Autor: razva

Intr-o lume intunecată de tot felul de intelegeri gresite cu privire la persoana si la caracterul lui Dumnezeu, Isus a venit sa corecteze lucrurile si sa faca lumina prin propria viata si prin cuvant. Venind chiar din esenţa lui Dumnezeu, El a adus o revelatie desavarsita a lui Dumnezeu, la care nu se mai putea adauga nimic, pentru a o face mai clara. In trecut, profetii vorbisera despre Dumnezeu, dar acum, „la sfarsitul acestor zile”, Dumnezeu vorbea „prin Fiul… prin care a facut si veacurile” (Evr. 1,1.2). Cu alte cuvinte, prin Isus avem descoperirea suprema a Divinitatii.
3. Ce spune Isus despre Dumnezeu în urmatoarele pasaje?
Mat. 5,8.9 ______________________________________________________
Mat. 18,5.6.10; 19,13.14 ____________________________________________
Ioan 4,22-24 ____________________________________________________
Ioan 10,27-30 ___________________________________________________
Un test esential al decentei, in orice societate, fie ea antica sau moderna, este valoarea pe care o acorda aceasta celor mai vulnerabili dintre membrii ei; si nimeni nu este mai vulnerabil decat copiii. Grija si preocuparea lui Isus pentru aceste fiinte plapande trebuie sa fi venit ca o gura de aer proaspat pentru sarmanele mame de acum doua mii de ani, cand Invatatorul a aparat cu hotarare dreptul copiilor de a veni la El, cand Si-a facut timp, in agenda Lui atat de incarcata, pentru acesti micuti, ca sa-i atinga si sa-i binecuvanteze.
Asa este Dumnezeu, voia sa spuna Isus prin atitudinea Sa. Lui Ii pasa de copii si de toti cei care sunt vulnerabili şi exploatati. El este Dumnezeul celor supusi si umili. Stand acolo, cu acei copilasi care Ii priveau senini chipul, Isus S-a gandit, probabil, la „Omorarea pruncilor”, poruncita de Irod cu gandul la El (Mat. 2,16-18), si la sangerosul edict al unui faraon antic impotriva tuturor nou-nascuţilor de parte barbateasca dintre evrei (Exod 1,15.16). Isus a venit sa Il descopere pe Dumnezeu asa cum este in realitate, in totala antiteza cu acesti psihopati criminali.
Din ceea ce ai citit mai sus, ce imagine a lui Dumnezeu prezinta Isus? Ai experimentat personal aceste aspecte ale caracterului lui Dumnezeu? Cat de bine sunt ele reflectate in viata ta?

An de an, sute de mii de predici sunt rostite si uitate aproape imediat. Unele mai raman in amintire pentru un timp, dar apoi trec si ele in uitare. De ce este nevoie pentru ca o predica sa fie nu numai amintita si citata vreme de doua mii de ani, ci chiar identificata dupa locul in care a fost rostita? O astfel de predica este Predica de pe Munte. In timpul Primului Razboi Mondial, Societatea Prietenilor a tiparit Predica de pe Munte ca o brosura separata, fara niciun alt comentariu, pentru a o distribui intre militarii fortelor aliate. Dar atat guvernul francez, cat si cel britanic au interzis distribuirea ei in mijlocul trupelor proprii. In definitiv, o predica de felul acesta, care le spune oamenilor sa-si iubeasca dusmanii, nu este tocmai ceea ce ai vrea sa citeasca soldatii din linia intai!
1. Citeste Fericirile (Mat. 5,3-12). Care aspecte ti se par cele mai pline de semnificatie pentru experientele prin care treci in prezent?
In Fericiri exista anumite elemente care descriu o situatie in care este posibil sa ne gasim fara voia noastra. De exemplu, o persoana care „plange” nu cauta cu tot dinadinsul aceasta stare. Dar blandeţea (sau, mai corect tradus, smerenia) trebuie sa o cautam; asa cum spune profetul: „Cautati dreptatea, cautati smerenia” (Ţef. 2,3). Sa fii flamand si insetat dupa neprihanire nu este o stare fireasca, naturala pentru noi, oamenii. Nici nu o putem realiza singuri, dar suntem sfatuiti sa o cautam.
2. Fa un scurt rezumat al urmatoarelor invataturi care apar (printre altele) in restul predicii:
a. Influenta noastra in societate (Mat. 5,13-16) _________________________
b. Legea lui Dumnezeu (Mat. 5,17-20) ________________________________
c. Religia inimii (Mat. 5,21-30) ______________________________________
d. Divortul (Mat. 5,31.32) __________________________________________
e. Razbunarea (Mat. 5,38-42) _______________________________________
f. Iubirea fata de vrajmasi (Mat. 5,43-48) ______________________________
g. Rugaciunea (Mat. 6,5-15) ________________________________________
Meditand asupra Fericirilor si asupra restului Predicii, care aspecte ti se par cele mai categorice, mai taioase? Care dintre ele interfereaza cel mai direct cu caile tale obisnuite, cu normele tale culturale? Ce schimbări ar trebui să faci ca sa fii în armonie cu aceste cuvinte ale lui Dumnezeu?

Pentru studiul din aceasta saptamana, citeste: Mat. 5-7; 20,25-28; Ioan 4,22-24; 8,1-11.

Sabat dupa-amiaza

Text de memorizat: „Oamenii erau uimiti de invatatura Lui; caci ii invata ca Unul care are putere, nu cum ii invatau carturarii.” (Marcu 1,22)
„Isus ar fi putut face sa straluceasca lumina asupra celor mai intunecate taine ale stiintei, dar El nu a dorit sa iroseasca nicio clipa destinata descoperirii stiintei mantuirii. Timpul Sau, cunostintele Sale, capacitatile Sale intelectuale si intreaga Sa viata in sine au fost dedicate in exclusivitate mantuirii sufletelor.” – Ellen G. White, Minte, caracter, personalitate, vol. 1, pag. 245
Exista pericolul ca, vorbind despre intelepciunea invataturilor Sale (asa cum este titlul studiului din aceasta saptamana), sa nu facem suficient de clar deosebirea intre Isus si alti  (asa-numiti) invatatori intelepti, de-a lungul secolelor. Invataturile lui Isus nu erau doar intelepte. Ele contineau, in plus, un element calitativ care le deosebea in mod esential de orice le-a precedat sau le-a urmat. Exista in ele o anumita finalitate, nemaiintalnita in alta parte. Cu alte cuvinte, era Dumnezeu care vorbea in trup omenesc. Oricat de putin cunosteau oamenii cu privire la adevarata identitate a Domnului Hristos, si tot puteau spune ca in El si in ceea ce spunea El era ceva unic. „Noroadele au ramas uimite de invatatura Lui; caci El ii invata ca Unul care avea putere, nu cum ii invatau carturarii lor” (Mat. 7,28.29). In aceasta saptamana, vom vedea care au fost cateva dintre invataturile
acestea.

In controversa veche de secole cu privire la persoana lui Isus, Conciliul de la Calcedon (A. D. 451) a marcat o importanta borna kilometrica. In esenta, aici s-a cazut de acord si s-a declarat ca Isus Hristos este pe deplin Dumnezeu si pe deplin om: „… noi toti intr-un glas afirmam… ca Domnul nostru Isus Hristos este unul si acelasi Dumnezeu, Acelasi desavarsit in Dumnezeire, Acelasi desavarsit in umanitate, Dumnezeu cu adevarat si om cu adevarat… [una] cu Tatal, în Dumnezeirea Lui si… [una] cu noi, in umanitatea Lui; in toate lucrurile asemenea noua, dar fara pacat…” – Citat în Justo L. Gonzalez, A History of Christian Thought, vol. 1 (Nashville: Abingdon Press, 1970), pag. 390. Pentru o prezentare a implicatiilor declaratiei de la Calcedon dintr-o perspectiva adventista, vezi Roy Adams, The Nature of Christ (Hagerstown: Review and Herald Pub. Assn., 1994), pag. 57-72
„Contempland intruparea Domnului Hristos in natura umana, ramanem consternati in fata unei taine de nepatruns… Cu cat reflectam mai mult asupra ei, cu atat mai uimitoare ni se pare. Cat de mare este contrastul dintre divinitatea Domnului Hristos si pruncul neajutorat din ieslea Betleemului! Cum putem sa cuprindem distanta dintre Dumnezeul cel Atotputernic si pruncul cel neajutorat? Si, cu toate acestea, Creatorul lumilor, El in care era plinatatea intrupata a Dumnezeirii, S-a manifestat in mod vadit in pruncul cel neajutorat din iesle. Cu mult mai presus decat oricare dintre ingeri, egal cu Tatal in demnitate si slava si, cu toate acestea, purtand haina naturii umane. Divinitatea si natura umana erau in mod tainic imbinate si, astfel, omul si Dumnezeu au devenit una. In aceasta unitate gasim speranta neamului omenesc cazut.” – Ellen G. White, Signs of the Times, 30 iulie 1896

Intrebari pentru discutie:

– Care sunt, pentru tine, problemele sau intrebarile majore legate de umanitatea lui Hristos? De ce le consideri importante? De ce ar trebui sa fim atenti sa nu devenim prea dogmatici in ceea ce priveste aspectele mai sensibile ale umanitatii lui Hristos?
– Ellen G. White a afirmat ca umanitatea lui Hristos este totul pentru noi (vezi Selected Messages, vol. 1, pag. 244). Ce a vrut sa spună prin aceasta? Ce influenta are gandul umanitatii lui Hristos asupra vietuirii tale crestine?
– Cum am putea folosi ceea ce am studiat în aceasta saptamana in activitatea noastra misionara personala?

Atunci cand incercam sa ne imaginam imensa deosebire dintre Dumnezeu si noi, este uluitor sa ne gandim ca Dumnezeu a gasit cu cale sa Se apropie de noi, sa vina pana la noi, fiind dispus sa ia trup de om. Dar dupa ce a facut acest lucru, majoritatea dintre noi am fi multumiti daca El ar fi abandonat asemanarea cu noi si S-ar fi întors pe deplin la ceea ce a fost inainte. Totusi – si lucrul acesta ne umple de uimire – stim ca Isus va ramane pentru totdeauna in solidaritate cu noi, pastrand natura noastra!
5. Gandeste-te la implicatiile urmatoarelor pasaje, in ceea ce priveste solidaritatea vesnica a lui Isus cu noi:
Luca 24,36-43 ___________________________________________________
Fapte 1,10.11 ___________________________________________________
Fapte 17,31 _____________________________________________________
1 Tim. 2,5 ______________________________________________________
„Prin viata si moartea Sa, Hristos a facut chiar mai mult decat sa indrepte stricaciunile produse de pacat. Scopul lui Satana este acela de a produce o despartire vesnica intre Dumnezeu si om; insa in Hristos ajungem mult mai strans uniti cu Dumnezeu decat daca n-am fi cazut niciodata in pacat. Luand natura noastra, Mantuitorul S-a legat de omenire cu o legatura ce nu se va rupe niciodata. El este legat de noi pentru vesnicie. ’Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu’ (Ioan 3,16). El L-a dat nu numai ca sa poarte pacatele noastre si sa moara ca sacrificiu pentru noi, ci El L-a oferit neamului omenesc decazut. Ca sa ne asigure de planul Sau imutabil de pace, Dumnezeu L-a dat pe singurul Sau Fiu sa devina membru al familiei omenesti si sa pastreze pentru totdeauna natura Sa omeneasca… Dumnezeu a adoptat natura omeneasca in persoana Fiului Sau si a dus-o in cerul preainalt. ’Fiul omului’ este Cel care are parte la tronul universului.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 25. „Hristos S-a inaltat la cer purtand o natura omeneasca sfintita si sfanta. El a luat cu Sine aceasta natura omeneasca in curtile ceresti, si in decursul veacurilor vesnice o va purta, ca Unul care a rascumpărat fiecare fiinta omeneasca in cetatea lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, The SDA Bible Commentary, vol. 6, pag. 1054
Auzind despre solidaritatea vesnică a lui Isus cu noi, un prieten iti spune: „Asta este prea de tot. Este prea mult!” Ce i-ai spune acestei persoane? Tu ce simti, cand te gandesti că El va fi pentru vesnicie asemenea noua?

De ce a trebuit sa vina Dumnezeu in lume in trup omenesc? Intrebarea este importanta, dar ar trebui sa ne ferim de a-i da un raspuns pur rational. Niciun studiu independent pe care l-am putea face în domenii precum filosofia, stiintele naturale, sociologia sau oricare altul nu ne va conduce la acest raspuns. Calea cea mai sigura este aceea de a urmări cu atentie ce ne descopera Biblia in aceasta privinta. Iar in cartea Evrei descoperim unele dintre cele mai clare si mai elaborate declaratii pe aceasta tema. Si faptul ca tocmai Epistola catre Evrei este cartea care se concentreaza cel mai direct asupra lucrarii prezente a lui Isus, de Mare Preot in Sanctuarul ceresc, nu este deloc lipsit de semnificatie.
4. Fiecare dintre pasajele urmatoare subliniaza un anumit aspect al venirii lui Isus in trup omenesc, pentru ca apoi sa raspunda la intrebarea implicita: De ce a facut lucrul acesta? In fiecare caz, este dat un motiv pentru acel aspect particular al umilirii Sale. Care sunt aceste motive?
Evrei 2,9 _______________________________________________________
Evrei 2,14.15 ____________________________________________________
Evrei 2,16.17 ____________________________________________________
Evrei 2,18 ______________________________________________________
Evrei 4,14-16 ____________________________________________________
Evrei 5,8.9 ______________________________________________________
Observa ca, in fiecare caz, in centrul atentiei Se afla Isus si, tot in fiecare caz, beneficiarii suntem noi. Aceste motive pe care le prezinta Inspiratia pentru umanitatea si pentru suferinta lui Isus ar trebui privite cu toata seriozitatea. Ele ar trebui sa ne aduca imensa bucurie de a sti ca Isus vine in intampinarea nevoilor noastre; bratele Sale sunt larg deschise pentru noi; El cunoaste starea noastra si conditiile in care ne aflam, pentru ca a fost aici; El a simtit durerea noastra. Iti poti imagina un Mantuitor mai indurator, un Mare Preot mai plin de intelegere si de compasiune? O imensa bucurie si o profunda recunostinta se revarsa in sufletele acelora care stiu ca El a suferit totul pentru noi. Astfel incurajati, noi „ne apropiem… cu deplina incredere de scaunul harului” (Evr. 4,16), predandu-ne lui Isus pe deplin.
Cu ce incercari te confrunti in prezent? Cum te incurajeaza gandul ca Isus iti simte si iti intelege durerea?

Multi dintre contemporanii Sai L-au considerat pe Isus o persoana neobisnuita, cu toate ca Il cunosteau ca fiind o fiinta omeneasca, un om. Atunci cand femeia samariteana a alergat sa le spuna celor din satul ei despre neobisnuitul iudeu pe care Il intalnise la fantana, anuntul ei a fost cat se poate de direct: „Veniti de vedeti un om” (Ioan 4,29). Cuvintele ei reprezentau marturisirea universala a contemporanilor lui Isus. Chiar si dupa ce Isus a linistit furtuna, exclamatia celor care ii erau cei mai apropiati a fost: „Ce fel de om este acesta?” (Mat. 8,27).
3. Cum ne ajuta următoarele texte sa sustinem faptul ca Isus a fost o fiinta omeneasca autentica, din carne si sange?
Mat. 8,24 ______________________________________________________
Mat. 21,18 _____________________________________________________
Ioan 4,5.6 ______________________________________________________
Ioan 4,7; 19,28 __________________________________________________
Ioan 11,33-35 ___________________________________________________
Cat timp a fost pe pamant, Isus a renuntat de bunavoie la exercitarea independenta a atributelor divine. La exercitarea lor, nu la ele. Atributele divine au ramas ale Lui si ar fi putut sa le foloseasca oricand ar fi vrut, in avantajul Sau, dar nu a facut-o. Ispita de a Se folosi de aceste atribute pentru a scapa din situatiile dificile (pe cai inaccesibile noua) a reprezentat o componenta majora a incercarilor Sale zilnice.
Este important sa nu uitam ca Scripturile nu sunt definitorii asupra oricărui aspect care ne-ar putea trezi interesul. Ele nu incearca, de exemplu, sa ne descopere explicit legatura dintre componenta umana si cea divina, in natura lui Isus, dar arata clar ca Hristos a fost o persoana unitara. Ele nu prezinta detaliile tehnice ale acestei unitati, limitandu-se mai degraba la a declara cat se poate de categoric ca o astfel de unitate exista, ca Fiul nascut din femeie a fost, cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu (Gal. 4,4). „Domnul Hristos nu S-a facut ca ia natura omeneasca asupra Lui. El a luat-o in adevar. El poseda in mod real natura umana.” – Ellen G. White, Lift Him Up, pag. 74
De ce umanitatea lui Isus este atat de importantă pentru noi? Ce inseamna, pentru noi, ca Isus a devenit o fiinta omeneasca? Cum te incurajeaza gandul ca Isus S-a făcut partas limitelor noastre omenesti?

Pe masura ce crestinismul s-a raspandit in lumea greco-romana si a trecut in a doua generatie, oamenii au inceput sa reflecteze asupra mesajului lui central, referitor la persoana lui Isus, si sa ridice unele intrebari: Cum era posibil ca divinitatea si umanitatea sa coexiste in acelasi corp? Cum putea divinitatea sa devina muritoare? Care este relatia lui Isus cu Tatal? Si asa mai departe…
Inca din primul secol, au aparut doua curente opuse. Unul accentua umanitatea lui Hristos in defavoarea divinitatii Sale, celalalt accentua exact contrariul. Printre cei care negau divinitatea lui Hristos erau ebioniţii, primii crestini dintre iudei care sustineau ca Isus a devenit Fiul lui Dumnezeu doar de la botezul Sau, cand S-a unit cu Hristosul cel vesnic, o fiinta nedivina, care nu putea mantui omenirea, dar care a venit sa cheme neamul omenesc la ascultare. Mai tarziu, arienii aveau sa preia lupta impotriva divinitatii lui Hristos, incepand pe la sfarsitul secolului al treilea, pozitia lor fiind vehement condamnata de Conciliul de la Nicea, in anul 325 d.Hr.
Reprezentantii cu greutate de partea cealalta a spectrului au fost gnosticii, care sustineau ca spiritul este bun, iar materia rea, in special materia care alcatuieste corpul nostru. Prin urmare, corpul omenesc nu putea servi ca mijloc pentru revelarea Fiintei Supreme.
2. Studiaza 1 Ioan 4,1-3. In ce fel se leaga ingrijorarea lui Ioan de conceptia gnostica descrisa mai sus?
Controversa cu privire la persoana lui Isus a strabatut cinci secole intregi, din secolul al doilea, pana in secolul al saselea. La inceput, controversa a fost cu privire la divinitatea Sa. A fost El Dumnezeu? Daca da, in ce relatie a fost cu Dumnezeu Tatal? Apoi, intrebarile au trecut asupra umanitatii Sale si a modului in care divinitatea si umanitatea s-au putut intalni intr-o singura persoana. Au existat declaratii si contradeclaratii, sentinte si contrasentinte, acuzatii, condamnari si excomunicari din partea ambelor tabere. In mod incredibil, in mijlocul acestui tumult si al acestei controverse, in cele din urma a invins ortodoxia biblică referitoare la natura esentiala si la persoana lui Isus. (Vezi si citatul din Crezul de la Calcedon, din studiul de vineri.)
Care sunt cateva dintre intrebarile care se ridica in biserica de astăzi, cu privire la natura umană a Domnului Hristos? De ce trebuie sa fim atenti sa nu ingaduim ca aceste intrebari sa ne dezbine, asa cum s-a intamplat in Biserica Primara?

Studiul de saptamana trecuta vorbea despre taina divinitatii lui Hristos, dar, pe masura ce contemplam umanitatea Sa, ne trezim, de asemenea, in prezenta unei tainei adanci. Asa cum spunea Pavel: „Fara indoiala, mare este taina evlaviei. ’Cel ce a fost aratat in trup, a fost dovedit neprihanit in Duhul, a fost vazut de ingeri, a fost propovaduit printre Neamuri, a fost crezut in lume, a fost inaltat in slava’” (1 Tim. 3,16). Unul dintre cercetatorii crestini sublinia faptul ca aceasta afirmatie a crestinismului, ca fondatorul lui era divin, nu a reprezentat un soc prea mare pentru lumea romana; in definitiv, imparatii lor pretindeau in mod obisnuit divinitatea. Dar a sustine ca „Dumnezeul crestin era preocupat indeaproape de neamul omenesc, suficient de preocupat, incat sa sufere pentru  el, aceasta era ceva nemaiauzit, un gand de neconceput.” – Huston Smith, The Illustrated World’s Religions (New York: HarperCollins, 1986), pag. 219. Dar oricat de ciudat parea un astfel de gand pentru pentru lumea greco-romana, aceasta este marturia Noului Testament.
1. Ce ne invata urmatoarele pasaje biblice in legatura cu aceasta uimitoare bunavointa?
Mat. 1,18-24 ____________________________________________________
Luca 1,26-35 ____________________________________________________
Ioan 1,1.14 _____________________________________________________
Gal. 4,4 ________________________________________________________
Filip. 2,5-11 _____________________________________________________
Este fascinant sa urmaresti precizia nepremeditata cu care scriitorii Noului Testament abordeaza aspectul umanitatii Domnului Hristos. In mod direct si realist, ei efectiv relateaza faptele si evenimentele, fara sa aiba cunostinta (probabil) de furtuna teribila care avea sa se starneasca in secolele urmatoare. Dar tocmai absenta oricarui aranjament dinainte da credibilitate documentelor pe care le avem. Nu pentru ca primii ucenici nu s-ar fi confruntat cu niciun fel de controverse in legatura cu natura si cu identitatea lui Isus; s-au confruntat, asa cum descoperim chiar in Noul Testament. Dar, in mod evident, disputele lor cu privire la persoana lui Isus nu erau destinate sa contrazica sau sa contracareze pozitia oponentilor de orientare rationalista sau stiintifica, ceea ce da o prospetime nealterata marturiei lor.

Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Gal. 4,4; 1 Tim. 2,5; 3,16, Evr. 4,15.16; 1 Ioan 4,1-3.

Sabat dupa-amiaza

Text de memorizat: „Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi.” (Ioan 1,14)
Fara vreo explicatie rationalista, Isus Hristos este prezentat in Noul Testament ca fiind atat uman, cat si divin. Dupa ce-si incepe Evanghelia vorbind despre Cuvantul care este Dumnezeu (Ioan 1,1), Ioan face extraordinara declaraţie ca acest Cuvant, acest Dumnezeu, „S-a făcut trup si a locuit printre noi” (vers. 14). Si anticipand, probabil, ingrijorarile viitoare cu privire la contaminarea morala, Noul Testament sustine viata fara  pacat a lui Isus cu o consecventa fara echivoc (Evrei 7,26; 1 Petru 2,22). Mai mult decat atat, scriitorii Noului Testament Il privesc pe Isus in mod cat se poate de realist, ca fiind obiectul indreptatit al inchinarii si veneratiei lor (Fapte 7,59; Rom. 9,5; Evr. 1,6). Acesti crestini din perioada primara a bisericii nu erau retinuti de problemele filosofice inerente conceptului de Dumnezeu-om sau de dificultatile pe care avea acesta sa le ridice pentru ganditorii de mai târziu…. „Umanitatea Fiului lui Dumnezeu este totul pentru noi… Atunci cand abordam acest subiect, am face bine sa ascultam cuvintele spuse de Domnul Hristos lui Moise, la rugul aprins: ’Scoate-ti incaltamintele din picioare, caci locul pe care calci este un pamant sfant’ (Ex. 3,5). Ar trebui sa ne apropiem de acest studiu cu umilinta celui care vine sa invete.” – Ellen G. White, Selected Messages, vol. 1, pag. 244