Incepand de astazi puteti gasi Studiul Biblic si pe FeedBurner. Adresa feed-ului este http://feeds.feedburner.com/studiubiblic .
Tot la capitolul RSS, feed-ul „principal” este feed://http//www.studiubiblic.net/feed/ .
Acest site este fully compliant RSS si ATOM.
Cautam colaboratori in vederea linkback-ului. Daca aveti un site cu continut crestin si doriti sa aveti un link pe site-ul nostru va rugam sa ne contactati.
Ar trebui sa ne obisnuim cu realitatea: atata timp cat ne aflam in aceasta lume, vom avea de suferit. Biblia nu ne promite nicaieri altceva. Dimpotriva.
7. Ce ne spun urmatoarele texte in legatura cu tema in discutie? Fapte 14,22; Fil. 1,29; 2 Tim. 3,12.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Si totusi, atunci cand trecem prin suferinte nu trebuie sa uitam doua lucruri: In primul rand, Hristos, Domnul nostru, a suferit mai mult decat ar putea suferi vreodata oricare dintre noi. La cruce, „El suferintele noastre le-a purtat si durerile noastre le-a luat asupra Lui” (Is. 53,4); ceea ce noi cunoastem doar la nivel individual, El a suferit pentru noi toti. El, care era fara pacat, S-a facut „pacat pentru noi, ca noi…” (2 Cor. 5,21), suferind intr-un mod pe care noi, ca fiinte pacatoase, nu ni-l putem imagina. In al doilea rand, atunci cand suferim, noi trebuie sa ne gandim la rezultatele suferintei Domnului Hristos, adica la fagaduintele care ne-au fost facute in virtutea a ceea ce a facut El pentru noi.
8. Citeste Ioan 10,28; Romani 6,23; Tit 1,2 si 1 Ioan 2,25. Ce ne este fagaduit in aceste pasaje?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Oricat de mult am suferi aici, datorita lui Isus, datorita faptului ca El a suferit pedeapsa pacatelor noastre, datorita vestii bune a Evangheliei – ca, prin credinta putem fi facuti desavarsiti in Isus chiar acum – avem fagaduinta vietii vesnice. Avem fagaduinta ca, datorita lucrarii lui Hristos pentru noi, datorita desavarsirii vietii Lui pe acest pamant si a jertfei Sale,
existenta noastra aici, desi plina de durere, de dezamagiri si de pierderi, nu este mai mult decat o clipa, o strafulgerare care doar a aparut si dispare indata, in comparatie cu vesnicia care ne asteapta – o vesnicie petrecuta intr-un cer nou si pe un pamant nou, fara pacat, fara suferinta si fara moarte. Si toate acestea ne sunt fagaduite si facute sigure doar datorita lui Hristos si faptului ca El a trecut prin cuptorul incercarilor pentru noi. Astfel, intr-o zi care va veni curand, El „va vedea rodul muncii sufletului Lui si Se va inviora” (Is. 53,11).
Moartea prin crucificare era una dintre cele mai aspre pedepse aplicate de romani. Era considerata cel mai ingrozitor mod de a muri. Cat de cumplit trebuie sa fi fost pentru orice om sa moara in felul acela, cu atat mai mult pentru Fiul lui Dumnezeu! Sa nu uitam ca Isus S-a intrupat in trup omenesc, a luat asupra Sa natura noastra. Durerea fizica provocata
de lovituri, de biciuire, de cuiele batute in maini si in picioare, precum si de greutatea trupului Sau, atatrnand pe cruce, greutate care Ii largea si mai mult ranile, sfasiindu-I carnea, trebuie sa fi fost de nesuportat. Era ceva teribil, chiar si pentru criminalul cel mai inrait. Cu cat mai nedrept era ca Isus, cu totul nevinovat, sa aiba parte de o asemenea soarta!
Si totusi, asa cum stim, suferinta Sa fizica a fost blanda in comparatie cu ceea ce se intampla, in realitate, acolo. Era mai mult decat uciderea unui om nevinovat.
6. Ce evenimente din preajma mortii lui Isus au aratat ca lucrurile care aveau loc acolo intreceau cu mult intelegerea celor care erau de fata? Ce semnificatie descoperi in fiecare dintre aceste evenimente
– semnificatie care ne arata ce s-a intamplat de fapt?
Mat. 27,45 _____________________________________________________
Mat. 27,51.52 ___________________________________________________
______________________________________________________________
Marcu 15,38 ____________________________________________________
______________________________________________________________
In mod evident, acolo a avut loc ceva cu mult mai ingrozitor decat uciderea, oricat de nedreapta, a unui om nevinovat. Conform Scripturii, mania lui Dumnezeu impotriva pacatului, a pacatului nostru, a fost revarsata asupra lui Isus. Pe cruce, Isus nu a suferit numai mania care se cuvenea indreptata asupra omenirii pacatoase, ci si indignarea indreptatita a unui
Dumnezeu neprihanit fata de pacat, fata de pacatul intregii lumi. In felul acesta, Isus a suferit ceva cu mult mai profund, mai intunecos si mai dureros decat ar putea intelege sau suferi vreodata o fiinta omeneasca.
Atunci cand te confrunti cu lupte si incercari, ce speranta si ce mangaiere poti gasi in realitatea ca Domnul Hristos a suferit pentru tine pe cruce?
3. Citeste Mat. 12,22-24; Luca 4,21-30 si Ioan 8,58.59, avand permanent in minte natura divina a lui Isus, Creatorul cerului si al pamantului, si faptul ca El venise sa Se aduca pe Sine ca jertfa pentru pacatele intregii lumi. Cum ne ajuta aceste texte sa intelegem suferintele cu care S-a confruntat Isus aici pe pamant?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Fie ca era vorba de conducatori sau de oameni obisnuiti, viata, faptele si invataturile lui Isus au fost in mod constant gresit intelese, lucru care a condus la respingere si la ura din partea acelora pe care venise sa-i mantuiasca. Intr-un anumit sens, aceasta trebuie sa fie asemenea situatiei in care un copil neascultator are nevoie de ajutor si, cu toate ca parintele doreste sa faca totul pentru el, copilul refuza, nesocoteste si batjocoreste probabil singura persoana care ar putea sa-l salveze de la o ruina completa. Cu aceasta S-a confruntat Isus aici pe pamant. Cat de dureros trebuie sa fi fost pentru El!
4. Ce ne spune Matei 23,37 cu privire la ce a simtit Domnul Hristos cand oamenii L-au respins? Se autocompatimea Isus (asa cum facem noi adesea, cand ne confruntam cu respingerea) sau motivul intristarii Sale era altul? Care?
______________________________________________________________
Toti am simtit durerea respingerii si poate ca aceasta se asemana cumva cu durerea pe care a simtit-o Domnul Hristos, in sensul ca era o durere neegoista: am suferit nu pentru ca eram respinsi, ci pentru ceea ce avea sa insemne acea respingere pentru cel care ne respingea (poate cineva la care tineam si care a refuzat sa accepte mantuirea in Hristos). Imagineaza-ti insa ce trebuie sa fi simtit Isus, care era pe deplin constient de ceea ce avea sa indure pentru a-i mantui pe acei oameni si, in acelasi timp, de consecintele pe care avea sa le aiba faptul ca Il respingeau. „Din cauza neprihanirii Sale a simtit El [Hristos] atat de puternic atacurile lui Satana.” – Ellen G. White, Selected Messages, vol. 3, pag. 129
Ce poti invata de la Domnul Hristos, care sa te ajute sa suporti mai bine durerea respingerii? Ce iti arata acest exemplu? Cum il poti aplica in viata ta?
El le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o intristare de moarte; rama neti aici si vegheati!” (Marcu, 14,34) Oricat de mult a suferit Isus in cei treizeci si trei de ani petrecuti aici pe pamant, nimic nu s-a comparat cu ceea ce a suferit in ultimele ore
dinainte de rastignire. Sacrificiul lui Isus ca jertfa pentru pacatul lumii fusese planuit inca din vesnicie (Ef. 1,1-4; 2 Tim. 1,8.9; Tit 1,1.2), iar acum venise timpul ca totul sa se implineasca.
5. Ce ne spun urmatoarele texte in legatura cu suferinta Domnului Hristos in Ghetsimani? Mat. 26,39; Marcu 14,33-36; Luca 22,41-44
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
„El a mers putin mai departe de ei, dar nu chiar atat de departe, ca ei sa nu-L poata vedea si auzi, si S-a intins la pamant. Avea simtamantul ca, datorita pacatului, fusese despartit de Tatal Sau. Prapastia aceasta era atat de mare, atat de intunecata si atat de adanca, incat spiritul Sau a inceput sa tremure in fata ei. In aceasta agonie sufleteasca, El nu trebuia sa Se foloseasca de puterea Lui divina pentru a scapa. Ca om, El trebuia sa sufere urmarile pacatului omului. Ca om, El trebuia sa indure mania lui Dumnezeu impotriva pacatului. Domnul Hristos Se afla acum intr-o situatie cu totul diferita de cele in care S-a aflat vreodata. Suferinta Sa putea sa fie cel mai bine descrisa de cuvintele profetului care spunea: ’Scoala-te, sabie, asupra pastorului Meu si asupra omului care Imi este tovaras, zice Domnul ostirilor’ (Zah. 13,7).
Ca inlocuitor si garant pentru omul pacatos, Domnul Hristos a suferit pedeapsa divina. El a vazut ce inseamna dreptatea. Pana acum fusese Mijlocitor pentru altii; acum insa, dorea foarte mult sa aiba pe cineva care sa mijloceasca pentru El.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 686
Mediteaza la tot ce S-a intamplat cu Isus in Ghetsimani. Pacatele lumii
incepusera deja sa cada asupra Sa. Incearca sa-ti imaginezi cat trebuie sa fi fost de cumplit. Nicio fiinta omeneasca nu a fost chemata vreodata sa treaca prin ceva asemanator. Ce ne spune lucrul acesta cu privire la dragostea lui Dumnezeu pentru noi? Ce speranta descoperi aici pentru tine?
Scriptura ne da putine informatii in legatura cu primii ani din viata lui Isus. Sunt, totusi, cateva versete care ne spun cate ceva in legatura cu conditiile existente si cu caracteristicile lumii in care a venit Mantuitorul.
1. Ce indicii ne dau Evangheliile cu privire la viata cu care S-a confruntat Isus de la inceput? Luca 2,7.22-24 si Matei 2,1-18 (vezi si Lev. 12,6-8).
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Desigur, Isus nu a fost primul om care a trait in saracie sau care a avut de intampinat rautatea celor din jur, care au incercat sa-L omoare inca de la inceput. Mai exista insa un element care ne ajuta sa intelegem cat de fara seaman este ce a suferit Domnul Hristos de la inceputul vietii Sale pe acest pamant.
2. Ce element nou descoperim in Ioan 1,46, care ne ajuta sa intelegem cu ce suferinte S-a confruntat Domnul Isus, ca tanar?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Cu exceptia lui Adam si a Evei, inainte de cadere, Domnul Isus a fost singurul om fara pacat care a trait vreodata pe pamant. In curatia si neprihanirea Sa, a venit sa traiasca intr-o lume plina de pacat. Ce chin trebuie sa fi fost, chiar copil fiind, ca sufletul Sau curat sa fie in mod constant in contact cu pacatul! Pana si in impietrirea noastra adusa de pacat,
adeseori ne cutremuram la vederea pacatelor si a nelegiuirilor care ne provoaca repulsie. Imagineaza-ti cum trebuie sa fi fost pentru Domnul Hristos, al carui suflet era curat si care nu avea nici cea mai mica inclinatie spre pacat! Gandeste-te la contrastul izbitor care exista, in aceasta privinta, intre El si cei care Il inconjurau. Trebuie sa fi fost teribil de dureros pentru Domnul.
Intreaba-te: Cat de sensibil sunt fata de pacatele care exista pretutindeni in jur? Ma deranjeaza sau sunt insensibil la vederea lor? Daca esti insensibil, poate fi aceasta consecinta a ceea ce citesti, a ceea ce privesti sau chiar a ceea ce faci? Gandeste-te la lucrul acesta.
Domnul Hristos
în cuptorul încercărilor
Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Mat. 2,1-18; 27,51.52; Luca 2,7.22-24;
22,41-44; Ioan 8,58.59; Rom. 6,23; Tit 1,2.
Sabat după-amiază
Text de memorizat: „Şi, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas
tare: ’Eli, Eli, Lama Sabactani?’ adică: ’Dumnezeul Meu, Dumnezeul
Meu, pentru ce M-ai părăsit?’” (Matei 27,46)
Gândul central al studiului: Ce a suferit Domnul Hristos în locul nostru?
Ce putem învăţa din suferinţa Sa?
De câte ori ne gândim la problema suferinţei, se ridică întrebarea:
Cum au apărut păcatul şi suferinţa? Prin revelaţie divină, avem răspunsul
corect: au apărut, pentru că fiinţe cu libertate de alegere au abuzat de
libertatea pe care le-a dat-o Dumnezeu. Dar răspunsul acesta conduce
la o altă întrebare: A ştiut Dumnezeu dinainte că aceste fiinţe aveau să
cadă? Da, dar, în mod evident, a considerat că, aşa cum scria C. S. Lewis,
„merita riscul”.
Merita riscul? Pentru cine? Pentru noi, în timp ce Dumnezeu stă
liniştit în cer, pe tronul Său? Nu. Libertatea fiinţelor pe care le crease Îi
era atât de sfântă, încât, decât să ne nege libertatea, Dumnezeu a preferat
să poarte în El Însuşi povara suferinţei cauzate de faptul că noi am abuzat
de această libertate. Şi descoperim această suferinţă în viaţa şi în moartea
lui Isus, Cel care, suferind în trup omenesc asemenea nouă, a creat între
Cer şi Pământ legături care vor dura în veşnicie.
Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, cap. 56 „Eli şi fiii săi” şi cap. 60
„Încumetarea lui Saul”.
Supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu se produce doar când murim
faţă de propriile dorinţe şi ambiţii. Lucrul acesta deschide drumul pentru o
adevărată slujire pentru alţii. Noi nu putem trăi pentru Dumnezeu, fără să
devenim o jertfă şi fără o continuă dispoziţie de a asculta glasul Său. Pentru
a supune pe deplin voinţa noastră voinţei Tatălui, trebuie să recunoaştem
pericolul de a ne încrede în noi înşine sau în altceva decât Cuvântul şi
puterea Sa. Cum supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu este esenţa unei
vieţi ca a lui Hristos, Dumnezeu poate să îngăduie în viaţa noastră încercări
care să ne înveţe să depindem de El şi să ne încredem în El.
„Neglijenţa lui Eli este adusă în mod clar înaintea fiecărui tată şi
înaintea fiecărei mame de pe pământ. Din afecţiunea lui nesfântă sau din
lipsa dorinţei de a îndeplini o datorie neplăcută, el a cules un seceriş de
fărădelege în fiii săi pervertiţi. Atât părintele care a permis răul, cât şi
copiii care l-au practicat erau vinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi El n-a
acceptat nicio jertfă şi niciun dar pentru păcatul lor.” – Ellen G. White,
Îndrumarea copilului, pag. 276
Întrebări pentru discuţie:
1. Discutaţi despre Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pământ ca un om, ca
să moară pentru păcatele noastre. Ce ne spune lucrul acesta cu privire la
ce înseamnă lepădarea de sine şi jertfirea de sine pentru binele altora?
Cum putem să manifestăm fiecare acest fel de supunere şi de sacrificiu
de sine pe care L-a manifestat Domnul Isus pentru noi, la cruce?
2. Ce sfat i-ai da cuiva care se bazează mai degrabă pe propriile puteri
decât pe Dumnezeu? Ce i-ai putea spune, astfel încât să-i alungi teama
de a nu cunoaşte sau de a nu putea controla viitorul?
3. Rugaţi-vă, în cadrul grupei, pentru acele persoane despre care ştiţi că
întâmpină dificultăţi în a se supune voinţei lui Dumnezeu, ca să poată
descoperi că încrederea în voinţa lui Dumnezeu este singura cale către
o pace durabilă. În acelaşi timp, ce puteţi face, în mod concret, pentru
a-i ajuta pe aceşti oameni să vadă că se pot supune lui Dumnezeu şi
că planul Său pentru ei este întotdeauna cel mai bun? Cum vă poate
folosi Dumnezeu pentru a-i ajuta şi pe alţii să cunoască dragostea Sa şi
bunăvoinţa Sa de a le purta de grijă?
Supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu poate fi subminată de bizuirea
pe puterile noastre. Este posibil, de asemenea, să ne punem încrederea în
diferiţi „înlocuitori” ai lui Dumnezeu. Când se simt deprimaţi, unii oameni
merg să cumpere ceva care să-i facă fericiţi. Alţii, când se simt neapreciaţi,
caută faima. Sau, dacă au probleme cu soţul sau cu soţia, caută pe altcineva
care să le ofere intimitate şi distracţie.
Multe dintre lucrurile pe care le folosim ne pot elibera de sub presiune,
dar nu rezolvă şi problema şi nici nu ne învaţă cum să abordăm
situaţia mai bine, data viitoare. Doar ajutorul lui Dumnezeu poate face
lucrul acesta. Din nefericire, de multe ori, noi încercăm să depindem de
surogate, de înlocuitori ai lui Dumnezeu, nu de Dumnezeu Însuşi.
Iată trei astfel de „surogate”:
1. Folosim logica omenească sau experienţa trecută când, de fapt, avem
nevoie de o nouă revelaţie divină.
2. Evităm să ne mai gândim la problemele existente, când, de fapt,
avem nevoie de soluţii divine.
3. Fugim de realitate şi de Dumnezeu când, de fapt, avem nevoie de
comuniune cu Dumnezeu, pentru a primi putere de la El.
Zaharia ne ajută să ne concentrăm asupra lucrurilor cu adevărat importante,
atunci când suntem ispitiţi să folosim înlocuitori. După mulţi
ani petrecuţi departe de ţara lor, exilaţii s-au întors din Babilon şi imediat
au început să reconstruiască templul. Dar au fost întâmpinaţi cu mari împotriviri
(mai multe informaţii pot fi găsite în Ezra 4-6). Însă Zaharia a venit
la Zorobabel, cel care conducea lucrările, cu un mesaj de încurajare.
6. Citeşte Zaharia 4,1-14. Ce ne spune versetul 6? Cum poate Duhul Sfânt
să afecteze realizarea unei construcţii? Ce ne învaţă lucrul acesta despre
relaţia dintre Duhul Sfânt şi activităţile în care suntem implicaţi?
______________________________________________________________
Dumnezeu nu a împiedicat opoziţia faţă de reconstruirea templului
şi nici nu l-a cruţat pe Zorobabel de stresul de a-i face faţă. Dumnezeu
nu ne va apăra întotdeauna de împotrivire, dar, atunci când aceasta vine,
Dumnezeu o poate folosi ca pe un cuptor al încercărilor, ca să ne înveţe
să ne încredem în El.
Care este prima ta reacţie atunci când apar motive de stres? Mâncarea? Televizorul?
Rugăciunea? Supunere faţă de Dumnezeu? Ce spune răspunsul tău cu
privire la tine şi la lucrurile pe care trebuie să le înveţi sau să le schimbi?
În Grădina Eden, Eva a păcătuit pentru că s-a îndoit de Cuvântul
lui Dumnezeu. La baza faptei ei a stat convingerea că avea suficientă
înţelepciune ca să decidă ce era bine pentru ea. S-a încrezut în judecata ei.
Atunci când ne bizuim pe propria judecată şi nu pe Cuvântul lui Dumnezeu,
deschidem singuri uşa pentru o mulţime de probleme.
Istoria lui Saul descrie paşii către încumetare şi tragedia care urmează
atât de repede. Samuel l-a uns pe Saul ca împărat ales de Dumnezeu (1 Sam.
10,1). Apoi, i-a dat instrucţiuni specifice (vers. 8), dar Saul nu a ascultat.
5. Citeşte urmarea acestei istorii, în 1 Samuel 13,1-14. Ce a făcut Saul,
faptă care a dus, în cele din urmă, la căderea lui?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Au existat trei paşi care l-au condus pe Saul, atât de curând după ce a
fost uns ca împărat, pe drumul încumetării. Niciunul dintre paşi nu a fost
chiar atât de rău în sine, dar ei au conţinut seminţele tragediei, pentru că
fiecare dintre ei a fost făcut independent de Dumnezeu. Observă etapele
în care s-a produs căderea lui Saul:
1. Saul a spus: „Am văzut” – că armata se împrăştia şi că Samuel nu
venise (vers. 11). Saul era presat de timp şi de circumstanţe, astfel că a
evaluat cu propriii ochi ceea ce se întâmpla.
2. Saul a trecut de la „am văzut” la „mi-am zis” – că filistenii aveau să
ne învingă (vers. 12). Ceea ce a văzut cu ochii lui a modelat apoi ceea ce a
spus sau a presupus, cu privire la situaţie.
3. Saul a trecut de la „mi-am zis” la „am îndrăznit” [„m-am simţit îndemnat”
– NKJV] – să aduc jertfa (vers. 12). Ceea ce a gândit Saul, a ajuns
acum să-i determine sentimentele şi hotărârile.
Toţi am trecut pe aici: ne încredem în ce vedem cu ochii noştri omeneşti
şi lucrul acesta ne face să ne bizuim pe judecata noastră omenească şi,
apoi, pe sentimentele noastre omeneşti. Iar în final, acţionăm pe baza
acestor sentimente.
De ce crezi că lui Saul i-a fost atât de uşor să-şi urmeze propria judecată, cu
toate că avea instrucţiunile clare ale lui Dumnezeu, care încă îi răsunau în urechi?
Dacă ştim că suntem atât de fragili şi că avem o cunoaştere nedesăvârşită a
realităţii, de ce continuăm să ne încredem în noi înşine? Ce putem face pentru
a învăţa să ne încredem în poruncile Domnului şi nu în noi înşine?