Studiul VI – Trimestul III
Joi , 7 august 2014
Paradoxal, viaţa adevărată este posibilă numai prin moarte. Când am primit botezul, am murit faţă de vechea fire şi ne-am ridicat la o viaţă nouă, dar vechea fire nu a dispărut brusc în apa botezului. Observăm că vechile obiceiuri şi înclinaţii reapar şi se luptă să ne ia în stăpânire iarăşi. De aceea, trebuie să avem răbdare şi să răstignim vechea fire nu o dată, ci de nenumărate ori! Domnul Hristos a asemănat viaţa creştină cu purtarea unei cruci.
5. Cum înţelegem pasajul din Luca 9:23,24?
Luca 9
23. Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. 24. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui.După părerea multora, crucea despre care vorbeşte Domnul Isus aici este fie o boală gravă, fie o situaţie neplăcută, fie o dizabilitate permanentă. Însă, dacă citim pasajul cu atenţie, observăm că purtarea crucii este aşezată alături de lepădarea de sine şi este un act care trebuie îndeplinit zilnic şi în toate aspectele vieţii.
Viaţa creştină stă sub semnul crucii: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20). Să nu uităm că, la condamnaţii la moarte prin crucificare, decesul nu survenea imediat, ci după mai multe ore sau chiar zile de agonie. Tot la fel, vechea noastră fire nu moare repede, ci se luptă mult timp să supravieţuiască şi să coboare de pe cruce.
Lepădarea de sine nu este ceva uşor, fiindcă vechea fire nu cedează lesne, nu se lasă răstignită atât de uşor. Şi să nu uităm că nu ne putem răstigni singuri: „Nimeni nu se poate goli singur de sine. Tot ce putem face este să consimţim ca Hristos să îndeplinească această lucrare. Atunci, rugăciunea sufletului va fi: «Doamne, ia-mi Tu inima, căci eu nu pot să Ţi-o dau. Ea este proprietatea Ta. Păstreaz-o curată, căci eu nu pot să o păstrez pentru Tine. Mântuieşte-mă în ciuda mea însumi, în ciuda eului meu slab, necreştinesc. Modelează-mă, şlefuieşte-mă, ridică-mă într-o atmosferă curată şi sfântă, acolo unde un torent bogat din dragostea Ta să-mi pătrundă în suflet.» Nu este de ajuns ca această renunţare la sine să fie făcută doar la începutul vieţii creştine. Ea trebuie reînnoită la fiecare pas spre cer… Numai prin renunţarea constantă la sine şi prin dependenţa de Hristos, suntem în siguranţă.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 159, 160
Este necesar să ne predăm zilnic Domnului.
Care este cea mai recentă experienţă a ta de lepădare de sine? Ce îţi spune aceasta despre viaţa ta creştină?
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II
Ezechiel 41
1. M-a dus în Templu. A măsurat stâlpii; aveau o lăţime de şase coţi de o parte şi o lăţime de şase coţi de alta – aceasta este lăţimea stâlpilor. 2. Lăţimea uşii era de zece coţi; iar canaturile uşii erau late de cinci coţi de o parte şi cinci coţi de cealaltă parte. A măsurat şi lungimea Templului: patruzeci de coţi, şi lăţimea: douăzeci de coţi. 3. Apoi a intrat înăuntru. A măsurat uşorii uşii, doi coţi, uşa, şase coţi, şi lăţimea uşii, şapte coţi. 4. Pe partea dinainte a Templului a măsurat în lungime douăzeci de coţi şi în lăţime douăzeci de coţi; şi mi-a zis: „Acesta este Locul Preasfânt!” 5. A măsurat zidul casei, gros de şase coţi, şi lăţimea odăilor lăturalnice de jur împrejurul Casei, patru coţi. 6. Odăile lăturalnice erau unele peste altele, în număr de treizeci, aşezate în trei caturi; ele dădeau în nişte îmbucături de zid, făcute anume pentru odăile acestea de jur împrejurul Casei, aşa că se sprijineau pe ele, şi nu pe zidul Casei. 7. Odăile, cu cât erau mai sus, cu atât erau mai încăpătoare, şi te suiai la ele ocolind; căci te suiai împrejurul Casei pe o scară şerpuitoare. Astfel era mai mult loc, ca lărgime, în partea de sus a Casei, şi din catul de jos te suiai în catul de sus prin cel de la mijloc. 8. De jur împrejurul Casei se vedea o pardoseală ieşită în afară. Odăile lăturalnice aveau nişte temelii şi erau de o prăjină întreagă, adică şase coţi la unghi. 9. Zidul de afară al odăilor lăturalnice avea o grosime de cinci coţi. 10. Locul gol dintre odăile lăturalnice ale Casei şi odăile dimprejurul Casei avea o lăţime de douăzeci de coţi de jur împrejur. 11. Uşa odăilor lăturalnice dădea în locul gol: o uşă la miazănoapte şi o uşă la miazăzi; şi lărgimea locului gol era de cinci coţi de jur împrejur. 12. Clădirea din faţa locului gol, din partea de apus, avea o lăţime de şaptezeci de coţi, un zid de cinci coţi de gros de jur împrejur, şi era lung de nouăzeci de coţi. 13. A măsurat şi Casa, care avea o lungime de o sută de coţi. Locul gol, clădirea şi zidurile sale aveau de asemenea o lungime de o sută de coţi. 14. Lăţimea feţei Casei şi a locului gol dinspre răsărit era de o sută de coţi. 15. A măsurat lungimea clădirii dinaintea locului gol, pe partea dinapoi a Casei, şi pridvoarele ei de fiecare parte: erau o sută de coţi. 16. Templul şi Casa dinăuntru, tinda de afară, pragurile, ferestrele îngrădite, pridvoarele din jurul celor trei caturi, în faţa pragurilor, erau acoperite cu lemn de jur împrejur. De la pământ până la ferestrele acoperite 17. până deasupra uşii, partea dinăuntrul Casei, partea de afară, tot zidul de jur împrejurul Casei dinăuntru şi din afară, totul era după măsură 18. şi împodobit cu heruvimi şi finici. Între doi heruvimi era un finic. Fiecare heruvim avea două feţe, 19. o faţă de om întoarsă spre un finic de o parte, şi o faţă de leu întoarsă spre celălalt finic, de cealaltă parte; aşa era de jur împrejurul Casei. 20. De la pământ până deasupra uşii erau heruvimi şi finici, şi tot aşa şi pe zidul Templului. 21. Uşorii Templului erau în patru muchii. Şi în faţa Locului Preasfânt era ceva care se vedea 22. ca un altar de lemn, înalt de trei coţi, lung de doi coţi şi lat de doi coţi. Colţurile, temelia şi pereţii lui erau de lemn. Omul acela mi-a zis: „Aceasta este masa care este înaintea Domnului!” 23. Templul şi Locul Preasfânt aveau două uşi. 24. Fiecare uşă avea două canaturi care se întorceau amândouă pe uşi, două canaturi pentru o uşă şi două pentru cealaltă. 25. Pe uşile Templului erau săpaţi heruvimi şi finici, ca şi pe ziduri. În faţa pridvorului de afară erau nişte grinzi de lemn îmbucate între ele. 26. Erau ferestre îngrădite, şi de o parte şi de cealaltă erau finici, şi tot aşa era şi pe laturile pridvorului, pe odăile lăturalnice ale Casei şi pe grinzile de sus.
1 comentariu
Sorin
Dana, ai putea sa dai vreo 3-4 exemple de renuntare la sine?
Cazul văduvei sărace care a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan, este un exemplu de renuntare la sine sau nu?
Isus a spus: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie; căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”
Dana
„Intrebare: Daca un suflet face sacrificii oferind daruri pt.cauza lui Dumnezeu, nu inseamna aceasta renuntarea la sine (eul), luptandu-se pentru a fi asemenea lui Hristos?”
Nu Sorin, aceasta nu inseamna renuntare la sine, si nu asa trebuie sa ne luptam pentru fi asemenea lui Hristos.
Renuntarea la sine este tot una cu renuntarea la firea pamanteasca – legea pacatului si a mortii.
Nu facand fapte (fie ele chiar pentru cauza lui Dumnezeu) scapam de pacat….
PS: Acela era un citat la care te-ai referit tu, nu eu am spus ceea ce scria acolo ci inspiratia divina, eu doar sunt in totalitate de acord….
Sorin
Dana a scris:
Dreptatea sau neprihănirea nu se capătă nici prin lupte chinuitoare sau munci istovitoare, nici prin daruri sau sacrificii, ci ea este dată în dar oricărui suflet care flămânzește și însetează după ea.
Intrebare: Daca un suflet face sacrificii oferind daruri pt.cauza lui Dumnezeu, nu inseamna aceasta renuntarea la sine (eul), luptandu-se pentru a fi asemenea lui Hristos?
Isus a laudat pe femeile care au renuntat la sine pt. cauza lui Dumnezeu sau pt.Isus!
1) Când era Isus în Betania, în casa lui Simon, leprosul,s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui. Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta? Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.” Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine. Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. Adevărat vă spun că oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” (Mt.26:6-13)
2) Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult. A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan. Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie; căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.” (Marcu 12:41-46)
serpasul Domnului
lucrarea de ai face pe oameni neprihaniti, este o lucrare exclusiva a lui Dumnezeu, este initiativa Lui, omul doar trebuie sa accepte sau sa refuze sa imbrace aceasta haina a neprihanirii, Dumnezeu ne respecta alegerea.
Dana
“Omenescul lui Hristos este totul pentru noi. Este lanțul de aur care leagă sufletele noastre de Hristos, și prin Hristos de Dumnezeu. Acesta trebuie să fie studiul nostru. Hristos a fost un om adevărat; El a dovedit umilința Sa devenind om. Și totuși, El era Dumnezeu în trup. Când ne aplecăm asupra acestui subiect am face bine să ascultăm cuvintele spuse de Hristos lui Moise lângă rugul aprins: “Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.” Ar trebui să venim la acest studiu cu umilința unui ucenic, cu inima zdrobită. Studiul întrupării lui Hristos este un teren fertil, care va răsplăti pe cercetătorul care sapă adânc după adevărul ascuns” (YI, 13 octombrie 1898).
Dana
Pe măsură ce conștiința ți-a fost înviorată prin lucrarea Duhului Sfânt, începi să înțelegi ceva din răutatea, puterea, vinovăția și mizeria păcatului; aceasta te determină să privești la el cu scârbă. Simți atunci că păcatul este acela care te-a despărțit de Dumnezeu și că ești rob al puterii răului. Cu cât te zbați mai mult ca să scapi, cu atât mai mult îți dai seama de neputința ta. Aceasta înseamnă că motivele faptelor tale sunt necurate, inima este rea. Înțelegi că viața ți-a fost plină de egoism și păcat. Dorești însă din toată inima să fii iertat, să fii curățit, eliberat. Armonia cu Dumnezeu, asemănarea cu El: ce pot face oare pentru a le obține?{CH 49.1}
Dana
In special pentru Cristian (nu Ilie).
Dreptatea sau neprihănirea nu se capătă nici prin lupte chinuitoare sau munci istovitoare, nici prin daruri sau sacrificii, ci ea este dată în dar oricărui suflet care flămânzește și însetează după ea. „Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate … fără bani și fără plată”. „Neprihănirea lor este de la Mine, zice Domnul”, și „Iată Numele pe care I-L vor da: «Domnul, neprihănirea noastră»” (Isaia 55, 1; 54, 17; Ieremia 23, 6).{CMF 18.2}
mizu
asta m-a facut sa fiu constient de faptul ca viata mea actuala depinde de EL . . . nu de eul meu.
fac tot ce depinde de mine. . . traiesc sanatos. . . dar viata mea este in mana LUI. . .
consider ca fiecare om care vrea sa fie mantuit trebuie sa-si faca partea lui . . .
voia LUI este sfintirea noastra!
sunt incredintat ca EL va face partea LUI
Sabat binecuvantat!
mizu
am o boala mostenita, de fapt un defect genetic, prin care pot sa mor foarte rapid, in plina stare de sanatate
Ilie Cristian
(Din pacate, am inteles destul de tarziu ca aceleasi legi, de care suntem mult mai constientizati in cele ale ‘naturii’ profane, sunt valabile si in lucrurile spirituale, de aceea acum ma straduiesc sa ‘portionez’ delicat cantitatile, si sa evit ingretosantele predici lungi…).
„Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu”-1Ioan4:2. A avut Isus, ca Fiu al omului, o natura diferita de a oricaruia dintre noi, mai putin faptul ca nu a comis nici-odata vreun pacat? Nu. El a mostenit ereditatea intregii linii genealogice din care S-a nascut prin Maria, pana la Adam si Eva. Ce a avut de la inceput a fost insa si nasterea din Duh, din Dumnezeu, pe care toti ceilalti oameni o pot experimenta doar o data cu primirea lui Isus ca Mantuitor si Domn- nasterea din nou, moment pana la care omul acumuleaza si vinovatia unor pacate comise, raspunzand diverselor ispite care apeleaza poftele caracteristice naturii pacatoase: „fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit; apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului”-Iac.1:14.15. Si Isus „a fost ispitit in toate lucrurile ca si noi, (de aici vedem ca natura Lui umana era identica cu a noastra) dar fara pacat”. Asa ca, in plus fata de natura decazuta, de care intr-adevar nu putem fi definitiv scapati decat la revenirea lui Isus in slava vesnica prin care va fi creata atunci si noua noastra natura, trebuie sa ne concentram pe celalat aspect al pacatului, care scapa vederii oamenilor religiosi si acum doua mii de ani ca si astazi: pacatul care „este fara de lege”, pacatul prin omiterea considerarii Legii imparatesti a „slobozeniei” de pacat. Despre Isus statea scris profetic: „vreau sa fac voia ta, Dumnezeule, si legea Ta este in miezul inimii Mele” si „nu uit poruncile Tale”. Isus a fost ispitit ca si noi, dar a ales intotdeauna sa priveasca totul prin prisma Legii neprihanirii, si sa procedeze in consecinta. Asa cum pacatul nu inseamna doar „despartire de Dumnezeu” datorita naturii interioare cu tendinte spre pacat, lucru pentru care nu suntem considerati vinovati, ci si alegerea de a-l comite pe moment prin acceptarea de a ne supune ispitei, situatie care ne face vinovati, tot asa neprihanirea, opusul pacatului, nu inseamna doar schimbarea naturii prin proslavirea de la sfarsit a acesteia, ci si neprihanirea „omului ascuns al inimii”, care alege pas cu pas sa asculte de „dreptarul neprihanirii” prin calauzirea Duhului, construindu-si astfel un acelasi caracter al neprihanirii ca acela dezvoltat de Isus, „Fiul omului”. „Daca ochiul tau este curat, tot trupul tau (‘carnea’, natura decazuta) va fi plin de lumina”.
„In lume veti avea necazuri. Dar indrazniti, Eu am biruit lumea”. Isus spunea lucrul acesta pe cand era inca „in trup”. Aceasta neprihanire, a calauzirii Duhului in armonie cu Legea spirituala a iubirii, in toate privintele si pas cu pas, traita „in trup”, este haina de nunta, fara de care cei ce se vor incumeta sa apara inaintea Imparatului se vor trezi aruncati afara. „Acum voi sunteti curati, din pricina cuvantului pa care vi l-am spus… Vegheati si rugati-va tot timpul, ca sa nu intrati in ispita… Ce v-am spus voua, spun tuturor: vegheati”!
Ilie Cristian
Dragi prieteni, Isus spunea ucenicilor, si odata cu ei, noua tuturor: „Daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea (deci neprihanirea celor cu care sunt comparati, in masura sinceritatii ei, era valabila, dar neindestulatoare) carturarilor si fariseilor (cei mai tari teoreticieni si cei mai dedicati ‘lepadatori de sine’ de atunci), cu nici un chip nu veti intra (si de aceea n-o veti intelege, n-o veti „putea vedea”, cum ii spunea mai tarziu unui fariseu sincer- Nicodim) in Imparatia Cerurilor”. „Dintre toti cei nascuti din femei (care s-au dezvoltat pe baza sincerei dedicari a valorilor omului ‘in sine insusi’), nu s-a sculat nici-unul mai mare ca Ioan Botezatorul, totusi, cel mai mic in Imparatia lui Dumnezeu (care chiar beneficiaza de ceea ce a pus Imparatul la dispozitie) este mai mare decat el”. Concluzia: putem fi valorosi in sine, ca o drahma de aur, si totusi pierduti in tarana de pe jos a casei namaturate. De-abia cand suntem asezati in salba de la gatul stapanei casei, potentialul valorii noastre este cel corect si intreg. Dar s-o luam un pic si din perspectiva concretului…
cristian
Dana, cat timp aloci tu pentru cei in nevoi, cat timp iti ei pentu a implinii nevoile altora, cat timp iti ei pentru slujire, cat timp iti ei pentru familie, cati cersetori ai adus in casa ta in confortul tau, la cati bani ai renuntat sa ajuti pe cei in nevoi. Nu am nevoie de un raspuns, si daca le faci fara nici cel mai mic avantaj sau laude, acesta este inceputul renuntarii la sine.
