Categorie: Devoțional Femei

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Isaia 65:24

Gândul de a mă muta în Florida era foarte interesant. După ce am trăit și am lucrat în New York timp de peste douăzeci de ani, am simțit că era timpul pentru o schimbare de ritm. Cei doi frați ai mei locuiesc și lucrează în Florida, ceea ce m-a încurajat să fac același lucru. În sfârșit, ziua plecării mele din New York a sosit. După o verificare amănunțită pentru a mă asigura că am tot ce-mi trebuie pentru a călători, m-am îndreptat spre Aeroportul Internațional JFK. Am avut emoții amestecate din cauza faptului că lăsam în urmă persoane dragi și prieteni de lungă durată, precum și familia mea iubită de la biserică.

Zborul spre Orlando a fost plăcut. La sosire, o prietenă de familie m-a întâmpinat și m-a dus unde urma să stau. Cu toate acestea, nu a trecut mult timp până când am început să mă îndoiesc că decizia de a mă muta a fost una bună. Am luat oare decizia corectă când m-am hotărât să-mi petrec restul vieții aici? Oare voi găsi curând un loc de muncă? Voi găsi o biserică în care să mă simt ca acasă?

Primele câteva luni de viață în Florida au fost oarecum dezamăgitoare și stresante. Nu am reușit să obțin un loc de muncă atât de repede pe cât credeam, iar finanțele mi s-au împuținat rapid.

Într-o zi, eram la capătul puterilor: trebuia să plătesc chiria și nu aveam suficienți bani pentru a o achita. Atunci mi-am amintit de promisiunea Tatălui meu ceresc: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19). Am căzut în genunchi lângă pat, vărsându-mi oful în fața Tatălui meu ceresc. În timp ce mă rugam, telefonul a început să sune. Și să sune. În cele din urmă, m-am hotărât să răspund. La telefon era o prietenă pe care o cunoșteam de pe vremea când eram studentă. Se mutase în Florida cu mulți ani înaintea mea. Ce mi-a spus m-a uimit: „Am simțit îndemnul să-ți aduc niște bani.” Nu știa absolut nimic despre dilema mea din momentul acela! Suma pe care mi-a dat-o era exact cât aveam nevoie! Mi‑am plătit chiria chiar în acea zi cu multă bucurie. Chiar înainte de a mă ruga, Tatăl meu ceresc pusese deja în mișcare mecanismele pentru a mă ajuta. În timp ce eram încă în genunchi, El îmi auzise cererea și îmi venise în ajutor.

Indiferent cât de imposibile pot părea lucrurile pentru tine în acest moment, Tatăl nostru ceresc este capabil și dispus să asculte strigătele de ajutor ale copiilor Săi. Ai încredere în El! Este doar la o rugăciune distanță.

Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci.
Geneza 2:16-17

A intrat în trombă pe ușă, mormăind furios în sinea lui. Am reținut cuvintele: „De ce l-a lăsat Dumnezeu să facă asta?!”

Nu-mi amintesc ce anume l-a supărat atât de tare pe fiul meu, dar l-am întrebat: „Vrei ca Dumnezeu să-l oprească? Ți-ar plăcea dacă, de fiecare dată când ai vrea să spui ceva jignitor cuiva, Dumnezeu ți-ar pune mâna pe gură și te-ar opri?”

Fiul meu avea o gură…

„Și ți-ar plăcea dacă, de fiecare dată când ai vrea să lovești pe cineva, Dumnezeu ți-ar ține mâinile strâns și te-ar opri?”

Fiul meu se bătea.

„Vrei ca Dumnezeu să-i oprească pe alții, dar cu siguranță nu vrei ca Dumnezeu să te oprească pe tine, am dreptate?”

Liberul-arbitru pentru mine, dar nu și pentru tine. Îți place asta? Eu să fac ce vreau, dar tu să nu poți face ce vrei. Sau și mai bine: eu să fac ce vreau, iar tu să faci tot ce vreau eu! Cunosc mulți care ar vrea asta.

Marea întrebare este dacă putem face cu adevărat ceea ce ne dorim. Suntem cu adevărat liberi să alegem? Subiectul alegerii este abordat încă de la început în Biblie. În grădina Eden, șarpele i-a oferit Evei fructul interzis. Ar fi putut spune „nu” și să plece. Nu-i spusese deja Dumnezeu să nu mănânce din el? Dar șarpele care stătea în copac i-a spus că ar trebui să-l mănânce, că era bun. „A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el” (Geneza 3:6).

A împiedicat-o Dumnezeu să mănânce acel fruct sau să îl împartă cu Adam? Nu. Iar Dumnezeu ne lasă și pe tine și pe mine să facem propriile alegeri, chiar dacă acestea ne fac rău nouă sau altora.

Dumnezeu nu l-a împiedicat pe prietenul fiului meu să facă un lucru greșit. Și nici nu l-a făcut pe fiul meu să facă ce trebuie. Dar i-a dat fiului meu o mamă care să-i împărtășească perspectiva divină și ne-a dat Cuvântul Său pentru a ne oferi îndrumare divină și puterea de a face toate lucrurile bine.

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
Isaia 41:10

De ani de zile am vrut să pictez o imagine pe care o văd în mintea mea, intitulată „Mântuirea în limbaj simplu”. L-ar arăta pe Isus mergând de mână cu un copil, cu legenda: „Ia-mă de mână! Poate că te vei împiedica, dar nu te voi lăsa să cazi.” (Încă îmi exersez abilitățile de pictură.)

Cu toții ne amintim că în copilărie mergeam cu un părinte care ne ținea de mână. Este ușor ca un copil să se împiedice de ceva. Și totuși cât de liniștitor este să simtă o mână mai puternică ținându-l ca să nu cadă! Iar atunci când copiii ajung la vârsta adultă, își țin la rândul lor de mână propriii copii.

Dumnezeu este Părintele nostru iubitor și a promis că ne va susține cu „dreapta Sa”.

Am auzit că „mâna dreaptă” apare de peste 100 de ori în Biblie. Am auzit, de asemenea, că acest termen are mai multe sensuri. De exemplu, poate indica pur și simplu mâna din partea dreaptă a corpului (Geneza 48:18), un loc sau o poziție de onoare (Evrei 12:2) sau ajutor ori putere (Psalmii 18:35).

În textul de la care am pornit, Dumnezeu promite să ne ajute și să ne susțină cu puterea dreptei Sale biruitoare. Când ne împiedicăm, strânsoarea Sa puternică ne susține în timp ce ne recăpătăm echilibrul și redevenim drepți. El ne împiedică să ne zgâriem genunchii, ca să spunem așa.

Cu toate acestea, în Isaia 41:13, autorul biblic afirmă că Dumnezeu ne va ține de mâna noastră dreaptă. M-am întrebat care este semnificația acestui lucru. Deși nu am un răspuns exact, găsesc mângâiere în următorul comentariu, care cuprinde asigurarea pe care ne-o dă Dumnezeu în versetele 10-13 din Isaia 41. „Inima Infinitei Iubiri tânjește după aceia care își simt neputința de a se elibera de cursele lui Satana și Se oferă cu bunătate să le dea puterea de a trăi pentru El” (Ellen G. White, Profeți și regi, ed. a 7-a, Viață și Sănătate, Pantelimon, 2019, pp. 222–223).

Lăudați-L pe Dumnezeu pentru grija Sa iubitoare și pentru dreapta Sa biruitoare, care ne ferește de cădere!

Până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același, până la căruntețile voastre vă voi sprijini.
Isaia 46:4

Acum, că părul meu este alb de bătrânețe, este timpul să vă împărtășesc câteva din modurile în care Domnul a avut grijă de noi și ne-a binecuvântat pe mine și familia mea de-a lungul anilor.

Soțul meu era un tăietor de lemne care lucra pe cont propriu și, de obicei, mergea singur la lucru în pădure, la cinci kilometri de casă. Eu mă alăturam lui mai târziu. Într-o zi, fiicele noastre de doi și cinci ani ni s-au alăturat și am mers cu toții împreună. Eu și fetele am așteptat în apropiere în timp ce soțul meu tăia un pin mare. Dintr-odată, a strigat: „Dragă, mi-am rupt piciorul!” Copacul căzuse cum nu trebuie pe versantul abrupt al dealului. Ne-am dus repede la el, l-am ajutat să urce în mașină și am pornit până la cel mai apropiat spital. Ce binecuvântare că am fost acolo pentru a-l ajuta când a avut nevoie! Pentru că nu aveam asigurare medicală, spitalul nu a vrut să îl interneze. Cu toate acestea, când funcționarul de la internare a aflat că era veteran de război, spitalul a aranjat ca o ambulanță să-l transfere la cel mai apropiat spital pentru veterani. Acest aparent obstacol a devenit o binecuvântare care a durat tot restul vieții sale lungi, deoarece, după aceea, a avut întotdeauna asigurare medicală.

După câțiva ani în care s-a recuperat și a lucrat mai puțin, am descoperit că puteam petrece mai mult timp ca voluntari la o școală misionară din munții din sudul Mexicului. Cei trei copii ai noștri s-au bucurat să meargă la acea școală, să primească educație bilingvă și să ajute la programele Școlii de Sabat din satele din apropiere. Totodată, am putut să ajutăm, cu o fabrică portabilă de cherestea, la tăierea lemnului pentru construirea bisericilor din micile orașe din zonă. Acești ani au fost o binecuvântare pentru noi și pentru școală. Când cel mai mic dintre copiii noștri a intrat la facultate, a trebuit să petrecem mai mult timp în California. Fiicele noastre au devenit asistente medicale; apoi una a devenit medic. Deși fiul nostru nu credea că îi va plăcea să fie profesor, a studiat pedagogie și a ajuns să predea la aceeași școală mexicană pe care o frecventa în tinerețe.

În scurt timp, am avut nepoți cărora le plăcea la rândul lor să meargă în excursii misionare de vară! Acum, două generații mai târziu, asistenți medicali și fizioterapeuți formează grupul nostru de nepoți și soți. Îți mulțumim, Doamne, pentru că ești Dumnezeul nostru credincios și Dătătorul tuturor binecuvântărilor, chiar și la bătrânețe!

Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi.
Psalmii 91:15

Codul vestimentar al asistentelor medicale s-a schimbat în ultimii ani. În trecut, șapca unei asistente medicale era considerată parte a uniformei sale. Când studenții care se pregăteau să fie asistenți medicali terminau cu succes jumătate din program, deveneau eligibili pentru ceremonia de acordare a bonetei. Împreună cu colegii mei, eram extaziată. Mama și sora mea erau și ele entuziasmate. Urma să le asigur transportul la ceremonie, iar soțul meu avea să rămână acasă. Luându-ne suficient timp pentru drumul de o oră din Queens până în Brooklyn (în zona New York), le-am luat pe mama și pe sora mea în jurul orei 16:30. Apoi, am pornit-o spre școală. Programul a început în jurul orei 18:00, așa că am ajuns la timp pentru întreaga ceremonie.

După acest program memorabil, le-am dus înapoi acasă la ele. Nu am ajuns acasă la mine decât mult mai târziu. Am parcat chiar în fața ușii. Când am ieșit din mașină în întuneric, am auzit ca un fel de tropăit de cai venind spre mine. Întorcând rapid capul, stomacul mi s-a strâns. Nu erau cai, ci ceea ce părea a fi o gașcă de aproximativ cinci sau șase adolescenți care se îndrepta direct spre mine! M-au înconjurat rapid și m-au forțat să urc pe bancheta din spate.

„Unde-ți sunt cheile?”, m-a întrebat aspru un băiat înalt, îndreptându-mi un pistol spre tâmplă. Un altul îmi smulsese deja poșeta din mâini. „O să văd dacă sunt aici”, a spus el cu răsuflarea tăiată, scotocind prin ea. Alții au început să mă interogheze: „Mai este cineva în casă în acest moment?” „Câți sunt înăuntru?” „Cine sunt?” În starea mea de panică și șoc, am rostit nume la întâmplare. Dintr-odată, ușa din față s-a deschis și silueta soțului meu s-a văzut în cadrul ei. La această întorsătură neașteptată a evenimentelor, băieții au fugit. El pur și simplu se uita afară să vadă dacă am ajuns acasă, pentru ca fiul nostru, care se afla la telefon, să poată vorbi cu mine.

Vorbind despre intervenții divine – și despre planuri nefaste zădărnicite: poșeta mi-a dispărut, împreună cu permisul de conducere și 15 dolari. Dar cheile mașinii erau încă în pumnul meu, iar eu eram în viață!

De fapt, sunt o martoră vie a adevărului acestei promisiuni: „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmii 46:1). El nu m-a lăsat și nu m-a abandonat niciodată!

Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
Marcu 12:31

Când locuiești într-un oraș mic de țară, ai privilegiul de a-ți cunoaște vecinii. Timp de douăzeci și șase de ani, eu și soțul meu am locuit într-un orășel din Alabama, Statele Unite ale Americii. Într-o zi, am văzut din întâmplare niște bărbați care lucrau pe un teren liber, ca și cum l-ar fi pregătit pentru ceva. I-am urmărit în fiecare zi. În cele din urmă, au mutat acolo o rulotă. Când în sfârșit au terminat, abia așteptam să-i cunosc pe noii noștri vecini. Zile întregi nu am mai văzut pe nimeni, nici măcar un vehicul pe alee. Într-o zi, în timp ce treceam cu mașina, am văzut o tânără care se ducea la cutia poștală. Am oprit, am făcut cunoștință, ea a zâmbit și a spus: „Și pe mine mă cheamă Elaine, Deborah Elaine.” I-am spus că mă așteptam să văd un vehicul pe alee și ea mi-a povestit despre accidentul ei de mașină și că nu mai putea să conducă. Am anunțat-o că mergem în oraș destul de des, așa că ar putea veni cu noi ori de câte ori are nevoie să meargă. Am făcut schimb de numere de telefon. A devenit o pasageră obișnuită în mașina noastră, iar eu am fost bucuroasă să o ajut.

Am aflat că a avut de înfruntat multe provocări după accident. Am devenit prietene apropiate. Am ajutat-o să facă multe lucruri în casă. De asemenea, am invitat-o la biserică și a mers de multe ori. Cu timpul, soțul meu, care este nevăzător, s-a îmbolnăvit. I-am explicat lui Deb, dar i-am spus că o voi ajuta atunci când voi putea. În cele din urmă, Pete a trebuit să se interneze în spital. A stat acolo o lună. Când a venit în sfârșit acasă, am trecut cu mașina pe lângă casa lui Deb și am observat că ușa era închisă, ceea ce era neobișnuit pentru ea. Am mai trecut pe acolo de câteva ori și ușa era tot închisă, așa că m-am oprit și am bătut la ușă. Nu a răspuns nimeni. Ne-am hotărât să-i facem o vizită surorii ei și am întrebat-o dacă Deb e bine. Sora ei mi-a aruncat o privire care mi-a dat de înțeles că Deb nu era bine. Mi-a spus că murise în timpul sărbătorilor de Crăciun. Am plâns în timp ce ea mi-a povestit toate detaliile.

Biblia mea spune: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12:31). Cine este aproapele nostru? Orice persoană cu care intrăm în contact. Deși putea fi foarte provocator să încerc să o ajut pe Deborah în timp ce aveam grijă de soțul meu, Dumnezeu a fost întotdeauna alături de mine.

Doamne, Te rugăm să ne ajuți să arătăm compasiune față de aproapele nostru! Când devine copleșitor, amintește-ne că Tu nu îi chemi pe cei echipați, ci îi echipezi pe cei pe care îi chemi!

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Isaia 65:24

Nu plănuisem să merg cu soțul meu la clasa de studiu biblic de la centrul nostru comunitar pentru vârstnici. De fapt, nici măcar nu voiam să merg. Totuși, am luat cumva decizia de a merge. Privind în urmă, cred că Duhul Sfânt m-a impulsionat să merg. Cred, de asemenea, că El m-a inspirat cu ce să mă îmbrac: cu tricoul meu de „războinică a rugăciunii”. Cu siguranță m-a inspirat și ce să iau cu mine: o foaie tipărită cu o rugăciune pe ea. Am îmbrăcat tricoul, am făcut o copie alb-negru a acelei foi și am pus-o pe pat. Înainte de a pleca însă, m-am așezat din greșeală pe ea și am boțit-o. Nu am vrut să iau o copie boțită. Pe biroul meu, am zărit o copie color, așa că am luat-o pe aceea. Strecurând copia color într-un plic, m-am grăbit să ies pe ușă pentru clasa de studiu biblic.

Instructoarea era pe cale să înceapă ora când am intrat în centru. M-am strecurat până la ea, i-am înmânat plicul și am invitat-o să-l deschidă. Ea l-a deschis și apoi a scos foaia cu rugăciunea. Spre surprinderea mea, a citit-o cu voce tare… în fața clasei! Apoi a început să explice conținutul! După ce a terminat, a spus: „Nu trebuia să fiu instructoarea voastră astăzi. Colega programată să prezinte lecția a avut o urgență și nu a putut fi prezentă. Fiind anunțată în ultima clipă, nu știam ce voi prezenta, dar Duhul Sfânt m-a asigurat că nu va trebui să-mi fac griji în această privință. Dumnezeu are totul sub control. Și așa a fost. Am început să citesc cu voce tare pentru că foaia aceasta era atât de frumoasă.”

Am fost uimită. Dumnezeu plănuise asta de la bun început. În primul rând, Duhul Sfânt m-a impulsionat puternic să particip la clasă în acea zi. Și ce s-ar fi întâmplat dacă nu m-aș fi așezat pe exemplarul alb-negru și, ulterior, nu l-aș fi schimbat cu exemplarul color? Culorile frumoase de pe foaie au fost cele care i-au atras mai întâi atenția instructoarei și apoi au impresionat-o suficient de mult încât să împărtășească conținutul ei cu clasa! Sunt atât de smerită că Dumnezeu S-a folosit de mine – o persoană care nici măcar nu voia să meargă la clasă – pentru a-Și împlini voia. Prima propoziție de pe foaia mea era aceasta: „Rugăciunea este răspunsul la orice problemă din viață, ea ne pune în armonie cu înțelepciunea divină, care știe cum să ajusteze totul perfect.” Fie ca Dumnezeu să ne ajute să urmăm îndemnul Duhului!

Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții.
Efeseni 6:18

Am privit cu uimire. Fiecare ramură a fiecărui copac era incredibil de încărcată cu cea mai grea zăpadă pe care am văzut-o vreodată. Ne-am oprit în parcarea proaspăt deszăpezită, ne-am pus în picioare cizmele de zăpadă și am pornit pe traseu. Căderea masivă de zăpadă ne amuțea vocile în mijlocul acelei liniști mormântale.

Recunoscători pentru cei câțiva oameni care trecuseră înainte pe acolo, deschizând drumul, ne îndreptam – soțul meu înainte, iar eu după el – spre lacul acela retras, bucurându-ne de frumusețea de nedescris și rămânând în alertă, veghetori. Drumețiile în zăpadă proaspătă și adâncă înseamnă că există pericole care nu sunt prezente în alte momente, inclusiv „puțuri de copaci”. Un puț de copac este zona de sub un copac unde nu este la fel de multă zăpadă ca în zona înconjurătoare. Este posibil să cazi cu capul înainte într-un astfel de puț și să fii aproape înghițit de zăpada din jur. Unii oameni au și murit în aceste puțuri.

Biblia ne amintește să fim atenți la vrăjmașul care caută să ne înghită în încercări intense și ispite care ne prind cu garda jos. De asemenea, trebuie să fim atenți la semnele venirii lui Isus. Pe lângă faptul că trebuie să fim în alertă, este important să nu mergem singuri pe un teren dificil, unde există un mare pericol. Și în călătoria vieții, cât de recunoscătoare sunt pentru cei care merg alături de mine și care mă ajută să fiu atentă la pericolele din calea mea.

Scriptura ne amintește că a fi vigilenți înseamnă să ne rugăm în toate ocaziile și să ne rugăm mereu pentru tot poporul Domnului! Am un grup de prietene cărora le pot cere să se roage în orice moment. Am cerut rugăciune pentru membrii familiei, pentru decizii, descurajări, probleme de sănătate și multe altele.

Dacă cineva cade într-un puț de copac, în 90% din cazuri nu poate ieși singur. Tu și cu mine avem nevoie de prietene de rugăciune care să ne „scoată” din locurile dificile și chiar periculoase ale călătoriei noastre, prin rugăciune. De ce să nu te angajezi să fii astăzi acea prietenă de rugăciune a cuiva? Cere-I Duhului Sfânt să-ți arate pe cineva care are nevoie de sprijin în rugăciune, iar, dacă tu vei avea nevoie de o astfel de persoană, cred că El îți va oferi același lucru.

Rămâneți în alertă! Continuă să te rogi! Iar călătoria ta de credință va fi o aventură frumoasă.

Ea este îmbrăcată cu tărie și slavă și râde de ziua de mâine.
Proverbele 31:25

Probabil că nu este prea greu să te uiți în jur și să găsești o femeie pe care o consideri puternică, cel puțin după aspectul exterior. Deși poate că nu cunoști povestea puterii ei, ea manifestă totuși încredere și este aparent lipsită de teamă.

Industria sănătății mintale recunoaște acum că soluțiile pentru sănătatea mintală nu se găsesc în principal în biochimie, ci că pot fi bazate și pe forță. Cu alte cuvinte, indivizii își pot accesa propriul set unic de puncte forte pentru a depăși problemele. Transformarea într-o femeie puternică poate dura săptămâni, luni, chiar ani, pe măsură ce se trece de la o provocare la alta și de la un punct forte la altul, deoarece creșterea în forță este întotdeauna un proces în desfășurare.

Să devină puternică este o călătorie unică pentru fiecare femeie. La început, ea poate încerca să se bazeze pe slăbiciunea ei în timp ce luptă pentru a depăși obstacolele. Poate trece prin durerea unui eșec aparent. Își poate pierde uneori concentrarea, nefiind capabilă să vadă clar o soluție la dilema ei. Cu toate acestea, se hotărăște să lupte mai departe. Cu timpul, își dă seama că, acolo unde cândva era slabă și lipsită de înțelepciune, acum crește în putere și în înțelepciune. Pe parcursul întregului proces, își acceptă provocările și le înfruntă, continuând să lucreze pentru a găsi soluții și rezolvări.

Poate te întrebi care este modul în care se desfășoară acest proces. Cum ajunge să devină și să rămână puternică. Adevărata sursă a acestui proces se găsește, de obicei, în practicile ei de viață: timpul pe care îl petrece absorbind adevărurile din Scripturi, modul în care le aplică în propria viață prin gândire și rugăciune și hotărârea continuă de a-și întări credința în Domnul în timp ce se află pe drumul spre vindecare.

Cu toatele am trecut prin durere, vinovăție, slăbiciune și alte provocări emoționale. Aceste provocări sunt universale. Dumnezeu știe. El înțelege și impulsionează atunci când este timpul să ne schimbăm. Ne iubește prea mult pentru a ne lăsa împovărați de vină și de păcat. Și prin El va veni schimbarea noastră: „Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită” (2 Corinteni 12:9); „întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10); „pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13).

Prin harul și puterea lui Dumnezeu, eu sunt o femeie puternică!

Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea!
Romani 15:13

Mai aveam o ultimă tigaie de plăcințele de prăjit. Aruncând o privire la sticla de ulei, am văzut că abia dacă aveam suficient pentru a termina treaba. Totuși, nu prea aveam de ce să-mi fac griji, știind că magazinul era în apropiere și că aveam mijloacele necesare pentru a cumpăra mai mult.

Mă întreb cum trebuie să se fi simțit văduva din Sarepta și fiul ei (1 Împărați 17). Mai avea ulei și făină cât să-i ajungă să pregătească o pâinică pentru fiecare dintre ei; și apoi știa că vor muri încet de foame. Ce binecuvântare a primit atunci când a acceptat cuvântul lui Ilie că va avea suficientă făină și ulei pentru a se întreține toți trei până când va veni ploaia.

Din fericire, nu am fost niciodată în situația de a avea un vas de făină gol. Cuvântul „gol” are o semnificație destul de profundă atunci când meditez la definiția din dicționar. Înseamnă a nu conține nimic, a fi pustiu, părăsit, abandonat și lipsit de sens.

Când ne gândim la numărul de stomacuri goale din întreaga lume și la lipsa de hrană, cuvântul „gol” indică mai mult decât foamea fizică. Prea multe vieți sunt abandonate și părăsite. O, fie ca Isus să vină curând și să pună capăt suferinței pe care o vedem în mod constant în jurul nostru! Isus îi cunoaște pe toți cei care aleargă astăzi în gol. El vede viețile care au nevoie să fie umplute cu iubire și grijă și pe alții care sunt singuri și lipsiți de energie și de sănătate. Unii sunt cuprinși de disperare din cauza problemelor financiare, în timp ce alții și-au pierdut casele în incendii sau inundații și, odată cu ele, și pe cei dragi.

Aceste lucruri vor înceta când va veni Isus, dar, în timp ce așteptăm, El ne va ajuta să ne apropiem de cei pe care îi întâlnim în jurul nostru și care au nevoie să fie încurajați. În fiecare zi avem nevoie să fim reînnoiți de puterea care vine de la Dumnezeu, astfel încât să fim plini de puterea Sa pentru a face voia Sa: „Cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea” (Isaia 40:31). Dacă viața noastră spirituală este goală, nu avem cum să lucrăm eficient pentru Dumnezeu. Roagă-te și rămâi aproape de El, pentru că Satana va face tot ce-i stă în putință pentru a ne smulge din mâinile Lui!

Ți-am împărtășit gândurile mele, acum trebuie să mă întorc în bucătărie să termin de gătit. În timp ce o fac, deschid o sticlă nouă de ulei și mă rog pentru tine și oricine mai citește acest text. Fie ca astăzi să simțiți puterea Duhului Sfânt umplându-vă viețile cu pace, speranță și bucurie!