Categorie: Devoțional Femei

Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului.
Plângerile lui Ieremia 3:26

Probabil ai auzit zicala: „Dacă la început nu reușești, încearcă iar și iar.” Versiunea mea sună mai degrabă așa: „Dacă la început nu reușești, mergi mai repede data viitoare.” Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană eficientă și mă mândresc cu faptul că reușesc să termin tot ce am pe listă și îmi mai rămâne și timp liber. Deși reușesc să fac multe lucruri bine, există și câteva efecte secundare ale acestui mod grăbit de a face lucrurile. Unul dintre ele este că sunt puțin cam neîndemânatică. Lucrurile tind să se verse, să cadă sau să-mi scape din mână. Un alt efect secundar este frustrarea provocată de acele lucruri care refuză să fie făcute rapid, cum ar fi prepararea unor mese sau uscarea părului înainte de serviciu.

M-am gândit la toate acestea recent, în timp ce încercam să dezlipesc o etichetă lipicioasă de pe cardul meu bancar. Am început să o dezlipesc dintr-un colț, dar s-a rupt și a lăsat în urmă un strat lipicios. M-am oprit și am încercat din alt colț. Nu voiam să rămân cu reziduu pe card și să mă chinui să-l curăț cu unghia. S-a întâmplat același lucru. Am schimbat colțul din nou, de data asta acționând foarte încet, și a funcționat. Pe măsură ce dezlipeam încet, întreaga etichetă a început să se desprindă fără să lase urme. Încurajată, am lucrat și mai încet, și am reușit să scot nu doar eticheta complet, dar și partea lipicioasă care se rupsese în celelalte colțuri. Se părea că, cu cât mă mișcam mai încet, cu atât rezultatul era mai bun.

În anul care a trecut, am avut de înfruntat un eveniment traumatic. Ca de obicei, am încercat să-l depășesc cât mai repede, convinsă că pot să trec peste durere și anxietate și să redevin persoana care eram. Obosisem să fiu tristă, speriată și lipsită de speranță. Voiam ca totul să se termine. Dar viața nu funcționează așa. Încetul cu încetul, am învățat – prin răbdarea lui Dumnezeu și cu ajutorul terapiei – că unele lucruri necesită timp. Sunt lucruri pe care Dumnezeu vrea să le facă în noi și pentru noi, dar pentru ca acestea să fie bine făcute, trebuie să le oferim timp. Probabil mai mult decât suntem dispuși să dăm.

Dar încep să învăț. Pe măsură ce exersez să merg mai încet și să aștept după Dumnezeu, descopăr că timpul Lui este întotdeauna mai bun. Este exact ce am nevoie. Se pare că a merge în ritmul lui Dumnezeu, chiar dacă este mai lent, este întotdeauna mai bine. „Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului” (Plângerile lui Ieremia 3:26).

Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
Psalmii 119:11

Cu ani în urmă, am decis să memorez cât mai multe dintre promisiunile lui Dumnezeu. A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată. Ori de câte ori mă confrunt cu încercări, David îmi amintește: „Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu ești stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă și întăritura mea!” (Psalmii 18:2). Iar Iacov mă provoacă să privesc lucrurile dintr-o perspectivă cerească atunci când spune: „Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare” (Iacov 1:2,3). Iar atunci când sunt copleșită de provocările vieții, Dumnezeu promite: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine, și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde” (Isaia 43:2).

Luarea unei decizii importante poate fi dificilă. Sunt recunoscătoare pentru încurajarea găsită în Filipeni, care mă asigură: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri! Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:6,7). Nu trebuie să ne simțim intimidați de viitor. Domnul declară: „«Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi», zice Domnul, «gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde»” (Ieremia 29:11).

Când apar reparații costisitoare la casă sau alte cheltuieli neprevăzute, nu intru în panică, căci Biblia spune: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Hristos Isus” (Filipeni 4:19). Mai mult, El a promis: „Înainte să Mă cheme, le voi răspunde; înainte să isprăvească vorba, îi voi asculta” (Isaia 65:24).

Isus a trăit pe pământ și a fost ispitit exact ca noi. Dar, slavă Domnului: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda” (1 Corinteni 10:13). Acestea sunt doar câteva dintre promisiunile pe care le revendic în mod regulat. Sunt sigură că și tu ai o listă asemănătoare. Prietenele mele, haideți să memorăm Cuvântul lui Dumnezeu câtă vreme încă avem privilegiul de a avea Bibliile cu noi.

Înainte să Mă cheme, le voi răspunde; înainte să isprăvească vorba, îi voi asculta.
Isaia 65:24

Astăzi ai făcut o alegere intenționată: ai decis să citești acest devoțional. Vrei să descoperi mesajul pe care Dumnezeu l-a împachetat în aceste câteva cuvinte, special pentru tine. Am descoperit că a ne planifica momentele devoționale de dimineață este cel mai frumos mod de a începe ziua. De aceea, în urmă cu câțiva ani, i-am sugerat soțului meu, preotul căminului nostru, să includem versetele noastre preferate din Biblie în fiecare închinare de dimineață, pentru că ne reamintesc cum ne conduce și ne mângâie Isus.

Unii oameni descoperă că a avea un model pentru timpul devoțional face experiența mai bogată. Memorarea Scripturii este, fără îndoială, un model bun. Am descoperit că aceste versete ne-au devenit tot mai prețioase. Ele ne oferă un impuls la începutul fiecărei zile. Voi împărtăși câteva dintre preferatele noastre – probabil că sunt și printre preferatele tale:

            Cheamă-L pe Dumnezeu ca voia Lui să se facă în cererile pe care I le aduci: Psalmii 119:154.

            Roagă-L pe Isus să te îmbrace cu armura Lui pentru ziua ce urmează: Efeseni 6:14–17.

            Ai încredere în planurile lui Dumnezeu pentru ziua de azi și pentru viitorul tău: Ieremia 29:11.

            Revendică puterea Lui pe măsură ce înaintezi în vârstă: Psalmii 76:23.

            Cere-I să fie cu tine și să nu faci pe nimeni să sufere: 1 Cronici 4:10.

            Cere-I binecuvântarea, zâmbetul și pacea: Numeri 6:24–26.

            Exprimă-ți bucuria pentru o nouă zi de viață cu El: Psalmii 118:24.

            Reînnoiește-ți credința că Îl vei vedea pe Isus față în față: Apocalipsa 22:4.

            Fii încrezător în credincioșia ta, căci toate lucrurile lucrează spre binele tău: Romani 8:28.

Apropo, soțul meu, Johnny, citește întotdeauna din devoționalul pentru femei ca parte a închinării noastre de dimineață. El consideră că femeile creștine sunt practice în relația lor cu Dumnezeu Tatăl, cu Domnul Isus și cu Duhul Sfânt – pe toți trei îi invităm în cercul nostru de închinare și devoțiune de dimineață.

Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine.
Ioan 10:27

Îmi place timpul liniștit. Momentele în care pot fi singură, să studiez un pasaj din Scriptură și să mă rog. Este un timp special, doar între mine și Dumnezeu. Din păcate, nu am prețuit întotdeauna acest timp petrecut cu Tatăl. De prea multe ori am trecut în grabă prin închinare, am rostit o rugăciune scurtă și am fugit să-mi încep ziua.

Dar apoi, pe când eram încă tânără, a venit necazul. Divorț. Moarte. Viață de mamă singură. Provocări financiare. Nesiguranță profesională. Toate acestea m-au adus în genunchi. Uneori strigam: „Unde ești, Doamne?” Alteori, protestam: „M-ai uitat?” Într-una din acele ocazii, mama mea dragă m-a tras deoparte și mi-a reamintit cât de important este să petrec timp de calitate cu Dumnezeu. „Dar eu mă rog în fiecare zi”, i-am spus. Mi-a oferit o carte devoțională și o Biblie nouă. Mi-a sugerat să încep un plan zilnic de citire și studiu al amândurora. Apoi, mi-a spus ceva ce nu am uitat niciodată: „Yvonne, nu te grăbi să te ridici de pe genunchi când vorbești cu Dumnezeu.” Mi-a captat atenția și a continuat: „Rămâi puțin mai mult și lasă-L să-ți vorbească. Ascultă-I îndrumarea. Încredințează-I grijile tale și vezi cum răspunde.”

Am urmat sfatul mamei și am început să citesc zilnic devoționalul și să studiez Cuvântul lui Dumnezeu. Dar a învăța să-mi fac timp pentru a asculta îndrumarea lui Dumnezeu a necesitat mulți ani de efort conștient. Acum, când sunt mai în vârstă, am ajuns să apreciez acel timp liniștit petrecut cu Stăpânul. Pe măsură ce rămân în prezența Sa, ascultându-I îndrumarea, simt cum Duhul Sfânt mă îndeamnă să ies din zona mea de confort. Mă cheamă să mă implic în comunitate. Să spun cuiva, în fiecare zi, despre dragostea Lui. Și cel mai important, să împărtășesc vestea că El Se întoarce curând.

Surorilor, este atât de bine să ai timp liniștit cu Dumnezeu. În fiecare zi, Tatăl meu ceresc și cu mine avem o întâlnire programată pe care nu o ratez. Îi mulțumesc pentru dragostea Lui față de mine – aceasta e prima mea rugăciune –, iar la final ascult ce are să-mi spună. Seara, înainte de culcare, Îi spun din nou că Îl iubesc și că abia aștept să vorbim iar dimineața.

Tată, oricât de mult mă bucur de timpul cu Tine, tânjesc după ziua când vom putea vorbi față în față. Doamne Isuse, Te rog, vino curând!

Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi!
1 Petru 5:7

În clasa a treia, am învățat că lui Dumnezeu Îi pasă cu adevărat de fiecare aspect al vieții mele. Învățam un cântec dificil la pian, „Hawaiian Warriors Dance”, de John W. Schaum. M-am rugat în drum spre casa profesoarei mele de pian ca Dumnezeu să mă ajute să-l cânt corect. Și chiar m-a ajutat! Am fost atât de ușurată, încât nu mai conteneam să-I mulțumesc.

La închinarea de dimineață din clasa a cincea, pastorul a cerut cereri de rugăciune. Elevii ridicau mâna și menționau bolnavi, rugăciuni pentru călătorii și cereri nespuse. Eu aveam o casetă preferată care dispăruse și voiam ca și această problemă să fie adusă înaintea Domnului în rugăciune. Când ne-am rugat, pastorul a menționat pe rând cererile celorlalți copii, iar spre final I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că Îi pasă de „lucrurile mici” din viețile noastre. La început, m-am simțit ignorată. Nu-mi spusese pe nume cererea, aceea despre caseta mea pierdută. Probabil considera că e un „lucru mic”. Dar apoi mi-am amintit cât de mult Îi păsa lui Dumnezeu de „lucrurile mici” din viața mea. Mi-am amintit cum m-a ajutat cu piesa de la pian. Și, bineînțeles, în timp, Dumnezeu m-a ajutat să găsesc și caseta.

Mult mai târziu, pe la douăzeci și ceva de ani, încercam să deschid un borcan cu dulceață de piersici. Era o zi grea – fizic și sufletește. Am strigat către Domnul: „Dacă Îți pasă cu adevărat, ajută-mă să deschid borcanul acesta!” Când am încercat din nou, am fost șocată cât de ușor s-a deschis. Parcă un înger îl deschisese pentru mine. Nu mai era nevoie să mă chinui prin propriile puteri. Domnul a luptat lupta mea – oricât de mică a fost.

Apoi, pe la treizeci de ani, am băgat din greșeală iPod-ul în mașina de spălat. M-am întristat foarte mult, sigură că nu voi mai putea asculta muzică în timpul plimbărilor. M-am rugat și l-am pornit. Poți crede? A funcționat!

Este ceva ce consideri „prea mic” ca să-I aduci astăzi înaintea Domnului în rugăciune? Spune-I. Lui Îi pasă de fiecare aspect al vieții tale!

Rugați-vă neîncetat!
1 Tesaloniceni 5:17

Rugăciunea este cel mai prețios dar pe care Dumnezeu l-a oferit omenirii. Ea ne conectează cu cerul și, în mod special, cu tronul Tatălui nostru ceresc, care dorește să ne trimită ajutorul și binecuvântările de care avem nevoie la fiecare pas. Fără rugăciune, am fi ca niște orfani, fără nimeni care să aibă grijă de noi. Apostolul Pavel ne încurajează: „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri! Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții” (Efeseni 6:18). Dumnezeu ne invită să ne rugăm neîncetat și trebuie să fim atenți să nu amânăm rugăciunile. Am învățat această lecție prin harul lui Dumnezeu, în urma unei experiențe marcante.

În biroul nostru, postim și ne rugăm în fiecare miercuri. Ne dedicăm dimineața mijlocirii pentru alții și Îi prezentăm lui Dumnezeu proiectele și provocările noastre de departament. Într-o zi de miercuri, secretara mea a avut de rezolvat câteva treburi, așa că m-am rugat singură. Când s-a întors după-amiază, i-am spus că deja mă rugasem, așa că ar fi bine să ne concentrăm pe munca pe care o aveam de făcut în ziua respectivă.

Totuși, aveam un sentiment stăruitor că ar trebui să ne rugăm pentru colegii noștri – în special pentru echipa plecată pe teren pentru a face evaluări. Deși știam că ar fi fost bine să ne rugăm, aveam mult de lucru, așa că mi-am spus că ne putem ruga mai târziu, după ce terminăm treaba.

Chiar dacă încercam să lucrez, nu aveam pace. În cele din urmă, am invitat-o pe secretara mea să ne rugăm împreună. Ne-am pus pe genunchi și ne-am rugat pentru colegii noștri aflați pe teren. I-am cerut lui Dumnezeu protecție și succes în lucrarea lor. Atunci, nu aveam habar că exact în acel moment colegii noștri se aflau în avion și că aeronava lor nu putea ateriza. Dintr-un motiv necunoscut, avionul a fost nevoit să rămână în aer încă treizeci de minute până a primit permisiunea de a ateriza. Interesant este că și soțul meu era în acel avion, și el a fost cel care mi-a povestit despre această întâmplare. Totul s-a petrecut exact în clipa când Duhul Sfânt ne-a îndemnat să ne rugăm.

Mă cutremur la gândul ce regret aș fi avut dacă aș fi amânat rugăciunea până la sfârșitul zilei. Când Duhul Sfânt ne îndeamnă să ne rugăm, când Dumnezeu caută un mijlocitor, să răspundem imediat. El va acționa ca răspuns la rugăciunea credinței. Rugăciunea amânată poate fi fatală.

Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere și nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele și El m-a mântuit.
Isaia 12:2

Am ajuns în parc pentru obișnuita mea plimbare de dimineață. Vântul a început să bată, făcându-mi părul să-mi lovească fața. Apele, de obicei liniștite, de lângă dig, au început să se unduiască. Vântul a pornit ca o șoaptă, apoi s-a transformat într-un foșnet blând, pentru ca mai apoi să lovească apa, crescând în intensitate. Deși părea că ploaia era aproape, nu m-am simțit îngrijorată în acel moment. M-am gândit că vântul puternic va împrăștia norii întunecați, încărcați de ploaie, cât mai departe. Când am ajuns pe vârful dealului, am aruncat o privire spre dreapta și am observat că cerul turna deja ploaia deasupra celuilalt mal. Am început să alerg ușor, nevrând să fiu prinsă de o ploaie torențială. Totuși, știam că mai am timp să ajung la parcarea unde îmi lăsasem mașina.

Pe ultima porțiune a traseului spre parcare, am zărit un bărbat în vârstă mergând în fața mea. Se plimba liniștit. Mergea încet și constant, aruncând din când în când o privire către ziarul din mâna lui. Nu părea deloc preocupat de ploaia care se apropia și nici deranjat de norii întunecați care pluteau deasupra. Privindu-l mai atent, am observat că avea o umbrelă agățată de braț și am înțeles că, fiind pregătit pentru ploaie, nu avea niciun motiv de neliniște. Spre deosebire de mine și de mulți alții care se grăbeau să ajungă la adăpostul mașinilor, nefiind pregătiți.

Experiența ne spune că a fi pregătit pentru neașteptat ne dă încredere. Totuși, chiar și cea mai bună pregătire nu ne garantează că vom trece lin prin provocările vieții. Ce încurajator este să știm că, deși noi nu cunoaștem ce ne rezervă viitorul, Îl cunoaștem pe Cel care știe totul despre noi. Putem avea încredere în Dumnezeu indiferent de ce urmează, pentru că avem asigurarea că suntem în mâinile Lui bune. Nu trebuie să ne agităm sau să fugim după adăpost în furtunile vieții, pentru că știm că putem merge în siguranță sub protecția mâinilor lui Dumnezeu. Putem merge cu încredere, știind că Dumnezeu este protectorul nostru, tăria noastră și mântuirea noastră. Domnul Însuși este apărarea noastră.

Fii binecuvântată astăzi în timp ce mergi adăpostită de mâna lui Dumnezeu.

Celui cu inima tare Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.
Isaia 26:3

Petru L-a văzut pe Isus mergând pe apă și a vrut să facă același lucru. Așa că I-a cerut lui Isus să-l cheme. Isus l-a chemat, iar Petru a pășit pe apă. Cunoaștem bine întâmplarea. Atât timp cât ochii lui au rămas ațintiți asupra lui Isus, Petru s-a descurcat bine. Dar, curând, mândria i-a umplut inima și a început să gândească: O! Merg pe apă! Oare mă văd prietenii mei?

Când și-a întors privirea și și-a pierdut concentrarea, Petru a început să se scufunde. „Doamne! Salvează-mă!” a strigat el, și imediat Isus i-a prins mâna și l-a ridicat.

Când și-a luat ochii de la Isus, Petru a văzut valurile învolburate. Dacă unul dintre ele mă doboară? Dacă nu-mi pot păstra echilibrul? A uitat că singurul motiv pentru care putea merge pe apă era puterea lui Isus.

Ellen White scrie: „Privind la Isus, Petru mergea în siguranță; dar, mulțumit de sine, a aruncat o privire înapoi spre tovarășii săi din corabie și și-a luat ochii de la Mântuitorul. Vântul era puternic. Valurile se înălțau și s-au interpus între el și Domnul; și Petru s-a temut. Pentru o clipă, Hristos a fost ascuns privirii lui, și credința i s-a clătinat. A început să se scufunde. Dar, în timp ce valurile îl trăgeau spre moarte, Petru și-a ridicat ochii de la apele înfuriate și, privind la Isus, a strigat: «Doamne, scapă-mă!» Îndată, Isus i-a apucat mâna întinsă, spunând: «Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?»

Mergând unul lângă altul, cu mâna lui Petru în mâna Stăpânului, au urcat împreună în corabie. Dar Petru era acum smerit și tăcut. Nu avea niciun motiv să se laude față de ceilalți, căci din cauza necredinței și a înălțării de sine era cât pe ce să-și piardă viața. Când și-a întors ochii de la Isus, și-a pierdut echilibrul și s-a scufundat printre valuri” (Viața lui Iisus, p. 381).

De câte ori n-am devenit mândri, uitând de harul și puterea lui Isus, Cel care ne-a binecuvântat? De câte ori am avut succes datorită apropierii noastre de Domnul și datorită puterii pe care El ne-o oferă? Când ne pierdem concentrarea, cădem. Să ne amintim că Hristos este întotdeauna lângă noi și numai El ne poate salva.

Doamne, ajută-mă să-mi păstrez credința, atenția și încrederea doar în Tine! Amin!

Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare, și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?
Matei 6:26

Am ieșit din casă în aerul dimineții, răcoros și plin de rouă. O briză ușoară mi-a mângâiat fața. Ce bine era să mergem pe jos. Aceasta devenise partea noastră preferată a zilei. Mersul zilnic pe o distanță de 3 kilometri ne dădea energie pentru restul zilei, iar noi ne simțeam mai puternici. Exercițiul fizic este stimulant și are multe beneficii pentru trup și minte. Îmbunătățește circulația, ceea ce duce la creșterea ritmului cardiac, întărește plămânii, stimulează sistemul imunitar și ridică moralul — doar ca să menționez câteva beneficii.

Urcând prima pantă, am încetinit puțin ca să-mi trag răsuflarea, când am observat o pasăre. Am văzut că zbura cu ceva în cioc. „Mic-dejun”, i-am spus soțului meu. „Ei bine, știi cum se spune”, a răspuns el. „Cine se scoală de dimineață, departe ajunge.” Ne-am gândit că poate ducea hrana la cuib, pentru puii săi. Urmărind zborul păsării, am văzut că s-a așezat pe un trunchi de copac tăiat și a pus ceea ce avea în cioc pe buturugă. „Uite”, am spus, „are chiar și o masă.” Pasărea a continuat să mănânce direct de pe buturugă.

Eu și soțul meu am rămas uimiți în fața acelei scene. Pasărea folosea trunchiul de copac ca pe o masă. Dumnezeu îi oferise nu doar hrană, ci și o masă pe care să stea confortabil și să mănânce.

Am început, amândoi, să recităm simultan Psalmul 23: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic… Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmii 23:1,5).

Ce mângâietor este să știu că Dumnezeul care are grijă de vrăbii poate cu siguranță să-mi poarte de grijă și mie. Astăzi, număr modurile în care Dumnezeu mi-a oferit tot ce aveam nevoie. Te invit să mi te alături. Câte binecuvântări putem număra? Ce lucruri uimitoare a făcut Dumnezeu pentru a ne împlini nevoile zilnice?

Cum Îl vom lăuda astăzi?

Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii.
Isaia 40:31

Frica nu este ceva străin de viața aceasta. O trăim atunci când suntem la un pas de un accident auto, când ne confruntăm cu o boală care ne amenință viața sau când primim o înștiințare că suntem concediați. Frica pe care am simțit-o cu ani în urmă nu avea legătură cu niciunul dintre aceste evenimente. Dimpotrivă, eram pe cale să încep o aventură pe care o așteptam cu nerăbdare încă de la vârsta de nouă ani. Și totuși, eram îngrozită.

În acel an, urmăream pe YouTube secvențe cu Susan Boyle și am fost martoră la transformarea ei incredibilă, o cântăreață scoțiană necunoscută în vârstă de patruzeci și șapte de ani, care a devenit peste noapte un fenomen internațional. Străini din întreaga lume sperau ca ea să câștige concursul Britain’s Got Talent. Cu doi ani înainte, Paul Potts trăise un fenomen similar cu interpretarea sa strălucită pe aceeași scenă. Și totuși, cu doar câteva zile înainte de audiții, amândoi erau oameni obișnuiți, cu un talent latent care a explodat la momentul potrivit în viața lor.

Să crești șase copii aproape de una singură și să predai timp de peste douăzeci de ani a însemnat că am fost nevoită să-mi dezvolt nervi de oțel – parte esențială din armura mea zilnică. Așa că frica pe care am simțit-o pe măsură ce se apropia acea zi importantă m-a luat prin surprindere. Ce genera această reacție neașteptată, acest nod în stomac? După ani de amânări și ocoluri, eram pe cale să-mi întind aripile și să încerc să devin scriitoare cu normă întreagă. Cu casa plătită și fără datorii la orizont, mi-am anunțat demisia din postul de profesoară și directoare. Frica neașteptată de a păși în afara zonei mele de confort și în necunoscut m-a surprins. Mă vedeam ezitând pe marginea unei stânci înalte, iar pulsul mi se accelera și gâtul mi se usca. Voi cădea sau voi zbura?

Deși nu-mi fac iluzii că voi cuceri lumea precum Susan Boyle sau Paul Potts, cred totuși că talentul meu este modelat special pentru persoana pe care Dumnezeu m-a creat să fiu. Pe măsură ce momentul de tranziție se apropia, am început treptat să cred că El este puterea care mă va face să mă înalț pe aripi ca ale vulturului. Faptul că El este cu mine continuă să transforme frica în anticipare. Deși fluturii din stomac nu au dispărut complet, nu mai erau atât de agitați.

Dumnezeu vrea ca fiecare dintre noi să avem încredere că, acolo unde ne conduce El, putem merge cu siguranță. Așadar, întinde-ți aripile și vezi unde te va duce!