Studiu Biblic

Autor: razva

  • [sâmbătă, 20 decembrie] Alege astăzi!

     

     

    Text de memorat:

     

    Iosua 24:15

    „Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”.

     

    Ultimul capitol din Iosua este plasat în contextul unei ceremonii de reînnoire a legământului, dar de data aceasta condusă de bătrânul conducător al lui Israel. Deși nu redă un legământ în sine, ci mai degrabă o ceremonie de reînnoire a legământului, capitolul are elementele tratatelor de suzeranitate din Orientul Apropiat antic: (1) preambulul, în care este identificat suzeranul, inițiatorul tratatului; (2) prologul istoric, care descrie relația dintre suzeran și vasal; (3) stipulațiile legământului, prin care i se cere vasalului să manifeste supunere totală față de suzeran, bazată pe recunoștință și motivată de aceasta; (4) binecuvântările pentru supunere și blestemele pentru călcarea legământului; (5) martorii jurământului vasalului; (6) depunerea documentului pentru a fi citit în viitor și (7) ratificarea legământului.

     

    Iosua se apropie de sfârșitul vieții; nu se întrevede niciun înlocuitor la orizont. Reînnoirea legământului le reamintește israeliților că împăratul lor este Însuși Iahve și că, dacă Îi rămân loiali, se vor bucura de protecția Lui. Israel nu are nevoie de un împărat omenesc. Ca națiune teocratică, israeliții trebuie să aibă mereu în minte că singurul lor împărat este Domnul.

     

     

    Studiu zilnic

     

    Biblia: 1 Samuel 6 – 12
    1. Ce au făcut oamenii la Mițpa în ziua postului?
    2. Cum au motivat israeliții cererea pentru un împărat?
    3. Unde era ascuns Saul când a ieșit la sorți să fie împărat?
    4. Pentru ce dorea Samuel să judece poporul înaintea Domnului?

     

    Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 58
    5. Ce nu a încetat niciodată în decursul veacurilor?

     

     

  • DREPTATE TRIUMFĂTOARE


    Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și  morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.
    Apocalipsa 20:12

    Ascultă ediția audio aici.

    Așa cum artistul realizează pe o bucată de sticlă șlefuită o imagine autentică a feței umane, la fel îngerii lui Dumnezeu așază zilnic în cărțile cerului o reprezentare exactă a caracterului fiecărei ființe umane. Când devenim copii ai lui Dumnezeu, numele noastre sunt scrise în cartea vieții Mielului și vor rămâne acolo până la timpul judecății de cercetare. Atunci se va rosti numele fiecărui individ și cazul său va fi examinat. (…) Dacă în ziua aceea apare că nu ne-am pocăit de toate faptele noastre nelegiuite, numele noastre vor fi șterse din cartea vieții și păcatele noastre ne vor sta împotrivă.

    Să nu înțelegem noi că cel mai costisitor lucru din lume este păcatul? Costă puritatea conștiinței, costă pierderea favorii lui Dumnezeu și separarea sufletului de El și, în cele din urmă, costă pierderea cerului. (…) Ce scenă va fi aceea când se va ține judecata și cărțile vor fi deschise pentru a dovedi salvarea sau pierderea tuturor sufletelor! Va necesita decizia impecabilă a Celui care a trăit ca om, a iubit oamenii, Și-a dat viața pentru oameni, pentru a duce la bun sfârșit finala atribuire a răsplătirii, pentru cei credincioși, și a pedepsei (…), pentru cei necredincioși și nelegiuiți.

    Lucrarea mântuirii noastre este între Dumnezeu și sufletele noastre. Chiar dacă toate națiunile urmează să treacă la judecată pe dinaintea Lui, El va examina cazul fiecărui individ în parte cu așa atenție și cercetare minuțioasă de parcă nu ar mai exista o altă ființă pe pământ. (…) Judecătorul întregului pământ va pronunța o decizie corectă. El nu poate fi mituit; El nu poate fi înșelat. Cel care l-a făcut pe om și deține lumile și toate comorile de pe ele este Cel care cântărește caracterul în balanța dreptății eterne. (…) Fiecare individ are un suflet de salvat sau de pierdut. Fiecare are un caz în așteptare în fața barei de judecată a lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să-L întâlnească pe Marele-Judecător față în față.

    Ce este viaţa de pe pământ?
    Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

    Răspunsul se află la pagina 441 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Răsplata de acum și cea viitoare.

    Soarele apune: B 16:37, CT 16:28, IS 16:21, MS 16:36, SM 16:37, DJ 16:48, AR 16:48

    Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • LECȚII DE PRIETENIE

    Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.
    1 Ioan 4:7-8

    Cu câțiva ani în urmă, m-am mutat în Houston, Texas, Statele Unite ale Americii. Inițial, i-am spus soțului meu că sunt prea bătrână pentru a o lua de la capăt cu prieteni noi. Locuiam în Atlanta, Georgia, de douăzeci de ani și aveam un nucleu de prieteni – pe mulți dintre ei îi consideram parte din familie. Eram hotărâtă să nu-mi fac prieteni noi, pentru că mi-am spus că sunt prea bătrână pentru așa ceva.

    I-am spus soțului meu că raționamentul meu era: „Te iubesc, așa că mă voi muta, dar nu te aștepta să-mi fac prieteni.” El a râs de mine cu blândețe.

    După ce ne-am mutat, am început să mă antrenez zilnic la sală. Am observat o tânără și am vorbit puțin. Într-o zi am început o conversație. Am descoperit că amândouă eram profesoare. Și amândouă eram ocupate cu planificarea vacanțelor de Crăciun. Ghiciți ce? Am devenit prietene.

    Dumnezeu a trimis-o la mine pentru că avea multe lucruri să mă învețe. Și anume că încă aveam capacitatea de a mă împrieteni cu cineva nou – chiar și la vârsta mea. Iar noua mea prietenă este musulmană. Am învățat atât de multe despre viața și religia ei! Amândouă avem în comun dragostea pentru copii și pentru Dumnezeu. Ea Îl numește Allah; eu Îl numesc Dumnezeu. Dar amândouă Îl invocăm. Dumnezeu mi-a oferit o altă lecție prin prietenia noastră. Am învățat că dragostea poate construi o punte între străini, făcându-i prieteni.

    Ioan ne sfătuiește în prima sa epistolă: „Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:7-8).

    Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi capacitatea de a iubi. Nu contează dacă suntem diferiți unii de alții. Încă putem găsi elemente comune. Dacă am învăța cu toții să îi iubim și să îi acceptăm pe ceilalți, în ciuda diferențelor noastre, ce lume minunată ar fi!

    Paula Sanders Blackwell

    Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • [vineri, 19 decembrie]

     

     

    Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 49

     

    „Satana îi amăgește pe mulți cu teoria, care pare adevărată, că iubirea lui Dumnezeu față de poporul Său este atât de mare încât îi va scuza păcatele; el susține că, deși îndeplinesc un anumit rol în guvernarea Sa morală, amenințările din Cuvântul lui Dumnezeu nu se împlinesc la  literă. Dar, în toate relațiile cu ființele pe care le-a creat, Dumnezeu susține principiile dreptății prin faptul că demască adevăratul caracter al păcatului, demonstrând că efectele lui certe sunt suferința și moartea. Iertare necondiționată a păcatului nu a fost și nu va fi niciodată. O astfel de iertare ar arăta abandonarea principiilor dreptății, principii care sunt însăși temelia guvernării lui Dumnezeu. S-ar umple de consternare universul necăzut. Dumnezeu arată fidel urmările păcatului și, dacă aceste avertismente nu ar fi adevărate, cum am putea fi siguri că făgăduințele Sale se vor împlini? Acea așa-numită bunăvoință care ar da la o parte dreptatea nu ar fi bunăvoință, ci slăbiciune.

     

    Dumnezeu este dătătorul vieții. De la început, toate legile Lui erau orientate spre viață. Dar păcatul a stricat ordinea stabilită de Dumnezeu și rezultatul a fost disensiunea. Atâta timp cât există păcat, suferința și moartea sunt inevitabile. Numai datorită faptului că Răscumpărătorul nostru a purtat și poartă în locul nostru blestemul păcatului putem spera să scăpăm de urmările nenorocite ale păcatului” (Ellen G. White,
    „Patriarhi și profeți”, p. 522).

     

     

  • JUDECĂTORUL ÎNTREGULUI PĂMÂNT


    Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui.
    Matei 25:31,32

    Ascultă ediția audio aici.

    În învățăturile Sale, Hristos căuta să le imprime oamenilor certitudinea judecății viitoare și caracterul ei public. Aceasta nu este o judecată a câtorva indivizi, nici măcar a unei națiuni, ci o judecată a întregii lumii de inteligențe umane, de ființe responsabile. Ea se va desfășura în prezența altor lumi, astfel încât dragostea, integritatea și slujirea omului în raport cu Dumnezeu să poată fi onorate în cel mai înalt grad. Nu vor lipsi gloria și onoarea. (…) Legea lui Dumnezeu va fi făcută cunoscută în maiestatea ei și cei care s-au poziționat în rebeliune deschisă față de preceptele ei sfinte vor conștientiza că Legea pe care au discreditat-o și disprețuit-o (…) este standardul lui Dumnezeu pentru caracter. (…)

    Asupra acestei lumi infime se va manifesta cel mai mare interes al universului, întrucât Isus a plătit un preț infinit pentru sufletele locuitorilor pământului. (…) Dumnezeu a plănuit ca Prințul suferinzilor, în natura Sa umană, să fie judecătorul întregii lumi. Cel care a venit din curțile cerești să-l salveze pe om de la moartea veșnică, (…) Acela care S-a lăsat judecat înaintea unui tribunal pământesc și care a îndurat moartea înjositoare pe cruce este singurul care va pronunța sentința exprimând răsplată ori pedeapsă. Cel care S-a supus suferinței și umilinței pe cruce, aici, în sfatul lui Dumnezeu, va beneficia de deplina compensare și va fi înălțat pe tron, recunoscut de tot universul ceresc ca Împărat al sfinților. El Și-a asumat misiunea de salvare și a arătat înaintea lumilor necăzute și înaintea familiei cerești că lucrarea pe care a început-o este capabil să o încheie. (…) În ziua aceea a pedepsei și recompensei finale, atât sfinții, cât și păcătoșii Îl vor recunoaște în Cel care a fost crucificat pe Judecătorul tuturor celor vii. (…)

    Timpul de probă ne este pus la dispoziție, ne sunt date oportunități și privilegii ca să ne asigurăm chemarea și alegerea. Cum am putea să prețuim acest timp valoros și să ne dezvoltăm fiecare talent pe care Dumnezeu ni l-a încredințat, ca să putem fi administratori credincioși ai propriei noastre persoane?

    Solemnă va fi ziua deciziei finale!

    Care ar trebui să fie stimulentul principal pentru mama care trudeşte?
    Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

    Răspunsul se află la pagina 441 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Răsplata de acum și cea viitoare.

    Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • CEL MAI BUN CRĂCIUN AL LUI ISUS

    Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.
    Matei 25:40

    Aveam opt ani când lumea mea s-a spulberat. Cu câteva luni înainte, tatăl meu fusese luat din casă. Fiind „fata lui tata”, am fost devastată. Zăpada cădea, luminile de Crăciun scânteiau și se auzea muzică de sărbătoare, dar nu simțeam nicio bucurie de Crăciun. Cea mai importantă persoană din lumea mea lipsea. Cadourile ar face fericit aproape orice copil de opt ani, dar banii erau puțini și nu existau cadouri sub brad.

    Cioc-cioc-cioc. Mama a deschis ușa și a ieșit afară. Când a intrat câteva minute mai târziu, avea o cutie cu cadouri împachetate frumos în brațe, un zâmbet pe față și lacrimi în ochi. Câteva ore mai târziu, s-a auzit un alt ciocănit. De trei ori în acea zi, procesul s-a repetat și a continuat și în zilele următoare. Nu-mi amintesc câte persoane au trecut pe la noi, dar trebuie să fi fost cel puțin zece. Fiecare a explicat că dorea să ne aducă o mică bucurie de Crăciun. Sperau că știm cât de mulți oameni țin la noi. În dimineața de Crăciun, în sufragerie erau mai multe cadouri decât văzusem sau îmi imaginasem vreodată! Se revărsau de sub brad și erau îngrămădite în jurul acestuia.

    În dimineața de Crăciun, după ce am mâncat frigăruile cu mere și am băut ciocolata caldă, ne-am așezat cu toții în jurul bradului și am citit povestea de Crăciun. Îmi amintesc sentimentul care a început să crească în mine: recunoștință! Prietenii, bisericile, școala mea, chiar și departamentul de poliție s-au dat peste cap pentru a ne face Crăciunul mai luminos. Inima mea mică de opt ani s-a umplut de bucurie când am realizat cât de mulți oameni ne iubeau și se îngrijeau de noi. Crăciunul în care credeam că nu vom avea nimic este Crăciunul în care am avut cel mai mult.

    Cu peste două mii de ani în urmă, într-un grajd întunecat și murdar, S-a născut Mântuitorul nostru. Maria și Iosif nu aveau prieteni sau familie care să le facă viața mai bună. Isus a spus: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25:40). Atunci când facem ceva pentru unul dintre copiii Săi, o facem pentru El. Așadar, poate că Isus nu a avut cel mai bun prim Crăciun, dar Îi putem oferi anul acesta cel mai bun pe care L-a avut vreodată, ajutând o familie nevoiașă, ducându-le fursecuri celor închiși și asigurându-ne că copiii Săi se simt iubiți. Sunteți gata să Îl ajutați pe Isus să aibă un Crăciun minunat?

    Debbi Duncan

    Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • [joi, 18 decembrie] Alipiți-vă de Domnul!

     

     

    Singura modalitate prin care poporul Israel va putea să evite ispita idolatriei și mânia lui Dumnezeu nu este reamintirea constantă a interdicțiilor din legământ, ci încurajarea unei supuneri conștiente și consecvente față de Domnul. Același verb „a se alipi, a se lipi” de Domnul (vezi Deuteronomul 4:4) este folosit și pentru a descrie legământul de căsătorie dintre soț și soție (Geneza 2:24) sau loialitatea lui Rut față de Naomi (Rut 1:14). Este important de remarcat faptul că, potrivit evaluării lui Iosua, o astfel de credincioșie a caracterizat poporul Israel ca națiune „până în ziua aceasta”. Din păcate, aceeași afirmație nu va fi valabilă pentru perioadele ulterioare din istoria lui Israel, după cum o demonstrează cu tristețe cartea Judecătorii (Judecătorii 2:2,7,11; 3:7,12; 4:1 etc.)

     

    6. Iosua îi îndeamnă pe israeliți să-L iubească pe Domnul, Dumnezeul lor (Iosua 23:11; compară cu Deuteronomul 6:5). Dragostea nu poate fi impusă, altfel și-ar pierde esența. Totuși în ce sens poate fi dragostea poruncită?

     

    Ca să se bucure în permanență de binecuvântările legământului, poporul Israel va trebui să rămână loial lui Dumnezeu. Ebraica este extrem de expresivă: „Fii foarte atent pentru binele sufletului tău!” Cuvântul ’ahabah, „a iubi”, poate face referire la o gamă largă de sentimente umane, inclusiv la relația de prietenie, intimitatea sexuală, tandrețea maternă, dragostea romantică și loialitatea față de Dumnezeu. Dacă înțelegem dragostea pentru Dumnezeu ca pe un angajament conștient și ca pe un devotament față de El, ea poate fi impusă fără a-i încălca natura în esență (compară cu Ioan 13:34). Dumnezeu a intenționat întotdeauna ca supunerea față de poruncile Sale să izvorască dintr-o relație personală cu El (Exodul 19:4 [„v-am adus aici la Mine”]; Deuteronomul 6:5; compară cu Matei 22:37) bazată pe ceea ce El a făcut pentru oameni în marea Lui milă și dragoste. Porunca de a-L iubi pe Dumnezeu exprimă, în același timp, natura reciprocă, dar nu simetrică, a iubirii divine. Dumnezeu dorește să intre într-o relație profundă, personală, cu fiecare persoană care Îi împărtășește iubirea. Astfel, iubirea Sa universală constituie cadrul pentru manifestarea iubirii noastre voluntare, reciproce.

     

    Domnul Isus le-a dat ucenicilor Lui o poruncă nouă. În ce sens era aceasta o poruncă nouă și veche în același timp? Studiază Ioan 13:34; 15:17 și 1 Ioan 3:11; compară cu Leviticul 19:18.

     

     

  • GLORIE DE NEDESCRIS


    De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
    Filipeni 2:9-11

    Ascultă ediția audio aici.

    Înțelepciunea și slava Tatălui strălucesc în maiestatea lui Hristos. El este înălțat și prețios pentru toți cei care cred. Dar gloria Lui cine o poate descrie? El vine în natura Sa divină în totalitate dezvăluită – Același care a fost disprețuit și respins de om și a stat la bara de judecată a lui Pilat ca un criminal. (…)

    Hristos este recunoscut acum ca Împărat al slavei. „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului” (Matei 21:9). Dilema cu privire la divinitatea Sa este tranșată pentru totdeauna. Unde sunt cei care L-au ținut legat pe Mântuitorul la bara de judecată a lui Pilat, cei care L-au scuipat în față, cei care L-au biciuit, cei care I-au bătut cuie în mâini și picioare, cei care L-au batjocorit spunând: „Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui (…)” (Matei 27:42)? Unde este acum mâna care s-a ridicat împotriva Lui să-L lovească? Scena s-a schimbat. În Numele lui Isus se va pleca orice genunchi și orice limbă va mărturisi că Isus este Hristos, Domnul cerului și al pământului. (…)

    Gloria umanității lui Hristos nu a fost vizibilă când a fost pe pământ. A fost văzut ca Om al durerii și obișnuit cu suferința. Ne-am întors fața de la El, dar El urma calea planului stabilit de Dumnezeu. Acum aceeași umanitate se arată la coborârea Sa din cer, îmbrăcată în slavă, triumfătoare și înnobilată. (…) Poporul său credincios și-a asigurat chemarea și alegerea și va avea parte de prima înviere, când voci nenumărate vor cânta: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:3,4).

    Pentru ce ar trebui să lucreze părinţii?
    Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

    Răspunsul se află la pagina 440 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Răsplata de acum și cea viitoare.

    Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • CONDUȘI LA RUGĂCIUNE

    Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.
    1 Corinteni 13:12

    Într-o seară de miercuri, am făcut ceva ce fac rar – am participat la adunarea de rugăciune a bisericii mele. În acea seară, pastorul a ținut un devoțional intitulat „Conduși la rugăciune”. Era despre acele momente în care viața îți aruncă atât de multe în cale și nu ești sigur cum vei reuși. Te simți ca și cum ai fi într-o groapă și continui să cazi tot mai adânc, fără să vezi vreo ieșire. Ești atât de adânc căzut, încât nu poți vedea lumina.

    Neavând nicio cale umană de a ieși din situație, ești împins să te rogi. Nu te rogi pentru că este momentul potrivit al zilei sau pentru că cineva ți-a spus că așa trebuie să faci. Te rogi pentru că nu mai ai ce face.

    Exact acolo mă aflu și eu, m-am gândit în timp ce îl ascultam. Mă aflam într-o situație extrem de încurcată în acel moment și știam că nu o pot rezolva singură. Știam asta pentru că încercasem.

    Dar cunosc pe Cineva care poate rezolva orice problemă. Trebuie să mă rog. Trebuie să-I spun lui Dumnezeu că am nevoie de El. Am nevoie ca El să preia situația mea actuală și chiar întreaga mea viață. Nu am alte opțiuni, trebuie să mă rog. Știu deja că nu pot rezolva această problemă. Dumnezeu poate. Trebuie să mă rog.

    Era perioada Crăciunului; în jurul meu, oamenii își doreau pace pe pământ și bunăvoință printre oameni. Dar eu nu simțeam nicio pace și cu siguranță nu simțeam bunăvoință față de întreaga omenire. Aveam nevoie de ajutor. Am simțit îndemnul să mă rog.

    Nu înțelegeam de ce mă aflam într-o astfel de situație. Nu eu o cerusem. Nu eu o provocasem. Uneori, viața îți aruncă lucrurile în față fără să le ceri și fără să le inviți. Când ești tentată să disperi, când întunericul acelei găuri adânci a acoperit toată lumina, când nu știi încotro să te îndrepți sau ce să faci, amintește-ți acest lucru: Dumnezeu are un plan!

    „Aveți privilegiul de a fi voioși în Domnul și de a vă bucura de cunoașterea harului Său susținător. Dragostea Lui să pună stăpânire pe mintea și inima voastră. Feriți-vă să ajungeți suprasolicitați, istoviți de griji și deprimați. […] Îndepărtați-vă privirile de la lucrurile întunecoase și descurajatoare și uitați-vă la Isus, Marele nostru Conducător” (Ellen G. White, Solii alese, cartea a 2-a, Viață și Sănătate, București, 2012, p. 349).

    Jean Arthur

    Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

  • [miercuri, 17 decembrie] Mânia Domnului

     

     

    5. Cum ar trebui să interpretăm descrierile mâniei lui Dumnezeu și ale justiției retributive din cartea Iosua (23:15,16) și din alte părți din Scriptură (Numeri 11:33; 2 Cronici 36:16; Apocalipsa 14:10,19; 15:1)?

     

    Poporul Israel avusese parte deja de mânia Domnului în timpul rătăcirii prin pustiu (Numeri 11:33; 12:9), precum și în țara promisă (Iosua 7:1), fiind pe deplin conștient de consecințele stârnirii mâniei lui Iahve prin încălcarea flagrantă a legământului. Aceste versete reprezintă punctul culminant al durității exprimate în discursul lui Iosua. Este șocant să auzim că Domnul va nimici poporul Israel, mai ales că același termen fusese folosit pentru nimicirea canaaniților. La fel de sigur cum promisiunile Domnului s-au împlinit în ceea ce privește binecuvântarea poporului Israel, și blestemele legământului (Leviticul 26; Deuteronomul 28) aveau să se transforme în realitate, dacă israeliții aveau să respingă legământul. În lumina deposedării și nimicirii canaaniților, aceste versete demonstrează încă o dată că Iahve este în cele din urmă judecătorul întregului pământ. El declară război păcatului, indiferent unde se află acesta. Stătea în puterea de alegere a poporului Israel să facă din glorioasele certitudini ale trecutului fundamentul pentru a face față viitorului.

     

    La prima vedere, învățătura biblică despre mânia lui Dumnezeu pare incompatibilă cu afirmația că Dumnezeu este iubire (Ioan 3:16; 1 Ioan 4:8). Cu toate acestea, tocmai în lumina mâniei lui Dumnezeu, doctrina biblică a iubirii lui Dumnezeu devine și mai relevantă. În primul rând, Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu drept iubitor, îndelung răbdător și gata să ierte (Exodul 34:6; Mica 7:18). Doar că, în contextul unei lumi afectate de păcat, mânia Domnului este atitudinea Lui de sfințenie și dreptate atunci când Se confruntă cu păcatul și cu răul. Mânia Lui nu este niciodată o reacție emoțională, răzbunătoare, imprevizibilă și exagerată. Noul Testament ne învață că Hristos S-a făcut păcat pentru noi (2 Corinteni 5:21) și, prin moartea Sa, am fost împăcați cu Dumnezeu (Romani 5:10). Oricine crede în El nu va trebui să înfrunte mânia lui Dumnezeu (Ioan 3:36; Efeseni 2:3; 1 Tesaloniceni 1:10). Conceptul de mânie a lui Dumnezeu Îl prezintă pe Dumnezeu ca judecătorul drept al universului și Cel care susține cauza dreptății (Psalmii 7:11; 50:6; 2 Timotei 4:8).