Categorie: Devoțional Femei

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui și nu va mai putea de veselie pentru tine.
Țefania 3:17

Am un obicei ciudat: acela de a-mi numi rochiile. Unei rochii elegante, de un albastru cobalt, cu fire strălucitoare pe toată lungimea ei, i-am zis Big Blue (Marea Albastră). Pe altă rochie albastră, mai scurtă și cu un corset în stilul unui maieu cu spatele gol, am numit-o Little Blue (Mica Albastră). O rochie pe care o numesc Snowflake (Fulg de Zăpadă) se află, de asemenea, în dulapul meu, deși mie îmi place mai mult vremea caldă. Apoi, mai este și Hot Mess Dress, pe care am adăugat-o la colecția mea. „Hot mess” descrie ceva care este în dezordine sau pe cineva care este dezorganizat, mai ales atunci când rezultatul creează o oarecare fascinație. Cum ar fi rochia mea făcută în casă. Cumpărasem câțiva metri de material cu un model de cercuri roz și galbene strălucitoare și benzi mari de un albastru viu. Din acest material am decis să fac o rochie și am ales un tipar.

Pentru că am lucrat la ea în timpul restricțiilor cauzate de Covid, nu am putut merge la magazin pentru a cumpăra și dublură. Dar am găsit resturi de material pentru dublură în stocul meu de materiale – o bucată turcoaz și una de culoare măslinie. Niciuna dintre ele nu se potrivea cu materialul rochiei, dar am continuat. Oricum, cine ar fi văzut dublura? În timpul unei probe, mi-am dat seama că decolteul făcea pliuri. Am rezolvat această greșeală adăugând un elastic la decolteu pentru a trage înăuntru materialul în plus. Când am probat haina terminată, am râs. Nu potrivisem cercurile mari la cusături, rezultând o colecție de jumătăți de cercuri. Când am luat în considerare defectele – dublura nepotrivită, decolteul modificat, cercurile nealiniate – am numit-o Hot Mess Dress.

Uneori mă simt ca și cum aș fi un dezastru. Am defecte. Uneori cuvintele mele nu se potrivesc cu acțiunile mele. În unele zile sunt strălucitoare și veselă, dar, adesea, nu reușesc să reflectez caracterul lui Hristos. Atunci Dumnezeu îmi vorbește: „Știu că te simți descurajată de greșeli. Urmează-Mă! Eu nu te voi dezamăgi niciodată.”

Dumnezeu l-a format pe om cu mâinile Sale și i-a suflat în nări suflare de viață. El a binecuvântat omenirea cu diversitate în ce privește aspectul, gândirea, personalitatea și talentele. Suntem unici, iar El poate folosi defectele noastre pentru gloria Sa. Când ești tentată să te concentrezi asupra greșelilor și a defectelor, imaginează-ți că Tatăl nostru iubitor te oprește și aduce Țefania 3:17 în experiența ta. Sora mea, ai fost modelată de Creator, și El Se bucură de tine!

Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.
Coloseni 3:23

Să-L slujim pe Domnul din toată inima ne aduce o mare bucurie. Dumnezeu Însuși ne dăruiește bucuria ca semn al aprobării Sale pentru ceea ce Îi permitem să facă în noi. Când înțelegem cât de privilegiați suntem să-L slujim pe Dumnezeul cerului, Comandantul oștirilor îngerești, aceasta ne permite să-L slujim cu umilință, indiferent de costuri. Îmi place în mod deosebit să văd tineri care Îl slujesc pe Domnul oricând au ocazia și oricum pot ei. Adesea mă rog pentru tineri și îi încurajez să își ofere timpul, energia și talentele pentru slujirea lui Dumnezeu. Bineînțeles, am dorit întotdeauna să văd această alegere exemplificată în viața propriilor mei copii ajunși adulți.

Fiul meu, proaspăt absolvent al Facultății de Medicină, s-a întors acasă pentru a se odihni și pentru a face planuri pentru următoarele etape ale muncii sale de o viață. I-am propus să ia în considerare posibilitatea de a accepta chemarea de medic misionar pentru a sluji la un mic spital dintr-o țară vecină. Acest spital îndepărtat se confrunta cu o nevoie serioasă: nevoia ca un alt medic să se alăture și să ușureze poverile personalului medical grav suprasolicitat.

„Sunt dispus să merg, mamă”, a răspuns el. „Cu toate acestea, există o problemă.” Într-adevăr, serviciul său la acea unitate medicală urma să fie pe bază de voluntariat: fără salariu, doar cu asigurarea meselor zilnice. Fiul meu dorea să-L slujească pe Dumnezeu dintr-o poziție care venea cu un salariu. La urma urmei, abia își începea activitatea pentru care se pregătise. Îngrijorarea lui era de înțeles.

„Îți înțeleg gândul”, l-am asigurat. „Este bine să ai măcar un mic salariu din care să trăiești. Pe de altă parte, amintește-ți că Dumnezeu promite să ne asigure nevoile și că îi răsplătește pe cei care Îl caută și Îl slujesc cu sârguință.” Prin credință, fiul meu a decis să slujească în acel mic spital. Deși adaptarea la un nou mediu și la un nou program de lucru a fost o provocare pentru el, am continuat să ne rugăm și să îl încurajăm. Astăzi, cât de recunoscătoare Îi sunt lui Dumnezeu de fiecare dată când îl aud pe fiul meu împărtășind cu entuziasm încă o întâmplare pozitivă care i s-a întâmplat la acest spital! Deși încă nu primește un salariu regulat pentru eforturile sale, trăiește o bucurie sfântă pe care Dumnezeu i-o dăruiește pentru dorința sa de a sluji din toată inima.

Să-i încurajăm pe tinerii noștri să dea tot ce au mai bun pentru Domnul, slujind ca misionari acolo unde este nevoie, chiar până la sacrificiu. Dumnezeu îi va binecuvânta cu bucurie.

Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă țară, a chemat pe robii săi și le-a încredințat avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat.
Matei 25:14-15

Ai primit talente. Știi care sunt? Știi cât de valoroase sunt? Dumnezeu ți le-a dat pentru a le investi. Și într-o zi te va trage la răspundere pentru modul în care le-ai administrat. Da, este o idee care dă de gândit. Este menit să fie așa. Dar este menit să fie și eliberator.

Cu toate acestea, parabola la care se face referire în textul de astăzi nu se referă la administrarea banilor. Este vorba despre administrarea darurilor și a abilităților pe care ni le-a încredințat Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care cuvântul „talanți” nu înseamnă doar bani, ci și daruri și abilități. Când spunem că cineva are talanți sau talente, nu înseamnă că este bogat, ci că este înzestrat. (1) Talentele sunt daruri ale harului: Dumnezeu le încredințează cu har slujitorilor Săi anumite aptitudini împreună cu o anumită cantitate de putere pentru a le folosi. Dumnezeu ne dă anumite abilități și anumite capacități. (2) Talentele sunt valoroase: nu trebuie să subapreciem ce ne-a fost dat. Unora li se dă mai mult, altora li se dă mai puțin, dar tuturor li se dă mult.

Așadar, trebuie să ne întrebăm ce facem cu talentele noastre – cu harul pe care Dumnezeu ni l-a dat. Este atât o întrebare care dă de gândit, cât și una eliberatoare. Ne dă de gândit pentru că ne cunoaștem propriul egoism, pentru că suntem predispuși, prin natura noastră păcătoasă, să ne comportăm ca robul fără valoare care și-a neglijat talentele și darurile. Dar întrebarea este și eliberatoare, din cel puțin două motive. În primul rând, Dumnezeu Însuși ne oferă tot ce ne trebuie: atât talentele noastre, cât și puterea de a le gestiona – atât abilitățile, cât și capacitățile noastre. În al doilea rând, faptul că înțelegem acest lucru ne eliberează de tentația de a ne compara cu alții.

Ai primit talente. Domnul le prețuiește foarte mult. Ce faci cu ele? Fie ca această întrebare să îți dea de gândit și să te elibereze. Fiecărei persoane care este credincioasă cu talentele care i-au fost încredințate, Stăpânul îi va spune: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25:23). Aceasta este ceea ce vrem să auzim.

Investește-ți bine talentele și atinge-ți potențialul maxim cinstindu-L pe Dumnezeu!

Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.
Psalmii 46:1

A fost cel mai lung val pe care l-am văzut vreodată pe coasta Oceanului Pacific. O masă continuă de spumă albă, fără pauză. Venisem pe această plajă pentru a-mi liniști gândurile, dar mintea continua să se lupte cu complexitatea vieții… ce să fac, unde să mă duc, ce decizii să iau care să fie cele mai înțelepte. Am încercat să citesc pentru a-mi lua gândul de la aceste griji; nu mi-a fost de niciun ajutor. Am încercat să desenez, dar minunile din jurul meu continuau să‑mi distragă privirea. Oceanul ținea neapărat să se facă auzit în acea zi. În toate zilele petrecute acolo, sub acei palmieri masivi, nu auzisem niciodată un asemenea vuiet. În cele din urmă, m-am hotărât să-mi las toate cărțile jos, să mă ridic și să arunc o privire. Valurile masive se întindeau pe kilometri întregi de-a lungul coastei. Unul după altul. Fiecare nou val care se umfla dinspre dig producea un vuiet care nu se mai oprea. Sunetul părea să fie puternic chiar și în capul meu. M-am întrebat: Cum pot să gândesc în mijlocul zgomotului ăstuia? Vuietul a continuat în mod constant timp de cincisprezece minute. Apoi… liniște. O liniște minunată și o tăcere „asurzitoare”, dar numai pentru un minut. Și un nou val a adus mai multe vuiete, care au durat alte cincisprezece minute, urmate de o altă tăcere scurtă. Acest model sonor a continuat pe tot parcursul orei următoare. Când acele momente de liniște și tăcere se lăsau pentru o clipă între trosnetul valurilor, mă trezeam gândindu-mă: O, ce pace! Și poate că nici nu aș fi observat această tăcere dacă nu era vuietul care o preceda.

Atunci mintea mi s-a luminat! Gândul mi s-a dus la Psalmul 46: „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor, chiar dacă ar urla și ar spumega valurile mării și s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții. […] Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină. […] «Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu […].” Domnul oștirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi” (Psalmii 46:1-3,5,10,11). Acesta este lucrul pe care trebuia să mă concentrez. Nu conta faptul că evenimentele din viața mea răbufneau în jurul meu: Dumnezeu era lângă mine. Indiferent de situație, Dumnezeu îmi poate aduce pacea. M-am bucurat că voi fi bine. Dumnezeu știe despre tot zgomotul din viața noastră, precum și despre întreruperile care vuiesc în jurul nostru. El le reduce la tăcere suficient de mult timp ca noi să-L găsim.

Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.
Evrei 11:1

Este greu de crezut că au trecut deja treisprezece ani de când ne-am mutat în Atlanta, Georgia, pentru a fi mai aproape de familie. Această imensă metropolă nu era cu siguranță un loc pe care l-am fi ales pentru relocare în această etapă a vieții noastre. Copiii, care ne doreau mai aproape de ei, nu ar fi înțeles niciodată stresul emoțional pe care îl avea asupra noastră mutarea – pierderea casei, a prietenilor, a colegilor de serviciu, a membrilor bisericii, a vecinilor și a comunității. Erau tineri. Noi eram pensionari. „Doamne, ajută-ne să ne adaptăm și să ne facem noi prieteni”, a fost rugăciunea mea simplă.

Cea mai apropiată biserică de noi, după mutare, avea peste 3.000 de membri. Era mult prea mare pentru gustul meu, dar puteam ajunge acolo fără să trebuiască să o luăm pe autostrada aglomerată. Așa că ajungeam la Școala de Sabat suficient de devreme în fiecare săptămână pentru a ne așeza pe locurile preferate dinspre culoar – rândul șase din spate, pe stânga. Treceam în revistă numele știute în timp ce ne îndreptam spre biserică și făceam tot posibilul să le asociem și cu niște fețe, astfel încât să putem zâmbi și să vorbim cu ceilalți înainte de Școala de Sabat, în timpul momentelor de socializare și după biserică. Serviciul divin de miercuri seara era, de asemenea, o ocazie nemaipomenită să-i cunoaștem pe membri. Am aflat că unii dintre ei aveau rude care locuiau în Midwest, unde trăiserăm patruzeci și opt de ani. Am întâlnit persoane care îl cunoșteau pe cel puțin unul dintre copiii noștri. Poate că și alți membri transferați din altă parte sau membri noi își doreau prieteni, la fel ca noi. Având în minte acest gând, am cerut și am primit de la secretara bisericii numele și numerele de telefon ale acestora. Le-am urat bun-venit în biserica noastră la telefon și ne-am întâlnit cu ei după serviciul divin. I-am invitat, împreună cu alții, la noi acasă la masă. Inițiativa aceasta s-a transformat într-o minunată lucrare condusă de Duhul Sfânt, care a fost o mare binecuvântare pentru noi. Ne-am împrietenit pe viață.

Una din frumusețile de a face parte din familia lui Dumnezeu este aceea de a putea rămâne în legătură cu prietenii indiferent unde locuiești. Mulți dintre prietenii noștri din Kansas City, unde locuiserăm noi, au rude care locuiesc aici, în Georgia. Alții ne-au vizitat în timp ce se aflau în călătorii de afaceri. Unii au venit doar ca să ne vadă. Oricum, vizitele lor au fost o binecuvântare. Copiii noștri au fost destul de amabili să ne invite să ne mutăm mai aproape. A trebuit doar să ne punem picioarele în Marea Roșie și să-L lăsăm pe Domnul să facă restul.

Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece bolile. Apoi, i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să tămăduiască pe cei bolnavi. […] Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia și săvârșind pretutindeni tămăduiri.
Luca 9:1-6

Centrul Național de Cancer a postat un anunț pe Facebook: „Vino alături de noi la cel de-al V-lea Forum Virtual Internațional BRCA, pe 13 august 2021, pentru cele mai recente informații despre cancerul ereditar de sân și ovarian!” Prezentatorii de pe afiș erau douăsprezece doctorițe și un doctor. Toți cei treisprezece sunt medici cu experiență și predau la diferite universități de medicină. Într-adevăr, au prezentat cele mai recente cercetări privind cancerul ereditar de sân și ovarian în rândul femeilor tinere.

M-am gândit la doctorițe ca la douăsprezece ucenice [moderne]. Ele mi-au amintit de cei doisprezece ucenici pe care Isus i-a desemnat să-I continue lucrarea cu putere și autoritate. Ucenicii Săi trebuiau să aibă puterea Lui asupra demonilor, să vindece bolnavii și să propovăduiască Evanghelia pe unde mergeau.

Mai întâi, Isus i-a trimis pe cei doisprezece apostoli. Apoi, a trimis șaptezeci de ucenici (Luca 10:1). Mai târziu, chiar înainte de a Se înălța la cer, Isus a promis că aceștia vor primi puterea de a fi martorii Săi până la marginile Pământului. Câteva zile mai târziu, în camera de sus, Duhul Sfânt a uns o cameră întreagă de ucenici pentru a propovădui Evanghelia, a vindeca bolnavii și a alunga demonii.

Astăzi, și noi suntem ucenicii lui Hristos. Activitatea medicală este una dintre modalitățile de a ajunge la oameni înainte de a le aduce Evanghelia. Urmând exemplul lui Isus de a răspunde mai întâi nevoilor oamenilor, putem fi misionari medicali pentru Domnul. Lucrarea noastră misionară medicală poate începe chiar de acasă. „Demonstrarea în mod practic a principiilor reformei sănătății va face mult pentru îndepărtarea prejudecăților care există împotriva lucrării noastre de evanghelizare. Marele Medic, inițiatorul lucrării misionare medicale, va binecuvânta pe toți cei care caută să împărtășească astfel adevărul pentru acest timp” (Ellen G. White, Sfaturi pentru sănătate, Viață și Sănătate, București, 2000, p. 465). Inițiativa „1.000 de misionari”, printre altele, pregătește laici pentru acest tip de lucrare medicală.

Dacă Dumnezeu te cheamă la această lucrare, ești dispus să răspunzi la această chemare?

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul.
Isaia 55:8

Bunica mea paternă a murit când eram la facultate. Eram supărată pe Dumnezeu, convinsă că nu era pregătită să moară. Îmi amintesc că într-o zi am strigat către Dumnezeu: „Nu era pregătită să moară!” Aceste cuvinte simple conțineau o acuzație: „Doamne, Tu nu ești corect; bunica mea nu era pregătită să moară.” Imediat ce mi-a trecut prin minte gândul acesta, am simțit răspunsul lui Dumnezeu la acuzația mea. A venit ca o voce liniștită și calmă în inima mea: „Eu decid când este pregătită să moară.” În timp ce îmi reveneam din șocul că Dumnezeul universului tocmai îmi vorbise, m-a cuprins o pace nemaitrăită până atunci. Dumnezeu nu abordase problema pregătirii bunicii mele sau a morții ei. Cu toate acestea, declarația Sa de suveranitate m-a liniștit. Dumnezeu este fără greș în calendarul Său și drept în deciziile Sale. Am ales să-mi pun încrederea în El și să am credința că totul era așa cum trebuia să fie.

