La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul (…) Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întâi.
Geneza 1:1,5

Astăzi este o zi frumoasă, mi-am spus în sinea mea. După câteva zile foarte răcoroase, eram fericită să mă pot relaxa, să deschid fereastra și să beau ceva în lumina frumoasă și strălucitoare a soarelui. Tatăl meu ceresc are totul sub control. El aude rugăciunile și strigătele noastre și Se ocupă de fiecare detaliu din viața noastră. Au început să mă doară oasele și simțeam că parcă picioarele mele nu mă mai pot ajuta (ca rezultat al faptului că am stat atât de mult timp în casă fără exercițiu). Dar astăzi am reușit să lucrez afară și să fac multe din lucrurile pe care nu am reușit să le fac din cauza sezonului rece.

Uneori mă întreb de ce oamenii spun că nu există Dumnezeu când El ține totul sub control. El are un motiv pentru care permite mai multe zile cu vreme rece. Am studiat puțin problema și am descoperit că frigul ucide anumiți microbi din atmosferă. Pe de altă parte, vremea foarte răcoroasă poate distruge multe plante frumoase, inclusiv pe ale mele. Am avut câteva plante care mi-au plăcut nespus și am văzut cum frunzele își schimbă culoarea din verde în maro și, în cele din urmă, mor.

Uneori exact așa face și Satana: el încearcă să distrugă creația frumoasă a lui Dumnezeu, totuși El nu îi va permite să distrugă frumosul pământ pe care El l-a creat cândva. Păcatul va avea sfârșit. Mă gândesc la grădina cerească în care ne așteaptă El. Dumnezeu ne îndeamnă să venim și să Îl întâlnim acolo. Noi trebuie să ne facem partea cu sârguință pentru a fi gata să Îl întâlnim și trebuie să avem ochii ațintiți spre premiu.

„Există o grădină în care ne așteaptă Isus,

Există un loc nespus de frumos.

Ea strălucește datorită luminii prezenței Sale.

Aceasta este frumoasa grădină a rugăciunii.”[1]

Doamne, îmi doresc cu adevărat să Te întâlnesc în acea frumoasă grădină, unde nu vor mai fi zile răcoroase, boală, tristețe, plante care mor sau dureri de picioare sau oase. Acolo va fi doar frumusețe și bucurie peste tot în jur.

Singura noastră datorie este să ne încredem în El și să fim credincioși până ne va primi acolo.

 

[1] George Beverly Shea, „The Beautiful Garden of Prayer”, 1952.

Patricia Hines

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO