Autor: razva

Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii.
Isaia 40:31

Frica nu este ceva străin de viața aceasta. O trăim atunci când suntem la un pas de un accident auto, când ne confruntăm cu o boală care ne amenință viața sau când primim o înștiințare că suntem concediați. Frica pe care am simțit-o cu ani în urmă nu avea legătură cu niciunul dintre aceste evenimente. Dimpotrivă, eram pe cale să încep o aventură pe care o așteptam cu nerăbdare încă de la vârsta de nouă ani. Și totuși, eram îngrozită.

În acel an, urmăream pe YouTube secvențe cu Susan Boyle și am fost martoră la transformarea ei incredibilă, o cântăreață scoțiană necunoscută în vârstă de patruzeci și șapte de ani, care a devenit peste noapte un fenomen internațional. Străini din întreaga lume sperau ca ea să câștige concursul Britain’s Got Talent. Cu doi ani înainte, Paul Potts trăise un fenomen similar cu interpretarea sa strălucită pe aceeași scenă. Și totuși, cu doar câteva zile înainte de audiții, amândoi erau oameni obișnuiți, cu un talent latent care a explodat la momentul potrivit în viața lor.

Să crești șase copii aproape de una singură și să predai timp de peste douăzeci de ani a însemnat că am fost nevoită să-mi dezvolt nervi de oțel – parte esențială din armura mea zilnică. Așa că frica pe care am simțit-o pe măsură ce se apropia acea zi importantă m-a luat prin surprindere. Ce genera această reacție neașteptată, acest nod în stomac? După ani de amânări și ocoluri, eram pe cale să-mi întind aripile și să încerc să devin scriitoare cu normă întreagă. Cu casa plătită și fără datorii la orizont, mi-am anunțat demisia din postul de profesoară și directoare. Frica neașteptată de a păși în afara zonei mele de confort și în necunoscut m-a surprins. Mă vedeam ezitând pe marginea unei stânci înalte, iar pulsul mi se accelera și gâtul mi se usca. Voi cădea sau voi zbura?

Deși nu-mi fac iluzii că voi cuceri lumea precum Susan Boyle sau Paul Potts, cred totuși că talentul meu este modelat special pentru persoana pe care Dumnezeu m-a creat să fiu. Pe măsură ce momentul de tranziție se apropia, am început treptat să cred că El este puterea care mă va face să mă înalț pe aripi ca ale vulturului. Faptul că El este cu mine continuă să transforme frica în anticipare. Deși fluturii din stomac nu au dispărut complet, nu mai erau atât de agitați.

Dumnezeu vrea ca fiecare dintre noi să avem încredere că, acolo unde ne conduce El, putem merge cu siguranță. Așadar, întinde-ți aripile și vezi unde te va duce!

Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.
Efeseni 2:10

Cu căștile pe urechi, mersul pe jos prin rondul străzii mele era locul perfect pentru a face mișcare în timp ce ascultam muzică meditativă. Câțiva vecini mi-au sugerat că mi-ar plăcea să mă alătur unui grup de mers pe jos, numit „Nature Gurlz”. „Nu, mulțumesc”, le-am spus. „Sunt pensionară și să fiu undeva la ora 8:30 dimineața e prea asemănător cu mersul la serviciu.” Totuși, după ce am fost izolată mai bine de doi ani, rezervorul meu emoțional era aproape gol, iar ideea de a merge cu „Nature Gurlz” a început să sune destul de bine.

Așa că mi-am setat alarma ca să am timp pentru închinare, să mă îmbrac, să mănânc o gustare și să conduc până la locul de întâlnire. „Doamne, Te rog, scoate-mi în cale pe cineva căruia să îi vorbesc despre Tine!” m-am rugat. Când am ajuns, patruzeci și una de doamne stăteau în cerc, socializând, pregătite să facă exerciții de întindere, să se roage, să facă o fotografie de grup și să cânte imnul „Nature Gurlz”. Ce minunat! A mers fiecare în propriul ritm pe o distanță de două mile printr-o rezervație naturală pitorească.

Am vorbit cu multe doamne minunate, inclusiv cu o capelană pensionară de la o universitate. Al patruzeci și doilea capelan al Senatului Statelor Unite, Barry Black, urma să vorbească în biserica noastră, așa că i-am împărtășit această veste. A fost entuziasmată! Am făcut schimb de numere de telefon, iar eu i-am spus că mă închin sâmbăta. Nicio problemă. Avea o prietenă apropiată care mergea la biserică sâmbăta, în Nashville, Tennessee, așa că era familiarizată cu credința mea. În următoarele două săptămâni, ne-am bucurat de mersul împreună și am împărtășit adesea binecuvântările Domnului. Familia și prietenii mei s-au rugat cu mine ca ea să vină la biserică și să se simtă binecuvântată. Ambele rugăciuni au primit răspuns. Mulțumesc, Isuse! De atunci, a citit una dintre cărțile capelanului Black, am luat masa într-un Sabat după-amiază și a urmărit online mai multe servicii de închinare de Sabat. Nu a ezitat să pună întrebări despre credința noastră.

Când mă gândesc la povestiri din Biblie precum cea a Esterei sau a lui Iosif și la evenimentele din viața lor care păreau coincidențe, îmi amintesc că Domnul poate orchestra orice, oricând și oriunde pentru slava Sa. Dacă suntem dispuse să fim folosite de El, chiar și atunci când nu vedem sfârșitul de la început, imaginează-ți doar ce poate face în momente aparent obișnuite ale vieții noastre! Suntem noi dispuse?

De aceea, mângâiați-vă și întăriți-vă unii pe alții, cum și faceți într-adevăr.
1 Tesaloniceni 5:11

Într-o dimineață devreme, în timp ce mă plimbam prin cartier, m-am întâlnit cu niște elevi care mergeau spre școală. Conștientă de gândul că „străinii pot fi periculoși”, m-am rugat rapid pentru înțelepciune, iar din gura mea au ieșit cuvintele: „Să aveți o zi de miercuri minunată la școală azi!” M-au privit cu o expresie goală și și-au continuat drumul. Au trecut câteva zile.

Când m-am întâlnit din nou cu același grup de copii, le-am zâmbit și am spus: „Să aveți o zi de vineri fantastică la școală azi!” De data aceasta, le-au apărut zâmbete pe fețe, ne-am privit în ochi și ne-am văzut fiecare de drum.

Săptămâna următoare, o întâlnire similară. Am spus: „Să aveți o zi de marți foarte bună la școală azi.” De data aceasta, zâmbetele erau largi, ochii lor străluceau și i-am văzut șoptindu-și ceva între ei, apoi au zâmbit și mai mult. Nu știu ce gânduri sau cuvinte aveau, dar știu că mulți copii pleacă spre școală fără un îndemn fericit și optimist. Așa că… de ce să nu le oferim lor sau oricui o picătură de încurajare cerească printr-un zâmbet și câteva cuvinte gândite și pline de sens?

A saluta fiecare persoană pe care o văd cu un strop de pozitivitate verbală a devenit un obicei plăcut. Anticiparea modului în care cel mai bun Prieten al meu ar putea încuraja pe alții prin mine a revitalizat interacțiunile mele. Trebuie să recunosc, au fost și câteva reacții acide, dar au fost rare și nu m-au făcut să tac. De cele mai multe ori, răspunsul a fost: „La fel și ție”, urmat de un zâmbet larg și o înclinare a capului.

Obișnuiam să o privesc pe mama vorbind cu oameni necunoscuți pe străzile micuțului nostru oraș și mă întrebam cum reușea să le vorbească atât de ușor. Strălucea de bunătatea Cerului. De asemenea, am un exemplu viu în soțul meu, unul dintre cei mai creativi susținători verbali pe care îi cunosc. E o bucurie să împărtășim experiențele de peste zi. Este minunat să-L vezi pe Dumnezeu cum aduce zâmbete pe chipurile oamenilor. Durează doar o clipă, dar poate avea un impact pozitiv care să dureze o viață întreagă.

Toți avem nevoie, din când în când, de un cuvânt de încurajare. Iov a înțeles asta mai bine decât mulți și le-a spus prietenilor săi: „v-aș mângâia cu gura” (Iov 16:5). Așadar, tu cum oferi încurajarea Cerului celor din jur? Dăruiește azi un zâmbet cuiva și fă-i ziua un pic mai luminoasă!

Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce-l păzește pe Israel. Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.
Psalmii 121:4,5

În urmă cu câțiva ani, o influenceriță creștină mi-a spus că trecea printr-un „sezon aglomerat”, așa că urma să ne reconectăm mai târziu, când viața ei nu va mai fi atât de plină. Deoarece și eu am avut propriile „sezoane aglomerate” și am văzut și la alții cât de ocupați pot fi uneori, am înțeles ce voia să spună și am fost de acord să revin cu un mesaj peste câteva luni. Asta m-a făcut să mă gândesc la un paralelism spiritual. S-ar putea ca noi să fim prea ocupați ca să petrecem timp de calitate cu prietenii și familia, dar Dumnezeu nu este niciodată prea ocupat ca să petreacă timp cu noi. El este disponibil literalmente 24/7/365, gata să ne ajute în orice moment.

Gândește-te la asta: Dumnezeul care a creat cerurile, pământul, galaxiile și întreg universul are întotdeauna timp pentru noi. Indiferent de oră sau de zi. Indiferent prin ce trecem sau unde ne aflăm fizic în lume. Dintre cele peste opt miliarde de persoane care populează această planetă, El ne vede pe mine și pe tine. În ciuda creșterii continue a populației, Dumnezeu ne tratează pe fiecare ca și cum am fi singura persoană de pe pământ. Îi pasă de fiecare detaliu al vieții noastre. Vrea să venim la El în rugăciune și să ne revărsăm inimile. Îi pasă de tot ce ne preocupă.

Lui Dumnezeu Îi place să ne audă lăudându-I Numele și este mereu deschis să ne asculte cererile. Cel mai mult, Îi place să ne răspundă la rugăciuni și Se bucură să Se ocupe de fiecare detaliu al vieților noastre – așa cum doar El o poate face. Uneori, s-ar putea să simțim că Dumnezeu întârzie. Nu înțelegem de ce ne face să așteptăm sau de ce pare că răspunsul întârzie. Când se întâmplă asta, trebuie să ne amintim că timpul lui Dumnezeu este perfect. Răspunsurile Sale vin întotdeauna exact la timp. El nu este niciodată prea ocupat pentru noi. Trebuie doar să avem încredere în El și să continuăm să ne apropiem de El. Iar dacă ne apropiem de Dumnezeu, El promite că Se va apropia de noi (vezi Iacov 4:8). Suntem copiii Lui. Dragostea Lui necondiționată pentru noi dăinuie veșnic (vezi Psalmii 136). Dumnezeu nu ne va dezamăgi niciodată.

Să fim încurajați știind că, deși Dumnezeu este mai ocupat decât vom fi noi vreodată, El nu este niciodată prea ocupat pentru noi. Are întotdeauna timp pentru noi. Să ne facem timp pentru Dumnezeu în fiecare zi pentru că El Își face timp pentru noi.

Dați, și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.
Luca 6:38

Într-o vineri, mă grăbeam să rezolv câteva lucruri în pregătirea pentru Sabatul care se apropia rapid. În timp ce mă aflam într-un magazin alimentar local, am schimbat câteva vorbe amabile cu o femeie pe la raionul de legume. După ce am pus tot ce aveam nevoie în cărucior, m-am îndreptat spre casa de marcat și am observat că aceeași doamnă era chiar în spatele meu. În timp ce mă pregăteam să plătesc cumpărăturile, am simțit îndemnul de a plăti și pentru lucrurile ei. Mă rugasem recent pentru mai multă putere de a urma instrucțiunile divine atunci când îmi sunt date. Așa că i-am spus rapid că voi plăti pentru amândouă. Când a înțeles ce se întâmplă, a protestat, apoi a început să-mi mulțumească.

Poate că doar ea și Dumnezeu știau ce se petrecea în viața ei în acea zi și ce nevoie avea. Am zâmbit, simțindu-mă plină de căldură în timpul acelui moment și zile mai târziu, de fiecare dată când mi-am amintit. M-am simțit mai binecuvântată decât ea. Ce privilegiu a fost să ating o viață pentru Hristos și să-i transmit binecuvântările Lui. M-am gândit apoi la gândurile Lui pe cruce, când Și-a dat viața prețioasă pentru mine și pentru toți cei care Îl batjocoreau atunci. O, câtă recunoștință se odihnește în inima mea pentru minunatul dar al sângelui Său, care îmi acoperă viața zi de zi.

Mai târziu, în aceeași zi, am mers să alimentez mașina. După câteva încercări eșuate de a folosi cardul, deși știam că este bun, am cerut ajutorul angajatului. A avut aceeași problemă, așa că a încercat cu cardul lui, ca să vadă dacă dispozitivul funcționează. Funcționa. A plătit el pentru combustibilul meu. Când l-am întrebat cum îl pot despăgubi, mi-a spus: „Totul e în regulă!” și a plecat zâmbind. În câteva ore, Hristos mi-a întors ceea ce eu oferisem.

Încrederea mea în Mântuitorul continuă să crească pe măsură ce Îl văd lucrând în jurul meu, din nou și din nou. Mă rog să fiu credincioasă când va fi din nou rândul meu să ofer. Abia aștept ziua când Îi voi putea mulțumi personal pentru toate darurile Sale față de mine. Învăț tot mai mult că, într-adevăr, „este mai ferice să dai decât să primești” (Faptele apostolilor 20:35).