Dana
Cristian tu crezi ca daca renunti la confort, placeri si multe altele, eul acesta nenorocit care doreste sa iasa in evidenta in orice situatie va muri?! Stii ca sunt multi care au facut aceste lucruri, ex. calugarii… Crezi ca ei sunt sfinti daca au facut asa?!
Eul – firea pamanteasca – legea pacatului si a mortii (acestea trei sunt una si aceiasi) nu poate fi omorat de noi, asta inseamna sa fim eliberati de pacat si nu exista om sa se elibereze singur, ca daca ar fi asa…. ce nevoie mai avem de Hristos?! Noi putem sa-l torturam, sa-l schilodim, insa el va continua sa traiasca bine-merci in noi pana cand vom fi eliberati de pacat.
Ceea ce putem si trebuie sa facem noi este sa lasam ca Duhul Sfant sa ne constientzizeze ca suntem pacatosi – controlati de aceasta lege a pacatului si a mortii (EUL – FIREA PAMANTEASCA), sa-l uram (eul) si sa ne dorim din toata inima sa scapam de el. Mai departe Dumnezeu isi face lucrarea de a ne scapa de pacat (despartirea de Dumnezeu) in momentul cand are loc stergerea pacatelor si unirea cu natura divina – cand vom fi plini de toata plinatatea dumnezeirii, lucrare ce o realizeaza Duhul Sfant la NUNTA MIELULUI.
„NUNTA REPREZINTA UNIREA DINTRE DIVIN SI UMAN” (COL 307)
Dana
Ma refeream la concluzia trasa din postarea Serpasului, nu la convingerea ta in ce priveste credinta. Scuze pentru neclaritate.
Sorin
Dana, eu nu am spus ca am ajuns la concluzia ca Duhul Sfant lucreaza in noi imoptriva vointei noastre.
verifica ce a scris eu mai sus
Dana
Fratilor, da’ de unde ati ajuns voi la concluzia ca Duhul Sfant lucreaza in noi imoptriva vointei noastre?! Serpasul a scris cu totul altceva fata de ceea ce ati inteles voi. Mai cititi o data va rog „asta e o conceptie pagana, cum ca eul moare asa..incet, incet.fiti atenti la lucrarea D.SF.care o face cu putere si rapid, DAR CU ACCEPTUL NOSTRU”.
Marion
„Mântuieşte-mă în ciuda mea însumi, în ciuda eului meu slab, necreştinesc.”
Asta mi se pare cam pe arătură.
Marion
Șerpașule, eul moare de foame! In momentul in care i-ai mai scăpat o faramitura de atenție a înviat instantaneu. Duhul Sfant nu va fi niciodată pe post de „Eu-killer”, trebuie să – I omori cu mâna ta, zilnic.
cristian
Raspunsul este chiar in lectiune:
» Nu este de ajuns ca această renunţare la sine să fie făcută doar la începutul vieţii creştine. Ea trebuie reînnoită la fiecare pas spre cer… Numai prin renunţarea constantă la sine şi prin dependenţa de Hristos, suntem în siguranţă.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 159, 160.
Eu in loc de „eul” asi formula, renuntarea la sine, care mi se pare mai pe intelesul meu.
Sa renunti la confort, la paceri, la timpul tau si multe altele.
Sorin
Eul nostru moare deodata ce Duhul Sfant ia loc pe tronul inimii noastre?
Eu parca stiu ca Duhul Sfant nu ia loc daca nu vreau eu sa Il accept. Duhul Sfant ca si Isus, bate la usa, nu intra cu forta!
serpasul Domnului
Eul, nu moare incet, incet.
ci moare deodata ce D.SF.ia loc pe tronul inimii noasrte, atunci eul nostrum inceteaza sa mai existe, numai in prezenta lui Dumnezeu eul nostru dispare, si asta trebuie sa se intample la unirea dintre umanul nostru cu divinul.
asta e o conceptie pagana, cum ca eul moare asa..incet, incet.fiti atenti la lucrarea D.SF.care o face cu putere si rapid, dar cu acceptul nostru