Autor: razva

„Niste greci, dintre cei ce se suisera sa se inchine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, si au zis: ’Domnule, am vrea sa vedem pe Isus’.” (Ioan 12,20,21) Faptul ca acesti greci s-au dus sa se inchine la praznic deja ne spune ceva cu privire la ei. De asemenea, versetele precedente ne descopera ca acolo se intamplau lucruri atat de neobisnuite, incat atitudinea grecilor nu trebuie sa ne surprinda.
1. Ce lumina aduc urmatoarele texte cu privire la ce s-a intamplat atunci? Ier. 29,13; Ioan 1,9; 6,44; Fapte 10,34.35
______________________________________________________________
Saptamana trecuta am vazut ca, in fiecare caz, Domnul Isus Si-a ales ucenicii. La prima vedere, textele de mai sus ar putea sa indice cu totul altceva. Si totusi, nu asa stau lucrurile. Chiar si aici, Duhul Sfant a fost acela care i-a indemnat pe acesti greci sa vina la Isus. In cultura greaca, ucenicia lua forme diferite. Cu toate ca unii dintre invatatorii greci adresau ei insisi chemarea la ucenicie, traditia era aceea ca viitorii invatacei sa-si aleaga invatatorul. Ei erau cei care initiau relatia si nu invatatorul. De asemenea, se obisnuia ca profesorii sa le perceapa elevilor o taxa. In acest caz, sub calauzirea Duhului Sfant, grecii mentionati aici Il cautau pe Isus ca sa invete de la El. Ideea aceasta este cu totul plauzibila, dat fiind ca Dumnezeu Se foloseste de ceea ce stim deja pentru a ne invata ceea ce avem nevoie sa stim. Intr-adevar, Ellen G. White precizeaza ca: „Grecii doreau sa cunoasca adevarul cu privire la misiunea Lui.” – Hristos, Lumina lumii, pag. 622. Ea afirma, de asemenea, ca Isus le-a satisfacut cererea.
Daca ar veni la tine cineva, asa cum au venit acesti greci la Filip, si ti-ar spune: „Vreau sa-L vad pe Isus”, ce i-ai raspunde? Cum i L-ai prezenta?

Pentru studiul din aceasta saptamana, citeste: Mat. 24,14; 28,20; Marcu 16,20;
Ioan 3,21-30; Fapte 5,34-39.
Sabat dupa-amiaza

Text de memorizat: „Iar ei au plecat si au propovăduit pretutindeni.
Domnul lucra impreuna cu ei si intarea Cuvantul prin semnele care-L
insoteau.” (Marcu 16,20)
O privire asupra studiului: Cum era ucenicia la greci si la iudei? Prin ce
a fost deosebita ucenicia pe langa Ioan Botezatorul sau Domnul Isus?
Ce aplicaţii practice pentru ucenicia contemporana putem invata din
ucenicia din timpul lui Isus?
Ucenicia isi traseaza originile inca dinainte de vremea lucrarii pamanteati
a Domnului Isus. Cu cateva secole inainte de venirea Sa în aceasta lume in
trup omenesc, au existat invatatori care au adunat in jurul lor
ucenici, sau discipoli, si care, prin invataturile lor, au influentat viata altora.
Lucrul acesta a fost valabil in ceea ce-i priveste pe greci, pe iudei, pe
chinezi si a existat si in alte culturi antice. Unii dintre acesti invatatori au
refuzat sa accepte folosirea termenului de invatator cu privire la ei insisi
sau a celui de ucenic cu privire discipolii lor – atat de stransa era legatura
dintre ei.
In studiul din aceasta saptamana, ucenicia, asa cum era ea inteleasa
in Antichitate, este comparata cu ucenicia langa Isus si sunt analizate
implicatiile ei pentru ucenicii care traiesc în secolul XXI.

Pentru studiul Bibliei la rand: Geneza 16, Geneza 17, Geneza 18, Geneza 19.

Citeste din Comentariul Biblic AZS, vol. 5, pag. 319, 322, 323, 374, 484,
582, 584, 585, 592-594, 738, 749, 750, 910, 1036, 1037, 1083, 1084; Ellen G.
White, Hristos, Lumina lumii, cap. 14, 25, 30.
„Niciodata, simpla teorie a adevarului sau marturisirea faptului ca este
ucenic al lui Hristos nu va mantui vreun pacatos. Noi nu apartinem Domnului
Hristos, daca nu suntem cu totul ai Sai. Datorita faptului ca traiesc
numai cu jumatate de inima viata de crestin, unii crestini devin slabi în
urmarirea scopurilor sfinte si foarte schimbatori in dorintele lor.” – Ellen
G. White, Parabolele Domnului Hristos, pag. 50
„Matei ’a lasat totul, s-a sculat si a mers dupa El’. N-a fost nicio ezitare,
nicio indoiala, niciun gand pentru faptul ca el urma sa schimbe ocupatia
lui banoasa cu saracia si greutatile…
Asa se intamplase si cu ucenicii chemati mai inainte. Cand Isus i-a invitat
pe Petru si pe tovarasii lui sa-L urmeze, ei si-au lasat indata corabiile
si plasele. Unii dintre acesti ucenici aveau prieteni care depindeau de sprijinul
lor; dar, cand au primit chemarea Mantuitorului, n-au ezitat si n-au
intrebat: ’Cum voi trai si cum imi voi intretine familia?’. Ei au ascultat
chemarea.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 273

Intrebari pentru discutie

1. Care este deosebirea dintre ucenicie si calitatea de membru al bisericii?
De ce este important sa cunoastem aceasta deosebire? In ce sens este
posibil ca un membru al bisericii sa nu fie in acelasi timp si ucenic?
2. Citeste cel de-al doilea citat din Ellen White, prezentat mai sus. Mesajul
este clar: Trebuie sa fim intru totul devotati lui Isus, indiferent
cat ne-ar costa. In acelasi timp, cum se poate abuza de acest principiu?
In ce fel ar putea folosi cineva aceasta idee pentru a se sustrage de la
responsabilitati cu adevarat incredintate de Dumnezeu? Cum putem
cunoaste deosebirea dintre a fi consacrat Domnului si a folosi consacrarea
aceasta ca pe o scuza pentru alte preocupari pe care le avem
pe agenda?
3. Ce inseamna sa fii consacrat pe deplin Domnului? Care sunt cateva
moduri practice in care se pot manifesta consacrarea si ucenicia? In
ce fel este viata celor din jurul meu mai buna si mai usoara datorita
credinciosiei mele fata de Domnul?
4. Ce înseamna sa te lepezi de tine si sa-ti iei crucea? Cu toate ca avem
intotdeauna tendinta de a privi aceasta porunca dintr-o perspectiva
personala, individuala, ar putea fi adresate aceste cuvinte si comunitatii
locale, ca întreg? Daca da, cum?

Pentru studiul Bibliei la rand: Geneza 12, Geneza 13, Geneza14, Geneza 15.

Cine Il urma pe Invatatorul era chemat totodata la o viata de comunitate
si de partasie. Intre Domnul Isus şi ucenici a existat o relatie de prietenie
apropiata. Faptul ca o astfel de relatie sta la baza uceniciei rezulta si
din cuvintele rostite de Isus în Ioan 15,5: „Eu sunt Vita, voi sunteti
mladitele”. Legatura intima dintre butucul de vita si mladita, care a inspirat
ilustratia aceasta, este remarcabila.
In Ioan 15,9, Domnul Isus compara relatia lor cu cea dintre El si Tatal
Sau. El Isi cheama ucenicii sa ramana in dragostea Sa, intarind astfel ideea
nevoii noastre de a ramane strans legaţi de El.
8. Ce altceva putem invata, cu privire la ucenicie, din fiecare dintre textele
de mai jos?
Mat. 10,32.33 ___________________________________________________
Mat. 22,37-40 ___________________________________________________
Ioan 14,15 _____________________________________________________
9. Cum intelegi textele din Matei 10,24.25 si Luca 6,40? Ce ilustreaza ele cu
privire la ucenicie?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Daca, asa cum am vazut mai sus, ucenicia inseamna o rupere categorica
de trecut, implicit ea trebuie si sa inspire o viziune cu privire la viitor. Ucenicul
are drept tinta sa fie cu Invatatorul, sa invete de la El si sa devina
asemenea Lui. Marcu 3,14 spune ca Isus i-a chemat pe ucenici ca „sa-i
aibă cu Sine”. Nu se poate ca un ucenic sa fie cu Isus si sa nu invete de la
El sau sa nu fie inspirat sa fie asemenea Lui. Mai mult decat atat, ucenicul
capata viziunea Imparatiei Sale si doreste sa faca parte din ea.
Nu te simti uneori descurajat în umblarea ta cu Domnul? Reciteste studiul
din aceasta saptamana si vezi ce descoperi in textele prezentate, care sa-ti ofere incurajare si speranta.

Pentru studiul Bibliei la rand: Geneza 8, Geneza 9, Geneza 10, Geneza 11.

Din studiul nostru de pana acum, putem descoperi cateva condiţii ale
uceniciei.
In primul rand, in Noul Testament ucenicia incepea cu chemarea
adresata de Domnul oamenilor, de a-L urma. Raspunsul celor care erau
chemati era esential. Astfel, dispozitia de a-L urma pe Invatator
trebuie sa fi fost prima conditie a uceniciei.
In al doilea rand, dispozitia aceasta trebuia sa se bazeze pe ceva concret,
pe ceva ce ucenicul considera a fi de valoare. Cei chemati descopereau
in Isus ceva ce nu mai vazusera pana atunci la nimeni altcineva?
Daca da, ei isi exercitau credinta in El urmandu-L de bunavoie.
A treia condiţie a uceniciei decurge firesc din primele doua. Dispozitia
de-L a urma si credinta trebuiau sa conduca la un raspuns pozitiv la chemarea
la ucenicie pe care le-o adresase El. Fara un raspuns pozitiv, nu
putea sa existe ucenicie.
Un raspuns pozitiv si dispozitia de a-L urma sunt ineficiente, daca nu
sunt transpuse in fapta prin ascultare. Domnul Isus l-a invitat sa-L urmeze
pe fiecare dintre cei carora le adresase initial chemarea, iar ei au facut
imediat acest lucru. Aceasta inseamna ca au ascultat, iar ascultarea era o
conditie a uceniciei. Niciun om care refuza in mod constient si voluntar
sa asculte nu poate fi un adevarat urmas al Invatatorului.
De asemenea, in cazul ucenicilor, raspunsul lor la chemarea
Invatatorului a insemnat o rupere totala de trecut. Ei si-au lasat slujbele,
familiile si tot ce aveau pentru a-L urma pe Domnul si au ascultat chemarea
de a-L iubi pe Invatatorul mai mult decat iubeau toate acele lucruri. A
fi ucenici nu inseamna neaparat ca trebuie sa facem toate acestea, ci doar
ca trebuie sa fim dispusi sa le facem, daca va fi nevoie.
7. Ce alte conditii ale uceniciei poti descoperi in urmatoarele texte? Mat.
16,24.25; Marcu 8,34.35; Luca 9,23. Care este mesajul central pe care ni-l
transmite Domnul? Cum poti aplica acest principiu la viata ta?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________

Pentru studiul Bibliei la rand: Geneza 4, Geneza 5, Geneza6, Geneza 7.

5. Citeşte Marcu 1,19.20 (vezi şi Mat. 4,18.19). Ce ne spun aceste versete
despre modul în care oamenii devin urmaşi ai lui Isus?
______________________________________________________________
În majoritatea situaţiilor prezentate în Noul Testament, ucenicii au
fost aleşi, adică Domnul i-a chemat, iar ei au răspuns chemării. Cu alte
cuvinte, nimeni nu se face singur ucenic, ci devine ucenic răspunzând unei
chemări.
6. Ce ne spun următoarele texte în legătură cu acest subiect?
Marcu 2,13-14 __________________________________________________
______________________________________________________________
Marcu 3,13.14 __________________________________________________
______________________________________________________________
Luca 5,8-11 _____________________________________________________
______________________________________________________________
Ioan 1,43 ______________________________________________________
______________________________________________________________
Fapte 9,4-6 ____________________________________________________
______________________________________________________________
Aceste texte arată că, în cazul primilor ucenici, iniţiativa nu le aparţinea
ucenicilor, ci Învăţătorului. Fiecare ucenic răspundea chemării adresate
lui de Domnul.
Nici măcar răspunsul la chemarea adresată de Isus nu-i aparţinea în
întregime celui chemat. Iniţiativa era a lui Isus: „Nimeni nu poate veni la
Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis” (Ioan 6,44). Într-adevăr, ucenicia
este o lucrare a harului. Dumnezeu a pus la dispoziţie mijloacele mântuirii.
El ne adresează chemarea şi ne îndeamnă să o acceptăm. Se poate
îndoi cineva că mântuirea este, în întregime, prin har?
Chiar faptul că citeşti aceste cuvinte este o dovadă că Dumnezeu lucrează
în viaţa ta. Cum ai răspuns chemării Învăţătorului? Cum confirmă faptele tale acest răspuns?

 Pentru studiul Bibliei la rând: Geneza 1, Geneza 2, Geneza 3

Cuvântul ucenic, sau discipol, vine din cuvântul grecesc mathetes, care
înseamnă „învăţăcel”, „persoană dată să facă ucenicie”, „adept”. El descrie
o persoană care şi-a stabilit un scop. În Noul Testament, cuvântul
acesta este folosit mai ales cu referire la ucenicii Domnului Isus, în special
în Evanghelii. El se referă la „un ucenic sau un copil ataşat de un
învăţător sau de o mişcare; o persoană devotată instruirii şi misiunii date
de învăţător sau de respectiva mişcare.” – Paul J. Achtemeier, ed. Harper’s
Bible Dictionary (New York: Harper San Francisco, 1985), pag. 222.
Aşadar, ucenicul este un copil sau un învăţăcel care este dat să facă ucenicie
pe lângă un maestru sau învăţător, să fie instruit de acesta. Nu poate
exista ucenic fără un învăţător. În Noul Testament, termenul ucenic este
folosit în special cu referire la ucenicii Domnului Isus.
Ucenicia implică dispoziţia de a face ce ţi se porunceşte şi de a-ţi lua
angajamente.
3. Ce a vrut să spună Domnul Isus şi ce fel de chemare a adresat El mulţimii
atunci când a făcut declaraţia din Luca 14,25.26? Cum se aplică aceste
cuvinte la viaţa noastră de fiecare zi?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Dacă a fi creştin înseamnă a fi ucenic, ai cui ucenici sunt creştinii moderni?
Faţă de cine ar trebui să-şi manifeste loialitatea şi consacrarea?
Faţă de biserică? Faţă de doctrine? Faţă de un predicator harismatic, priceput
în a învăţa şi instrui? Sau faţă de Domnul Isus?
4. Ce spune 1 Corinteni 1,10-17, în special versetul 12, cu privire la această
relaţie?
______________________________________________________________
În Noul Testament, ucenic era acela pe care îl învăţa Domnul Isus şi care
se angaja să-L urmeze pe El. S-a schimbat ceva astăzi? Reciteşte cuvintele Sale din pasajul din Luca. Cât de bine ţi se potriveşte descrierea? Eşti cu adevărat un ucenic al lui Hristos? Ce spune răspunsul dat despre tine şi despre angajamentul tău faţă de Domnul?

În Scriptură, conceptul de ucenicie apare sub două aspecte: istoric şi
personal.
În contextul istoric creştin, ucenicia se referă la relaţia dintre Hristos,
Maestrul Învăţător, şi primii discipoli care L-au urmat, cunoscuţi sub numele
de ucenici. În esenţa ei, ucenicia presupune o apartenenţă strânsă şi
specială la Rabbi din Nazaret, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
La nivel personal, ucenicia se referă la întâlnirea dintre Hristos, omul
transformat şi lume. Ea se referă, de asemenea, la schimbările pe care le
aduce consacrarea creştină şi la viaţa de credinţă care rezultă de aici. Astfel,
ucenicia cuprinde nu numai ceea ce face un creştin pentru Hristos, ci
şi modul în care Îl reprezintă în lume.
În acest punct se intersectează cele două aspecte ale uceniciei: cel
istoric şi cel personal. Ucenicia modernă poate beneficia de pe urma
experienţei profunde a primilor ucenici cu Învăţătorul lor.
1. Ce le-a cerut Isus lui Petru şi lui Andrei? Compară chemarea adresată
lui Iacov şi lui Ioan cu cea adresată lui Petru şi lui Andrei. Subliniază
conceptele uceniciei, aşa cum sunt ele exprimate în Matei 4,18-22. Ce
impact are acest răspuns asupra concepţiei noastre despre ucenicie?
Vezi şi Ioan 1,40-42. Ce ne învaţă aceste pasaje?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
2. Citeşte Fapte 11,26. Ce înţelegem din acest pasaj cu privire la semnificaţia
uceniciei?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Din ceea ce ai înţeles până acum, care este imaginea ta despre ucenicie? Ce
lecţii personale poţi extrage din textele studiate astăzi?

O privire de ansamblu asupra uceniciei
Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Mat. 4,18-22; 10,24.25¸
Marcu 3,13.14; 8,34.35; Luca 14,25.26.

Sabat după-amiază
Text de memorizat: „Pe când trecea pe lângă marea Galileii, Isus a
văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau
o mreajă în mare, căci erau pescari. El le-a zis: ‘Veniţi după Mine,
şi vă voi face pescari de oameni.’ Îndată, ei au lăsat mrejele şi au mers
după El.” (Mat. 4,18.19)
O privire asupra studiului: Ce este ucenicia? Cine este ucenic? Poate
cineva să se ofere voluntar ca ucenic? Care sunt condiţiile uceniciei?
Care este elementul esenţial al uceniciei?
Dwight E. Stevenson povesteşte o întâmplare din timpul conchistadorilor,
întâmplare care ilustrează un aspect important al uceniciei:
„Atunci când a debarcat împreună cu cei cinci sute de conchistadori ai săi
pe ţărmul de est al Mexicului, Cortez a dat foc corăbiilor cu care veniseră”.
– Charles L. Wallis, ed., Speaker’s Illustrations for Special Days (Grand
Rapids, MI : Baker Book House, 1975), pag. 25
Atunci când şi-au văzut incendiat orice mijloc de retragere, acei
războinici au ştiut că îşi dedicaseră viaţa cuceririi Lumii Noi pentru
Spania.
În acelaşi fel, cei care Îl primesc pe Hristos şi se angajează să fie ucenici
ai Săi sunt chemaţi să-şi „incendieze corăbiile”. Nu este cale de retragere.
Nu este drum de întoarcere. Mottoul acestei predări totale faţă de Hristos
trebuie să fie: Întotdeauna înainte, niciodată înapoi!
(mai mult…)

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, cap. 74, „Ghetsimani” si cap. 78, „Golgota”.
„De trei ori a inaltat El ruga aceasta. De trei ori natura umana s-a dat inapoi de la acest sacrificiu final, care incorona lucrarea Lui. In acele momente insa, istoria neamului omenesc I s-a infatisat Rascumparatorului lumii. El a vazut ca, daca sunt lasati in voia lor, calcatorii legii trebuie sa piara. El a vazut starea de neajutorare a pacatosului. El a vazut puterea pacatului. Durerea si plansul unei lumi blestemate s-au infatisat inaintea Sa. El a privit soarta ei amenintatoare si a luat hotararea. El va salva, va mantui pe omul pacatos, coste aceasta oricat L-ar costa. El a acceptat botezul Sau cu sange si, prin El, milioane de oameni sortiti pieirii pot castiga viata vesnica. El a parasit curtile cerului, unde totul este imaculat, totul este bucurie si slava, pentru a salva singura oaie pierduta, singura lume din Univers care a cazut prin pacatuire. Si El nu Se va da inapoi de la lucrarea chemarii Sale. El va deveni jertfa de ispasire pentru un neam de oameni care, cu buna stiinta, au pacatuit. Ruga Sa respira acum numai supunere: ’Daca nu se poate sa se indeparteze de Mine paharul acesta, fara sa-l beau, faca-se voia Ta’.” – E. G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 690, 693

Intrebari pentru discutie:

1. Cum ne ajuta gandul ca Dumnezeu Insusi, in persoana Domnului Hristos, a suferit mai mult decat am putea suferi noi vreodata? Ce ar trebui sa insemne pentru noi faptul ca Domnul Hristos a suferit in locul nostru? Ce mangaiere ne poate aduce acest adevar uimitor? Aminteste-ti ca: „Toata suferinta care este consecinta pacatului a fost turnata in pieptul
Fiului Celui fara de pacat al lui Dumnezeu.” – E. G. White, Selected Messages, vol. 3, pag. 129
2. Discutati despre suferintele Domnului Hristos. Care au fost incercarile de foc prin care a trecut Mantuitorul? In ce sens se aseamana cu incercarile noastre? In ce sens difera? Ce lucruri putem invata, care sa ne fie de folos atunci cand ajungem in cuptorul de foc al incercarilor?
3. Care sunt fagaduintele biblice de care te prinzi atunci cand treci prin dureri si prin suferinte? Scrie-le, cere implinirea lor si impartaseste-le cu ceilalti membri ai grupei.
4. Scrie un paragraf in care sa rezumi studiul din acest trimestru, subliniind ideile care ti s-au parut cele mai importante. La ce intrebari ai primit raspuns? Ce nedumeriri ti-au ramas inca nerezolvate?