Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
Matei 5:16
Ascultă ediția audio aici.
Când, într-o noapte întunecoasă, ține sus o sursă de lumină pentru a călăuzi pașii celorlalți, în mod frecvent purtătorul luminii devine neglijent, ajungând ca trupul lui să se interpună între lumină și cei pe care îi ghidează. Astfel, cei care îl urmează nu mai beneficiază de lumină. Acesta este cazul unora dintre cei care înalță lumina adevărului pentru alții. Ei își dezvăluie interesele egoiste, lipsa de consacrare, greșelile, defectele de caracter, toate acestea afectându-le acțiunile și scoțând în evidență trupul lor josnic, fără ca cineva să aibă de câștigat de pe urma adevărului pe care ei afirmă că îl cred.
Lumina adevărului ar trebui lăsată să lumineze în așa fel încât oamenii, văzând parcursul neprihănit al celor care cunosc adevărul, să conștientizeze că există putere în adevăr, întrucât acesta a realizat lucruri foarte mari pentru cei care l-au primit. Ei se vor îndrăgosti de principiile sfințeniei ce radiază în viața reprezentanților adevărului, vor accepta adevărul și Îl vor slăvi pe Dumnezeu, consacrându-se Lui ca să devină, la rândul lor, lumini în lume.
Așa cum Avraam și alți oameni sfinți din vechime au fost lumini în generația lor, și poporul lui Dumnezeu trebuie să fie o lumină în lume. Razele iubirii fermecătoare a cerului să strălucească din noi, arătând singura cale a binelui și dreptății și arătând neîntrerupt superioritatea legii lui Dumnezeu, care este mai presus de orice alcătuire umană. Religia Bibliei nu trebuie ascunsă în întuneric. Ea se bucură să fie cunoscută. Orice rază de lumină în plus care strălucește asupra căii noastre este în planul lui Dumnezeu un element proaspăt de putere, o energie adăugată care să conducă lumea la Dumnezeu. Domnul Hristos declară: „Voi sunteți lumina lumii.” Hristos este sursa de lumină și de putere pentru biserica Sa. Dacă inima este curată și dreaptă, dacă evlavia locuiește acolo, aceste calități se vor manifesta în viața zilnică. Vor pătrunde în discuții și în toate relațiile dintre oameni. Credinciosul va deveni astfel un împlinitor al cuvintelor lui Hristos. (…) Fiecare acțiune a lui va lumina cu o strălucire sfântă. El va fi învestit cu putere deoarece prezența divină este cu el.
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 389 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Călăuzirea părintească în legăturile sociale.
				
