Categorie: Devoțional Femei

 Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort.

(Faptele apostolilor 20:9)

Oraşul antic Troa era situat la Marea Egee, cel mai important port din nord-vestul Asiei Mici. De aici a călătorit Pavel prima dată spre Europa. Studiind arheologia, am avut ocazia să lucrez printre aceste ruine, chiar acolo unde a avut loc învierea lui Eutih. O arcadă din piatră marchează intrarea spre ruinele din perioada romană a oraşului Troa. Te plimbi de-a lungul cetăţii şi încerci să-ţi imaginezi cum arăta acest oraş în mintea primilor creştini, care erau numeroşi printre cei 100 000 de locuitori. S-au adunat toţi laolaltă ca să-l audă pe Pavel vorbind înainte ca acesta să plece în lunga lui călătorie. Ziua de Sabat se apropia de sfârşit, dar Pavel şi-a continuat cuvântarea. Şi, în timp ce umbrele nopţii au coborât şi trecuse bine de miezul nopţii, Pavel continua să vorbească. Un tânăr, pe nume Eutih, s-a aşezat confortabil pe pervazul ferestrei şi curând a căzut într-un somn adânc. Mi-l şi imaginez: un tânăr ca mulţi alţii din ziua de azi, nu prea interesat de predicile lungi. Şi, deodată, inevitabilul se produce. Eutih cade de pe pervazul ferestrei de la etajul al treilea, înghiţit de întunericul de dedesubt, iar trupul său neînsufleţit zace acum pe marginea drumului. O undă de şoc străbate întreaga adunare şi toţi se grăbesc afară să vadă dacă mai pot face ceva. In timp ce unii îi jelesc moartea zadarnică, alţii dau vina pe inconştienţa tânărului şi argumentează că, dacă Eutih ar fi fost mai atent la predica lui Pavel, nu ar mai fi avut loc această tragedie. Apoi toţi ochii se îndreaptă de la trupul tânărului căzut spre Pavel.

„Dar Pavel s-a pogorât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: «Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.» După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat. Flăcăul a fost adus viu şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri” (Faptele apostolilor 20:10-12).

Harul dragostei lui Dumnezeu l-a readus pe Eutih de la moarte la viaţă. Asemenea lui Eutih, tinerii din ziua de astăzi ajung singuri în situaţii periculoase. La fel ca Pavel, noi trebuie să-i înconjurăm cu dragoste şi milă, dându-le o nouă şansă de a se întoarce acasă, în siguranţa dragostei lui Dumnezeu.

Mă rog ca Domnul să ne deschidă ochii şi urechile la nevoile celor tineri, pentru ca înţelepciunea noastră plină de iubire şi dispoziţia de a-i înţelege să-i conducă departe de posibilele situaţii distructive, în siguranţa unei relaţii vibrante cu Isus Hristos.

HANNIKLENK

 „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare po- runcă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.

(Matei 22:35-40)

Înconjurat din toate părţile de duşmani nerăbdători să găsească vreo greşeală la El, într-o ocazie, Isus a fost abordat de un tânăr fariseu, care L-a întrebat: „Care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
M-am întrebat de multe ori: De ce nu a terminat Isus propoziţia după cuvântul „aproapele”? De ce a mai adăugat şi „ca pe tine însuţi”? O interpretare frecventă arată către o natură căzută, egoistă, a umanităţii. Tendinţa noastră naturală este să căutăm în primul rând interesul propriu. Astfel că suntem chemaţi să ne iubim aproapele nu mai puţin decât ne iubim pe noi înşine. Dar se pune întrebarea: Nu este, de asemenea, adevărat că trebuie să ne iubim pe noi înşine aşa cum îi iubim pe ceilalţi?

„S-a întâmplat doar de data asta. N-o să mă mai lovească.” „Probabil că am meritat asta.” „în inima mea, chiar cred că nu sunt suficient de bună.” Este posibil ca uneori păcatul să constea nu în a-i iubi pe ceilalţi mai puţin decât pe noi însene, ci în a ne iubi pe noi însene mai puţin decât îi iubim pe cei din jur. Unele femei se regăsesc aici într-o oarecare măsură. Isus nu ne-a cerut niciodată să nu ne iubim pe noi însene. El nu ne-a cerut niciodată să ne neglijăm, să permitem să fim călcate în picioare. De fapt, am dubii serioase că I-a trecut vreodată aşa ceva prin minte şi, cu siguranţă, nu vom găsi nimic despre asta nici în învăţăturile Sale. Înţelege că El te-a iubit atât de mult, încât Şi-a dat viaţa pentru tine. Dragostea Lui îţi dă valoare, iar valoarea ta este cea a vieţii Fiului lui Dumnezeu, adică infinită!

Gândindu-mă la surorile mele de pretutindeni, mă-ntreb dacă nu am luat această învăţătură de-a-ndoaselea sau dacă cumva nu i-am înţeles sensul deplin. Chemarea de a-i iubi pe ceilalţi ca pe noi înşine este la fel de bine o chemare la a ne iubi pe noi înşine la fel cum îi iubim pe ceilalţi. Neglijarea sinelui, ura faţă de tine însăţi şi sentimentul de respingere a propriei persoane – toate acestea nu fac parte din idealul lui Dumnezeu pentru noi. Este posibil ca, prin felul în care ne tratăm pe noi înşine sau în care permitem altora să ne trateze, să-I producem durere lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care ne-a cumpărat cu preţul dragostei Sale infinite? Iubindu-i pe cei care sunt reflectarea chipului Său, nu ar trebui să ne iubim şi pe noi înşine? Cum ne invită Dumnezeu să ne împărţim dragostea?

ADELINA ALEXE

 Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut şi se cuvine să-L lăudăm.

(Psalmii 147:1)

Când citim relatările biblice, uneori presupunem că sunt povestiri obişnuite, alteori ne gândim că personajele nu fac parte din sfera umană. Dar nu este aşa. Relatările sunt situaţii adevărate care li s-au întâmplat unor oameni ca tine şi ca mine. Dacă ei au putut face faţă tragediei şi adversităţilor, şi noi vom putea. Iov a pierdut tot, inclusiv copiii, dar, ca şi când asta nu era de ajuns, Satana a adus asupra lui o boală teribilă şi dureroasă. Dar, în final, Iov a ieşit victorios. Povestea mea este foarte asemănătoare.

In 2008, familia mea a pierdut totul. Casa şi bunurile ne-au fost distruse în timpul crizei din Jos, Nigeria. Tot ce ne mai rămăsese a fost viaţa noastră şi L-am lăudat pe Dumnezeu pentru asta. Dar, ca şi când pierderile acestea nu erau de ajuns, chiar când începeam să ne reconstruim vieţile, Satana a adus asupra mea o boală care sfida orice cunoştinţă medicală.

Din cap până-n picioare eram acoperită cu nişte erupţii dureroase şi prurit. Am fost pe la diverse spitale şi doctori, chiar şi în afara ţării, dar niciun medic nu a putut să-mi pună un diagnostic. La un moment dat, am încetat să mai merg la doctori şi m-am rezumat doar la a mă ruga. Se rugau şi alţii pentru mine. Membrii din biserica mea locală s-au rugat şi au postit. Chiar şi copilaşii din adunare au postit şi s-au rugat pentru mine.

Când părea că nu mai există nicio ameliorare, mi-am schimbat metoda de rugăciune. In loc să-L implor pe Dumnezeu să mă vindece, am început să-L laud. Când durerea revenea, îi cântam laude lui Dumnezeu, mulţumindu-I pentru durere şi pentru că suferea alături de mine. Cântam până adormeam. Doar din momentul în care am adoptat această metodă am avut un somn odihnitor. Cântând şi lăudându-L pe Dumnezeu, nici nu ştiam când mă fura somnul, iar starea mea generală a început să se îmbunătăţească.

Convenţia pentru Misiunea Femeii a avut loc în august şi am participat şi eu, în ciuda prietenilor care m-au descurajat, pentru că eram încă bolnavă. Acolo, liderii de la Misiunea Femeii şi alţii au făcut un cerc în jurul meu şi s-au rugat pentru mine. Aceşti oameni L-au chemat pe Iehova şi El a răspuns. Am fost vindecată. Pielea mi s-a curăţat şi Dumnezeu i-a dat un aspect nou. Domnul să fie lăudat, astăzi sunt pe deplin vindecată.
Laudă-L pe Dumnezeu pentru situaţia în care te afli! întotdeauna El îţi va da biruinţa.

BOTT HAJARATU

 El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui, căci scut şi pavăză este credincioşia Lui… Nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale şi ei te vor duce pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.

(Psalmii 91:4,10-12)

Am 22 de ani şi sunt de naţionalitate bulgară, dar acum studiez pianul la Royal Academy of Music, în Londra. Peste două luni mă voi căsători cu iubitul meu logodnic, Thomas.

Londra este una dintre cele mai mari capitale din lume, cu o populaţie multiculturală, colorată, din toate părţile globului. Distanţele sunt atât de mari, încât fără metrou oamenii pur şi simplu nu ar putea trăi aici. Acesta poate fi un loc al lipsei de maniere şi al frustrării (în special în orele de vârf), dar şi un loc în care Dumnezeu îşi manifestă grija şi dragostea Sa.

Într-o zi, la fel ca în toate celelalte, mă îndreptam spre academie pentru practica şi cursurile zilnice. Metroul circula chiar foarte bine în acea dimineaţă – fără întârzieri sau alte incidente. Mi-am apropiat cartela de aparat, am trecut de bară şi am coborât pe scările rulante. Câteva minute mai târziu, a sosit metroul pe care-1 aşteptam şi, ca de obicei, am aşteptat ca majoritatea oamenilor din jurul meu să urce, pentru că nu-i aşa plăcut să fii împins şi călcat pe picioare de colegii de călătorie nerăbdători. După ce s-au urcat toţi, am încercat să fac şi eu la fel, dar câţiva călători se postaseră chiar în faţa uşilor glisante. Cu corpul jumătate afară şi jumătate înăuntru, i-am rugat frumos pe oamenii înghesuiţi în uşă să-mi facă loc. Nimeni nu mi-a dat atenţie. Chiar în acea clipă, uşile s-au închis! Nu voi uita niciodată acel moment. Nu mai era niciun loc pentru mine în acel tren! Nu există nicio explicaţie naturală pentru ceea ce s-a întâmplat după, deoarece m-am trezit dintr-odată în siguranţă înăuntrul vagonului. Puteam să fiu grav rănită, dar Cineva a făcut o minune. într-o clipită, am fost ferită de impactul uşilor glisante şi s-a făcut loc să intru.

Isus este permanent alături de noi, acoperindu-ne cu „penele” Lui, făcân- du-ne loc în trenul vieţii. Uşile glisante ale problemelor nu ne vor strivi niciodată, pentru că El va suferi impactul în locul nostru, la fel cum a făcut-o acum aproape două mii de ani.

RAYA KOSTOVA

 Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat.

(Romani 12:6)

Douăzeci de femei din diverse ţări europene se bucură de o după-amiază în Florenţa, Italia. Trec râul pe la Ponte Vecchio şi se opresc la o tonetă de îngheţată cu delicioasa gelato italiano. îngheţată savuroasă cu atât de multe arome şi culori din care să alegi! Fiecare sortiment mai bun decât celălalt – mango, ciocolată after eight, ciocolată simplă, zmeură, fursecuri şi frişcă, tiramisu şi multe altele. Cel puţin la fel de multe opţiuni câte femei sunt în grup şi fiecare îşi alege ceea ce-i place. Ce desfătare şi ce extaz al papilelor gustative în timp ce savurăm diversele arome! Toate au un gust minunat şi totuşi sunt atât de diferite!

Privesc aceste doamne în timp ce-şi savurează îngheţata şi-mi dau seama că sunt la fel de diferite precum sortimentele care şi le-au ales. Ce amestec colorat de talente şi personalităţi! Fiecare este unică, un amestec de aptitudini şi trăsături diverse de personalitate. Toate sunt diferite şi toate la fel de valoroase.

Uneori, când privesc la îngheţata însoţitorilor mei, mă gândesc: Oare de ce mi-am ales eu acest sortiment? Sigur îngheţata lor e mai bună decât a mea. în ciuda atâtor varietăţi noi şi interesante pe care la văd la tonetă, înclin mereu spre vechea mea preferinţă – ciocolata. Dar apoi arunc o privire un pic invidioasă la îngheţata cu zmeură a surorii mele. De ce nu mi-am luat şi eu la fel?

Ce-mi pasă mie ce şi-au luat celelalte? Oricum nu am cum să mănânc 20 de feluri de îngheţată în acelaşi timp, aşa că de ce să nu mă bucur pur şi simplu de ceea ce mi-am ales eu?

Dumnezeu nu vrea să privim invidioşi la talentele altora, cu regret că nu avem şi noi aceleaşi daruri. El vrea să ne bucurăm de talentele pe care le-am primit şi să le folosim la potenţialul maxim. Poate că nu am personalitatea energică, extrovertită a prietenei mele, dar Dumnezeu are nevoie la fel de bine şi de alura mea timidă. Eu am alte puncte tari. La fel şi tu. Dumnezeu vrea să-ţi foloseşti cât mai bine amestecul unic de temperament, talente, puncte tari şi credinţă.

Fiecare femeie are valoare şi lui Dumnezeu îi place unicitatea. El ne iubeşte pe toţi. De toate felurile, culorile, varietăţile şi sortimentele. Ţi-L poţi imagina pe Dumnezeu în faţa unei tonete de îngheţată făcând comanda? îşi alege toate sortimentele într-un bol imens de îngheţată de toate culorile, bucurându-Se de fiecare în parte. El ne iubeşte pe fiecare.

HANNELE OTTSCHOFSKI

 Rugaţi-vă neîncetat!

(1 Tesaloniceni 5:17)

Nici nu pusesem bine receptorul în furcă, când Melissa năvăli în biroul meu.
– Am auzit sfârşitul conversaţiei, spuse ea. Ce este EQ, am şi eu unul?
– EQ este prescurtarea de la inteligenţă emoţională [,emotional quotient” în limba engleză], am răspuns eu râzând, şi da, înveţi să devii inteligentă din punct de vedere emoţional.

Intuind care avea să fie următoarea ei întrebare, i-am dat definiţia de bază pe care o folosesc în activitatea mea.
EQ implică abilitatea de a şti când ai un sentiment plăcut, când ai un sentiment neplăcut şi cum să treci de la o stare neplăcută la una plăcută intr-un mod eficient şi sănătos, cu rezultate pozitive.

Melissa se plimba înainte şi înapoi, după cum avea obiceiul atunci când creierul era angajat într-o activitate intensă. (Aceasta fusese o adevărată provocare pentru profesorii ei din gimnaziu, care erau de părere că trebuie să stai nemişcat pentru ca creierul să funcţioneze mai bine. Ei bine, nu şi al Melissei!) In sfârşit, spuse:
– Ieri, la şcoală, un băiat a aruncat o carte pentru că s-a enervat.

– Şi au fost rezultate pozitive în urma acestui gest?
– Băiatul a spus că el se simte mai bine, dar cel pe care l-a lovit cu cartea nu prea. Apoi a adăugat: Nu. Chiar niciun rezultat pozitiv. (Aveam sentimentul că doar ce adăugase expresia aceasta la vocabularul ei în continuă expansiune.)

Plimbări mai lungi. Mai multă gândire. O tăcere mai lungă.

– Am o formulă EQ, anunţă dintr-odată Melissa. N-am ştiut că asta este până astăzi. In unele zile chiar aplic această formulă [încă unul din cuvintele ei noi] foarte des.
– Chiar? am zâmbit eu, privind feţişoara aceea iscoditoare. Despre ce e vorba?
– Când mă simt rău, spun o rugăciune, zâmbesc şi fluier un cântecel vesel. Oricine poate folosi formula mea, este gratuită.

Aceasta chiar pune punctul pe i, am gândit eu. încă un exemplu că ai ce învăţa de la un copil. Şi Pavel cunoştea formula EQ: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul. Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4).
Acum aplic formula EQ a Melissei în fiecare zi. Când nu mă simt bine, spun o rugăciune, zâmbesc şi fluier o melodie veselă. (Bine, de fapt, fredonez o melodie veselă în mintea mea. Depinde unde mă aflu.) Şi tu poţi folosi această formulă EQ. E gratuită.

ARIENE R. TAYLOR

 Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă. Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.

(Marcu 13:26,27)

„Trâmbiţi, sunaţi peste cer şi pământ: vine Isus în curând!” Acesta era semnalul sonor al unui program religios la un post de radio local în anii ’70.

Eram o tânără de 21 de ani pe atunci, terminasem liceul şi lucram în administraţia publică în Ghana. Îmi plăcea atât de mult acel program, încât uneori mă mai ciondăneam cu mătuşa mea, pentru că aparatul de radio era al ei şi voia şi ea să asculte programul ei preferat. Îmi plăcea să ascult la radio, dar eu nu aveam un aparat al meu. Atât de mult îmi plăcea acest program, încât îmi făceam timp să-l ascult oriunde mă aflam, indiferent cât de ocupată aş fi fost.
Dar cine finanţa un astfel de program? Nu mi-am bătut capul să aflu, deşi numărul lor de telefon era dat la fiecare sfârşit de emisiune. Dar semnalul sonor îmi răsuna mereu în minte. Născută, crescută, şcolarizată, botezată şi primind binecuvântarea într-o biserică protestantă conducătoare, consideram mersul la biserică duminica drept ceva indispensabil. La terminarea liceului însă ajunsesem să merg la biserică doar ocazional. Aşa au decurs cei 20 de ani din viaţa mea, înainte de a descoperi această emisiune. Dumnezeu m-a păstrat în viaţă ca să-mi ofere o a doua şansă.
El este Dumnezeul omniprezent. El Se află peste tot. Privirea Lui este aţintită asupra oricărei persoane şi asupra fiecărui loc, pentru că El este Creatorul şi Lui îi aparţin toate. El a mers alături de mine şi mi-a îndrumat paşii pe urmele Sale. El mi-a oferit neprihănirea Sa. El mi-a vorbit cu o voce caldă. Şi, în final, m-a protejat, acoperindu-mă cu aripile Sale. Mi-a oferit o a doua şansă. De aceea sunt fericită!

Am auzit vocea lui Dumnezeu la începutul anilor ’70, dar nu i-am dat atenţie. Când I-am răspuns, cu ani mai târziu, am spus: „Nu înţeleg de ce harul uimitor al lui Dumnezeu mi-a fost făcut cunoscut!” („Ştiu în cine am crezut”, un imn de Daniel W. Whittle.)

Isus Hristos Se întoarce curând, şi El are nevoie de bărbaţi şi femei care să dea curs chemării. Astăzi, El are braţele întinse spre noi. El bate la uşa inimii tale şi-ţi oferă o a doua şansă de a avea o relaţie cu El şi a te bucura de viaţa veşnică.

CHÂRLOTTE OSE1-AGYEMAN

 Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele… Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine.

(Psalmii 139:3,5)

Cu ceva timp în urmă, citind cartea Mâini înzestrate, de Ben Carson, mi-au venit în minte câteva gânduri. Dintr-odată am înţeles multe lucruri şi am început să numesc dificultăţile şi problemele cu care mă confruntam atunci „obstacolele mele”.

Povestea de viaţă a lui Ben şi cariera sa sunt unice. Am fost fascinată de mama lui, care obişnuia să le spună băieţilor ei: „întotdeauna puteţi mai mult. încercaţi mereu să daţi tot ce puteţi mai bine.” Noi, cele care avem copii, ştim ce pot copiii noştri şi ce nu pot. Profesorul fiului meu mi-a spus că Yannic poate să dea mai mult decât ce scrie pe hârtie. Astfel de cuvinte pot fi încurajatoare.

Ben Carson făcea întotdeauna tot ce putea mai bine. Nu a fost mereu un student eminent, dar a depus mari eforturi ca să-şi atingă obiectivele. Ca să dea tot ce are mai bun, o persoană trebuie să fie sigură că poate spune: „Pot totul, iar dacă uneori nu pot, ştiu unde să găsesc ajutor.” Pentru că este o persoană religioasă, doctorul Carson s-a bazat pe ajutorul lui Dumnezeu, în cărţile pe care le-a scris, el descrie unele dintre experienţele prin care a trecut. El spune că era sigur că Domnul nu avea să-l treacă prin nimic din care să nu-1 mai poată scoate. Acest principiu, pe care l-am citit în carte, a venit la timpul potrivit şi pentru mine. I-am citit povestea de viaţă intr-un timp în care mă luptam cu unele dificultăţi în viaţa mea. Am reluat ultimul paragraf din nou şi din nou. Parcă era scris special pentru mine.

Ben Carson a scris despre faptul că oamenii renunţă foarte uşor atunci când consideră obstacolele din calea lor drept bariere. Expresii ca: „N-o să reuşesc niciodată” sau: „Altcineva e de vină” ne împiedică să progresăm. Dar, dacă vom considera piedicile drept nişte obstacole, atunci dificultăţile chiar pot fi depăşite. Fiecare obstacol din cursă pe care-1 sărim ne face mai rezistenţi şi ne pregăteşte pentru următorul.
Am transformat toate dificultăţile şi grijile vieţii mele în obstacole. N-am reuşit să le depăşesc pe toate dintr-odată, ci unul câte unul. Dumnezeu a fost cu mine înaintea fiecărui obstacol şi m-a ajutat. Mi-a dat avânt, m-a ridicat şi apoi tot El m-a prins când am avut nevoie.

Între timp, am reuşit să termin cu bine fiecare cursă cu ajutorul lui Dumnezeu. Viaţa mea merge înainte. Desigur, uneori alte obstacole îmi apar în cale. îi sunt recunoscătoare Domnului că-mi dă putere să le depăşesc şi mă împinge de la spate ca să trec linia de sosire.

SANDRA WIDULLE

 Îngerul Domnului tabără in jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.

(Psalmii 34:7)

Înainte de a porni maşina, spun întotdeauna o rugăciune simplă: „Iubit Isus, Te rog trimite îngerii Tăi în faţa mea, în spatele meu, la stânga, la dreapta şi înăuntrul maşinii ca să mă poarte şi să mă aducă înapoi în siguranţă.” Pentru că Biblia spune: „Domnul te va păzi la plecare şi la venire” (Psalmii 121:8). Puţin ştiam eu că în acea zi urma să am dovada că Dumnezeu întotdeauna ascultă scurtele, dar sincerele noastre rugăciuni.

Anul trecut duceam la şcoală un băieţel de şapte anişori care vine la biserica noastră. Ştiam că Obed este hiperactiv, aşa că i-am făcut loc pe scaunul din spate şi m-am asigurat că şi-a pus centura de siguranţă. Conducând pe autostrada Accra-Tema, am văzut că se întindea după ceva în maşină. Am strigat la el să se liniştească, dar nimic, aşa că am tras pe dreapta, am oprit maşina şi l-am avertizat serios să nu mai facă asta. Sabatul următor, nici n-am ajuns bine la biserică şi mama lui Obed a fugit spre mine să-mi spună: „Mama Ferguson, Obed a văzut îngeri zburând în maşina ta şi a vrut să prindă unul, dar tu l-ai avertizat să stea liniştit.” De-abia atunci mi-am dat seama cât de real este răspunsul la rugăciunile mele.

Uneori, pentru că suntem ignoranţi în ce priveşte slujirea îngerilor, credem că aceştia sunt de prisos. Şi nu-i invităm să răspundă nevoilor noastre.

După ce Isus a fost ispitit în pustie, Biblia spune că au venit îngeri să-I slujească (vezi Matei 4:11). Când Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Său ca să închidă gura leilor şi să nu-i facă niciun rău, dovedindu-i astfel nevinovăţia (vezi Daniel 6:22). Când împăratului Siriei i s-a spus că Elisei descoperea tacticile lor militare împăratului lui Israel, acesta a trimis o mulţime de cai şi care de luptă ca să împresoare Dotanul, unde locuia profetul. A doua zi, când slujitorul acestuia s-a trezit şi a văzut acea mare armată, s-a speriat, dar Elisei L-a rugat pe Dumnezeu să-i deschidă ochii. Şi ce a văzut el? Un munte plin de cai şi care de foc înconjurând locul unde se afla Elisei (vezi 2 împăraţi 6:17). în mod asemănător, atunci când Avraam îmbătrânise şi şi-a trimis servitorul cel mai în vârstă la rudele sale ca să găsească o soţie pentru fiul său Isaac, el s-a rugat, crezând că acelaşi Dumnezeu care făcuse un legământ cu el avea să trimită pe îngerul Său înaintea servitorului ca să-i dea izbândă în călătorie (vezi Geneza 24:7).

Da, îngerii încă le slujesc oamenilor. Trebuie doar să fim sensibili la îndemnurile Duhului Sfânt şi vom aprecia lucrarea lor în slujba noastră, ca fii ai lui Dumnezeu.

ADELAIDE FERGUSON

 Astfel, fiindcă avem un Mare-Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare-Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare…, pentru ca să fim ajutaţi.

(Evrei 4:14-16)

„Nu înţelegi” îi aud adesea spunând pe prietenii sau rudele cuiva care suferă de depresie. Şi de multe ori acesta este adevărul. Depresia este o boală complexă care nu poate fi înţeleasă decât de cei care au trecut pe aici.

Pentru că este greu să înţelegi cum se simt oamenii care suferă de depresie, unii trag concluzia că o astfel de persoană este antisocială sau imatură. Totuşi oamenii diagnosticaţi cu depresie clinică chiar nu se simt fericiţi uneori. Este mai important să-ţi dai seama cu ce se confruntă decât să insişti asupra faptului că trebuie să iasă din această stare.

Am parcurs şi eu acest drum şi sunt recunoscătoare pentru persoanele de la care am auzit în acele zile întunecate: „înţeleg prin ce treci.” Cuvintele acelea au acţionat asemenea unui balsam vindecător pentru sufletul meu.

Este o maximă interesantă care spune: „Viaţa este primul dar, al doilea este dragostea, iar cel de-al treilea este empatia.” De ce este atât de importantă o inimă care înţelege? Dacă ne gândim la relaţiile noastre – cu vânzătorul irascibil de la magazinul alimentar sau o soră care se crede superioară în biserică, copiii noştri, colegii de muncă — ne dăm seama că inimile noastre au nevoie să fie aduse împreună prin darul empatiei. Gândeşte-te la propria nevoie. Când a fost ultima dată când cineva ţi-a spus „te înţeleg”? îţi mai aduci aminte?

Probabil că oamenii vor uita ce spui. Oamenii vor uita ce ai făcut. Dar ei nu vor uita niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă. Cum să facem ca acest dar al empatiei să fie prezent în fiecare zi a vieţii noastre? Cum putem arăta acea înţelegere care vindecă?

Am căutat cuvintele originale din ebraică şi greacă folosite în mod frecvent şi în Noul şi în Vechiul Testament şi înseamnă „înţelegere deplină”. Cel mai interesant este cuvântul ebraic yada, „a cunoaşte prin vedere, observare, băgare de seamă şi acceptare”.

De aceea îl iubesc eu pe Isus. El ne înţelege pentru că ne cunoaşte. Putem alerga în braţele Sale, ca să găsim dragoste şi înţelegere. Avem un Tată care ne înţelege şi ne oferă atingerea Sa vindecătoare. Şi, prin harul Său, putem face acelaşi lucru pentru ceilalţi. Putem fi yada pentru cineva în nevoie.

RAQUEL QUEIROZ DA COSTA ARRA1S