Ramura altoită

4. Ce mare speranţă prezintă Pavel în Romani 11,11-15?

Romani 11

11 Întreb dar: ,,S’au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s’a făcut cu putinţă mîntuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;
12 dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?
13 V’o spun vouă, Neamurilor: ,,Întrucît sînt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,
14 şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stîrnesc gelozia celor din neamul meu, şi să mîntuiesc pe unii din ei.
15 Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi?

Aici găsim două expresii paralele: „plinătatea întoarcerii lor [israeliţilor]” (vers.12) şi 2) „primirea lor [israeliţilor]” (vers.15). Pavel prevedea că lepădarea lor avea să fie doar temporară, pentru a fi urmată de plinătate şi primire. Acesta este al doilea răspuns al lui Pavel la întrebarea pusă la începutul capitolului: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Ce pare a fi o lepădare, spune el, este doar o situaţie temporară.

5. Ce ne spune Pavel în versetele 16-24?

Romani 11

16 Iar dacă cele dintîi roade sînt sfinte, şi plămădeala este sfîntă; şi dacă rădăcina este sfîntă, şi ramurile sînt sfinte.
17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr’un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,
18 nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.
19 Dar vei zice: ,,Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.„
20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te!
21 Căci dacă n’a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de ceice au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.
23 Şi chiar ei: dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să -i altoiască iarăş.
24 Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr’un măslin, care din fire era sălbatec, ai fost altoit, împotriva firii tale, într’un măslin bun, cu cît mai mult vor fi altoiţi ei, cari sînt ramuri fireşti, în măslinul lor?

Pavel aseamănă rămăşiţa credincioasă a lui Israel cu un măslin nobil, ale cărui ramuri au fost rupte în parte (iudeii necredincioşi) – o ilustraţie pe care a folosit-o pentru a dovedi că „Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Său” (vers. 2). Rădăcina şi trunchiul au rămas.

În acest pom au fost altoite neamurile. Dar ele îşi iau seva şi vitalitatea din rădăcină şi din trunchiul care îl reprezintă pe Israelul cel credincios.

Ce s-a întâmplat cu aceia care L-au respins pe Isus putea să li se întâmple şi credincioşilor dintre neamuri. Biblia nu ne învaţă că „odată mântuit, eşti mântuit pentru totdeauna”. Mântuirea a fost oferită liber, dar poate să fie respinsă tot „liber”. Deşi trebuie să fim atenţi cu privire la gândul că, de fiecare dată când păcătuim, pierdem mântuirea sau că, dacă nu suntem desăvârşiţi, nu suntem mântuiţi, trebuie să evităm şi extrema opusă – ideea că odată ce harul lui Dumnezeu ne îmbracă, nu mai avem nimic de făcut şi nicio alegere a noastră nu ne va lua mântuirea. În cele din urmă, numai cei care „rămân în bunătatea Sa” (vers. 22) vor fi mântuiţi.

Niciun credincios nu ar trebui să se laude cu bunătatea lui sau să se simtă superior faţă de vreun semen. Mântuirea noastră nu a fost câştigată, ci este un dar. În faţa crucii, în faţa standardului sfinţeniei lui Dumnezeu, toţi suntem egali: păcătoşi care au nevoie de harul divin, păcătoşi care au nevoie de o sfinţenie la care se poate ajunge numai prin har. În noi înşine, nu avem nimic cu care să ne lăudăm, lauda noastră trebuie să fie numai în Isus şi în ce a făcut El pentru noi, venind în lumea aceasta în trup omenesc, suferind necazurile noastre, murind pentru păcatele noastre, oferindu-ne un model de viaţă şi făgăduindu-ne puterea de a trăi viaţa aceea. În toate acestea, noi suntem dependenţi întru totul de El, deoarece fără El nu am avea o speranţă mai mare decât aceea pe care o oferă lumea aceasta.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO