Dor de cuvânt

Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. (Psalmii 139:16)

Am crescut într-o familie ortodoxă, în care mama, atât cât ştia şi ea, a încercat să ne înveţe despre Dumnezeu, prin tradiţiile şi obiceiurile moştenite. Toate bune, dar noi nu aveam în casă nicio Biblie. Aşa am crescut până la 14 ani, când tata a primit o Biblie (versiunea Cornilescu), din care a încercat să citească. Pentru că nu a priceput prea multe, Biblia şi-a găsit locul lângă celelalte cărţi din bibliotecă.

Terminasem clasa a VIII-a, eram în vacanţa de vară şi într-o zi am luat Biblia de pe raft şi am început s-o citesc chiar de la prima pagină (Geneza 1:1). Numai că mi se întâmpla un lucru neobişnuit: adormeam (ceea ce nu era în firea mea). După vreo trei săptămâni, mama a observat ce mi se întâmpla şi m-a îndemnat să citesc altceva, pentru că, după părerea ei, Biblia era o carte pentru preoţi, nu pentru adolescenţi. Am abandonat cititul, dar unele lucruri pe care le-am descoperit în carte mi-au rămas în minte: cele Zece Porunci, ziua de Sabat, alimentaţia specială – toate m-au impresionat. Deşi am încercat să găsesc un răspuns, n-am reuşit. Eram convinsă însă că există un singur Dumnezeu, Creator a tot ce exista în jurul meu.

Timpul s-a scurs repede: liceul, facultatea, căsătoria cu un tânăr care făcea parte dintr-o familie neoprotestantă – toate s-au desfăşurat în viaţa mea, fără ca eu să mai am vreun contact cu Biblia.

Într-una din zile, când eram în vizită la ea, mama soacră mi-a spus despre nişte conferinţe biblice care se ţineau la o altă biserică. Se oferea drept cadou de participare o Biblie cu explicaţii. Am simţit o mare dorinţă să merg. Senzaţia de foame după Cuvântul lui Dumnezeu a pus stăpânire pe mine şi doream din toată inima să aflu răspuns la întrebările mele. Trecuseră nouă ani de când nu mai pusesem mâna pe Sfânta Scriptură. Mi-am dat seama că tânjeam după Dumnezeu în viaţa mea.

Domnul mi-a vorbit: „Copilul Meu, îţi aduci aminte momentele în care ai aflat despre Mine din Cuvântul Meu? De atunci aştept să te întorci. Am vegheat paşii tăi zi de zi, am avut răbdare să înţelegi dragostea Mea pentru tine şi am aşteptat cu mare bucurie ziua aceasta.” Era marea zi a hotărârii mele de a fi a Lui pentru totdeauna.

Recunoştinţa mea se revarsă din toată inima, cu mulţumire, pentru tot ce a făcut Domnul pentru mine. A trimis Duhul Sfânt să mă îndrume în citirea Cuvântului Său şi n-am mai adormit! Am ales să fiu copilul Lui şi să merg cu El pe calea veşniciei! Vrei şi tu să-L urmezi?

Daniela Popovici, Suceava, Moldova