Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre, – Psalmii 95:1

Biserica pe care o îndrăgesc şi de care aparţin este situată în campusul unui liceu adventist cu internat, aşa că, în general, se cântă imnuri pe care le preferă adolescenţii. Noi cei cărora ne e dor de vechile imnuri clasice şi gospel ne bucurăm să le intonăm la întâlnirile de sâmbătă seara, frecventate în principal de membrii mai în vârstă şi de copiii mici. Din nefericire, nu am o voce frumoasă, ca unii dintre membrii familiei mele, dar pot scoate strigăte de bucurie, iar cei de lângă mine sunt destul de cumsecade să ignore că mai cânt şi fals.

Au existat ocazii în care eforturile mi-au fost apreciate. Când erau mici, copiii noştri aveau o raţă cu câteva particularităţi – îi era frică de apă, aşa că, atunci când o puneau pe apă, dădea din labe disperată spre mal şi pământ sigur. Fericită să fie pe uscat, stătea pe scările din spate şi „cânta” vocal în timp ce eu cântam la pian. Se pricepea chiar şi mai puţin decât mine, dar asta n-o oprea!

Apoi mai era şi pisica noastră flocoasă şi roşcată. Odată, părea să se fi înecat cu ceva, aşa că am pus-o în maşină şi am dus-o la veterinar, la câţiva kilometri distanţă. La volan, am început să cânt şi am observat că, ori de câte ori mă opream, pisica mieuna jalnic până când reluam cântatul, spre mulţumirea ei şi amuzamentul meu. (Mâncase ceva şi îşi rănise esofagul, dar şi-a revenit.)

Deşi abilităţile mele muzicale sunt limitate, sunt încântată de interpretările magnifice ale altora. Nici nu îmi pot imagina cum vor suna corurile în cer. Chiar şi mai uluitoare e ideea că ne vom putea alătura lor în intonarea imnurilor de laudă pentru Domnul domnilor şi împăratul împăraţilor.

Fiul meu cel mare cânta la pian şi la trompetă şi a activat în coruri şcolare. Fratele lui cânta la pian şi la trombon şi a făcut parte din coruri în liceu şi în colegiu. Soţul meu e bariton şi obişnuiam să avem serate muzicale acasă, eu cântând la pian, iar ei, la instrumentele lor. Poate că în cer ne putem reface formaţia muzicală familială în cine ştie ce loc ferit din vastul univers. Ne-ar plăcea să ne asculţi şi îţi promit că nu vor fi note scăpate sau false.

Mary Jane Graves

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn