Studiul 3
Vineri , 20 ianuarie 2012
„O, cât de ineficientă, cât de incapabilă sunt să exprim lucrurile care îmi clocotesc în suflet cu privire la misiunea lui Hristos!… Nu ştiu cum să vorbesc sau să consemnez cu pana vastul subiect al jertfei ispăşitoare. Nu ştiu cum să zugrăvesc subiectele în mod viu, aşa cum mi-au fost ele înfăţişate. Tremur de frică să nu cumva să folosesc cuvinte banale prin care să desconsider marele Plan de Mântuire.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 3, pag. 115
„Iubirea şi mila infinită a Domnului Hristos, sacrificiul pe care l-a făcut în favoarea noastră cer din partea noastră cea mai serioasă şi mai solemnă cugetare. Să stăruim mai mult asupra caracterului scumpului nostru Mântuitor. […] Când contemplăm în acest fel marile teme ale cerului, credinţa şi iubirea noastră vor deveni mai puternice, iar rugăciunile noastre vor fi mai mult şi tot mai mult ascultate de Dumnezeu, pentru că ele vor fi mai mult şi tot mai mult pline de credinţă şi de iubire… Va fi atunci o încredere mai statornică în Domnul Hristos şi o experimentare zilnică şi vie a puterii Sale de a-i mântui în mod desăvârşit pe toţi aceia care vin la Dumnezeu prin El.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, pag. 89
Întrebări pentru discuţie
– În Scriptură, Dumnezeu este înfăţişat ca fiind caracterizat de o mare dragoste pentru păcătoşi şi totodată de o mânie vehementă împotriva păcatului. Unii creştini încearcă să aleagă una dintre aceste două trăsături, considerând că ea ar constitui natura Sa. Putem afirma că dragostea lui Dumnezeu faţă de păcătoşi este unul dintre principalele motive pentru care El manifestă mânie faţă de păcat?
– Cum te ajută concepţia despre sfinţenia lui Dumnezeu să înţelegi mai bine de ce mântuirea noastră a costat atât?
– Ce alte aspecte ale relatării din Geneza 22 ne ajută să înţelegem mai bine natura jertfei lui Hristos pentru noi? Cum reuşeşte ea să clarifice evenimentul pe care îl simbolizează?
Rezumat: Încă de la Geneza, Biblia ne în dreaptă atenţia spre moartea lui Hristos pe cruce, unde avea să îndure moar tea păcătosului, pentru ca să ne mântuiască de distrugerea veşnică pe care o aduce păcatul. Lucrarea Sa este descrisă atât de sugestiv în Isaia 53. Dacă ar fi fost nevoie de o dovadă că faptele nu ne pot mântui, găsim acea dovadă în moartea Fiului lui Dumnezeu pe cruce. Ce ar mai putea adăuga la aceasta omul decăzut?
1 comentariu
Florin
Ingerii au fost facuti mai presus de om
Omul a fost creat: muritor,slab,nepunticios,dependent(nu liber)
Pentru om nu a fost libertate ori cu Domnul ori cu satana.
Concluzie:Dumnezeu a ales lucrurile slabe si pacatoase(OM)ca sa faca de rusine pe cele tari (Ingerii cei rai).
marian
,,nici Eu nu te osansesc.Du-te si sa nu mai pacatuiesti” ioan8.11
,,Dar Eu va spun ca orisicine SE MÎNIE pe fratele sau,va cadea sub pedeapsa judecatii”…..matei 5.22
,,Caci Fiul omului a venit nu ca sa piarda sufletele oamenilor,ci sa le mantuiasca” luca 9.56
sunt texte in care Dumnezeu zice ca mustra si pedepseste,altele in care spune exact inversul….dar cei care Il cunosc cu adevarat realizeaza ca Isus nu a facut nimic din aceste lucruri pe care eu le consider rele.copii nii da Dumnezeu ca sa ii crestem cu grija,cu atentie,cu dragoste,invatându-i nu pedepsindu-i.in legatura cu copii …..A!de ar vrea Dumnezeu sa-ti vorbeasca,de Si-ar deschide buzele sa-ti raspunda,si de ti-ar descoperi tainele intelepciunii Lui,ale intelepciunii Lui nemarginite,ai vedea atunci ca nu-ti rasplateste totusi dupa faradelegea ta”
(iov 11.5,6).continuarea ar fi ieremia 2.19…nu mai scriu versetul ca asa poate mai fac pe cineva sa mai deschida biblia….
Dan
19 Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te!
Ramane fiecare cu parerea lui , ca in ultimul timp am cam pierdut gustul polemicii , nu ma mai satisface ca mai demult. As fi curios totusi sa te aud cand vei avea copii , nu degeaba ni-i da Dumnezeu.
In alta ordine de idei , daca tu esti Marian Ion , complimente pentru pagina!
marian
dan,habar nu ai ce face pedeapsa in fond….aduna ura in inima omului si numai sentimente negative….stii ce va face copilul tau cand se va face mare si nu o sa mai ai atata autoritate asupra lui?va scoate la iveala toata rautatea pe care a adunat-o atunci cand il pedepseai pt ,,binele”lui…si iti spun ca nimeni nu vrea sa vina din afara bisericii sa se inchine unui Dumnezeu care daca nu ii omoara.NIMENI.inseamna ca fiul tau te asculta de frica bataii nu ca te iubeste.iti place ca te asculta fiindca stie ca daca nu primeste pedeapsa?ce relatie este intre voi?una de prieteni sau una ca intre un soldat si un capitan in armata?Dumnezeu nu vrea asta de la noi.aratai fiului tau iubire atunci cand greseste invata-l si nu-l pedepsi.pedeapsa nu foloseste decat la mai mare razvratire.sper sa intelegi si sa inteleaga toti ca Dumnezeu este dragoste si daca ar pedepsi sau ar omorî tot planul de mantuire ar fi degeaba.Dumnezeu care S-a dat pe sine ca jertfa ca sa isi arate caracterul iubitor te va omorî pe tine si pe mine niste furnici?cu ce rost?El da viata nu o ia.in concluzie daca vrei in continuare sa slujesti de frica pedepsei fao dar nu cunosti pe Cel caruia zici ca te inchini…pacea Lui si intelepciunea sa fie cu tine
Dan
Periculoasa invatatura asta unde Dumnezeu nu face ceea ce tu numesti „rau”. Probabil ca nici Potopul nu l/a produs El ca a adus moarte si e „rau ” si exemple sunt o multime unde Dumnezeul pare ca face „rau”. Asa cum spune Simona , am si eu copii , daca ii pedepsesc in vreu fel nu le fac rau ci bine!
Ar fi multe de discutat aici , interesant ca in ultimele luni am intalnit de multe ori argumetul asta. Un Dumnezeu bun care comisioneaza Satanei pedepsele umanilor pentru ca el e imposibilitat!
marian
gandurile tale sunt ganduri de ale oamenilor nu de ale lui Dumnezeu.nu compara comportamentul uman,decazut cu cel fara pata al lui Dumnezeu.Daca copilul mi-a ignorat sfaturile nu are el singur de suferit?asa cum si noi astazi avem de suferit din cauza pornirii noastre spre neascultare?nu ne pedepsim noi singuri cu răutatea noastra?daca Dumnezeul dragostei de la care astepti tu mantuirea ucide,pedepseste….ce speranta mai avem de bine?si daca lucrurile stau asa satana ce face?doar asista la cum Dumnezeu face si bune si rele?el (satana)cu invidia,cu ura,cu gelozia,cu impunerea lui a adus moartea in lume si aceste lucruri le experimenteaza cei ce sunt de partea lui.Daca am fi mers pe caile Domnului am fi trait in pace pentru totdeauna.Isus a venit sa descopere caracterul lui Dumnezeu pt ca lumea nu Il cunostea.poti sa gasesti aceste exemple in: luca 9:54,55,56…ioan 8.11…matei 5.22…..matei 5.39…..si mai sunt multe altele…..daca din aceste texte nu iti dai seama ca Dumnezeu nu poate sa faca nimic rau inseamna ca nu L-ai cunoscut.Ia spune:in matei 5.22 Isus spune sa nu ne mâniem si El (Dumnezeu)se mânie?ce exemplu demn de urmat ar mai fi El?
simona
marian , daca ai avea un copil cred ca ai intelege mai bine! imagineaza-ti ca il vezi gresind exact unde i-ai spus tu sa fie atent si sa nu faca ceva! atunci te vei mania in sufletul tau si in exteriorul tau proabil, pentru ca el ti-a ignorat sfaturile, si cine stie daca nu i-ai aplica si o pedeapsa, care aparent va fi plina de rautate, pentru ca el, copilul e necopt si asa va intelege! cand vei avea copii vei percepe mai bine imbinarea perfecta si fara cusur a dragostei cu mania!
marian
,,Putem afirma că dragostea lui Dumnezeu faţă de păcătoşi este unul dintre principalele motive pentru care El manifestă mânie faţă de păcat?”
dragostea poate sa manifeste mînie?(eu asociez mania cu orice lucru rau si dezagreabil si cu dragostea nici nu imi incape in minte sa le pun una langa cealalta)
Poate Dumnezeu sa fie acum iubitor si peste putin timp mînios ca iar sa devina iubitor?parca dintr-un izvor nu putea curge si apa dulce si apa sărată….este adevarat ca Dumnezeu nu poate sa socoteasca nevinovat pe cel vinovat,nu poate sa accepte pacatul sau sa-l tolereze,dar eu cred din toata inima ca Dumnezeu nu se mînie.(si nu vreau sa aud ca ,,e o manie sfanta sau dreapta” sau mai stiu eu ce inventii).Dumnezeu este DOAR dragoste si in El nu e umbra de intuneric!cine Îi slujeste trebuie sa Îi slujeasca DIN DRAGOSTE,pt ca in el locuieste dragostea lui Dumnezeu, orice alt motiv e nefolositor…VA SPUN ADEVARUL