Mergând douăzeci de ani mai departe, sunt cu părinții și cu sora mea și vorbesc despre moartea bunicii. Tatăl meu ne spune că, în ultimele zile petrecute în spital, toate organele ei au început să se oprească, cu excepția inimii. Inima ei bătea puternic, ca și cum ar fi încercat să rămână în viață. În acest timp, unul dintre capelanii spitalului a vorbit cu ei și cu unchiul meu și le-a spus: „Uneori, când o persoană se află la sfârșitul vieții, se va lupta să trăiască. Se luptă nu pentru că vrea să trăiască, ci mai degrabă pentru că nu vrea să-i dezamăgească pe cei dragi prin faptul că nu luptă să trăiască. Uneori”, a continuat el, „muribundul are nevoie doar de permisiunea celor dragi de a nu mai lupta pentru a se putea odihni.”

„Și asta am făcut”, ne-a spus tata. El și unchiul meu au intrat în camera bunicii și i-au spus că nu vor fi dezamăgiți dacă va fi obosită și gata să se oprească din lupta pentru viață. Câteva zile mai târziu, bunica mea a murit.

În timp ce stăteam acolo și îl ascultam pe tatăl meu, toate „golurile” s-au umplut. Mi-am dat seama că, până la urmă, bunica mea fusese pregătită să moară. De asemenea, m-am minunat de înțelepciunea lui Dumnezeu. El ar fi putut să Se apere împotriva acuzației mele de nedreptate. Ar fi putut să-mi spună să-mi sun tatăl și să-l rog să-mi explice sfârșitul vieții bunicii mele. Dar nu a făcut-o. Dumnezeu mi-a spus ce aveam nevoie să aud pentru ca încrederea mea în lucrările Sale să crească – chiar și atunci când nu le pot înțelege.

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine.
Isaia 41:10

Habar nu aveam că viața mea urma să se schimbe. Eram foarte prinsă cu activitatea mea de profesoară și cu activitățile din biserica locală, călătoream mult și aveam grijă de familie. Apoi s-a întâmplat. Am primit un telefon de la medicul meu, care m-a rugat să mă întorc la spital pentru o reverificare a unei mamografii recente. Da, găsiseră o umflătură. Am fost uimită. Până în acel moment, nu știam pe nimeni din familia mea care să fi avut vreodată cancer la sân. Doamne, Te rog, ajută-mă să procesez acest lucru! Fă Tu să nu fie malignă! Credința mea a început să se clatine. Am încercat cât am putut să mă prind de mâna Lui neschimbătoare, dar m-am simțit copleșită. Mi-am rugat familia și pe cei din biserică să se roage cu și pentru mine. Spitalul a programat o biopsie și, într-adevăr, a găsit cancer. Eram șocată! Cum se poate așa ceva? Și totuși Dumnezeu m-a ajutat să trec prin asta.

Rugându-mă, am reușit să depind în totalitate de El. El aștepta doar ca eu să am încredere. A fost lângă mine tot timpul. După operația de extirpare a tumorii, am început un plan de tratament cu patru perfuzii de chimioterapie și cinci săptămâni și jumătate de radioterapie. După tratament, nu mi s-a mai prescris niciun medicament suplimentar. De fapt, am putut să continui să predau în acel an.

Trec peste acest moment. Sunt pensionară acum și am o sănătate de fier. Sunt ocupată în permanență, mă implic în biserică și în comunitate și încerc să urmez o alimentație vegetariană. Nu există stres în viața mea. Apoi vine pandemia, așa că îmi iau măsurile de precauție pentru a fi în siguranță. Se întâmplă din nou: primesc un telefon de la spital să vin pentru o reverificare a unei mamografii recente. Acum, Doamne, Tu ai mai fost lângă mine și înainte. Credința mea este mai puternică. Așadar, mă bazez în totalitate pe Tine.

Testele au arătat un nodul la același sân, din nou malign – douăzeci de ani mai târziu. Am făcut o mastectomie. Îți poți imagina asta? Totuși, hotărârea mea a fost puternică și I-am spus lui Dumnezeu că, indiferent ce alege să facă în această situație, mă voi preda pe deplin Lui. Dacă aceasta era o modalitate prin care El voia să mă salveze, așa să fie. Am urmat un tratament medicamentos următorii cinci ani.

Nu pot decât să-mi imaginez ziua în care mă voi afla alături de Fiul. Nu pot decât să-mi imaginez că tot ce voi dori să fac va fi să mă închin Lui. În prezența Lui, nu va mai fi nicio boală. Ce zi glorioasă va fi aceea!

Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? […] Ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.
1 Corinteni 9:24,25

În timp ce ascult știrile despre viitoarele Jocuri Olimpice, îmi amintesc când eram cu niște copii care participau la un eveniment al organizației Olimpici Speciali (Special Olympics). Pentru că lucram pentru districtul școlar special din St. Louis, Missouri, noi, profesorii, îi însoțeam pe acești copii pentru a-i încuraja. Ei se străduiau, pentru că nu erau neapărat sportivi și, uneori, voiau să renunțe și să se dea bătuți. Dar, cu încurajările și sprijinul nostru, continuau până la final.

Odată, soțul meu, Jerry, și cu mine eram în California, când a avut loc un marș pentru susținerea bolnavilor de scleroză multiplă în Pasadena. Fiind diagnosticată cu scleroză multiplă cu mulți ani în urmă, mi-am dorit întotdeauna să particip la unul din aceste marșuri. Jerry și cu mine, împreună cu cele două fiice ale noastre și două nepoțele, am decis să participăm. Erau sute de oameni care mărșăluiau, deoarece acesta era cel mai mare marș de acest fel din Statele Unite la acea vreme.

Principalul lucru pe care mi-l amintesc despre acel marș este toată încurajarea pe care am primit-o de-a lungul drumului. Erau puncte pe traseu unde se ofereau apă sau suc, gustări și încurajări: „Poți s-o faci!” „Te descurci grozav!” „Continuă să mergi!” Au existat câteva popasuri de odihnă și am profitat de câteva dintre ele. Dar nu a existat niciun cuvânt de descurajare. Datorită familiei mele și tuturor încurajărilor, am terminat cei cinci kilometri.

Biblia menționează de mai multe ori că suntem cu toții într-o cursă. Pavel spune: „Să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1). El spune că alergăm în această cursă „pentru o cunună care nu se poate veșteji” (1 Corinteni 9:25). Prin urmare, așa cum am primit încurajare când am participat la acel marș, Biblia spune că ar trebui să ne încurajăm unii pe alții pe măsură ce vedem că se apropie ziua (Evrei 10:25). Cu încurajări și rămânând aproape de Isus, vom spune într-o zi împreună cu Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința” (2 Timotei 4:7).

Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.
1 Corinteni 9:24,25

Ai fost vreodată nevoită să studiezi pentru un examen minuțios? Pregătirea pentru un astfel de examen este ca o cursă. Într-o cursă de maraton, alergătorul petrece mult timp pregătindu-se pentru ea. Aceasta presupune să se antreneze zilnic. Antrenamentul începe cu încălzire, apoi continuă cu întindere și alergare. În timpul acestui antrenament, alimentația alergătorului este de asemenea importantă. El/ea consumă alimente nutritive, mulți carbohidrați, bea multă apă și se odihnește corespunzător.

Atunci când te pregătești pentru un astfel de examen, este necesar de asemenea un mare efort. Dedici mult timp pregătirii zilnice, chiar și până târziu în noapte sau începând dis-de-dimineață. De asemenea, este necesară o bună alimentație. În ziua examenului, trebuie să fii bine odihnit(ă) pentru a putea judeca răspunsurile la întrebări.

Luna viitoare voi susține examenul de certificare în domeniul medicinei leziunilor cerebrale. Când scriu acest devoțional, mă aștept să trec examenul, deoarece m-am pregătit cu rigurozitate pentru el. Nu este un test simplu. Va trebui să îndur șapte ore de testare. Deoarece este o provocare, am petrecut nenumărate ore în ultimii ani pregătindu-mă. M-am pregătit citind manualele sugerate, luând notițe și rezolvând întrebări practice.

De asemenea, m-am rugat mult, ca să fiu pregătită pentru examen, să recunosc răspunsurile din informațiile studiate și să trec examenul. Am încredere că, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi reuși să îl trec. Orice efort care merită osteneala necesită forțarea limitelor proprii. De asemenea, este nevoie să-ți dezvolți rezistența și reziliența.

Câți dintre noi suntem pregătiți pentru a doua venire a lui Isus? Petrecem nenumărate ore studiind Biblia și dând mărturie despre El? În această lume, depunem multă energie pentru a obține o cunună care se poate veșteji; cât de mult timp ar trebui să petrecem pentru a o obține pe cea care nu se poate veșteji?