Categorie: Devoțional Femei

Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă, tot așa și noi, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora.
Romani 12:4-5

Exercițiile fizice au făcut întotdeauna parte din viața mea, de când aveam aproximativ 25 de ani. Îmi plăcea baschetul, așa că am devenit arbitru pentru că asta îmi permitea să alerg pe tot terenul. Am fost arbitru timp de șapte ani. Am arbitrat doar baschet masculin, așa că a fost o adevărată provocare. Îmi plăcea să le spun bărbaților, atunci când făceau fault și fugeau la mine contestându-mi decizia, să joace mingea, că nu era momentul pentru un curs de baschet. Așa erau vremurile. Să fiu responsabilă de un meci de baschet a fost unul dintre numeroasele momente importante din anii mei de tinerețe. Acum am 69 de ani. Privind în urmă, văd că putem învăța multe din acest joc.

Sunt două lucruri pe care le-am reținut din acest joc și pe care vreau să le împărtășesc cu voi. Unul este valoarea muncii în echipă și celălalt este răbdarea. Am învățat în călătoria noastră de creștini că munca în echipă este necesară pentru a insufla caracter în călătoria noastră spre cer. În limbajul baschetului, trebuie să înțelegem că în munca în echipă și în construirea bisericii lui Hristos, unul poate fi fundaș, altul atacant și altul pivot. Există, desigur, mult mai multe poziții pentru lecțiile de viață. Biblia afirmă în 1 Corinteni 12:12: „Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Hristos.” Lucrând împreună, ținând cont de fiecare personalitate și de contribuțiile unice pe care le aduce echipei, trebuie să construim trupul lui Hristos.

Baschetul ne învață răbdarea. Ați observat vreodată cum o echipă poate câștiga multe puncte în prima repriză a meciului, construind un avantaj, dar până la sfârșitul meciului pierde? Același lucru este valabil și pentru noi, pe măsură ce ne deplasăm pe autostrada vieții. Niciodată nu va fi de ajuns să ne concentrăm asupra a ceea ce am făcut la începutul călătoriei noastre. Esențial este modul în care am perseverat și am făcut față tuturor greutăților vieții, zi de zi, cu răbdare și trăind victorioși. Ne așteaptă o coroană prin jertfa lui Hristos. Cu muncă în echipă, răbdare și harul lui Dumnezeu, vom câștiga cu toții meciul și ne vom bucura de viața veșnică!

„Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”
Ieremia 29:11

Primele trei rânduri erau pline, iar unii din primul rând stăteau cu coatele pe genunchi, aplecându-se în față, în timp ce vorbeam la o închisoare de bărbați. O astfel de sete pentru Isus este emoționant de văzut. Dacă am tânji așa după Isus la fiecare întâlnire religioasă! Când prietena mea Bev m-a invitat să le vorbesc, mi-a spus: „Vino cu o mașină potrivită, pentru că va fi zăpadă în trecătoare la întoarcere!”

Înainte de discursul meu, trei bărbați au împărtășit un verset și motivul pentru care le-a plăcut. Unul dintre ei a împărtășit Ieremia 29:11, care este un verset liniștitor, despre identitatea noastră în Dumnezeu. Efeseni 5:2 spune: „Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi «ca un prinos și ca o jertfă de bun miros» lui Dumnezeu.” Iar darul Său nu se oprește aici, pentru că El Își extinde dragostea prin noi. Efeseni 2:10 ne amintește că suntem incluși în ceea ce face Dumnezeu: „Căci noi suntem lucrarea Lui.” Niciodată să nu crezi că talentele tale nu sunt utile sau că nu au impact.

După discursul meu, am participat la un cerc de rugăciune în spatele sălii. Bev a început: „Are cineva o cerere de rugăciune?” După ce fiecare om își împărtășea motivele de rugăciune, un altul se ruga pentru nevoia respectivă. Bev a adăugat că a doua zi urma să mă întorc cu mașina pe munte prin zăpadă. Trei bărbați s-au oferit să se roage pentru mine.

După ce am ieșit din închisoare, am fost foarte curioasă cum e vremea și, într-adevăr, telefonul meu îmi arăta că era zăpadă pe munte. A doua zi dimineață, în timpul momentelor mele devoționale, nu am văzut niciun verset cu reasigurări despre vreme. În timp ce meditam și mă rugam, mi-au venit în minte patru cuvinte: „El poate, El poate.” Am recunoscut cântecul și L-am întrebat pe Dumnezeu cu voce tare: „Vrei să cânt cântecul?” Așa că am făcut-o. Apoi mi-am dat seama: Uau! Dumnezeu vrea ca eu să știu că El mă va purta prin zăpadă!

La scurt timp după aceea, am vorbit la biserica din apropiere și a fost o binecuvântare să fiu acolo. După un prânz minunat, am simțit nevoia să plec și m-am mirat cum Dumnezeu a pregătit cu adevărat tot drumul. În vârful muntelui, ningea, dar nu se așezase. Rugăciunile acelor oameni au contat cu adevărat în ceea ce privește vremea și, cel mai probabil, și alte binecuvântări nevăzute. Dumnezeu cu siguranță poate!

Binecuvântează, suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui!
Psalmii 103:2

Sunetul păsărilor ciripind în copaci a pătruns prin fereastra dormitorului meu. Ceasul deșteptător al naturii suna mult mai bine decât sunetul strident al alarmei telefonului meu. Mintea mi s-a întors la momentele în care, în naivitatea mea, îmi doream ca Dumnezeu să acționeze cu putere în favoarea mea. Hotărâtă să caut miracolul cel mare, am ratat numeroasele miracole mai mici pe care Dumnezeu mi le trimitea în fiecare zi.

Mi-am mișcat degetele de la picioare și m-am întins. Zâmbind, L-am lăudat pe Dumnezeu că îmi puteam simți membrele. Și, în timp ce mă gândeam la mine, mi-am dat seama că eram cu adevărat binecuvântată că sunt în deplinătatea facultăților mintale și că am un Dumnezeu care Se îngrijește de mine. În acel moment, am avut o revelație și mi-am propus să nu mai aștept și să nu mai caut miracole cu lupa. De atunci, Dumnezeu m-a ajutat să întrevăd minunile pe care mi le trimite zilnic.

Dumnezeu este preocupat de cele mai mici detalii ale vieții noastre. Nu există nimic care să scape atenției Sale. El ne numără firele de păr de pe cap și știe fiecare respirație a noastră. Când ne spune că nu trebuie să ne facem griji pentru viețile noastre, exact la asta Se referă. De ce? Pentru că Dumnezeu este capabil să ne asigure lucrurile de care avem nevoie. Atât de des, El răspunde la rugăciunile pe care noi nu le-am făcut sau editează cererile de rugăciune pe care le facem, astfel încât să putem primi ceea ce este mai bine pentru noi.

Ești preocupată să te concentrezi asupra tuturor lucrurilor care merg prost în viața ta? Grijile acestei vieți țipă la tine și îneacă binecuvântările pe care Dumnezeu continuă să ți le dăruiască? Ia-ți un moment pentru a număra binecuvântările pe care ți le-a dat Dumnezeu! Când vei începe să-ți numeri binecuvântările, îți vei da seama că ai foarte multe lucruri pentru care să-I mulțumești lui Dumnezeu. Uși deschise, uși închise, sănătate, putere, chiar aerul pe care îl respiri – nu putem epuiza niciodată lista cu tot ce a făcut El.

Fii încurajată de acest gând în fiecare zi și oprește-te – nu doar pentru a mirosi florile, ci și pentru a vedea minunile zilnice pe care Dumnezeu ți le trimite în cale! Nu trebuie să aștepți acel mare eveniment. În fiecare zi se întâmplă miracole în jurul tău. Oprește-te pentru o clipă și ia aminte! Vei fi surprinsă câte te înconjoară.

El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari și grozave pe care ți le-au văzut ochii.
Deuteronomul 10:21

Pe măsură ce lucram cu copiii din India, mă luptam cu dorința de a-i putea ajuta pe fiecare dintre ei. Sunt atât de mulți copii care au nevoie de ajutor! Aceste nevoi pot fi de orice fel: de la nevoia de ajutor pentru o educație creștină la nevoia de bani pentru probleme de sănătate sau nevoia de pachete de igienă. Mi se frânge inima când văd la nesfârșit nevoia mare și lipsa de lucruri de bază.

Cu ani în urmă, am întâlnit un tânăr care își pierdea încet-încet vederea. Krishna frecventa una dintre școlile noastre, unde programul Adventist Child India (ACI) ajută la finanțarea copiilor sponsorizați. Provenea dintr-o familie foarte săracă, care nu-și putea permite niciun fel de îngrijire. Când l-am văzut, un ochi era deja aproape orb și îi curgea puroi din el. Mi-era teamă că puroiul se va muta și la celălalt ochi.

Patru ani mai târziu, am primit un telefon de la acest băiat. Acum aș vrea să vă împărtășesc povestea lui și miracolul pe care l-a trăit.

A fost operat la ochi la 1 ianuarie 2022, cu ajutorul Fondului Medical ACI. A fost nevoie de patru ani lungi de așteptare pentru operație, timp în care ACI a depus eforturi pentru a-l ajuta să fie acceptat pentru operație. Nimeni nu voia să-l primească din cauza pandemiei de Covid-19. Ne-am temut că va orbi complet înainte de a putea aranja operația. Exista un mare risc ca acest lucru să se întâmple.

A fost o mare bucurie să vorbesc cu Krishna la telefon și să aflu că operația a fost un succes. Se simte bine și acum poate vedea fără probleme. Are o slujbă grozavă și este în măsură să aibă grijă de el însuși și să își ajute părinții. Suntem recunoscători și uimiți de acest miracol minunat de la Dumnezeu.

Când căutăm prezența lui Dumnezeu și Îi cerem să intervină în situația noastră, putem vedea că se întâmplă minuni! Dumnezeu are putere asupra întregii creații și are capacitatea de a face o minune pentru fiecare dintre noi.

Sunt recunoscătoare că Krishna a beneficiat de un miracol. Dacă aveți nevoie de un miracol, mă rog ca într-o zi să aveți parte de unul și să vă amintiți că Dumnezeul nostru a promis să nu vă părăsească niciodată și să nu vă abandoneze.

Tu numeri pașii vieții mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău! Nu sunt ele scrise în cartea Ta?
Psalmii 56:8

Nu știu cum a început colecția, dar acum sunt sute în casa mea. Oameni de zăpadă. De toate mărimile și formele. Trebuie să fie oameni de zăpadă zâmbitori, cu aspect fericit – ce rost au oamenii de zăpadă încruntați sau triști? Soțul meu a încercat să le interzică accesul oamenilor de zăpadă, spunând că nu mai pot intra în casa noastră. Dar nu era ca și cum i-aș fi cumpărat. Oamenii pur și simplu continuau să mi-i ofere. În cea mai mare parte a anului, sunt depozitați în cutii la subsol. Dar în decembrie îi veți găsi în fiecare cameră din casa mea – chiar decorându-mi biroul de la serviciu. Fețele lor zâmbitoare ne umplu casa în lunile gri de iarnă, aducând speranță și bucurie.

De asemenea, am o colecție de cești și ceainice. Acestea umplu dulapul antic și colțul din sufrageria noastră. Aproape toate sunt de la prieteni – unele chiar din întreaga lume, cum ar fi adorabilul ceainic din Paris, pe care mi l-a adus o prietenă, sau fragila ceașcă de ceai din sticlă pe care am adus-o dintr-o călătorie în Turcia. Fiecare dintre ele poartă amintiri de prietenie, de iubire și îmi amintește să mă opresc și să-mi iau o clipă de răgaz să mă bucur de o ceașcă de ceai și de o conversație cu o prietenă.

Ce colecționați? Știați că și Dumnezeu este un colecționar? El colecționează două lucruri: lacrimile și rugăciunile noastre.

Pasajul din Psalmii 56:9 ne spune că Dumnezeu adună lacrimile noastre și le depozitează în burduful Lui. Nu orice fel de burduf, ci al Lui. El notează ce a adus fiecare lacrimă. Le înregistrează în cartea Sa. Vede și Își amintește. Lacrimile noastre – ceea ce ne-a adus durere și ceea ce ne-a adus bucurie – sunt importante pentru El. Suficient de prețioase pentru a le colecta și a le ține minte.

De asemenea, El ne adună rugăciunile. Apocalipsa 5:8 vorbește despre faptul că rugăciunile noastre sunt depozitate în „potire de aur” în fața tronului Său din ceruri. Nu se pune orice în potirele de aur. Doar lucruri importante. Lucruri prețioase. Iar Dumnezeu depozitează rugăciunile noastre chiar înaintea Lui în aur. Apocalipsa 8:3-5 ne spune că va veni o zi în care Dumnezeu va răsturna aceste potire de aur și le va vărsa pe pământ cu foc. Fie ca acest lucru să ne provoace să le umplem cu rugăciuni pentru cei dragi – rugăciuni de mântuire și transformare –, pentru ca Dumnezeu să le colecționeze, să le prețuiască și să le verse cu putere, pe măsură ce El mișcă inimi și schimbă vieți!

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.
1 Ioan 1:9

Când eram mică, toți copiii ieșeau afară și se jucau cu prietenii lor. Ne jucam pe străzi până când se aprindeau luminile de pe stradă. Apoi intram în casă și ne așezam la cină cu familiile noastre. Lucrurile sunt diferite astăzi.

Într-o zi, am vrut să ies afară și să mă joc, dar mi s-a spus că nu am voie să merg. Așa că m-am așezat la fereastră să mă uit la prietenii mei cum se joacă. Apoi m-am hotărât să deschid ușa și să stau pe scări, chiar în fața ușii. Practic, tot nu mă jucam cu prietenii mei. Am stat pe scări și i-am privit pe toți o vreme. Apoi, am decis să cobor scările și să mă așez pe trotuarul în care dădeau scările. Adică, încă nu mă jucam. În mintea mea, „joaca” era adevărata problemă.

După ce am stat o vreme pe trotuar, am decis să merg până la gard. De acolo aveam o vedere foarte bună asupra prietenilor mei, care se jucau pe stradă. În acest moment, mă aflam la doar câțiva metri distanță de locul unde se aflau ei. Următorul lucru pe care îl știu este că mă jucam cu mingea pe stradă cu prietenii mei!

Privind înapoi la acea zi, nu pot să nu mă gândesc că exact așa se întâmplă cu păcatul. Știm că ce vrem să facem este greșit. Dar sfârșim prin a face pași mici spre păcat până când suntem complet implicați. Uneori ne-am compromis atât de mult, încât uităm că ceea ce facem este greșit.

După cum probabil ați ghicit, am avut probleme în acea seară. Ceea ce am făcut a fost greșit și există consecințe pentru asta. La fel se întâmplă și cu păcatul. Există consecințe. Dar nu doar consecințe pământești. Pavel scrie în Romani: „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). Din fericire, așa cum ne spune textul de astăzi, ne putem pocăi de păcatele noastre și vom fi iertați.

Ar trebui să ne străduim să nu facem acești pași mici spre păcat. Dar, dacă o facem, trebuie să ne amintim că Îi slujim unui Dumnezeu iubitor, care ne va ierta! El ne va ajuta, de asemenea, să nu păcătuim; trebuie doar să-I cerem. Lăudat fie Dumnezeu!

Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!
Plângerile lui Ieremia 3:22-23

Eram încântată! Aveam șase ani și, pentru prima dată, părinții mei îmi permiteau să merg singură la serviciul divin de vineri seară, împreună cu prietena mea de opt ani, Jill. La Colegiul Pedagogic Kamagambo din Kenya, unde locuiam, era întotdeauna întuneric la ora 18:30, așa că, atunci când am plecat pe jos spre casa lui Jill, am luat lanterna cu mine și am aprins-o ca să văd drumul. Nu voiam să calc pe un șarpe!

Jill era gata când am bătut la ușa ei, așa că am pornit spre biserică de mână, sporovăind entuziasmate. Dar, în mod ciudat, când am trecut pe lângă clădirea în care se afla generatorul campusului, am tăcut amândouă. Apoi, răsunând în liniște, am auzit o voce puternică: „Diane, uită-te în spatele tău!” Speriată și temătoare, pentru că nu mai era nimeni în apropiere, m-am uitat în jur și apoi m-am întors spre Jill, strângând-o de mână și spunându-i: „Jill, uită-te în spatele nostru!”

Ne-am întors amândouă și am privit în întunericul din spatele nostru, care era luminat de un singur bec de pe peretele clădirii generatorului. Acolo, poate la un metru și jumătate în spatele nostru, era o cobră uriașă, ridicată în aer și gata să lovească. Dacă ne-ar fi mușcat, ne-ar fi ucis în câteva minute.

„Fugi! Fugi!”, am strigat la unison și am fugit pentru a ne salva viața. Când am ajuns la biserică, gâfâind și îngrozite, ne-am întrebat una pe alta de ce ne-am uitat înapoi. „Am auzit o voce spunând: «Jill, uită-te în spatele tău!»”, mi-a spus Jill, cu ochii mari.

Înmărmurită, i-am spus că și eu am auzit vocea spunând numele meu! Înfricoșate, am recunoscut că auziserăm vocea îngerilor noștri păzitori, care ne-au avertizat și au salvat-o cel puțin pe una dintre noi de la o moarte sigură.

Nu am uitat niciodată acea experiență și nu mă voi îndoi niciodată de existența lui Dumnezeu și de grija Sa tandră și personală. Soră, ce amintiri te bântuie din anul trecut? Regrete, amărăciune, tristețe, resentimente? Ai lăsat probleme nerezolvate, neînțelegeri neelucidate, răni nevindecate? Ai făcut greșeli? Ești gata să încerci din nou? Tatăl tău ceresc îți vorbește cu tandrețe și putere: „Fiica mea dragă, privește în spatele tău!” Amintește-ți: „Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât de a uita calea pe care ne-a condus Domnul și învățătura Sa din istoria trecutului nostru” (Ellen White, Evenimentele ultimelor zile, Viață și Sănătate, București, 2003, pp. 51–52).

Prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu.
Romani 6:10

În Biblie există multe povești despre lucruri care s-au pierdut. Există una despre o femeie care și-a pierdut moneda. A căutat-o mult timp. A măturat podeaua cu sârguință și a găsit-o. A fost atât de fericită și de ușurată, încât și-a chemat vecinii pentru a se bucura împreună cu ea de găsirea monedei pierdute.

Există un imn vechi numit „Erau nouăzeci și nouă”, care spune parabola lui Isus despre oaia pierdută. Când o oaie mică s-a rătăcit, ciobanul a plecat, lăsându-le pe celelalte nouăzeci și nouă de oi pentru a o găsi pe cea rătăcită. A căutat și a căutat în munți, în râpe și, în cele din urmă, după ce și-a rupt și murdărit hainele, a găsit oaia prinsă într-un tufiș. A luat-o în brațe, a pus-o aproape de inima sa și a adus-o înapoi la stână, unde era din nou în siguranță.

Când eram tânără, pisica noastră, Tessie, a avut pisoi. Pe primul l-a născut afară, așa că i-am adus pe amândoi în spălătoria călduroasă, unde a mai născut un pisoi. Dar ea tot încerca să se ridice și să iasă afară. I-am pus fața lângă pisoiul pe care îl adusesem înăuntru, dar ea tot voia să iasă afară. În cele din urmă, mi‑am dat seama ce voia. Am dus pisoiul nou-născut afară și Tessie l-a adus înapoi înăuntru, s-a întins în culcușul ei și a mai făcut încă trei pisoi. Am învățat că pisica mea știa să „numere” și că trebuia să treacă prin mișcarea de a-și aduce singură pisoiul înăuntru.

Când băieții mei erau mici, veneau la ei niște băieți din vecini să se joace. După un timp, l-am auzit pe unul dintre băieții vecinilor șoptindu-le: „Să nu ne jucăm cu cutare.” Băieții mei nu erau obișnuiți cu acest lucru și nu știau ce să facă. „De ce nu?”, au întrebat ei. M-am dus și le-am spus că toată lumea ar trebui să se joace împreună și că, dacă nu pot face acest lucru, ar trebui să meargă acasă. Imediat au decis că vor să se joace împreună.

Isus a fost un om al incluziunii. El nu a vrut ca cineva să se simtă exclus. După ce ucenicii au decis că acei copii erau un deranj, Isus le-a încurajat pe mame să îi aducă la El pentru a-i binecuvânta (Matei 19:13-15). Cât de mult mi-ar fi plăcut să-mi aduc copiii la Isus! De fiecare dată când manifestăm un caracter asemănător cu cel al lui Hristos, îi aducem pe oameni la El. Să nu uităm că suntem ambasadoarele lui Hristos pe acest pământ! Ce responsabilitate minunată avem!

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Isaia 65:24

Vara trecută, abia așteptam să călătoresc în Insulele Virgine. Deși mă simțeam puțin neliniștită pentru că urma să fiu plecată câteva luni.

Mi-am luat doi dintre nepoți cu mine în vacanță și am comandat câteva lucruri pentru ei de pe Amazon. Câteva lucruri care să îi ajute și să îi țină ocupați în timpul orelor lungi de călătorie. Pachetul era programat să ajungă miercuri seara, până la ora 22:00. Am verificat în fața ușii de mai multe ori după-amiaza pentru a vedea dacă pachetul era acolo, dar nu era nicăieri.

La ora 21:15 mi-am verificat e-mailul și am găsit o notificare că pachetul fusese livrat la ușa mea la ora 19:46. În e-mail era inclusă fotografia obișnuită care arată pachetul. M-am dus repede să văd dacă era acolo. Din păcate, nu era. Mi s-a înmuiat inima, deoarece urma să plecăm în doar șase zile. Nu ar fi fost timp pentru o nouă comandă.

M-am întrebat dacă nu cumva pachetul fusese livrat din greșeală la apartamentul greșit. M-am dus și m-am uitat la ușile de la etaj și nu l-am văzut nici acolo. Am decis să intru pe internet și să verific pe Amazon. Am fost instruită să aștept patruzeci și opt de ore înainte de a putea face o sesizare cu privire la pachetul dispărut. Fiind o persoană care crede că Dumnezeu este preocupat de fiecare detaliu al vieții noastre, m-am rugat în legătură cu această problemă și m-am dus la culcare.

A doua zi dimineață, m-am dus la ușă cu nerăbdare și am fost foarte bucuroasă să găsesc pachetul care îmi lipsea!

Această experiență mi-a reamintit două lucruri. În primul rând, trebuie să ne amintim să ne rugăm pentru orice în loc să ne îngrijorăm. Nimic din ceea ce ne preocupă nu este prea mic sau neimportant pentru a fi adus la Domnul în rugăciune. Lui Îi place să venim la El cu bucuriile și necazurile noastre.

În al doilea rând, Dumnezeu întotdeauna ne ascultă și ne răspunde la rugăciuni. Uneori ne oprim din rugăciune prea devreme. Continuați să vă rugați, continuați să vă încredeți! El este credincios.

Doamne, Îți mulțumim pentru promisiunea Ta că, înainte de a Te chema, ne vei răspunde! Fie ca niciodată să nu uităm că Tu ne asculți întotdeauna și că toate lucrurile lucrează împreună pentru binele nostru!

Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
Efeseni 5:20

Când eram mică, mama ne-a învățat pe mine și pe cei cinci frați ai mei să trimitem felicitări de mulțumire pentru cadourile de Crăciun și de ziua de naștere. Le trimiteam fără ezitare. Era ceva ce făceam pur și simplu. De-a lungul anilor, am trecut de la bilețelele scrise de mână la mijloace electronice de exprimare a mulțumirilor. De exemplu, le trimitem „Ms!” sau „Tx” prin SMS persoanelor care au făcut ceva pentru noi. De asemenea, nu este neobișnuit, atunci când folosim e-mailul, să apară mesaje de mulțumire pentru o informație pe care am primit-o sau pentru un act de bunătate.

Când spun povestea copiilor la biserică, îmi place să îi încurajez să spună mulțumesc atunci când strâng colecta. Oamenilor le place să se simtă apreciați, chiar dacă aruncă doar câteva monede în coșuleț. Un zâmbet drăguț și un „mulțumesc” prietenos pot contribui mult la încurajarea generozității.

Din păcate, de-a lungul anilor, se pare că eticheta a dispărut. Este întotdeauna trist să vezi ingratitudinea. Ceea ce mă face să mă întreb: dacă noi, oamenii, observăm lipsa de recunoștință, cum S-ar putea simți Dumnezeu? Biblia abordează importanța exprimării recunoștinței, în special față de Dumnezeu, care este sursa oricărui dar bun și desăvârșit (Iacov 1:17). Din moment ce ni se spune că, dacă cerem ceva după voia Tatălui, El ne ascultă (1 Ioan 5:14-15), atunci poate că ar trebui să ne formulăm rugăciunile puțin diferit. Ce-ar fi dacă, în loc de „Tată, Te rog, mântuiește-mi copiii!”, am spune: „Tată, Îți mulțumesc că faci tot ce este necesar pentru a-l aduce pe copilul meu mai aproape de Tine”?

S-ar putea să ne sune ciudat să mulțumim în avans. Dar nu este așa cu Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca noi să credem că El ne aude și că va face ceea ce știe că este cel mai bine. Deși ne poate surprinde modul în care ne răspunde, putem să ne arătăm convingerea că El va răspunde în felul și la timpul Său.

Faptul de a fi recunoscători ne face bine nouă înșine. Atunci când ne exprimăm mulțumirea și recunoștința față de Dumnezeu, acest lucru ne poate aduce un zâmbet în inimă și pe față: „O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele” (Proverbele 17:22). A fi recunoscător îi aduce bucurie nu numai celui care primește, ci și celui care dăruiește. Așadar, haideți să fim generoase în a le spune cât mai des „Mulțumesc!” celor din jurul nostru și mai ales lui Dumnezeu!