Scopul revenirii Domnului Isus

Studiul XIII – Trimestrul III

Luni , 22 septembrie 2014

 

 

Marele plan de răscumpărare va atinge punctul culminant la a doua venire a Domnului Hristos. Dacă El nu ar reveni, întruparea, moartea şi învierea Sa nu ar avea cum să ne aducă mântuirea.

2. Care este unul dintre motivele principale ale revenirii lui Isus? Matei 16:27

Matei 16

27. Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Viaţa nu este întotdeauna dreaptă. De cele mai multe ori nu suntem trataţi corect, suferim chiar dacă suntem nevinovaţi, în vreme ce răul prosperă şi mulţi nu primesc ce merită. Totuşi noi ştim că răul şi păcatul nu vor stăpâni la nesfârşit, fiindcă Domnul Isus va veni ca să dea fiecăruia „după fapta lui” (Apocalipsa 22:12).

Apocalipsa 22

12. „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.

De aici reiese că, înainte de revenirea Sa, trebuie să aibă loc o judecată care să stabilească soarta fiecărui om. Mântuitorul a făcut aluzie la ea în pilda nunţii fiului de împărat (Matei 22:11-13). Dar, chiar dacă suntem judecaţi după faptele noastre, nu înseamnă că suntem mântuiţi prin fapte sau în funcţie de meritele personale. Mântuirea este prin harul lui Dumnezeu şi este primită prin credinţa în Isus (Marcu 16:16; Ioan 1:12), iar faptele constituie dovada mântuirii.

Matei 22

11. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
12. „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit.
13. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Marcu 16

16. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.

Ioan 1

12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

Matei 16:27 subliniază ideea că vom fi răsplătiţi după faptele noastre, că, în sfârşit, ni se va face dreptate.

Matei 16

27. Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Un alt lucru important care va avea loc la revenirea Sa este învierea celor care au adormit în Hristos şi răsplătirea lor cu viaţa veşnică. Făgăduinţa revenirii şi a învierii este deosebit de importantă pentru noi, cei care aşteptăm să-i revedem pe cei dragi ai noştri care au murit.

„În timp ce pământul se zguduie, fulgerele strălucesc şi tunetele fac să răsune cerul, glasul Fiului lui Dumnezeu îi cheamă afară pe sfinţii care au adormit. El priveşte spre mormintele celor drepţi şi, ridicând braţele spre cer, strigă: «Treziţi-vă, treziţi-vă, treziţi-vă, voi, care dormiţi în ţărână, şi ieşiţi!». Pe tot cuprinsul pământului, morţii vor auzi acest glas şi cei care vor auzi vor trăi. Şi pământul întreg va răsuna de vuietul acelei armate nespus de mari din fiecare naţiune, neam, limbă şi popor. Ei ies din închisoarea morţii îmbrăcaţi în slavă nemuritoare, strigând: «Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? » (1 Corinteni 15:55). Şi cei drepţi care sunt în viaţă şi sfinţii înviaţi îşi unesc glasul într-un strigăt de biruinţă prelung şi fericit.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 644

