Categorie: Devoțional

Domnul este tăria mea și scutul meu; în El mi se încrede inima și sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima și-L laud prin cântările mele.
Psalmii 28:7

Ascultă ediția audio aici.

În fiecare zi, trupul nostru este expus. Viruși, bacterii, toxine, stres – toate acestea pot slăbi viața din noi. Și totuși, nu suntem neputincioși. Dumnezeu a pus în trupul nostru un sistem uimitor – sistemul imunitar, un scut tăcut și nevăzut care luptă pentru noi chiar și când dormim. Psalmistul spune: „Domnul este scutul meu.” Aceasta nu este doar o imagine poetică – este o realitate profundă. Așa cum sistemul imunitar ne protejează fizic, prezența lui Dumnezeu este scutul sufletului, dar și izvorul puterii pentru întregul trup: „Dacă cei bolnavi ar putea fi îndrumați să-și ațintească ochii prin credință asupra marelui Vindecător, ar vedea rezultate extraordinare. Aceasta aduce vitalitate corpului și sufletului” (DV, p. 43).

În vremuri de boală sau de slăbiciune, alergăm adesea după soluții rapide. Dar adevărata întărire începe din interior – din inima care se încrede în Domnul. Studiile arată că stresul cronic și frica slăbesc sistemul imunitar, dar încrederea, speranța și pacea lăuntrică îl întăresc. Adevărata protecție este, înainte de orice, spirituală.

Așa cum anticorpii se activează pentru a proteja organismul, credința activează liniștea și bucuria. Când inima se încrede în Dumnezeu, nu doar că suntem ajutați spiritual, ci ne întărim și fizic: tensiunea scade, imunitatea crește, somnul se îmbunătățește, vindecarea se accelerează. Psalmistul continuă: „Îmi este plină de veselie inima.” Această bucurie nu este superficială, ci profundă – este bucuria celui care știe că nu e singur în luptă. Această stare de încredere și recunoștință acționează ca un medicament invizibil, cu efecte măsurabile asupra sănătății.

Fiecare zi este o confruntare tăcută între viață și boală. Dar sufletul care se sprijină pe Domnul nu este vulnerabil, ci apărat. Dumnezeu este scutul nostru – la nivel spiritual, emoțional și chiar fizic. Să trăim astăzi cu această încredere: nu suntem singuri în apărare.

Tată ceresc, Îți mulțumesc că ești scutul meu! Îți încredințez inima mea: umple-o cu încredere și cu bucurie și întărește trupul meu prin pacea Ta! Amin!

Soarele apune: B 17:33, CT 17:23, IS 17:21, MS 17:34, SM 17:38, DJ 17:43, AR 17:46

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Nu Te îndepărta de mine, căci s-apropie necazul și nimeni nu-mi vine în ajutor!
Psalmii 22:11

Ascultă ediția audio aici.

Imaginează-ți un soldat rătăcit pe un câmp de luptă pustiu, cu genunchii zdre­liți, cu inima bătând haotic și doar cu ecoul propriei respirații în urechi. Asta e atmosfera în care David Îl strigă pe Dumnezeu: „Nu Te îndepărta de mine!”

E un verset care nu vine dintr-un palat, ci dintr-o groapă a sufletului. E o rugăciune sinceră, în care nu mai e timp de vorbe frumoase. Doar inima bate repede, tare, cu frică.

Psalmul 22 este, în mod uimitor, o fereastră spre suferința Domnului Isus pe cruce. Dar este și ecoul oricărui suflet care simte că nu mai are pe nimeni și că tăcerea e prea grea.

Dar știi ce e uluitor? Că Dumnezeu nu disprețuiește o inimă frântă. Când David spune: „Nu Te îndepărta de mine!”, el nu face un reproș, ci o mărturisire de dependență totală. Exact ca o inimă care nu poate bate singură. Fără sursa ei de viață, moare. Fără Dumnezeu, sufletul se usucă.

Inima ta, acel organ care bate neobosit cam de 100 000 de ori pe zi, este simbolul vieții. Când bate bine, nici nu o simți. Când o neglijezi, începe să trimită semnale de alarmă: oboseală, amețeală, anxietate, durere. Și exact așa este și cu inimă spirituală.

Mulți dintre noi funcționăm pe pilot automat. Până într-o zi, când vine necazul, boala, o despărțire, o pierdere sau un diagnostic. Atunci începem să ne întrebăm: „Unde ești, Doamne?”

Și inimile noastre, ca niște copii speriați, încep să bată cu teamă. Dar există o veste bună: Dumnezeu nu e departe! El a fost acolo tot timpul. În respirația ta. În lacrimile tale. În șoaptele acelea pe care nu le-ai putut spune nimănui. Când tu ai tăcut, inima ta a vorbit. Și El a auzit.

Mai mult decât atât, El vrea ca inima ta să fie întreagă. Nu doar să bată, ci să bată în ritmul harului. Să aibă liniște și viață.

Provocare: Alege măcar 30 de minute de liniște azi! Fără telefon, fără ecrane. Doar tu și Dumnezeu. Respiră adânc! Spune-I Lui ce te apasă! Folosește cuvinte simple, fără mască! Apoi rostește: „Doamne, fii aproape! Fă inima mea să bată în pace!” Ia decizia să ai grijă și fizic de inima ta! O plimbare, o masă sănătoasă sau o oră de somn în plus. Nu uita, Dumnezeu veghează fiecare bătaie a inimii tale!

 Soarele apune: B 17:31, CT 17:22, IS 17:19, MS 17:33, SM 17:36, DJ 17:41, AR 17:44

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Luați-i pe tatăl vostru și familiile voastre și veniți la mine! Eu vă voi da ce este mai bun în țara Egiptului și veți mânca grăsimea țării.
Geneza 45:18

Ascultă ediția audio aici.

În contextul biblic, „grăsimea țării” simboliza abundența, prosperitatea și bel­șugul oferite de Dumnezeu ca binecuvântare. Totuși, în societatea modernă, aceeași abundență s-a transformat din dar într-o capcană. Accesul facil la alimente bogate în zaharuri, grăsimi și calorii, însoțit de un stil de viață sedentar, a dus la o explozie a cazurilor de obezitate. Această „grăsime a țării” a devenit, de fapt, o povară medicală.

Obezitatea nu este doar o problemă estetică, ci și o afecțiune cronică asociată cu numeroase boli: diabet zaharat de tipul 2, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, apnee în somn, osteoartrită și chiar anumite forme de cancer. Sistemul medical este tot mai solicitat de complicațiile unui stil de viață dezechilibrat. De cele mai multe ori, obezitatea este expresia unui gol interior umplut cu plăceri trecătoare.

Trăim într-o lume a excesului, în care „grăsimea țării” este mereu la îndemână, dar nu întotdeauna este aleasă cu discernământ. În lumina acestei realități, mesajul spiritual poate deveni un apel la responsabilitate: chiar dacă suntem binecuvântați cu abundență, discernământul în alegerile alimentare este esențial. Medicina modernă susține importanța prevenției printr-o alimentație echilibrată, activitate fizică regulată și educație pentru sănătate.

Mâncarea este un mijloc de susținere a vieții, nu un scop în sine. Între binecuvântare și exces, linia e subțire. În loc să ne lăsăm conduși de poftă, suntem chemați la echilibru, recunoștință și grijă pentru corpul nostru.

Este esențial să ne reamintim că trupul nostru este templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19). A-l îngriji cu cumpătare și înțelepciune înseamnă a-L onora pe Dumnezeu. Alimentația echilibrată, mișcarea regulată și disciplina interioară nu sunt doar recomandări medicale, ci și pași spre o viață trăită în armonie cu voia divină.

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții!
Proverbele 4:23

Ascultă ediția audio aici.

Evreii considerau inima centrul ființei, sediul intelectului, al emoțiilor, al voinței și al trăirilor sufletești, nu doar un organ ce coordonează activitatea întregului corp. „Nervii creierului, care comunică, la rândul lor, cu întregul organism, sunt singurul mijloc prin care Cerul poate să comunice cu omul și să-i influențeze viața în profunzime” (2MB, p. 276).

Reușita în viață depinde nu doar de coeficientul de inteligență, cât mai ales de inteligența emoțională, care are de-a face cu recunoașterea, dar și cu gestionarea emoțiilor și a relațiilor interpersonale.

Să păzim „inima” nu doar având în vedere factorii externi, cum ar fi somnul, alimentația sau nivelul de stres, ci și factorii interni, precum gândurile, sentimentele și emoțiile. Semnalele ce ajung la creier ne influențează gândirea și starea de spirit. În timpul gândirii logice, conștiente, în creier se înregistrează unde beta pe traseul EEG, iar studiul Bibliei, rugăciunea și meditația creștină le intensifică. Dimpotrivă, hipnoza și unele practici meditative orientale extrem de populare intensifică apariția undelor alfa pe EEG în locul undelor beta, indicând faptul că persoana se află într-o stare de transă, având o vigilență scăzută.

Dan se afla la ultima probă, cea orală, a examenului de admitere la facultate. Se gândea că ar fi sigur de reușită dacă la această ultimă examinare ar lua nota maximă. Temerea lui era că nu-și va putea aduce aminte ce citise și memorase, întrucât era foarte emotiv. Tatăl său l-a asigurat că vorbise cu cineva care să-i transmită profesorului examinator rugămintea să fie mai răbdător cu el până când vor fi trecut o parte din emoțiile sale. Ceea ce nu-i spusese tatăl era că persoana pe care o abordase i-a răspuns că nu poate transmite acest mesaj. Și astfel, în ziua examenului, Dan era foarte liniștit și a obținut nota maximă!

Nu mai avem nevoie de demonstrații. Cu toții purtăm zi de zi povara stresului. Apostolul Petru ne sfătuiește: „Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi!” (1 Petru 5:7).

Provocare: Ce poți face astăzi pentru a-ți păzi „inima” mai mult decât orice?

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Eu sunt nenorocit și sufăr: Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice!
Psalmii 69:29

Ascultă ediția audio aici.

Cu ceva timp în urmă, am participat la un curs de inițiere în alpinismul de iarnă în munții Făgăraș, la Bâlea Lac. Am fost îmbogățit cu cunoștințe și experiențe noi în urma traseelor montane, în care mărșăluiam adesea prin ceață, deasupra tonelor de zăpadă și gheață.

Unul dintre lucrurile memorabile a fost simularea unei operațiuni de salvare după o avalanșă. Deși trebuia să căutăm sistematic rucsacuri (substituții pentru victime) îngropate la un metru în zăpadă folosindu-ne fiecare de câte o sondă și un transceiver radio dedicate, bucuria trăită la găsirea lor era de nedescris: parcă nu erau niște simple rucsacuri.

Care sunt șansele de supraviețuire în cazul unei persoane surprinse de avalanșă? Mortalitatea depinde în principal de gradul de îngropare a capului și a toracelui victimei, de durata și adâncimea îngropării, de permeabilitatea căilor respiratorii, de prezența și volumul unui buzunar de aer (spațiu în jurul nasului sau al gurii), de densitatea zăpezii și de leziunile traumatice.

Dacă o victimă a avalanșei este îngropată critic (cu capul și toracele sub zăpadă), timpul până la extragere este principalul factor care determină supraviețuirea. Victimele îngropate critic au o șansă de supraviețuire de peste 90% dacă sunt extrase în 15 minute, însă aceasta scade la doar 30% dacă extragerea are loc după 30 de minute. Decesele sunt cauzate de asfixiere (75%) și de traumatisme (25%). Puține sunt cauzate exclusiv de hipotermie. Asfixierea apare, în funcție de caz, prin obstrucția căilor aeriene superioare cu zăpadă sau resturi, respirația aerului expirat sau greutatea și presiunea zăpezii, care îngreunează respirația.

În aprilie 1977 a avut loc una dintre cele mai tragice avalanșe în apropiere de Bâlea Lac, ducând la decesul a 4 adulți și 19 copii. Cineva spunea: „A fost ca o moarte tăcută, fiindcă a ucis în liniște.” Trupurile neînsuflețite erau recuperate cu dificultate, chiar și de la 4 metri adâncime.

Mă gândesc adesea la moarte. Voi avea timp să îmi spun ultima rugăciune, ca tâlharul de pe cruce? Poate că ai fost și tu îngropat de o avalanșă, nu de zăpadă, ci de altă natură. Îți amintești Cine te-a salvat? Cine te-a ridicat și ți-a mai dat viață?

Doamne, Tu ești speranța și bucuria mea în fiecare zi. Ajută-mă să trăiesc bucuria mântuirii și siguranța că prietenia noastră va rămâne pe vecie!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Să nu te părăsească bunătatea și credincioșia: leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale!
Proverbele 3:3

Ascultă ediția audio aici.

Viața este formată din obiceiuri, iar alegerile mici de zi cu zi – ce mâncăm, cum ne odihnim, cum reacționăm la stres – ne vor defini ca persoană. Un stil de viață sănătos nu înseamnă doar disciplină fizică, ci și atenție la nevoile spirituale, grijă de sine, respect față de ceilalți și consecvență în facerea de fapte bune.

Biblia ne încurajează să trăim cu „bunătate” și „credincioșie”, să ne însușim aceste principii și să le valorificăm cu adevărat în viața noastră. Ar trebui să ni le „legăm la gât”, adică să le purtăm aproape, vizibil, și ar trebui să le scriem pe „tăblița inimii”, adică să le facem parte din ființa noastră și să trăim conform lor – nu doar în vorbe, ci și în fapte.

Studiile arată că bunătatea nu este doar un gest frumos, ci are efecte reale asupra sănătății. Când dăruim, iertăm sau arătăm compasiune, corpul nostru eliberează ocitocină – un hormon care reduce stresul, întărește sistemul imunitar și îmbunătățește starea de spirit, favorizând un sentiment general de bine și fericire. Cu alte cuvinte, a fi bun nu doar că îi face bine aproapelui nostru, ci ne întărește și pe noi. Din acest motiv, un stil de viață în care bunătatea este constantă, nu doar ocazională, aduce pace și liniște sufletească.

Bunătatea nu este doar ce le oferim altora – este și felul în care ne tratăm pe noi înșine. Bunătatea față de noi înseamnă să nu ne ignorăm nevoile, să nu ne epuizăm în goana de a face totul perfect. Înseamnă să ne odihnim din plin, să mâncăm echilibrat, să cerem ajutor când avem nevoie, să ne stabilim limite sănătoase.

Dar bunătatea autentică nu poate fi susținută doar prin voință. Avem nevoie de o inimă ancorată în Dumnezeu. Credincioșia față de El ne ajută să rămânem statornici în bine chiar și când este greu sau când nu vedem rezultate.

Provocare: Alege un gest de bunătate intenționată: spune o vorbă blândă, oferă ajutor, iartă o nedreptate sau ai grijă de tine cu blândețe – o masă sănătoasă, o plimbare scurtă, o pauză de apreciere a tot ce a creat Dumnezeu!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.
Ioan 4:14

Ascultă ediția audio aici.

Apa, atât de subapreciată astăzi, este un element vital al lumii noastre. Fără ea viața nu ar fi posibilă pe Pământ, fiind esențială atât în univers, cât și în microcosmosul organismelor vii. De la naștere până la bătrânețe, suntem mai mult de 50% apă. Ea transportă în organism nutrienți, minerale, vitamine, hormoni, anticorpi și anumite celule (globule albe și roșii) cu rol de apărare și transport al oxigenului. Apa reglează temperatura corpului, lubrifiază articulațiile și constituie solventul enzimelor în secrețiile digestive. Tot ea elimină și deșeurile chimice rezultate din metabolismul celular; acest ultim rol este îndeplinit cu o mare pierdere de apă, ce se elimină prin intermediul rinichilor și al aparatului urinar.

Avem nevoie deci să bem suficientă apă pentru a înlocui pierderile. În lipsa unui aport adecvat, activitatea rinichilor se reduce, apar litiaza renală și infecția urinară, digestia suferă, apare constipația, temperatura crește, pielea și mucoasele se usucă și fluxul circulator scade, perturbând activitatea cerebrală.

Totuși, unora le este greu să bea suficientă apă și preferă să consume băuturi dulci cu sau fără cofeină, energizante sau băuturi alcoolice. Niciunul din acestea nu hidratează însă atât de bine ca apa pură și, în plus, au și multe efecte nedorite.

Isus, Creatorul apei, a suferit deseori de sete pe acest Pământ ca să ne poată da apa vie. Nimic nu poate satisface mai bine setea oamenilor de acceptare, iertare și speranță ca apa iubirii divine; și această apă nu poate fi reținută de nimeni doar pentru sine. După ce a satisfăcut setea unui suflet, se transformă în el într-un izvor pentru alții. Dar pentru a putea satisface setea altora avem nevoie s-o potolim mai întâi pe a noastră; așa am fost creați: nu putem oferi ceea ce nu avem.

Să bem deci zilnic, din abundență, din izvorul harului divin, apoi, cu sufletul plin de apă vie, să mergem între semenii noștri!

Provocare: Hotărăște-te azi ca pentru următoarele trei zile să nu folosești băuturi dulci sau carbogazoase!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit.
Evrei 10:36

Ascultă ediția audio aici.

De când suntem mici, iar apoi pe tot parcursul vieții, ne întâlnim cu situații care ne solicită răbdarea. Poate că unii sunt mai răbdători din fire, în timp ce alții trebuie să muncească mai mult la acest aspect, însă putem să pierdem foarte ușor această calitate, mai ales atunci când suferim de o boală grea noi sau cineva drag.

Câțiva ani am lucrat în domeniul îngrijirilor paliative și am avut pacienți răbdători, puțin răbdători sau chiar irascibili. Cu unii se poate lucra mai ușor, cu rezultate îmbucurătoare, cu alții mai greu și cu rezultate pe măsură. O boală gravă (de exemplu, cancerul) răstoarnă toată organizarea și bunul mers al unei familii, naște întrebări fără răspuns, frustrare, resemnare și uneori răzvrătire. Chiar dacă au trecut mulți ani de atunci, îmi aduc aminte foarte bine de o doamnă care era foarte bolnavă, dar care găsea motive de bucurie și de mulțumire în fiecare zi. Dimineața, când mergeam la ea și mă vedea, avea un zâmbet frumos pe față și o credință mai mare decât a mea că îi voi prinde vena și perfuzia va merge bine, iar credința ei era întotdeauna răsplătită.

„Necazurile pot invada căminul, dar de ele au parte toți oamenii. Răbdarea, recunoștința și iubirea să păstreze lumina soarelui în inimă, chiar dacă ziua poate fi foarte întunecată. În asemenea cămine stau îngerii lui Dumnezeu” (DV, p. 337).

Răbdarea este o plantă care va crește repede dacă este cultivată cu grijă. Apostolul Pavel spune în Romani 5:3-5 că „necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” Ceea ce face ca lucrurile să fie diferite este dragostea lui Dumnezeu prin Fiul Său, care ne este un exemplu în orice situație.

Toți avem nevoie de răbdare, iar Dumnezeu este credincios și ne va da ceea ce ne-a promis. Să-I cerem azi Domnului să ne umple inimile cu dragostea Lui și să ne ajute să fim răbdători spre biruință!

Provocare: Propune-ți în perioada următoare să ai o zi de post! Dacă nu poți o zi întreagă, alege să renunți la una sau două mese, după cum îți permite sănătatea! Folosește timpul acesta pentru a te ruga sau pentru a ajuta pe cineva aflat în nevoie!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Încrede-te în Domnul și fă binele; locuiește în țară și umblă în credincioșie! Domnul să-ți fie desfătarea, și El îți va da tot ce-ți dorește inima!
Psalmul 37:3-4

Ascultă ediția audio aici.

A zi vă provoc să aprofundăm o aplicație a acestor versete:

Încrede-te în Domnul și fă binele! Este un sfat pentru ocaziile când îți este trădată încrederea în ceilalți. Multe personaje biblice au trăit această experiență: David a fost dezamăgit de Saul, de Nabal și chiar de fiii lui. Iosif a fost vândut de frații lui și pedepsit pe nedrept de Potifar, beneficiarul serviciilor și binecuvântărilor aduse de el. Daniel și prietenii săi și-au pus încrederea în Domnul mai presus de viața lor. Toți aceștia au demonstrat că încrederea în Domnul este strâns legată de înfăptuirea binelui, pentru că binele nu este un răspuns la binele care ți se face, ci o dovadă a credinței că binele nu vine de la oameni și este doar un drum pe care alegi să mergi cu Dumnezeu.

Locuiește în țară și umblă în credincioșie! Să nu fi avut Iosif, Daniel sau prietenii lui posibilitatea să evadeze din țara în care erau, așa cum au reușit Moise sau David? Indiferent dacă răspunsul este afirmativ sau negativ, cert este că au locuit acolo și au fost credincioși în orice lucru încredințat: mic sau mare, ușor sau greu, plăcut sau dezagreabil.

Domnul să-ți fie desfătarea! Entuziasmul profetului Isaia, pe care îl întâlnim în cartea sa, în capitolul 61:10, este contagios: „Mă bucur în Domnul și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu, căci…”, și aici fiecare poate enumera motive personale și obiective pentru care Domnul să fie bucuria, încântarea și delectarea sa. În același timp, acest îndemn este o condiție a unei vieți împlinite, așa cum reiese din finalul versetului:

Și El îți va da tot ce-ți dorește inima! Doar inima și mintea educate după principiile divine sunt apte să aprecieze darurile cerului și să fie fericite cu acestea.

Încrederea în Dumnezeu și înfăptuirea binelui indiferent de circumstanțe, șederea în locul în care El te-a chemat – o țară, un oraș, un sat, o familie, un loc de muncă sau un serviciu de voluntariat, o slujbă în biserică – și un comportament ireproșabil, pacea și împlinirea sufletească în Dumnezeu vor oferi vieții cel mai înalt sens și o răsplată deplină – fericirea veșnică.

Doamne, ajută-mă astăzi să accept provocările din Cuvântul Tău și să fac din Tine bucuria mea în orice vreme!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani.
Psalmul 90:10

Ascultă ediția audio aici.

Metusala a trăit 969 de ani. Oamenii de la începutul secolului al XX-lea aveau o speranță de viață cuprinsă între 40 și 50 de ani. Iar românul de azi speră, cel puțin statistic, să ajungă la 76,6 ani. Ce bine că nu ne-am născut la începutul anilor 1900! Și ce trist că nu ne-am născut pe vremea patriarhilor! Ne consolăm totuși cu ideea că trăim în cea mai prosperă perioadă a omenirii. Longevitatea e un subiect amplu discutat, de la femeile care-și cumpără creme de față ce promit reducerea ridurilor din primele zile de utilizare la cercetătorii care susțin că suplimentul X ne pune pe traiectoria corectă pentru o viață lungă și lipsită de griji.

De o vreme încoace, mă tot uit în oglindă, frământată de subiectul lon­gevității. Am trecut de 40 de ani. Nu-mi convine. Nu mai am energia de la 20 de ani, nici măcar de la 35. Nu mai am pielea din tinerețe. Se brăzdează încet-încet. Nu mai am tonusul de altădată. Sunt curioasă totuși să aflu ce urmează. Și vreau să cred aforismul care spune că viața începe la 40 de ani, până atunci faci doar cercetare. Simpatică atitudine!

Fiecare etapă a vieții are farmecul ei, așa că sunt curioasă care e farmecul vieții după ce ai trecut de 40 de ani. Descopăr, de exemplu, că trebuie să fac mai mult sport ca altădată, ca să îmi mențin tonusul și masa musculară. Că am nevoie de somn de calitate pentru a putea face față zilei de mâine. Că e mai bine să sar peste o masă a zilei, de regulă seara, ca să nu fiu nevoită să-mi schimb garderoba. Că alergătura zilei poate fi contrabalansată de o oră de plivit buruienile din stratul de ceapă. Că o cană de smoothie de spanac mă înviorează. Că frământatul pâinii cu maia îmi dă timp de gândire. Că trezitul devreme și liniștea din casă sunt cadrul perfect pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

Trăgând linie, e mai multă înțelepciune după 40. Mai puțină grabă. Mai multă dorință de a privi cerul. Ba chiar mai multe gânduri despre veșnicie. Pentru că, dacă omul și-a scurtat viața prin alegerile lui, Dumnezeu a proiectat totul cu bătaie veșnică. Așa că să lăsăm medicii să lucreze pentru longevitate, iar noi să avem privirea ațintită spre veșnicie!

Provocare: Fă-ți un plan să mergi în zilele următoare să îl vizitezi, dacă va fi posibil, pe cel mai vârstnic membru din comunitatea ta! Spune-i că Isus îl iubește și că vrea să îi rămână aproape până la capăt!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.