Tu vei reveni!
Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” (Matei 19:14)
Era o biserică micuță, cu o singură încăpere, construită din pietrele cărate de la pârâul din apropiere. Când era doar o fetiță, mama mea ajutase la căratul pietrelor grele, iar, ani mai târziu, sora mea și eu am frecventat biserica până când una mai modernă a fost construită la câțiva kilometri distanță. Deoarece nu existau camere separate, copiii făceau o grupă în partea din spate a sălii, în timp ce adulții formau grupa pentru Școala de Sabat în partea din față a bisericii.
Condițiile nu erau optime, dar îmi amintesc cu duioșie de acea clasă de studiu. Pe atunci, instructoarea îmi părea foarte în vârstă, dar acum, când mă gândesc mai bine, cred că nu era atât de bătrână, pe cât o consideram atunci.
Un panou de flanelograf conținea un chenar care forma un grajd pentru animale. Cei care știau textul de memorat aveau privilegiul de a lipi un animăluț pe panou, ceea ce îmi plăcea și mie foarte mult să fac. Mai văd și acum în imaginație acel flanelograf cu un mare grajd roșu, cu găini și alte animale în el.
Copii fiind, eu și cele două surori mai mari ale mele eram uneori solicitate să susținem un punct muzical. Eu îmi aduc aminte că toate trei cântam cu vocea, dar sora mea Lila crede că cea mai mare dintre noi, Kay, cânta la armoniu și doar noi două cântam cu vocea. Oricum, unchiul nostru de gradul al doilea, Will, care era un tip vizionar, spunea: „Să le încurajăm pe aceste fetițe!” Și așa au și făcut.
După mai mulţi ani, fiul meu și familia lui ne-au vizitat venind din alt stat și atunci, în Sabat de dimineață, am dus-o pe nepoțica mea, Rachele, la măsuța cu nisip. Când s-a terminat și eram pe punctul de a pleca, instructoarea i-a spus lui Rachele: „Să mai vii pe la noi!” Ce bucuroasă era! Ea a spus: „Mă vor înapoi! Vor ca eu să mai vin pe la ei!”
De-a lungul anilor, am fost de mult ori la Școala de Sabat, în multe biserici. Uneori, în clădiri umile, alteori, în biserici frumoase; unele erau la țară, altele, la oraș. Dar nu clădirea este cea mai importantă, deși aceasta ar trebui să fie cea mai frumoasă, conform posibilităților. Ci este vorba despre oameni! Iar acei oameni dedicați care dăruiesc din timpul și din talentele lor (indiferent cât de mici ar putea fi acestea!), care slujesc ca prezbiteri, diaconi, diaconi de ordine și instructoare pentru copii, pregătind flanelograful și decupajele, dar și restul membrilor –, să-i spună fiecărui vizitator: „Să mai vii pe la noi!”
Mary Jane Graves
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
