Categorie: Devoțional

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.
2 Corinteni 12:10

Ascultă ediția audio aici.

Creștinismul nu promite exceptarea de la durere. „În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Faptele apostolilor 14:22). Este necesară credința, credința puternică și plină de speranță, care aduce convingerea că Dumnezeu nu îi conduce pe copiii Săi în vreo ispită care să fie mai mare decât puterea lor de a o îndura. Ce anume are puterea să facă o asemenea credință ne spune Pavel, în epistola sa către evrei. Adresându-se celor care, confruntați cu persecuția și moartea, își menținuseră neclintită încrederea în Dumnezeu, el spune: „Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștile vrăjmașe. Femeile și-au primit înapoi pe morții lor înviați; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea și au fost chinuiți. Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare, au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți” (Evrei 11:33-37).

În această lume acești eroi ai credinței au fost considerați nevrednici să trăiască, dar în cer ei sunt înregistrați ca fii ai lui Dumnezeu, vrednici de cea mai înaltă onoare. Hristos spune: „Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici” (Apocalipsa 3:4). În curțile cerului îi așteaptă „o greutate veșnică de slavă”. „Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre” (Evrei 12:1,2).

„Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice” (2 Corinteni 4:17,18).

Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi, dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți la arătarea slavei Lui.
1 Petru 4:12,13

Ascultă ediția audio aici.

Nu fără motiv trimite Dumnezeu încercarea peste copiii Săi. El nu-i conduce niciodată altfel de cum ar alege ei înșiși să fie conduși, dacă ar putea să vadă sfârșitul de la început și să discearnă gloria scopului pe care ei îl împlinesc în calitate de colaboratori ai Lui. Dumnezeu îi disciplinează ca să-i smerească, să-i determine, prin încercare și suferință, să-și vadă slăbiciunea și să se apropie mai mult de El. (…)

Creștinii sunt bijuteriile lui Hristos. Ei trebuie să strălucească pentru El, răspândind lumina farmecului Său. Strălucirea lor depinde de șlefuirea de care au parte. Ei pot hotărî dacă să fie cizelați sau să rămână necizelați. Dar oricine este declarat vrednic de un loc în templul Domnului trebuie să se supună procesului de șlefuire. Fără prelucrarea pe care o asigură Domnul, ei nu pot reflecta mai multă lumină decât o piatră obișnuită. Hristos îi spune omului: „Tu ești al Meu. Te-am cumpărat. Acum ești doar o piatră brută, dar, dacă te vei așeza în mâinile Mele, te voi prelucra, iar oglinda în care te vei transforma va străluci și va aduce onoare numelui Meu. Nimeni nu te va smulge din mâna Mea. Eu te voi face comoara Mea prețioasă. În ziua încoronării Mele, tu vei fi o nestemată în coroana bucuriei Mele.”

Lucrătorul Divin petrece puțin timp cu materialele lipsite de valoare. Numai pietrele prețioase sunt șlefuite după asemănarea unui palat și le sunt îndepărtate toate părțile rugoase. Acest proces este aspru și provocator, rănind mândria umană. Hristos taie adânc în experiența despre care omul, în mulțumirea lui de sine, crede că este completă, dar Hristos îndepărtează înălțarea de sine din caracter. El taie părțile în exces și așază piatra prețioasă pe roata de șlefuire, o apasă până când părțile nedorite sunt îndepărtate. Apoi, când ridică piatra în lumină, Maestrul Se vede oglindindu-Se în ea și declară că aceasta este demnă să fie așezată în coroana Sa. Binecuvântată fie experiența, oricât de crudă ar fi, care îi dă pietrei o nouă valoare!

Fiule, nu disprețui mustrarea Domnului și nu te mâhni de pedepsele Lui! Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește!
Proverbele 3:11,12

Ascultă ediția audio aici.

Dumnezeu îi aduce pe oameni în situații în care sunt încercați ca să vadă dacă se încred într-o putere din afara și de deasupra lor. El nu privește la ce privește omul. Adesea, El trebuie să întrerupă anumite legături umane și să schimbe ordinea stabilită de om, care este perfectă după părerea lui. Ceea ce omul consideră că ar fi în interesul lui spiritual și trecător ar putea fi de altfel în conflict cu experiența de care are nevoie pentru a fi un urmaș al lui Hristos. Ideea lui despre propria valoare poate fi departe de adevăr.

Pe calea de la pământ la cer sunt presărate teste. De aceea drumul spre cer este numit „calea îngustă”. Caracterul trebuie testat, altfel ar fi mulți creștini falși care ar păstra o formă de religie până când le sunt lezate înclinațiile, mândria, ambiția și dorința de a-și urma propria cale. Atunci când, cu permisiunea Domnului, vin încercări aspre asupra lor, lipsa de religie autentică, de blândețe și de umilință în Hristos le arată că au nevoie de intervenția Duhului Sfânt. Porunca lui Hristos:

„Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9:23) este indicatorul de calitate a experienței. Când înclinațiile sau speranțele sale ambițioase nu mai sunt satisfăcute, omul arată ce spirit îl guvernează. (…)

El [Hristos] îi invită pe toți oamenii să poarte jugul Său și să învețe blândețea și smerenia Sa. Hristos știe că este absolut necesar să facă acest lucru. Dar nicio ființă umană nu poate purta jugul supunerii și ascultării dacă nu învață zilnic în școala lui Hristos. (…) Nimeni, indiferent de presupusele capacități, nu poate trece testul încercării dacă nu este elev în școala lui Hristos. (…) Adevăratul creștin își fixează privirea asupra Celui care cercetează inima și încearcă rărunchii și care cere ca adevărul să fie interiorizat. Rugăciunea sa constantă este: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!” (Psalmii 139:23,24).

Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic. El face rana și tot El o leagă; El rănește, și mâna Lui tămăduiește.
Iov 5:17,18

Ascultă ediția audio aici.

Tatăl nostru ceresc nu îi face în mod intenționat pe copiii oamenilor să sufere sau să plângă. El Își urmărește propriul scop cu viscolul și furtuna, cu focul și potopul. Domnul permite să vină peste poporul Său calamități pentru a-l feri de pericole mai mari. El dorește ca toți oamenii să-și cerceteze inima cu grijă și atenție și apoi să se apropie de Dumnezeu ca El să Se poată apropia de ei.

Viața noastră este în mâinile lui Dumnezeu. El vede pericole amenințătoare pe care noi nu le putem vedea. El este dătătorul tuturor binecuvântărilor noastre, sursa tuturor îndurărilor noastre și ordonatorul tuturor experiențelor noastre. El vede pericolele nevăzute pentru noi. Dumnezeu poate permite să vină asupra oamenilor Săi lucruri care să le umple inima de tristețe, întrucât El vede că ei au nevoie să-și îndrepte căile, nu să se abată de la drum. El ne cunoaște limitele și Își aduce aminte că suntem țărână. Până și perii capului ne sunt numărați. Dumnezeu acționează prin cauze naturale pentru a-i face pe cei din poporul Său să-și aducă aminte că nu sunt uitați, ci că El dorește ca ei să renunțe la comportamentele prin care, dacă li s-ar permite să le dea curs neverificați și nesupravegheați, ar ajunge într-un mare pericol. Încercările vin asupra noastră ca să ne determine să ne cercetăm inima să vedem dacă este curățată de tot ce ar putea-o murdări. Domnul lucrează constant la binele nostru prezent și veșnic. (…)

Fiecare suflet care este salvat trebuie să devină părtaș cu Hristos la suferințele Sale, pentru a putea fi părtaș cu El la slava Sa. Cât de puțini înțeleg de ce Dumnezeu îi supune la încercare! Prin încercare, credința noastră câștigă putere spirituală. Domnul caută să Își educe poporul să depindă cu totul de El. (…) Fiecare să-și examineze maniera în care acționează! Fiecare să se întrebe dacă este corespunzătoare standardului stabilit de Dumnezeu pentru el! Putem spune din toată inima că am abandonat voința personală? „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii mele” (Psalmii 40:8). Ne întrebăm noi în fiecare zi: „Doamne, care este voia Ta cu privire la mine?”

Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.
1 Ioan 2:1

Ascultă ediția audio aici.

Când suntem ispitiți să păcătuim, să ne amintim că Isus pledează pentru noi în sanctuarul ceresc! Când renunțăm la păcate și venim la El în credință, El rostește numele noastre și le prezintă Tatălui Său spunând: „I-am săpat pe palmele mâinilor Mele și îi cunosc pe nume.” Apoi îngerilor li se poruncește să îi ocrotească. În ziua celei mai arzătoare încercări, El va spune: „Du-te, poporul Meu, intră în odaia ta și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia!” (Isaia 26:20). Care este odaia în care să se ascundă? Este ocrotirea oferită de Hristos și îngerii sfinți. Cei din poporul lui Dumnezeu nu se află împreună în același loc, în acel timp. Ei fac parte din diverse grupuri, în toate părțile pământului, și vor fi încercați singuri, nu la comun. Fiecare trebuie să treacă testul pe cont propriu.

Nu a existat niciodată o vreme în care poporul lui Dumnezeu să aibă o mai mare nevoie să solicite promisiunile lui Dumnezeu ca acum. Fie ca mâna credinței să străpungă întunericul și să apuce brațul puterii infinite! În timp ce vorbim de nevoia despărțirii de păcat, să ne aducem aminte că Hristos a venit în lumea noastră să-i salveze pe păcătoși și că „de aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El” (Evrei 7:25). Este privilegiul nostru să credem că sângele Său poate să ne curețe de orice pată și urmă de păcat. Nu trebuie să limităm puterea Celui Sfânt al lui Israel. El așteaptă să venim la El chiar așa cum suntem, păcătoși și murdari. Sângele Lui este eficient. (…) Când cădem în ispită, să nu ne descurajăm! Făgăduința aceasta reverberează de-a lungul timpului până la noi: „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” Consider că pentru această singură promisiune ar trebui înălțat un cântec continuu de recunoștință. (…)

Să strângem aceste pietre prețioase ale făgăduinței și, când Satana ne acuză de marea noastră păcătoșenie și ne ispitește să ne îndoim de puterea lui Dumnezeu de a ne salva, să repetăm cuvintele lui Hristos: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37)!

Cineva i-a zis: „Doamne, sunt oare puțini cei ce se mântuiesc?” El a răspuns: „Străduiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă, căci – vă spun – mulți vor căuta să intre, și nu vor putea!” (EDCR)
Luca 13:23,24

Ascultă ediția audio aici.

Atunci când citim că mulți vor căuta să intre și nu vor putea, vrem să înțelegem ce să facem pentru a reuși. Aceasta este o afirmație regretabilă, și anume că sunt unii care nu vor putea să intre pe ușa cea strâmtă pentru că ei doresc doar să intre, nu și să se străduiască. (…)

Suntem într-o lume unde păcatul și nedreptatea abundă și vrem să știm ce să facem să moștenim viața. Nu ne putem permite niciunul dintre noi să pierdem marea răsplată pregătită învingătorului. Vrem să știm că pașii pe care îi facem ne îndreaptă spre cer, și nu spre pământ. (…)

O mare și solemnă responsabilitate ne este dată nouă, acelora care declarăm că ascultăm de poruncile lui Dumnezeu, și anume să arătăm lumii din jur că ne îndreptăm pașii spre cer. Și, pe măsură ce perseverăm împotriva curentului care duce totul la vale, vrem să știm pentru ce luptăm. Trebuie să alergăm spre țintă, pentru premiul înaltei noastre chemări în Isus Hristos. Nu putem rămâne într-o opoziție nepăsătoare și să câștigăm totuși premiul. (…)

Trebuie să ajungem la statura de om mare în Hristos Isus și astfel să edificăm un templu prețios în Domnul. El spune: „Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu” (2 Corinteni 6:16). (…) Ceea ce ne dorim este Duhul lui Dumnezeu în sufletul nostru! Vrem să avem fața întoarsă permanent spre cer. Și, când vedem că păcatul din noi se luptă să ne domine, trebuie să ne străduim, să depunem eforturi. (…)

Salvatorul cel milos stă chiar alături de tine să te ajute. El ar trimite toți îngerii slavei Sale în timp ce te lupți să biruiești păcatul, așa încât Satana să nu te poată birui. Domnul Hristos (…) a luat natura umană asupra Lui ca să poată coborî la om în toate ispitele prin care acesta este încercat. Milosul Răscumpărător știe cum să ne ajute în toate luptele noastre.

Soarele apune: B 19:29, CT 19:19, IS 19:25, MS 19:37, SM 19:44, DJ 19:39, AR 19:48

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții p   e care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
Iacov 1:12

Ascultă ediția audio aici.

Când vin încercările în viața noastră, când norii întunecă orizontul, cât de repede uităm că Isus este Salvatorul nostru, că dincolo de nori Soarele Neprihănirii luminează, că îngerii stau aproape de noi, ferindu-ne de rău! Le-aș spune celor disperați: „Priviți și trăiți! Sperați în Dumnezeu, fiindcă pe crucea Calvarului a fost adusă o jertfă completă pentru voi! Isus este Prietenul păcătoșilor, Răscumpărătorul păcătoșilor. Bucuria eternă – o viață de fericire neumbrită – îl așteaptă pe cel care Îi consacră totul lui Hristos. Mutați-vă privirea de la voi la Isus, care pledează înaintea tronului lui Dumnezeu în favoarea voastră! Ascultați cuvintele Sale: «Veniți la Mine (…) și Eu vă voi da odihnă» (Matei 11:28). «Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară» (Ioan 6:37). Apucați promisiunile lui Dumnezeu cu mâna credinței! Însușiți-vă aceste făgăduințe nu cândva în viitor, ci chiar astăzi!”

Nici cea mai puternică ispită nu poate scuza păcatul. Oricât de mare ar fi presiunea asupra sufletului, nelegiuirea este actul nostru propriu. Nu stă în puterea pământului sau a iadului să oblige pe cineva să facă rău. Satana ne atacă în cele mai slabe puncte ale noastre, dar noi să nu fim înfrânți! Oricât de crunt sau de neașteptat ar fi atacul, Dumnezeu a pregătit ajutorul pentru noi și, prin puterea Sa, putem învinge. În ceasul celei mai mari nevoi, când descurajarea copleșește sufletul, Isus vine foarte aproape de noi. Ceasul nevoii omului este ocazia lui Dumnezeu. El ne vede pericolul și prevede un ajutor pentru noi. (…)

Să nu te gândești că, atunci când umbli cu Isus, trebuie să mergi în umbră! Cei mai fericiți oameni din lume sunt cei care se încred în Isus și împlinesc cu bucurie poruncile Sale. El este lumina vieții. Din viața celor care Îl urmează, neliniștea și nemulțumirea dispar. Cu toată inima, ei repetă refrenul înțeleptului: „Căile ei [înțelepciunii] sunt niște căi plăcute și toate cărările ei sunt niște cărări pașnice” (Proverbele 3:17). Chiar dacă întâmpină încercări și greutăți, viața lor este plină de bucurie, Hristos pășește alături de ei și prezența Lui face cărarea luminoasă.

 Soarele apune: B 19:31, CT 19:21, IS 19:27, MS 19:39, SM 19:46, DJ 19:40, AR 19:50

Domnul Dumnezeu M-a ajutat, de aceea nu M-am rușinat, de aceea Mi-am făcut fața ca o cremene, știind că nu voi fi dat de rușine.
Isaia 50:7

Ascultă ediția audio aici.

Tinerii au un exemplu în Daniel și, dacă sunt fideli principiului și datoriei, vor fi instruiți asemenea lui Daniel. Din perspectiva înțelepciunii lumii, Daniel și cei trei prieteni aveau toate avantajele asigurate. Dar chiar în acest punct avea să vină primul lor test. Principiile lor trebuiau să intre în coliziune cu indicațiile și aranjamentele împăratului. Ei trebuiau să mănânce hrana și să bea băutura de la masa lui. (…) „Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea împăratul și a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce” (Daniel 1:8).

Această cerere nu a fost înaintată cu o atitudine de sfidare, ci prezentată ca o mare favoare care li s-ar fi făcut. (…) Daniel și tovarășii lui (…) erau manierați, amabili, respectuoși, posedând harul blândeții și al modestiei. Acum, când au ajuns la test, Daniel și prietenii lui s-au poziționat cu totul de partea neprihănirii și adevărului. Ei nu au acționat din capriciu, ci în mod cumpănit. Ei au hotărât ca, întrucât nu consumaseră carne în trecut, aceasta să nu facă parte din alimentația lor nici în viitor. Și, întrucât vinul era interzis tuturor celor care se angajau în slujirea lui Dumnezeu, ei au decis să nu-l consume. (…) Daniel și prietenii lui nu știau care urma să fie rezultatul deciziei lor. Nu știau decât că i-ar fi putut costa viața, dar au hotărât să rămână la calea dreaptă a strictei temperanțe, chiar și în curțile desfrânatului Babilon. (…) Comportamentul bun al acestor tineri i-a făcut să obțină favoarea. Ei și-au lăsat cazul în mâinile lui Dumnezeu, urmând o disciplină a renunțării de sine și a moderației în toate lucrurile. Și Domnul a cooperat cu Daniel și prietenii lui. (…) Aceste detalii au fost păstrate în raportul istoriei copiilor lui Israel ca o avertizare pentru toți tinerii: să evite obiceiurile, practicile și satisfacerea dorințelor care L-ar putea dezonora pe Dumnezeu în vreun fel.

Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.
Evrei 12:4

Ascultă ediția audio aici.

În fiecare perioadă istorică de la căderea lui Adam, opoziția forțelor răului a transformat într-un război continuu viața celor care doresc să fie loiali și ascultători de Dumnezeu și de poruncile Sale. Cei care vor fi victorioși la final trebuie să întâmpine și să înfrângă forțele lui Satana, care se opune cu determinare neclintită la fiecare pas de înaintare. Ei trebuie să se confrunte cu un inamic vigilent, cu un inamic versat, care nu doarme niciodată și care încearcă neobosit să submineze credința slujitorilor credincioși ai lui Dumnezeu. (…)

Binele și răul nu se armonizează niciodată. Nu poate exista niciun compromis între lumină și întuneric. Adevărul este lumină descoperită, eroarea este întuneric. Lumina nu are nicio legătură cu întunericul, nici neprihănirea, cu nelegiuirea. (…) Aș vrea să pot găsi cuvintele care să descrie această chestiune așa cum este. Dumnezeu așteaptă ca soldații Săi să fie totdeauna la datorie. Niciodată ei să nu fie doborâți de ispită, niciodată să nu fie nedrepți. Niciodată să nu se predea și nici să nu fugă. Încrezându-se în puterea lui Dumnezeu, ei trebuie să-și mențină integritatea. Cu o fermitate care nu cedează absolut deloc, ei să se țină strâns de cuvânt: „Stă scris.”

Nu uita că beneficiem de o poziție avantajoasă, deoarece Hristos a biruit pentru noi. El a luat toate măsurile ca și noi să biruim. Puterea divină stă în spatele oricărei voințe neclintite de a face ce este corect. Dumnezeu a pus la dispoziție armura și armele cu care fiecare om trebuie să lupte. Soldații lui Hristos să-și pună întreaga armură a lui Dumnezeu și să nu cedeze la niciun atac al lui Satana! (…) Succesul în lupta creștină presupune stare de alertă și crucificarea zilnică a eului. Cel călăuzit de principii curate și sfinte va discerne repede orice urmă de rău, pentru că Îl ia pe Hristos ca model. Regretul său profund la descoperirea unui act greșit presupune și o corectare imediată a fiecărui pas abătut de la adevăr. Acest lucru înseamnă silință continuă și arzătoare în vederea celor mai înalte realizări în viața creștină. Înseamnă a-i ajuta și pe alții să urce spre cer. Înseamnă a rămâne lângă Hristos prin credință vie și a ne opune răului, dacă este nevoie, până la sânge în lupta cu păcatul.

De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul.
Efeseni 6:13

Ascultă ediția audio aici.

Mulți nu înțeleg conflictul dintre Hristos și Satana care va veni asupra sufletului oamenilor. Ei nu-și dau seama că, dacă vor să stea sub steagul însângerat al Prințului Emanuel, trebuie să fie dispuși să fie părtași și la conflictele Lui și să ducă un război decisiv cu puterile întunericului. Gândindu-se la acest conflict, Pavel le scrie fraților săi efeseni îndemnul încurajator de a se întări – de a nu fi slabi și șovăitori, purtați încoace și încolo ca de niște valuri. În ce să se întărească? În propria lor putere? Nu! „Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:10-13).

Obținerea vieții veșnice va implica întotdeauna o luptă, un conflict. Să fim totdeauna găsiți ducând lupta cea bună a credinței! Suntem soldații lui Hristos și celor care s-au înrolat în armata Lui li se cere să depună un efort dificil, efort ce le va solicita energiile la culme. Trebuie să înțelegem că viața unui soldat este marcată de război ofensiv și de rezistență perseverentă. Pentru Hristos, trebuie să îndurăm încercări.

Victoriile nu sunt câștigate prin ceremonii sau prin manifestări exterioare, ci printr-o ascultare simplă de cel mai înalt General, Domnul Dumnezeul cerului. Acela care se încrede în acest Conducător nu va cunoaște nicio înfrângere. Ascultarea de Dumnezeu este eliberare din robia păcatului, eliberare de patima și impulsul uman. Omul trebuie să fie biruitor asupra propriei persoane, învingător asupra propriilor înclinații, asupra „căpeteniilor” și „domniilor”, asupra „stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (…). „De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul” (Efeseni 6:13).