Categorie: Devoțional Femei

Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.
Isaia 53:3

Oamenii pot fi respinși din cauza culorii pielii, a naționalității, a religiei, a statutului economic, a vârstei sau a sexului. În funcție de unul sau mai multe dintre aceste calificative, ceilalți îi pot considera inferiori. Cu toate acestea, alții pot fi disprețuiți pentru „superioritatea” lor: posedarea unei diplome universitare, faptul că sunt muzicieni talentați sau că au abilități extraordinare care nu sunt împărtășite de populația generală. Uneori, respingerea femeilor de către alte femei își are originea în sentimente de invidie sau gelozie. Din păcate, unele nu pot tolera succesul sau abilitățile superioare ale altora. Desigur, bărbații, la rândul lor, pot respinge femeile care sunt capabile să facă ce ei nu pot face, chiar și să conducă o mașină în anumite țări.

Oricare ar fi așa-zisele motive, respingerea oamenilor este nedreaptă. Respingerea exclude, rănește și izolează. Și, ceea ce este poate o pierdere și mai mare, respingerea face adesea imposibile viitoarele interacțiuni care ar putea aduce beneficii reciproce. Cu toate acestea, Dumnezeu a răspândit darurile printre oameni cu un scop: El dorește ca aceștia să își atingă cel mai înalt potențial și să îl folosească pentru scopurile Sale.

Dacă și când suntem respinși, să ne consolăm știind că există Cineva care înțelege perfect ce înseamnă respingerea. El înțelege totul la noi. Acel Cineva este Isus. El nu a fost respins pentru că a fost străin, căci a trăit printre ai Săi. Nu a fost respins pentru că urma o religie diferită, căci a frecventat aceleași sinagogi ca și coreligionarii Săi. Mai degrabă, El a fost respins pentru că tocmai cei care ar fi trebuit să recunoască, conform profețiilor antice, că El este Mesia cel trimis din ceruri s-au întors împotriva Lui. Plini de invidie pentru că Isus era obiectul iubirii și atenției populare, ei au permis ca gelozia lor să pună la cale în cele din urmă respingerea Sa finală de către întreaga națiune iudaică. În cele din urmă, planurile lor – împreună cu dragostea lui Hristos – L-au dus la cruce. Iar El a murit chiar și pentru cei care Îl respingeau, Îl batjocoreau și Îl torturau.

Ori de câte ori te simți respins, amintește-ți că ai întotdeauna parte de dragostea, înțelegerea, acceptarea și sprijinul lui Isus! El știe totul despre tine. Așteaptă-L cu rugăciune în timp ce El îți transformă durerea respingerii în binecuvântare, și nu numai pentru tine, ci și pentru cei din jurul tău! La urma urmei, El a fost respins pentru tine, pentru ca tu să poți fi acceptată – în mod etern – de Tatăl Său.

Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întărește-te și îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.
Iosua 1:9

Recent, i-am împărtășit uneia dintre confidentele mele înțelepte că mă simt indispusă după o excursie recentă și stresantă cu cortul, care nu decursese conform planului.

Din momentul în care am ajuns la locul de campat, cei aproximativ patruzeci de tineri din apropiere, care beau și închinau cupe în cinstea „White Power” și proferau tot felul de insulte rasiale, mi-au întins nervii la maximum. La patru și jumătate dimineața, mi-am smuls soțul din pat și am fugit din zonă după ce i-am auzit plănuind să ne facă rău. Trauma încă mă face să mă simt neliniștită și nesigură, chiar și în propria mea casă.

„Bineînțeles”, mi-a spus confidenta mea, „identitatea ți-a fost atacată, iar acum trebuie să-ți schimbi limitele. Întotdeauna ai căutat cele mai îndepărtate locuri, cele mai dure experiențe și aventuri. Asta este ceea ce crezi tu că ești.”

Eram caracterizată de îndrăzneală și lipsă de înțelepciune în raport cu lumea în care trăim. Săptămâna aceasta, a trebuit să-mi ajustez așteptările autoimpuse și să explorez ce înseamnă să trăiesc clipa atât cu înțelepciune, cât și cu curaj. Simțurile mele erau încă ascuțite, așteptând un alt atac asupra spațiului și identității mele personale. Cu toate acestea, aceleași simțuri m-au ghidat să primesc mai bine și frumusețea. Am ales să mă bucur de sprijinul deosebit al unor prieteni răbdători, de sunetele liniștite ale naturii și de activitățile discrete dintr-un parc local. Chiar dacă fusesem deja în acest loc, l-am văzut cu ochi noi. Este același loc, dar de data aceasta am observat frunzișul din noul sezon și chiar limitele schimbătoare ale locului în sine, pe măsură ce iazurile se transformă în pajiști pentru a servi unor noi scopuri în comunitatea ecologică.

Cu Isus drept călăuză, schimbările în modul în care îmi trăiesc viața vor crea o lume mai bună și pentru altcineva. Nu un mediu de conflict perpetuu, anxietate, furie sau ură. Ci, în schimb, o pajiște de pace, îndrăzneală și creștere. Uneori, gardurile se dărâmă încet, nu cu violență. Înțelepciunea poate fi un proces terifiant. Uneori, cu cât știm mai multe, cu atât ne temem mai mult. Cu toate acestea, înțelepciunea ne poate ajuta să apreciem mai bine momentele bune, dacă o lăsăm.

Alegerea păcii, în ciuda fricii, poate fi o aventură în sine. Și asta, draga mea prietenă, este un triumf personal, nu o criză de identitate!

…până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.
Eclesiastul 12:7

„Pur și simplu nu suport”, a strigat Melissa, ghemuită în poala mea, cu lacrimile curgându-i pe față. „Înmormântările sunt complet îngrozitoare! Toată lumea plânge. Ce înseamnă că spiritul ei s-a întors la Dumnezeu, care l-a dat? Unde îl ține Dumnezeu?” A fost prima experiență de înmormântare a Melissei. Din nefericire, fusese pentru una din colegele ei de joacă, care murise într-un accident al cărui autor fugise de la locul faptei.

„Odată, când aveam vreo doisprezece ani”, am început eu (fața plină de lacrimi a Melissei s-a ridicat nerăbdătoare să afle povestea), „am fost printre cei care au purtat sicriul unui bebeluș de trei luni care murise de scarlatină. Am visat săptămâni întregi acel sicriu mic și alb. La ocazia de comemorare a bebelușului, tatăl meu a folosit același verset. Mai târziu, ca răspuns la o întrebare similară a mea, mi-a răspuns: „Nu știu, dar sunt sigur că Dumnezeu are un sistem de ultimă generație unde salvează spiritul și formula ADN-ului pentru fiecare ființă umană. S-ar putea să te ajute dacă ți-ai imagina cea mai frumoasă cameră pe care ți-o poți închipui. Viitorul copilului este în siguranță cu Dumnezeu – în camera Sa de amintiri.”

„Este camera de amintiri a lui Dumnezeu mai frumoasă decât camera de chihlimbar? Cea din Palatul Ecaterinei din Sankt-Petersburg?”, a întrebat Melissa. „Am văzut poze cu ea la școală și era uimitoare!” „Părerea mea este că această cameră de amintiri a lui Dumnezeu este mai minunată decât ne-am putea imagina vreodată, deși camera de chihlimbar ar putea fi un bun început”, am răspuns eu.

„Dacă aș fi știut mai devreme despre camera de amintiri a lui Dumnezeu, poate că înmormântarea nu ar fi fost atât de groaznică. Aș fi putut să le spun oamenilor despre ea”, a spus încet Melissa. „Apostolul Pavel spune că avem speranță”, i-am spus, încercând să-i încurajez propriul spirit trist, „așa că nu ne vom întrista ca cei fără de speranță [1 Tesaloniceni 4:13].”

„Îmi va fi dor de ea”, a spus Melissa cu un oftat, „dar îmi place să știu că viitorul ei este în siguranță cu Dumnezeu – în camera Sa de amintiri.” „Și gândește-te cât de mult te vei distra când o vei vedea data viitoare”, am continuat eu, dorind să-i dau ceva pozitiv și plin de speranță asupra căruia să stăruie. „Dumnezeu îi va da din nou suflare într-o bună zi. Întotdeauna mi-a plăcut cum a formulat Henry Scott Holland: «O clipă scurtă, și totul va fi ca înainte. Cum vom râde de necazul despărțirii atunci când ne vom întâlni din nou!»” „Va fi chiar mai bine decât înainte”, a spus Melissa, zâmbind printre lacrimi. „Mult mai bine”. Ai dreptate, Melissa, mi-am zis. Va fi chiar mai bine decât înainte.

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Isaia 65:24

Era una dintre acele dimineți însorite de Sabat din frumoasa insulă Trinidad. Tocmai terminasem o minunată sesiune de închinare cu rudele mele din întreaga lume (lucru pe care îl făceam în fiecare dimineață de Sabat). În timp ce mă îmbrăcam să merg la biserică, am repetat cântecul „More than Wonderful” („Mai mult decât minunat”), care urma să fie cântat la Școala de Sabat. În timp ce cântam, cuvintele cântecului păreau să prindă viață. Isus este mai mult decât minunat! Eram învăluită în cântec. De fapt, eram atât de fericită, încât m-am îndrăgostit din nou de Isus. Dar acest lucru cu siguranță nu era pe placul dușmanului.

În acel moment, biserica mea se afla în mijlocul unei serii de evanghelizări pentru care trebuia să tot mutăm echipamentul. În momentul în care fiii mei au terminat de scos echipamentul din mașina mea în acea zi, am intrat cu mașina în poarta bisericii. Nu-mi venea să cred! Făceam acest drum la biserică în fiecare Sabat, iar biserica se afla la doar o stradă distanță de casa noastră. De ce acest accident neașteptat? Oamenii știu că nu suport să am nici măcar o zgârietură mică-mică pe mașină – iar aceasta nu era una mică! M-am întors în curtea bisericii, am verificat pagubele și am plecat până acasă cu mașina pentru a i le arăta soțului meu (pentru sprijin emoțional). Apoi m-am întors la biserică pentru a conduce serviciul de închinare prin cântare. Numai Dumnezeu m-a ajutat să fac drumul de întoarcere și să am starea de spirit necesară pentru a cânta „More than Wonderful” în acea dimineață – cu un nou înțeles.

Luni dimineață, neștiind de unde să fac rost de bani pentru a repara mașina, am sunat la compania de asigurări. Agentul mi-a estimat o sumă pentru reparații. În timp ce îmi verificam conturile, am observat niște fonduri într-unul din ele pe care nu le puteam justifica. Când am întrebat la bancă, mi s-a spus că fondurile proveneau dintr-un cont deschis cu douăzeci de ani înainte, atunci când a fost deschis contul de ipotecă pentru casă (utilități). Vă vine să credeți că această sumă era dublă față de cea de care aveam nevoie pentru reparațiile mașinii?

O, da, Isus este uimitor și minunat, așa cum spune autorul cântecului. Știm că Dumnezeu, care vede sfârșitul de la început, cunoaște ce ne rezervă viitorul. Și ne putem încrede în inima Lui plină de iubire. El este Dumnezeu.

Pe malurile râurilor Babilonului, ședeam jos și plângeam când ne aduceam aminte de Sion. […] Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?
Psalmii 137:1,4

Cum putem cânta cântarea Domnului într-o țară străină (atâția oameni care au murit)? Pandemia de Covid-19 a afectat lumea noastră la nivel global și a avut un impact asupra familiilor din întreaga lume prin boală și moarte. S-au pierdut vieți, locuri de muncă și case. S-au format cozi lungi la biserici, la centre comunitare și la organizații caritabile guvernamentale, în timp ce familiile căutau hrană și îmbrăcăminte. Așadar, cum putem cânta cântarea Domnului când există atât de multă durere?

Îți amintești povestea lui Pavel și a lui Sila, care au fost aruncați în închisoare pentru că au predicat Evanghelia? În timp ce se aflau în închisoare în așteptarea unei posibile condamnări la moarte, cântau și Îl lăudau pe Dumnezeu! Ei cântau cântările Domnului din adâncul unei celule de închisoare întunecate, sumbre și reci! Cântările lor le-au slujit celorlalți deținuți și temnicerului. Și-au încredințat viețile în mâinile lui Dumnezeu, care are puterea de a vindeca, de a elibera sau de a nu elibera. Și noi putem cânta cântările Domnului chiar și atunci când inimile noastre sunt frânte de durere. Laudele noastre către Dumnezeu nu ar trebui să fie dictate de circumstanțe. Laudele noastre către El sunt o expresie a încrederii și a dependenței noastre totale de El, indiferent de situația noastră.

Ellen White scria: „În lupta viitoare a credinței și a vieții, ne putem aștepta la noi greutăți, dar, privind la cele din trecut, precum și la cele ce vor veni, putem spune: «Până aici Domnul ne-a ajutat» și «Puterea ta să țină cât zilele tale» (Deuteronomul 33:25). Încercările nu vor fi mai mari decât puterea care ne va fi dată pentru a le suporta. De aceea, să începem a îndeplini lucrarea care ne revine, oriunde vedem că este ceva de făcut, având încredințarea că, orice va veni, ne va fi dată o putere proporțională cu încercările prin care vom trece” (Calea către Hristos, ed. a 10-a, Viață și Sănătate, Pantelimon, 2013, p. 94).

Pastorul Dexter Dennis subliniază: „Când ne ridicăm inimile și vocile în laudă către Dumnezeu, facem ca mâinile lui Dumnezeu să ne binecuvânteze.” Așadar, în ciuda incertitudinii zilei de mâine, ne vom ridica inimile în laudă către Dumnezeu. El ține viitorul în mâinile Sale. Prin credință, vom continua să ne încredem în Isus și să cântăm cântările Sionului! „Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul!” (Psalmii 150:6).

Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.
2 Corinteni 10:5

Am părul foarte încăpățânat și creț, care are o voință proprie! Orice femeie cu genul meu de păr știe despre ce vorbesc. Doar faptul de a-l face să stea în aceeași direcție poate fi o provocare majoră. Așadar, fie merg la un salon de înfrumusețare și o las pe minunata mea coafeză să se ocupe de asta, fie iau câte o șuviță de păr umedă și o înfășor cu grijă în jurul unei role de plastic pe care o țin în jos cu o clamă de păr rezistentă. În cele din urmă, părul meu se usucă fie sub soarele Californiei de Sud, fie sub un uscător și reușesc să îl pieptăn într-un format prezentabil.

În timp ce treceam prin acest meticulos proces de „controlare a părului” în această dimineață (în timp ce scriu, capul meu este acoperit de bigudiuri multicolore), m-am gândit la scrisoarea apostolului Pavel către Corinteni. El împărtășește acolo ce înseamnă să fii un adevărat urmaș al lui Hristos și folosește expresia „a face rob”.

Mintea mea a făcut o conexiune bruscă: la fel cum părul meu încăpățânat se împotrivește să fie „adus în captivitate”, descopăr că și eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, trebuie să câștig victorii în viața mea supunându-mă disciplinei lui Hristos. Nu pot face acest lucru de una singură, așa cum nici părul meu nu se poate așeza singur pe bigudiuri. Este un proces intenționat de împlinire zilnică a scopurilor lui Hristos în viața mea, și nu a propriilor mele scopuri.

Când eram adolescentă, îmi propuneam să nu mă mai machiez niciodată. Așa că îmi luam rujul, fardul și pudra și le aruncam cât de departe puteam în tufișurile care creșteau de-a lungul unui dig din curtea noastră. Din nefericire, mă trezeam câteva dimineți după aceea cu un aspect decolorat și palid, regretând decizia de a renunța la machiaj. Mă trezeam săpând frenetic prin tufișuri pentru a găsi dovezile pocăinței mele de odinioară și le aduceam din nou în casă, cu sfială. În concepția mea adolescentină despre Dumnezeu, nu exista nicio speranță pentru mine în acest fel de religie de tip carusel. Chiar și așa, am rămas cu credința mea religioasă, mereu cu speranța că într-o zi voi avea parte de victoriile pe care mi le doream atât de mult.

În anii următori am învățat că va trebui să las sarcina de a aduce la ascultare fiecare gând și defect de caracter pe seama Celui care a câștigat deja victoria. Sarcina mea este doar să-L las pe El să o facă.

Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului.
2 Timotei 2:15

Dacă există un lucru pe care l-am învățat din pandemie, acesta este cum să ne descurcăm singuri. Și, mai ales, cum să economisim bani, pentru că nu putem ști niciodată cât de permanente sunt cu adevărat locurile noastre de muncă. În acea perioadă – cu ajutorul a ceea ce eu numesc „Universitatea YouTube” – am învățat să îmi împletesc părul [să îmi pun extensii]. Întotdeauna am știut cum să mă pieptăn și să mă coafez. Dar, când era vorba să mi-l împletesc, mergeam la stiliști profesioniști pentru ca ei să facă ce știu ei mai bine. În timpul restricțiilor din pandemia de Covid, cele mai multe saloane de coafură și frizerii au fost închise. Tot ce-am putut face, atunci când am avut ocazia să ies puțin din casă, a fost să cumpăr eu însămi extensii de păr și să experimentez. Deși nu aveam unde să mă duc, tot voiam ca părul meu să arate decent. Încetul cu încetul, practica mea s-a „îmbunătățit” și am devenit destul de pricepută la a alege textura potrivită de păr sintetic și a-mi pune singură extensii.

Într-o zi am descoperit un păr foarte accesibil și care semăna foarte bine cu părul meu. M-am gândit: Bingo! Ăsta va merge, deoarece încerc să păstrez stilurile cât mai natural posibil. Din când în când, am experimentat cu diverse texturi. Cu fiecare încercare, m-am întors întotdeauna la părul care seamănă cel mai mult cu al meu. Nu am visat niciodată că tocmai părul îmi va face probleme!

Mai târziu, când a venit timpul să-mi scot extensiile, am început să le tai. Atunci, cu stupoare, mi-am dat seama că tocmai tăiasem din propriul păr, nu din cel sintetic! Tăiasem din greșeală aproximativ 5 cm din propriul păr! Din cauza asemănării dintre cel fals și cel real, nu reușisem să le diferențiez. Tot ce am putut să fac a fost să râd de asta. La urma urmei, avea să crească din nou – și nimeni nu avea să-l vadă între timp.

Cu toate acestea, m-a pus pe gânduri. Atunci când ne lăsăm atât de mult prinși și încurcați în minciunile acestei lumi și în ceea ce are de oferit, poate veni momentul în care nu mai putem distinge adevărul lui Dumnezeu de minciunile Diavolului. Când se întâmplă acest lucru, vom risca să „tăiem” adevărul lui Dumnezeu din viața noastră. Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său sfânt pentru ca noi să cunoaștem adevărul, astfel încât, atunci când apare contrafacerea, să o putem identifica în mod clar și să o eliminăm pentru totdeauna din viața noastră.

Să nu furi.
Exodul 20:15

În fiecare an în luna mai, aștept cu nerăbdare să cumpăr plante anuale pentru a înfrumuseța partea din față și din spate a casei. Nu sunt grădinăreasă, dar, când a venit Covid-19 și am fost închisă în casă pe timpul verii, am decis să îmbunătățesc spațiul exterior, deoarece eram „pedepsită”.

Prietena mea Maureen și soțul ei, Robert, au din abundență flori în timpul verii. În 2021, m-au făcut să devin dependentă de plantele suspendate, deoarece Maureen l-a rugat pe Robert să-mi facă unele pentru gardul din curte. Am cumpărat florile, pe care Maureen m-a ajutat să le aleg, și am fost plăcut surprinsă când Robert mi-a făcut opt coșuri suspendate și mi-a dăruit și câteva gladiole și o plantă de cerceii-doamnei.

Cei care m-au vizitat s-au mirat de ce am făcut, dar a trebuit să recunosc meritele lui Dumnezeu și ale lui Robert. Cred cu tărie că mai bine înveți o persoană să pescuiască decât să-i dai un pește. Anul următor mi-am făcut propriile coșuri suspendate, refolosind ghivecele care îmi fuseseră dăruite. Nici anul acesta nu a fost diferit, deoarece mi-am umplut coșul de cumpărături cu o serie de plante anuale asortate. Am fost surprinsă când casierul m-a informat că mă calific pentru un articol gratuit datorită sumei pe care o cheltuisem.

Erau atât de multe coșuri suspendate în fața magazinului, încât am intrat înăuntru pentru a confirma articolul gratuit. Am înțeles că era din rândul florilor etichetate „2 la 55 de dolari”. Am luat două plante, dar m-am întrebat imediat dacă nu cumva trebuia să iau doar una. Când am ajuns acasă, am sunat la magazin. Persoana de la celălalt capăt al firului mi-a confirmat suspiciunile: trebuia să iau doar o plantă, nu două. I-am spus că mă voi întoarce a doua zi pentru a regla lucrurile. Apoi am simțit îndemnul să verific bonul. Atunci am observat că plătisem nouă tăvițe de flori în loc de opt. Am verificat de două ori bonul și am numărat din nou florile. Am râs cu poftă când mi-am dat seama că fusesem suprataxată cu o sumă echivalentă cu prețul florii suplimentare pe care o luasem.

A doua zi m-am dus la serviciul clienți și l-am informat pe angajatul de acolo că trebuie să îndrept două greșeli. I-am explicat situația și mi-a cerut 27,5 dolari pentru a doua plantă. Apoi mi-a dat 2,5 dolari pe care magazinul mi-i datora. M-am simțit liberă când am părăsit magazinul. Atunci când ne trăim viața cu integritate înaintea Domnului, poverile sunt cu adevărat ridicate la Calvar.

Du-te la furnică, leneșule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te!
Proverbele 6:6

Soțul meu curăța pădurea noastră stâncoasă de copacii morți. În timp ce conducea tractorul peste solul puțin adânc, a descoperit trei plante de trillium alb. Știam că nu au nicio speranță de viață dacă rămân acolo printre rădăcini și în solul afânat, așa că am dus plantele acasă. Am transformat treptat curtea mea mare din față într-o grădină de flori perene. Am căutat locul perfect pentru a le planta – și l-am găsit într-o zonă parțial umbrită. Acolo nicio altă plantă nu ar fi înăbușit acești bulbi delicați de trillium. Apoi, cu toată dragostea și grija de care am putut da dovadă, le-am oferit acestor trei comori cea mai bună șansă la o viață viitoare.

Asta a fost acum câțiva ani. Primăvara trecută, în curtea din față au înflorit două grupuri de trillium. Anul acesta am fost surprins să văd trei grupuri. Știam că am plantat un singur grup mic. Acum am fost răsplătită cu nouă flori frumoase.

Recent, în luna mai, am ascultat din întâmplare radioul. Un naturalist explica modul în care plantele de trillium reușesc să se răspândească prin păduri întregi. Am fost uimit. Regele Solomon ne-a amintit să ne gândim la furnici (Proverbele 6:6) pentru lecțiile lor despre hărnicie. Se pare că eu datoram cele două noi petice de trillium furnicilor! Atunci când aceste plante formează semințele după înflorire, furnicile le colectează, punându-le în mici depozite în pământ. Acolo, furnicile ronțăie din învelișul de gel al semințelor, dar pe acestea le aruncă. Astfel, atunci când soarele de primăvară încălzește solul, semințele încolțesc și din ele cresc noi bulbi, care înfloresc însă abia după câțiva ani.

Așa este și cu credința noastră. O mică bijuterie din Scriptură se odihnește în minte ore sau uneori zile întregi înainte de a-i putea absorbi pe deplin înțelesul. Apoi, dintr-odată, înțelegem ce ne spune Dumnezeu prin intermediul „semințelor” de adevăr biblic pe care le-a plantat. Pe măsură ce împărtășim aceste comori cu alții, viețile noastre sunt îmbogățite. Aceste plante îmi amintesc că, înainte ca Isus să intre în viața mea, și eu eram pierdută pe un deal stâncos. Durerea și goliciunea mă acopereau la fel cum gelul acoperea acele mici semințe de trillium. Fără ca cineva să le îndepărteze și să mă planteze în locul potrivit, nu aș fi înmugurit niciodată și nu aș fi înflorit în creștina mulțumită care sunt astăzi.

Pot să le mulțumesc „furnicilor” schimbării pentru speranța de viitor pe care o am astăzi. Mă rog ca viața mea să facă să încolțească și alte mici semințe din jurul meu și acestea să crească la rândul lor.

Fiicele noastre să fie ca niște pietre unghiulare, șlefuite după asemănarea unui palat.
Psalmii 144:12, KJV

Recent am mers la plajă și am încercat în zadar să găsesc o zonă care să nu fie plină de pietre. Voiam să înot, nu să calc pe lângă pietricele, oricât de frumoase ar fi fost acestea. Uitându-mă mai atent, am observat că toate pietrele erau netede și m-am gândit la textul acesta din: „Fiicele noastre să fie ca niște pietre unghiulare, șlefuite după asemănarea unui palat” (Psalmii 144:12). Îți poți imagina că aceasta este dorința Tatălui nostru pentru noi: să fim pietre șlefuite – pentru a înfrumuseța palatul Său?

Cum putem atinge acest obiectiv al Tatălui nostru? Care este procesul de șlefuire a rocilor? Cum poate o piatră brută să devină perfectă? Iată câteva informații despre acest proces. O stâncă, fiica lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să fie rezistentă. Niciun material moale nu poate rezista procesului de șlefuire. Când Dumnezeu ne-a creat, ne-a făcut suficient de puternice pentru a rezista furtunilor prin care știa că vom trece. Pentru unele, furtunile apar atunci când familiile se luptă cu probleme de sănătate, financiare, personale sau cu alte provocări. Gândește-te la femeia care s-a apropiat de Isus pentru a-I atinge poala hainei. De doisprezece ani avea hemoragie! Ea trebuia să fie rezistentă. Pentru altele, furtunile vin atunci când trec prin situații cum ar fi aceea de a fi soția unui bărbat cu o poziție înaltă și de a fi suficient de puternică pentru a-l ține de mână atunci când se confruntă cu propriile furtuni. Nu spune niciodată: „Nu m-am angajat la așa ceva când m-am căsătorit.” În schimb, ia stiloul și caută locul în care să semnezi!

O altă observație: o piatră netedă nu e netedă de la început, oricât de ideal ar fi soțul și oricât de frumoasă ar fi nunta. Familia ta perfectă va fi supusă unor furtuni care o lovesc. Piatra noastră nu poate evita aceste provocări neașteptate. Gândește-te la urmele pe care i le lasă faptul că este literalmente zvârlită și răsturnată! Dar gândește-te cât de frumoase și de șlefuite devenim atunci când furtuna se potolește. Orice femeie șlefuită știe că sub „acel zâmbet” se află adesea lacrimi. Fiecare furtună o lustruiește și mai mult, făcând-o potrivită pentru palat. Apostolul Iacov ne sfătuiește: „Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări” (Iacov 1:2). Să privești totul ca o mare bucurie, draga mea prietenă; este dorința Tatălui tău pentru tine.

Să îmbrățișăm suișurile și coborâșurile șlefuirii. Poate că nu ne dăm seama, dar ne schimbăm în fiecare zi pe măsură ce ne lăsăm modelate de acest proces. Suntem șlefuite, dar privește cât de frumoase devenim!