Autor: razva

Și nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere.
Iacov 4:14

A fost primul telefon Android pe care l-am primit cadou de la o prietenă. L-am îndrăgit enorm timp de doi ani. Într-o noapte, l-am pus la încărcat, iar dimineața următoare nu s-a mai aprins. În cele din urmă, un tehnician mi-a explicat că bateria nu mai funcționează. Telefonul, care cu o seară înainte părea perfect funcțional, era acum mort. Pur și simplu.

Mi-am amintit de o conversație pe WhatsApp cu un prieten. „Hei, cum te mai simți cu stomacul?” am întrebat. Puțin mai târziu, mi-a apărut o notificare și am deschis conversația – șocul a fost imens. „Bună, sunt nepotul lui. Din păcate, a murit subit ieri după-amiază.” Imediat m-am cufundat într-un val de durere, negare, furie și depresie. Inima mi s-a prăbușit într-o tristețe adâncă. Prietenul meu nu mai era. Pur și simplu. Era un prieten extraordinar. Puteam vorbi cu el despre orice subiect de sub soare. Ne plăcea să schimbăm videoclipuri amuzante și glume. Când am revăzut istoricul conversațiilor noastre, am observat că ultimul mesaj de la el fusese cu o zi înainte. Mi-a fost greu să accept că cineva cu care vorbisem și râsesem cu o zi în urmă nu mai era. Pur și simplu.

Nu ne obișnuim niciodată cu cât de brusc poate viața să se schimbe sau să se sfârșească. Chiar și vestea morții neașteptate a unor persoane pe care nu le cunoaștem personal ne șochează și ne întristează. Textul din Iacov 4:14 ne amintește că viața este ca un abur. Nimic în viață nu este garantat. Așa cum telefonul meu părea bine, și totuși nu s-a mai aprins dimineața, la fel mulți oameni par sănătoși, merg la culcare și nu se mai trezesc. Bateria inimii lor cedează. Pur și simplu. De aceea trebuie să prețuim fiecare zi și să trăim pentru Dumnezeu. Psalmii 90:12 ne îndeamnă să „ne numărăm bine zilele”, să conștientizăm cât de scurtă este viața și să trăim cu înțelepciune.

Răsfoind alte conversații cu prietenul meu, am descoperit un sfat pe care mi-l dăduse: „Bucură-te de fiecare moment. Nu trăi cu mânie, ură, regrete sau orice altceva care îți fură bucuria clipei pe care ți-o oferă bunul Dumnezeu. Viața se trăiește cel mai frumos bucurându-te de fiecare moment.” Vreau să aplic această înțelepciune în viața mea: viața este doar un abur, așa că voi alege să trăiesc pentru Dumnezeu și să mă bucur de fiecare clipă. Rugăciunea mea este ca și voi să faceți la fel.

Domnul este aproape de cei cu inima frântă și-i mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.
Psalmii 34:18

Anul în care mama noastră a împlinit nouăzeci și trei de ani a fost un an dificil pentru mine și frații mei. La două săptămâni după aniversarea ei, a acuzat dureri abdominale severe. Un CT a relevat o tumoare malignă la baza colonului ascendent. Coerentă și lucidă, a luat singură toate deciziile privind îngrijirea și a semnat consimțământul pentru intervenția chirurgicală. A trecut cu bine prin operație, dar complicațiile pulmonare i-au curmat viața trei săptămâni mai târziu.

Am putut vorbi cu ea pe FaceTime cât timp a fost în spital și, urmărind evoluția ei, ne rezervaserăm deja biletele pentru data estimată a externării. Am fost devastați de pierderea ei înainte să putem ajunge acasă. Pierderea unei mame este de nedescris. Ea era liantul întâlnirilor de familie. Plănuisem deja o aniversare specială pentru cei nouăzeci și cinci de ani ai ei, iar copiii, nepoții și strănepoții se pregăteau pentru un eveniment care nu avea să mai aibă loc.

După moartea ei, m-am închis în durerea mea. Când instructorul Școlii de Sabat m-a rugat să comentez studiul, am refuzat să vorbesc – ceea ce nu-mi stătea în fire. Singura activitate din afara casei pe care am continuat-o a fost să-mi predau mai departe cursurile celor de la Asistență medicală. Aceasta a devenit alinarea și mângâierea mea în lupta cu depresia. Împărtășirea scenariilor clinice inspirate de cazul mamei mele a fost modul meu de a-mi exprima durerea și pierderea, iar studenții au învățat să analizeze situațiile clinice pe baza dovezilor.

Elisabeth Kübler-Ross a identificat cele cinci etape ale durerii ca fiind: negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea. Prin harul și mila lui Dumnezeu, am ajuns să accept pierderea, dar mi-a fost cumplit de dor să mai vorbesc cu mama. Pavel scrie: „Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7).

Sunt recunoscătoare pentru toate lucrurile bune pe care mi le-a dat Dumnezeu: părinți credincioși, care acum se odihnesc în Isus, și speranța glorioasă a dimineții învierii, când Isus Își va primi toți copiii acasă. Atunci vom spune: „M‑am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința lui Isus.” În acea zi nu va mai fi durere, nici lacrimi. Maranatha!

Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale.
Psalmii 119:71

În urmă cu aproape cinci ani, postul meu din administrația bisericii a fost desființat, la jumătatea mandatului. A fost o perioadă extrem de dificilă. Poziția fusese provocatoare, iar eu am făcut tot ce am putut, cu foarte puțin ajutor din partea echipei cu care lucram. Chiar și după atâția ani, durerea mai reapare uneori.

Lucrurile s-au înrăutățit atunci când, la trei ani după acel episod, funcția mea de conducere departamentală a fost și ea desființată. Îți poți imagina ce am simțit? Cu rănile primei concedieri încă nevindecate, a doua concediere a redeschis totul și m-a lăsat din nou sângerând emoțional.

M-am simțit rănită, furioasă și dezamăgită. Deși am încercat să înțeleg de ce se întâmplă toate acestea, am rămas tristă și confuză. Tocmai când credeam că știu ce fac în acel rol, încotro mă îndrept și când devenisem încrezătoare în vocea mea, m-am simțit zdrobită. Am plâns mult. Am mers mult pe jos. M-am rugat mult.

Ajungem în prezent. Acum, cu avantajul retrospecției, pot înțelege mai bine ce a vrut să spună David în textul de mai sus: „Este spre binele meu că m-ai smerit.” Nu a fost plăcut, dar a fost spre binele meu. Dumnezeu a îngăduit să fiu smerită ca să pot învăța lecții mai profunde despre dragostea, răbdarea și înțelepciunea Sa. Asta m-a ajutat să aflu lucruri importante despre mine însămi și despre ce înseamnă să fii lider. Am învățat lecții despre umilință, despre disponibilitatea de a fi învățată, despre iertare și despre cum să iei decizii dificile.

Se pare că nu putem învăța unele lecții esențiale decât dacă trecem printr-o formă de suferință. Cum aș fi putut să înțeleg cu adevărat ce trăiește altcineva dacă n-aș fi trecut și eu printr-o experiență similară? Sunt recunoscătoare pentru decizia pe care am luat-o chiar în prima zi după concediere. În timp ce mergeam pe jos, cu lacrimile șiroind, am spus: „Aleg să-i iert pe cei care au luat această decizie. Sunt dispusă să merg prin această vale împreună cu Dumnezeu, știind că El va face totul să lucreze spre binele meu.”

Deși a durat mult să mă vindec, și pentru ca mintea și inima mea să cânte același cântec, privind în urmă recunosc: a fost bine pentru mine că am fost smerită.

Treci prin suferință? Ai încredere în Dumnezeu. El va face ca totul să lucreze spre binele tău. A făcut-o pentru mine.

Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri! Și pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.
Filipeni 4:6,7

Într-o duminică, iarna trecută, m-am trezit și I-am mulțumit lui Dumnezeu că sunt în viață, dar, sincer, mă simțeam copleșită și frustrată. Lucrurile mergeau foarte prost și, ca să fie totul și mai greu, amândouă mașinile aveau probleme, mașina de spălat dădea și ea rateuri, iar lista continua.

Am decis să Îi spun Domnului toate problemele mele, inclusiv faptul că, în afară de fiul nostru, nimeni din familie nu avea un loc de muncă. Am hotărât să mă rog în fiecare oră, începând de la nouă dimineața, până când va veni un răspuns. Și exact asta am făcut.

Pe la ora 15, Duhul mi-a spus: „Roagă-te acum!” Am ascultat și, după rugăciune, am rămas câteva minute în liniște, meditând. La ora 15:02, a sunat telefonul. Am ezitat puțin, dar apoi am răspuns. Spre surprinderea mea, era o prietenă la care mă gândisem cu o săptămână înainte. Am vorbit puțin, apoi ea mi-a spus: „Ai fi interesată să te întorci în domeniul juridic? O prietenă de-a mea caută pe cineva cu experiență. Dacă te interesează, trimite-mi datele tale, ca să te pot recomanda.” Fără să ezit, am spus: „Da!”

Surorilor, acela a fost Dumnezeu care a răspuns în locul meu, pentru că eu îmi spusesem că nu voi mai lucra niciodată cu un alt avocat. Lucrasem treizeci și trei de ani în ultimul meu loc de muncă și consideram că a fost de ajuns în acea profesie. I-am trimis prietenei mele informațiile, iar a doua zi, luni, înainte de ora 6:30 dimineața, am primit un telefon pentru un interviu. Persoana care m-a intervievat mi-a pus câteva întrebări, apoi mi-a spus: „Nu mai am nevoie de alte întrebări, pentru că inima îmi spune că tu ești persoana potrivită pentru acest post.” Astăzi, acea persoană este șefa mea.

Astăzi, la puțin peste un an de atunci, încă sunt angajată, conduc biroul și primesc aproape același salariu ca înainte de a pleca din vechiul loc de muncă, în urmă cu șase ani. Mă bucur de binecuvântările Domnului. Rugăciunea mea este ca această mărturie să încurajeze pe cineva care așteaptă propria binecuvântare. Dumnezeu are în vedere ce e mai bun pentru noi și e mai mult decât dispus să ne binecuvânteze. Continuă să ai încredere – binecuvântările vor veni. Dumnezeu acționează întotdeauna la timp, iar El ne sprijină.

Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și-l cumpără.
Matei 13:45,46

Mărgăritarele mă fascinează. Este uimitor cum o stridie poate transforma un grăunte de nisip într-o perlă albă, minunată. Acoperă elementul acela iritant urât și nedorit în straturi și straturi de sidef, până când ia naștere o perlă perfectă.

Este cu atât mai emoționant faptul că Isus ne spune o parabolă despre un negustor care găsește cea mai prețioasă perlă pe care a văzut-o vreodată și vinde tot ce are pentru a cumpăra această bijuterie unică. Mărgăritarele sunt diferite de celelalte pietre prețioase, care provin din roci. Perlele se nasc în inima stridiei și se formează ca răspuns la durere și disconfort – ca un balsam protector.

Am văzut cum provocările și tragediile din viața mea au fost învelite în straturi și straturi de dragoste incredibilă din partea lui Dumnezeu, astfel încât acum am ajuns să le văd ca pe niște perle prețioase și frumoase. O pierdere de sarcină, cinci ani de boală gravă, o tragedie îngrozitoare și pierderea unui loc de muncă atunci când soțul meu a fost mutat pe neașteptate ca pastor în Scoția… toate acele lucruri care, la momentul respectiv, se simțeau ca niște cioburi de sticlă în sufletul meu, s-au transformat în timp în daruri extrem de prețioase pentru mine. Din ele au luat naștere câteva dintre cărțile mele, empatia, o diplomă în terapie de familie și formarea necesară pentru a transforma cea mai timidă fată din școală în directoare la nivel de Divizie pentru lucrarea cu familiile.

Dumnezeu ne vede pe fiecare dintre noi ca pe niște perle prețioase. Isus a renunțat la tot ce avea ca să vină și să ne salveze. A făcut un ocol lung ca să găsească o femeie samariteană marginalizată, cu o viață plină de complicații, suferință și durere. Mesia căuta perla unei femei rănite, care putea fi transformată doar prin harul Său plin de iubire. Și, deși ea venise la fântână căutând apă, dorința ei cea mai adâncă era pentru Mărgăritarul de mare preț.

Așa arată Împărăția lui Dumnezeu – un negustor care caută o perlă. Isus este încă Mărgăritarul de mare preț. El este Perla noastră, și noi suntem perlele Lui de mare preț. El toarnă peste noi iubirea și mila Sa, iar și iar, acoperindu-ne durerea, strat după strat și transformându-ne în nestematele Sale prețioase, care reflectă caracterul Lui iubitor și plin de har.