Categorie: Devoțional

 Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.

(Psalmii 119:105)

Cuvântul lui Dumnezeu este cuvântul care vine de la El. Dumnezeu vorbeşte şi ceea ce spune El este adevărat. El vorbeşte şi lucrul despre care a vorbit se împlineşte. El ne vorbeşte în aşa fel încât să îl înţelegem. Mesajul Său conţine idei privitoare la Persoana Sa şi la voinţa Sa. Cuvântul Său este demn de toată încrederea. Este unul dintre cele mai bune daruri pe care ni le-a oferit.

Să nu renunţăm la încrederea noastră în Cuvântul adevărului de dragul cuvântului nestatornic al consiliilor omeneşti şi al criticilor. Una dintre cele mai vechi şi mai eficiente capcane ale lui Satana este aceea de a ne convinge să aşezăm cuvântul omului mai presus de Cuvântul adevărului. În clipa în care ne pierdem încrederea în acest Cuvânt, ne pierdem şi dorinţa de a asculta de el. Cel rău jubilează când negăm sau punem sub semnul întrebării faptul că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu. Exact cu această intenţie a venit el la Adam şi Eva.„Oare a zis Dumnezeu?”a întrebat el.

De multe ori ispita de a ne îndoi şi de a contesta Cuvântul lui Dumnezeu vine prin oamenii inteligenţi, capabili, atrăgători, demni de admiraţie şi respect. Privind la ei, suntem tentaţi să înclinăm steagul. Însă cei care înclină steagul, chiar dacă alcătuiesc o biserică, nu mai sunt biserica lui Dumnezeu.

Oamenii de pretutindeni caută adevărul. Mulţi îl caută bâjbâind în întuneric. Martin Luther a căutat cu disperare iertarea păcatelor. Şi când a descoperit Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a studiat, lumina divină l-a călăuzit la crucea lui Hristos, a crezut şi a devenit o făptură nouă.

Psalmistul declara:„Trimite lumina şi credincioşiaTa ca să mă călăuzească şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale!” (Psalmii 43:3). Este acesta şi strigătul sufletului nostru? Aici este adevărul. Aici sunt calea, adevărul şi viaţa. Cuvântul lui Dumnezeu te va conduce la Hristos, te va păstra în Hristos.

Poţi ezita să te laşi convins de cuvintele oamenilor. Poţi fi sceptic faţă de promisiunile făcute de cei aflaţi în poziţii înalte. Dar alta ar trebui să fie atitudinea faţă de Cuvântul în care Dumnezeu îţi oferă sute de făgăduinţe, îţi descoperă adevărul, dragostea Sa veşnică şi privilegiul de a fi călăuzit de Duhul Sfânt. Hristos a oferit ca garanţie a împlinirii fiecărei făgăduinţe puterea învierii Sale.

 Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

(Iacov 5:16)

Rugăciunea este eficientă atunci când cerem să se facă voia lui Dumnezeu în viaţa noastră. Iar voia lui Dumnezeu ne este descoperită în Cuvântul Său. Voia lui Dumnezeu este mântuirea noastră. Noi îl căutăm pe Dumnezeu fiindcă avem nevoie de ajutor din partea unei puteri mai mari decât noi. Ne rugăm deoarece credem că Hristos este împăratul care ne stăpâneşte şi ne conduce viaţa. Căutăm la El scăpare de lucrurile care nu sunt pe placul Său. Ne rugăm fiindcă ştim că, mai presus de toate necazurile şi greutăţile vieţii, avem un Tată ceresc iubitor. Ne rugăm ca să semănăm cu El tot mai mult.

Ce îţi doreşti cel mai mult de la Dumnezeu? O viaţă de biruinţă? Dragoste de Dumnezeu şi de semeni? Noi suntem realizaţi numai atunci când marele scop al lui Dumnezeu se realizează în noi. Te rogi ca planul Său să se împlinească în viaţa ta? Te rogi ca El să te despartă de lucrurile care îţi distrug experienţa creştină? Te rogi să te ia în stăpânire prin Duhul Său?

Tatăl nostru a făgăduit să ne asculte rugăciunile şi să ne răspundă la ele. Vrei să faci din această promisiune tăria şi speranţa ta? Putem găsi în altă parte putere spirituală? Avem acces la o altă putere? Putem găsi în altă parte o iubire care să ne satisfacă nevoia elementară de acceptare, de siguranţă şi de valoare personală? Când suntem împovăraţi de abaterile şi slăbiciunile noastre, există ceva mai sigur şi mai reconfortant decât să venim la Acela care ne poate oferi odihnă, pace, iertare, har şi bucurie?

„Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele” (Ioan 15:5 p.p.). Suntem noi dispuşi să acceptăm poziţia aceasta de mlădiţe prinse de Hristos, adevărata Viţă? Dacă rămânem în această relaţie de dependenţă, Dumnezeu ne va da ceea ce cerem, întrucât vom cere mereu în acord cu voinţa Sa.

Unii creştini reuşesc prin autodisciplină să aibă o viaţă destul de bună. Este uluitor cât de multe lucruri se pot realiza prin simpla exercitare a puterii voinţei! Dar religia lor se aseamănă cu o floare ruptă. Nu are rădăcină. Nu ţine mult. Spre deosebire de aceasta, religia creştină autentică este durabilă, pentru că îşi trage seva din adevărata Viţă.

 Ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora… Pune-ţi pe inimă aceste lucruri.

(1 Timotei 4:13,15)

Una dintre cele mai tragice nuvele din literatura americană este Man Without a Country [„Omul fără patrie”], scrisă de Edward Everett Hale, în care personajul principal este condamnat să trăiască în exil. Totuşi creştinul fără Dumnezeu se găseşte într-o situaţie mult mai dramatică decât omul fără patrie descris acolo. Oricâte reuşite am avea în viaţă, ele nu ne folosesc la nimic dacă nu-L avem pe Hristos. Dumnezeu ne invită să luăm în serios părtăşia cu El.

Pentru mulţi oameni, părtăşia cu Dumnezeu pare a nu conta, deşi Domnul Hristos ne vorbeşte deseori despre importanţa ei. El ne-a promis că, dacă păstrăm legătura cu El zi de zi, viaţa noastră va fi înfloritoare. Şi dacă avem încredere în cuvântul Său, atunci de ce nu acţionăm în baza lui? Să ne încurajăm unii pe alţii să petrecem personal timp cu Domnul. în mod sigur atunci vom da piept cu viaţa mai uşor. Totuşi unii spun: „Dar nu-mi stă în fire să fac lucrul acesta.” Domnul îţi poate schimba atitudinea. îl crezi tu pe cuvânt? Crezi tu că-Şi va împlini făgăduinţa? Atunci de ce crezi că este atât de greu să petreci timp singur cu El?

Noi purtăm numele de creştini, dar de multe ori suntem creştini numai când venim la biserică. în rest, ne ducem viaţa de parcă nu am avea nevoie de Dumnezeu. Ne lăsăm purtaţi de curentul competiţiei, al acumulării de lucruri materiale şi ne dăm seama prea târziu că toate acestea sunt nefolositoare.

Dumnezeu Se luptă să ajungă la inima noastră şi să ne direcţioneze timpul şi energiile spre o cauză mai bună. Să-l permitem să ne ia viaţa în stăpânire şi să ne conducă pe cărarea păcii, a dragostei şi a fericirii! Cei care fac acest lucru găsesc mult mai repede metoda de a-şi îndrepta greşelile şi îşi împlinesc sarcinile mult mai uşor.

Tatăl nostru nu este străin de presiunile la care suntem supuşi şi de problemele vieţii noastre. Cineva mi-a spus odată că era prea ocupat ca să-şi ia timp pentru devoţionalul personal. Cu alte cuvinte, el îi spunea lui Dumnezeu:„Doamne,Tu însemni prea puţin pentru mine. Mă descurc şi singur!”

Să nu uităm că viaţa noastră face parte din planul lui Dumnezeu. De aceea, să-L lăsăm să vină în viaţa noastră. Să ţinem ferestrele sufletului deschise către El!

 Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

(Psalmii 104:34)

Lumea are nevoie de oameni puternici, care să se bucure de Domnul. Secretul aceste bucurii sufleteşti este ca ea să fie legată „de Domnul”. Motivul acestei bucurii nu este legat de propria persoană, de vreun lucru măreţ pe care l-am făcut ori de voinţa noastră de fier. Noi nu căutăm aprobarea oamenilor prin acte de vitejie şi afirmare personală.

Când rămânem in Domnul, purtarea plăcută, bucuria şi modestia twr in mod natural. în schimb, când ne încredem în noi înşine, ne fălim cu forţele proprii şi cu calităţile noastre. Dar nu avem putere asupra forţelor răului. Iar turnul acesta al încrederii în sine va avea aceeaşi soartă ca şi turnul Babel.

Nu-i aşa că te bucuri că nu trebuie să dai piept cu viaţa singur? Nu-i aşa că te bucuri că ai primit de la Dumnezeu putere, roadele Duhului şi caracterul plăcut al Domnului? Nu-i aşa că te bucuri că soarta ta este în mâna unui Dumnezeu iubitor? Nu este deloc falsă bucuria care ne determină să exdamăm:„Pot totul în Hristos, care mă întăreşte!”

Apropierea Sa de noi, slava Sa, puterea şi dragostea Sa ne aduc atâta fericire! Noi putem cunoaşte şi înţelege toate aceste lucruri prin credinţă. Hristos S-a rugat Tatălui Său ca „dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei” (loan 17:26). Ce motiv extraordinar avem să sărim în sus de bucurie şi să fim veseli în fiecare zi!

Adevărul acesta nu e dificil de înţeles. Noi obişnuim să le spunem celor dragi ai noştri: „Te port în inima mea!”Toţi ştim ce înseamnă aceste cuvinte. Tot la fel trebuie să-L purtăm în inimă şi pe Hristos. Iar când îl avem în inimă, nu mai suntem posomorâţi şi nici deprimaţi. Dacă El este prezent, atunci nu mai avem motive să fim nefericiţi şi acri.

Când intră în inimile noastre, Domnul nu vine cu mâinile goale, ci ne aduce viaţă din belşug, lumină şi o bucurie nestăpânită.

 Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.

(1 loan 1:3)

Părtăşia cu Hristos nu se menţine de la sine. Ea dispare repede din viaţa celui care nu se roagă. Rugăciunea reprezintă deschiderea vieţii întregi înaintea lui Dumnezeu în fiecare zi. Studiul Cuvântului Său ne face receptivi la glasul Său. Viaţa împreună cu Hristos este caracterizată de dragoste, bucurie, pace. Ea trebuie menţinută prin rugăciune şi prin studiul Cuvântului Său, altminteri trăim prin forţele proprii. Este ca şi cum am încerca să învârtim cu mâna tamburul unei maşini de spălat în loc să o conectăm la curentul electric. Este ca şi cum am încerca să dăm la vâsle în timpul unei furtuni, în loc să pornim motorul bărcii.

Problema noastră este că ne bizuim pe ceea ce putem face noi, în loc să depindem doar de Dumnezeu şi să ne punem încrederea în El. Socotim că unele lucruri sunt prea neînsemnate ca să I le încredinţăm Lui. Dar tocmai aceasta înseamnă să trăim prin credinţă! Pe de altă parte, consacrarea totaiă şi credinţa vie nu ne vor scuti de ispite. Dimpotrivă, ele pot fi ocazia pentru atacul şi mai intens din partea Diavolului.

Viaţa creştină nu este lipsită de lupte, dar Hristos ne dă victoria. Numai El ne poate ajuta să nu mai păcătuim. Toate energiile noastre se îndreaptă spre El, şi nu spre înfruntarea ispitei. Aceasta înseamnă să ne bizuim pe Dumnezeu, să depindem de El. Victoria asupra ispitei şi păcatului nu este o reuşită personală, ci un cadou pe care îl primim. Cu cât ne bizuim mai mult pe Hristos, cu cât privim mai mult la El, cu atât depindem mai puţin de noi înşine. El este mai puternic decât noi şi decât vrăjmaşul nostru.

Teama de cădere şi de păcătuire va dispărea numai în măsura în care avem această părtăşie personală cu Dumnezeu. Fiindcă, dacă ne temem că vom cădea, am căzut deja pe jumătate. „Dragostea desăvârşită izgoneşte frica” (1 loan 4:18). Viaţa împreună cu Hristos este o asigurare a victoriei şi o eliberare de strădaniile noastre de a fi creştini fără ajutorul Său. Domnul îşi asumă responsabilitatea biruinţei, iar noi ne lăsăm îndrumaţi de El.

Prezenţa Sa devine pentru noi o realitate neîntreruptă şi atotstăpânitoare. Iar aceasta nu presupune o sforţare istovitoare din partea noastră, ci rămânerea în dragostea Sa. Aceasta este viaţa la care ne cheamă Hristos.

 „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu…” Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

(Psalmii 46:10,11)

In experienţa noastră creştină, suntem cei mai puternici atunci când ne oprim şi stăm liniştiţi şi încrezători înaintea lui Dumnezeu. Suntem cei mai puternici atunci când renunţăm la opiniile noastre, la îngrijorările noastre, la meritele noastre, la forţa şi la resursele noastre şi când privim la El. Când ne îndeamnă să ne oprim, El ne cere să îi permitem să facă ceea ce noi nu vom reuşi singuri, să îl lăsăm să ducă lupta pe care noi nu o putem duce singuri.

Noi L-am acceptat pe Hristos ca Domn al vieţii noastre şi, de aceea, în luptele vieţii, atitudinea noastră nu este una de nelinişte şi teamă. A ne opri înseamnă a aşeza toate iucrurile în mâinile Sale şi a aştepta cu curaj intervenţia Sa, la momentul pe care El îl va considera potrivit.

Viaţa creştină are două dimensiuni: una este liniştită şi contemplativă, iar cealaltă este energică şi plină de iniţiativă. Este important să acordăm atenţie ambelor aspecte. în vremea noastră, suntem tentaţi să exagerăm rolul afirmării de sine şi să o aducem cu noi în viaţa religioasă. Suntem înclinaţi să neglijăm meditaţia în linişte, rugăciunea tăcută şi aşteptarea receptivă. Dar vom progresa mai mult în asemănarea cu Hristos dacă vom privi în linişte la El decât dacă ne vom agita?„Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea” (Psalmii 62:5).

În Scriptură, cuvintele referitoare la trudă, alergare, luptă, strădanii descriu numai o parte a experienţei creştine.Toate aceasta sunt mai simplu de făcut decât să stai şi să te încrezi liniştit în Domnul. Biruinţa cea mai mare o obţinem atunci când ne sprijinim pe puterea lui Hristos. Este mai uşor să te implici în tot felul de activităţi religioase decât să cazi neajutorat la picioarele Lui. Este mai uşor să-ţi aduni forţele ca să faci un mic progres decât să primeşti mântuirea deplină a lui Hristos doar prin credinţă. Momentele cele mai frumoase din experienţa noastră sunt acelea în care stăm liniştiţi şi ne încredem în El.

 Rugaţi-vă neîncetat!

(1 Tesaloniceni 5:7)

Ce privilegiu minunat avem să ne rugăm Dumnezeului viu şi să fim ascultaţi!

Sfârşitul lumii este aproape. Judecata divină a început. Când ne rugăm înseamnă că-L cunoaştem pe Tatăl nostru ceresc şi ne bucurăm de El. Venim cu curaj înaintea tronului harului ca să primim ajutor în vreme de nevoie. Suntem mereu conştienţi de dependenţa noastră de Cel Nevăzut care priveşte la noi de pe tronul Său şi ne oferă tuturor dragostea şi îndurarea Sa prin Duhul Său Sfânt şi prin îngerii Săi.

În timp ce Israel lupta împotriva amaleciţilor, Moise şi-a ţinut braţele întinse spre Dumnezeu până la lăsarea serii. Dumnezeu a fost onorat atâta timp cât israeliţii au avut privirea îndreptată spre El. Aşa va fi întotdeauna.

Avem nevoie neîncetat de asigurarea prezenţei Sale. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (lacov 5:16). Domnul ne îndeamnă să ne rugăm. Pentru cei care sunt ai Lui, rugăciunea este lucrul cel mai normal. El ne oferă mereu făgăduinţe preţioase spre a ne îndrepta către El ca să găsim milă, îndurare şi putere. Asigurarea că rugăciunea are mare putere se găseşte aproape pe fiecare pagină a Bibliei. Slăbiciunile şi lipsurile noastre nu sunt un obstacol pentru Dumnezeu. Nu avem de ce să aşteptăm până ne simţim mai puternici. Lui îi place foarte mult să venim înaintea Sa cu dorinţele şi nevoile noastre. Dumnezeul căruia ne închinăm este infinit de înţelept şi de iubitor.

Dumnezeu nu întârzie să ne răspundă, să ne scape de rău şi să ne îndrume. El revarsă peste noi binecuvântări bogate prin rugăciune. Ne putem ruga, chiar dacă suntem păcătoşi. Şi ar trebui să ne rugăm neîncetat.

Putem să aruncăm toate poverile noastre asupra Sa, cu încrederea că El ne poate ajuta. Putem căuta călăuzirea Sa pe tot parcursul vieţii, bucurându-ne de faptul că orice lucru bun şi orice dar desăvârşit vine de la Tatăl nostru ceresc „în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (lacov 1:17).

Rugăciunea înseamnă o viaţă întreagă petrecută cu Dumnezeu – ani, luni, săptămâni, zile şi minute de legătură vie cu El. Noi nu ne plecăm înaintea Sa ca să ne plângem sau ca să cerşim. Venim ca să ne vedem adevărata stare înaintea Sa şi ca să aflăm că El ne iubeşte aşa cum suntem. Venim ca să ne asemănăm din ce în ce mai mult cu Isus.

 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu.

(Psalmii 42:2)

Însetăm noi după Dumnezeu în mijlocul confortului, bogăţiilor şi plăcerilor de pe acest pământ? Simţim noi că lucrurile din lumea aceasta nu ne satisfac? Nu ne înşelăm dacă avem convingerea că, oricâte lucruri am avea în viaţa aceasta, nu am avea nimic dacă ne-ar lipsi Dumnezeu!

Te-ai adăpat în ultima vreme din izvorul divin al iertării păcatelor şi al îndepărtării vinovăţiei? Te-a ajutat dragostea lui Dumnezeu să te cunoşti aşa cum eşti şi să scapi de dorinţa de a te ascunde după aparenţe false? Te-a condus Hristos la adevărul care te face slobod? Când vii la închinare Sabat de Sabat, îl auzi cum vorbeşte inimii tale? Iar în timpul săptămânii, când eşti preocupat cu munca, cu grijile vieţii şi cu obligaţiile faţă de familie, ai simţit nevoia după pacea Sa?

Vezi tu, sufletul nostru nu poate fi satisfăcut în mod real dacă nu îl are pe Dumnezeu. Trăim într-o lume păcătoasă din care nu avem cum să evadăm. Ştim că ea nu ne oferă nicio soluţie pentru nevoile şi dorinţele noastre sufleteşti. Zi de zi susurul blând al vocii divine ajunge în conştiinţa noastră şi ne aduce aminte de marea noastră nevoie după Dumnezeu. Ne aduce aminte că El are un rol în viaţa noastră şi că are dorinţa de a ne aduce împlinire.

Setea aceasta după Dumnezeu nu este falsă, nu derivă din fantezia noastră sau din temerile noastre, ci din dorinţa aşezată de El însuşi în inimile noastre. După despărţirea lui Adam şi a Evei de Domnul, în inima omenească s-a făcut un mare gol care nu va fi umplut decât la revenirea Sa. Noi nu am fost meniţi să trăim separat de Dumnezeu, tot la fel cum nu am fost meniţi să trăim izolaţi de semenii noştri.

De aceea, să recunoaştem setea sufletului după Dumnezeu. Să dăm ascultare strigătului sufletului nostru după El şi strigătului Său după noi şi să rămânem în El.

Dumnezeu îi caută fără încetare pe copiii Săi pierduţi. Iar căutarea Sa îşi găseşte în noi un corespondent: căutarea noastră după El. Mai devreme sau mai târziu, ne vom pierde sănătatea, bogăţiile, prietenii şi chiar pe cei dragi. Dar prezenţa lui Dumnezeu în suflet nu ne va părăsi niciodată. Vrei să iei chiar acum decizia de a căuta prezenţa Sa în sufletul tău?

 Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău.

(Matei 6:6)

Meditaţia este o activitate pe cale de dispariţie. Ea presupune încordarea facultăţilor minţii, foarte multă contemplare şi o măsură bună de emoţii adânci. Din nefericire însă, ea este neglijată. Este mult mai uşor să fii tot timpul în activitate decât să stai şi să meditezi la Dumnezeu şi la Cuvântul Său. Preferăm să ne ocupăm majoritatea timpului cu programe religioase, decât să ne luăm timp pentru relaţia personală cu Dumnezeu. Totuşi nu ne putem mulţumi cu atât, avem nevoie de un timp regulat în care să examinăm în linişte subiectele importante.

Este bine să includem meditaţia în devoţionalul personal de dimineaţă. Poate că va fi necesar să te trezeşti cu cincisprezece minute mai devreme, dar te asigur că îţi va însenina ziua şi îţi va schimba viaţa. Să meditezi înseamnă să te gândeşti în mod serios la Dumnezeu, la un adevăr, la un fapt din viaţa Domnului nostru, la o făgăduinţă făcută de El. înseamnă să te gândeşti la aceste lucruri în prezenţa lui Dumnezeu. înseamnă să mergi pe urma gândurilor Sale.

Să ne întrebăm pe ce se bazează convingerea noastră că Dumnezeu este dragoste, că El nu încetează niciodată să ne iubească. Credinţa care ne determină să ne dorim să trăim ca El, liberi de frică şi de necunoaştere, este credinţa care vine din asigurarea primită în prezenţa Sa.

Experienţa personală cu Hristos şi cu puterea lui Dumnezeu trebuie readusă la viaţă. Avem nevoie să reînnodăm relaţia cu Dumnezeu. Când sunt întrebaţi despre relaţia lor cu Domnul, oamenii vorbesc de obicei despre simţămintele lor. Dar experienţa cu Hristos nu se opreşte la nivelul sentimentelor, ci implică mintea şi fiinţa întreagă.

Biserica a făcut o sumedenie de acţiuni şi manifestări, a vărsat multe lacrimi, a făcut apel ca fraţii să se strângă şi să ceară Duhul Sfânt, a căutat expresii şi a înălţat pancarte cu simboluri sfinte ca să capteze atenţia oamenilor. Ceea ce trebuie să reţinem însă este faptul că experienţa locuirii lăuntrice a lui Hristos, umblarea cu El vine doar ca urmare a intrării personale în audienţă înaintea lui Dumnezeu.

Oricât de entuziasmaţi am fi atunci când cântăm împreună, să nu uităm să facem şi acest unic lucru care ne transformă şi ne dă putere, care ne face eficientă mărturia şi care sfinţeşte relaţiile dintre noi. Vom descoperi atunci că Dumnezeu îşi împlineşte făgăduinţa de a Se întâlni cu noi„în ascuns”şi de a locui în noi.

 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire.

(2 Timotei 3:16)

Există în prezent un număr uriaş de traduceri şi de interpretări ale Bibliei. Sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu a fost semănată în multe locuri. Dar a crescut evlavia odată cu creşterea numărului de Biblii? înmulţirea Cuvântului a produs o creştere proporţională a roadelor?

în condiţiile exploziei demografice, viaţa pe această planetă depinde de semănarea grâului, a porumbului şi a tuturor celorlalte alimente de bază. Naţiuni întregi depind de ceea ce se seamănă şi se recoltează. Recolta săracă este urmarea fie a seminţei de slabă calitate, fie a vremii nefavorabile, fie a solului sărac.

în plan spiritual, sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu şi-a păstrat calitatea şi a rămas la fel de importantă ca la început. Noi ţinem în mână Cartea Sfântă, acelaşi adevăr, aceeaşi Evanghelie, aceeaşi Pâine a Vieţii. De asemenea, Cuvântul lui Dumnezeu este bun indiferent de vreme. Soarele neprihănirii îşi mai trimite încă razele asupra inimilor oamenilor. Hristos încă mai trimite, de la tronul Său din sanctuarul ceresc, Duhul Sfânt şi îngerii ca„să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evrei 1:14). El îşi revarsă dragostea şi îndurarea veşnică peste noi toţi. Timpul de probă nu s-a încheiat. încă mai avem timp să primim Cuvântul sfânt.

Problema ţine de sol. Care este starea inimii şi a minţii noastre? Cum folosim Biblia? O studiem regulat? O citim cu recunoştinţă? Flămânzim noi după Hristos? Suntem dispuşi să împlinim ceea ce citim? Responsabilitatea ta este să ai grijă ca sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu să nu cadă în pământ stâncos, pe un teren sărac ori între spini. Dacă îţi vei lua sarcina aceasta în serios, roadele nu vor întârzia să apară.

Dacă fermierul care îşi lasă pământul necultivat este nechibzuit, cu cât mai nechibzuit este creştinul care nu-şi ia timp să semene sămânţa Cuvântului în mintea şi în inima lui? Sufletul nostru tânjeşte după Cuvânt, iar dacă nu ne hrănim cu el, nu putem creşte spiritual.