Autor: razva

  • RĂMÂI PE ZID

    Nu te teme de ei, căci Domnul, Dumnezeul vostru, va lupta El Însuși pentru voi!
    Deuteronomul 3:22

    Cartea Neemia spune povestea reconstruirii zidului din jurul Ierusalimului de către exilații care se întorceau. Un lucru care mă impresionează profund este felul în care Neemia s-a concentrat pe împlinirea sarcinii pe care Dumnezeu i-o încredințase.

    De îndată ce a început reconstruirea zidului, dușmanii lui au pornit atacul. Mai întâi, au încercat cu batjocura. Sanbalat și Gheșem au râs de Neemia când au aflat de planurile sale de reconstrucție (Neemia 2:19). Apoi s-au mâniat și i-au batjocorit eforturile (Neemia 4:1–3). Văzând că nu reușesc, au trecut la amenințări (Neemia 4:7,8). Pe măsură ce povestea se desfășoară, Sanbalat și ceilalți devin tot mai agresivi. Această relatare este o metaforă pentru modul în care dușmanul lucrează în viețile noastre – mai ales atunci când suntem hotărâte să facem lucrarea lui Dumnezeu.

    Este ușor să ne concentrăm asupra acțiunilor celor care ne stau împotrivă. Este ușor să devenim inactive, paralizate de frică. Am putea fi tentate să abandonăm lucrarea de teama represaliilor sau a unor atacuri suplimentare. Însă, în loc să ne concentrăm pe opozanți, vreau să subliniez răspunsul lui Neemia și lecțiile pe care le putem învăța de la el.

    De fiecare dată când dușmanii veneau împotriva lui, Neemia se ruga. De fiecare dată când încercau să-l împiedice să lucreze, el găsea o nouă strategie. Una care îi permitea să continue munca. Când dușmanii încercau să-l descurajeze, Neemia rostea cuvinte de încurajare pentru sine și pentru cei care îl ajutau.

    Poate că și curajul tău începe să se clatine, pentru că ești în luptă de multă vreme. Sau poate că nu mai găsești cuvintele pentru a găsi speranță pentru situația ta. Poate ești epuizată, cu sufletul plin de răni și oboseală. Înțeleg, draga mea prietenă, așa că lasă-mă să fiu pentru tine un Neemia încurajator. Domnul ți-a încredințat acea lucrare pentru că știe că o poți duce la capăt cu ajutorul Lui. Vrea să-L chemi, ca să te întărească. Vrea să vii la El pentru înțelepciune și să te bazezi pe El pentru resurse. Dușmanul vine să fure, să ucidă și să distrugă, dar Isus a venit ca să-ți dea viață din belșug.

    Ține-ți privirea ațintită spre Isus! Faci o lucrare extraordinară. Rămâi pe zid! Nu coborî, căci Domnul, Dumnezeul tău, luptă pentru tine.

    autor: Aminata Coote

    Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • TEMPLUL INIMII – SĂNĂTATEA CARDIOVASCULARĂ A FEMEII


    Fiule, dă-mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile mele!
    Proverbele 23:26

    Ascultă ediția audio aici.

    Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces la femei, depășind cancerul și bolile respiratorii. Deși mulți le asociază mai ales cu bărbații, femeile prezintă simptome adesea atipice – greață, oboseală bruscă ori durere de maxilar sau spate. Multe nu primesc diagnosticul corect la timp, iar riscul crește după menopauză, din cauza scăderii nivelului de estrogen.

    Stresul cotidian, nopțile nedormite, alimentația haotică și lipsa activității fizice contribuie la deteriorarea inimii. Alimentația bazată pe alimente vegetale, bogate în fibre, antioxidanți și omega-3 reduce semnificativ riscul. De asemenea, mersul pe jos zilnic, 30-45 de minute, scade tensiunea arterială și îmbunătățește circulația.

    Este esențial ca femeile să învețe să spună „nu” la suprasolicitare și „da” la odihnă și autoîngrijire. Inima are nevoie de pauze, de respirație profundă, de rugăciune. Studiile clinice arată că femeile care au practici spirituale constante – cum ar fi rugăciunea sau meditația creștină – au o inimă mai sănătoasă și o tensiune arterială mai bine reglată.

    Mântuitorul a spus: „Să nu vi se tulbure inima!” (Ioan 14:1) – o chemare nu doar la încredere, ci și la protejarea acelui organ care bate zilnic de mii de ori pentru a susține viața. Lasă-L pe Dumnezeu să fie Medicul inimii tale – atât în plan fizic, cât și emoțional! El dorește să ai o inimă vie, puternică și plină de dragoste.

    Provocare: Ia-ți astăzi câteva minute pentru a-ți asculta inima la propriu și la figurat! Programează un consult cardiologic dacă ai amânat! Fă o plimbare, mănâncă un fruct proaspăt și respiră adânc! În fiecare bătaie a inimii tale este o chemare divină la viață, la bucurie și la echilibru. Dă-I lui Dumnezeu inima ta, ca El să o păzească și să o întărească!

     * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

    autor: Samuel Matei

    Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • CÂND A MERGE MAI ÎNCET E MAI BINE

    Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului.
    Plângerile lui Ieremia 3:26

    Probabil ai auzit zicala: „Dacă la început nu reușești, încearcă iar și iar.” Versiunea mea sună mai degrabă așa: „Dacă la început nu reușești, mergi mai repede data viitoare.” Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană eficientă și mă mândresc cu faptul că reușesc să termin tot ce am pe listă și îmi mai rămâne și timp liber. Deși reușesc să fac multe lucruri bine, există și câteva efecte secundare ale acestui mod grăbit de a face lucrurile. Unul dintre ele este că sunt puțin cam neîndemânatică. Lucrurile tind să se verse, să cadă sau să-mi scape din mână. Un alt efect secundar este frustrarea provocată de acele lucruri care refuză să fie făcute rapid, cum ar fi prepararea unor mese sau uscarea părului înainte de serviciu.

    M-am gândit la toate acestea recent, în timp ce încercam să dezlipesc o etichetă lipicioasă de pe cardul meu bancar. Am început să o dezlipesc dintr-un colț, dar s-a rupt și a lăsat în urmă un strat lipicios. M-am oprit și am încercat din alt colț. Nu voiam să rămân cu reziduu pe card și să mă chinui să-l curăț cu unghia. S-a întâmplat același lucru. Am schimbat colțul din nou, de data asta acționând foarte încet, și a funcționat. Pe măsură ce dezlipeam încet, întreaga etichetă a început să se desprindă fără să lase urme. Încurajată, am lucrat și mai încet, și am reușit să scot nu doar eticheta complet, dar și partea lipicioasă care se rupsese în celelalte colțuri. Se părea că, cu cât mă mișcam mai încet, cu atât rezultatul era mai bun.

    În anul care a trecut, am avut de înfruntat un eveniment traumatic. Ca de obicei, am încercat să-l depășesc cât mai repede, convinsă că pot să trec peste durere și anxietate și să redevin persoana care eram. Obosisem să fiu tristă, speriată și lipsită de speranță. Voiam ca totul să se termine. Dar viața nu funcționează așa. Încetul cu încetul, am învățat – prin răbdarea lui Dumnezeu și cu ajutorul terapiei – că unele lucruri necesită timp. Sunt lucruri pe care Dumnezeu vrea să le facă în noi și pentru noi, dar pentru ca acestea să fie bine făcute, trebuie să le oferim timp. Probabil mai mult decât suntem dispuși să dăm.

    Dar încep să învăț. Pe măsură ce exersez să merg mai încet și să aștept după Dumnezeu, descopăr că timpul Lui este întotdeauna mai bun. Este exact ce am nevoie. Se pare că a merge în ritmul lui Dumnezeu, chiar dacă este mai lent, este întotdeauna mai bine. „Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului” (Plângerile lui Ieremia 3:26).

    autor: Rhonda Bowen

    Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • RUGĂCIUNEA – RESPIRAȚIA SUFLETULUI


    Nu vă încredeți în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor! Suflarea lor trece, se întorc în pământ și în aceeași zi pier și planurile lor.
    Ferice de cine Îl are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-și pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său!
    Psalmul 146:3-5

    Ascultă ediția audio aici.

    Suflarea este darul divin prin care Dumnezeu ne oferă viață și prin care ne arată dependența pe care o avem de El.

    Pasajul biblic de mai sus evidențiază faptul că acest simbol al vieții este efemer și că fiecare inspirație urmată de o expirație este numai prin har. Fiind indispensabile vieții, atât inspirația, cât și expirația au rolul de a asigura ventilația pulmonară, oxigenând sângele și eliminând dioxidul de carbon.

    Aplicând acest principiu la viața spirituală, putem numi rugăciunea respirația sufletului: „Niciun alt instrument al harului nu o poate substitui și totuși sănătatea sufletului să fie păstrată. Rugăciunea aduce inima într-o comuniune strânsă și imediată cu Izvorul vieții și întărește vigoarea și tonusul experienței religioase” (SpT, p. 221).

    Așa cum respirația este vitală pentru trup, rugăciunea menține viața spirituală, încărcând sufletul cu putere și liniște divină, eliminând poverile. Comunicând prin rugăciune cu Medicul suprem, vom găsi alinare și vindecare pentru sufletele noastre trudite: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28).

    Ce minunat este să știi că ești la o rugăciune distanță de Izvorul înțelepciunii medicale, Cel care ne poate oferi și sănătate fizică, și sănătate spirituală! Dacă ne vom pune încrederea în Acela de la care vine fiecare suflare pe care o primim, El nu ne va promite un viitor fără probleme, dar ne va promite că, prin orice încercare vom trece, ne va fi alături.

    Provocare: Gândește-te astăzi la darul pe care poate uneori îl neglijezi – puterea de a respira – și meditează la toate celelalte cadouri oferite de sus, cadouri despre care poate avem impresia uneori că ni se cuvin! Mulțumește-I Aceluia care are grijă să te bucuri de ele zilnic!

     * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

    autor: Anda Henț

    Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA TA

    Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
    Psalmii 119:11

    Cu ani în urmă, am decis să memorez cât mai multe dintre promisiunile lui Dumnezeu. A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată. Ori de câte ori mă confrunt cu încercări, David îmi amintește: „Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu ești stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă și întăritura mea!” (Psalmii 18:2). Iar Iacov mă provoacă să privesc lucrurile dintr-o perspectivă cerească atunci când spune: „Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare” (Iacov 1:2,3). Iar atunci când sunt copleșită de provocările vieții, Dumnezeu promite: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine, și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde” (Isaia 43:2).

    Luarea unei decizii importante poate fi dificilă. Sunt recunoscătoare pentru încurajarea găsită în Filipeni, care mă asigură: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri! Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:6,7). Nu trebuie să ne simțim intimidați de viitor. Domnul declară: „«Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi», zice Domnul, «gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde»” (Ieremia 29:11).

    Când apar reparații costisitoare la casă sau alte cheltuieli neprevăzute, nu intru în panică, căci Biblia spune: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Hristos Isus” (Filipeni 4:19). Mai mult, El a promis: „Înainte să Mă cheme, le voi răspunde; înainte să isprăvească vorba, îi voi asculta” (Isaia 65:24).

    Isus a trăit pe pământ și a fost ispitit exact ca noi. Dar, slavă Domnului: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda” (1 Corinteni 10:13). Acestea sunt doar câteva dintre promisiunile pe care le revendic în mod regulat. Sunt sigură că și tu ai o listă asemănătoare. Prietenele mele, haideți să memorăm Cuvântul lui Dumnezeu câtă vreme încă avem privilegiul de a avea Bibliile cu noi.

    autor: Cecelia Grant

    Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • CONDUȘI DE DUHUL SFÂNT


    Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
    Romani 8:9

    Ascultă ediția audio aici.

    Am auzit în ultimul timp că se vrea conectarea creierului uman la inteligența artificială și mi-am zis că nu mă voi lăsa înșelată de încercările lui Satana de a controla mintea omului. Dar s-a întâmplat ceva care m-a făcut să-mi dau seama că pericolul este mult mai aproape decât am crezut.

    În contul de WhatsApp mi-a apărut un chat al inteligenței artificiale (Meta AI). A fost interesant. L-am pus să îmi explice texte din Biblie și mi-a plăcut modul în care își construia răspunsurile.

    Într-o zi trebuia să fac o prezentare biblică și imediat mi-a venit în minte să îmi întreb noul prieten (Meta AI). Dar eu aveam și un vechi prieten (Dumnezeu), care de fiecare dată îmi venea în ajutor. La care să apelez?

    Trebuia să iau o decizie: fie stau ore întregi meditând la Cuvântul lui Dumnezeu și rugându-mă ca El să inspire mesajul pe care urma să îl transmit, fie folosesc inteligența artificială și în câteva minute voi avea o întreagă lucrare bine structurată pentru care să fiu apreciată de ceilalți.

    Tentația era mare. Inteligența artificială vorbea frumos despre Dumnezeu, avea idei bune și învățăminte spirituale. Unde ar fi fost problema? Imediat mi-a venit un gând: Și inspirația unde este? Vrei ca Duhul lui Dumnezeu să te conducă sau vrei să te conectezi la inteligența artificială? Atunci mi-am dat seama de pericolul în care ne aflăm cu toții.

    Într-o lume plină de stres și de grija zilei de mâine, ajungem să considerăm o pierdere de timp orele petrecute în comuniune cu Dumnezeu. Sau le dorim, dar suntem prea ocupați. „În darul nemăsurat al Duhului Sfânt sunt cuprinse toate resursele cerului. […] Dacă ar dori să-L primească, toți oamenii ar deveni plini de Duhul Său. […] Nimic nu dorește Domnul Hristos mai mult decât să aibă slujitori care să reprezinte spiritul și caracterul Său în lume” (PDH, pp. 316–317).

    Tu ce alegi? Stai de partea lui Dumnezeu și vrei ca Duhul Sfânt să îți conducă viața sau te lași atras(ă) de ofertele atrăgătoare ale lumii?

    Provocare: Roagă-te astăzi pentru Duhul Sfânt împreună cu un prieten sau cu cineva din familie!

     * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

    autor: Monica Dubănoaia

    Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • MOMENTE DEVOȚIONALE PLINE DE ÎNCÂNTARE

    Înainte să Mă cheme, le voi răspunde; înainte să isprăvească vorba, îi voi asculta.
    Isaia 65:24

    Astăzi ai făcut o alegere intenționată: ai decis să citești acest devoțional. Vrei să descoperi mesajul pe care Dumnezeu l-a împachetat în aceste câteva cuvinte, special pentru tine. Am descoperit că a ne planifica momentele devoționale de dimineață este cel mai frumos mod de a începe ziua. De aceea, în urmă cu câțiva ani, i-am sugerat soțului meu, preotul căminului nostru, să includem versetele noastre preferate din Biblie în fiecare închinare de dimineață, pentru că ne reamintesc cum ne conduce și ne mângâie Isus.

    Unii oameni descoperă că a avea un model pentru timpul devoțional face experiența mai bogată. Memorarea Scripturii este, fără îndoială, un model bun. Am descoperit că aceste versete ne-au devenit tot mai prețioase. Ele ne oferă un impuls la începutul fiecărei zile. Voi împărtăși câteva dintre preferatele noastre – probabil că sunt și printre preferatele tale:

                Cheamă-L pe Dumnezeu ca voia Lui să se facă în cererile pe care I le aduci: Psalmii 119:154.

                Roagă-L pe Isus să te îmbrace cu armura Lui pentru ziua ce urmează: Efeseni 6:14–17.

                Ai încredere în planurile lui Dumnezeu pentru ziua de azi și pentru viitorul tău: Ieremia 29:11.

                Revendică puterea Lui pe măsură ce înaintezi în vârstă: Psalmii 76:23.

                Cere-I să fie cu tine și să nu faci pe nimeni să sufere: 1 Cronici 4:10.

                Cere-I binecuvântarea, zâmbetul și pacea: Numeri 6:24–26.

                Exprimă-ți bucuria pentru o nouă zi de viață cu El: Psalmii 118:24.

                Reînnoiește-ți credința că Îl vei vedea pe Isus față în față: Apocalipsa 22:4.

                Fii încrezător în credincioșia ta, căci toate lucrurile lucrează spre binele tău: Romani 8:28.

    Apropo, soțul meu, Johnny, citește întotdeauna din devoționalul pentru femei ca parte a închinării noastre de dimineață. El consideră că femeile creștine sunt practice în relația lor cu Dumnezeu Tatăl, cu Domnul Isus și cu Duhul Sfânt – pe toți trei îi invităm în cercul nostru de închinare și devoțiune de dimineață.

    autor: Betty Kossick

    Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • SUB PRIVIREA LUI


    Domnul privește din înălțimea cerurilor și-i vede pe toți fiii oamenilor. […] El le întocmește inima la toți și ia aminte la toate faptele lor.
    Psalmul 33:13,15

    Ascultă ediția audio aici.

    Te simți confortabil când știi că cineva te privește permanent? Cum te simți când știi că Domnul nu doar că are o privire de ansamblu conferită de poziția Sa – înălțimea cerurilor – și ia aminte la toate faptele tale, ci că totul este cunoscut privirii Sale, inclusiv scopurile și motivațiile tale?

    Depinde cum privești lucrurile. Dacă ai siguranța că ești privit(ă) pentru că ești iubit(ă), că nu ești uitat(ă) și nu ești lăsat(ă) niciodată singur(ă), ai o stare de confort sufletesc, o stare de bine, deci simți că privirea Lui este o binecuvântare.

    În plus, faptul că suntem înconjurați de prieteni adevărați se constituie într-o altă binecuvântare pe care o avem tot de la Dumnezeu. Se pot face mult mai multe și mai bune lucrurile atunci când lucrăm împreună decât atunci când suntem singuri. Suntem construiți să relaționăm unii cu alții.

     Suntem creați pentru un scop sublim și, chiar dacă am deraiat de la acest scop, avem certitudinea că, în parteneriatul la care ne-am angajat, Dumnezeu va lucra la inima noastră pentru a ne aduce în deplină armonie cu Sine.

    Vom mai avea eșecuri în viață? Cu siguranță! Însă și atunci El privește: cu bunătate și cu îndurare. Ne dă putere să ne ridicăm și continuă să ne fie alături spre biruință; nu ne lasă singuri.

     Astăzi singurătatea este mai frecventă decât oricând și mulți oameni se simt singuri. Sentimentul singurătății are un efect negativ asupra sănătății cardiovasculare.

    Un studiu efectuat la Spitalul Universitar din Copenhaga, Danemarca, a arătat că singurătatea și izolarea sunt legate de boala coronariană și de accidentul vascular cerebral. Stresul singurătății creează variații largi ale tensiunii arteriale, palpitații și stări de anxietate și inadaptare.

    Vă îndemn să vă faceți prietenii potrivite care să vă îmbogățească viața. Să nu vă fure și nici să nu vă sărăcească. Când Dumnezeu privește din înălțimea cerurilor, să nu vă ascundeți și nici să nu vă rușinați.

     Lăsați-L să vă privească și să vă modeleze inima, și atunci faptele voastre bune vor merge înaintea voastră!

    Provocare: Gândește-te azi la prietenii tăi din adolescență! Ia-ți timp să te rogi pentru ei și să le dai un telefon! Vei fi uimit(ă) cât de bine te vei simți la sfârșitul zilei.

     * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

    autor: Dana Strâmbu

    Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • TIMP LINIȘTIT CU DUMNEZEU

    Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine.
    Ioan 10:27

    Îmi place timpul liniștit. Momentele în care pot fi singură, să studiez un pasaj din Scriptură și să mă rog. Este un timp special, doar între mine și Dumnezeu. Din păcate, nu am prețuit întotdeauna acest timp petrecut cu Tatăl. De prea multe ori am trecut în grabă prin închinare, am rostit o rugăciune scurtă și am fugit să-mi încep ziua.

    Dar apoi, pe când eram încă tânără, a venit necazul. Divorț. Moarte. Viață de mamă singură. Provocări financiare. Nesiguranță profesională. Toate acestea m-au adus în genunchi. Uneori strigam: „Unde ești, Doamne?” Alteori, protestam: „M-ai uitat?” Într-una din acele ocazii, mama mea dragă m-a tras deoparte și mi-a reamintit cât de important este să petrec timp de calitate cu Dumnezeu. „Dar eu mă rog în fiecare zi”, i-am spus. Mi-a oferit o carte devoțională și o Biblie nouă. Mi-a sugerat să încep un plan zilnic de citire și studiu al amândurora. Apoi, mi-a spus ceva ce nu am uitat niciodată: „Yvonne, nu te grăbi să te ridici de pe genunchi când vorbești cu Dumnezeu.” Mi-a captat atenția și a continuat: „Rămâi puțin mai mult și lasă-L să-ți vorbească. Ascultă-I îndrumarea. Încredințează-I grijile tale și vezi cum răspunde.”

    Am urmat sfatul mamei și am început să citesc zilnic devoționalul și să studiez Cuvântul lui Dumnezeu. Dar a învăța să-mi fac timp pentru a asculta îndrumarea lui Dumnezeu a necesitat mulți ani de efort conștient. Acum, când sunt mai în vârstă, am ajuns să apreciez acel timp liniștit petrecut cu Stăpânul. Pe măsură ce rămân în prezența Sa, ascultându-I îndrumarea, simt cum Duhul Sfânt mă îndeamnă să ies din zona mea de confort. Mă cheamă să mă implic în comunitate. Să spun cuiva, în fiecare zi, despre dragostea Lui. Și cel mai important, să împărtășesc vestea că El Se întoarce curând.

    Surorilor, este atât de bine să ai timp liniștit cu Dumnezeu. În fiecare zi, Tatăl meu ceresc și cu mine avem o întâlnire programată pe care nu o ratez. Îi mulțumesc pentru dragostea Lui față de mine – aceasta e prima mea rugăciune –, iar la final ascult ce are să-mi spună. Seara, înainte de culcare, Îi spun din nou că Îl iubesc și că abia aștept să vorbim iar dimineața.

    Tată, oricât de mult mă bucur de timpul cu Tine, tânjesc după ziua când vom putea vorbi față în față. Doamne Isuse, Te rog, vino curând!

    autor: Yvonne Curry Smallwood

    Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • DIN TOȚI POMII DIN GRĂDINĂ


    Domnul Dumnezeu i-a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină.”
    Geneza 2:16

    Ascultă ediția audio aici.

    Dumnezeu, în bunătatea Sa desăvârșită, a așezat omul într-un paradis plin de frumusețe, ordine și viață. Și nu doar că l-a creat cu dragoste, ci i-a oferit și întreținerea necesară: hrană naturală, abundentă, din pomii roditori.

    Această libertate exprimată în verset – „poți să mănânci după plăcere” – ne arată un Dumnezeu generos, care dorește bucurie, sănătate și satisfacție autentică pentru creația Sa. Roadele pomilor din Eden nu erau doar surse de calorii, ci îi ofereau omului plăcere, încântare și totodată admirație pentru Creator.

    Fructele pomilor au fost primele alimente rânduite de Dumnezeu pentru om (Geneza 1:29), sănătoase, diverse și suficiente pentru susținerea vieții, o parte integrantă din planul divin al unei vieți echilibrate și împlinite, în armonie cu natura și cu Dumnezeu. Ellen White scrie: „O provizie simplă, dar bogată de fructe reprezintă hrana cea mai bună care poate fi pusă înaintea celor care se pregătesc pentru lucrarea lui Dumnezeu” (DH, p. 348).

    Astfel, hrănirea cu rodul pomilor devine o practică de încredere în înțelepciu­nea lui Dumnezeu, o formă de ascultare și o întoarcere spre idealul edenic.

    Așa cum rodul pomului, fructul, ne dă energie, vigoare, prospețime, tot astfel prezența lui Dumnezeu în viața omului aduce viață, lumină și sens.

    Dumnezeu mi-a oferit libertate și daruri – le folosesc cu recunoștință sau le iau de-a gata? Mă hrănesc zilnic doar cu ceea ce îmi susține trupul? Sau caut și hrana sufletului – Cuvântul și prezența Lui? Trăiesc simplu și curat, așa cum era intenția lui Dumnezeu din Eden?

    „Cerealele, fructele, nucile și legumele constituie dieta aleasă pentru noi de Creatorul nostru. Aceste alimente, pregătite într-un mod cât se poate de simplu, sunt cele mai sănătoase și hrănitoare. Ele conferă energie, rezistență și vitalitate intelectuală, așa cum o dietă mai complexă și mai stimulatoare nu le poate da” (DV, p. 251).

    Provocare: Să avem deplină încredere în Dumnezeu, acceptând planul originar în ce privește alimentația, și ne vom bucura nu doar de sănătate, ci și de o liniștită comuniune cu Creatorul nostru.

     * Devoționalul din această zi stă la baza textului narat în 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.

    autor: Lavinia Luca

    Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.