Autor: razva

Ce seamănă omul, aceea va și secera.
Galateni 6:7 

Biblia folosește adesea metafore pentru a transmite înțelepciune și adevăr. Un exemplu este semănarea de semințe ale iubirii și dreptății, care vor înflori în lucruri frumoase mai târziu în viață. În diminețile de duminică, obișnuiesc să ies la alergat, apoi merg la sală pentru o sesiune de înot. Într-o săptămână, după ce mi-am terminat înotul și mă îndreptam spre saună ca să mă relaxez, am trecut pe lângă o tânără și cele două fiice ale ei.

Ea m-a întrebat: „Ești cumva Deborah?” Când am răspuns „Da”, mi-a spus că mă recunoaște de la Colegiul Bethel din Butterworth, Africa de Sud, din urmă cu mai bine de douăzeci și cinci de ani. Am fost plăcut surprinsă și am întrebat-o dacă fusese eleva mea la școala primară. A spus că își amintește de mine după atâția ani datorită unei zile anume, la biserică, când am fost invitată să mă rog și m-am adresat lui Dumnezeu cerându-I să ne ajute, ca popor, să acceptăm lucrurile pe care nu le putem schimba și să ne dea puterea de a face o diferență. „Rugăciunea aceea”, a spus ea, „m-a însoțit toată viața.” Am fost uimită că cineva și-ar aminti o rugăciune pe care eu o uitasem de mult, dar recunoscătoare că acele cuvinte au avut un impact pozitiv în viața acestei femei.

Pe drumul spre casă, I-am dat slavă lui Dumnezeu că m-a folosit ca să fac o diferență în viața unei persoane. Apoi, m-am gândit: Dacă aș fi spus sau făcut ceva rău față de ea, cum m-aș fi simțit să o reîntâlnesc? Cât de important este să fim atenți la felul în care interacționăm cu ceilalți. Trăim într-o lume în care oamenii cu opinii diferite aleg să se distrugă unii pe alții și să-i elimine pe ceilalți din viețile lor. Cum ne putem feri de această boală?

Cred că, în timp ce urmărim pacea interioară, ar trebui să echilibrăm acest lucru prin dorința de a face lumea un loc mai bun, plantând semințe de bunătate în viața tuturor celor pe care îi întâlnim. Un cuvânt blând, o rugăciune, un gest de iubire pot avea un impact imens. Oamenii se confruntă cu provocări personale, ceea ce face și mai important să fim înțelepți în cuvintele noastre și să ne asigurăm că semănăm semințe care vor aduce roade pentru eternitate.

Bunătatea este o sămânță care, atunci când este cultivată, crește. Bunătatea este abilitatea de a ști ce este corect și curajul de a acționa. Bunătatea dă speranță celor care se simt singuri în această lume. Dragi surori, mă rog ca noi toate să continuăm să semănăm semințe de bunătate și să culegem o recoltă bogată pentru veșnicie.

Așa a vorbit Domnul oștirilor: „… purtați-vă cu bunătate și îndurare unul față de altul”.
Zaharia 7:9

De mulți ani, practic gesturi aleatorii de bunătate. Este distractiv și extrem de plăcut să știi că ai făcut o diferență în viața cuiva — oricât de mică.

Recent, eram la Dollar Tree, stăteam la rând să plătesc câteva cumpărături. În spatele meu era un adolescent cu trei sticle de băutură. Avea în mână trei dolari și ceva mărunțiș, așteptându-și rândul la casă. Se vedea că avea o atitudine „tare” și mi-am zis: Asta s-ar putea să fie interesant. I-am spus casierei că încă nu făcusem gestul meu de bunătate pentru ziua respectivă, așa că voiam să plătesc pentru tânărul din spatele meu. Când i-a venit rândul, i s-a spus că achizițiile sale au fost deja plătite. I-a mulțumit casierei, apoi mi-a aruncat o privire tăioasă. Ea i-a zis să-mi mulțumească mie, nu ei, lucru pe care l-a făcut cu mare reticență, înainte de a ieși pe ușă.

Bunătatea, chiar și atunci când nu este apreciată sau întoarsă, este întotdeauna potrivită și niciodată irosită. Maica Tereza spunea: „Fii expresia vie a bunătății lui Dumnezeu: bunătate în fața ta, în ochii tăi, în zâmbetul tău.” Bunătatea, chiar și atunci când este respinsă, va planta o sămânță care, într-o zi, va crește, iar rezultatul va fi minunat. Nu va fi o bucurie extraordinară când vom ajunge în cer și vom descoperi că unele dintre semințele pe care le-am plantat au devenit roade minunate pentru viața spirituală?

Înainte ca Isus să vină, toți avem nevoie de o ajustare a atitudinii. Băiatul acela era dintr-o minoritate, și mă consider și eu parte dintr-o minoritate – doar faptul că sunt în vârstă mă include în acea categorie. Cei mai în vârstă dintre voi știe probabil la ce mă refer. Poate că el nu a auzit niciodată că Isus îi iubește pe toți în mod egal. Poate că nu a aflat niciodată despre harul salvator al unui Mântuitor care a venit și a murit pentru el. Oricare ar fi fost situația, acel băiat, în scurta lui viață, învățase deja să disprețuiască anumite persoane. Ce trist – pentru că aceste sentimente sunt învățate sau izvorăsc din experiențe neplăcute. Oricum ar fi, am văzut în această situație o oportunitate de a mă ruga pentru acest tânăr; de a-L ruga pe Isus să-l ajute în drumul său prin viață – și nu am încetat să mă gândesc la el. Poate Isus să facă o minune? Da, poate.

Isus ne invită să „ne purtăm cu bunătate și îndurare”. Să ne rugăm cu stăruință unii pentru alții și să arătăm bunătate în fiecare zi. Isus vine curând.

Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru!
Matei 24:42 

Avertizarea de furtună tropicală a fost ridicată la avertizare de uragan când Uraganul Tammy s-a transformat într-o furtună de categoria 1. Toate buletinele meteorologice și autoritățile au îndemnat locuitorii să se pregătească pentru furtună. Pentru unii, asta a însemnat să meargă la cumpărături, să-și aprovizioneze cămările cu alimente și alte lucruri esențiale sau să alimenteze mașinile cu combustibil. Pentru alții, însemna să se refugieze într-un adăpost sigur. Obloanele pentru furtună au fost coborâte, iar noi ne-am asigurat locuințele. Trăisem deja furia altor uragane. Știam la ce să ne așteptăm. Apoi am așteptat.

Ploaia a început vineri și a căzut intermitent, pe măsură ce ziua s-a transformat în noapte, dar nu au fost rafale de vânt. Sabatul a fost la fel. Ne-am întrebat dacă uraganul și-a schimbat direcția, dar am aflat că doar încetinise și că urma să ajungă în Insulele Leeward, în nord-estul Mării Caraibilor, sâmbătă seara. Am așteptat, ascultând vântul…, dar n-a venit.

Apoi, mi-a trecut prin minte cât de asemănătoare este așteptarea unui uragan cu așteptarea revenirii lui Isus. Meteorologii ne-au oferit coordonatele, ne-au informat despre deplasarea lui Tammy și au prezis posibile momente în care ar putea atinge uscatul. Ne așteptam la uragan și ne-am pregătit. 

Venirea lui Isus a fost profetizată. Știm că Evanghelia trebuie predicată în toată lumea, și apoi Isus va veni. Așa cum uraganul are semne prevestitoare, la fel știm și semnele revenirii Sale. Dar, spre deosebire de uragan, nu știm data sau ora exactă. De aceea, trebuie să ne pregătim și să fim gata.

Pregătirea pentru revenirea lui Isus nu implică obloane de furtună sau adăposturi, nici cumpărături. Pregătirea noastră înseamnă o predare internă față de Isus și angajamentul de a-I urma călăuzirea, lucru care se va manifesta și în exterior. Isus este Calea. Îl urmăm, ne predăm zilnic Lui și creștem în credință.

Când uraganele își schimbă direcția, slăbesc sau dispar, regretăm timpul și efortul depus pentru a ne pregăti? Niciodată! Așa că haideți să ne pregătim pentru revenirea Lui și să rămânem gata, activi în lucrarea Stăpânului nostru. Să ne găsească Isus pregătiți când vine să-Și ia copiii Acasă. Suntem aproape acolo!

Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.
Psalmii 46:10

A te strădui: a depune efort serios și susținut, a lupta, a munci, a încerca.

A cunoaște: a percepe direct, a avea înțelegere clară, a înțelege, a aprecia, a pătrunde.

A fi înălțat: a fi glorificat sau lăudat, onorat, celebrat, renumit.

Iată versiunea mea pentru Psalmii 46:10:

 „Oprește-te din a munci atât de mult ca să te salvezi singur și înțelege că Eu sunt Dumnezeu; Eu voi fi onorat între neamuri, voi fi celebrat pe pământ.”

De ce depunem atât de mult efort pentru a face ceva ce nu este treaba noastră?

Treaba noastră constă în a-L onora pe Dumnezeu prin gânduri, fapte și acțiuni. Îl onorăm pe Dumnezeu petrecând timp cu El, iubindu-i pe cei pe care El îi iubește, slujindu-i pe cei pe care El i-ar sluji, făcând ce este bine, iubind mila și ținându-L pe El în centrul gândurilor noastre.

Îl celebrăm pentru cine este și ce face. Îl sărbătorim ca invitat de onoare în fiecare moment al vieții noastre.

Cum? Nu putem opri șoaptele îndoielii, păsările depresiei, moliile nesiguranței și sclipirile adicțiilor să ne înconjoare. Dar putem încuia ușa minții și putem trânti geamurile deschise, ca să ținem afară gândurile negre și îndoielnice. Putem tăia din rădăcină adicțiile, înainte să prindă loc adânc în viața noastră. Dar cum? Prin puterea Lui, nu a noastră. Ridicându-ne gândurile către El, clipă de clipă.

Când fiica noastră avea trei ani, am dus-o la lecții de gimnastică. Era o oră în plus de legătură mamă-fiică după o zi lungă de predat pentru mine și o modalitate pentru ea de a-și consuma energia creativă și inepuizabilă. Îi plăcea să cadă în groapa de bureți. Se străduia să se rostogolească, să se dea peste cap și să meargă pe bârna lungă de echilibru. O priveam de la tribună. Cu ochii ațintiți la câțiva centimetri de picioarele ei, înainta șovăielnic pe bârnă până când cădea în groapă. În drum spre casă, am discutat despre provocare. „Concentrează-te pe capătul bârnei”, i-am spus. „Privește cât de departe poți spre capăt. Picioarele tale vor urma bârna.”

Acum, aceste cuvinte îmi răsună în minte. Concentrează-te pe Isus! Privește viața Lui, cuvintele Lui, acțiunile Lui! Urmează-L în timp ce mergi pe bârna echilibrului numită viață! Ea ne va conduce Acasă.

Acesta este Domnul în care ne încredeam. Acum, să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui!
Isaia 25:9

Chiar dacă ai trece cu degetul pe o listă cu orașe interesante de vizitat, niciun oraș nu este pe placul tuturor călătorilor. Unele orașe se mândresc cu parcuri, concerte în aer liber sau obiective istorice. Turiștii care sunt atrași de jocurile de noroc merg în orașe unde speră să câștige la mesele de joc. Schiorii aventurieri, atrași de locuri rustice, caută pante înzăpezite și cabane primitoare. Alte orașe sunt cunoscute pentru tentațiile decadente disponibile pe străzile lor.

Vechiul Testament ne descoperă multe despre viitoarea cetate a lui Dumnezeu. Pe noul pământ pe care îl va crea, Dumnezeu promite să doboare orașele trufașe, clădite de mâna omului (vezi Isaia 26:5). În întregul său mesaj, profetul Isaia descrie cerul folosind în mod repetat cuvintele „bucurie”, „veselie” și „fericire”. În comparație cu viața noastră pământească, Noul Ierusalim va fi cunoscut drept o cetate fericită.

Pe lângă străzile de aur și porțile strălucitoare, vălul va fi îndepărtat. Separarea dintre Dumnezeu și om va fi eliminată. Îl vom vedea pe Dumnezeu așa cum este. Pacea și dreptatea Lui vor domni. Frumusețea pământului va fi restaurată. Isaia mai spune că „nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor” (vezi Isaia 65:19). În cele din urmă, pentru cei care Îl iubesc pe Domnul, nu vor mai exista lacrimi (vezi Apocalipsa 21:4).

Cred că cel mai important lucru în acea cetate va fi faptul că moartea va fi înghițită – în biruință (vezi 1 Corinteni 15:54–55). Când te gândești la viața umană, moartea este principala sursă de durere de partea aceasta a cerului. Este dincolo de capacitatea noastră de a o preveni. Chiar dacă lacrimile pot fi vindecătoare, plânsul provocat de realitatea morții vine dintr-un strigăt profund, izvorât din inimă. Isaia le-a reamintit cititorilor săi durerea provocată de moartea celor nevinovați, iar David s-a tânguit pentru moartea celor drepți.

Mulțumim lui Dumnezeu că, într-o zi apropiată, această realitate va dispărea pentru totdeauna când Hristos va birui păcatul și suferința pentru eternitate. Când Dumnezeu Se va uni cu poporul Său, Judecătorul cel drept Însuși ne va șterge lacrimile și va aduce vindecare sub aripile Sale (vezi Maleahi 4:2). Cei drepți care au murit vor trăi din nou: „Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână!” (Isaia 26:19).

Curaj, prieteni! Suntem aproape Acasă!

Au început cântările și laudele. 
2 Cronici 20:22

Era un moment ciudat pentru a începe să cânți. În echipament de luptă, se îndreptau spre o bătălie împotriva mai multor dușmani care se aliaseră pentru a-i distruge. Erau depășiți numeric și nu aveau nicio șansă în fața armatelor care veneau împotriva lor. Și totuși, s-au echipat și au pornit la luptă – cu cântăreții în fața soldaților. Imaginează-ți un elev stingher de clasa a șaptea, cu voce pițigăiată și trup firav, care se duce să se lupte cu echipa de fotbal a liceului. Și… cântă.

Apoi se întâmplă ceva uimitor. Dușmanii îi aud cântând despre cât de mare și puternic este Dumnezeul lor și devin confuzi. Încep să se lupte între ei. Până când mica armată ajunge într-un luminiș, de unde poate vedea câmpul de luptă (nici măcar nu ajunseseră acolo încă), inamicii sunt deja morți. Se omorâseră între ei. Nu mai rămăsese nimeni cu care să lupte. Cu greu îți vine să crezi! Merg mai departe, tot mai curajoși. Când ajung, nu doar că totul este adevărat, dar petrec următoarele trei zile adunând prăzi dintr-o luptă pe care nici măcar nu au fost nevoiți s-o dea.

Cred că Dumnezeu ne împărtășește această istorie din 2 Cronici 20 ca să ne ofere un plan de luptă. Când viața devine grea și nu mai știm ce să facem, când problemele se țin lanț și suntem gata să renunțăm, când speranța și curajul par de negăsit, când vrem doar să ne ascundem sub plapumă, să mâncăm o cutie întreagă de înghețată cu mentă sau să ne afundăm într-un ecran, ori să ne cumpărăm ceva nou – sau orice altceva facem ca să ne ascundem sau să facem față – povestea aceasta ne provoacă să ne întoarcem spre Dumnezeu. Nu doar să spunem o rugăciune rapidă și apoi să ne întoarcem la a fugi sau a ne lupta singuri, ci să ne fixăm privirea asupra Dumnezeului celui mare. Să începem să cântăm laude. Să privim lupta în față și să credem că El are un plan.

Iar când începem să cântăm și să avem încredere în Dumnezeu, în loc să ne ascundem sau să ne luptăm prin forțele proprii, dușmanul nostru va fi dezorientat. Încrederea noastră că El ne poartă de grijă îl va înfricoșa.

Nu este un plan de acțiune ușor. Avem tendința să vrem să facem ceva. Să rezolvăm. Vrem să ne plângem, să ne vărsăm nervii, nu să cântăm. Preferăm să fugim și să ne refugiem în ceva care ne aduce confort, în loc să înfruntăm conflictul. Dar, tocmai în acele momente, e timpul pentru cântec. Încearcă data viitoare când te simți copleșit și învins. Nu ai nimic de pierdut… decât frica și descurajarea.