*

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL III

Obadia 1

 
1. Prorocia lui Obadia. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre Edom: – Noi am auzit o veste din partea Domnului, şi un sol a fost trimis cu ea printre neamuri, zicând: „Sculaţi-vă, să mergem împotriva Edomului ca să ne războim cu el!” –
2. „Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai dispreţuit.
3. Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: „Cine mă va arunca la pământ?”
4. Dar, chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul.
5. Dacă ar fi intrat la tine nişte hoţi sau nişte tâlhari de noapte – cum eşti de pustiit! – ar fi luat ei oare mai mult decât ar fi putut? Dacă ar fi venit nişte culegători de vie la tine, n-ar fi lăsat ei niciun strugure pe urmă?
6. Vai! Ce scormonit este Esau! Cum i s-au descoperit comorile!
7. Toţi cei uniţi cu tine te-au izgonit înapoi până la hotar, prietenii tăi te-au înşelat şi te-au stăpânit. Cei ce mâncau din pâinea ta ţi-au întins curse pe care nu le-ai băgat de seamă!
8. Oare, zice Domnul, nu voi pierde Eu în ziua aceea pe cei înţelepţi din Edom şi priceperea din muntele lui Esau?
9. Vitejii tăi, Temane, se vor înspăimânta, pentru ca toţi cei din muntele lui Esau să piară în măcel.
10. Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine şi vei fi nimicit cu desăvârşire pentru totdeauna.
11. Căci în ziua când stăteai în faţa lui, în ziua când străinii îi luau averea, când străinii intrau pe porţile lui şi aruncau sorţul asupra Ierusalimului, şi tu erai atunci ca unul din ei!
12. Nu trebuia să te uiţi mulţumit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuia să te bucuri de copiii lui Iuda, în ziua pieirii lor, şi nu trebuia să vorbeşti cu semeţie, în ziua strâmtorării!
13. Nici nu trebuia să intri pe porţile poporului Meu, în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuia să te bucuri de nenorocirea lui, în ziua prăpădului lui, şi nu trebuia să pui mâna pe bogăţiile lui, în ziua prăpădului lui!
14. Nu trebuia să stai la răspântii, ca să nimiceşti pe fugarii lui, şi nici nu trebuia să dai în mâna vrăjmaşului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului!
15. Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.
16. Căci, după cum aţi băut paharul mâniei, voi cei de pe muntele Meu cel sfânt, tot aşa toate neamurile îl vor bea necurmat; vor bea, vor sorbi din el şi vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată.
17. Dar mântuirea va fi pe muntele Sionului, el va fi sfânt, şi casa lui Iacov îşi va lua înapoi moşiile.
18. Casa lui Iacov va fi un foc, şi casa lui Iosif, o flacără; dar casa lui Esau va fi miriştea pe care o vor aprinde şi o vor mistui; şi nu va mai rămâne niciunul din casa lui Esau, căci Domnul a vorbit!
19. Cei de la miazăzi vor stăpâni muntele lui Esau, şi cei din câmpie, ţara filistenilor; vor stăpâni şi ţinutul lui Efraim şi al Samariei; şi Beniamin va stăpâni Galaadul.
20. Dar prinşii de război ai acestei oştiri a copiilor lui Israel vor stăpâni ţara canaaniţilor până la Sarepta, şi prinşii de război ai Ierusalimului care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de miazăzi.
21. Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sionului ca să judece muntele lui Esau. Dar împărăţia va fi a Domnului.”
 

Postări conexe

1 comentariu

  • Iacov cap. 4 cu versetul 11 Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi, dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător. 12 Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?

  • serpasul Domnului

    „Am impresia că ceea ce facem noi, de mii de ani, este să căutăm rețete pentru înnobilarea lutului. Dacă lucește mai bine, dacă are forma mai frumoasă, dacă este pictat mai frumos și așezat într-un cadru mai potrivit, avem impresia că are valoare mai mare.

    „Nu cumva ceea ce facem noi este să pregătim o expoziție de vase de lut? Vase de lut goale. Probabil cu același lucru se ocupau și fariseii, și de aceea Domnul le reproșează acest lucru: Matei 23:25-28 – Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare. Fariseu orb! Curăță întâi partea dinlăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinlăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurățenie. Tot așa voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinlăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege.

  • serpasul Domnului

    După șase mii de ani de experimente nereușite, noi credem că a sosit momentul să ne întoarcem la soluția lui Dumnezeu. Este vremea să recunoaștem că tragedia petrecută în Eden trebuie răsturnată, că ceea ce a despărțit omul acolo trebuie să unească Dumnezeu din nou, și că aceasta este vestea bună, în esența ei. Comoara trebuie să Se întoarcă înapoi în templul ei – singura metodă prin care vasele de lut pot ajunge vase de cinste în casa Împăratului nostru, terebinți ai neprihănirii, un sad al Domnului.

    „Vasul de pământ nu are nicio valoare! Nimic! Zero! Ceea ce contează este prezența comorii. Dacă nu, este doar un „ostraka,” un ciob de lut ars care nu folosește la nimic. De aceea, fac apel acum la un alt fel de creștinism: Să renunțăm la lustruirea cioburilor. Să renunțăm la orgoliul vasului de lut. Să încetăm a mai arunca resursele noastre pentru a împodobi cumva ceea ce nu are nicio valoare.”

  • Ilie Cristian

    ‘Serpasul Domnului’, tu si orice alt dizident AZS aveti in comun doua dileme: una referitoare la riscul ca, in controversa cu AZS in care va situati, adevarul sa nu va dea voua dreptate, situatie pe care ‘instinctul de conservare’ va sugereaza s-o negati cu orice pret, si cealalta referitoare la posibilitatea ca ‘noile adevaruri’ cu care va justificati sa fie doar inventii umane, asa ca luptati cu disperare sa prindeti orice ocazie si sa subliniati orice posibila evidentiere a ‘sperantei’ voastre de indreptatire. Prelungirea acestei situatii, dincolo de riscul ca totul sa se termine mai repede decat mereu exageratele estimari umane, va erodeaza si va consuma capacitatile psihologice si spirituale, care ar trebui mentinute si dezvoltate prin normalitatea pasnica a simplei comuniuni spirituale cu Dumnezeu si poporul apartenent Imparatiei Sale, si in plus va poate umple si cu vinovatia ‘reusitei’ de a influenta prin ‘luptele’ si exemplul vostru, spre directii gresite, si alte persoane.
    Biserica AZS, „trupul lui Hristos” din prezent, „stalpul si temelia adevarului” deplin, nu e lepadata de Cel Ce ii este, „peste toate lucrurile”, Cap, si El nu a delegat pe nimeni altcineva pentru rolul acesta. Lucrarea celui in care „zace toata lumea” aceasta a facut ca inimile celor ce vor „sa primeasca [doar] dragostea adevarului” sa se inchida, dar Domnul lor nu le-a parasit ci este inca „la usi”, iar cand necesara „iesire din Babilon”-ul tuturor falselor adevaruri, promovate atat de prodigios acum, va fi completa, El va ocupa si tronul individualitatii afective ce-I apartine de drept in exclusivitate. Dar comunitatea autentica a poporului Sau este indiscutabil una singura: „aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus”.
    Si daca Templul din cer este curatit de numele falsilor credinciosi, templul inimii fiecaruia trebuie curatit prin alegeri personale de orice alt ‘domn’ decat autenticul Domn al autenticei iubiri, iar „templul lui Dumnezeu” care este Biserica trebuie de asemenea curatit de persoanele ce-si servesc alti idoli decat pe Cel Ce este Capul „trupului” Sau. Asa ca orice dizidenta Azs nu este decat, in cel mai bun caz, o temporara emigrare din Israel in patriile ‘altora’ din jur.

  • serpasul Domnului

    Ilie Cristian, daca ai lasa ca D.SF.sa te faca sa intelegi cea ce am scris mai sus cu siguranta nu ai fi comentat in stilul care ai facut-o, nu, acest fel de a vb al tau nu e nici pe departe cel al lui Isus daca ar fi in locul tau si ar vb cu mine, imi pare rau pt tine, dar esti sadic in vb.

    Eu am spus clar si raspicat ca evenimentul care va declansa venirea lui Isus pe norii cerului, este nunta Mielului, care inseamna unirea dintre divin si uman, deasta spun ca acest eveniment este primordial, tocmai implinirea acestui eveniment va declansa si pe celalat, adica revenirea luiIsus, de aceea nu a venit ISUS, ptca inca nu s-a implinit acesta, venirea lui Isus in inima mai intai, stai si cugeta mai mult nu te mai grabii sa spui tot felul de vb fara rost doar ptca asa vezi tu, eu tot ce am spus nu am spus de la mine, e dovedit cu scriptura, citeste te rog la Daniel 8,14 la Maleahi 3, 1-3 si lasa ca D.SF sa te faca sa intelegi ca de fapt aceasta lucrare are loc inainte de venirea lui Isus pe norii cerului, curatarea fiilor lui Levi trebuie sa aiba loc inainte de venirea lui Isus, intrarea solului legamantului in templul lui are loc inaintea venirii lui.Vezi UNDE SE AJUNGE CAND NU SE INTELEGE CA INAINTE DE REVENIREA LUI TREBUI SA AIBE LOC O LUCRARE SI DOAR DUPA IMPLINIREA ACESTEI LUCRARI DE CURATARE DE UNIRE CU DIVINUL, NUMAI ATUNCI VA PUTEA VENII ISUS, VENIREA LUI PE NORI E DOAR O CONSECINTA A INTARII LUI IN TEMPLUL INIMII CELOR CE-L VOR ACCEPTA, EL VA VENI CA SA -I SALVEZE PE ACESTIA.

  • serpasul Domnului

    Ilie Cristian, daca ai lasa ca D.SF.sa te faca sa intelegi cea ce am scris mai sus cu siguranta nu ai fi comentat in stilul care ai facut-o, nu, acest fel de a vb al tau nu e nici pe departe cel al lui Isus daca ar fi in locul tau si ar vb cu mine, imi pare rau pt tine, dar esti sadic in vb.

    Eu am spus clar si raspicat ca evenimentul care va declansa venirea lui Isus pe norii cerului, este nunta Mielului, care inseamna unirea dintre divin si uman, deasta spun ca acest eveniment este primordial, tocmai implinirea acestui eveniment va declansa si pe celalat, adica revenirea luiIsus, de aceea nu a venit I

  • serpasul Domnului

    Ilie Cristian, daca ai lasa ca D.SF.sa te faca sa intelegi cea ce am scris mai sus cu siguranta nu ai fi comentat in stilul care ai facut-o, nu, acest fel de a vb al tau nu e nici pe departe cel al lui Isus daca ar fi in locul tau si ar vb cu mine, imi pare rau pt tine, dar esti sadic in vb.

    Eu am spus clar si raspicat ca evenimentul care va declansa venirea lui Isus pe norii cerului, este nunta Mielului, care inseamna unirea dintre divin si uman, deasta spun ca acest eveniment este primordial, tocmai implinirea acestui eveniment va declansa si pe celalat, adica revenirea luiIsus, de aceea nu a venit I

  • Ilie Cristian

    „…cel mai important eveniment nu este venirea lui Isus pe norii cerului”…
    „…ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” Dar daca spiritul razvratirii continua sa ramana cel pe care-l nutresti in sufletul tau, nu este pentru tine ceva nepotrivit noroiul cizmelor dezaprobarii, cu care, fara sfiala, intri in locul, delicat si sfant, al sufletelor ce iubesc revenirea lui Isus… Si astfel ‘calauzesti’ aici si acest gen de spirite…
    In eventualitatea ca mai catadicsesti sa iei totusi in seama si alte opinii decat cea care v-a inrolat pe voi pentru aceasta ‘elevata’ lupta, iti arat, in zona de argumentatii pe care din nou ai deschis-o tu aici, nisipul erorii pe care iti construiesti toata aceasta incumetata si provocatoare ‘reforma’. ‘Evenimentul’ „nuntii fiului de imparat” descris in parabola lui Isus, care nu e totuna cu „nunta Mielului” din Apocalips, descrie perspectiva dramatica, a unui raspuns neglijent sau prea slab, din partea celor ce astfel nu reusesc sa beneficieze de oferta inaltatoare, dar in cele din urma transanta, a harului salvator divin. Descrierea avertizatore a lui Isus culmineaza cu surpriza tipologica a celui ce se trezeste tratat, corespunzator incumetatei lui increderi in presupusa valoare a oricarei alte haine decat cea potrivita cadrului special al unei nunti regale, printr-un refuz al accesului, si totodata o condamnare efectiv incriminatorie. Toata aceasta situatie descrie, pe de-o parte, vestea extraordinar de buna a inceputului procesului verificarii (‘judecata de cercetare’), in vederea indreptatirii lor, a celor ce pot in sfarsit sa beneficieze de ispasirea deplin rascumparatoare a iubirii divine, dar si, de cealalta parte, eliminarea din cadrul fericit al acestei… sarbatori a accesibilitatii spre eternitate, a celor ce trateaza cu indiferenta, superficialitate, sau cu incumetarea propriei ‘originalitati’, o „mantuire atat de mare”. Spiritualizarea excesiva si fortarea textului biblic, ca si a comentariilor Spiritului Profetic care se refera la aceasta parabola, pentru stoarcerea altor ‘revelatii’ in afara „poruncilor lui Dumnezeu si credintei lui Isus”, nu fac decat sa sprijine intentiile acelor entitati spirituale ce, dupa ce „nu si-au pastrat vrednicia, ci si-au parasit locuinta” (Iuda1:6), var sa apara drept „ingeri de lumina”.

  • Bucuria,pacea,speranta,bunatatea,rabdarea sa fie cu toti cei ce Il cautati pe Dumnezeu in adevar!! 🙂 🙂

  • serpasul Domnului

    nu va exista revenire a lui Isus pe norii cerului pana cand mai inainte nu va avea loc nunta Mielului, nunta Mielului va declansa revenirea lui Isus pe norii cerului, ptca atunci are la cine venii, El vine pe norii cerului nu in vederea pacatului, ci ca sa aduca mantuirea sau izbavirea celor ce-L ASTEAPTA, si cine credeti ca-L asteapta? cei ce sunt facuti asemenea chipului Fiului Sau, da?Deci cel mai important eveniment nu este venirea lui Isus pe norii cerului, ci evenimentul ce va declansa venirea Lui, adica nuntaMielului sau unirea dintre divin si uman sau sigilarea.

Răspunde-i lui serpasul Domnului (anulează răspunsul)