1 TESALONICENI 1

1 TESALONICENI 1

1. Pavel, Silvan și Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl și în Domnul Isus Hristos: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos.
2. Mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți, pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre;
3. căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre și de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!
4. Știm, frați preaiubiți de Dumnezeu, alegerea voastră.
5. În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt și cu o mare îndrăzneală. Căci știți că, din dragoste pentru voi, am fost așa printre voi.
6. Și voi înșivă ați călcat pe urmele mele și pe urmele Domnului, întrucât ați primit Cuvântul în multe necazuri cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;
7. așa că ați ajuns o pildă pentru toți credincioșii din Macedonia și din Ahaia.
8. În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia și Ahaia, dar vestea despre credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, așa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea.
9. Căci ei înșiși istorisesc ce primire ne-ați făcut și cum de la idoli v-ați întors
la Dumnezeu, ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat
10. și să așteptați din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morți: pe Isus, care ne izbăvește de mânia viitoare.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO