Categorie: Devoțional

Ce bine-i merge omului care își face milă și îl împrumută pe altul și care își rânduiește faptele după dreptate!
Psalmii 112:5

Ascultă ediția audio aici.

Trăim într-o lume în care graba, egoismul și interesul propriu par să dicteze majoritatea deciziilor. Cu ceva vreme în urmă, activam ca instructoare în cadrul secțiunii de Juniori a Școlii de Sabat. Era septembrie și se apropia începerea anului școlar, așa că am venit cu ideea ca fiecare junior să pregătească un ghiozdan cu rechizite, care mai apoi să-i fie oferit unui copil dintr-un mediu defavorizat. Deși primul meu gând a fost că nu toți vor accepta din cauza costurilor mari, toți au răspuns pozitiv, fiind încântați de idee.

Fericirea vine dintr-o inimă care oferă: „Ce bine-i merge omului care își face milă și îl împrumută pe altul…”. Un astfel de om nu este dominat de teama că va pierde sau că va fi înșelat. A-ți face milă înseamnă a avea o inimă sensibilă la nevoile celorlalți, iar a împrumuta presupune încredere – nu doar în oameni, ci și în Dumnezeu, ca sursă a tuturor lucrurilor. Un astfel de om nu este zgârcit, nu se teme că va rămâne păgubit, ci își deschide mâna cu bucurie.

Ellen White spune: ,,Numai printr-o viață caracterizată prin simplitate, tăgăduire de sine și economie strictă ne va fi cu putință să împlinim lucrarea ce ne-a fost încredințată, ca reprezentanți ai lui Hristos” (DV, p. 169).

Nu trebuie să acționăm la întâmplare. Viața noastră trebuie să fie echilibrată, condusă de principii biblice, nu de impulsuri sau ambiții egoiste. Îmbrățișarea unei astfel de vieți devine un mod de a trăi, un stil de viață, nu doar un moment ocazional. Ca rezultat, vei avea pace interioară, o influență binefăcătoare asupra altora și binecuvântare cerească peste tot ce faci. E o călătorie, nu o destinație. Uneori vei cădea, alteori vei fi tentat(ă) să renunți, dar Dumnezeu nu ne cere perfecțiune, ci consecvență. El ne promite că, dacă rămânem ancorați în El, chiar și în cele mai grele momente, vom fi o lumină pentru cei din jur.

Provocare: Trăiește fiecare zi cu inima deschisă spre oameni și viața rânduită după voia lui Dumnezeu! Nu aștepta să ai mult ca să fii generos/generoasă! Alege azi să trăiești frumos, drept și cu folos!

 Soarele apune: B 18:01, CT 17:52, IS 17:53, MS 18:05, SM 18:11, DJ 18:11, AR 18:17

Domnul îl sprijină când este pe patul de suferință: îi ușurezi durerile în toate bolile lui.
Psalmii 41:3

Ascultă ediția audio aici.

Fiecare dintre noi are o viziune despre viață. Unii sunt mai optimiști, alții mai puțin, dar nimeni nu include „patul de suferință” printre preferințe. Cert este însă un lucru: la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, pentru un timp mai scurt sau mai lung, suferința va intra în viața noastră.

În ultimii ani, numeroase studii clinice și metaanalize au investigat legătura dintre credința în Dumnezeu și reducerea concretă a suferinței. O analiză sistematică publicată în Journal of the American Medical Association a evaluat aproape 700 de articole și a concluzionat că spiritualitatea și religia ajută pacienții să facă față bolilor grave, fiind asociate cu o calitate mai bună a vieții și o satisfacție crescută privind îngrijirea medicală. Astfel, experții recomandă integrarea îngrijirii spirituale în tratamentul pacienților cu boli grave.

Credința religioasă poate activa zone ale creierului implicate în reglarea emo­țiilor și în reinterpretarea experienței dureroase, ceea ce duce la percepția că durerea este mai ușor de suportat. De exemplu, credincioșii care meditează la imagini religioase au raportat o intensitate mai mică a durerii, iar investigațiile cu rezonanță magnetică au arătat activarea cortexului ventrolateral prefrontal, zonă asociată cu reevaluarea cognitivă a durerii.

Practicile de rugăciune adresată lui Dumnezeu pot reduce atât intensitatea, cât și neplăcerea durerii, efectul fiind absent la necredincioși. Într-un studiu controlat, rugăciunea a redus intensitatea durerii cu 34% și disconfortul cu 38% la participanții religioși. Chiar în contextul bolilor grave (cum ar fi cancerul), pacienții care au beneficiat de îngrijire spirituală au raportat niveluri mai scăzute de durere.

Provocare: Dacă azi suntem pe patul de suferință, să primim în suflet această asigurare: Domnul va face durerea mai ușoară și, în curând, va reface acest Pământ, iar durerea nu va mai fi (Apocalipsa 21:4). Dacă însă ne bucurăm de sănătate, să ducem acest mesaj încurajator unei persoane cunoscute care are nevoie de el. Să-i facem durerea mai ușoară!

 Soarele apune: B 18:00, CT 17:50, IS 17:51, MS 18:04, SM 18:09, DJ 18:10, AR 18:15

Domnul este bun și drept, de aceea le arată El păcătoșilor calea.
Psalmii 25:8,9

Ascultă ediția audio aici.

Complianța este definită ca gradul în care un pacient urmează recomandarea medicului.

În copilăria mea, răspunsul mamei la afirmația „Nu pot!” era: „Nu există NU POT; există NU VREAU”, arătându-mi că adevărata cauză în anumite situații nu era neputința. Încă nu îmi dau seama dacă mă simțeam iritat la auzul acestei expresii pentru că mi-aș fi dorit să aud mai degrabă o încurajare decât o dojană sau pentru că știam undeva în sinea mea că avea dreptate și prin afirmația cu pricina îmi distrugea confortabila iluzie că eu nu mai pot mai mult, că am dat tot ce am, că nu mai am putere să continui sau că nu mai am dorință să duc la bun sfârșit ce am început.

Nu de puține ori, cu aceeași situație ne confruntăm cei mai mulți dintre noi când facem tranziția de la om sănătos la om bolnav… și afirmația care devine cel mai des rostită este „nu (mai) pot”, atitudine care afectează direct complianța pacientului. Și, astfel, problema cea mai mare nu este faptul că nu există rezolvare, ci că rezolvarea, deși există, nu este aplicată. De ce? Pentru că principala credință a pacientului este că nu poate: nu poate face mișcare, nu poate mânca ce trebuie, nu poate renunța la viciu, nu poate respecta un program de somn etc.

Este o luptă care se dă la nivelul minții și care, dacă e câștigată de credințe adevărate și bune, duce la schimbarea din rău în bine și de la îmbolnăvire la tămăduire. Pentru a face schimbarea există totuși o condiție: complianța la tratament, dispoziția de a urma ceea ce ți s-a arătat că e bine.

Dumnezeu are puterea și dorința de a ne arăta o cale mai bună, un stil de viață mai bun, un model mai bun, obiceiuri mai bune și, în final, o lume mai bună… o opțiune mai bună. E minunat că avem un Dumnezeu plin de nespuse bucurii și binecuvântări de toate felurile și că este pregătit să ni le încredințeze! Avem un Mare Medic dornic să ne ofere un tratament mai bun, care chiar duce la vindecare deplină! Să nu avem noi oare complianță față de un astfel de tratament?

Provocare: Caută constant să aplici cu toată încrederea îndrumările Marelui Medic, și pentru restaurarea fizică, și pentru cea spirituală!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Căci, după cum ploaia și zăpada se coboară din ceruri și nu se mai întorc…
Isaia 55:10

Ascultă ediția audio aici.

Una din legile stabilite de Creator este succesiunea anotimpurilor și schimbările de temperatură, umiditate, presiune atmosferică etc. Aceste schimbări climatice le cer oamenilor să se adapteze și să creeze condiții artificiale de protecție și adăpostire, cu scopul de a permite corpului uman să funcționeze normal.

Una din adaptările necesare a fost cea la temperaturile scăzute din timpul iernii. În sezonul rece apar frecvent infecții respiratorii (rinite, bronșite, gripă și alte viroze respiratorii). Aceste infecții sunt incluse generic în diagnosticul de „infecții acute ale căilor respiratorii superioare” (IACRS). Agenții patologici se transmit de la omul bolnav la omul sănătos fie prin aer, fie prin mâinile nespălate.

Simptomele le știm cu toții. Periculos este, uneori, că credem că știm cu toții și tratamentul. Dacă este o formă ușoară de IACRS, putem încerca tratamentele obișnuite (ceaiuri, comprese, vitamine, aspirină, paracetamol sau alte antiinflamatoare recomandate de medicul nostru). Dar mare atenție: NU LUAȚI ANTIBIOTICE FĂRĂ PRESCRIPȚIE MEDICALĂ! Aceste antibiotice pot să vă facă rău, să omoare microbii buni, utili organismului, și să protejeze microbii răi, agresivi, greu de tratat.

Antibioticele nu omoară virusurile, ci fac rău omorând bacteriile bune de care avem nevoie.

Câteva măsuri preventive sunt utile în sezonul rece:
– o alimentație bogată în vitamine, mai ales în vitamină C (atenție la lipsa cronică de vitamină D!);
– aerisirea încăperilor, mai ales unde sunt mai multe persoane;
– mișcare zilnică în aer liber, bine echipați, chiar dacă vremea nu e prea prietenoasă;
– evitarea aglomerațiilor și chiar purtarea măștii în perioadele cu cazuri de IACRS și spălarea mâinilor;
– diminuarea stresului;
– evitarea tutunului și a alcoolului;
– evitarea încălzirii excesive a camerei.

Provocare: Nu luați antibiotic fără indicația medicului!

* Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Cuvintele gurii unui om sunt ca niște ape adânci; izvorul înțelepciunii este ca un șuvoi care curge întruna.
Proverbele 18:4

Ascultă ediția audio aici.

După o zi lungă, plină de activități și provocări, când se acumulează stresul și oboseala, suntem tentați să devenim grăbiți sau iritați. Dar, de fiecare dată când alegem să răspundem cu blândețe, devenim un izvor viu pentru ceilalți.

Într-o lume în care se vorbește mult și adesea fără chibzuință, Dumnezeu ne cheamă să cultivăm o vorbire care zidește, încurajează și aduce lumină.

Autoarea inspirată Ellen White spune: „Cuvintele amabile sunt ca roua sau ploaia binefăcătoare pentru suflet” (EL, p. 63).

Uneori, un simplu cuvânt rostit cu compasiune poate avea un impact mai profund decât orice tratament medical. Astfel de momente îmi reamintesc câtă pu­tere se ascunde în felul în care alegem să ne folosim cuvintele.

Fiecare cuvânt este o sămânță. Poți semăna pace sau neliniște, încurajare sau descurajare, lumină sau întuneric. Când inima ta e plină de prezența lui Dumnezeu, chiar și tăcerile tale vor avea însemnătate. Vorbește mai puțin, dar cu mai multă dragoste! Lasă ca înțelepciunea divină să se reverse prin tine ca un șuvoi blând și constant!

Fiecare răspândește în jur o influență. Cuvintele tale pot fi un izvor de vindecare în familie, la locul de muncă, în biserică sau oriunde te-a așezat Dumnezeu. Dacă te lași călăuzit(ă) de Duhul Sfânt, vei fi „o mireasmă de la viață spre viață” (2 Corinteni 2:16), o binecuvântare pentru toți cei pe care-i întâlnești.

În acest context, înțeleptul Solomon a ajuns la următoarea constatare: „Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere: dulci pentru suflet și sănătoase pentru oase” (Proverbele 16:24).

Provocare: Roagă-te ca fiecare cuvânt pe care îl rostești azi să fie atins de prezența lui Dumnezeu! Fii atent(ă) la ce spui și întreabă-te dacă vorbele tale aduc viață sau rănesc! Alege să fii un canal de înțelepciune și de dragoste alimentat din izvorul înțelepciunii divine și orientat spre cei care au nevoie de un cuvânt de speranță și încurajare!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină și îndurarea Ta mă face mare.
Psalmii 18:35

Ascultă ediția audio aici.

Cunoscută pentru inteligența sa, cioara are un comportament uimitor atunci când se confruntă cu probleme de sănătate: ea caută un cuib de furnici și se așază în apropierea acestuia, întinzându-și aripile și rămânând nemișcată, ca furnicile să urce pe corpul său. Acestea eliberează acid formic, o substanță cu proprietăți antifungice și antiparazitare care ajută la eliminarea bacteriilor, a ciupercilor și a altor paraziți ce pot dăuna penajului și sănătății generale a păsării.

Organismul uman este dotat cu un complex de apărare numit sistemul imunitar. Acesta este format din celule, țesuturi și organe care lucrează împreună pentru a proteja corpul de agenți patogeni, cum ar fi bacteriile, virusurile sau paraziții. Sistemul imunitar identifică și atacă germenul patogen, reușind să îl diferențieze de țesuturile sănătoase ale organismului. Organele care contribuie la susținerea imunității sunt timusul, măduva osoasă, ganglionii limfatici, splina, amigdalele, apendicele, mucoasa bronhiilor și pielea. Este bine de știut că sunt o serie de factori ce slăbesc sistemul imunitar: stresul, oboseala cronică, insomnia, depresia, anxietatea, alimentația dezechilibrată (consum de zahăr în exces), sedentarismul, expunerea constantă la medii poluante, alcoolul, tutunul și stupefiantele.

Iată câteva recomandări pentru întărirea sistemului imunitar:
– o alimentație bogată în vitamine (în special vitaminele C și D) și minerale (zinc) și consum zilnic de fructe și legume: citrice, kiwi, coacăze negre, afine, mure, varză, broccoli, spanac, sfeclă roșie, morcov și ardei gras;
– ceai cu lămâie și ghimbir, de măceșe sau de cătină;
– hidratare eficientă, cu minimum 2 litri de apă pe zi;
– exerciții fizice (minimum 30 de minute pe zi), odihnă suficientă (7-8 ore pe noapte).

Pe plan spiritual, în fața puternicului și experimentatului agent patogen Satana, avem nevoie de imunitatea oferită de armura lui Dumnezeu: mijlocul încins cu adevărul, corpul îmbrăcat cu platoșa neprihănirii, picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii, înarmați cu scutul credinței, coiful mântuirii și sabia Duhului (Efeseni 6:14-17).

Provocare: Alege din recomandările de mai sus măcar două pe care să le practici cu consecvență timp de o lună!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

El îi dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.
Isaia 40:29

Ascultă ediția audio aici.

Cancerul este o realitate dureroasă, care afectează milioane de oameni în întreaga lume. Este o boală care nu discriminează, atingând în egală măsură viețile tinerilor și ale bătrânilor, ale bogaților și ale săracilor, ale credincioșilor și ale necredincioșilor. În fața acestei maladii, mulți se confruntă cu frică, durere și incertitudine. Totuși, chiar și în cele mai întunecate momente, credința ne oferă o lumină călăuzitoare.

În timp ce medicina luptă să înțeleagă cauzele fizice ale cancerului și să-i găsească leacuri, noi suntem chemați să explorăm și dimensiunea spirituală a bolii, nu ca o pedeapsă divină, ci ca o chemare la reflecție, la transformare, la întoarcere.

Cancerul nu afectează doar trupul. El pătrunde adânc în sufletul omului, zdruncinând credința, punând la încercare relații și schimbând priorități. Este o boală care, paradoxal, are puterea de a trezi la viață.

O femeie de 36 de ani, mamă a doi copii, a fost diagnosticată cu o formă agresivă de cancer. Soțul ei povestea că, într-o noapte, când ea dormea greu din cauza durerilor, s-a aplecat și a spus în rugăciune:
— Doamne, nu mai știu cum să Te rog. Fă Tu ceva, orice!
Dimineața, când s-a trezit, femeia a spus cu voce tremurândă:
— Nu știu dacă mă voi vindeca, dar am simțit că nu sunt singură.

Ellen White ne încurajează astfel: „Domnul Isus a preluat natura omenească pentru a Se putea apropia de oameni. El îi aduce sub influența transformatoare a adevărului, întâmpinându-i acolo unde se află ei. El câștigă intrarea în inima lor, obținând simpatia și încrederea lor și făcându-i pe toți să simtă că Se identifică pe deplin cu interesele și cu natura lor” (Ev, p. 111).

În suferință, Dumnezeu nu e spectator. Cancerul poate afecta trupul, dar nu are ultimul cuvânt asupra sufletului. Moartea poate veni, dar nu poate distruge viața veșnică dăruită de Hristos. În fața acestei boli, ca și în fața oricărei boli, creștinul are o armă puternică: credința în Acela care a învins moartea.

Credința nu înseamnă că știi cum se termină totul, ci că cunoști pe Cineva care merge cu tine până la capăt. Poate nu vei înțelege „de ce”, dar vei înțelege „cu Cine”.

Provocare: Alege astăzi un imn de laudă și cântă-l până ce ai început să îi memorezi versurile! Vei fi uimit(ă) cât bine îți va face.

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Fiecare neam de om să laude lucrările Tale și să vestească isprăvile Tale cele mari!
Psalmii 145:4

Ascultă ediția audio aici.

Sunt mamă a două fetițe – Maya și Aida. Când le privesc, mă întreb ce imagine vor avea ele despre Dumnezeu când vor fi mari. Ce Îi vor spune în ziua când viața le va încerca? Cum vor învăța să umble prin credință dacă nu le arăt cum este această umblare pas cu pas?

Nu vreau ca ele să știe doar „despre” Dumnezeu, ci să Îl cunoască prin ceea ce noi am trăit cu El. Să știe că în familia noastră Dumnezeu a fost viu și prezent: în boala unuia dintre copii, în momentele grele din căsnicie, în durerea dezamăgirilor și, deopotrivă, în bucuriile mari, în reușite și în pașii mici făcuți cu speranță. Când am fost slabi, El a fost tăria noastră. Când am fost goi, El ne-a umplut cu pace. Iar acum le spun fetelor mele despre asta – în mod concret, clar, cu exemple pe înțelesul lor.

Așa a făcut și marele-preot Iehoiada, în tăcuta lui lucrare de formare a unui copil pe nume Ioas. Regele Ioas avea doar șapte ani când a urcat pe tronul lui Iuda. Tatăl său fusese un rege rău, care se abătuse de la căile Domnului. Dar Ioas a fost crescut de bunicul său spiritual, preotul Iehoiada, care l-a învățat ce înseamnă să umbli cu Dumnezeu. Biblia spune despre el: „Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieții preotului Iehoiada” (2 Cronici 24:2). Aceasta este puterea unei generații care laudă lucrările Domnului în fața celeilalte.

Aceasta este o formă de sănătate spirituală transmisă între generații. Trupul poate fi hrănit de o mâncare sănătoasă, dar sufletul – doar de adevăr și de credință vie. Credința activă, trăită, mărturisită este o moștenire de sănătate lăuntrică mai valoroasă decât orice avere. Un copil care crește auzind lucrările Domnului va avea anticorpi spirituali mai puternici în fața fricii, a rătăcirii, a deznădejdii.

Adevărata moștenire spirituală nu este doar o Biblie în bibliotecă, ci o viață în care copiii pot citi bunătatea lui Dumnezeu scrisă în fapte, în decizii, în povești spuse seara, în rugăciuni spuse cu glas tare.

Provocare: Astăzi, caută ocazia să spui cuiva mai tânăr – copilului tău, unui nepoțel, unui adolescent din biserică – ceva ce a făcut Dumnezeu pentru tine! Spune-le despre mâna Lui în viața ta! Așa învățăm să formăm viitori Ioași: când vorbim despre isprăvile Sale cele mari, ele nu se pierd, ci merg mai departe, întărind și vindecând generația care vine.

Soarele apune: B 17:52, CT 17:42, IS 17:42, MS 17:55, SM 18:00, DJ 18:02, AR 18:07

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Orice făptură vie care se mișcă va trăi pretutindeni pe unde va curge râul, și vor fi o mulțime de pești, căci, pe oriunde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase și, pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta, va fi viață.
Ezechiel 47:9

Ascultă ediția audio aici.

De-a lungul anilor de practică medicală și experiență de viață, am fost impresionată de multe persoane sau situații. În calitate de medic, peregrinând prin viețile semenilor mei, două categorii de oameni mi-au rămas lipiți de retina ochiului, a sufletului și a minții: copiii în pragul morții din cauza lipsei de mâncare și bătrânii în ultimii lor ani de viață.

Cele două extreme de vârstă au în comun, predominant, două elemente: pielea și ochii.

Pielea unui copil care trăiește drama foamei continue luni sau ani de zile împrumută vârsta, culoarea și consistența celui care a pășit pe acest Pământ decenii la rând sau poate chiar un secol de viață. În ciuda vârstei lui fragede, el poartă în ridurile și lipsa elasticității pielii lui toată trecerea pe acest Pământ.

Pe de altă parte, ochii unui bătrân în pragul despărțirii de viață împrumută un soi de cumințenie, curiozitate și strălucire umedă ca a copilului plin de sevă.

Întâlnirea dintre ochii mei căutători și privirea tihnită a celor îmbătrâniți de zile m-a făcut să mă întreb dacă ochii lor nu Îl văd deja pe Dumnezeu așteptându-i! Pe cât de mult se golesc celulele de apă cu fiecare an care trece peste ei, pe atât de mult se umple privirea lor de izvorul acela dătător de viață veșnică. Pe cât de mult se scurge viața din trup, zbârcindu-i, ghemuindu-i și aducându-i tot mai aproape de terestru, pe atât de mult relația lor cu Divinitatea se înghesuie în ochii lor, învolburată, tânără și proaspătă, curgând spre mine a înțelepciune și frumusețe.

Am învățat din peregrinarea mea prin viețile oamenilor să caut și să primesc izvorul dătător de viață, pe Isus Hristos, și dragostea Lui, strângând în privirea mea privirea lor, vie, uneori luminoasă, alteori tristă, dar plină de frumusețe și de armonie. Da, privirile acestea sunt singurul dar cu care voi pleca într-o zi de aici, inspirându-mi nu teamă, ci speranța că urmează întâlnirea cu El.

Provocare: Alege astăzi să îi privești în ochi pe toți cei cu care vei vorbi! Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să vezi dragostea Lui în viața lor și în viața ta!

Soarele apune: B 17:51, CT 17:41, IS 17:41, MS 17:54, SM 17:58, DJ 18:00, AR 18:05

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Balaam a văzut că Domnul găsește cu cale să-l binecuvânteze pe Israel și n-a mai alergat ca în celelalte rânduri la descântece, ci și-a întors fața spre pustie.
Numeri 24:1

Ascultă ediția audio aici.

„Boala înseamnă un efort al funcțiilor vitale naturale de a elibera organismul din starea în care a fost adus prin încălcarea legilor sănătății” (DV, p. 95).

Cancer. Adeseori acest cuvânt care întunecă speranțele generează teamă și ne ferim să-l rostim cu voce tare. A fost numit pe bună dreptate „împăratul tuturor bolilor”, nu doar pentru suferința fizică pe care o aduce, ci și pentru frica pe care o răspândește.

Dintr-un anumit punct de vedere, cancerul reprezintă eșecul sistemului imunitar de a îndepărta amenințările care apar în mod constant din afara organismului sub formă de infecții sau din interior sub forma diferitelor anomalii, printre care și cancerul.

Totuși, chiar și în fața unui astfel de diagnostic, există o perspectivă diferită – una spirituală. Balaam, un om obișnuit să caute soluții în metode lumești, evitând în mod repetat să înfrunte cauza problemei, a avut un moment de revelație: a renunțat la vrăjitorii și și-a întors fața spre pustiu, spre locul unde Dumnezeu Se arăta poporului Său.

„Dumnezeu îl încearcă totdeauna pe poporul Său în cuptorul suferinței. În dogoarea focului din cuptor se separă zgura de aurul adevărat al caracterului creștin. Isus este Acela care supraveghează atent încercarea; El știe ce este necesar pentru curățirea metalului prețios pentru ca el să reflecte strălucirea iubirii Sale” (PP, p. 123).

Poate că trupul este slăbit, dar sufletul poate înflori în mijlocul deșertului suferinței. Cancerul poate fi o criză, dar și o chemare. O chemare de a privi dincolo de tratamente și analize, spre Dumnezeul care poate binecuvânta chiar și în pustie. Exact ca Balaam, și noi suntem invitați să ne întoarcem fața și să înfruntăm rădăcina problemelor, iar mai apoi să tratăm efectele.

Provocare: Astăzi, fie că ești sănătos sau lupți cu o boală, oprește-te un moment! Întoarce-ți privirea dinspre frică spre credință! Roagă-te ca Dumnezeu să-ți ofere binecuvântarea vindecării – fie a trupului, fie a inimii! Alege să privești nu la efecte, ci la cauză pentru a îndepărta ce e greșit în stilul de viață și, mai ales, acceptă disciplinarea în „școala lui Dumnezeu”!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.