Autor: razva

Poate cineva să ia foc în sân fără să i se aprindă hainele?
Proverbele 6:27

Ascultă ediția audio aici.

Controalele stomatologice, pe cât sunt de necesare, pe atât sunt de terifiante pentru unii pacienți care au avut câteva experiențe nefericite în cabinetul medical. O pacientă mi-a povestit că și-a neglijat dinții când era tânără, apoi ca tânără mamă. Pe copii i-a programat cu fidelitate pentru igienizări și ocazional pentru a evita formarea cariilor. Până într-o primăvară, când a avut niște dureri puternice. În următoarea perioadă a continuat să vină pentru tratamente. Și-a reproșat că din cauza fricii a evitat pentru sine cabinetul stomatologic.

Ceea ce a început cu frică s-a transformat într-un munte de disperare atât de inaccesibil, încât s-a ascuns de el ani de zile. Era îngrozită la fiecare ședință de ce voi găsi și ce va trebui să repar. Anii de neglijență îi erodaseră smalțul, dar și pacea. Pe măsură ce continuam planul de tratament, reparând rând pe rând câte o zonă afectată, s-a iertat pe sine pentru că a fost prea speriată ca să aibă grijă de ea însăși.

La un moment dat a avut prima igienizare fără carii.

— Continuă să faci ceea ce faci, i-am spus. Preocuparea pentru dinții tăi dă roade!

Am văzut-o radiind de bucurie. Mi-a povestit că i-au rămas întipărite în minte cuvintele mele. Consecvența și munca ei aveau deja rezultate foarte bune.

Nu este aceasta exact ca relația noastră cu Dumnezeu?

Când sună telefonul, când pierdem locul de muncă, când vin facturile, când suntem puși sub lumina reflectoarelor, obiceiurile noastre ies la iveală. Vom fi suficient de puternici pentru a rezista circumstanțelor? Sau vom fi spălați ca nisipul de val?

Prin ceea ce facem azi – închinare, studiul Bibliei și rugăciune – punem temelia pentru mâine și pentru fiecare zi a relației cu Dumnezeu.

Fiecare act de implicare în relația cu Dumnezeu contează. În creațiile complexe din Lego pe care le făceau copiii mei când erau mici, fiecare cărămidă era esențială pentru design și suport structural; în mod similar, fiecare mic act de cunoaștere a lui Dumnezeu se adaugă unul după altul pentru a crea o structură frumoasă, solidă.

Provocare: Simți că fundația ta este solidă în aceste zile? Cum poți transforma în obicei ceea ce produce roade bune?

Eu îmi întorc necurmat ochi spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laț.
Psalmul 25:15

Ascultă ediția audio aici.

Corpul nostru a fost conceput pentru mișcare. Activitatea fizică este esențială pentru sănătatea întregului organism. Aceasta ne întărește picioarele, dar încrederea în Dumnezeu ne întărește pașii.

Să ne reamintim relatarea din Matei 14. Petru și ceilalți ucenici porniseră cu barca pe Marea Galileei. Marea a devenit dintr-odată furioasă, iar vântul a început să sufle cu putere. În timp ce se luptau din răsputeri cu valurile, au văzut în depărtare ceva neobișnuit care venea spre ei. Au crezut că este o nălucă, o umbră misterioasă sau un spirit. Dar nu era nimic din toate acestea. Era chiar Domnul lor. Unul dintre ei, Petru, a avut curajul să ceară ceva imposibil pentru un om – să meargă pe apă. El a recunoscut prezența lui Dumnezeu chiar în cel mai improbabil loc. La chemarea Lui, Petru a făcut un pas incredibil: a pășit afară din barcă și a mers pe apă. Apoi s-a întâmplat ceva. Petru a văzut că „vântul era tare” (vers. 30). Totuși, nimic nu se schimbase. El își mutase privirea și atenția spre furtună, în loc să privească doar la Isus.

Cu toții cunoaștem ce înseamnă să vezi că „vântul e tare”. Poate fi vorba de un nou loc de muncă, un proiect pe care l-ai început sau un talent pe care vrei să îl experimentezi. Poate te simți chemat(ă) să slujești sau pur și simplu vrei să scapi de acel obicei care te ține legat(ă). Faci primul pas și ieși din zona de confort. Dar, mai apoi, realitatea lovește: apar îndoiala, frica, problemele financiare sau prejudecățile celor din jur. Dar trebuie să știi că nimic nu garantează că viața în barcă ar fi mai sigură. Iar cel mai mare eșec nu este să te scufunzi în valuri, ci să nu cobori niciodată din barcă. Imediat ce Petru a cerut ajutor, Isus a fost acolo. Acum înțelegea dependența lui de credință mult mai profund decât dacă nu ar fi coborât niciodată din barcă.

Totul depinde de direcția în care ne îndreptăm mintea. Dacă privim spre valuri, vom fi cuprinși de teamă. Dacă ne concentrăm pe ce nu putem controla, vom pierde echilibrul. Dar când privirea rămâne fixată la Isus, pașii devin siguri, chiar și pe ape tulburi.

Provocare: Care este pasul de credință pe care Dumnezeu te invită să-l faci?

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Fiule, nu uita învățăturile mele și păstrează în inima ta sfaturile mele!
Proverbele 3:1

Ascultă ediția audio aici.

„Ceea ce sunt părinții vor fi într-o mare măsură și copiii. Condiția fizică a părinților, dispozițiile și poftele lor, tendințele lor intelectuale și morale sunt reproduse în copii într-un grad mai mic sau mai mare. […] Părinții trebuie să înțeleagă răspunderea pe care o au” (DV, p. 317).

Este aproape imposibil să fii părinte și să nu fi spus măcar o dată: „Mi-aș da viața pentru copilul meu” sau: „Aș muri pentru copilul meu”. Dar astăzi te invit să îți pui întrebarea dintr-o altă perspectivă: „Aș trăi pentru copilul meu?” Și nu orice fel de viață, ci una sănătoasă, activă, lipsită de vicii – o viață care să fie un exemplu și un dar pentru el în fiecare zi.

De când am devenit mamă, conștientizez tot mai mult responsabilitatea care cade pe umerii mei. Acei ochișori mici care scanează orice gest și copiază orice cuvânt sunt, de fapt, oglindirea noastră, a părinților. Ei învață din ceea ce suntem, nu doar din ce le spunem. Fiecare reacție, fiecare alegere, fiecare pas pe care îl facem devine o lecție pentru ei. Și-atunci mă întreb: ce fel de model vreau să fiu? Vreau să mă vadă puternică, echilibrată, grijulie cu mine însămi – ca să învețe să fie la fel.

De la obiceiurile noastre alimentare până la cât de sedentari suntem, de la felul în care reacționăm în momente de tensiune până la modul în care ne exprimăm sentimentele – toate acestea devin repere pentru ei.

Adesea, ca părinți, prinși în rutina zilnică, avem impresia că lucrarea noastră este neimportantă și este rareori apreciată. Ar trebui să înțelegem că educația în ce privește viața și sănătatea este mult mai importantă decât multe materii predate în școli.

Este important ca, odată ce a devenit adult, plecat din căminul părintesc, copilul să-și aducă aminte că părinții i-au insuflat principii sănătoase de viață.

Provocare: Oprește-te puțin și privește către tine! La ce mănânci, la ce bei, la cum vorbești și la cum reacționezi în fața vieții de zi cu zi! Fii părintele care nu doar spune, ci trăiește ceea ce crede, pentru că, într-o zi, copilul tău va deveni adultul care va reflecta ceea ce ai fost tu!

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăț ce este de folos și te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi.”
Isaia 48:17

Ascultă ediția audio aici.

Este traumatizant momentul în care ni se stabilește un diagnostic grav în ce privește trupul nostru, dar ar trebui să ne punem câteva întrebări esențiale:

Diagnosticul spiritual: am avut curajul să ne lăsăm examinați de Duhul Sfânt pentru a descoperi „celulele canceroase” ale mândriei, ale invidiei sau ale neiertării care ne corup calea spirituală?

Tratamentul divin: când Dumnezeu intervine pentru a înlătura o „stricăciune” din viața noastră – printr-o încercare, o înfruntare sau o disciplinare –, acceptăm tratamentul Său, chiar dacă este dureros, având încredere că este pentru vindecarea noastră supremă?

Viața în remisiune: așa cum eu am învățat să prețuiesc fiecare zi de sănătate, trăim noi viața de har primită prin Isus cu recunoștință și cu o intenție reînnoită, conștienți că am fost salvați de la o moarte sigură?

Vindecarea mea fizică a fost un miracol al medicinei și al harului divin. Dar cea mai mare minune este vindecarea spirituală pe care Dumnezeu o oferă fiecăruia. El nu doar că identifică stricăciunea păcatului, dar, prin jertfa lui Isus, oferă leacul, eradicând boala din rădăcină și oferindu-ne șansa la o viață nouă, o cale nepătată.

Doamne, Îți mulțumesc că ești Marele Vindecător! Tu ai cunoscut stricăciunea din trupul meu și ai adus vindecare. Dar, mai mult, Tu cunoști stricăciunea păcatului din inima mea. Te rog, ajută-mă să nu ignor diagnosticul Tău! Dă-mi curajul să accept tratamentul Tău și să trăiesc fiecare zi în recunoștința harului Tău care m-a salvat! Ajută-mă să umblu pe calea cea nouă pe care mi-ai dăruit-o! Amin!

Provocare: Asemenea unui control medical regulat, fă-ți astăzi un control spiritual! Roagă-L pe Dumnezeu să-ți descopere o zonă „stricată” din viața ta! Mărturisește-o și crede prin credință că puterea Lui restauratoare a început deja să lucreze! „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!” (Psalmul 139:23-24).

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

Dumnezeu S-a uitat spre pământ și iată că pământul era stricat, căci orice făptură își stricase calea pe pământ.
Geneza 6:12

Ascultă ediția audio aici.

Îmi amintesc perfect camera aceea sterilă și tăcerea care a urmat după ce medicul a rostit diagnosticul: cancer. În acel moment, universul meu s-a contractat la dimensiunea unui singur cuvânt, unul care emana trădare. Propriul meu trup, pe care îl considerasem un aliat, mă trădase. Celulele mele, menite să lucreze în armonie pentru viață, își „stricaseră calea”, pornind pe un drum haotic și distructiv. Această corupție internă, invizibilă la exterior, îmi amenința însăși existența. M-am simțit ca un pământ în care, sub o aparentă normalitate, se ascundea o stricăciune ce se întindea necontrolat.

Cuvintele din Geneza 6:12 au căpătat pentru mine o rezonanță viscerală. Citesc despre o lume întreagă care, în ochii Creatorului ei, era fundamental „stricată”. Nu era vorba despre câteva greșeli izolate, ci despre o deviere la nivel de esență. „Orice făptură își stricase calea” – o imagine a unei corupții sistemice, o maladie spirituală care infectase întreaga creație. Așa cum celulele mele maligne uitaseră de planul original al corpului, omenirea deviase complet de la proiectul plin de iubire al lui Dumnezeu. Pot înțelege acum, la un nivel mult mai profund, durerea lui Dumnezeu în fața creației Sale, pe care o declarase „foarte bună”, dar care ajunsese într-o stare de ruină autoprovocată.

Și totuși, chiar în epicentrul acestei realități devastatoare, atât în povestea mea, cât și în cea a lumii antice, Dumnezeu nu răspunde cu abandon. În mijlocul corupției generale, El a găsit un om, pe Noe, care a ales o altă cale – a comuniunii cu El (Geneza 6:9). „Noe a stat ca o stâncă în mijlocul furtunii. Înconjurat de batjocura și râsul poporului, el s-a distins prin integritatea lui sfântă și prin credincioșia lui nezdruncinată” (PP, p. 87).

În cazul meu, în mijlocul fricii și al tratamentului istovitor, am descoperit că Dumnezeu era prezent nu ca un observator distant, ci ca un Medic suprem, gata să lupte alături de mine.

 * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.