Să trăim pentru Dumnezeu
Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.”
1 Petru 3:12
Scriitorii biblici știau că oamenii sunt păcătoși. Cum să nu cunoască această realitate când se confruntau cu ea la fiecare pas? De asemenea, erau conștienți că ei înșiși erau păcătoși (vezi 1 Timotei 1:15). Știau că păcatul este o problemă gravă, pentru rezolvarea căreia a fost necesară moartea lui Isus Hristos. Dar, mai presus de toate, știau că Hristos are putere să ne schimbe viața și să ne facă oameni noi.
1 Timotei 1:15
O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.1 Petru 4:1
Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul;
Şi Petru abordează acest subiect – viața creștinilor după ce ei s-au predat lui Hristos și s-au botezat. Schimbarea lor este atât de mare, încât cei din jur o vor remarca. El nu susține totuși că schimbarea ar fi întotdeauna ușoară, ci ne reamintește că, pentru a obține biruinţa promisă, uneori trecem şi prin suferinţă (1 Petru 4:1).
Apoi abordează o temă prevalentă în Biblie: iubirea în viața celui care crede în Isus. „Dragostea”, scrie el, „acoperă o sumedenie de păcate”. Când iubim şi când iertăm, reflectăm iubirea lui Isus față de noi și iertarea Sa.
SUPLIMENT PENTRU DISCUȚIA ÎN GRUPE
ÎNTREBĂRI ȘI SUGESTII PENTRU PĂRTĂȘIE
- Bun venit la studiu fiecărui membru al grupei Școlii de Sabat și musafirilor!
- Pregătiţi-vă să împărtăşiţi în grupă un răspuns primit la rugăciune în cursul săptămânii.
- Pregătiţi-vă să povestiți ceva ce ați trăit sau auzit săptămâna trecută! Ce semnificație credeți că are evenimentul respectiv pentru dumneavoastră personal, pentru biserică și pentru lume?
- Să ne rugăm pentru persoanele de pe lista noastră de rugăciune:
Cineva din familie
Cineva dintre rude
Cineva dintre prieteni
Cineva dintre vecini
Cineva din biserică
ÎNTREBĂRI PENTRU DEZBATERE
EXPLICAȚIE
- În ce aspecte îi îndeamnă Petru pe creștini să atingă idealul unității?
- Care este legătura dintre suferința fizică și biruința asupra păcatului?
- Ce schimbări se manifestă în viața unui creștin și care este reacția celorlalți?
- Ce apel face Petru la cei credincioși, în privința modului de viață din trecut?
- Cum spune Petru că trebuie să trăim în perspectiva sfârșitului tuturor lucrurilor?
APLICAȚIE
- De ce putem considera că îndemnurile lui sunt încă de actualitate?
- Ce suferințe îndurăm în lupta cu păcatul și cum putem birui?
- Dați exemple din viața personală despre aceste schimbări și reacția cunoscuților!
- De ce nu mai este acceptabil un astfel de mod de viață pentru un creștin?
- Ale cui păcate le acoperim atunci când iubim: pe ale noastre sau pe ale altora? Explicați răspunsul!
SUGESTII PRACTICE
- Ce lucru practic puteți învăța din acest studiu și cum îl veți aplica?
- Care este planul misionar al grupei voastre? Discutați continuarea lui sau, dacă nu aveți unul, alcătuiți-l!
- În timp ce ascultați sau vizionați vestea misionară pentru Sabatul acesta, culegeți eventuale idei misionare pe care să le aplicați!
Ştirea misionară video pentru Sabatul acesta poate fi vizionată accesând una dintre adresele de Internet:
resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Scoala de Sabat”).
BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI
STUDIU LA RÂND
- Despre ce spune înțeleptul că este școala înțelepciunii?
- Ce este mai bine decât să împarți prada cu cei mândri?
- Cine se supără de orice lucru bun?
- Ce fel de moștenire nu va fi binecuvântată la sfârșit?
- Cine întemeiase școlile prorocilor în Israel?
Emisiunea „Școala Cuvântului” – Speranța TV (integral, pentru toată săptămâna):
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO