Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.
Psalmii 46:1

În această viață, un moment frumos se poate transforma subit în distrugere în următoarea clipă. O tornadă își făcea de cap prin zonă, dar s-a făcut liniște din nou. Eu am rămas acasă singură cu bebelușul nostru, în timp ce soțul meu a plecat să verifice dacă părinții lui erau bine. Privind pe fereastră, am observat că cerul albastru și luminos s-a făcut deodată întunecat, amenințător. În mare grabă am închis toate ferestrele și ușile – chiar înainte să lovească un fulger, urmat de un tunet, ploaie și vânturi puternice. Acestea au rupt jaluzelele, au deschis ferestrele și le purtau încoace și încolo și au deschis ușa de la intrare larg, lăsând ploaia să intre.

Am împins ușa până am închis-o și am pus un scaun mare în spatele ei ca să nu o mai deschidă vântul. Am înfășurat bebelușul care dormea în plastic, ca să nu se ude, și l-am ținut la piept, cu fața descoperită ca să poată respira. Ploaia și vântul veneau din toate direcțiile. Părea că acoperișul era smuls de pe casă. Pentru o clipă, m-am gândit să ies din casă în cazul în care ar zbura acoperișul; totuși, am hotărât să depind de protecția Tatălui meu ceresc. M-am așezat pe podea cu spatele la dulap, ținând bebelușul strâns la piept. Am repetat Psalmul 91 și am cântat imnul mângâietor al lui William Cushing:

„Sub aripile lui, eu stau în siguranță.

Chiar de noaptea se-ntețește și furtunile suflă,

Tot mă pot încrede în El; știu că El mă va păzi.

El m-a răscumpărat și eu sunt copilul Lui.”[1]

În timp ce cântam m-a cuprins un simțământ de siguranță și asigurarea că Dumnezeu ne va acoperi. Încă era furtună afară când am auzit o bătaie în ușă. Vocea caldă a soțului meu: „Shirley! Shirley! Ești acolo?” Mi-a spus că se îndrepta spre casa părinților lui când s-a întors uraganul. Un microbuz mai mare era parcat pe marginea drumului, așa că s-a adăpostit acolo împreună cu alți oameni. Vântul puternic a ridicat microbuzul sus și apoi înapoi jos. Optsprezece persoane și-au pierdut viața pe insulă în acea zi. Îi mulțumim lui Dumnezeu că întreaga familie a supraviețuit uraganului care a primit numele Flora. Îl lăudăm pentru credincioșia Lui. Sub aripile Lui, întotdeauna putem găsi adăpost.

 

[1] William Orcutt Cushing (1823–1903), „Under His Wings” (melodia „Lângă Isus”).

Shireley John Blake

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO