Înaintea Sinedriului

4. Ce le-a spus Ştefan acuzatorilor lui?

Faptele 7:1-53
1. Marele preot a zis: „Aşa stau lucrurile?”
2. Ştefan a răspuns: „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran.
3. Şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.”
4. El a ieşit atunci din ţara haldeilor şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum.
5. Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui şi seminţei lui după el, măcar că n-avea niciun copil.
6. Dumnezeu i-a spus că sămânţa lui va locui într-o ţară străină, va fi robită şi va fi chinuită patru sute de ani.
7. „Dar neamul căruia îi vor fi robi, îl voi judeca Eu”, a zis Dumnezeu. „După aceea vor ieşi şi-Mi vor sluji în locul acesta.”
8. Apoi i-a dat legământul tăierii împrejur; şi astfel Avraam, când a născut pe Isaac, l-a tăiat împrejur în ziua a opta; Isaac a născut şi a tăiat împrejur pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
9. Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el
10. şi l-a izbăvit din toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune şi trecere înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa lui.
11. A venit o foamete în tot Egiptul şi Canaanul. Nevoia era mare, şi părinţii noştri nu găseau merinde.
12. Iacov a auzit că în Egipt era grâu şi a trimis pe părinţii noştri întâia dată acolo.
13. Şi, când au venit a doua oară, Iosif a fost cunoscut de fraţii săi, şi faraon a aflat din ce neam era Iosif.
14. Apoi Iosif a trimis să cheme pe tatăl său, Iacov, şi pe toată familia lui, şaptezeci şi cinci de suflete.
15. Iacov s-a coborât în Egipt, unde a murit el şi părinţii noştri.
16. Şi au fost strămutaţi la Sihem şi puşi în mormântul pe care îl cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la fiii lui Emor în Sihem.
17. Se apropia vremea când trebuia să se împlinească făgăduinţa pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut şi s-a înmulţit în Egipt,
18. până când s-a ridicat un alt împărat, care nu cunoştea pe Iosif.
19. Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru şi a chinuit pe părinţii noştri, până acolo ca să-şi lepede pruncii, ca să nu trăiască.
20. Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său.
21. Şi, când a fost lepădat, l-a luat fiica lui faraon şi l-a crescut ca pe copilul ei.
22. Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi în fapte.
23. El avea patruzeci de ani, când i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.
24. A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit şi a omorât pe egiptean.
25. Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mâna lui le va da izbăvirea; dar n-au priceput.
26. A doua zi, când se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor şi i-a îndemnat la pace. „Oamenilor”, a zis el, „voi sunteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?”
27. Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său, l-a îmbrâncit şi i-a zis: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi?
28. Vrei să mă omori şi pe mine cum ai omorât ieri pe egiptean?”
29. La auzul acestor vorbe, Moise a fugit şi s-a dus de a locuit ca străin în pământul Madian, unde a născut doi fii.
30. Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustiul muntelui Sinai, în para focului unui rug.
31. Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta; şi, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,
32. care i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite.
33. Domnul i-a zis: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.
34. Am văzut suferinţa poporului Meu care este în Egipt, le-am auzit gemetele şi M-am coborât să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.”
35. Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, când au zis: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător?”, Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului care i se arătase în rug.
36. El i-a scos din Egipt şi a făcut minuni şi semne în Egipt, la Marea Roşie şi în pustiu, patruzeci de ani.
37. Acest Moise a zis fiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un Proroc ca mine: de El să ascultaţi.”
38. El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustiu, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.
39. Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt;
40. şi au zis lui Aaron: „Fă-ne nişte dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.”
41. Şi, în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului şi s-au bucurat de lucrul mâinilor lor.
42. Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea Prorocilor: „Mi-aţi adus voi vite înjunghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustiu, casă a lui Israel?…
43. Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.”
44. Părinţii noştri aveau în pustiu Cortul întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse.
45. Şi părinţii noştri l-au adus, la rândul lor, sub povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţara stăpânită de neamurile pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David.
46. David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.
47. Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.
48. Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul:
49. „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de Casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?
50. N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…”
51. …Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
52. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât.
53. Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…”

Acuzaţiile care i-au fost aduse lui Ştefan au dus la arestarea şi la judecarea lui de către Sinedriu. Conform tradiţiei iudaice, Legea şi templul sunt doi dintre cei trei stâlpi pe care se sprijină lumea, cel de-al treilea fiind faptele bune. Simpla insinuare a ideii că ceremoniile mozaice n-ar mai fi fost valabile era considerată un atac asupra celor mai sacre lucruri din iudaism; de aici şi acuzaţia de blasfemie (Faptele 6:11).

Răspunsul dat de Ştefan este cel mai lung discurs din cartea Faptele apostolilor, semn al importanţei lui majore. Deşi la prima vedere nu pare decât o expunere greoaie a istoriei lui Israel, ar trebui să-l privim prin prisma legământului din Vechiul Testament şi a modului în care profeţii au recurs la structura acestuia când s-au ridicat ca reformatori religioşi şi au chemat poporul înapoi la respectarea cerinţelor lui.

Acesta constituie probabil fundalul discursului lui Ştefan. Când i s-a cerut să-şi explice acţiunile, el nu s-a străduit să respingă acuzaţiile sau să-şi apere credinţa, ci a ridicat glasul cum şi-l ridicau profeţii de odinioară când prezentau cazul (pricina) lui Dumnezeu împotriva Israelului. Lunga recapitulare a relaţiei pe care a avut-o Dumnezeu cu Israel în trecut a avut menirea de a evidenţia nerecunoştinţa şi neascultarea poporului.

Spre finalul cuvântării (vers. 51-53), Ştefan nu mai este acuzatul, ci profetul-avocat al lui Dumnezeu care susţine cazul Său împotriva acestor conducători. Dacă părinţii lor se făcuseră vinovaţi de uciderea profeţilor, ei se făceau vinovaţi cu atât mai mult. Trecerea de la „părinţii noştri” (vers. 11,19,38,44,45) la „părinţii voştri” este semnificativă: Ştefan s-a desolidarizat de propriul popor şi a luat poziţie clară de partea lui Isus. Preţul avea să fie uriaş, însă cuvintele lui nu au indicat nicio urmă de teamă sau de regret.

Când ai fost pus cel mai recent în situaţia de a lua o poziţie fermă şi fără compromisuri de partea lui Isus? Ce ai făcut? Dacă ai ezitat, ce schimbări ar trebui să faci?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO