Evrei 13

EVREI 13

1. Stăruiți în dragostea frățească.
2. Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri.
3. Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup.
4. Căsătoria să fie ținută în toată cinstea și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari.
5. Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”
6. Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?”
7. Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!
8. Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!
9. Să nu vă lăsați amăgiți de orice fel de învățături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncăruri, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit.
10. Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în cort.
11. În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără”.
12. De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.
13. Să ieșim dar afară din tabără la El și să suferim ocara Lui.
14. Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.
15. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.
16. Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
17. Ascultați de mai-marii voștri și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos.
18. Rugați-vă pentru noi, căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.
19. Mai ales vă rog cu stăruință să faceți lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând.
20. Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veșnic, a sculat din morți pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,
21. să vă facă desăvârșiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui și să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
22. Vă rog, fraților, să primiți bine acest cuvânt de sfătuire, căci v-am scris pe scurt.
23. Să știți că fratelui Timotei i s-a dat drumul. Dacă vine curând, voi veni împreună cu el să vă văd.
24. Spuneți sănătate tuturor mai-marilor voștri și tuturor sfinților. Cei din Italia vă trimit sănătate.
25. Harul să fie cu voi cu toți!
Amin.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO