Cea mai mare nevoie a lumii

Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la Locul Lui cel Sfânt? Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată. (Psalmii 24:3,4)

Prin tinerii şi copiii de astăzi, Dumnezeu doreşte să arate lumii aceleaşi adevăruri pline de putere pe care le-a arătat prin aceşti bărbaţi. Povestea lui Iosif şi a lui Daniel este o ilustraţie a ceea ce va face El pentru cei care I se supun şi care caută din toată inima să-I împlinească planul.

Cea mai mare nevoie a lumii este de bărbaţi care să nu se lase cumpăraţi sau vânduţi, bărbaţi care să fie cinstiţi şi credincioşi în adâncul sufletului lor, bărbaţi care să nu se teamă să spună păcatului pe nume, bărbaţi care să-şi facă datoria cu aceeaşi conştiinciozitate cu care acul busolei indică nordul, bărbaţi care să facă ce este corect, chiar dacă s-ar prăbuşi cerurile.

Însă un asemenea caracter nobil nu este rezultatul unei întâmplări; nu se datorează unor favoruri sau înzestrări speciale ale providenţei divine, ci este rezultatul autodisciplinării, al alegerii de a subordona firea inferioară firii superioare – de a renunţa la eu pentru a sluji din iubire lui Dumnezeu şi oamenilor.

Tinerilor trebuie să le fie întipărit în minte adevărul că talentele pe care le au nu le aparţin. Putere, timp, intelect – nu sunt decât nişte comori împrumutate. Ele Ii aparţin lui Dumnezeu şi fiecare ar trebui să ia decizia de a le folosi în modul cel mai nobil. Tânărul este o ramură de la care Dumnezeu aşteaptă roade, un administrator al cărui capital trebuie să aducă venituri, o lumină care să strălucească în întunericul lumii.

Fiecare tânăr, fiecare copil trebuie să-L onoreze pe Dumnezeu şi să înno bileze omenirea. Primii ani din viaţă, profetul Elisei şi i-a petrecut în liniştea vieţii de la ţară, învăţând de la Dumnezeu şi din natură şi disciplinându-se prin intermediul unei ocupaţii utile. Într-o vreme în care apostazia era aproape generală, familia al cărui cap era tatăl său se număra printre cele care nu-şi plecaseră genunchiul înaintea lui Baal. Căminul lor era un loc în care Dumnezeu era onorat şi în care îndeplinirea cu conştiinciozitate a sarcinilor era regula vieţii de zi cu zi.

Fiul unui fermier înstărit, Elisei se apucase de munca ce îi era cel mai la îndemână. Deşi avea calităţile unui conducător, pregătirea lui a constat în îndeplinirea îndatoririlor obişnuite ale vieţii. Pentru a putea conduce cu înţelepciune, trebuia să înveţe să se supună. Prin credincioşia în lucrurile mici, a fost pregătit să poarte răspunderi mai grele.

Educaţie, pp. 57-58