţit jigniţi. S-au simţit ca un om care cere un ban şi primeşte în schimb o broşură.

    Dumnezeu ne-a aşezat pe această planetă nu în primul rând ca să realizăm ceva, ci ca să fim cineva. Iar pentru a fi cineva avem nevoie de mai mult timp decât pentru a realiza ceva. Ceea ce contează este să avem pace cu Domnul, să fim echilibraţi, binevoitori şi compătimitori.

    Isus Hristos a purtat veşmântul naturii noastre umane. Dar El nu a fost un simplu om. Aceia care se atingeau de marginea hainei Lui primeau de la El vindecare. Când suntem îngrijoraţi şi încordaţi din cauza necazurilor şi greutăţilor vieţii, ne purtăm ca orice necredincios. Avem nevoie de acea seninătate a sufletului care să impresioneze inimile celor cu care intrăm în contact.

    De altfel, cei mai mulţi oameni nereligioşi nu admiră biserica în sine, ci îi admiră pe membrii ei care dau dovadă că sunt pătrunşi de prezenţa divină. Dumnezeul nevăzut ia chip în noi. Agitaţia nu ajută la nimic. În Hristos suntem încrezători şi liniştiţi!

  • Transformând obișnuitul în extraordinar

     Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.
    (Luca 10:41,42)

    În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o femeie a compus următoarea poezie:

    „Trăiesc pe-un snop de aşchii sub pomii seculari
    Să-mi crească pruncii mari, să-mi îngrijesc grădina
    Mă zbat în ritm de clopot să-mi împlinesc rutina
    În timp ce lumea piere, cei mici precum cei mari
    Şi ce-aş putea eu face mai mult decât ce fac
    Să cos vreo două haine cât încă-i aţă-n ac
    S-adun în două palme oleacă de făină
    În licărul din vatră e-ntreaga mea lumină
    Că mi-e amară viaţa căzută în cenuşă
    Speranţa mi se-ndoaie ascunsă după uşă.”

    Femeia aceasta îşi dorea un rol mai important în viaţă; îşi dorea o responsabilitate pe măsura ambiţiilor ei înalte. Mulţi dintre noi ne găsim în situaţia ei.

    Noi uităm că deciziile cele mai importante, care în final ne vor afecta destinul veşnic, le luăm în decursul activităţilor obişnuite ale vieţii. Biblia ne arată cum au ales oamenii între viaţă şi moarte. Orice situaţie în care ne găsim este o ocazie în care ne putem dezvolta caracterul, în care putem lua atitudine pro sau contra adevărului.

    Speranţa bisericii şi a cauzei lui Dumnezeu este legată de credincioşia membrilor în lucrurile cotidiene. Pe locul întâi trebuie să fie caracterul, nu faima. Cum îi putem permite lui Dumnezeu să transforme obişnuitul în extraordinar? Prin aşezarea desăvârşirii morale mai presus de succesul financiar; prin sacrificarea banilor de dragul formării caracterului; prin dorinţa de a avea o relaţie cu Dumnezeu, şi nu doar de a face parte dintre „cei aleşi”; prin renunţarea la lupta pentru întâietate.
    Să fim recunoscători că, deşi ocupăm un loc neînsemnat, avem ocazia de a ne dovedi loiali faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. Fiecare situaţie prin care trecem dezvăluie valoarea noastră morală. Cununile cereşti nu sunt păstrate pentru marii oameni de succes din diferitele domenii de activitate vremelnică.

  • „Apropiați-vă de Dumnezeu”

     Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi.

    (Iacov 4:8)

    Ce înseamnă să ne apropiem de Dumnezeu? Cum putem face acest lucru?
    Faptul că Dumnezeu doreşte să avem comuniune cu El ne bucură foarte mult. Şi ştim că nu ne-ar fi făcut această invitaţie dacă apropierea de El ar fi fost imposibilă. Prin Domnul Hristos, El a făcut tot ce era necesar pentru a ne atrage înapoi la Sine.

    Adevărul că Dumnezeu caută să Se apropie de noi este de primă importanţă pentru noi. Acesta este în esenţă mesajul Bibliei: Dumnezeu îi caută pe oamenii pierduţi! El ne-a auzit strigătul când ne afundam în păcat şi în moarte şi a coborât până la noi ca să ne scape. El Se apropie de noi prin Isus Hristos. Se aşază între noi şi trecutul nostru păcătos, prin Fiul Său. El Se apropie de noi oferindu-ne iertare. Noi ne apropiem de El prin pocăinţă. El Se apropie de noi prin dragoste. Noi ne apropiem de El prin recunoştinţă şi smerenie. El Se apropie de noi ca un susur blând şi subţire.
    Noi ne apropiem de El prin rugăciune şi prin studiul Cuvântului Său. În fiecare zi ne captează atenţia şi ne atinge inima. Ne transformă clipă de clipă. Iar dacă se întâmplă să cădem, ne iese înainte ca să ne ridice şi să ne arate că ne iubeşte.

    Într-o galerie de artă este expus un tablou cu titlul „Apele lui Lethe”(în mitologia greacă Lethe fiind Râul Uitării necazurilor de pe pământ). Pe un mal al râului sunt înfăţişaţi oameni bătrâni, infirmi, amărâţi, vlăguiţi, bolnavi, descurajaţi şi pierduţi. Pe măsură însă ce traversează râul şi ajung pe celălalt mal, cei înaintaţi în vârstă îşi recapătă vigoarea tinereţii, cei mâhniţi îşi recapătă bucuria, cei bolnavi şi infirmi îşi recapătă sănătatea.

    Prezenţa lui Dumnezeu face totuşi mai mult decât toate apele oricărui râu magic. Naaman a înţeles lucrul acesta. A înţeles că vindecarea nu a venit ca urmare a afundării în apele Iordanului, ci a afundării în dragostea şi în îndurarea divină. Cu ocazia aceea, el a lăsat în urmă atât lepra, cât şi păcatele şi durerile trecutului. Dumnezeu S-a apropiat de el, iar el a reîntinerit şi a cunoscut un nou început, o viaţă liberă plină de sens.

    Acolo unde este prezent păcatul, este prezent şi harul divin care mântuieş- te din păcat. Dumnezeu ne iubeşte oricât de păcătoşi şi de slabi am fi. în curând vom sosi la destinaţie. Dumnezeu Se apropie de noi cu răbdare, îndurare, iertare şi iubire. Noi ne apropiem de El şi avem încredere că totul va fi bine.

  • Comori spirituale

     Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închişi îi ascultau.

    (Faptele apostolilor 16:25)

    Religia lui Pavel şi a lui Sila nu era deloc monotonă. Cât de multă nevoie are lumea noastră de astfel de creştini! Cât de multă nevoie avem de o astfel de credinţă în vremuri tulburi! Bill crescuse într-o familie creştină, dar a intrat în nişte încurcături serioase şi a fost condamnat la închisoare. Când l-am vizitat, m-a rugat să-i aduc o Biblie. Neglijase Sfânta Scriptură mai mulţi ani la rând şi acum era dornic să o studieze, să trăiască aşa cum scria în ea, pentru a evita pe viitor experienţa aceea dureroasă. Spera ca Dumnezeu să-l ierte şi ca oamenii să nu-şi piardă încrederea în el.

    Dar banca spirituală în care încerca el să strângă era deja intrată în faliment. Depozităm noi acum în banca spirituală comorile ce ne vor fi necesare în zilele rele din viitor? Sau aşteptăm ca mai întâi să vină necazul şi abia atunci să strigăm la Domnul? Dacă am proceda aşa în lumea afacerilor sau în orice alt domeniu, am eşua în mod sigur. Aşteptăm ca mai întâi să ne pierdem locul de muncă şi abia apoi să ne asigurăm că vom beneficia de ajutor de şomaj? Aşteptăm ca mai întâi să avem un accident şi abia atunci să ne facem o asigurare auto?

    Creşterea în viaţa morală şi spirituală se aseamănă cu acumularea de dobânzi la bancă. Acum este timpul să investim în ea. Acum este timpul să strângem putere pentru a înfrunta şi a birui ispitele care vor veni peste o lună.Timpul de faţă e crucial pentru fiecare dintre noi. Zilele nu vor fi mai bune în viitor. Avem nevoie să ne dezvoltăm acum o minte sănătoasă şi un caracter desăvârşit.
    Ni se întâmplă de multe ori să săvârşim păcate în circumstanţe care ne iau pe neaşteptate şi abia la sfârşit să ne dăm seama că nu le-am fi săvârşit dacă ne-am fi pregătit spiritual în mod adecvat. Avem nevoie să ne facem un obicei din a ne pregăti zilnic, fiindcă nu ştim ce ne rezervă ziua de mâine. Nicio pantă dificilă pe care ne propunem să o escaladăm nu necesită mai multă atenţie decât locurile alunecoase pe care le întâlnim în viaţa morală şi spirituală. Puterea divină ne stă la dispoziţie în orice situaţie. Să o cerem chiar acum!

  • Este ceasul să vă treziți

     Ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.

    (Romani 13:11)

    Ce înseamnă timpul pentru noi? Un bărbat care a fost închis într-un lagăr de concentrare a fost întrebat odată ce a făcut în tot acel timp. Răspunsul său a fost următorul:„Am supravieţuit.”în condiţiile acelea, nici nu avea altceva de făcut. Pentru creştin însă, supravieţuirea nu este nici pe departe modul de viaţă potrivit. Noi trăim numai atâta timp cât suntem răscumpăraţi prin Hristos aici şi acum. Trăim prin manifestarea dragostei şi purităţii Sale acum. Ne utilizăm posesiunile prin investirea lor în împărăţia lui Dumnezeu acum. Trebuie să fim oneşti cu noi înşine acum.Trebuie să fim credincioşi faţă de Dumnezeu acum.Trebuie să fim devotaţi lui Hristos acum. Prezentul este tot ce avem.

    Unii aşteaptă o fericire care se află întotdeauna în viitorul apropiat, peste o zi, peste o săptămână. Realitatea este că atât vremurile bune, cât şi vremurile de criză ne pot apropia de Dumnezeu, fie prin recunoştinţă, fie prin conştientizarea nevoii noastre. Pe unii totuşi, vremurile bune i-au purtat departe de Dumnezeu din cauza mândriei, a plăcerilor şi a egoismului.

    Acum este timpul să creştem spiritual. Viaţa nu stă în abundenţa lucrurilor pe care le posedăm. Construirea unui nou etaj la casa ta nu-ţi va adăuga vreun centimetru la statura spirituală. Donarea unui număr mare de cărţi valoroase bibliotecii unei universităţi nu-ţi va spori cu nimic educaţia.

    Lucrul esenţial care ar trebui să ne preocupe acum este creşterea până la „statura plinătăţii” Domnului nostru. Diavolul va avea grijă să nu ne lase să ne dezvoltăm normal. Influenţele rele sunt pretutindeni în jurul nostru şi nu ne putem permite să stăm cu braţele încrucişate. Creşterea presupune înfrângerea a tot ce se opune vieţii creştine, presupune aducerea roadelor Duhului în măsură bogată. Creşterea nu este întotdeauna uşoară, dar este esenţială şi trebuie să aibă loc acum. Să nu uităm că, dacă nu creştem, murim.

    Lucrurile mai puţin bune şi mai puţin alese care ne mănâncă nopţile şi zilele, lucrurile zadarnice care ne ocupă orele ne fură din veşnicie. Timpul petrecut acum cu lucrurile care ne ajută să împlinim scopul vieţii creştine ne va fi înapoiat însutit la revenirea Sa şi în ziua în care vom moşteni pământul.

  • Câștigați timp

     Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.

    (Efeseni 5:16)

    Apostolul Pavel ne îndeamnă să răscumpărăm vremea, adică să câştigăm timp, să nu permitem ca altcineva să ni-l fure cu lucruri nedemne de atenţia noastră. Când a scris aceste cuvinte, locuitorii cetăţii Efes îşi iroseau timpul cu închinarea la idoli, cu distracţiile lumii romane, cu participarea la luptele cu gladiatori şi la sărbătorile religioase. întunericul spiritual şi viciile de tot felul domneau pretutindeni. Zilele erau rele. Având în vedere acest context, el îi încurajează pe creştinii de acolo să câştige timp şi să aducă roadele neprihănirii.

    Pentru a câştiga timp, avem nevoie de discernământ spiritual ca să înţelegem că acum este momentul să luăm atitudine pentru Hristos şi pentru adevărul Său. Când zilele sunt rele, tindem să fim deprimaţi şi să nu dăm prea mare importanţă timpului. Abia la sfârşit, după ce trece criza, ne dăm seama cât de multe am fi putut face. Ce mult ne dorim atunci să întoarcem timpul înapoi! Nu ne-am dorit să ne delăsăm în viaţa spirituală. Nu ne-am propus să neglijăm rugăciunea şi studiul Cuvântului lui Dumnezeu, şi totuşi le-am neglijat. Iar când a venit provocarea, nu am fost pregătiţi. Experienţa noastră creştină a avut de suferit.

    Am avut o oarecare bănuială că treceam printr-un moment-cheie în care era vital să ne punem încrederea în Dumnezeu, şi totuşi l-am lăsat să treacă. Ar fi trebuit să înţelegem că Dumnezeu indusese acel moment în planul Său cu scopul de a-Şi manifesta puterea Sa mântuitoare, dar am risipit timpul.

    Lucruri de felul acesta se întâmplă. Zilele rele sunt ocazii de o valoare aparte pentru creştinul vigilent. Dacă ne rugăm să devenim tot mai asemănători cu Hristos, Dumnezeu ne răspunde îngăduind în viaţa noastră o situaţie critică sau o ispită pentru a ne pune la probă şi a ne învăţa că harul Său ne este de ajuns. El ne oferă ocazia să răscumpărăm timpul.„Vremea s-a scurtat” (1 Corinteni 7:29). Când eşti tânăr, nu ţi se pare că timpul e scurt. Primii douăzeci de ani par lungi cât o veşnicie. Nu trecutul, ci viitorul e tot ce contează. Totuşi, vârsta aceasta de aur trece mult prea repede. Valorific-o, punând-o în slujba lui Dumnezeu!

    Oamenii spun că nu au timp. Dar pentru unele lucruri au timp. Au timp să facă ceea ce le place şi ceea ce consideră că e important. Totul depinde de lucrurile pe care punem preţ!

  • Credincioși în lucrurile mici

     Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari.

    (Luca 16:10)

    Cât de meticuloşi crezi că ar trebui să fim în lucrurile mici? E adevărat că nimănui nu-i place să poarte tot timpul la el o listă cu lucruri de făcut. Nu aşa se trăieşte viaţa creştină. Dacă am trăi aşa, am risca să pierdem simţul proporţiilor, să îi criticăm pe alţii pentru toate nimicurile. Atunci ce atitudine ai recomanda să avem faţă de defectele şi slăbiciunile naturii umane?

    Din textul de astăzi se desprinde principiul că omul care este conştient de responsabilitatea sa în lucrurile mici este demn de încredere şi în privinţa lucrurilor mari. Modul obişnuit în care ne raportăm la lucrurile mărunte determină şi afectează întreaga noastră viaţă morală şi spirituală. Ceea ce suntem dincolo de cuvintele şi faptele noastre determină credincioşia noastră pe tot parcursul vieţii.

    Noi ne-am angajat să-l fim credincioşi lui Dumnezeu şi voinţei Sale în toate aspectele vieţii, fără nicio excepţie. Nu există vreo situaţie şi vreo împrejurare atât de neînsemnată încât să considerăm că ea nu are tangenţă cu religia. Credinţa noastră încorporează totul, tot ce avem şi suntem, toate aspectele mai importante sau mai puţin importante. Faptul acesta se aseamănă foarte mult cu sculptarea unei statui sau cu pictarea unui tablou: detaliile fac diferenţa dintre geniu şi omul obişnuit. Marile tablouri trec testul analizei detaliate cu microscopul.

    Lucrul acesta este adevărat mai cu seamă în ceea ce priveşte convingerile şi practicile noastre. Aceia care au o convingere greşită, chiar şi într-un aspect minor, se bazează pe o temelie care, mai devreme sau mai târziu, se va nărui. Lanţul nu este mai tare decât cea mai slabă verigă a lui. Caracterul nu este mai tare decât punctul cel mai slab al lui. O spărtură cât de mică poate face ca digul să cedeze. Adevărul acesta este cu atât mai valabil în viaţa morală şi spirituală!

    Să strigăm la Domnul şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, să devenim atenţi atât în lucrurile mici, cât şi în cele mari. Să îi fim credincioşi în toate. În final, vom fi biruitori, dacă suntem dispuşi să facem sacrificiile cerute de adevărul care ne-a fost descoperit.
    Să ne încredinţăm viaţa şi soarta în mâna Celui Veşnic şi să acceptăm privilegiul de a umbla în lumina deplină a adevărului!

  • Talanți și responsabilități

     Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul… Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.

    (Matei 25:15,18)

    De regulă, ne identificăm cu robul care a primit un singur talant. Avem tendinţa de a ne minimiza capacităţile, de a ne îngropa potenţialul. Problema este că ne lipseşte puterea interioară. Ne simţim inadecvaţi şi lipsiţi de valoare şi tragem concluzia că nu are rost să mai încercăm. Ne simţim incapabili să dăm piept cu viaţa.

    Dar scopul vieţii creştine nu este să facem neapărat cât fac cei care au primit cinci sau doi talanţi. Ţelul nostru este să devenim tot ce putem mai bine în Hristos. Aceasta aşteaptă Dumnezeu de la noi.

    Nouă nu ne e teamă să ne recunoaştem limitele şi nereuşitele. Nu avem nevoie să ne comparăm cu alţii sau să intrăm în concurenţă cu alţii. Nu ne plângem că avem resurse limitate şi nu dezgropăm greşelile trecutului. Ştim că suntem acceptaţi înaintea lui Dumnezeu în ciuda eşecurilor şi inadecvării noastre. Ştim că suntem primiţi în fiecare zi în prezenţa Sa aşa cum suntem. Viaţa creştină din belşug nu se referă la cantitate, ci la calitate. Noi nu trăim în incertitudine cu privire la persoana noastră, la scopurile şi priorităţile noastre, ci suntem pe deplin lămuriţi în această privinţă. Hristos este Domnul vieţii noastre.

    Şi dacă El a preluat conducerea vieţii noastre, suntem mulţumiţi şi satisfăcuţi, ne ocupăm cu înmulţirea talantului primit, conştienţi de posibilităţile pe care ni le oferă. El ne dă sens şi scop în viaţă fie că avem un talant, fie că avem cinci. Dacă suntem în Hristos, suntem fericiţi şi împăcaţi cu noi înşine. Ştim că Domnul are bucuria de a împlini planurile Sale prin talantul pe care ni l-a încredinţat. Dacă, în schimb, ne lăsăm cuprinşi de orgoliu şi cădem pradă unei perspective înguste, ajungem în mod inevitabil la nefericire şi la zădărnicirea lucrării bune pe care Dumnezeu ar fi putut să o împlinească în noi.

    Avem o singură responsabilitate: să ne predăm Lui. Nu avem de ce să ne gândim la eşec. Neliniştea şi teama nu ne mai urmăresc. în Hristos, avem un simţământ de bine şi suntem conştienţi de valoarea noastră. Nu avem de ce să pretindem că am fi altceva decât suntem. Dumnezeu ne poate oferi această putere interioară.

  • Chemarea cerească a lui Dumnezeu

     Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeuîn Hristos Isus.

    (Filipeni 3:14)

    Cel mai glorios moment al istoriei lumii a fost acela în care toată frumuseţea şi toată desăvârşirea lui Dumnezeu s-au adunat şi s-au oglindit în persoana Fiului Său, Isus Hristos. Noi suntem chemaţi să fim părtaşi la viaţa Sa. Când privim la Isus Hristos, ne dorim noi mai presus de orice să fim creştini adevăraţi? John Wanamaker, unul din cei mai mari magnaţi americani şi totodată un bun creştin, a făcut într-o ocazie următoarea afirmaţie:„Lumea poate crede că e mare lucru să fii un om de afaceri, un avocat sau un medic de succes, însă, în opinia mea, chemarea de a fi creştin este lucrul cel mai mare din toate.”

    Lumea de azi are nevoie de oameni înzestraţi cu o mentalitate şi o compasiune ca a lui Hristos, cu o cunoaştere a celor mai importante adevăruri. Noi trebuie să ne cizelăm permanent gândirea, să progresăm neîncetat în preocuparea şi grija faţă de toţi oamenii şi în relaţia noastră zilnică cu Domnul Hristos.

    Viaţa în ziua de astăzi este o goană nesfârşită. Banii le sucesc minţile oamenilor, puterea şi plăcerile îi îmbată. Nu mai au răgaz să stea şi să se gândească liniştiţi la existenţa lor. Îşi doresc mai multe senzaţii tari, mai multă putere, mai multe averi. Pe de altă parte, în lumea noastră întâlnim la tot pasul veşnica tragedie a păcatului, păcatul care L-a crucificat pe Fiul lui Dumnezeu, care a dispreţuit harul Său şi care a călcat în picioare dragostea fără seamăn a lui Dumnezeu.

    Medicul face minuni cu corpul uman afectat de boli; la aceasta excelează el. Avocatul câştigă procese prin argumentele sale zdrobitoare şi prin prezentarea inteligentă a probelor. Omul de afaceri acumulează averi; la aceasta excelează el.

    Dar creştinii nu sunt chemaţi să se remarce în primul rând prin flerul în afaceri sau prin performanţele sportive, ci prin dragostea lor faţă de oameni, prin ceea ce sunt înaintea lui Dumnezeu şi prin ceea ce pot deveni prin Hristos. Suntem chemaţi să arătăm ce înseamnă să fii creştin prin cuvinte şi fapte motivate de dragostea pentru Dumnezeu.

    Vom putea deveni mari oameni ai credinţei numai atunci când motivaţiile noastre vor fi curate, când ne vom supune voinţei lui Dumnezeu, când vom da dovadă de dragoste creştină, când ne vom lăsa stăpâniţi de puterea divină pentru a trăi asemenea lui Hristos. Vestea bună este că toate lucrurile acestea sunt cu putinţă prin Domnul nostru!