Hohote de râs
El îţi umple gura cu strigăte de bucurie şi buzele, cu cântări de veselie.
(Iov 8:21)
În vara când împlinisem zece ani, mama a observat că aveam tendinţa să dezvolt atitudini necuviincioase. Tonul sarcastic şi datul ochilor peste cap scoteau în evidenţă un spirit critic şi refuzul de a-mi îndeplini treburile. „Nu te mai recunosc”, mă învinuia mama, „mi-e dor de fetiţa mea veselă, care se trezeşte dimineaţa, râde şi zâmbeşte tot timpul, gata să sară în ajutor.”
Aşa că şi-a trimis fiica „impostoare” în arest la domiciliu la masa din sufragerie, după ce vasele de la micul dejun au fost spălate.
În dimineaţa aceea, citind o carte, nu prea mi-a păsat că eu trebuia să stau înăuntru când toţi ceilalţi se jucau afară. Dar, după un prânz singuratic, în care nu a fost inclusă porţia de îngheţată, aşa cum primise sora mea, am cerut permisiunea să vorbesc.
-Mamă, ce să fac ca să fiu eliberată de pedeapsă?
-Ai nevoie de o inimă schimbată, mi-a răspuns ea. Astăzi vei sta la masa din sufragerie ca să te gândeşti la ce înseamnă asta. Mâine vom exersa atitudinea de bună dispoziţie.
Neastâmpărul meu şi îndemnul mamei m-au făcut, în cele din urmă, să-mi plec capul şi să mă rog: „Te rog, bunule Isuse, ajută-mă să am din nou o inimă binevoitoare. Vreau să ies afară şi să mă joc.” Folosindu-se de motivaţiile mele de copil, mama m-a îndrumat şi m-a ajutat să-mi formez nişte obiceiuri bune.
În acea după-amiază am memorat versetul care spune: „O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele” (Proverbele 17:22). Mi-am dat seama că o inimă veselă va fi plină de recunoştinţă, care se va vedea pe faţa mea: „O inimă veselă înseninează faţa” (Proverbele 15:13). Am realizat că zâmbetul meu îi face pe cei din jur să-mi zâmbească, astfel că zâmbetul se întoarce de obicei la dătător: „O privire prietenoasă înveseleşte inima, o veste bună întăreşte oasele” (Proverbele 15:30). În final, am învăţat că a fi vesel nu e doar o poruncă de-a mamei pe care trebuie să o respect, ci că acest lucru influenţează sănătatea tuturor celor din jur, inclusiv a mea.
De curând, trecând printr-o perioadă mai dificilă, mi-am adus aminte de lecţia veseliei şi m-am rugat: „Mi-e inima împovărată, Doamne! Îndepărtează de la mine nefericirea. Vreau să fiu veselă. Am nevoie de bucurie în suflet!” Şi atunci am experimentat făgăduinţa bucuriei. Vei vedea şi tu cum Dumnezeu „îţi va umple gura cu strigăte de bucurie şi buzele, cu cântări de veselie”, dacă-L vei lăsa pe El să facă schimbarea în dreptul tău.
REBECCA TIMON
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
