Harul şi îndreptăţirea

4. Ce spune Pavel în Romani 3,24? Ce înseamnă că „răscumpărarea este în Hristos Isus”?

Romani 3

24 Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.

Ce înseamnă ideea aceasta a „neprihănirii”, aşa cum este ea prezentată în text? Cuvântul grecesc dikaioo, tradus şi prin a îndreptăţi, poate să însemne „făcut drept”, „declarat drept” sau „considerat drept, neprihănit”. Cuvântul vine din aceeaşi rădăcină ca dikaiosune, „neprihănire”, şi cuvântul dikaioma, „cerinţă dreaptă”. Prin urmare, între „îndreptăţire” şi „neprihănire” este o legătură strânsă, o legătură care nu apare întotdeauna în diferite traduceri. Noi suntem îndreptăţiţi, când Dumnezeu ne declară sau ne socoteşte „neprihăniţi”.

Înainte de îndreptăţirea aceasta, omul este nelegiuit şi, ca urmare, nu poate fi acceptat de Dumnezeu. După îndreptăţire, el este privit ca fiind neprihănit şi poate fi acceptat de Dumnezeu.

Lucrul acesta se întâmplă numai prin harul lui Dumnezeu. Har înseamnă „favoare”. Când un păcătos vine la Dumnezeu pentru mântuire, faptul că este considerat sau „socotit” neprihănit este un act al harului. Este o favoare nemeritată, iar credinciosul este îndreptăţit fără vreun merit propriu, fără vreo pretenţie pe care să o aducă înaintea lui Dumnezeu în favoarea lui, cu excepţia stării lui de totală neajutorare. Păcătosul este îndreptăţit prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, răscumpărarea pe care Isus o oferă ca Înlocuitor şi Garant al celui păcătos.

Îndreptăţirea este prezentată în Romani ca fiind un act punctual, adică are loc într-un moment anume în timp. În clipa aceasta, cel păcătos este afară, nelegiuit şi neacceptat, în clipa următoare, după îndreptăţire, el este înăuntru, acceptat şi socotit neprihănit. Cel care este în Hristos priveşte la îndreptăţire ca la un fapt trecut, care a avut loc când s-a predat pe deplin lui Hristos. În Romani 5,1, „fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi” înseamnă, literal, „după ce am fost îndreptăţiţi”.

Romani 5

1 Deci, fiindcă sîntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

Desigur, dacă păcătosul îndreptăţit cade şi după aceea se întoarce la Hristos, îndreptăţirea poate să aibă loc din nou. De asemenea, dacă reconvertirea este considerată o experienţă zilnică, atunci este un sens în care îndreptăţirea poate să fie considerată o experienţă repetitivă.

Dacă vestea mântuirii este aşa de bună, ce îi reţine pe oameni să o primească? Ce lucruri din viaţa ta te reţin de la tot ce îţi făgăduieşte şi îţi oferă Domnul?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO