Categorie: Devoțional Femei

„În vremea aceea”, zice Domnul, „Eu voi fi Dumnezeul tuturor semințiilor lui Israel, și ei vor fi poporul meu.”
Ieremia 31:1

Întâlnirea de corturi din Michigan, Statele Unite ale Americii, a fost unul dintre punctele culminante ale verii mele în copilărie. Mama mea deținea o casă de odihnă cu unsprezece paturi și era singura dată când plecam în vacanță. Toată familia își făcea bagajele și pleca pentru o săptămână, iar eu am și astăzi prieteni pe care i-am cunoscut acolo. Întâlnirea de corturi din Michigan era una dintre cele mai mari din lume. Era o pregustare a raiului! Îmi plăcea să privesc oamenii care participau în costumele lor colorate și să-i aud vorbind în limba lor maternă. Ultimul an în care a avut loc această întâlnire a fost 1988, anul după ce mama mea a murit de cancer.

Relațiile sunt foarte importante pentru mine. Am fost recent în Vest și am reușit să mă întâlnesc cu una dintre cele mai bune prietene ale mele din Illinois. De asemenea, mi-am petrecut weekendul cu un cuplu care a participat la nunta mea din 1979. Și, în cele din urmă, am revăzut un prieten care este medic pensionar și cu care am fost la banchetul seniorilor de la Academia Andrews. A fost o excursie minunată, în care m-am întâlnit cu prieteni pe care nu i-am mai văzut de mulți ani.

Odată, când cei trei fii ai noștri erau mici, i-am dus la Disney World, în Orlando, Florida. În ziua de Sabat, am mers la o biserică din apropiere și am văzut două femei care erau studente misionare când eu și soțul meu am predat la Școala de Limbi Străine din Seul, Coreea, în 1980–1981. Ce reîntâlnire minunată am avut, depănând amintiri de acum douăzeci de ani!

În a treia duminică din iulie, avem o reuniune a familiei din partea tatălui meu. Am participat la ea cu părinții mei în fiecare an și am ajuns să-mi cunosc toți verii. Pe măsură ce am îmbătrânit, am decis să continuăm reuniunea și să îi încurajăm pe verii mai tineri să participe. Reuniunea noastră are loc de mai bine de șaptezeci și cinci de ani, cu o singură excepție, când a trebuit să o anulăm din cauza pandemiei de Covid-19.

Există o reuniune de familie pe care niciunul dintre noi nu vrea să o rateze – când Hristos Se va întoarce să-i ia pe copiii Lui acasă. El îi va aduna pe toți cei care au murit, împreună cu cei care așteaptă revenirea Sa, și nu vom mai vedea niciodată moartea. Răscumpărați prin sângele Său prețios, ne vom reuni cu cei dragi nouă. Ce zi va fi aceea! Isus vine în curând. Maranatha!

Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cei chemați, aleși și credincioși care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.
Apocalipsa 17:14

Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.
Apocalipsa 11:15

Încoronarea regelui Charles al III-lea al Regatului Unit, în mai 2023, a atras atenția întregii lumi. La Londra, mulțimi entuziaste s-au aliniat pe străzi pentru a sărbători și pentru a lua parte la fastul asociat cu evenimentul. Slujba de încoronare în sine este încărcată de istorie, având la bază ritualuri care datează de aproape o mie de ani. Este în esență o ocazie religioasă solemnă, cu imnuri, lectură din Scriptură și o predică, dar și cu ritualurile ungerii, consacrării și încoronării monarhului. Un aspect care mi-a atras atenția în timp ce urmăream transmisiunea a fost faptul că, la intrarea în Westminster Abbey, regele Charles a fost întâmpinat de un tânăr corist cu aceste cuvinte: „Maiestate, în calitate de copii ai Împărăției lui Dumnezeu, vă urăm bun-venit în numele Regelui regilor!” Regele Charles a răspuns: „În numele Lui și după exemplul Lui, nu am venit să fiu servit, ci să slujesc”, reluând cuvintele lui Isus din Marcu 10:45 (https://www.royal.uk/news-and-activity/2023-05-06/the-coronation-service-order-of-service).

Nu există nicio îndoială că regele Charles are deja mulți ani de slujire și va continua să slujească poporul peste care domnește. Și totuși, odată ce ritualurile s-au încheiat, regele și regina s-au întors la palatul lor. Slujirea lui Isus, pe de altă parte, a implicat un act de dragoste și compasiune uimitoare – El a renunțat la tronul Său ceresc pentru a deveni o ființă umilă, pentru a sluji și a salva omenirea.

Apostolul Pavel evidențiază umilința lui Isus, care Și-a asumat statutul de rob și a murit pe cruce, în ascultare de voia Tatălui Său (Filipeni 2:6-8). Vestea minunată este că Regele nostru slujitor a înviat și „Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2:9).

Prin harul Său, sper să mă aflu în marea mulțime din cer care Îl sărbătorește pe Regele nostru mântuitor și care cântă: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!” (Apocalipsa 5:12). Vei fi și tu acolo?

În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric. […] Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
Ioan 1:4-9

Crăciunul este o perioadă frumoasă, plină de povești, muzică, lumini colorate, decorațiuni și bunătăți speciale. Împletită în jurul tuturor celorlalte lucruri este povestea nașterii lui Isus, cel mai prețios Dar al lui Dumnezeu pentru noi – Lumina lumii!

În anul în care am împlinit nouă ani, mama ne-a urcat pe toți cei șase copii în micuța noastră berlină pentru o excursie în oraș. A fost un răsfăț special, deoarece rareori aveam ocazia să mergem. Se rugase să găsească o modalitate de a face Crăciunul special pentru puii ei și, chiar în acea dimineață, primise o scrisoare de la bunica, cu un cec atașat. Înainte de a coborî din mașină în fața magazinului general, mama ne-a instruit cu grijă „să ne uităm, dar să nu atingem” când vom intra înăuntru. Ne-am uitat cu uimire la toate luminile și jucăriile de Crăciun, fără să ne dăm seama că mama ne privea și își făcea cumpărăturile în liniște.

În timp ce ne îngrămădeam înapoi în mașină, mama părea îngrijorată. Ningea tare. Am pornit la drum, și cei mai mici au adormit curând de la bătaia ritmică a lanțurilor de cauciucuri pe asfalt. Dar când mama a ieșit de pe șosea pentru ultima porțiune de trei kilometri spre casă, eu și fratele meu Fred am început să ne rugăm. În cele din urmă, mașina a hurducăit, apoi s-a oprit. Mai era vreun kilometru și jumătate până acasă. Ninsoarea aproape se oprise și abia dacă mai fulguia. Mama știa că mersul pe jos ne va ține de cald. Mama, Fred și cu mine îi căram pe cei mai mici copii. După ceea ce ni s-au părut a fi ore întregi, am intrat în casă, recunoscători că eram acasă și la căldură.

Tata, care se întorcea de la serviciu, a dat peste mașina noastră blocată. Primul său gând a fost: Doamne, ai grijă de familia mea! Ne-a urmărit cu atenție urmele pașilor, cu brațele încărcate cu cumpărăturile mamei. O, ce ușurare când și-a ridicat privirea și a zărit luminile de acasă! Îți mulțumesc, Doamne, sunt în siguranță!

În dimineața de Crăciun, ce bucurie a fost când fiecare din noi a primit una dintre acele jucării minunate pe care le doream de mult! Ne târâm printr-o lume rece și întunecată, dar Isus este încă Lumina și ne face semn să ne întoarcem acasă. Ce bucurie va fi în marea dimineață a învierii! El ne-a dat lumina. O vom urma noi spre casă?

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
Psalmii 23:1

Împreună cu cei doi copii mici ai noștri, am plecat ca misionari în Kenya, Africa de Est. La scurt timp după ce am ajuns, Susie a devenit parte din familia noastră. Acel an a fost deosebit de greu pentru ea. Tatăl ei murise, iar mama ei fusese mușcată de un șarpe și își pierduse partea inferioară a piciorului. Acum, era aproape Crăciunul. Tufe înalte îmbrăcate în stacojiu strălucitor și arbori masivi înmiresmați în miriade de flori albastre, arbori de mango și portocali care implorau să fie culeși, toate anunțau această perioadă din an.

Cu o zi înainte de Crăciun, am umplut mașina cu mâncare pentru familia lui Susie. Pe portbagajul de deasupra se afla un sac mare de porumb și un altul de făină, care fusese deja măcinată la moara locală și era gata de folosit. În portbagajul mașinii am pus ulei, sare, zahăr, chibrituri, banane și săpun. Susie a adăugat rochițe și câteva jucării din rezerva mea de Crăciun pentru surorile ei mai mici. În dimineața de Crăciun, soțul meu s-a trezit devreme, nereușind să doarmă. S-a dus în grădină și a cules sfeclă, roșii, morcovi, avocado și verdețuri. Apoi am adăugat ananas, portocale, papaya, ouă și pâine proaspăt coaptă.

Mama Salome, mama lui Susie, își plantase câmpul cu porumb și fasole, pe care îl păzea cu grijă zi și noapte pentru a ține departe mistreții. Aceasta era o sarcină majoră pentru o femeie cu un singur picior. Ceea ce nu am știut până când am ajuns în ziua de Crăciun a fost că hoții îi furaseră tot porumbul și fasolea imediat după recoltare. Familia mâncase aproape numai buruieni și rădăcini timp de trei săptămâni. Când ne-am oprit lângă coliba lor din noroi și paie, trei fetițe slabe au dat buzna. În timp ce descărcam mașina încărcată, Mama Salome a ieșit din colibă, cu lacrimi pe față. Nu mai contenea cu mulțumirile.

În câteva clipe, Susie a aprins focul. Când ugali (terci gros de porumb) a fost gata, Mama Salome ne-a invitat să mâncăm. Noi am răspuns: „Trebuie să mâncați voi mai întâi! Fetele tale sunt flămânde!” Ea a insistat că, în calitate de oaspeți, trebuie să mâncăm noi primii. Ne-am instruit copiii să mănânce doar puțin – și foarte repede! Abia după ce am mâncat noi, fetele au mâncat și, o, cât au mâncat!

Când am intrat în coliba mică, pe perete se afla rola cu imagini și versete pe care i-o dădusem într-o vizită anterioară. Era deschisă la imaginea Bunului Păstor. Versetul biblic afișat era: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” Mama Salome stătuse trează toată noaptea, rugându-se pentru mâncare.

Iată semnul după care-L veți cunoaște: veți găsi un prunc […] culcat într-o iesle.
Luca 2:12

Când îngerul le-a spus păstorilor că Mântuitorul lor S-a născut în cetatea lui David, cum au știut ei unde să meargă? Ați fi mers la Ierusalim sau la Betleem? Ambele sunt numite cetatea lui David. Cu siguranță că îngerii au făcut un gest în direcția corectă, dar poate că păstorii l-au asociat pe regele David cu un păstor din Betleem care își păzea oile pe aceleași dealuri. Știm că au ajuns în orașul potrivit, căutându-L pe Mântuitorul lumii. Al doilea semn pe care l-au primit a fost găsirea pruncului culcat într-o iesle.

Ieslea. O iesle este un adăpost pentru animale. Ieslele nu erau ca lădițele noastre din lemn, deoarece nu sunt foarte mulți copaci pentru construcție în Iudeea. Ieslele pentru hrana animalelor erau săpate în piatră. Pruncul Isus a fost găsit întins pe o lespede de piatră (într-un grajd) la naștere, semn care prefigurează modul în care va fi așezat pe o lespede de piatră (într-o peșteră) la moartea Sa.

Păstorii nu au așteptat dimineața. Cu siguranță au alergat cu sufletul la gură din casă în casă, bătând la uși, trezind orașul, întrebând dacă s-a născut un copil în acea noapte și dacă ieslea din grajd era folosită ca leagăn – răspândind astfel vestea nașterii Mântuitorului. Dacă aș fi fost păstor în acea noapte, probabil că aș fi protestat: „Scuză-mă, înger glorios, tocmai ai spus că un Mântuitor, Mesia cel promis, a sosit fără pompă și fără ceremonii fastuoase în ceea ce este considerat cel mai josnic, cel mai umil, poate cel mai murdar – cu siguranță cel mai urât mirositor – loc posibil? E întins acolo unde creaturile Sale vin să se hrănească? Spui că acestea sunt invitate să mănânce liber trupul Său și să bea sângele Său? Aceasta este o veste bună? Mie mi se pare că El zace ca un miel care așteaptă să fie sacrificat. Nu așa mi-am închipuit eu un Mesia cuceritor!”

Lespedea de piatră a fost un semn pe care acești păstori l-au înțeles: mieii erau hrăniți la iesle. Unii au devenit mai târziu mese de Paște. L-au recunoscut ei în pruncul Isus pe Mielul lui Dumnezeu care avea să spună mai târziu la ultima Sa cină pascală: „Luați, mâncați, acesta este trupul Meu” (Marcu 14:22)?

Când Îl accept pe Isus ca Mielul meu de Paște, El devine Eliberatorul meu. El mă conduce în exodul meu din întuneric și din tirania păcatului. El îmi oferă pâinea pe care să o mănânc la ieslea Sa. Acea lespede de piatră simbolizează Stânca mântuirii mele, tăria mea, turnul meu puternic, refugiul meu și fortăreața mea. „Binecuvântată să fie Stânca mea!” (Psalmii 18:46).

Iată semnul după care-L veți cunoaște: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle.
Luca 2:12

Păstorii care își păzeau turmele pe dealurile dintre Ierusalim și Betleem supravegheau cel mai probabil oile de la Templu și aveau grijă de mieii care urmau să fie vânduți mai târziu pentru jertfele de Paște. Dintr-odată, un înger strălucitor a apărut pentru a anunța că S-a născut Mântuitorul. Primul semn care le-a fost dat a fost găsirea unui copil înfășat în scutece.

Scutece de înfășat. Ar găsi copilul neobișnuit de înfășat? Astăzi, bebelușii sunt înfășați strâns într-un pătrat mic de pânză. Cuvântul grecesc sparangoō înseamnă „a lega sau a înfășura în fâșii de pânză”. L-au înfășurat în fâșiile de pânză pe copil ca într-o pătură? Sau, așa cum sugerează unii, aceste fâșii se înfășurau în jurul fiecărui membru pentru ca brațele și picioarele să crească drepte? Dacă este așa, pruncul Isus ar fi fost găsit cu brațele și picioarele întinse, un semn care prefigurează modul în care a fost bătut în cuie pe cruce.

Se spune că evreilor li se cerea ca, atunci când călătoreau, să aibă asupra lor fâșii de pânză pentru înmormântare în caz de moarte accidentală. Găsirea unei cantități suficiente de pânză de rezervă pentru înmormântare era o povară nejustificată pentru alții. Este posibil ca pruncul Isus să fi fost înfășat în fâșiile de pânză de înmormântare ale tatălui Său pământesc, Iosif, arătând astfel povestea răscumpărării oferite de Tatăl Său ceresc – pruncul Isus S-a născut să moară pentru ca noi să putem trăi.

Dacă aș fi fost păstor în acea noapte, probabil că aș fi protestat: „Scuză-mă, înger glorios, tocmai ai spus că voi găsi un Mântuitor care S-a golit de toate puterile pe care le avea în ceruri pentru a deveni un nou-născut neajutorat? Aceasta este o veste bună? Pentru mine, acest lucru sună extrem de riscant, nechibzuit, chiar periculos pentru viață. Nu așa mi-am închipuit eu un Mesia cuceritor!”

Acești păstori înfășurau cu grijă mieii nou-născuți în fâșii de pânză pentru a-i proteja de defecte. Ei au înțeles în mod clar sensul scutecelor de înfășat. L-au recunoscut ei în pruncul Isus pe Mântuitorul, Mielul pascal fără pată, simbol al eliberării?

Când accept că viața, moartea și învierea fără pată ale lui Isus sunt calea mea spre mântuire, hainele Lui de leagăn și de mormânt prefigurează „haina neprihănirii” (Isaia 61:10).

El a strigat cu glas tare și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte […].” Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!”
Apocalipsa 18:2,4

Le-am cumpărat părinților mei în vârstă o alarmă de fum care vorbește. Când detectează prezența fumului, strigă: „Ieșiți! Ieșiți!” Am testat această funcție în perioada Crăciunului.

Eu și tata ne încălzeam liniștiți lângă șemineu într-o seară, când, din greșeală, am lăsat focul să scape de sub control. Tata mă avertizase că acea cutie pe care încercam să o ard era prea mare. Am crezut că îl aveam sub control, dar, din păcate, a prins verdeața de pe șemineu, care a început să ardă. Detectorul de fum a intrat în funcțiune și a strigat: „Ieșiți! Ieșiți!” În timp ce tata se grăbea să se ducă în bucătărie după apă, eu am fugit afară și am luat furtunul de grădină. Am stins rapid focul înainte ca acesta să ajungă la tavan. M-am simțit atât de ușurată că nu a fost mai rău! Nimeni nu a fost rănit și am udat și toate plantele în același timp.

Am învățat câteva lucruri din această experiență. În primul rând, nu ești niciodată prea bătrână pentru a asculta de sfaturile tatălui tău. Este și mai important să ascultăm sfaturile Tatălui nostru ceresc. Credeam că am lucrurile sub control, dar m-am înșelat. Am descoperit că, ori de câte ori cred că am totul sub control prin propriile mele forțe, lucrurile nu par să se rezolve niciodată.

În al doilea rând, detectorul de fum ne avertizează atunci când există un incendiu. Biblia este avertismentul lui Dumnezeu pentru noi, care trăim în lume. Versetul de astăzi din Apocalipsa ne avertizează să ieșim din Babilon, să scăpăm de un foc și de plăgi atât de teribile, încât nici măcar nu le putem înțelege. La fel ca detectoarele de fum, mulți dintre noi avem Biblii în casele noastre. Dar suntem oare atenți la poruncile lor? Ținem cont de avertismentele care se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu?

Când Biblia ne spune să ieșim și să părăsim lucrurile acestei lumi, ascultăm avertismentul și acționăm rapid? Sau continuăm să încercăm să luăm lucrurile în propriile noastre mâini? Există ceva despre care te avertizează Cuvântul lui Dumnezeu? Vei asculta chemarea de a ieși? Să ascultăm avertismentul și să fim pregătite atunci când Isus va veni să ne ia acasă!

Nu vă temeți, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Luca 2:10-11

În această perioadă a anului, este ușor să ne lăsăm prinși în entuziasmul cumpărăturilor și al împachetării cadourilor și să uităm semnificația din spatele mesajului Crăciunului. Această perioadă este adesea denumită „sezonul prostiilor” și este caracterizată de o frenezie a mâncării și a cheltuielilor. Cu toate acestea, adevărata prostie se găsește în neglijarea celui mai mare Dar dăruit vreodată omului. Da, știm că Hristos nu S-a născut pe 25 decembrie, dar S-a născut! Și pentru că El a existat, mântuirea a venit pentru omenire. Într-un moment cutremurător, Dumnezeu a golit cerul și a trimis cea mai dulce comoară a Sa – singurul Său Fiu născut – pe pământ.

Misiunea lui Hristos a fost de a ne conecta cu inima de iubire a Tatălui. În loc să Se nască într-un palat, El S-a născut într-un grajd. În loc de părinți de spiță regală, El a fost întâmpinat de un tâmplar și de o țărăncuță. În loc ca nașterea Sa să fie anunțată cu pompă și ceremonii, păstorii au alergat pe străzile întunecate vestind că Mesia a venit! Apoi, gâfâind și fără suflare, au intrat într-un grajd prăfuit, au căzut la pământ în fața Lui și I s-au închinat. Ieslea rudimentară, umplută cu paie, a devenit locul de odihnă al Fiului lui Dumnezeu. Slava Domnului a strălucit din grajd și a transformat ceea ce era banal în ceva minunat.

Astfel, Isus a crescut, fără să fie observat de cei pe care venise să-i salveze. A trăit o viață obișnuită, ca și noi, dar, pentru că știa cine este Tatăl Său, a trăit-o într-un mod extraordinar!

Astăzi, El vrea să-ți ia viața și să o umple cu prezența Sa. Vrea să transforme deznădejdea ta în speranță, durerea ta în bucurie și oboseala ta în viață abundentă. El a venit pe pământ, pentru ca tu să-ți amintești cine este Tatăl tău. Vrea să îți dea putere să îți trăiești viața într-un mod extraordinar.

Acesta este darul Său pentru tine astăzi – transformarea. Oferă-I ieslea inimii tale și lasă slava Lui să strălucească din viața ta! Apoi, ieși și proclamă cu îndrăzneală că Mesia vine din nou pe pământ! Acesta este darul tău pentru ceilalți.

Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.
Evrei 12:1

În 2022, a fost ediția a 50-a a maratonului din Honolulu. Deși nu sunt alergătoare, am decis să mă înscriu la el. După ce am participat într-un format virtual, din cauza pandemiei de Covid-19, care îți permitea ca în întreaga lună decembrie să parcurgi cei 42 de kilometri dacă alegeai formatul de mai multe zile, am decis că sunt pregătită pentru evenimentul real. Mai ales că nu o făceam de una singură. Clinica pentru maratonul din Honolulu se întâlnește săptămânal din martie până în săptămâna dinaintea maratonului din decembrie. Există diferite grupuri în funcție de experiență și viteză. Au chiar și un grup pentru persoanele care se recuperează după probleme de sănătate, cum ar fi o operație pe cord. În fiecare săptămână au loc discuții medicale legate de antrenament. Liderii de grup împărtășesc sfaturi pe care le-au învățat de-a lungul anilor în care au alergat la maratoane. Este atât de grozav să lucrezi împreună cu alții pentru un obiectiv comun și să te încurajezi reciproc. Ei promit că, în afară de boală sau accidentare, dacă urmezi planul lor de antrenament, vei termina maratonul.

În dimineața maratonului, m-am trezit ridicol de devreme pentru a prinde un autobuz de transfer la locul de plecare al cursei cu câteva prietene noi din grupul meu. Ce emoție! Am privit focurile de artificii și pe cei mai buni alergători trecând. În cele din urmă, a fost rândul nostru să trecem linia de start. Ne‑am bucurat de toate luminile de Crăciun în timp ce traseul șerpuia prin centrul orașului. Am văzut un răsărit de soare frumos și i-am văzut pe alergătorii rapizi venind spre linia de sosire. După ce am ajuns la jumătatea traseului, am făcut cale întoarsă spre linia de sosire, pe care în cele din urmă am trecut-o cu toții – așa cum ni s-a promis dacă urmam planul. Nu am crezut niciodată că voi termina un maraton, dar a fost atât de distractiv. În mare parte datorită numeroșilor oameni care au venit să ne încurajeze.

Întotdeauna am citit Evrei 12:1, dar acum am experimentat. M-am antrenat și mi-am dezvoltat rezistența. Am lăsat în urmă greutatea în plus cu o prietenă care m-a încurajat. Știu că am terminat cursa doar datorită ajutorului și încurajării atâtor oameni. Munca grea a meritat. Atâta entuziasm pentru o cursă pământească. Gândiți-vă cât de bucuroși vom fi când vom ajunge în ceruri! Haideți să facem cu toții parte din norul de martori care se încurajează reciproc până la linia de sosire!

Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.
1 Ioan 4:7-8

Cu câțiva ani în urmă, m-am mutat în Houston, Texas, Statele Unite ale Americii. Inițial, i-am spus soțului meu că sunt prea bătrână pentru a o lua de la capăt cu prieteni noi. Locuiam în Atlanta, Georgia, de douăzeci de ani și aveam un nucleu de prieteni – pe mulți dintre ei îi consideram parte din familie. Eram hotărâtă să nu-mi fac prieteni noi, pentru că mi-am spus că sunt prea bătrână pentru așa ceva.

I-am spus soțului meu că raționamentul meu era: „Te iubesc, așa că mă voi muta, dar nu te aștepta să-mi fac prieteni.” El a râs de mine cu blândețe.

După ce ne-am mutat, am început să mă antrenez zilnic la sală. Am observat o tânără și am vorbit puțin. Într-o zi am început o conversație. Am descoperit că amândouă eram profesoare. Și amândouă eram ocupate cu planificarea vacanțelor de Crăciun. Ghiciți ce? Am devenit prietene.

Dumnezeu a trimis-o la mine pentru că avea multe lucruri să mă învețe. Și anume că încă aveam capacitatea de a mă împrieteni cu cineva nou – chiar și la vârsta mea. Iar noua mea prietenă este musulmană. Am învățat atât de multe despre viața și religia ei! Amândouă avem în comun dragostea pentru copii și pentru Dumnezeu. Ea Îl numește Allah; eu Îl numesc Dumnezeu. Dar amândouă Îl invocăm. Dumnezeu mi-a oferit o altă lecție prin prietenia noastră. Am învățat că dragostea poate construi o punte între străini, făcându-i prieteni.

Ioan ne sfătuiește în prima sa epistolă: „Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:7-8).

Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi capacitatea de a iubi. Nu contează dacă suntem diferiți unii de alții. Încă putem găsi elemente comune. Dacă am învăța cu toții să îi iubim și să îi acceptăm pe ceilalți, în ciuda diferențelor noastre, ce lume minunată ar fi!