Geneza 14

GENEZA 14

1. Pe vremea lui Amrafel, împăratul Șinearului, a lui Arioc, împăratul Elasarului, a lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, și a lui Tideal, împăratul Goiimului,
2. s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birșa, împăratul Gomorei, cu Șineab, împăratul Admei, cu Șemeeber, împăratul Țeboimului, și cu împăratul Belei, sau Țoarului.
3. Aceștia din urmă s-au adunat cu toții în valea Sidim, adică Marea Sărată.
4. Timp de doisprezece ani fuseseră supuși lui Chedorlaomer; și în anul al treisprezecelea s-au răsculat.
5. Dar, în anul al paisprezecelea, Chedorlaomer și împărații care erau cu el au pornit și au bătut pe refaimi la Așterot-Carnaim, pe zuzimi la Ham, pe emimi la Șave-Chiriataim
6. și pe horiți în muntele lor, Seir, până la stejarul Paran, care este lângă pustie.
7. Apoi s-au întors, au venit la En-Mișpat, sau Cades, și au bătut pe amaleciți pe tot ținutul lor, ca și pe amoriți, care locuiau la Hațațon-Tamar.
8. Atunci au ieșit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Țeboimului și împăratul Belei, sau Țoarului, și s-au așezat în linie de bătaie împotriva lor, în valea Sidim,
9. și anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Șinearului, și împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului; patru împărați împotriva a cinci.
10. Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei și împăratul Gomorei au luat-o la fugă și au căzut în ele; ceilalți au fugit spre munte.
11. Biruitorii au luat toate bogățiile Sodomei și Gomorei și toate merindele lor și au plecat.
12. Au luat și pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat și averile lui și au plecat.
13. A venit unul care scăpase și a dat de știre lui Avram, Evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre, Amoritul, fratele lui Eșcol și fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace cu Avram.
14. Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuți în casa lui, și a urmărit pe împărații aceia până la Dan.
15. Și-a împărțit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut și i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.
16. A adus înapoi toate bogățiile; a luat înapoi și pe fratele său Lot, cu averile lui, precum și pe femei, și norodul.
Melhisedec binecuvântează pe Avram
17. După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer și a împăraților care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieșit în întâmpinare în valea Șave, sau Valea Împăratului.
18. Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine și vin – el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt.
19. Melhisedec a binecuvântat pe Avram și a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului și al pământului!
20. Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmașii tăi în mâinile tale!” Și Avram i-a dat zeciuială din toate.
21. Împăratul Sodomei a zis lui Avram: „Dă-mi oamenii și ține bogățiile pentru tine.”
22. Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului și al pământului,
23. și jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de ață, nici măcar o curea de încălțăminte, ca să nu zici: ‘Am îmbogățit pe Avram.’ Nimic pentru mine,
24. afară de ce au mâncat flăcăii și partea oamenilor care au mers cu mine: Aner, Eșcol și Mamre; ei pot să-și ia partea lor!”

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO